Nirvana sau pactul cu diavolul

 Cat de dificil poate sa fie , sa patrunzi in mintea si pielea unui criminal in serie? Ma gandeam la ironiile societatii. Eu , practic , as putea sa-mi ucid toti vecinii , sa cobor scarile lent , sa-mi aprind o tigara si sa merg mai departe. Ca o fantoma. Ma inspaimanta gandul ca toata tara , tot globul , sta la baza increderii. Increderea este cel mai perfid lucru cu putiinta. Cel mai naiv. Si cel mai apropiat de Dumnezeu. Ca  de altfel si onestitatea.

 Cand mi-a trantit in fata, Iti dau ce vrei , doar sa fim impreuna mi-am dat seama ca e de-a dreptul disperata. Fireste ca e , doar am fost un piedestal pe umerii caruia si-a deschis afacerea. Imi da ce vreau , dar , la naiba , nu stiu ce vreau. Sunt prins de fereastra de la Snack , cu mainile in gratiile de afara , si ea , intr-un sarafan negru , e lipita de mine. Ma intreb ce se asteapta ea sa vreau.. si ce doreste sa-mi dea. In inocenta mea , consideram ca orice faptura numita femeie , este la fel de colorata precum un paun…

Eu nu vroiam decat sa mancam o prajitura. O negresa. Imi plac negresele. Le ador. Iar ea imi spune sa ma hotorasc. In caz contrar , as deveni cel mai timid baiat pe care il cunoaste. O prind de mana si-i fac semn sa se indeparteze. Carapacea mea viseaza la altceva. O nimfa. Nu-mi plac persoanele pe care le-as putea avea oricand , la orice ora si foarte usor. Ele nu conteaza. Sunt inexistente.

Si am intrat in disgratiile unei familii , numeroase , cu frati musculosi si cu renume in oras , cu tata foarte cunoscut , carora ea , le-a spalat creierul , ducandu-ma in cel mai de jos spatiu al vietii lor. Deodata am devenit tinta. Mereu cu ochii in patru la amenintarile care imi sufla in ceafa. Totul incepuse in aceeasi seara cand fratii ei mi-au strivit coastele si femurul fara sa stea de vorba cu mine.

Contrar rasetelor si a biletelor care imi cereau sa plec cat mai repede din oras , pentru ca se va termina rau , desi motivul nu-l gaseam , am ramas la fel de sumbru , pe loc , ca un suflet pietrificat. Am apelat la politie , dar politia era deja achitata iar acolo nu am gasit decat un miros ingrozitor de urina si niste persoane acre si de prost gust. Ca niste condamnati. Sclavi.

In fata blocului , coborand sa iau o gura de aer pentru ca in captivitate nu ma simteam asa de bine , unul dintre ei , G. ma astepta sa-mi rupa ficatii. Am avut mare noroc ca nu am coborat impreuna cu mama. Iar solutiile alese de ei erau extrem de meschine si dureroase.
Ma gandeam ca e mult mai simplu sa o sun sa o chem la mine si sa se termine totul. As fi stat din nou cu ei la masa. Dar era prea tarziu. Orgoliul meu nu m-ar fi iertat si n-ar fi supravietuit.

Ma deprima instabilitatea in fortele proprii pentru ca aspectul meu este unul destul de firav. Chiar melancolic. Indubitabil , mult mai oniric decat bestiile care imi urinau in creier. Uneori ma simt in stare sa fac lucruri mizerabile. De cele mai multe ori ma abtin.

Incetasem cu desavarsire sa ma mai arat in oras , deja o buna parte dintre apropiatii mei intelegeau situatia dar faceau pe incultii. Ca niste strambi , din moment ce inaintau cu marsallier permanent. Minte de contribuabil. De cand au inceput sa ma vaneze si pana in clipa in care devenisem constient de acest lucru , niciodata nu am simtit sentimentul de frica. Nu-mi era frica de ei , mai degraba simteam un dispret extraordinar la prostia care le zacea in zacaminte. Si spiritul meu a inceput sa caute solutii. In cele mai triste locuri , in cele mai adanci neguri , in cele mai costisitoare carari.

Nu e nici prea usor sa patrunzi in mintea si in pielea unui criminal in serie. Conditia geniului este obligatorie. Ca un ou dogmatic. Extrem de bine conturat. Iar eu am pasit pe scarile justitiei supreme. Complet diferita de cea terestra. Justitia care il are la baza pe Mihail si pumnalul sau. Arta care cere aer. Moartea subita si conditia sacrificiului.

Inspaimantarea lor a fost cea mai usoara cu putiinta. Nu erau decat niste saci de carne , pe care i-am ajutat candva sa se ridice. Fara gandire si pareri proprii. Niste grisine. Aceia de mijloc. Adica cei mai multi. Nici unul dintre ei nu era in stare de maretie si gratitudine. Cateva mesaje pe masini si si-au iesit din pepeni. Zvonurile conform carora cineva de sus este suparat si alte cateva mijloace de inspaimantare spontana i-a cumintit. Dar eu ridicasem miza prea sus. Marea din mine le cerea sufletul. Pactul fusese eronat iar acum suportam fatalitatile. Gresisem. Intrasem undeva de unde intoarcerea era imposibila. Nu aveam mila , zambet sau relaxare. Doar o puternica ura asupra intregului neam.

