Arhivă pentru Septembrie 2008

3

Septembrie 29, 2008

Infernale dureri abdominale, migrene si taceri. Gandesc la viitor ca si cum as plonja in delir. Totul este o imbacseala de tutun, alcool ieftin si o lipsa totala de bani. Privesc fara de sens la hainele din sertarele mele. Aceleasi. Oh.. cum as vrea, cat as vrea, sa aud briza oceanului lovindu-se larg in timpanele mele inundate de masini si mazga. Sa-mi spele toata fiinta. Talpile mele se vor saruta ore in sir cu acea apa rece, de septembrie.

Candva urmaream seriale in care erau prezentate plajele de pe malul oceanului. La sfarsitul lor, apusul era unul imens. O frumusete divina. Un alexandrion cu gheata sub o umbrela. Nici un deranj.

Doar treacatul orelor il simt acut, ca un cui in ceafa. Aici se naste simtirea. Morisca tumultoasa a diferitelor voci si stari de spirit. O neasemuita senzatie de dor. Nu stiu, habar nu am. De nimic. Urmaresc un zbor interminabil de pareri. Cand cobor treptele blocului intalnesc de fiecare data aceleasi doua persoane. O remarca greu de stabilit. Se saruta. El o impinge lin in apartamentul luxos in care isi duc veacul. Se aude doar incuietoarea usii. Se saruta..

Astfel de obiceiuri imi sunt cunoscute. Atat de cunoscute incat resimt graba in care scriu aceste randuri. Foaia a stat imaculata mai bine de un secol. Gafaiala ca o urma de parfum. Ea mi-a spus ca un parfum cu adevarat bun se simte altfel pe pielea fiecaruia. In functie de mancare, stare de spirit si nu mai stiu ce tampenii. Eu cred ca exista glasuri care nu pot fi imitate. Eu cred ca melancolia este principala cauza a stabilitatii noastre la nivelul extrem. Suntem doi sensibili monotoni. Asupra noastra s-au depus picaturi darze si puternice de otel. Legati ca doi criminali. Dar imi zambeste cu aceeasi sclipire. Ma cheama cu aceeasi dorinta. Pana nu mai ramane nimic din nimic.

Weekend-ul l-am petrecut impreuna. Ne-am invartit in camera ca doua maimute. Am fumat, ne-am lins la inceputul unui film si am mancat gogosi. Se intampla. Atat pot spune. Se intampla!! Si ca sa fiu sincer imi vine in minte un cantec foarte drag mie despre care nu imi aduc aminte sa mai fi scris vreodata. Sau.. cine mai stie ? Suna asa..
Maimutica cu cercei.. joaca noaptea pan` la trei..
Si la trei si jumatate.. maimutica nu mai poate !!!
Copilaria si gradinita ! Umbrele destinului si toamna cu luna a lui Cartarescu. Brusc, am aprins.

2

Septembrie 19, 2008

Ploua. Au trecut cateva zile de cand nu am mai scris aici. Gingasa uitare. Ca atingerea unei brize cu totii obrajii.

Intamplator sau nu , scurtele mele vizite, destinate relaxarii au decedat in poala lui iubi. La o temperatura de cateva mii de grade celsius. M-am pierdut in parul ei si tot ce am putut sa fac a fost sa musc. Muscam din orice. Buze, palme, degete, sfarcuri..
Pana cand toata pielea lui iubi a inceput sa sangereze. O sangerare mocaneasca, ca o ploaie de toamna surda. Am lins ranile si mi-am aprins un dunhill..

E frumoasa noaptea ! Stau la fereastra si nu caut altceva decat sa patrund in intuneric.
Oh… de-ai fi fost aici, toate mizeriile si cacaturile astea ar fi fost sterse. Intre mine si pamant stau numai trei etaje. In jur de 20 de metri. E o distanta pe care as parcuge-o in cateva secunde. Doua. Trei.. imi bate in geam ca o mitraliera..

