Vs. Dumnezeu

Secrete-abandonate acum imi par idile
Cum trece totul,visuri,priviri,iubire…
Imi distrugi viata,Doamne..si inima si trupul
Acum imi sunt secate,de cruda lasitate…
De ce cruzime Doamne?De ce-mi rapesti ,Tu,visul?
Tu care dai putere si dragoste,natura
Iar-apoi macini totul,iubirea ce se jura
Sfarseste muribunda si adiind pe vant
De ce cand Tu stapan pe tot ce..traieste pe pamant
Spui ca esti drept si primitor si bun
Dar arzi de nepasare si-mbalonezi tutun
Pe tot ce-i sfant si tanar,si inimi ce se-adora
Tu le arunci in pala trecuta veche ora!!!
Cum Doamne,cand ne iubim,foc ros` de fericire
Visele plutesc in aer si in ochi-palpit-iubire
Tu stingi totul dintr-o data,pui distanta intre noi
Eu aici si ea acolo!Ce durere-n amandoi
Cand vad asta simt ca-ti place si ca faci pe dinadins
Tradatorule!Nu-ti am cerut vreodata si nimic nu ti-am pretins
Doar amorul pentru ea..de ce frangi inima noastra?
Ai nevoie ca sa sufar intru viata ta albastra?
Ori,eu recunosc..Ma doare!folosit-a la ceva?
Si atunci cum sa ma-ncred in dumnezeirea ta?
Ce inchipuire,Doamne,daca tu ai exista..
Stiu ca ne-ai lasa si noua o clipa din mila ta!
Slava ce ti-o poarta altii,ce naivitate-n ei
Jertfe ce se-arunc-adesea prin biserici,prin femei
Iar iubirea cea mai sfanta plange de racirea mortii..
Si se naruie treptat in imparatia noptii
Somnul,visele..acestea sunt tot ce mi-ai mai lasat
Cat te-am implorat!Degeaba!Ce religie de sfidat!!!
Jur solemn,stapanul lumii ca genunchii mei de-acuma
Nu s-or mai pleca vreodata-n fata ta!Iar luna..
Care-mi tot insenineaza gandurile prea nedrepte
Poti s-o sfaremi,nici ca-mi pasa ori de-i rai,ori de e iad…
Destinul scurs ca o mahnire, iubind infernu-n care cad!

Vocile despartirii

Crudul drum al adolescentilor. Imi tresar o multime de amintiri tinere din vremurile in care ma simteam nemuritor. Stiu ca trebuia sa raman acolo, partas al anilor sub 20, de-a lungul raului, ale carui ape imi delimitau temperamentul. Era o necontenita stare de efervescenta, in care dizolvam cuvintele prin niste gesturi simple , minuscule si umplute cu patosul carismei de care eram invaluit. Oportunitatea inceperii unui razboi, totul era un scenariu, se derula fara nici o grija, fara intrebari asupra sub-pamanteanului , asupra curcubeului, asupra sexului feminin. Dragostea imposibila….

Imi cumparasem biletele pentru tabara in ultima zi accesibila pentru asta ! Profesoara organizatoare imi zambise suav sub clabucul entuziasmului meu, insotit de un singur amic, colegul meu de suferinta cauzata de femei. Plangeam numai din cauza despartirilor iar el ma insotea de fiecare data la baie pentru a imi fi alaturi. Cand ni s-au crucisat drumurile m-a strans in brate si mi-a urat viata frumoasa. Am stat nopti in sir langa foc plangandu-i lipsa. Era ca un tezaur antic cuprins de multe pareri de rau…

A doua zi ne stransesem in fata garii, aproape 80 de insi , impartiti pe buchete , bisericute cum le spun studentii, clanuri, care faceau o larma de nedescris. Fetele care aruncau cu ochiul la fanariotii de dinaintea mea, desi adevaratii vantatori anticipau rezultatele cu precizia castigarii la 6/49. Totul era o parada, ca la Rio de Janeiro, splendoarea unei plecari la drum lung, cu ghiozdanul in spate si rasaritul unei dimineti de mult asteptate. Pentru mine era ceva straniu, nu intelegeam de ce mai marii din fata mea, cucereau fetele de-aceeasi varsta cu mine, si nu le era deloc greu. Nu intelegeam desi imi vedeam colegele, uneori chiar iubitele gandurilor mele, cum cochetetau subtil sub ochii insotitorilor si capatau si pereri impresionante despre tinuta eleganta in care se imbracasera. Perfectiunea unei relatii. Si multe altele.

Am trait drama existentei noastre. Nimic nu avea cum sa ne doara mai tare. Vorbesc despre mine si prietenii mei. Tot ce era feminin in gasca noastra, tot ceea ce ne mai putea starnea furnicaturi in stomac se dizolva ca niste fulgi de zapada in fata retinelor noastre. Era o durere groaznica, o criza. Morfina iar dupa cateva secunde – decesul.

Plangandu-ne de mila in compartimentul trenului care ne ducea spre munte, auzeam de pe coridor rasul energic si bucuriile contemporanelor noastre perechi. Adica si eu si baietii vorbisem de multe ori despre cuplurile care urmau sa se formeze intre noi si fetele din gasca noastra, numai ca acum totul se dusese dracului. Cu cat era mai infioratoare bucuria lor, cu atat ne doream mai mult sa ne intoarcem acasa. Cautam patul din camera mea , unde sa imi inchid ochii si sa pun capat suferintei.

Apoi a venit… am vazut-o in mainile lui George, o desfacea ca pe o comoara. Mi se pareau puerile reactiile din jur asa ca a trebuit sa scot un tipat monstrous pentru a creste apetitul de dezmortire. Si am baut… si am baut.. si am baut..

