Sa ma ai tot timpul in palme

Toamna lui 2006. Intuneric devreme si ploaie de seara. Strazile pline de mazga tineau companie intr-un delir personal, nascut in abisul depresiilor puternice. Imi amintesc… plecasem de la universitate mai devreme, exact pentru  o plimbare nocturna. Era o dorinta acuta, o nevoie de stropi, de lumina magazinelor inchise. Cu cateva clipe inainte il vazusem intaia ora in viata mea pe Pruteanu si… pentru o secunda… m-am intristat. M-am regasit intr-o lume in care, o spun cu tot sufletul si acum, n-as fi vrut sa fiu.
O luasem pe jos, pe sub luminile inaltelor blocuri, mergand incet spre Tabacarie, aproape de Zodiac, barul in care majoritatea colegilor mei isi citea poeziile. M-am asezat la masa lor cu sentimentul unei placute regasiri, ca si cand fiul risipitor se intorsese acasa. Era si ea acolo, intr-un colt de lume, retras, intr-un ventricul din inima Constantei, rupt de cotidian si de grijile supravietuirii intr-o astfel de viata. Era Rebeca Duman, modelul perfect de poet feminin, cu un slims in mana, cu buclele ei mari si crete, cu ochii negri ca noaptea, cu pardesiul ei lung, asezat pe spatarul scaunului. Seminarista principala. Nu intelesesem pana atunci cum ceva atat de fragil poate gazdui atata inspiratia. Scrierile ei ma fascinau. Miscau, in adevaratul sens al cuvantului, toate celulele corpului meu. Era Rebeca Duman, in dreapta mea si pur si simplu nu-mi venea sa cred ca am posibilitatea sa o vad atat de aproape de mine. Cand picioarele noastre s-au atins intamplator, am fost tare curios daca si ea a simtit acelasi sentiment ca si mine, pentru ca pur si simplu, eu m-am simtit mangaiat. Nu m-am miscat nici o secunda. Mi-am lasat piciorul sa traiasca, sa respire parfumul pielii ei. Intodeauna am considerat pielea drept principala sursa de erotism a omenirii, asa ca m-am intrebat din ce cauza piciorul ei a ramas la fel de intepenit ca al meu, in aceeasi atingere termo-dinamica, pentru ca, indeosebi, cand cineva te atinge, simti. Desigur, daca ea, Rebeca Duman era atat de aprinsa de discutia de la masa, pe cat parea ca este, acest lucru ar fi putut sa fie nesemnificativ. Practic, nu si-a dat seama. Creierul nu i-a receptionat nici o particula straina pe toata suprafata tegumentului ei.
Era o alee retrasa. Parcul Tabacarie era al nostru. Acolo, pe o movila, Rebeca Duman mi-a dat jos paltonul, in timp ce recita nu stiu ce sonet tembel de-al lui Shakespeare. O noapte alba. Rebeca Duman, seminarista noastra principala, statea sub mine. Pentru ea, parcul devenise mai tanar, la fel ca zvacnirea pe care o lasa in urma fiecare impingere a membrului meu. Sufletul batran, asa cum se autointitula, incepuse sa planga pe movila care-i poarta, astazi, numele. Era crucificata si intelegea atat de bine lucrul asta incat spatele imi devenise un adevarat altar al unghiilor. Se nasteau zgarieturi de lungimi infinite, in timp ce altele mureau in bezna covarsitoare a parcului. Palmele mi se mulau peste obrajii roz in care se putea vedea oglindita imaginea intregii lumi. A raiului. Rebeca Duman ma transforma intr-un seminarist. In acele secunde am inteles modul in care isi procura inspiratia si… involuntar m-am gandit la cati seminaristi exista in extra-arhipelagul Tomis-Constanta. Am explodat in interiorul ei, cantitativ acompaniat de o muzica a sferelor pe care o naste fiecare Off. 
