Rece

Ascultam impreuna o melodie eterna. Atunci, in acea clipa bolnava, atunci mi-am dat seama ca ea nu gandea la mine. Ca ceea ce transpuneau acele versuri potrivite ca niste manusi pentru povestea noastra, pe ea o ducea in cu totul si cu totul alt loc. Am vazut in privire. E genul de chestie care se simte. Si care nu m-a lasat sa fac nimic, decat sa raman la fel de echidistant. Poate daca as fi fost mai rece…

Urasc sa-mi fac planuri. Mai degraba prefer sa vorbesc despre trecut, despre timpul care este inscriptionat intr-o biblie de perete si din care nu se poate sterge nimic. Exista si in el un viitor, dar e mult prea departe. Exista suflete care nu mai sunt. Oameni despre care nu mai stii nimic. Oameni care au umbrit macar pentru o secunda ceea ce astazi numim frumos: dragostea. Poate daca ar fi fost mai reci…

Tu, iubita mea, tu cea care-mi auzi vocea in fiecare zi si-mi lasi mereu o portita deschisa, pe unde sa intru cand ma intorc beat din terase, tu…. Tu-mi dai certitudinea ca totul trebuie sa mearga inainte. Fireste, ai avut momente cand ti s-au parut numai tampenii. Momente care te-au lasat fara lacrimi. Momente in care ai plans pentru ca n-ai putut sa strangi in tine toate buclele timpului. Si timpul are multe. Prea multe. Dar daca ai fi fost mai rece….

Exista, dintotdeauna, un loc in care nu putem sa ajungem. Un loc pe care nu putem sa-l cucerim. Un loc cand lasam timpul in urma, pentru ca ne e frica de noi insine. Ne e frica taman sa mergem inainte. Ne oprim. Nu mai conteaza ca nu ne plac planurile, le facem. Calculam si luam decizia cea mai proasta. Pur si simplu cea mai proasta. Pentru ca nu putem sa luam decizia buna cand inca nu ne pasa. Poate daca n-am fi mult prea reci….

Let it beeee let it be let it be let it be

Privesc marea in ochi. Am senzatia ca ne cunoastem, ca ne-am scris, ca ne-am iubit si pana la urma am sfarsit divortati. Dar ce amor nu sfarseste divortat, rupt din intregul pe care il formase? Cele mai mari amoruri mor dupa cateva zile. Intensitatea le ucide. Raman sperantele desarte, umede ca virginele din Rio de Janeiro. Insa sperantele nu vibreaza la atingerea patrunzatoare a limbii, ci se desfac ca un trandafir daca iti pui prea apasat increderedea in ele.

E un cacat. Persoanele cu adevarat importante – te uita. Apoi, dupa un tur al lumii se intorc privindu-te ca pe un ratat. Sunt un ratat, un inutil, o corvoada. Nu pot sa-mi ridic privirile din carti si nu pot sa emit alta pretentie decat sa fiu lasat sa-mi fumez tigarile. Ma simt tras in pamant de disperarea surda a celor ajunsi, candva, in acelasi stadiu prin care trec. Nici nu mai stiu la ce gandesc, caci gandurile imi scapa din lanturi si mi se intind peste piele, dandu-mi mirajul unui curcubeu. Eu nu sunt curcubeu, pentru numele lui Dumnezeu, pot fi doar o epava. Si nici acum nu stiu daca am ajuns la final…

Stau la o terasa langa lac privind printre portretele cu Michael, valuri care vin spre mine. Canta Guns – Sweet Child o mine si tresar ca un vampir care simte parfumul de prada. Cand o sa mor imi voi lua toate pacatele cu mine, toate toate. Pentru ca sunt intamplari care-mi fac fiinta sa mearga fara motor. Motorul implantat in mine nu porneste. Asa ca folosesc forta pacatului ca scop suprem in viata asta nenorocita. Fireste ca ratez. Ratez pentru ca nu-mi mai place sa lupt. Vreau sa-mi beau pana la capat coniacul, sa-l simt cum se plimba prin mine, cum ma arde ca o flacara. Incinerati-ma!

