mereu am dus un razboi interior extrem de amar…
unul foarte greu de castigat si foarte greu de pierdut.
pur si simplu ratiunea mea impartindu-se in doua
plagi de memorie foarte dificil de stapanit dupa declansare..
epitetele din ochii mei se destrabaleaza cand vine vorba de cactusi
isi fac coafura ,se plimba de mana se saruta
si cu cateva calmante se aseaza iar in pozitie de asteptare.
cu cata pasiune iubesc cactusii,ce elogiu merita aceste plante,
ce refren…ce oximoron,ce literatura , ce efecte
mi-e oarecum hazardic sa inteleg cum poate lumea sa-i compare cu
ficusii.
multi gasesc in ficusi si liniste si frumusete si melancolie
si spirit
nu exista casa , apartament, fara ficusi. damele adora ficusii.
sunt mari , cu frunze late , se potrivesc perfect oriunde
i-ar aseza , capabil sa raspunda cu aceeasi iubire…
eu am vazut lucrurile altfel.am asezat cactusii intr-o tabara
si ficusii in alta. am declansat un razboi mondial.
practic totul se rezuma la asta. fiecare microb instalat este
anihilat , orice proces de fotosinteza orice urma de clorofila
denaturata este pur si simplu macinata de razboiul plantelor in sine
si atunci pe cine mizez? ce argumente.. ce rezolvare?
batalia continua. sufletul meu apartine prin excelenta cactusilor
insa marea majoritate s-au inclinat prin a miza pe adversari
fiind amatori de comoditate si televiziune.
Comentarii recente