Cateva luni de zile am citit, privilegiat, lucrari semnate R.D, nepublicate nicaieri. Dupa alte cateva luni, lumea universitatii ma contacta, apeland un suav : “Seminaristule”…
…………………………….
Ma intreb, acum, unde a disparut Rebeca Duman. Pe ce movila si-a lasat buclele,  manuscrisele, pardesiul. In care cutie de Coca-Cola sau sticla de B.L. si-a adapostit destinul, pentru ca nimeni nu mai stie nimic despre ea. Nici macar despre ideile ei, despre poemele ei. Singurele lucruri ramase cunoscute sunt hartiile tiparite si semnate cu numele ei, pe un perete din Zodiac si aceasta carte : “Numele trandafirului – Umberto Eco”,  din care citesc chiar acum : “ Sa ma ai tot timpul in palme – A ta, Rebeca”.

O noua scrisoare de dragoste

Plaja din Eforie da vaga senzatie de lipsa. Malul marii. Kilometri de nisip fara tine. Acum, doar pescarusii urla ca si cum te-ar striga. Discotecile tac, dar asta nu inseamna ca prinvindu-le, nu-mi amintesc privirea lor. Baby, iti scriu din apa. Inotul, iarna, unge sufletul ca o balada. Pasii mei stau confortabil pe un fotoliu imaginar, langa semineul la care iti usuci parul. Am venit aici sa-ti scriu in deplinatatea solitudinii si a stingheritatii. Crusta pe care o au cuvintele mele iti adie sanii. Intelesul lor te acopera de la glezne in sus, ca si cand fiecare litera in parte ti-ar saruta o particica din fese. Ceasurile trec, formand, fara sensuri, o scena. Un act in care nu mai am ce sa-ti ofer. Daca fragmentul nostru nu ar fi fost scris, acum marea era doar un Jacuzzi italienesc, iar noi doi sorbeam o sampanie.
Secunde risipite. S-au tras jaluzelele pentru cei de pe strada. Tu luminai prea tare inauntru. Dragostea e tot ce conteaza, iar crengile ei au scormonit in mine ca intr-un put de petrol neexploatat. Sunt mult si iubesc mult, chiar daca iubirea mea ucide sunetul visurilor. Cladit intre noi, Marele Zid Chinezesc n-a putut fi traversat decat intr-o corabie. I-am vazut pe toti aruncandu-se in oceanul din margini, iar eu, navigand inspre tine, eram posedat de Davy Jones.
Imi este dor de tine, desi ochii nostri fac dragoste umeda in fiecare ora. Cand imi sterg din memorie amurgul petrecut langa tine, prosopul sangereaza ca o roza. Fiecare graba si-a avut menirea. Fiecare departare s-a inchegat pe sine mai mult decat pe noi. Si… sarutandu-te, varuiesc distanta ce-o traim. Niciodata trupurile noastre n-au fost inegale, chiar daca iti lipsesc optsprezece centimetri lungime. Asa intelegem noi amorul nostru. Egal, infinit si continuu. Acea distanta inseamna, de fapt, tipatul unor clipe incomplete. Pentru ca daca nu esti, devin incomplet.
Tremuratul e boala pe care mi-o produce revederea ta. Cand stau in masina si astept sa treci coltul din fata hotelului Bulevard. Fiecare celula iti e magnetizata de un por pe care spiritul meu il emana. Deci cand mintea te duce in parti necunoscute, picioarele te conduc, fara sa vrei, la mine. Eu doar te iau in brate ca pe un fulg. Ca pe o geana de obraz. Ptiu, ptiu, ptiu si te arunc peste piept. Tu esti norocul meu interminabil. Autostrada soarelui meu. Cand esti aproape, simt cum Iisus ma priveste din irisii tai. Degeaba bate vantul. Padurea noastra e numai sequoia.