Nu-mi mai povestesc intamplari. Nu vreau sa creez un jurnal. Vreau doar sa mut cateva clipe sus, in piepturi, sa misc o celula dintr-un ventricul, sa dau ragaz chemarii mele. Pentru ca undeva, intr-un colt de lume, o jumatate emite senzori opusi, ca de magnet, senzori care danseaza in ganduri ca intr-un accelerator de particule. Eu nu vreau sa stiu cum am aparut pe pamantul asta, vreau sa stiu cum voi sfarsi.

La dracu, poate ca mint. Nu conteaza, am scris, am crezut. O sa dispar. Sa fiu singur cu mine. Sa ma descopar – mi-a spus cineva, sa ma descopar pe mine insumi. Sunt un barbat care merita exploatat, dar care si-a pus sechestru. Nu ma intrebati de ce, oricum locuiesc intr-un bol de cristal si nimeni nu va auzi raspunsul meu. Sa plecam, pe umerii mei ard demoni. De jos din pamanturi se aude lumea cum rade. Un raset idiot si lung…. Interminabil.

Canta Beatles. Let it be!

celule

Cel mai greu imi vine atunci cand trebuie sa respir. Cand trebuie cu orice pret sa respir, sa fac o sinapsa cu mine insumi, o dedublare pe care sa o suport pe toata durata ei si sa o intretin. Nu stiu de ce mama dracului m-ai lasat singur. Habar n-am la cine ai fugit si cati timpi ti-au trebuit ca sa dispari. Pentru mine totul a fost o fractiune de secunda…
M-am imbatat in seara asta, baby! M-am imbatat – exact asa cum nu iti place tie, asa ca, sa fiu impuscat!!! Dar daca cineva ar fi capabil sa ridice arma, mi-as dori din tot sufletul sa fii tu aceea. Tu sa decizi si eu sa suport pedeapsa. Fireste ca am stat la aceeasi masa retrasa, in acelasi colt blestemat, cu ochii la aceeasi bucata de gresie. Fireste ca am strans in palme vesnicul meu pahar si i-am spus din nou rugaciuni si iar am amintit de tine, si iar de tine, doar de tine. Cand am ce sa vorbesc – vorbesc despre tine, cand nu – vorbesc din nou despre tine.
As vrea sa-ti sarut sanii. Nu ma intreba de ce sar direct acolo, pentru ca nu am un raspuns pe care sa-l detin. Stiu doar ca vreau sa adorm cu o palma intre picioarele tale albastre si cu una pe ceruri. Pentru mine asta inseamna mai mult decat o rugaciune. E, poate, o binecuvantare. Si daca este o binecuvantare, atunci sunt salvat. Si daca sunt salvat, n-are rost sa-ti mai scriu. Si daca n-are rost sa-ti mai scriu, de ce mai traiesc?
Iata-ma. Ma mai cunosti? Sunt acelasi. Sau altul, dracu` mai stie. Important este ca sunt si sunt aici. Eu nu plec si nu dispar. Eu raman sa vad sfarsitul, indiferent de rezultatul lui. Chiar daca se vor supara ursitoarele pe mine. Oricum cine mi-a ursit destinul asta a fost un cretin. Eu am calculat si-am inmultit si-am impartit clipele pe etape, apoi le-am dat nume ca sa nu le uit, apoi le-am renumarat si recalculat pana cand s-au sfarmat si le-am asezat frumos intr-o glastra. Stii ce-a ramas?
Se intampla multe lucruri cu care nu sunt de accord, nu vezi, si Barca….a fost eliminata. Se intampla multe cacaturi, e tot ce pot spune. Dar, dependeti de ele fiind, nu ne ramane decat sa ne bucuram ca traim in epoca lor si sa ne sarutam pe strada, instrainati si cu oricine ne-ar iesi inainte. Hai sa ne sarutam cu oricine. Hai sa luam buze peste buze, tot felul de buze. Sa ne sarutam continuu, sa rupem secundele in fire si sa uitam de ele. Hai sa ne sarutam pe margini de ere nocive, imi place nocivul tocmai pentru ca tu ai avut o privire nociva catre mine…
Fulgera. M-am ghemuit ca un copil langa dus. Laptopul plange si iti jur ca ating disperarea pe labe. Are degete fine si pielea unui bebelus. E fragila ca o femeie in calduri. Ma saruta si o face splendid. Uitasem gustul asta… uitasem sa fac dragoste. Uitasem. Ma saruta din nou si ma incatuseaza. Ma leaga de vise si, crede-ma, nu imi doresc sa ma opun. Vreau sa profite de mine, de depresiile mele sarmante si sa ma adune de prin santuri. Nu stiu de ce, dar am impresia ca nimeni nu imi poate spune mie acum ca nu ninge cu flori de liliac si parfum de mireasa. Am impresia ca restul sunt niste dobitoci. Am impresia ca mor.
Si am murit.