Nimic nu mai cadea dureros. Formasem un fel de scut asupra razelor feminine care se indreptau spre noi inaintand totodata catre culmile cele mai inalte ale imunitatii. Sorbeam cuvintele care le putea spune cineva de 16-17 ani cu inima imbibata in alcool. Nu neg faptul ca pana la acea varsta mai avusesem cateva experiente de acest gen. Eram stapan pe situatie, desi stapana imi ramasese ca un nod in gat. O bifasem pe lista pierderilor majore din acel an. Cataclism. Tsunami…

Ajunsi la destinatie ne-am cazat in camera 13. Cinci suflete care iubeau ruralul. Mi-am aruncat ghioznanul in patul de sus. Acolo stateam mereu, simtindu-ma ca pe un pod suspendat. Mai aproape de stele…

Zilele imi treceau in acelasi mod in care zburam spre culmea nefericirii. Adica eram pustiit, in adevaratul sens al cuvantului, chiar daca prietenii mei faurisera tot felul de distractii, in care imi pierdeam totul. Radeam pana la disperare, pana in clipa in care nimicul devenea orgie, si nu mai tineam cont de reguli si legi. Radeam tavalindu-ne, clantanindu-ne dintii.. pana nu mai puteam de durere de burta.
Dupa scurtele astfel de perioade ne invada iarasi dorul de convorbiri literare asupra iubirii. Pentru mine era un subiect pe care il puteam discuta doar cu o femeie.

Pe cat de cumplita mi s-a parut deplasarea in tabara, pe atat de mult am regretat la plecare. In mijlocul saptamanii am reusit in sfarsit sa vorbesc cu o fata. Era mai mare decat mine cu doi ani si vindea la magazinul de unde ne cumparam noi tigari, pentru ca era la dos si nu ne vedea nimeni.O localnica. Era de o incretime devastatoare, cu genele infaurite in mister , pline de minuni ca zanele din povestile lui Ispirescu. Condoleantele de pana atunci imi devenisera luna de miere. Stateam cu Ama zile intregi. Ne tineam de mana si sopteam cat de mult ne iubim. Camera imi devenise un fel de sfant-lacas, de rugaciune. Ma poticneam asupra prietenilor mei si le ceream indurare pentru suflet. Sunt indragostiiiiitttttttt le invarteam cerul asupra lustrei pe ritmuri samba.

Ama… imi salvase vacanta, imi salvase viata, tot. Cuprins de farmecul structural al etapelor taberei nu am mai simtit nevoia sa plec. As fi stat la usa Amei, mancand ce imi arunca pe trepte , fara apa , fara haine fara nimic. As fi locuit intr-o cusca in curtea ei , numai sa ma primeasca. Sa ii vad zi de zi infatisarea, consolandu-mi durerile ce ar fi fost pricinuite de despartirea ce avea sa urmeze.

In ziua plecarii nu am stat decat cu ea. Nu faceam nimic dar felul in care ne priveam si eram priviti ma fascina. Ma saruta inlantuind de amor particulele fiintei mele. Nu mai vazusem niciodata atata sarm si migala intr-un spirit de femeie.
Si drama avea sa continue in momentul in care pornise motorul autocarului. Imi ramasesera cateva secunde.. Ama plangea , eu incercam sa ma abtin. Ca in povestile de dragoste, am privit in spate mult timp si dupa ce nu am mai vazut-o. Aveam la una din maini bratara ei in compania careia ma simteam cel mai bine. Vorbeam cu ea si ma simteam langa Ama. Ma simteam al ei si ma imbarbatam cu gandul ca o sa ma astepte..
Si m-a asteptat.

Ajuns acasa am cautat un mijloc sa iau cumva legatura cu ea, dar nu am gasit decat numarul de la pensiunea in care fuseseram cazati desi eram sigur ca ea imi daduse o hartiuta cu adresa si numarul ei de telefon dar o pierdusem.

Plansul de mila si despartirea in valurile vietii. Ce poate sa fie mai dureros ? Ca a ramas cineva in umbra si inca mai spera ? Ca s-a schimbat organizarea evenimentelor importante lasand in urma promisiunile esentiale trairii in armonia sentimentelelor ?
Ca , pe langa Ama am pierdut alte cateva fete considerate amorul vietii mele? Ca ma uimea felul in care se petreceau despartirile??? Ca , desi ma desparteam , mereu cautam alta iubita??? Habar nu am, toate dor. E ca atunci cand nu mai ai motive de a zambi rostind la infinit.. Mereu plecam. Mereu ne despartim !

Ce-a mai ramas?..

Ce-a mai ramas? doar o plaja banala
cu vreo doua trei urme de papuci
si cativa melci
doi crabi parasesc un castel de nisip
ce rege..ce regina…!!!

ce-a mai ramas? un suflet de smoala
cu cateva sarutari peste buze
cu 21 de lacrimi numarate sub gene
cu gandurile frante

ce-a mai ramas? povestea tomnala
plina de ferigi prin firele de par
plina de zgomot messengerian
plina de parfum din regrete
plina de certuri cu impacari furtunoase
plina de realitate

ce-a mai ramas? speranta criminala
insiruita de acum prin scrisori
ramase in cele din urma o multime vida…

ce-a mai ramas? o clipa fenomenala
cand sunt aproape mort de dorul tau..
la propriu zis!!!

Nedeslipiti

Cei doi luceferi, tinuti sus in jacheta
in frigurosul buzunar al iubirii , martorul
scrisorilor mele de dragoste
unde iti ofrandam agelica-ti infatisare…
s-au frant…s-au rupt !

erai atat de frumoasa precum un demon
ingenuncheat de misterul raiului
cu ochii negri indoliati
cu mantaua tomnatica !

si mai apoi destinul ! a fugit ! ne-a fugit !
iar noi imbarcati unul intr-altii am cautat nautic
rechinii fericirii, din care
sa muscam cu pofta de-a ramane impreuna !!!

nici nu stiu cat de tarziu mai poate fi !
habar nu am, chemarea… s-a desfacut in larg
precum uitarea. Cea fara care-am mai putea ierta!!!