Plaja te cheama din nou. Marea aduce la mal bratari virgine, uitate de vreme. Suflu intr-o scoica si valurile te striga. Fiecare guvide, fiecare chefal. Cantecul lor imi mangaie timpanul. Si atunci cobori treptele, alergi pe nisip si-mi cazi in brate. Esti rosie ca marea. Glasul tau imi lipsea. Te asezi peste fotoliul imaginar, picior peste picior si aprinzi focul in camin. Ochii nostri fac dragoste umeda langa foc. Cum arde sulfetul nostru topit! Strans si prelucrat ca o bucata mare de plumb, dovedind ca pana si cele mai toxice substante sunt dulci.
Stau. Marea mi-a sarutat picioarele, lasandu-si pescarusii sa vina la mine.

Sa traiti..

Sunt intr-o camera bobinata albastru, cu mici punctulete de mucegai. In dreapta, un hol minuscul care face legatura cu baia si bucataria. Lustre care bat sters, luminozitate putina, aproape deloc. Hotelul se numeste “Fear” iar inchirierea acestei camere a fost o alegere luata in apropierea miezului noptii. Nu as fi avut unde altdundeva sa ma duc. Baby nu stie pe unde imi aterizeaza picioarele, asa ca pot sta fara grija. Sunt singur. Pe noptiera din dreapta patului, un numar din Hustler vechi din 2002, in limba romana, o scrumiera si o lampa. Liniste totala. Focuiesc un dunhill si ma intind. Ciudat sentiment iti provoaca o camera de hotel in maximul moment de liniste. Aprind laptopul, un nou site literar in engleza. O coproductie idioata romano-englezeasca, in care ideile principale fac referire la casatoriile intre barbati. Ma mira acest fapt, in imensitatea ei, literatura capteaza si astfel de scenarii dar nu stiam ca le si promoveaza. Scurt pe doi. Imi intorc privirea, analizand ipotezele in care aceasta tampenie literara ar avea succes. Mai nou, lumea virtuala prinde contur. Himerele devin palpabile chiar daca asta presupune un singur fum de tigara.
Transpun rapid in memorie lucrurile pentru care sunt aici. Maine am o lucrare extraordinar de dificila de prezentat. Asa cum Te iubesc a devenit un cliseu si dificultatea lucrarilor mele a devenit extraordinara. Detest plecarile pe teren. Detest distanta de casa, strainatatea, chipurile batrane si bolnave. Baby imi trimite sms. Saptamana viitoare va pleca in interes de serviciu in State. O trimit astia de la televiziune, insotita de Jean, un cameraman de doi lei, cu bucle mari care n-a filmat in viata lui altceva decat magari. Ce-o fi cautand Jean in state? El care e trimis pe la ferme si livezi. In fine. Cam ambiguu. G. imi spusese despre el ca este priapic. Asa isi face un barbat rau singur. Se balaceste in propriile-i reverii. Mintea mea a inceput sa proceseze imagini care nu s-ar fi descoperit nici intr-o mie de ani. Jean si Baby. Ori e cea mai mare prostie pe care am gandit-o vreodata, ori cel mai mare adevar. Jean holbandu-se la popoul lui Baby.