Fraze

Nu mai gasesc scurtaturi. Nu stiu ce e cu mine, de ce am decazut intr-atat de mult incat sa-mi pot plange de mila, insa, sincer sa fiu, n-am nici un chef sa renasc. Mi-e bine asa. Mai un facebook, un bowling, mai un bar si asta e. Incerc sa-mi delimitez orizonturile. La urma urmei, n-are nici un rost sa cercetez filosofiile unor tembeli. Caut libertatea in fiecare particula de oxigen. Adevarata libertate. Cea care te urca pe ceruri, iti departeaza brate si te indeamna sa-ti bagi pula-n omenire. Poti sa o faci, esti liber. Poti sa te dezbraci si sa le-o arati tuturor… ce-ti pasa? Ce ti s-ar putea intampla? Sa te ascunda intr-o grota rece si sa uite de tine? Sa-ti zguduie doi pumni in mufarina sau sa-ti puna pistolul la tampla? Povesti… In stadiul asta, orice ar face ar fi un imbold catre mai bine.
Desigur, am pierdut de-a lungul timpului toate lucrurile la care am tinut cu adevarat. Si nu au fost deloc putine. Important este sa stii sa-ti pastrezi cateva pentru vremuri nasoale. Ei bine, eu n-am stiut. Eu am pus la bataie totul, pentru ca mi-am dorit, cu ardoare, nimicul. Si nimicul era o capcana. Spun asta pentru ca nimicul dorit de mine avea un aspect demential. Brunet si angelic in acelasi context. O avalansa. Iar eu m-am asezat in centrul ei si pentru o perioada mi-a fost bine. Si atunci m-am crezut liber. Am realizat ca nu sunt taman atunci cand, incercand sa ma urc pe liane, nimicul imi cerea sa raman doar ca sa-i flutur evantaie prin obraji.
Uneori sper sa ma usuc ca un mac. Sa raman inmiresmat pe campia intinsa si sa ard sub lumina solara. Mi se pare superb. Viata e construita sa ne ofere si chestii d-astea, numai ca noi, luati de mirajul modernitatii, incetam sa ne cerem drepturile pe care le avem din fasa. Sunt clipe in care sunt literalmente zbuciumat de oamenii din jurul meu. N-am inteles niciodata de ce trebuie sa duci la extreme o scanteie. Eu am avut o iubire si-atat. Nu m-am aprins de enspe mii de ori printre garduri, n-am dat foc cirezilor de pizde care s-au prelindat pe langa mine si nici n-am jignit vreodata o femeie. Ei au luat-o razna. Probabil d-asta au cazut si marile imperii. Vine sorocul si te arunci ca un dement  fara sa stii ce te asteapta. Mai mult decat atat, inveti sa-ti placa.
Pe messenger vorbesc cu trei persoane. Restul sunt virusi. Pula mea… oi fi si eu unul dintre ei, dar macar nu radiez. Nu mi-a placut niciodata sa radiez sau sa fiu radiat. Imi place umbra si iubesc intunericul. Ma ascund dupa perdele si stau inchis in camera mea rece in care sunt liber. E si asta o forma de cer. Albastra, neagra… imi este totuna.
Respir mai greu fara tine, baby. Probabil ne vom intalni alaltaieri ca atunci… ca poimaine. Imi vei spune din nou ca n-are rost sa vorbim si maine am stiut ca ieri te voi vedea ultima data.
Ce exercitii lexicale de cacat, baby. Fireste ca te iubesc, dar uneori vreau sa ti-o spun mai bolnav. Nu e cazul acum. Paragraful de mai sus e harcea-parcea. Iarta-ma. Poate e cazul sa dorm si eu….
Noapte buna!