Mod de viata

Amorul.. indiferent de varsta sau de sex. Indiferent de razboi sau de pace. Indiferent la oricare aparenta.

Cand scriu aceste parti ale unei literaturi mai triste ca niciodata ma gandesc la V.  Un impatimit al idolatrizarii unei pustoaice cu care ulterior s-a insurat. Se facea ca el, iubind acea monotonie dintre ei, a reusit sa aibe cu ea un copil. O stea, o licurire, o incercare a sortii la apogeul anilor lui.

Si zi de zi muncea, strangea banut cu banut pentru a putea oferi caminului tot ceea ce isi dorea. Onestitate infipta in patrafirul inimii lui V. Poet nu altceva. Un singur lucru detesta si nu reusea sa se obisnuiasca cu ideea ca este real. Faptul ca traia in apartamentul de doi lei ai socrilor lui, un notar iesit la pensie adica socrul si un functionar public inca in activitate, adica soacra. Si V. muncea la firma de constructii pana nu mai putea. Arunca pietre, golea hambarele cu nisip, transporta caramizi…

Cand nimeni din casa nu mai muncea, el intretinea intreaga familie, si nu se plangea niciodata de asta. Castiga bine si le ajungea cat sa supravietuiasca toti cinci. Il scotea din minti faptul ca nu are casa proprie iar asta ii dadea putere sa lucreze peste program, sa lucreze si noaptea sa isi deschida si o afacere proprie. S-a bazat pe cresterea iepurilor. Zis si facut, V. si-a cumparat doua perechi de iepuri, din care, in cativa ani de zile a reusit sa ajunga la numarul record de 117. Amenajati frumos, in casute proprii, iepurii trebuiau a fi vanduti la niste crescatorii de specialitate, din care, sustine el ar fi castigat sume frumusele. Dar V. nu stia, in momentul cand i-a inmanat pentru o saptamana afacerea socrului sau, ca iepurii o vor da in primire. Nu trebuia decat sa ii hraneasca, ce mama naibii, cat mananca un iepure??? Ma intreba V. de fiecare data cand ne intalneam, cu ochii in lacrimi.

O saptamana fusese trimis in delegatie, la niste cursuri de unde suna zilnic pentru a intreba de copii, de J. care era nevasta lui, mama copilului, fiinta pentru care renuntase la tot si de iepuri bineinteles. De fiecare data i se raspundea ca toti sunt bine si sa socrului lui a hranit cum trebuie iepurii, si ca sunt mai frumosi ca niciodata.

Saracul, isi facuse atatea planuri pentru nimic. J. nu ar fi parasit niciodata casa parintilor ei. Pentru nimic in lume.

Cand s-a intors toti iepurii murisera de foame. Baietelul lui racise intr-un hal extraterestru iar acasa nu era decat soacra-sa intr-un stadiu avansat de ebrietate. Punandu-si mainile in cap nu a rostit nici un cuvant, a curatat gradina de iepurasii decedati, si-a dus baietelul la doctor iar a doua zi a plecat devreme la munca. Pana la urma ce il durea mai mult ??

Initierea in suflet a dorintele cele mai arzatoare. V. nici nu baga de seama ce se petrece. Suferind in fiecare seara din moment ce casa devenise si mai ingusta, familia cumnatei sale revenind in apartament, iesea cu baietelul seara de seara la plimbare.

N-a trecut mult timp pana ce si-a prins nevasta in pat cu cineva foarte apropiat. V. a inceput sa rada ironic provocandu-si greata, cu lacrimi in ochi iesind din apartamentul socrilor, urcandu-se in masina si pierdandu-se in neant. Dupa cateva zile dorul de copil
l-a coplesit, intorcandu-se inca o data acasa. Angajamentul fusese incalcat dar el a trecut iarasi cu vederea peste micile neajunsuri satisfacand pofta nebuneasca de carne a lui J. De data asta muncea si mai mult cu si mai multa indarjire… pana cand a vazut-o pe J. lingandu-se cu altcineva pe strada. De data asta mai hotarat ca niciodata V. si-a facut bagajul si a plecat, in speranta ca baiatul o sa inteleaga candva..

Povestea lui a continuat in cele mai drastice feluri existentiale. Ulterior s-a indragostit de o prostituata careia ii facea cadouri scumpe si pe care o primise in apartamentul inchiriat de el. In timpul casniciei, el terminase facultatea iar acum era un angajat important al unei firme de agricultura. Avea in subordinea sa sute de angajati, sute de hectare de pamant… 

Cand a trebuit sa se bata cu fratii prostituatei pentru ea, n-a dat inapoi, incasand o bataie ce l-a tinut cateva saptamani in spital. Pana la urma aceasta a fugit inapoi la parintii ei, lasand strazile mai putin pline de inca un suflet…

Instanta prezicand divortul de J.  i-a dat voie sa isi viziteze copilul o data la doua saptamani. V devenise dramatic, imaginandu-si ca micutul o sa il uite….

Acum, cand imi povesteste lui V. i se umplu ochii de lacrimi. Imi spune ca plimbarile cu baiatul lui ii aduceau durerea cea mai mare posibila. O data acesta spunandu-i…

– Tu .. tu esti vinovat .. tu ne-ai parasit. A inceput sa planga. Si incet incet copilul se atasa de el. Maica-sa nu suporta asta imi spune ostenit…

El ii cumpara de toate. Hainute.. jucarii.. in magazin , copilul incepand sa planga pentru ca maica-sa nu a vrut sa ii cumpere un pistol nu stiu de care, fapt care il face pe V. sa rada plin de mandrie, baietelul i-a spus vanzatoarei… Cand vin cu tati cumpar tot magazinul. Zis si facut, la prima intalnire V. a fost indrumat de micut exact in acelasi magazin, de unde a cumparat de la pistoale pana la biciclete.

Ulterior socrii l-au criticat pentru asta, prin faptul ca celui mic nu ii trebuia bicicleta , acesta avand nevoie de bani. In momentele de criza J. a apelat la el, pentru sume impresionante de bani pe care ii justifica prin copil I-a spus lui V. ca trebuia sa plece cu cel mic la munte !