Camera se umple repede de miros de tutun. Dimensiunea ei este una restransa. E o invaluire incetosata, ceata iar daca as putea sa patrund mai adanc in peisaj, m-as trezi undeva pe la Snagov. Da. La Snagov. Ultima oara cand am fost la Snagov s-au complicat treburile. Eram cu R. un poet din Moldova, dornic de faima, intr-o accensiune literara de mai mare frumusetea. Scria alb. Participase la concursuri de poezie, iar pe unele le castigase. R. era mai infipt decat mine asa ca a chemat niste amorezate de versuri de prin Brasov, sa ne acompanieze. Serile le petreceam intr-o liniste la un bar foarte interesant. Ascultam pana dimineata muzica de pian. Era o dementa colorata cu whiskey si trabucuri. R. avea in sange astfel de orgii. Dimineata ma trezeam fara vlaga, supt, cu Tara in brate. Faceam o omleta rapid si ieseam la plimbare. Era frig. Tara se infofolea pana in gat cu zeci de mii de straie. Stateam in parc vorbind despre lipsa poftei de viata. Tara se ondula ca un melc. Ne amageam reciproc. Sorbeam o cafea dupa care o dadeam in sf-uri dezastruoase cu tendinte erotice. Intr-o seara am comis-o rau. R. si cu brasoveanca lui au intins coarda la lungimea maxima ca sa ma loveasca in plin tocmai pe mine. Pe masa, langa pian, a asezat o hartiuta in care erau cateva grame de praf. A tras pe nas. Ochii i-au iesit din orbita. Singurul lucru pe care am reusit sa-l fac a fost sa sun la salvare. Am pierdut cateva zile prin spital. Tara si cu celelalte doua printese au tulit-o acasa, iar eu m-am luptat sa-l reconstruiesc pe moldoveanul destramat. Dupa infinite declaratii date la politie am apucat sa ne urcam in tren. In sesiune R. si-a repetat dorinta si a fost la un pas de moarte. Atunci am realizat ca unele corpuri umane nu sunt facute pentru asa ceva. Am largit-o cu el. Intrase intr-o gasca de rockeri care se alergau cu motoarele prin facultate. G. cea care imi spusese despre Jean ca e priapic imi daduse inca un verdict, R. se ocupa cu traficul de droguri. I-am dat dracului si i-am ocolit de fiecare data cand am fost pus in situatia sa vorbim.
Adorm cu gandul la baby, ca sa ma trezesc in acelasi mod. E dimineata si am o lucrare de prezentat. Focuiesc o cafea pentru prima tigara, ma imbrac rapid, aranjez patul pun laptopul in diplomat, am nevoie de schitele la care am lucrat in fiecare noapte pana tarziu. Paltonul negru, pantofii. Cobor treptele hotelului in graba si ma indrept spre locul de intalnire cu cei de la H&L. Tampitii s-au prezentat fara nimic, ca si cand ar fi venit in vacanta. Am discutat aproape doua ore, ne-am contrazis in multe privinte insa pana la urma a iesit bine. Asa ies lucrurile cand te intalnesti pentru un protocol. De fiecare data bine. Plec spre hotel, o sun pe Baby sa-i dau vestea. Vorbesc cateva minute la telefon, timp in care am impresia ca pe langa mine a trecut Andreea Marin. Intorc privirea, o liniste tampita alterneaza in intreg teritoriul. Pe plan emotional sunt zdrente. As suna-o mai degraba pe Tara. Nu o fac. Baby facea un sufleu de cartofi cu Kaiser. E lume multa la noi. Mamele, tatii.. In fine, un dezastru total. Este ostenita. Ma bucur pentru intaia oara ca nu sunt acasa. Cumpar un trabuc de ciocolata si o sticla de Johnnie Walker. Trebuie sa sarbatoresc Victoria de moment. Fraierii astia m-au placut. Aceeasi camera mica. Pe noptiera, hustler-ul din 2002, in limba romana. Trag din trabuc, ma lafai cu un pahar de whiskey, frecandu-l de sticla care este asezata peste noptiera. Am inca o data impresia ca Andreea Marin trece pe langa mine. Si e fara Stefan Banica Jr. Ce-o fi facand Basescu la ora asta? Precis vorbeste la telefon sa rezolve problema gazelor. Stiu de la Baby treburile astea. Putin si Medvedev sunt ai nostri. Bravo Base` , i-ai lucrat cu finete. Transpir. E noapte. Ma gandesc ca n-are rost sa ma inchid in mine ca o broasca testoasa in carapacea sa, asa ca ies prin oras. Ma plimb. Sunt imbracat lejer. Ca o fantoma. O iau in fuga pe langa un grup de batranei iesiti la jogging-ul nocturn. Sa traiti domnilor!!