Cazut in depresii. Asta sunt. Si cata teama am avut sa recunosc. Cat m-am ferit..
Inca mai astept sa rasara astrul. Sunt tacut si toata avutia mea din aceasta clipa mizera se rasfrange catre un satelit. Naucitor ca frumusete. Luna… atinge-ma frumoaso, ne vom vorbi in soapta, vom bea o cafea , vom sta tolaniti in pat, ca doi vagabonzi.. Abia e trei. Mai sunt cateva ore bune pana trebuie sa pleci.

De dimineata am plecat la o scurta plimbare prin cartier. A inceput scoala. M-a cuprins un sentiment trist cu parere de rau. Ghizdane mici in spatele unor jighimele. E frig. Am terminat de mult vizitele catre liceu. Mi-aduc aminte de Ingrid. Doamne, cat am mai iubit-o… Petrec un traseu dezgustator. In urma respiratiei mele un val intreg de aburi se ridica spre cer. Dau sufletul la aer. Il plimb ca pe-un catel. Techirghiolul are farmec toamna devreme..

Inca o cafea si inca un dunhill. Ce rost are viata ? Amagirea prinde contur. Marginile se ingroasa, harta e binedefinita. Aproape ca plang. Am citit Eminescu. Iarasi. Cat sa ma judec cu mine insumi asupra dieritelor stari de spirit. Gandesc, ce doamne iarta-ma !
Dac-ar fi fost aici toate rahaturile astea filosofice ar fi fost sterse. Ne-am fi iubit ca doua secunde. Eu si cu ea..

1

Septembrie 16, 2008

Scriu dintr-un bar. Necunoscut pentru mine atat timp. Recunosc, spiritual am decazut foarte mult. Ma uit cum fiecare isi serveste dorintele. Unii dintre ei au obiceiul sa isi ia si ceva la pachet. Lumea.. a devenit mai grabita. Viteza de circulatie a crescut cu o acceleratie mult prea timpurie. Un barbat maro, i-am remarcat geaca de piele, citeste un manuscris. Stiu, literele,  par altfel in ochii lui. Poate chiar albastre.

E atat de dimineata.. slujba asta. Vantul. Doamne, vantul. Imi aprind un dunhill. O intreaga colonie de demoni danseaza in jurul meu. Orb sau nu, simt doar cum un gard de foc imi trece prin trup. In urma lui fantoma mea este segmentata. Fiecare cu existenta sa, prieteni.

Cat de departe imi pare iarasi enciclopedia marii. O secunda. Doar cateva fire din parul meu ii ating calcaiele. Ea se lasa iubita. Ii place asta. Ii place sa faca dragoste noaptea tarziu. Cateodata uita ca nu mai suntem impreuna. Hai sa facem o poza.. mi-ar spune !!

Revin cu acelasi aspect trist. Toamna asta ma dor mai multe oase si am migrene din ce in ce mai des. Cineva foarte drag mie a facut o confuzie gigantica. Depresie sau melancolie.. ?? astept inca un raspuns de la tine, honey..

Sa vorbesc numai despre mine e o incercare noua. Sa redau.. sa fertilizez. Versuri.. versuri, versuri ! Platesc doar ca sa fiu facut sa plang.

Septembrie

Septembrie 15, 2008

Cum or fi trecut toate zilele astea? Una cate una.. apatic..
In urma cu ceva vreme ma gandeam sa-mi fac un jurnal, in care sa adaug toate cele intamplate si restul de idei, pana si privitul spre colivia papagalilor mei, zumzaitul unei insecte..
Vine toamna cu o asa de mare sclipire incat nu poti sa nu-i auzi respiratia in ceafa. Pe balcon cad frunze si priviri de-ale mele, chiar daca e noapte tarziu. Javra asta de vecina a mea are inca becul aprins. Rad in somnul meu de ea. Ma intreb daca e nevoie sa vorbesc despre ea aici. O sa zambeasca larg si o sa expuna pielea batrana in fata mea. Sunt un pictor al cuvintelor. Ma alin singur citind felurite poezii triste. Poeti de pe la poluri. Iluzii.