Refuzand pe motiv ca o sa-si duca el baiatul la munte V. incepe sa planga in fata mea.

– E sufletul meu. Si inima daca ar trebui mi-as da-o, si orice organ, numai sa fie el sanatos.

V. este de doi ani casatorit cu altcineva. Relatia lui este una foarte bine privita, de o delicatete rar intalnita in care nevasta actuala e topita dupa baietelul lui.
O data, ramanand intr-o seara cu el la o terasa… si intrebandu-l usor diabolic daca
ar da-o pe Miruna pentru copil, V. mi-a raspuns sec….

– Ce sa fac ?? As da zece de-alde Miruna.. sute.. miii.. si ea stie asta !

Pentru mine acest raspuns a fost uluitor, de o iubire extrapamanteana, fapt ce m-a facut sa cred ca pentru oricine , copii reprezinta iubirea absoluta.

Ma uit la V, admirandu-l pana in maduva oaselor, cu speranta ca voi fi vreodata tatic si imi voi putea rasfata baietelul asa cum face si el, chiar daca il vede destul de rar.
Iubire si pace V. , viata trebuie sa fie si frumoasa !!!

Ma iubeste..

M-am asezat iarasi pe fotoloiul rece, ghemuit in pozitie stramba sa ii pot admira trupul de la o apropiere rezonabila. Cat sa nu ma considere badaran. Facusem acest lucru de sute de ori, admirand capodopera ce zacea acolo, sub fustele probate impropriu, doar din dorinta de a mai starni excitatie. A dracului femeie. E ca si cum ai ramane cu pistolul la tample atacand o muiere a carei importanta este vitala pentru omenire. Inima imi striga lasciv ca sensul in care se produc craterele este un acces interzis. Dar doar pentru cateva zile, cat rodajul lunar trebuie sa se sfarseasca.

Imi venea sa ma catar peste felinarele albastre ale camerei si sa o strig de la distanta de ani lumina. Sa o strig si sa porneasca pe o cale mai simpla povestea noastra de amor. Indiscutabil cea mai discutabila din ultimii ani. Formarea caii lactee. Cand ma gandesc cum incepuse totul. Cand ma gandesc simt flurutii pana in adancul fruntii cum zboara fara directie, lasandu-si larvele pe creierii mei. S-ar fi presupus ca intreg creierul meu e alcatuit din omizi si matase, insa principalii actanti se dovedesc a fi prea timizi.

Cautam cadouri intr-un supermarket. Ma orientasem la genul de podoabe pentru iubite , ceea ce pentru mine insemna foarte mult. In principiu aceste cadouri erau formate dintr-o parte a sufletului meu si un papitoi. Cel cu care ma aseman in clipele respective. Iubeam papitoii , indiferent de marimea lor, si iubeam si capacitatea de a putea oferi asa ceva.
Cine s-ar fi gandit ca viata se poate schimba in mai putin de cinci minute. Deci

O vazusem. Era asezata pe scaunul celor de la informatii, foarte bine aranjata, dand indicatii tuturor celor cu nelamuriri, punand stampile pe legitimatii si vorbind la telefonul care suna neincetat. Era atat de albastra ca marea, fara valuri, fara maree. Din ea se nasteau conglomeratele pesterii mele. Am simtit un fior pana dedesuptul talpilor, devenind un monument de inspiratie si tandrete. Nu stiu de ce dar in acele momente as fi fost in stare sa-i violez si fiica din burta, nenascuta, in cazul in care ar fi fost insarcinata. As fi fost in stare sa urlu in tot magazinul pentru un moment de afectiune. Simteam ca vine.. cum ii venea inspiratia lui Ionica in Liceenii. Repezit, deoarece timpul ma prinsese blocat la cativa metri in fata ei si singura mea reactie in secunda in care si-a asternut privirea asupra mea a fost sa-mi pun papitoiul in dreptul inimii si sa zambesc. Era un leut banalde culoare roz..

Si-a deschis aripile larg si a inceput sa rada. Radea in hohote, desi eu nu intelegeam de ce. Am intrebat-o fara sa rostesc vreun cuvant, cu mimica buzelor, daca merge oferit. Iar ea a dat din cap in semn ca nu… E naspa, a spus intr-un sfarsit. Plecand capul m-am intors la locul de unde luasem leul si am captat un maldar intreg de papitoi, de la broaste la elefanti de mai multe marimi, inimioare de toate culori cu care am mers exact la locul in care fusesem inainte. Sesizandu-ma a ras cu o asemenea amploare incat radeam si eu.. imi striga ca nu-i vine sa creada. Ii aratam rand pe rand, in dreptul inimii cate un papitoi in speranta unui raspuns din partea ei. Iar ea dadea din cap in semn ca nu. Se stransesera acolo toate domnisoarele de la informatii si erau in jur de zece, as zice. Cu toate imi dadeau indicatii. In cele din urma mi-a ales o broscuta rosie, careia ii curgeau lacrimile cu o sageata infipta in dreptul inimii.

Momente fermecatoare. Am mimat exact gestul in care se afla broscuta si m-am indepartat usor spre casa de achitare. Stiam ca se va uita dupa mine. Am asteptat sa platesc si dupa ce am trecut de verificarea sacoselor m-am indreptat spre locul in care se cereau informatii. Ciudat este ca ea nu mai era acolo dar , lingusindu-ma la o colega de a ei am reusit sa fac rost de un numar de telefon. Ziua se dovedise extrem de buna pentru mine, numai ca exista o problema. Nu as fi putut sa ii indrum acea broscuta femeii pentru care ma dusesem in supermarket pentru ca avea alte valente. Asa ca am cautat prin micile magazine ale orasului meu pana am gasit altceva.