Criminalii in serie si moartea care le sta la picioare. Suprematia genialitatii. Cerul care impanzeste organele genitale. Si eu la baza lui.

Uite-o. E nimfa mea. Nimfa dreptatii si a vietii. Cineva dinauntrul meu s-a indurat. Prostii de ei. Ar fi fost mai usor sa recunoasca vina. A facut-o Mihail in locul lor , scotandu-le limba , taindu-le degetele si……

Mihail sub forma unui demon. Personal nu ma credeam in stare. Acum era prea tarziu….
 

La sanul Craciunului

Ce se intampla cand esti in floarea vietii? Cineva imi spunea ca ti se pietrifica organele iar imunitatea trupului atinge un nivel mult mai mare. Dar acel cineva a pierit din floarea vietii nemaigasindu-se intr-o atmosfera lumeasca.
Sunt absurd. Ma gandesc la multe lucruri oribile si tocmai ce-am vazut o suita de filme de groaza. E 2. Dimineata.Sau noaptea. Chestiune neimportanta.

Camera e plina de scrumiere , fiecare imprastiata prin diferite unghiuri. Poze cu Alexandra… melci de mare si o droaie de carti langa pat. Mi-am petrecut Craciunul citind Nichita. E drept am si fumat. Am fumat caci am simtit nevoia de pace. Pacea unui parc.

Si detest cum privirea mea de la balcon nu vede nici macar un fulg de zapada. O portiune sau un zid , un piedestal care sa-mi intinereasca ranile. Doar caini. Caini .
Altii stau si mananca , se intind in pat…iarasi mananca , isi reguleaza nevestele , se imbata si asculta manele. E si asta un mod de a-ti trai Craciunul. M-am obisnuit. Campul meu literar e ca un hematom acut , direct proportional cu majoritatea. Adica intr-o felie din mine celulele nu mi se mai divid. Se rezeama de ringul compunerii stau  pana le anchilozeaza membrele , isi canta si paralizeaza.

Mi-am facut cumparaturile , niste sticle de vodca , tigari si ceva ghirlande pentru brad. Singuratatea asta amara , te indeamna sa faci si astfel de lucruri, amesteci viciile cu nostalgiile si rezolvi labirintul. Incepi sa mori. Am intrat la Dan. Stau la masa si beau. E sarbatoare . se ciocnesc pahare caci Craciunul e al tuturor. Lumea isi spune La multi Ani , se reuneste. Vad si un cuplu necunoscut…. E putin complicat. F. s-a asezat langa mine. F. e o tipa putin nebuna. Adica nu judeca bine , sufera de o forma minuscula de schizofrenie. Ochii i se umplu de intuneric , pielea ii devina excitata si daca nu esti atent , sare pe tine si isi freaca intreg trupul de scula ta. Dar e si frumoasa in felul ei , si cateodata spune cate ceva de ma lasa mut.

Astazi sunt satul. Trebuie sa plec.. F, chiar nu am chef … imi prezint scuzele….
Dar ea imi spune sa raman , ce dracu , mai avem atat de putin porci de taiat o dam in primire.. si cam asa e. Multumesc. La naiba , ma gandesc la tata , cred ca el mai are vreo 5-6 porci si… iar de la porci mintea mea pulseaza. Pompeaza odata cu inima. Mai am in jur de 5-6 campionate mondiale de fotbal si gata. Deodata devin realist. Dau din cap si ma resemnez. Beau cu F. Nu ma gandesc la consecinte. Imi e mila de mine si de trecerea mea in floarea vietii. Aproape sunt trecut. Hei , Doamne , ma coc. Deci fructul din mine isi atinge apogeul. Extazul lipseste iar agonia a atins stagii inimaginabile.

Sunt acasa. Din nou. Din nou singur. Animalul meu de companie s-a transformat in mine. Acum eu trebuiesc sa fiu plimbat , sa-mi fie facuta cusca si sa mi se cumpere lesa. Ma stabilizez cu o pofta nebuna de sex. Sex salbatic cu una din muzele mele. Ma intreb ce ma impiedica. E Craciunul , candva o sa ajung sa mananc si sa imi regulez nevasta , sa stau la televizor si sa nu mai imi pese. Ii inteleg. E legea firii. Lipsa de alegeri. Fara pasiune.

Imi aprind un Marlboro , ma intind pe covor si citesc. Cateva aluzii cu referire la idealism. Cineva, din opusul raiului imi coordoneaza miscarile. Sunt doar eu si el. Sau e doar el. Simte-te ca acasa. Aici in inima Constantei doi monstrii se ating , se dezbraca si provoaca orgii. Iarta-ne Doamne , nu stim ce facem….

Seara de iarna

Cu zapada de pe garduri imi hranesc melancolia
Cu tacere,cu mirare,cu priviri nemaivazute..
Peste ale noptii taine imi plec capul si furia
Fulgii toti ii las sa cada peste visele-mi pierdute

Stele cate sunt degeaba si luceferi ce suspina
Dupa tot alte printese din palate adormite
Ce au ochii de cristale dar l-e inima haina..
Impletesc natura moarta de sperante risipite

Dau culori care de care, mai albastre mai tarzii
Si le cucersc pe dame care scriu in miez de noapte
Cu parfum de trandafiri si cu false poezii
Se apleaca pe fereastra si zambesc vorbind in soapte..