– Sa traiti.. Sa traiti…
Adorm si ma trezesc in drum spre Constanta. Baby ma asteapta la gara. E soare. Sunt din nou acasa.

Februarie

In ultima perioada ne-am indepartat atat de mult incat am tendinta sa cred ca ne-am apropiat. Picaturile tembele nu ma lasa sa spun mai multe. Sunt la terasa. Inauntru au amenajat un bar, o amestecatura de aspect exotic si rustic. Citesc Eminescu la laptop. E bizar. M-am conformat realitatii desi in nenumarate randuri am criticat faptul ca narozii si-au alcatuit o biblioteca online. E Ana de munca. O cretina, o imbecila si-o tampita, venita de prin nu stiu ce coclauri. Cand rade, dintii galbeni si sparti ii sar inainte pazindu-i, defect, limba, de aer. Nu-mi place cand e Ana de lucru. Nu poti vorbi cu ea mai nimic, pentru ca nu e in stare sa duca o conversatie la bun sfarsit.
Faleza se vede in intregime. Un cuplu se plimba pe malurile ghiolului, urmat de un val de caini vagabonzi in calduri. Masa mea e parasita. La fel si eu. E minunat sa fii singur si sa admiri o pereche. E minunat cand pricepi cu adevarat ca esti singur. Adica nu-i ceva de genu : Ba frate, io chiar sunt singur si mai iei o gura de black label dupa care incepi sa razi ca prostul, sau, ba frate nu-mi vine sa cred ca am ramas singur, dupa care apreciezi relatia altora, uite ce mult se iubesc astia. Bravo lor. Nu. Nu e asa. Privesti imprejur si nu vezi pe nimeni. Ochii iti ies din orbite. Ana chelacaie ca un catel. Nu iti dai seama de cand esti asa. Cat timp a trecut fara sa simti singuratatea. Cat timp a trecut de cand baby s-a facut nevazuta. Apoi incepi sa simti. Ai nevoie de emotii, de fiori, de frica. Te doare. Culmea e ca durerea acuta este cea care iti lipsea. Aveai nevoie de suferinta. Detesti trecerea timpului in care nu a fost langa tine. Te intorci in trecut incercand sa zugravesti peretii unei iubiri pierdute. Pictezi. O extravaganta masina de ganduri. Zugravesti un baby care nu a existat si nu va exista niciodata. Chipul ei era foarte bine imprimat in tine iar cand observi distorisionarea te intrebi cum mama dracului s-a intamplat.
 Ne-am despartit. Cand esti legat de trecut intotdeauna exista o despartire. Cand nu reusesti sa depasesti trecutul ajungi obligatoriu sa te desparti. Asa si cu noi. Dragostea, ramane intotdeauna o mare capcana. Iubind, esti un fericit de fatada. Iubind, practic, esti singur. Ca sa poti fi cu adevarat fericit iti trebuie scut. Am plecat in directia opusa in acea dimineata la redactie. Am lasat-o sa treaca pe langa mine fara sa-i arunc o privire. Niciodata nu a crezut ca vorbesc cu adevarat, bazandu-se in totalitate pe un amor primit fara a da nimic in schimbul lui. Treburile astea se platesc. Indiferenta se plateste. Cel mai mult imi pare rau ca nu o sa aflu nicicand cum ar fi putut sa fie. 
Cu ghiolul atat de aproape, citesc Eminescu la laptop. Intre strofe arunc o privire in zare. Ce-a mai ramas? Eu, retraind.. cainii vagabonzi de afara, cuplul plimbaret si o Ana care ii tine companie. Asta se intampla in februarie 2009, atunci cand turistii incep sa apara.