Perioada trecuse, vorbisem de cateva ori la telefon, in speranta stabilirii unei intalniri. Am reusit si acest lucru, cu o dificultate pe care eu nu o mai intalnisem. Adica sa iesi la un suc, la o pizza cu o femeie, mi se parea normal. Indiferent de cat de straini am fi fost. Probabil, inceputul unei relatii, cunoasterea , este secventa cea mai frumoasa din intregul roman.
Dupa lupte seculare ma aflam la cativa centimetri de ea. Luna avea pentru mine alte intelesuri. Propriile viziuni, visurile in care ma gaseam casatorit cu ea. Din pura intamplare de la prima intalnire am intrebat-o daca ar vrea sa fie sotia mea. Desi ma asteptam sa rada as fi dorit sa ia si in serios intrebarea mea, astfel m-as fi simtit usor mai important.

Niciodata nu fusesem mai inaripat. Ea mi-a raspuns ca DA. Fara sa rada, fara sa zambeasca, fara sa faca vreun gest. Stiam ca nu e posibil, deci intrarea in jocul amorului fusese infaptuita, iar dulcea femeie sesiza personalitatea mea consolidandu-si importanta dintre invingator si invins. Restul erau doar povesti..

O privesc cum imi surade. Ma iubeste. A ajuns prea departe situatia in care nu se poate decide cine pe cine a inrobit. Ma iubeste cu puterea unui muribund. Ma iubeste pentru ca sunt acolo unde isi doreste ea si pentru ca o vizitez rar. Ma iubeste pentru ca o sun sa ii spun ca ma gandesc la ea. Ca imi este dor.. ca trebuie sa o vad. Ma iubeste pentru broasca cu lacrimi pe care i-am oferit-o de-a lungul timpului. Ma iubeste.. ma iubeste.. ma iubeste…

Retrospectiva- zile ale indragostitilor!

Cadouri de ziua indragostitilor. Toate domnisoarele ingenunchiind sub umbrele, cu manusile albe arzand de nerabdaree si fericire, ca la inceperea unei nunti. S-a facut ditamai zarva pentru Sfantul Valentin, incepand de la iubitele care nu au iubiti si care sunt in bataia pustii pana la cele mai talentate mamici in arta culinara. Mamicile iubesc ca la inceput sunt convins de asta, numai ca acum o doamna prefera de ziua indragostitilor un cadou mizerabil. Cum e posibil sa iti doresti in aceasta zi mare, un aragaz.. de exemplu. Nu inteleg si nici nu caut raspunsuri.

Barbatii ocoloesc de cele mai multe ori subiectul, aruncand totdata maruntaiele cu care vor ramene. Schelele Manastirii Argesului in brate masculine cu o ardoare de natura dragastoasa. Si totul e la fel ca pana acum.

Eu imi amintesc de vremurile in care Sfantul Valentin venea cu ceva nou. Imi amintesc de partidele de sex incandescente din intalnirile grandioase la care eram invitat. Atat eu cat si iubita mea. Intelegeam mereu ca prin aceasta zi trebuie sa ne-o punem in cel mai senzual mod cu putiinta insa niciodata nu respectam planurile. Lasam sa curga din noi ca dintr-o cascada. Lasam sa gafaim ca niste feline in timpul imperecherii. Si cand terminam o luam de la inceput pana dimineata tarziu. Imi amintesc de florile sangerii de la marginea patului si de cutia cu dorinte a Irinei.

Irina era atat de beata incat traia pasiunea cu cel mai mare patos intalnit vreodata pe pamant. Cand ajungea cu mine la hotel ma intreba ce imi doresc de ziua indragostilor. Iar eu ii raspundeam ca as vrea sa imi aprind o tigara si sa o ascult. Spunea niste povesti grozave. De un erotism infiltrat in argoul societatilor periferice. Ea locuind aproape de luna.

Indeosebi, fusesera trei ani consecutivi in care mi-am petrecut aceasta zi cu ea. La un moment dat nu mai stiam nimic unul de celalalt insa cand venea timpul ne sunam politicos si ne invitam la adunarea de amanti unde aveam intrare. Ca in revistele de prosti.

Niciodata nu mi-a parut rau de serile petrecute cu Irina.

Apoi, cand intr-un sfarsit am rupt-o cu ea, am ajuns sa-mi resping esentele vietii. Incepusem sa fotografiez si intreaga mea clipa se petrecea in natura. De acolo ma hraneam, de acolo ma imbatam si tot acolo dormea. In ignoranta bestiala a zeilor care cu atat de mult amar imi radeau in fata.

Fara idealuri si supus unor presiuni ale sinuciderii la un mod,indubitabil, foarte trist, acum cunoscut-o pe Paula. Ea avea dumnezeul aproape de picioare, calcand in pasi portile raiului. Ma indragostisem de ea ca un nobil al secolelor trecute. Nu exista intalnire fara sa-i inaintez buchetul intreg de trandafiri salbatici. Ma intrebam de unde atata pasiune la mine. Crud imi spuneam ca asa e cand iubesti. Mama naibii.. asa era. Iubind, iti treceai peste orgolii, peste principii, peste personalitatea ta. Din atata iubire pe care puteam sa i-o port, n-am putut niciodata sa o aduc la mine in pat. Ceva nu ma lasa. Devenisem atat de onest incat nici un prieten de al meu nu ma mai lua in socoteala iesirilor nocturne ca pe un jun cu care se poate merge la agatat.

Cu toate astea Paula m-a abandonat. Imi vine sa rad cand imi aduc aminte. Sau sa plang.

Cazand dintr-o data asupra mea toti meteoritii posibili am tras de volan mai mult decat era nevoie, parcand in meleagurile tradarii si ale bolilor. Am stat in casa cu lunile. Cand am avut in sfarsit curajul sa-l ies am cunoscut-o pe Tara. Iarasi am considerat ca fiinta ei mi-a pus capac. Totul se rezuma la ea. Doi ani la rand de Ziua indragostilor am mers la Predeal. Doi ani la rand am catapultat-o pe tronul universului. Asta si din cauza invataturii din greseala comisa cu Paula. Si Tara era mai mult decat iubita mea. Era aproape de treptele sotiei. Intr-un timp numai despre asta vorbeam.