Eu trec lin prin ganguri mizerabile si pline
De mirosuri de mancare si de tiganusi famati
Peste secile priviri,unei triste gospodine
Ii arunc o crizantema in aroma de carnati…

…

Si daca noptile ti-or cade mai frumoase
de ti se pare ca esti norocoasa..
sa stii..
din mine-au mai ramas doar praf si oase
in locul trist ce mi-l numeam..acasa..

Pe plaiuri mioritice cu Helda

Ce-I mai frumos in viata decat sa fii patriot? Atunci cand fiecare molecula iti sta la dispozitie si te cheama  sa profiti de ea. Nu conteaza cum faci acest lucru , josnic , murdar , elegant sau maret. Probleme de care au amintit din cele mai aprigi timpuri , inaintasii. Trebuie sa iubesti marea cu forta in care este intins un arc cu sageti. Adica infinita. Ca Robin.

Prin urmare , sensul in care e distribuita speranta tine de principiile personale. Multi evadeaza. Fug. Isi arunca organele in alta parte a globului de unde spun ca au primit chemare. Si profita de sentimentele altor natii iar eu nu-i pot numi decat golani , vagabonzi , mizerii…

Au trecut de atunci cateva veri. Veri in care, prietenesc vorbind, atractiile nu au mai fost de acelasi fel. Lucram pe post de translator la un hotel pe nume Capitol dintr-o statiune a litoralului romanesc. Pescarusii , zi de zi infometati , zi de zi corelati in baionetele destinului. Si eu hranindu-i la aproape fiecare apus.

Deci povestea capata forma. Printre putinii turisti straini pe care ii vazusem in viata mea , in acea vara si nu stiu de ce tocmai la acel hotel (probabil asa scria in soarta) s-a cazat o familie de nemti , din Nurnberg mai exact. Tata , mama , sora , frate. Ciudat era ca mama , mulatra fiind intelegea cat de cat romaneste iar restul nimic.

Timpul ma presa. Trebuia sa vorbesc in engleza zi de zi deci nu era o asa mare problema , insa atunci cand aceasta limba e inteleasa de numai un membru al familiei totul devine mediocru. Doar fiica , putea sa schimbe cateva cuvinte intr-o limba universala iar mama ei in romana. Asadar m-am ferit cat am putut de mult sa-i primesc in atmosfera mea pe nemti insa intamplarea a facut si zic intamplare pentru ca pertenerul meu de serviciu nu era de gasit in acele moment ca intreaga familie sa imi revina mie. Deci in mod abstract eram obligat , nefiind in atributiunile mele sa fiu un fel de ghid turistic pentru o familie cu care nu puteam nici macar sa comunic.

A fost greu la inceput. Stat dupa pofta lor. Arata-le plaja , cateva obiective turistice , si schimbari de charisma la modul evident. Pe fata. Pentru ca altfel imi era frica sa nu fiu luat drept sclav.

Helda… si-acum imi amintesc. Helda era a doua lor fiica pe care in decurs de cateva ore a trebuit sa o iau de la gara sa o aduc la hotel si sa ma prefac ca nu ma atrage in nici un fel. La naiba , era foarte complicat , Helda fiind in mod evident , cea mai inzestrata nemtoaica pe care am vazut-o in viata mea. Chiar daca nu vad asa ceva decat la televizor.

Cu Helda puteam sa comunic in orice limba posibila , fiind profesoara la un liceu din Germania. Bonus-ul meu pentru toate framantarile de pana atunci. As fi fost in stare sa ii multumesc colegului meu de serviciu pentru ca a lipsit tocmai atunci , ba chiar sa ii cumpar si un cadou.

Si asa a inceput. Helda avea bani cat sa supravietuiesc inca un an fara sa muncesc deloc. Fara sa fac nimic. Fara sa simt. Aspect poetic. Impartit intre nonsalanta cu care sunt inzestrati strainii si Romania noastra mult iubita. Un litoral mai verde acum. Mai intinerit. Eu la cativa km peste soare. Si ocupa-te in special de familia Heldei. Aproape pana la refuz. Eu nu mai intalnisem o asa persoana niciodata , mereu zambitoare cu un corp de nuvela si cu o gandire de preoteasa. Pentru ca Helda era virgina in fiecare strop de ADN in fiecare gena sau fir de par.

Singura problema era ca ma simteam al dracului de inutil. Nu puteam sa-i cer Heldei nimic pentru ca imi ofera totul. Familia ei se desprinsese de noi , iar in timpul petrecut alaturi de ea deveneam atat de feminin incat nu puteam sa ranesc un fulg. Mergeam la plaja impreuna , plecam in larg cu vaporul , inchiriat de ai ei numai pentru noi. La pescuit , iar seara in discoteci. Defect. Helda nu bea decat suc natural iar eu ma adaptam situatiei cu un gust amar si plin de regret. Parca as fi fost la randul meu in vacanta , la mine acasa. Nici macar nu mai puteam sa fiu rau cu nemtii sa ii acuz cum faceam de obicei pentru razboi , sa arunc cu pietre in acea origine de nazisti.