Martor al nebuniei

Atmosfera neagra. Camera neagra. Aproape, esenta angelica, trup fara suflet, intins pe dusumeaua rece. Habar nu am cine e langa mine dar cu siguranta e un cadavru. Zace in mlastina dimprejurul meu. Ma ridic in intuneric si incep sa-l pipai, sa-l ating. Ii simt gleznele inca fierbinti scurgandu-se prin degetele de la picioare. E numai sange. Intuneric si sange. Alunec in acest basorelier mortuar, in aceasta biserica cu aspect de morga si simt cum elimin tot negativismul acumulat de-a lungul vremii in mine. Urinez. Fierbinte. Mintea imi produce un joc al emotiilor depline, alertandu-mi nervii din toate organele. Trebuie sa scap de aici. Trebuie sa ies. Trebuie sa evadez. In cele mai indepartate tinuturi ale mintii mele, parca stiu ce se intampla aici. Imi sunt si nu imi sunt straine aceste imagini. E o derulare din Saw. Stiu. Numai in  Saw se intampla chestiile astea. E o derulare a mintii mele. Trebuie sa profit de ea. Sa o sug. Vreau sa o sug. Ciudat dar pieptul meu sangereaza.
Cand te trezesti langa un cadavru celelalte simtiri sunt inutile. Inima iti bate cu o viteza demna de cartea recordurilor. Nu stii ce sa faci. Nu stii ce trebuie sa faci. Sunt in aer. Lama din stanga mea imi surade, pentru ca mintea mea devine criminala. Surad. Ma arunc peste femeia intinsa ca o pana langa mine. Sindromul nebuniei totale. Orice criminal prefera sa ucida femeile. Iau cutitul si apas, de la calcai pana la baza curului. Ciudat. Exista sange. Semn ca totul s-a intamplat de curand. Gamba ii este perforata la fel ca si tendonul. Tai cu repeziuciune desi nu vad mare lucru. Ii simt feminitatea. Ridic sticla de Pinot Noir si iau o gura apocaliptica. Sunt imbracat in alb. Halat alb. Sunt in interiorul unui sanatoriu. Sau mai degraba al unui spital. Sunt doctor. De ce mama dracului? Nu mi-a placut niciodata anatomia corpului uman. Acum insa imi place acest lucru. Imi mangaie sufletul. Imi mangaie tamplele. Trebuie sa joc. Stiu. Asa se intampla in Saw. Trebuie sa tai si sa scot cheia din trupul aceste cretine. Dar inainte de toate trebuie sa aflu unde ma-sa e ascunsa! Picioarele mele se impiedica de un barbat tot intr-un halat alb.
Cineva trage cu pistolul. Nu stiu cine este! Nu vad pe nimeni. Ma adapostesc in timp ce continui sa tai din putrefactia aceea tampita care zace langa mine. Nu mai are maini, nu mai are picioare iar eu sunt plin de sange. Peste tot. Gloantele danseaza pe langa mine. Ii perforez sanii desi sfarcurile ii sunt iesite in afara. Tai si imi introduc o mana in pieptul inca neted. Caut. Scotocesc. In cutia toracica sunt o multime de prostii care inca pulseaza. Usor am senzatia ca nefericita traia cand am inceput sa tai din ea dar apoi se duce dracului aceasta scanteie. Nu traia. Gasesc cheia si ma gandesc ca in sfarsit sunt salvat. Alerg prin camera ca un tampit. Tin sticla de Pinot Noir in mana si beau cu guri mari in timp ce caut usa pe care trebuie sa o deschid. La naiba. Nu e nici o usa in aceasta incapere. Sunt eu langa un cadavru inauntrul caruia am gasit o cheie. Sau poate doar asa am impresia. Poate ca bucata de metal pe care o tin in mana nu e reala. Poate e pura imaginatie. Poate nu sunt eu aici. Poate sunt doar o umbra. Beau Pinot Noir