Ultimele forte

Cum se fut eschimosii? Ma gandesc la chipurile alea arse in zapada. Carcici in igluuri. Singura melodie o canta pielea pe gheata rece iar amprenta lasa in urma samanta rascoalei. Rasfoiesc fotografii si imi pun intrebari. Tipele astea sunt batrane, pe fata lor galbena ridurile lasa senzatia de ceara ghimpata. Si se inmultesc, se inmultesc, se inmultesc..

……………………………………………………………………………….

Caut disperat o tigara. N-am. N-am bani, n-am haine, n-am benzina. Mortii ma-sii, sunt pe moarte si totusi viata vibreaza in mine. Inca sunt tanar imi spun. La telefon raspund doar umbrele si noi.. noi.. ce dracului s-a ales din noi? Nu ma gandesc la asta, curand apune soarele si iarasi intunericul o sa-mi verifice oasele. E frig. Frig afara, frig in casa asta. In mine e ger, nu reusesc sa-mi aprind flacarile. Imi spunea o femeie ca doar dragostea aprinde organismul. Daca-i asa, am belit-o. Pe mine nu ma mai iubeste nici cofetareasa, nu stiu de ce fac referire la ea… dar ma gandesc instantaneu la sanii aia bombati, feriti de viscol si zapada. In fata lor, soarele poarta sapca. Come on, coaie, lasa-ma sa te cuprind in brate. Razele tale au spalat de pacate atatea dimineti nenorocite. Tii minte?

De azi nu-i mai scriu ei. Am langa mine o torpila, dinamita feminina. Femeia asta il poarta pe Dumnezeu sub piele si nu stie inca. Un diamant neslefuit. Asa eram si eu candva. Dupa slefuire m-am dus dracului. Inspiratia moare fara alcool. Si ca sa mi-o economisesc mi-am daruit sute de Jack. A murit inecata. Apoi au scufundat-o valurile de lacrimi care au udat cearsaful. Inspiratia.. pictorii mor de foame si scriitorii nu exista in lumea artistilor. Hemingway a murit de sida intr-un pat din propria mea memorie. Miller era un amarat in pat, un sclifosit imbecil care si-a stampilat istoria cu penisul. N-a facut baloane. Penisul a decedat in bratele blonde. Mareele au pastrat echilibrul. Pana m-am nascut eu si raiul si-a deschis portile. Atunci a inceput razboiul. S-au cacat pe ei de frica unchii mei, matusile, chiar si cei de la periferia orasului. Voiau sa fiu fata. Mama s-ar fi jucat milenar in parul meu, mi-ar fi prins in codite frunze de nuc, boabe de orez chinezesc si dracului mai stie ce absorbant de calitate. Eu am vrut sa fiu eu. Nu m-au amanetat ei. M-am amentat eu mai tarziu cand am descoperit femeia si am fost dispus sa-i daruiesc sufletul meu, intreaga mea valoare centenara pentru un sarut. Am acceptat. Racolarea a fost sublima ca un ritual – mereu acelasi – o plimbare cu masina, un suc, poate o plimbare sub cerul instelat cu astea mai crispate si pudice. Si multe sacrificii. Barbatul nu invata niciodata. Iar zodia… Zodia e scrisa-n stele de ursitoarele tristetii. Ca sa fii smecher ai nevoie de suflet. Mult. Sa dai si sa renasca. Sa ai un suflet fara capat, mare si lacom si sa inghiti daca e nevoie ce ingurgiteaza altii. Sa formezi, sa te formezi. Nu-i de mirare ca toti smecherii care ne inconjoara sunt smecheri prosti. Smecheri ocazionali, smecheri financiari, smecheri literari. In pula mea, mai e cineva smecher? S-aud un sunet, e cineva smecher??? Smecher, cine e smecher????

N-am ultimele forte. Nu le-am avut niciodata. Mi-au lipsit. Am compensat intotdeauna cu alte maini din mine, cu alte picioare, alt suflet de leu. Mereu m-am acoperit. Candva unii m-au lovit cu tot ce-au avut la indemana. Au scris pe mine legile lor si m-au lasat sa zac in propria mea balta de sange. Nu i-am inteles. Nici azi nu stiu de ce eu. Dar a fost clipa cand s-a declansat autoprotectia. Mi-am jurat ca n-o sa mai doara. N-a mai durut. Am devenit imun in cateva secunde de degringolada. Am ras acolo jos in balta mea, am cantat serenade si m-am intins balacindu-ma ca un copil la mare. Nu, n-am ultimele forte. Nu le-am cunoscut. Sa ai o ultima rabufnire si cu care sa te salvezi. O ultima furie ca degetele palmei care s-au strans si s-au ridicat impreuna cu bratul cand Barca le-a dat 5 lu Real omorand palmaresul lui Mourinho. Barca, Barca am strigat atunci cand meciul venea dupa eliminarea din liga cu interul ala rusinos de frumos.

Sa nu renunti niciodata la visul tau!!! Ma auzi? Sa nu renunti niciodata! Esti viu, esti vie. Nu renunta! Inainte cu orice pret, cu orice mijloc, cu orice motiv. Orice ar fi nu renunti. O sa intampini adversari mai puternici, viata ne-a dezvoltat abilitatile in nenumarate moduri, nu renunta. Cazi si te ridici. Te ridici si nu renunti. Esti armat. Unde au fost ei cand tu cucereai lumea? Unde erau ei cand tu escaladai abisul? Unde erau ei cand tu erai in varful lantului trofic? Oricine poate fi invins! Oricine poate fi daramat, umilit, injosit. Pastreaza-te deasupra. Nu e nevoie sa dai lovitura de gratie, l-ai omori, dar esti leu, descatuseaza-te, musca din ei.

Eu respir. Inca mai pot. Victimele colaterale nu conteaza. Ma uit imprejur. Nimeni. Dar cum rasare ea, n-o sa stiu in veci. De unde vine, pe cine iubeste, pe cine poarta in ea… E viata ei. Si ea respira. Prin mine, prin ei, prin tot ce respira pentru ea. Prin fiecare colt de luna, picatura de apa, prin orice raza, orice lumina, orice patrat de intuneric. Ea e tot ce conteaza. Chiar daca uneori nu stiu cine e. Chiar daca de cele mai multe ori e o straina, o alta pizda. Chiar daca ma poarta pe calea ei ferata in lanturile departarii. Chiar daca las trenul sa ma franga pentru ea, pentru buzele alea pe care le-as lipi de mine, le-as otravi si le-as lasa sa ma mestece. Ea e tot ce conteaza. Se uita in oglinda. Nici ea nu se cunoaste. Nu stie ca-i a mea, nu stie c-a ramas a mea, dar ochii ei o cunosc si poate ma cunosc si pe mine. Se uita in oglinda. O parada exotica dimineata devreme. Isi pregateste micul dejun si se intreaba cand au trecut anii. Raspunsul n-o sa-i vina niciodata.

……………………………………………………………………………………

Daca as fi un eschimos m-as tavali la polul nord. M-as tavali, m-as dezbraca si m-as lasa fluturat de avalanse ca un steag. Sunt omul avalansei la urma urmei. Gol, rece ca zarea, as face o gaura in iceberg, mi as infige penisul acolo cu ultimele forte – pe care atunci le voi cunoaste – si as fute globul asa incet. Ca o briza. Ca o uitare!!!!!