Incredibil. Nu am mai stat niciodata in compania unei femei care sa ma priveasca in ochi si sa inceapa sa planga. Si tocmai in ultima seara. Sunt sigur ca ideea despartirii era groaznica si pentru ea , pentru ca si eu  abia puteam sa-mi prizonierizez lacrimile in orbite. Niciodata , in cele doua saptamani petrecute cu Helda pe litoralul romanesc , prin magazine , pe diguri la spectacole sau in orice alte conditii , nu mi-am permis nici macar in gand sa-i distrug virginitatea. Atat ca ne sarutam pe ici pe colo , si dupa cateva zile pe toate strazile si oriunde.

Am sarit peste scena in care m-am cunoscut cu ea , pentru ca totul s-a intamplat de la sine si extrem de repede incat nici nu stiu cum as fi putut sa descriu. Cand am realizat ce se intampla cu mine eram deja inamorat si undeva pe un sezlong.

Am stat in acea noapte pana tarziu , timp in care Helda a plans neincetat ,mi-a rostit Te Iubesc in romaneste de nu stiu cate ori , mi-a cantat din Beatles – Let it be , si mi-a facut o multime de promisiuni. Mi-a cumparat steluta noastra si mi-a jurat ca se va intoarce si anul viitor daca eu nu voi putea fi de revelion in Nurnberg. A fost placut cu Helda. Bineinteles ca dupa plecarea ei nu am putut sa-mi revin decat in vreo doua trei saptamani pline de bere si tigari.

In siguranta mea ca nu voi mai primi nici un semn de la ea, m-am trezit la sfarsitul verii cu o telegrama din Germania , si numele ei pe coperta. Era intr-adevar un nume foarte sexy si plin de farmec. Ca si istoria pe care o ducea in spate.

Si a ramas sa ne intalnim de revelion….

Anunt (fara importanta – o fac doar de dragul de a mai scrie!)

astazi am avut placerea sa vorbesc cu cineva de la o editura , pot sa zic generoasa din Constanta , caruia i-au placut scrierile mele si care mi-a propus aparitia unei carti facute in asociere cu el. sper ca proiectul sa se finiseze cat mai curand. Multumesc celor care vad acest mesaj!

Acolo unde mantia unui barbat nu ajunge..

Niciodata in toata splendoarea vietii mele nu m-am simtit mai penibil , decat atunci
cand , satul de femeile din jurul meu , atat de obisnuite , am sperat la un fotomodel care era , pe cuvant , ceva fenomenal , si pe care o sumedenie de barbati si-ar fi insusit-o , macar o data. Macar in gand.

Nu vreau sa par infantil. Numele ei este Lidia. Lidia este printesa oculta a spanzurarii masculinitatii. Hormonii care nu mai pot fi stapaniti de nici un tratament. Asadar ma simteam atat de nesemnificativ in comparatie cu ea , incat am uitat cat de fragili pot fi oamenii. Cat de fragili si de neiertatori.

Lidia era o fata de bani gata. Una care si-a inceput cariera prin cecul foarte gros al tatei si care de fiecare data cand pleca de la facultate era asteptata la portile acesteia de un Hammer , imens , elastic sau cum altfel o fi fost. Gri. Armat.

Avea niste picioare ca niste brazi , in care ai fi putut sa-ti intinzi camerele una cate una si ti-ar mai fi ramas loc si pentru sufragerie. Coapsele inundate de culori , fara celulita sau machiaje si fundul acela molipsitor si aparent contagios. Ma gandeam ca Lidia , si-ar fi aruncat si un ochi catre mine , mai ales , colegi fiind , ieseam impreuna cateodata la tigara. De unde era sa fi stiut eu , in naivitatea mea , irelevanta , si in spatiul meu oniric , unde femeia era ceva sfant , si obligatoriu aproape de zeitate , ca viata este injust creata pentru diferite feluri de oameni , specii sau rase. Adica nu spun ca Lidia m-ar fi subapreciat la un mod vital dar imi lasa timpul necesar pentru a observa , ca atunci ca dai examenul pentru carnetul de sofer ca semnul intalnit in calea ta , este accesul interzis.

Sunt un barbat tanar , unul care a inceput sa cunoasca tainele sexualitatii si maretia cu care trebuie sedusa o fata in libertate. Manierele pe care trebuie sa le abordezi , stilul intiparit in memorie , si in oase , pentru ca aceste chestiuni le ai din nastere in tine. Se invata de altfel mult prea greu.

Oricare fata cu care am ales sa ma intalnesc a fost aleasa dupa multe saptamani de cercetare amanuntita a formelor capricioase ale pielii , cu minutiozitatea exprimarii in cuvinte , vocea , ochii pali si spiritul feminist. Pentru ca nu as fi suportat gandul de a iesi in bezna si de a nu imi insusi ceva din inspiratia celei cu care stateam de vorba. Imi place sa alerg dupa femei si presupun ca oricarui barbat ii place acest lucru. Imi place si nechibzuinta intalnirilor de la inceput sau despartirea prin adio..

Ei bine , cand eram in preajma Lidiei nu ar mai fi contat nimic din toate astea. M-am tot gandit…. insa nici acum nu stiu cum as fi reactionat daca ea ar fi aratat altfel , daca nu ar mai fi facut aceleasi gesturi , intime ,in vazul tuturor , daca si-ar fi schimbat parfumul ori daca ar fi cochetat pe sub banchete cu altii. Nu stiu. Si nici nu as accepta. Era ea si nu putea fi altfel. Sex-appeal-ul in sange. Dincolo de puterea de concentrare. Dincolo de frontiere sau marcaje longitudinale pe frecvente la nivel encefalic. Imi era dat sa ma indragostesc de ea , chiar daca detestam la culme copii de bani gata si nu-i acceptam nici macar prieteni.

