muie

Viata. Cacat. Munca. Depresii. Cum cacat trăiesc unii pe cai mari habar n am.. cum cacat li se împlinesc dorințele la muisti habar n am. Merg pe drum. La fiecare colt cate un muist realizat. La brat cu iubi. Jeap… o țigară aprinsa. Un pahar de Jack cu gheata. Un pat cald. Pula mea.. ghirlande, petale de crini… bani garla… ciocolata fina, căpșune cu frișcă și bineînțeles, dragostea plutește n aer…

Io s pieton în pula mea.. merg prin ger și mi plâng de mila. N am mai condus de când eram mic. Nu mai știu ce i ala mers cu mașina. Nu mai știu ce i aia mașina. Ieri când eram la o plimbare pe vechea faleza când gerul năpraznic nu ma lasă să trag din țigară și stropii de ghiol  ma scuipau în fata simțeam asa crivățul dezlănțuit.. ce senzație! De unde sa știe muistii ce înseamnă să n ai…

Baby e supărată pe mine. Revoltata. Arcuita ca o sculptura. În lumea ei ma disprețuiește, eu știu dar ea nu mi spune. Adică nu mi spune asa cum ar vrea de fapt sa mi spună… e suficient, baby..știu eu. Mi am dat eu seama.. zice ca n o mai iubesc. Eu o iubesc doar pe ea și numai pe ea.. dar poți sa ți mai arăți iubirea când ești descălțat prin coclauri și deziluziile cad din ceruri?

Greu.. greu . Inc un pas..încă unul.. ce n as da io sa fiu cu ea prin Paris. Sa ne pierdem asa sub ferestre… Cafe au lait…. pula mea… croisante.. sau poate prin Barcelona…jambon iberico.. la cerveza mas fina…  undeva in Caraibe.. ea un Zamora.. si un Jack dublu pe șezlonguri turquoise..

Nu i mai suport pe muisti. Muie pentru muisti cum spune Bug… .Muie pentru muisti! La munca treaba i nasoala, e frig , e sărăcie..  buzunarele s goale… foame foame foame..iarna..și cacat! SI baby ma uita!

564

Pământul. Stop cadru. Stop joc. Pământul și tot ce ne înconjoară. Ochii ei ascunzând printre lacrimi ultimele minciuni. Ultimele secrete. Ochii ei înaintea ochilor mei ca doua clădiri zgârie nori, de pe acoperișul cărora lumea se vede poate mai frumoasa. Ce perspectiva! Stam spate n spate. Habar n avem cât timp pierdem. Ii explic, nu înțelege. Nu aude urletele înfiorătoare din cuvintele mele domoale. E greu sa le audă. Din tihna resemnarii ei, urletele mele fac vibrația sa fie și mai calma. Cui ii mai pasa? Și de ce sa i mai pese? De ce sa mi mai umple fruntea cu alte și alte nimicuri. Totul a devenit un nimic, un cacat. Tot ce ne unea a dispărut pe un front pe care nici nu am luptat. Al dezolarii. Al putrefacției și al uitării.. când nimic nu se petrece, iubirea își uita actantii. Ii lasă n urma. La bordul ei alți pasageri aterizează. Sau aselenizeaza.. sa dam romantismului doza de bere de care are nevoie când coniacul și vodca omoară ficatul, inima și rinichii.. da le n pula mea de organe… nimic nu e veșnic. Clepsidra curge.. firele de timp rup visurile n douăzeci și noua de bucăți. Ca și când un proiectil ar exploda în pieptul meu. O flegma..un scuipat de neuitat ca monstruosul prim sărut din seara aia..Apoi clipesc. Și clipesc. Când în gândurile mele cântece de pădurar singuratic…. unde ma duci căprioară.. unde lemnul e plin… unde sunt ochii negri din varaaaa… unde i carafa de vin… pe un pisc cu păsări ciufute.. lâng un brad cu zile pierdute… Nu e nostalgie. Ar trebui sa fie dar nu e. Nu am ajuns încă sa mi regret tinerețea. Încă. Dar când trec asa cu viteza asta prin viata, orice gram de normalitate mi se pare o aberație. La fel ca fericirea. Ce anume poate sa transforme , sa mențină o persoana , în deplinătatea minților, fericita? Ce fragment din roman, ce frantura din linia vieții din palma sau din talpa poate produce scânteia, clipa plina de măiestrie prin care cineva e fericit? Un șah.. un padisah..un maharajah.. un deșert, o oaza… toți înțelepții islamici, tot orientul apropiat, mijlociu.. toate inepțiile, toate teoremele laolaltă.. nimic nu aprinde flacara în gândurile ei. Doar ea știe.. eu cu siguranță nu. Poate n am știut niciodata.Poate atunci… poate peste o vreme… și unde i iarna aia sălbatică care te țintuia pe meleagurile alea confortabile, la un vin fiert sau un coniac… un coniac cu aroma de pizda. Veșnică și nemuritoare…