Arhivă pentru Decembrie 2012

Fara coaie

Decembrie 19, 2012

De cand m-am intors, abia daca reusesc sa mai scriu ceva. Ma gandesc necontenit la strazile pline, inimi de mari orase, pline pana la refuz de fantezii, de tragedii, de drame. E prea simplu sa traiesti izolat. Prea moale pentru un suflet de leu. Drumurile la market mi se par istovitoare si singuratea ia o amploare inimaginabila. Timpul este dusmanul nostru, baby. A fost si va ramane. Ninge. Cat am asteptat asta, iar acum, in deplinatatea nostalgica a momentului, as vrea sa fie cald, vara. Sa ejaculez printre valuri, incatusat de o poezie fidela. Dracu sa te ia, baby.

 

Mi-am turnat un pahar de vin, dar ziua trece groaznic. Noptile sunt infinite. O sa sfarsesc urat. Cel putin asa mi se pare daca ma iau dupa ultimele texte scrise. O baza de tratament pentru suflet care da rateuri. Nu se unge nimic. Intreg sistemul imunitare ridica steagul alb. E dulce totul. Praful. Telefonul. Tigara. Uneori simt cum literele isi au propriul succes. Atat mai conteaza. Literatura. Cupa de sampanie. Noi.. noi suntem niste ratati. Mereu am fost. Carapacea noastra plina de sentimente e ca o limba de vitel sacrificat. Sunt la capatul marilor aspiratii. Sa conserv o evanghelie in timp ce cei mai tari si-o trag pe nerasuflate. Ultimele futaiuri dateaza din erele vechi, ochii acoperiti de copertina, parca de o idée a vreunui colectionar mort trist pe strazile Parisului la cateva strazi de inima lunii. Apoi simt dragostea cum moare. Cum se risipeste pe pardoseala. Uneori ma bufneste plansul si tiparesc in graba ciornele delirului sa nu cumva sa uit cati am fost. Doi.. eram doi. Suntem doi…

 

Fara coaie. O dragoste fara coaie n-are sanse de supravietuire si tu stii. Mai ales intr-o lume in care mirajul este piesa de rezistenta. Sunt flamand, flamand de tine si de trecut. Flamand de present, de pamant locuibil, de intensitate, de intuneric. Sunt flamand de pizda ta, de felul in care se deschide cand arunci departe lenjeria. Flamand de moment si clipe bete. Resturile din canalizari. O lume si o viata de halit. La impins tava pe palierul uitarii, singurul care face romanii sa se simta vestici. Noi, rasa noastra condamnata, rasa noastra distilata, amestecata, falsa si trufasa, noi invingatorii marilor razboaie, noi cu inimile noastre de sclavi mandrii, noi si rasa noastra, baby, noi, cercetatorii, culegatorii de citrice, capsunarii, noi criminalii, bucatarii, fotbalistii… noi.. o sa murim veseli fara sa ne cumparam iluziile. Nu mai e nevoie sa-mi doresc un loc in care sa mor de foame, baby, locul ideal e aici, in patul si-n camera asta albastra, cu ghirlandele ei fandosite de pizda beata, cu orchestra ei accidentala si pana la sfarsit, plina cu pulbere de stele. Sa ai talent e tot ce e important. Talent. Chiar si la latrat. Talent talent talent. Venele urla. Venele parasesc corabia la sfarsit.

 

Brusc te vad pe tine. In departare doi sori bat tobele mersului tau. Esti in unul din amurgurile tale bune, pe unul dintre valurile care te-a adus aproape, unul din valurile alea monstruoase. Imaginea ma cuprinde. Aveam nevoie atunci de ragazul pe care acum mi-l ofer. Atunci a fost clipa zero, inceputul ala obosit incepuse la randul lui mult prea tarziu. Stiu ca va veni o zi in care totul se va sterge. Totul, absolut totul. Trecutul va fi o poveste care ma va provoca sa ma intreb: tu chiar ai trait aceasta viata? Chiar a fost a ta? De ce n-ai luat o decizie la timpul ei? De ce n-ai oprit totul? De ce n-ai mers cand a trebuit sa mergi? De ce? De ce? Va fi  prea tarziu ca sa ma insemne ceva. Prea tarziu ca sa-mi mai spun macar mie insumi daca a meritat sau nu, sau poate totul va fi atat de vechi incat nici nu o sa-mi amintesc ce anume ar fi trebuit sa merite. Viata are un capat, baby, si nu noi hotaram cand si cum va veni. Sacrificiul supreme este ca m-am oferit sa o traiesc asa cum ea mi s-a dat mie: goala, nula.. o vasta incapere in care sa rastorn probe, fotografii, futaiuri, amintiri. Eu am asezat Dunhill-ul, Jack-ul pe doua coridoare. In celelalte randuri te-am pus pe tine si tot ce a avut legatura cu tine. N-am avut nimic de adaugat. Fibrele acestor lucruri alese s-au oglindit in mine si viata mea a fost ghidata de invelisul tau sub protectia invizibila a mahmurelii. Nu sunt precursori. Nici nu voi izbuti sa descifrez un mister. Doar ca asa.. acum.. aici.. mi-e dor de inima aia verde, tanara, pe care universul insusi si-a inceput cantarea.

Anunțuri