Scriu toate astea in timp ce ascult muzica. Queen  – Another One Bites The Dust si am in minte chipul Lidiei. As fi dat pentru ea virginitatea mea de la inceput , momentele prin care mi-au crescut mugurii sau cand am inceput sa devin fertil. Efectiv orice mi-ar fi cerut. Am tinut mereu la comorile cu care ne nastem si pe care fiecare le considera dupa bunul plac mai importante sau mai usuratice. Eu divinizam adancitatea unei relatii , si muream dupa si pentru dragoste indiferent de consecinte. Paralel cu restul societatii.

Saptamani in sir , luni , am alergat dupa Lidia , in speranta macar a unui flirt de moment insa mereu am ramas in umbra asteptand. Chiar si in momentul actual cand sunt mai departe de ea ca oricand. Cand imaginea ei o pot vedea doar in reviste de moda sau pe tabloul universitatii.

Sunt un barbat care face uneori schimb de masele cu fetele pe care le place , schimb de urechi de organe sau de membre. Ca si cand dorintele ar de multe ori reciproce. Ma dezbrac de haine ca de armura in fata stapanei pe care am curtat-o in saptamanile anterioare. Si razboiul care abia incepe. Furtunile ca niste ploi. Melancolii.

Deci intr-un anume sens ceva ma leaga de consecinte ca un paianjen legat de propria-i panza. Crucificat miseleste. De pagani. Iar cand mireasma de crini din pietele unde se vand flori imi invadeaza plamanii sau branhiile de ocazie , nu am cum sa nu uit cat de nesemnificativ sunt in fata implinirii unui orgasm chimic si mult asteptat. Imi astept stapanele ca pe niste atene. Atena si dulcea noaptea. Noaptea in care actantii devin martori si invers. Cu trupul pietrificat asupra cerului inspre patul impanzit de salbaticiune…

Fiica lui Dumnezeu

De multe ori , aproape de fiecare data , cand reusesc sa finisez ultimele lucari ramase fara sfarsit , mi se intampla ceva foarte straniu. Dar de fiecare data. Si numai atunci. Pentru ca atunci e cea mai mare liniste. Si libertatea unui timp mult prea ocupat. Deci in momentul oportun , si in secundele care vin dupa el.

Raman de-a dreptul stana de piatra. In interiorul meu se intampla ceva aproape senzational , si pot sa jur cum o umbra se micsoreaza , se micsoreaza pana cand devine inteligila…. Identificabila. Sunt foarte confuz in momentele acelea si dupa. Stiu numai ca e umbra unei femei pe care nu pot sa o definesc. Atat de cunoscuta si totusi atat de straina. Mereu aceeasi femeie , imbracata cu o rochie alba decoltata si desculta. Blonda.

Si mai straniu este ca nu am absolut nici o putere asupra ei , nu pot sa vorbesc , nici sa mimez ceva sau sa fredonez vreo melodie. Esential este ca nu ma sperie ba dimpotriva imi inspira un sentiment de fidelitate si monotonie dus la extreme. Asa ca sunt nevoit sa astept in liniste pana se diminueaza si piere de tot. Ca un vapor in departare.

Nu gasesc nici un raspuns. Nici o justificare a faptului ca imi apartine mie sau e ca o reverie sau oboseala. De cele mai multe ori il consider un cadou. O singura data mi-a suras ideea unei analize. Am legat mai multe dovezi cap la cap. Dupa ce scrisuri imi apare , dupa ce cuvinte… si am ajuns la concluzia ca eu sunt un scriitor pentru femei. De dame. Un scriitor care are viziunea unei dame de origine angelica. Pentru ca asta e singura mea explicatie. Singurul motiv logic pe care il pot dobandi.

Asadar din spectrul circulatiei sangelui meu pasesc catre infinit. Alura ei impunatoare si din purul fapt ca nemiscarea mea este literalmente non-sens,incep sa ma indragostesc de imaginea ei. Ma indragostesc nu ca pana acum , cu senzatii palpabile , cu finete deprinse din galaxia noastra ci fac acest lucru cu intreaga circumferinta a pieptilor mei. Practic as fi indragostit de nimic. Un exemplu de nebunie cauzat probabil de stres.

Cel mai ciudat este ca lucrul asta nu duce nicaieri. N-are sfarsit si nici inceput. E doar un punct mort , de unde incepe si se si sfarseste totodata. Adica nu ajung cu ea in nici o incapere unde am face cunostiinta sau am sta macar. Olfactiv. Ma zbat sa fiu al ei. Al unui juvaier descoperit de mine in constiinta mea. In impropriul meu simtaman liric sau epic din care au nascut pe rand versuri , idile si acum un chip.

O asemuiesc cu chipul mantuitorului. Probabil este mai frumoasa decat el desi mi-e greu a putea face o comparatie intre divinitate si motorul unei minti. Dar daca intr-adevar Dumnezeu a avut un fiu si l-a sacrificat iar acum il are in dreapta lui , cu siguranta aceasta tanara minunatie din viziunile-mi personale ii este fiica si imi apartine in totalitate mie.