In cateva luni Tara iesea din tara cu dragostea vietii ei. Primul iubit. Prima partida de amor. Primele saruturi. Nu mi-a parut rau de ea, am ras atat de mult de ceea ce se intampla in lumea asta incat toate imi anuntau decaderea literara a fascinatiei mele pentru Eminescu. Ma asemuisem unui nodul la san. Ca un amant incurabil la poalele disperarii. Trebuia sa fie mai mult…

Astazi e luni – 11februarie 2008. in cateva zile ar trebui sa fie ziua indragostitilor. Eu nu am nici un plan facut, nici o invitatie, nici un orizont. Ma gandesc sa imi cumpar BMW. Poate la anul lucrurile vor avea o altfel de turnura. Sper.

Tu

Din cauza ta sunt cine sunt acum.
din cauza ta imi place linistea
pentru ca tu mi-ai prins fata intre palmele tale si m-ai invatat
sa ascult tacerea
din cauza ta scriu, pentru ca tu scriai romane inainte sa ne cunoastem, eu nu sunt
atat de destept,eu scriu poezie
din cauza ta am inceput sa fumez, pentru ca nu ma bagai deloc in seama
pentru ca eu nu contam pentru tine
miroseam mai urat, a vase, era slujba mea, trebuia sa ma intretin cumva.
n-am avut noroc de bani niciodata! eu nu m-am nascut cu avere,
dar din cauza ta imi doresc sa o fac,
doresc sa fiu un fante, iar data viitoare, cand te invit la suc, sa te chem din
propriul meu automobil
un «Porsche» (asta nu o sa fie al meu niciodata, dar visez la el de cand
colectionam poze «Turbo»)
celelate firme «Bugatti» si «Lamborghini» nu ma mai intereseaza.
din cauza ta a inceput sa-mi placa tenisul si gimnastica, pentru ca tu practicai
aceste sporturi si eu te urmaream cum joci;
din cauza ta am adormit in parcuri, in troleibuz si chiar in alimentara,
pentru ca tu mereu te plimbai in parc ore-n sir, mereu mergeai cu troleibuzul
la cap de linie, mereu faceai cumparaturi indelungate;
tu nu m-ai vazut niciodata ca pe un iubit
nici macar prieten nu puteam sa-ti fiu – erau altii mai la moda –
nu te-ai prins de brat cu mine si nu ai dansat, chiar daca eram, atunci, la revelion,
atat de aproape unul de celalalt,
nu te-ai dezbracat in fata mea cerandu-mi sa te scriu in versuri pe toata lungimea
coapselor.
nu m-ai lasat sa-ti ating sanii si nici macar sa ti-i privesc, nici atunci cand faceai topless pe plaja – ti-ai ferit pana si pulpele de mainile mele;
te plimbai in bikini pe dig si cand m-ai vazut ti-ai pus repede fusta, desi eram numai noi doi… nu ti-ai asezat niciodata fesele rotunde si moi peste ale mele
si nici macar nu m-ai sarutat pe obraz de ziua mea
pe cand eu – DA, eu! – am simtit dintotdeauna ca te iubesc, ti-am si zis asta,
te-am rugat sa ma scrii cum vrei tu, in ce limba doresti, chiar si greaca veche.
ti-am luat mana si ti-am pus-o deasupra pieptului meu, dar ti-ai tras-o imediat
cand mi-ai cerut sa raman gol in fata ta ,eu am ramas s-apoi,
mergeai trufas, cu fundul ridicat, bombat sa-mi vezi sexul in erectie si sa razi
stiai ca te doresc…
vezi tu, din cauza ta eu sunt ce sunt acum
un biet poet care n-are cu ce sa se imbrace,
n-are ce sa manance, si cel mai rau n-are cu ce sa mai iubeasca…

26 februarie 2006   –  Vatra Dornei

Pasari de noapte II

Cateva minute am stat cu telefonul in mana. M-am foit, m-am gandit si rasgandit si nu am ajuns la nici un acord cu mine insumi. In timp ce urinam privindu-mi instrumentul cum arunca bauturile de ieri am gasit solutia. Doar sunt o pasare de noapte ce mama naibii. Si deodata urinarea a devenit placuta, mai cu viata. Sentimentala. Ca o dragoste la prima vedere. Uhh incetinirile ma fac sa rosesc. Cata migala pusesem in definitia amorului cromatic simtit adanc in maduva spinarii. Amorul cromatic e acela infasurat in studentia serilor de joi, ramas pana tarziu in jocul ielelor.

Ielele sunt nimfomane. Ma deplasam prin oras cu memoria plina. Rezervorul nu se putea termina asa usor. Aveam nevoie de idei noi, de eventuale prelungiri si de ce nu, un coniac. Am intrat grabit in primul bar. Purta un nume ciudat, ii spunea Oricon. Habar nu am de la ce venea. Oricum, oricon-neoricon am tras repede un coniac si dus am fost. Zburam ca o vrabie prin stradutele periferiei. Niciodata nu ma simtisem, ratacit fiind, atat de bine. Heruvimii mi-o luasera inainte, cantau lautareste la fiecare colt, privindu-ma cu o insistenta desavarsita.