si ma gandesc la iubirea mea. Sunt sigur ca e in pat acum. Sunt sigur ca sunt si eu langa ea si ca visez. Sunt sigur ca ceea ce fac aici nu e literatura. Sunt sigur ca o vad. Beau in continuare si am impresia ca vinul se va termina in curand. Caut dupa scanduri. Dau hoitul la o parte. Are miros de omenire. Parfumul omenirii. E dulce. Si putred. E stricat si dulce in acelasi timp. E oribil. E minunat. Caut dupa scanduri in continuare. O multime de sticle de Pinot Noir pe care le-as servi intr-un pahar special stand pe canapea, in sufragerie. La naiba, nu sunt in sufragerie, nu sunt acasa. Habar nu am unde sunt, dar langa mine e un hoit cu parfum de omenire  pe care tocmai l-am disecat simtindu-I intensitatea si caldura pe care trupul o prinde dupa ce moare. Altii spun ca e rece. Eu zic doar ca e cald. Ca e fierbinte. Zic ca e fierbinte. Picioarele ii sunt fierbinti chiar daca sunt separate de trup. Totul ii este fierbinte. Le sarut. Sarut deruta in care traiesc. Sarut tot hoitul. Ii sarut buzele in timp ce un cretin trage cu pistolul. De nicaieri. E intuneric si nu stiu pe unde trec gloantele. Gasesc o usa care imi centraza privirea. E totul aproape. Deschid si ies. Sau intru. Inca o incapere intunecata. Doamne fereste! Inca un hoit. Inca un doctor. Ca si mine, numai ca n-are un picior. Plange. Halal. Stiu eu din Saw ca nu exista decat un singur om care poate scapa desi intr-un final mor cu totii. Dau sa-i tai beregata dar javra dracului se fereste. In mana nu am decat cheia. Rahat. Intr-un picior, schiopul se arunca peste mine. Traiesc prin el. Ii vad frustrarile. Ma injura de morti si de mama. Trebuie sa-l dau de pe mine dar tampla mea resimte un pumn care m-a dereglat in special pe mine. Tusesc si scuip. Sange. Ma lupt cu schiopul. Reusesc sa scap din ghearele lui, asa ca nu ma opresc din lovire. Tipa. Nu ma opresc. Tipa. Iau lama care era infipta in trupul celuilalt hoit care mirosea a omenire stricata si i-o infing in bicepsul mainii drepte. Zace javra. Dau in el cu o mana pe care o gasesc pe jos pana ramane fara suflare. Caut usa si nu gasesc. Imi dau seama ca nu am nici macar cheie. Scotocesc hoitul schiopului insa nu are nimic la el. Scotocesc hoitul din camera schiopului si gasesc in sfarsit cheia. Sunt epuizat. Iau din sticla de Pinot Noir o gura mare si caut bezmetic o scapare. O iesire. Stiu ca iubita mea doarme si eu dorm langa ea. Stiu ca acum si-a miscat piciorul pentru l-am simtit peste al meu. Este un cosmar. Cred. Trebuie sa resist. Iarasi. Ploaie de gloante. Gafai in timp ce ma ascund. Sunt nimerit in calcai, ca si Ahile. Injur. O durere tampita. Sangele umple incaperea. Eu sunt rosu. Caut o usa inexistenta. Ma asez intr-un colt. N-am timp. N-am timp sa stau. Stiu ca un ceas continua sa mearga. Imi caut in buzunare. In sfarsit gasesc ceva care sa linisteasca tampenia aceasta. Scot pachetul de dunhill. Doua tigari. Aprind una. In sfarsit ma linistesc. Fumez. Sunt plin de sange si fumez un dunhill negru. Sa fie totul negru. Plamanii mei respira in sfarsit ceva curat. Un aer curat. Se realcatuiesc. Se refac. Resimt bubuitura primita in tampla de la schiopul nenorocit. Ma las pe spate. Sunt istovit. Imi vad iubita dormind si ma vad si pe mine langa