Casuta de sub zapada

Ninge. Ca-n povesti. De parca ar mai conta cand stai si privesti de la etajul trei. Te uiti si-i lasi sa curga. In dusuri scurte , cu parul lor dat pe spate si aranjati ca niste avocati. Fulgii de zapada. Temperatura scazuta mult in termometru si pustietatea unui oras. Fumez ca si cum n-as mai fi fumat de cativa ani. Hilar.

E ora 23 si 42 de minute. Ma incalt destul de repede si ies afara. Nimeni in jur , cateva lumini aprinse si o majoritate de fulgi care imi albesc cojocul. De mult nu m-am mai simtit atat de bine. Sunt eu si cu neaua. Eu si imi scrasneste sub bocanci. Cat de mult imi place , as putea sa merg si descult doar ca sa mai raman. E atat de frig incat mainile mele sunt ca niste furnale. Le ating cu fata si imi dau seama ca ard. Bulgari , singuratate…

Am ajuns la marginile neantului. De aici nu mai exista cale mai departe. Aici te opresti , iti fumezi tigarile in liniste , servesti o cafeluta si admiri. Totul e de admirat. Imi scot telefonul si caut numere. Numere in care compania sa fie potrivita. Adica toate au un scop. Sunt diferite persoane bazate pe diferite stari. Si diferite personalitati. E prea frumos ca sa se termine atat de devreme. Imi amintesc si de fetita cu chibriturile.. ah ce mult am mai iubit-o. Am iubit-o si atunci cand si-a rupt piciorul sau cand a aflat ca are cancer la san.

E o degringolada. Masinile isi vad de drumul lor si se amesteca in mine. In stomacul meu. De parca as fi autostrada soarelui. Imi sterg urmele de pe strada sa nu cumva sa devin suspect. La un moment dat cineva ar trebui sa ma depisteze.

Ajunge si D. I-a trebuit cam mult timp. Ii vad zambetul cuceritor de la distanta. E incaltata cu cizmulitele ei de piele intoarsa si face mereu gropite in obraji. Haide D. povestea merge mai departe. Indiferent de noi. Si palmele noastre se cauta prin zapada. In lungile troiene ale lui Alecsandri. Suntem noi doi si ciorile. Cateodata imi pare rau ca nu mai pot sa zic de mine si de D. ca nu mai suntem doi. Acum ne numaram separat. Ochii ei intunecati pana in maduva. Irisi plini de stelute albe… asta e D. Originea in care am parut de multe ori superficial. Si tot de atatea ori cat a incercat sa ma plimbe langa ea , pe bancheta din dreapta. Dar astazi i-am cerut sa vina fara Renault.

Si se apropie ca o pasare. Din ce in ce mai jos. Ii masor catepeteasma cu ajutorul unui deget. Nici macar nu stiu cum sa ma scuz… nu i-am adus nimic si duc si lipsa de sarm. Sarmul , una dintre marile minuni ale lumii. Imi suna cunoscut. Si D. se arunca pe zapada… incearca sa construiasca ingerasi , oprindu-se inaintea picioarelor mele. E mai frumos decat in vis.

Ne plimbam de mana. Cum s-ar spune ca cenusa a ramas. Ea este aproape maritata. Dar imi tine bine minte capriciile. Stie si ca pot fi o persoana pe care sa se bazaze si care poate sa pastreze discretia. La urma urmei nu i-as face rau pentru nimic in lume. Mergem fara tinta si vorbim fara rost…
– Nu-i asa ca ti-ai dori sa locuiesti intr-un iglu ??? D. imi surade. Da.. , ii spun, sa fim eschimosi. E atata caldura intr-un iglu…
– Cateodata da. Mi-as dori o camera sub zapada. Un loc secret unde sa stau numai eu si cine am chef. In special fara cei care ma pierd. Mereu ar exista o a doua sansa…
Cand vad cat de simpla e D. mi se face pielea gainii. Mai mult nu pot sa zic. Am inselat-o ca un porc. Intr-unul din cele mai josnice moduri….

Si uite cum ma plimb alaturi de ea , ca doua flacari. Am onoarea sa vad cum ninge prin ochii ei. Si intr-o oglinda atat de neagra se zbat mii de puncte albe… oximoron D. asa se numeste. Si tu esti o figura de stil…

Ne asezam sub un brad. E cel mai mare de pe tot drumul. Nu-mi pot dori mai mult in noaptea asta. Sunt aici cu cineva drag si vremurile care mi se pareau mai bune au incetat sa mai ma distraga. O iubesc si mai mult acum. Corabia ei imi invadeaza proprietatea. Simt cum palemele ei sub manusa imi strang puternic bicepsul si ma cheama… vaslesc de cateva ere ca sa ma ierti D….  dar cum pot eu sa-ti spun…. Cum as putea ???

Ne aprindem tigarile si purtam niste discutii de amor. Cateva secunde pana la impact. Cum lacul a inghetat si eu si ea ne adunam crengile unul celuilalt. Ma saruta timid , nu ca in zilele bune si imi da sperante. Ma tine strans…

– E atat de bine cu tine. Aici. La miezul unei nopti pe care o credeam pierduta. Imi place relatia asta… n-as vrea sa stricam…
E vocea ei. Mie nu-mi convine dar nu contrazic nimic. In cei cativa ani de separare stiu ca e mult prea tarziu sa schimb ceva.