Ce mama naibii s-a intamplat cu visurile mele ? In urma cu cativa ani imi imaginam despre mine o versiune literara. O schita a unei nuvele scrisa de un autohton. O pasare in mijlocul oceanului. O saracie lucie care sa-mi ingroape cantecul si sa-mi aduca acea sclipire din licaritul la lumina unei lumanari. Bucuria pentru fiecare banut. Alcoolul..

Am trecut ieri pe langa o crasma din cartierul meu vechi. E mai mult o berarie trista unde nu ai ce asculta decat vorbele fara rost ale unor boschetari. Nu aveam o retinere asupra acestui fapt si cateodata intram sa servesc o bere rece la masa din colt. De acolo aveam bucuria de a stapani intreg localul si pe o fereastra micuta puteam sa admir intreaga imenditate a campului. Nu rareori unul dintre acei revolutionari se ridica in picioare si incepea sa aplaude si sa cante cu o voce fara coloana vertebrala o melodie populara. Era savurata la maximum de toti. Fiecare arunca un leu pentru inca o bere doar sa fie multumit cantaretul. In jurul mesei lui se formau izvoare de alcool ieftin. Ieri am aflat ca Aurica s-a imbolnavit grav si a murit. Cateva luni. Cancer la prostata. O durere fara margini. Aurica era patronul si in acelasi timp barmanul localului respectiv.
Astazi din autobuz vedeam cum se strang mesele. Se inchide. Inca o portita de jale in toamna asta.

Cate intamplari peste care s-a depus praful. Intalniri in secret si discutii de multe ori ocazionale cu vreun impatimit al literaturii. O distinsa poeta imi spunea ca realitatea este bazata pe versuri optimiste. Scrie caci ai un talent desavarsit. O sa le topesti inima.
Eu am uitat intre timp toate cate imi promisesem. M-am prins la brat cu niste talhari ai sufletului alaturi de care am rascolit litoralul. O fascinatie sadica catre dementa. Si catre imbatranire in acelasi timp.

Curios cum de inca am unele reflexe cand vine vorba despre spirit. Ca un portar ajuns la o varsta inaintata. Vorbeste razand… Inca le mai stiu !!!

Toamna asta e o revenire asupra modului ascuns de a iubi trandafirii. O reunire cu toti ceilalti din mine. E mult prea intim felul in care imi simt oasele si gandirea pentru a ma lasa prada tristetilor. Formarea unui nou jurnal este ca o piatra pretioasa.
Imi aprind o tigara. Dunhill negru. In minte imi vin strofe de toparceanu. Le recit si traiesc..

Tristeti de dupa-amiezi ploioase
Si de nostalgice obsesii
Cand stai cu storurile trase
S-astepti sa vina ora mesii..

Tristeti de strazi pustii si mute..

Versuri de amor

Septembrie 9, 2008

Ieri murisem…
Azi am inviat in trupul unei caprioare
cu ochi ca de ceara
ca de sfere
ca ai tai!
Am inviat ca sa ma-mpusti din nou!
Vulgar
dar placut!
Sa-mi sfasii iarasi pieptul cu ghearele tale
de puma diplomata..
inteligenta
Si sa-mi culegi destinul
de undeva , dintr-un parc !

in mijloc de non-sens

Septembrie 4, 2008

zi cumplita. false mangaieri care-mi cad din arbori
si nu mi se aseaza blegit la picioare.
apoi un arcas imi infinge direct intre sani o legatura
cu strainatatea. Vorbesc lung si trist la telefon.
ea imi da cu buretele peste paduchii din ureche, imi spala creierul
si-mi sopteste monoton ca ma iubeste.
nu am spart nici o oglinda. E toamna si frunza se termina in mine
ca o galeata fara bronz. ca o piatra la marginea unei porti,
pe care s-a asezat ploios o batranica.

Priveste la lume baiete. Asculta-i schimbarea. Te-ai si transformat?
E un preludiu lung… baiete. Poezia ti-a iesit dintre picioare!
Inchide-i prohabul. Trage-ti perdeaua si culca-te baiete.
Are cine sa ti-o suga si maine. Si doar doar o sa inveti sa faci
eclere pana la soare de lungi!! Intinde-te baiete. Intinde-te..