Cand baba aceea urata mi-a intins trandafirul, zambind-mi sub mustata neagra de care depindea, am crezut ca turbez. Ptiu mi-a venit sa-i spun ca e cea mai urata persoana pe care am vazut-o in viata mea, dar m-am abtinut. Asa se intampla cand esti umplut de remuscari. Mai trecusem prin asta. Odata intorcandu-ma de la munca, in microbuz am avut norocul, sau ghinionul sa dau peste cea mai urata fiinta de pe pamant. Nu credeam ca exista asa ceva. De obicei, bebelusii sunt frumosi, dolofani, cu obrajorii rosii, ochisorii infiltrati in fizic, creand imagini de vis. Ador sa privesc bebelusii. Dar asta m-a lasat masca. Nu imi pot imagina cum o sa arate pe la 15 ani. Era atat de urat incat nu aveai cum sa il privesti. Ochii iesiti in afara, nasul destul de mare comparativ cu lungimea corpului, infasurat in acel prosop. Drace, am izbucnit, n-am vazut in viata mea copil mai urat ca asta. Lumea din jur ma privea uimita iar persoana cu care era, pesemne mamica lui a inceput sa planga. Abia apoi am realizat ca pentru cineva acel lucru atat de gretos era un mic paradis. Pentru cineva era cel mai frumos cadou. Rodul mandriei proprii. Doua zile dupa aceea mi-am cerut iertare divinitatii. Radeam in fata babei, cu un ras atat de tragic incat devenea compatimitor.

Hotarat ca de data asta sa nu mai evit momentul critic, am inaintat in viteza spre casa ei. Cursiv intram intr-o transa ametitoare, prinsa de milioane de emotii, invadatoare ale memoriei mele. Tineam strans in mana stanga floarea. Ii cunosteam atat de bine caracteristicile incat stiam ca adora florile primite in zilele de joi. Joi. Doar joi. N-am inteles vreodata de ce.

Cand am batut la usa, mi-a raspuns un munte de om. I se cunostea curiozitatea maxima la care era supus. O caut pe Monica i-am spus. A ramas si mai uimit.
-Monica?? Ce treaba ai tu cu Monica?? Stiam ca nu are cum sa fie tatal ei, pentru ca il cunoscusem candva, si n-avea cum sa se schimbe atat de mult nici daca si-ar fi facut operatie estetica pe tot trupul.
– Sunt o veche cunostiinta. As vrea sa vorbesc cu ea daca se poate si dumneavoastra imi rapiti din timp. Sunt un om ocupat….
Imensul ins mi-a aruncat din zbor o incruntare ca in zilele acelea de Craciun cand iti vin in casa niste musafiri nepoftiti, indivizi unsurosi cu care nu ai despre ce sa discuti. Replica lui a fost crunta. M-a ucis in cateva secunde.
– Bai mancati-as gurita ta, tu stii cine sunt eu ???
Cand am auzit cat de dur imi vorbeste, am ramas oripilat. Nu pricepeam cum..si imediat in memorie am sesizat viitorul unei batai in teren strain.
– Nu ma intereseaza cine esti dumneata, am raspuns evaziv si timid. Imi placea sa vorbesc cu astfel de personaje, dar nu in astfel de imprejurari. Eu vreau sa vorbesc cu Monica, ma tem ca trebuie sa va repet acest lucru.
– Bai omule, dispari de pe proprietatea mea, pana nu iti umplu capatana de sange. Monica e sotia mea si nu are voie sa vorbeasca cu vechile cunostiinte.
Am izbucnit in ras. I-am spus ca Monica nu s-ar fi maritat cu el nici daca nu ar mai fi fost barbati pe Terra. Apoi s-a enervat. Monicoooooooooooooo , l-am auzit racnind ca un tampit. Vino incoace faaaaaa…..
Eu radeam ca prostul, cu privirea la el. Radeam cu o pofta de nedescris. Dar deodata…. Am vazut-o cum se apropia de usa. Era ea, aceeasi frumusete a adolescentei mele timpurii. Era ea, intr-o rochita de seara , cu niste sosetute albe in picioare si cu aceeasi gingasie in mers pe care o avea si pe vremea cand eram impreuna.

Felinarele i s-au aprins la vederea mea, i-au trebuit cateva secunde bune sa se destepte, pana cand fiara aceea sa-i tranteasca una peste fata.
– Cine e derbedeul asta fa ? zice ca te cunoaste. I-a spune-i tu cine sunt eu. I-a explica-i.
– Tu… mi-a vorbit incet. Ce cauti aici ? offff… tu…. A inceput sa planga usor, ferindu-se de monstrul din spatele ei.
Mi-am dat imediat seama ca duce o viata nefericita. Stiam ca ar fi vrut sa cada in bratele mele.. I-am intins trandafirul si l-a luat in mana tinandu-l strans la piept.
– Draga, i-a spus umflatului, e varul Razvan, e de la Constanta. Mi-a spus mama ca vine sa stea la noi o noapte dar am uitat. Si individul a capatat culoare in obraji.
– Pai atunci, vere, hai in casa.

Am intrat in casa, punandu-I cateva intrebari cu referire la aspectul interiorului, pentru ca imi sarise in ochi parchetul laminat. El mi-a zis ca tot ce era acolo era munca lui. Pe Monica am luat-o in curu gol de la masa. Si vorbea extrem de serios.
Ne-am asezat la masa in timp ce el ma servea cu o tuica din livada proprie. Buna tuica, a strigat. Monica ma privea ca pe un bibelou. Ma temeam ca nu o sa am timp sa vorbesc cu ea. Oricum curajul de a intra inauntru era unul brutal.
Am baut cu monstrul acela pana seara tarziu. Pana cand i se astupau ochii. Mi-a explicat povestea lui, desi nu intelegeam o iota din toata bolboroseala lui. Cand se ducea la baie, aveam cateva secunde la dispozitie sa vorbesc cu ea.
– Unde l-ai gasit pe asta ? Radeam si eu, radea si ea. Si mereu se resemna. Mama….
– Mama ta ?
– Nu.. tu ! mai tii minte ? Ne alintam Mama…
– OO.. stiu ! stiu !
Grasul a adormit. Monica si cu mine stateam imbratisati langa soba. Tu esti nebuna, cum poti rezista ?
– Ii sunt datoare vanduta ! depind intreaga de el. Nu pot sa intru in amanunte, nu vreau…
– Il iubesti ? Poti iubi asa ceva ??