Sunt ca un soarece care abia a fost prins de pisica. Eu.. care trebuia sa fiu vanatorul. Care niciodata nu ar fi putut sa fie inclinat de la reguli…Si ea , victima, care a ascultat atat de bine legile. Nu se poate.

Nici nu stiu cand a inceput sa ninga mai tare , nici nu stiu ca toata faleza e aproape acoperita cu nea. Habar n-am de doate astea. Privirile mele sunt complexate. Ii raspund la diferite chestii legate de niste poeme , si o tin la piept. Cat de mult rade si scoate aburi. Aburi placuti. Inca se mai da cu acelasi parfum. Cel care-mi placea la nebunie…

Si ma tavalesc cu D. prin zapada. Stim ca oricum nimeni nu va pleca acasa. Stim si cum se va termina seara. Maini prin zone intime. Sarutari. Ne leaga multe. Atat de multe incat am luat o decizie. Ne unim.

Am stabilit cauza. Vom avea o casuta sub zapada pe care o vom construi impreuna. Si mergem la magazin. Singurul deschis din oras. Luam ceva. Ea vrea niste betisoare parfumate. Eu iau o sticla de krescova.. mereu am apreciat la D. ca adora provocarile…
Nici macar nu m-a intrebat de ce am luat-o. Presupun ca stia.

– Vrei sa fii sigur ca nu plec.. nu ? d-aia ai luat vodca. Sa stam si sa o dam pe gat pana cand pleaca tampitii astia la munca…
– Obligat. Rad. Pana o sa ne trimita moartea in vizita. Ca la porcii de Craciun.
Si am facut cu D. praf toata sticla de vodca. Am baut impreuna , fiecare din gura celuilalt , ne-am fredonat cantecele preferate , am dansat.. am tipat.. am ras, am plans.

Suntem in momentele finale. Asa imi spune ea. E aproape de dimineata… D. trebuie sa plece..
Dar… D. stai , trebuie sa ne gasim sa ne construim casuta noastra sub zapada.. ramai te rog.

In zadar. A plecat dintr-o bucata. Fara sa anunte sau sa-si ia ramas bun. Nu-i nimic D. o sa gasesc o casuta sub zapada si o sa ti-o fac cadou de nunta. O sa fi trista.. vei vedea.

Ma deprim. Umblu prin oras. Si imi e dor. Dor de bunica mea…Dumnezeu sa o ierte. Dor de ochii cu care ma privea si serile in care se certa cu mama pentru mine. Oare unde esti bunico… cum stai si ma privesti si stii ca nepotul tau umbla aiurea prin orase. Cum ma lasi ? cum imi poti permite…. Dar bunica tace… are casuta ei sub zapada, imi trece prin minte. Da… bunica are casuta ei sub zapada , d-aia nu m-aude. Sta acum intr-un iglu si m-a privit si pe mine si pe D. cum ne-am dat limbi toata noaptea. Ma indrept spre bunica.

Cimitirul e aproape. Ajung repede. O chestiune de timp. Cavouri albe , acoperite ca niste paturi de zapada. Multe suflete si tot atatea casute sub zapada… ma gandesc cat de mult i-ar fi placut lui D. rad cu ochii spre locul unde a plecat.. mama ei. Fac pasi , multi , schimb si cateva carari. Pana si O.V sta langa foc acum. O.V care mi-a fost ca un frate. Dar nu-i cer imprumut adapostul pentru a i-l darui lui D.

Ajung la bunica si ma ghemuiesc sub crucea ei funerara. Ma ghemuiesc ca un plod. Ii tin marmura in brate si imi imaginez ca e ea. Stiu ca ma aude si ma vede.. Bunicoooo am ajuns. Casuta ta sub zapada stiu ca e prea mica si pentru mine. Dar nu vorbesc eu. Vorbeste vodca. Mi-e dor de tine , ca de randunele. Dor si nu mai pot respira. E duminica.. vezi bine , si trebuie sa merg. Merg bunico. Cat inca mai pot.

Am adormit pe pietrele bunicii. M-am trezit alb si cu un gust amar. Incapacitatea de a fura o casuta sub zapada… moartea….

Mos Craciun e mai fals ca niciodata

Tarile vestului. Axul unei Spanii , macinata de romani , pana in spatele cortinei. Departe. Romanii care inca mai cred ca Mos Craciun exista dar le trimite cadourile acasa , in tara la noi , unde le gasesc copii si le sug precum agatelele. Asa si cu Mircea. Un vechi prieten , student la arte dar care din lipsa fondurilor a decis sa faca prelungire de an la facultate si sa repeada in Spania la munca.

Imi scrie des de acolo si imi spune cat de bine ii merge. Ca la inceput a trebuit sa stea cu chirie intr-un apartament nu prea confortabil si ca stapana casei , o femeie matura de vreo 40 de ani , ii cam arunca priviri galante. Sotul ei a murit intr-un cumplit accident de masina acum cativa ani , iar ea locuieste cu fiica ei intr-o ditamai vila , avand si cateva masini si o firma de autocare. In concluzie , apartamentul in care locuia Mircea era un supliment , sau dupa cum spune el , era o mostenire de la o matusa…

Cateva saptamani s-a chinuit pana si-a gasit de munca. A lucrat ca barman. Oamenii care stiu tot dar nu fac nimic. O pedeapsa mult prea aspra pentru el. Deci Mircea este un curajos. Si-a luat curajul in palme si l-a invatat sa vorbeasca. Sa inunde strazile Madridului pana la extaz. Ejaculare de durata. Plina de farmec.