Sapte ore si toate aiurea. Recit in gand…
Toamna cu luna..
As vrea atat de tare sa fim acum impreuna..

Iubim. Simtim. Iarasi mai iubim.. Iarasi mai simtim..

Seara cu Iubi

Septembrie 2, 2008

Seara cu iubi! Se spune ca impreuna toate au iarasi un glas propriu. Pana in noapte , cand, fara de tel, ne suprapunem cu interiorul ca si cum o stea cazatoare s-ar suprapune cu universul. Acum, incercand sa sap dupa inspiratia sictirita si putoroasa de dinauntrul meu, gasesc langa iubi tot ceea ce nimeni altcineva nu a gasit. Cand spui cuiva ca este viata ta, in adevaratul sens al cuvantului inseamna ca , dincolo de toate mijloacele imbatranite cu care esti obisnuit , te innoiesti si capeti o paloare mult mai valoroasa decat orice alt obiect folosit pentru a stimula amorul de sentimente.

Imi iubesc cu toata inima sentimentele pentru iubi. Nu mai conteaza daca astazi parcul este trist. Nu mai conteaza daca versurile raman fara final, daca magazinul din cartier a ramas fara tigari ori toti ceilalti imi neglijeaza privirea, lasand-o sa putrezeasca intr-o fantana infinita de visuri. Neincetat, fara pic de repaus, suflu ca un dement intr-o candela aprinsa atat de dificil incat din mine a ramas doar puterea de a ma sacrifica, aruncandu-ma de-a latul, cu capul inainte in incendiu.

Iubi este o femeie trista. Alba ca un nor de vata. Plange fara sa simta acest lucru. Plange atat de frumos si tot ceea ce-ti ramane de facut este sa plangi. Plangi. O zi. O luna. Plangi pana ramai fara ochi si tot iti vine sa plangi.

Simt cum o caleasca imi strabate calcaiele si ma poarta cu viteza raului printre gramada de suflete fara pereche. De acolo obisnuiam sa-mi cumpar cantece de dor. Acolo ramaneam cu zilele cu fata indreptata spre soare pentru a ma transforma intr-un pescarus. Cand atingeam pragul critic al sensibilitatii, un corb se hranea cu retinele mele. Ii curgeau balele si gustul intepa si era verzui. Ma ridicam, orb fiind, cautand o portita de iesire. Tacerea facea din lume cel mai mare mut din toate timpurile.

Seductie intre palmele mele. Cu iubi nu ai cum sa nu faci dragoste. Chiar daca uneori sexul este mult mai accesibil. Doarme ca un iaht pe atlantic. Invalurita de trecerea monotona a vremii. Exist doar pentru a-i zambi astazi cu toata gura, pentru a-i darui o expresia zambitoare peste intregul mal al marii. Nu ma mai desparte de ea nici un ocean, nici o america, nici macar un cartier sau o masura. Nici un metru. Ii scriu si Dumnezeu mi-e martor ca ea isi respira continutul in patul meu. Puterea mintii drept virtualitate. Sarutul ca o dorinta carnivora de seductie. Trupuri care se nasc doar ca sa bata recorduri mondiale in materie de dragoste. Moartea ca un pas mai aproape de viata.

Nici un satelit nu mai receptioneaza mesaje pornografice de la extraterestii. Acum femeile lor nu imi mai arata pizda pe cer chemandu-ma incet cu aratatorul. Nu mai pun vin la frigider si nu isi mai aseaza coafurile moderne in sertarul cu dorinte. Nu isi mai dezvelesc cele mai dulci segmente din efemeritatea lor doar pentru ora in care impactul se va produce. E totul in van. Drumul meu pana la iubi imi acopera canibalismul si imi sterge barbaritatea de pe buze. Cat si trecutul..

Iubi trezeste-te. E marti. Vom adormi in secunda urmatoare. Acum maraie-ma . Zgarie-ma. Latra-ma…