Leii nu plang

S-au stins luminile intre noi si oricate becuri as aprinde sau oricat de mult te-as cauta cu flacari albastre, tu nu vei mai fi nicaieri. Nu ma intreb de ce, nu am nici un dubiu, daca exista un vinovat, acela sunt eu. Eu, eu, eu…
Mereu, iubirea mea, mereu ti-am vorbit despre drumurile care se contopesc intr-unul singur, despre durerile acestui drum, despre privirile lui, insa nimic din ceea ce am construit pentru el n-a insemnat pentru noi o sosea. Cateodata aud peretii cum suspina si pofta lor de tine, setea lor de sangele tau nu se poate satura alimentandu-se la nesfarsit din iluziile mele. In fiecare zi risipesc amintiri cu tine. Le sterg de pe suflet… sau doar incerc sa fac asta.
Pe unde esti? Raspunde-mi, saptamanile curg. Si nu o fac in felul lor, ci al dracului de molesitor. O ploaie permanenta, mocaneasca si plictisitoare. Nu vreau sa-ti ascund adevaruri, din patul tau privesc acum plictisul. Candva, inainte de tine, am tanjit dupa linistea asta. Astazi as da orice s-aud galagie. Sa-mi las timpanele sa transpire, sa oboseasca. Iubesc sunetul tau…
Ce-ti spun aici, iubito? Tu nu existi. Sau daca o faci, nu cred ca te intereseaza tristetile mele. Si-ti dau dreptate. Cum te-ar putea interesa ruinele unui strain? Ce castig ai avea ascultand spovedaniile unui barbat transformat ulterior intr-un oarecare? Eu ti le soptesc in speranta ca te vei intoarce. Tu le vei citi bucurandu-te ca ai plecat.
Ma intind iarasi peste perne. Nu stiu de ce, dar simt nevoia sa-mi aud gandul. Nu gandul care ma duce la tine, ci cel prin care vei veni inapoi. Astazi m-am simtit mai inutil ca inainte, mai lacom, mai absent. Mi-am cercetat privirile si m-am depistat dependent de reverie. Am aruncat cartile in sertar si am pastrat pentru mai tarziu niste cuvinte. Iar daca te mai iubesc ti le voi prezenta aici, in noua epoca. Ti le voi parcurge aici, pe acelasi trotuar, in aceeasi nemuritoare poveste. Mai tii minte trotuarul? Intre timp, niste idioti l-au desenat in verde. Dar nu ma supar, uneori am senzatia ca te privesc in ochi, sau ca-ti matur pielea… ca ratacesc descult prin sanii tai, coborand usor peste coaste si fese. Ca ating ca o umbra genunchiul care-mi scartaia la ureche si talpile acoperite de sosete negre.
Nu-ti face griji, nu plang. Imi pare rau, dar nu plang. Leii nu plang niciodata, nici macar atunci – cand fara leoaice cauta pantere…. Leii nu plang, nu plang, nu plang. Dar lacrimeaza vesnic.