Cu timpul mi-a trimis mai multe scrisori. Cred ca sunt singurul lui prieten de la noi din universitate. O blasfemie. Imi spune ca se gandeste sa se combine cu Juana. Are o gramada de bani si este inca tanara. Varsta ideala a unei femei de succes. 40-50 de ani. In negura unui trecut monoton. Zis si facut. Mircea mi-a telefonat si-mi zice ca si-o trage aproape zilnic cu Juana si ca totul ii merge ca pe roate. Sta la ea in casa si se simte stapan. Are propria firma de autocare pe care o dirijeaza dupa propriul sau plac. Fetita Juanei il adora iar el este de-a dreptul multumit de viata pe care o duce acolo. Se gandeste sa nu mai revina in tara. Nu-si are rostul. Viata e mai mult decat o pasiune. E si clepsidra si lupta si relaxare.

Ma gandesc ca nu toti oamenii au norocul lui Mircea. Din cei cateva sute de mii de romani , sau , milioane , cate-or fi , probabil doar 1% are o asemenea sansa. Si dintre astia , majoritatea sunt femei. Pentru ca romancele sunt frumoase.

Imi trimite chemarea. Vrea sa ma duc la el de Craciun. .. nu pot Mircea , am iubita aici , casa , masa , cativa amici rataciti… nu pot crede-ma…
Insist , vei vedea Madridul , vino , iti platesc si drumul… si inca cateva replici in care l-am refuzat pe cat putut de politicos. Adica pentru el ar fi fost mare lucru , pentru mine nimic. Injust. Nimeni nu poate cumpara patriotismul. Prostia vietii mele.

Si gandurile mele sunt absurde. Ce Dumnezeu , ala se distreaza acolo. Baruri , case , piscine , toate cele. Eu visez la viata lui. Pizda masii…
O sa-i cer lui Mos Craciun o vila. O vila la Azuga de unde sa stau si sa privesc cerul topit de nea. Neaua care ne apratine. Metaforic. Dar balada lui Mircea nu se termina aici. E un circ.
Ma trezeste acum cateva zile , intr-o noapte. Era vreo 2. Ii raspund adormit si ma asteptam sa insiste cu plecarea mea , caci asta face de niste saptamani bune. Insa el tipa la mine si imi vorbeste gafaind. Nu inteleg mai nimic din ce-mi spune. Inchid repede telefonul , il sun , nu-mi raspunde. Incerc a doua oara , nu-mi raspunde…si tot asa. Mircea cel Batran e foarte demential. Ma gandesc ca era beat si adorm inapoi.

Dar nu se termina nici aici. Dimineata urmatoare , la curs fiind , primesc sms sa ma duc sa- l iau de la aeroport ca a ajuns in tara. Imi prezint scuzele de rigoare , profesoarei mele Dragomir , iau un taxi si ajung la Kogalniceanu , unde ma astepta Mircea. Il vad. Ma duc sa-l iau in brate. Il pup.. ii urez bine ai venit. Dar e ca naiba. Parca vorbesc cu o stana de piatra. Un mort frumos , cu ochii vii… imi cere o tigara si-o aprinde ma ia de mana si-mi cere sa ne urcam degraba in taxi. Fac precum ma roaga desi pe mama dracu daca mai inteleg ceva. Nici nu mai incerc. Il las sa comande dar nu se poate calma. Respira repede si gafaie continuu… bai al dracu mos craciun.. futu-i gura masii..
Bai Mircea… habar n-am ce bolborosesti acolo…

Ma asez cu el la masa. Zice ca e lihnit. Haine nu are decat pe el..bani nici atat.. Bai da cum mama dracu` adica stai asa putin , duceai o viata buna… aveai de toate…
Bai tu stii cat si-a batut joc de mine , tarfa dracului… daca o prind in Romania o omor. Rad. Cand vreodata o sa prinzi un spaniol in Romania ? adica stai asa ca nu e turc sau…

Momentul culminant. Mircea imi spune ca a ramas de-a dreptul gol golut , si ca abia asteapta sa ajunga acasa. Imi spune si ce i s-a intamplat. Femeia aceea Juana mai avea inca doi soti. Adica soti… avea inca doi amanti dintre care unu l-a alergat pe Mircea prin tot aeroportul din Madrid. Juana era avocata iar cel despre care imi vorbeste era procuror. Oameni dintr-o clasa nobila. Persoane juridice…

Asadar Mos Craciun i-a luat lui Mircea dorintele mele. Rad in hohote… nebun. Si tocmai cand ma pregateam sa-i spun casa de piatra. Totul se rezuma la dorinte…

Sunt pe mess si vorbesc cu Carla. O profesoara de latina de vreo 40 de ani din Sibiu. Ma invita elegant sa-mi petrec sarbatorile la Sibiu….
Rad ca prostul. Nu vin la Sibiu nici daca mi-ar spune ca plecam pe luna. Satelit sau alta planeta.  Mama voastra de Mosi Craciuni.