ea. Vad patul nostru alb, vad laptopul in bratele mele, vad pachetul de dunhill pe laptop, vad tigara aprinsa in mana mea. Vad totul. Caut o usa. Degeaba. Sunt somnambul. Caut o usa. Capul meu zvacneste. Gasesc din cele din urma o usa. Intru. Simt ca nu mai suport. Doctorul zace mort. Intins. O femeie il taie. E hoitul care trebuia sa fie intins. Un cadavru viu. Imi dau seama imediat ca in interiorul meu trebuie sa fie o cheie. Urlu. Se poate sa fie cheia de la camera in care ma aflam si de la cea de la sfarsit. Asa e in Saw. Sau doar o idée din Saw. Ma apropii incet de femeie. Tremura. In mana tine o lama. Nu mai inteleg nimic. Sunt mut. Doctorul are un parfum tampit. Miroase vechi. Barbatii miros intotdeauna tampit. Barbatii n-au miros de omenire. Nu miros a lume. Barbatii sunt infecti.  Nu pot sa ma lupt cu o femeie. Ma intreb cum s-a intamplat la mine in incapere. Eu cand m-am trezit.. Doamne! Eu am omorat-o. Tac. Nu pot sa lovesc o femeie. Sunt obosit si vreau sa dorm. E numai sange imprejur. Tampita alearga prin camera in timp ce eu iau o gura mare de Pinot Noir. Trebuie fie o usa. Dar doar pentru unul singur. Trebuie sa ucizi ca sa supravietuiesti. Alerg in acelasi joc nebun al femeii. Ne rotim intr-un cerc aproape perfect. Ne rotim. In fuga. Ce tampenie a ajuns viata asta.. Ce tampenie a ajuns viata! Tac. Nebuna dracului ma loveste in timp ce altcineva trage cu pistolul. Ploaie de gloante. Cad. Stau pe burta si ea la fel. Stam amandoi pe burta in timp ce privirile noastre se regasesc intr-un anume punct X. E lege. Vedem ceea ce vrem sa vedem. Iubita mea doarme iar eu ma vad dormind langa ea. Cand gloantele se opresc simt taisul unei lame in dreptul pieptului. Sangerez. Abundent. Javra alearga de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Ma ridic si-I prind mainile. Ma ridic peste ea. Are un miros de trandafiri. Rosii. O padure intreaga de trandafiri rosii. Cad in genunchi, alunecand iar tampita femeie se napusteste peste mine. Nu sunt vinovat de nimic. O lovesc cu o putere desavarsita. O lovesc dar nu schiteaza nici un gest. Nu pot sa cred ca lovesc o femeie. Iau o gura mare de Pinot Noir. Si rad. Din instinct ma feresc de toate incercarile sale de a ma taia. Ma feresc cu o usurinta pe care nu o cunosc la mine. In cateva secunda oboseste. Gafaie inaintea mea in timp ce ii strang mainile. E ciudat cum nebunia produce atata adrenalina. E ciudat sa vad cum sticla de vin ii sparge capatana. E atat de ciudat..cade intinsa langa mine. Eu ma intend pe spate lipsit de vlaga. Aprind o ultima tigara si simt cum nu mai pot. Fumez si ma gandesc la iubita mea. O vad cum doarme si simt ca si eu dorm langa ea. Langa mine e o alta femeie. Dorm.
Ma trezesc langa un cadavru. Ma intreb cum mama dracului am ajuns aici. Gasesc o funie si ii leg picioarele acestei femei. O disec cu lama pe care o aveam langa mine. Stiu ca asa era in Saw. Termin repede, gasind cheia si dupa cateva secunde o usa.. Cand intru, inauntru este un schiop, langa o femeie…. In pachetul meu de dunhill, doua tigari. Hoitul miroase a omenire. A lume. Mirosul lumii este dulce. Hoitul miroase a paduri intregi de trandafiri rosii. Iubita mea doarme in patul nostru alb si simt ca si eu dorm langa ea.