Revederea noastra presupunea mai mult decat intrebari si raspunsuri. Ne sarutam fara jena si fara teama de grasul care dormea in fata noastra. Imi spunea cat de dor i-a fost de mine, si cum a trecut peste situatia in care am bagat-o atunci. Mi-a purtat ura o buna perioada de vreme. Pe urma a inteles ca nu avea motiv..

Monica… blonda mea preferata. Monica insurata. Doamne…mare ti-e gradina! Mi-a lasat noul numar de telefon spunandu-mi sa o sun dupa data de 14 pentru ca el pleaca in Spania si ramane cateva luni bune acolo. Off Monica, as vrea. As vrea, dar cand stiu cu cine dormi, cu cine respiri si cu cine traiesti ceva ma opreste.
Chiar daca sumedenia de mesaje telefonice primite in zilele de dupa revedere fusese devastatoare. Chiar daca ochii inca ii sclipeau precum la 20 de ani ! Chiar daca in noaptea aceea fusese mai mult.
Monica… rau ai ajuns iubito !

Am ajuns la hotel pe la 4 dimineata. Ma obisnuisem cu mizeria si cu tot ce era asternut in mediul meu de trai. Apoi, ca un prost am inceput sa rad de amintiri comice, de situatii jenante prin care am trecut de-a lungul timpului. De unul singur.
Am adormit, dimineata trezindu-ma cu gandul sa plec cat mai repede spre casa.

Pe la 10 eram in tren !

Pasari de noapte

Odata ajuns in orasul ei, dupa cateva ore bune de mers cu trenul, tarziu in noapte, cu o migrena de zile mari, din alea in care simti cum iti plesneste capul fara sa gandesti la ceva anume, imi doream numai la camera pe care urma sa o primesc. Noaptea, orasele mari imi provoaca o stare inconfundabila de nostalgie, privind prin geamurile taxiului pe care il alesesem in drumul meu spre hotel. Eram in orasul ei cu treaba, trebuia sa il intalnesc pe unul dintre furnizorii de informatii. Aici imi desemnase seful meu provizoriu traseul iar daca eram in localitate, de ce sa nu o sun ? De ce sa nu ne intalnim subtil, in orele de timp liber la o cafea, la un suc, sau apa plata. De ce nu ?

Atat de mult se pastra misticismul in mine incat gandindu-ma la ceea ce se intamplase inainte sa nu ne mai vedem niciodata, as fi crezut ca nu are cum sa mai imi raspunda. Pentru mine nu fusese cine stie ce insa ea… pentru ea fusese distrugator, dezastruos. Meditam astfel in taxiul care ma ducea la hotel. Stiam ca trebuie sa fie o cale scurta, dar taximetristii, infloresc situatia, amplifica strazi, ocolesc si…

Sunt in fata hotelului, in cele din urma. Cu rucsacul in spate imi aranjez solicitarile la receptie, ducandu-ma direct la culcare , capul meu vajaind de durere. Dorm cu speranta ca a doua zi imi voi termina editorialul si imi va ramane timp mai mult de petrecut prin oras , poate in compania ei. Cine s-ar fi gandit ca uneori trecutul capata valente viitoricesti iar atunci cand ceva inca te leaga poti trece cu vederea rutina existenta.
Lacrimile care iti invadeaza organismul cu 10000 de km/h strapungand in calea lor sistemul respirator , corzile vocale si privirile fara tinta traiesc doar din dorinta amintirilor. Lacrimile vin in momentul in care iti pare rau. Cand stii ca nu va mai fi niciodata cum a fost, cand stii ca ai pierdut-o sau viata ta va decurge intr-un mod solitar desavarsit fara ca ea sa mai apartina destinului tau. Lacrimile si dorul.. pamantul si oceanul.

Cand m-am intalnit cu furnizorul, la unul dintre localurile frecventate de el,  oricare domnisoara care mi-ar fi trecut prin fata ii semana cumplit. Orasul ei era ea. Fiecare pietricica, fiecare scobitoare ii era asemuit ei. Semnele lasate pentru a o descrie asa cum niciodata nu o vazusem. Am stat cateva ore cu furnizorul, timp in care acesta mi-a explicat pe indelete esenta calatoriei mele. Importanta ca o facilitate a existentei salariatilor firmei la care lucram cu toata puterea mea si pentru care imi daruiam toata silinta. Nu stiam pe atunci ce anume inseamna importanta. Ulterior am aflat de la un superior. La un moment dat golisem cateva sticle de coniac secunda in care furnizorul, luminat la fata s-a grabit repede la baie. Cand a venit mi-a spus ca i se facuse rau si a trebuit sa verse. Radeam in sinea mea, nefiind persoana care sa faca asa ceva. Nu mi se intamplase niciodata, oricat de mult as fi baut. Lungimile de unda se intrepatrunsesera asa ca nu as fi plecat de acolo fara sa devorez si cateva sute de johnnie mergatorul , cum ii spunea un prieten foarte bun. Asa ca am cerut fara jena, avand la dispozitie ospitalitatea de neegalat a furnizorului.

Viata de noapte. Luminile aprinse din inaltele blocuri spre care reflectau cu usurinta stelele. Sufletul meu era plin de alb. Albul care ia nastere in pestera sfantului eu poetic. Cand am intrat in camera hotelului, asezamantul meu era atat de dezordonat incat gaseam pe jos prezervative si mucuri de tigara. Deveneam din ce in ce mai oripilat de mizeria in care puteam trai. Auzeam tot felul de melodii invechite, 10 light years away, si retraiam unele imagini care apartineau paradisului refuzat. Ea era aceeasi prezenta constanta pe care o simteam sub aripa dreapta. Acelasi lait-motiv care suradea sub mansardele lui Nichita. Stiam ca daca era sa ne vedem totul va fi cutremurator. Stiam ca si eu si ea eram doua fiara gata sa sarim unul peste altul in fata publicului. Doua pasari albastrite de vreme si neant.

M-am trezit cu gandul sa o sun.

(va urma)