Archive for the ‘Romanul unei constiinte’ category

Dragoste intr-o camera de hotel ( Romanul unei constiinte )

Noiembrie 9, 2011

De cateva seri ma trezesc in miezul noptii ravasit, pustiit de o durere sufleteasca pe n-am mai simtit-o niciodata si nu stiu de ce am fost ales s-o port. Imi revin in memorie amintiri pe care crezusem ca le-am invins sau macar ca le-am lasat in urma. Nu-mi permit sa-i povestesc Raminei trecutul meu tumultuos, valtorile prin care m-am scurs de atatea ori ca argintul viu prin guri vechi de canal. N-am fost un barbat corect, dimpotriva, port inauntrul meu secrete care mi-ar incrimina fiinta indeajuns de mult incat sa fie de-a dreptul si pentru eternitate ocolita de fiecare persoana cu care m-as intalni. Incerc sa ma linistesc cu o tigara, dar am senzatia ca nici o minciuna nu mai poate fi frumoasa. Ea doarme si somnul ei pare de clintit inaintea gandurilor si framantarilor mele eterne. Daca as reusi sa gasesc o modalitate prin care sa scurg veninul din mine.. Ultima oara cand mi s-a intamplat sa am o stare  asemanatoare, cu aproape sase luni in urma, am parasit in graba camera simtind ca nu mai suport tacerea ei sinucigasa si m-am oprit in primul bar care mi-a iesit inainte, asezandu-ma ca o ancora greoaie la una dintre mesele retrase. Cand ospatarii au inceput sa stranga si sa aduca notele de plata mi-am adus aminte de perioada in care am locuit langa Grace. Numai ea inspira o suferinta atat profunda spiritului meu. Avea darul sa ma faca sa ma simt singur chiar si atunci cand de mine tragea o lume intreaga. Grace.. ce nefericire a trebuit sa traiesti langa mine. Daca ti-as spune acum ca ti-am ajuns din urma ultimele vorbe, probabil nu ti-ar veni sa crezi. E adevarat, Grace, nu te mai invinuiesc, n-ai facut altceva decat sa alegi o cale mai usoara pentru tine. Ai incercat, stiu acum ca ai facut tot posibilul sa rezisti, insa cand eu am profanat patul conjugal cu pustoaica aia, Claire, pentru tine fusese mai mult decat ai fi putut suporta, tii minte? Cat ai plans apoi cand ai realizat ca ma simtisem realmente bine in pantecul ei. Ce lacrimi ai varsat cand a trebuit sa-ti strangi bagajul si sa pleci. Cum ai sarutat peretii, usa si mi-ai spus ultimul Adio. Nu aveai incotro. Cu mainile legate trebuia sa-ti rupi tu insati sufletul in doua in timp ce eu te priveam sfidator…
M-am imbracat si am iesit sa ma plimb. Oricum n-as mai putea dormi. Este singura modalitate prin care reusesc sa-mi ascund durerile de mine insumi. Orasul privit tarziu are o fata de copil etern, care calmeaza pana si cele mai turbate si posedate fiinte. Mi-am aprins o tigara si-am privit vitrinele moderne, hainele scumpe de firma si am suras cand mi-am dat seama ca se apropie reducerile. Mii de ochii vor lua cu asalt incaperile care acum mi se par vaduvite. In fata mea, pe un ecran color de ultima generatie se prezinta, pe scurt, horoscopul. Ma simt ca puscariasul ala din inchisoarea ingerilor care atunci cand a fost eliberat, dupa 50 de ani de detenta, s-a sinucis pentru ca libertatea devenise clastrofoba. Suntem martorii noii vieti. La balcoane atarna galant flori din tari indepartate, iar singurele ferestre cu lumini aprinse lasa impresia unor lacasuri de cult. Ma abtin sa nu plang cand vad scrijelit pe un zid insemnul : Voi trai si maine. Ce o fi fost in mintea celui care a scris acest mesaj? Sustinut de imbold secret, am scrijelit la randul meu sub primul insemn : Am trait si azi. Apoi am traversat in graba strada si am intrat in barul Felluci, cel din fata postei vechi. Mi-am comandat un jack dublu cu gheata si o cutie de Coca Cola, cutie pe  care am vazut-o pentru prima data imprimanta in verde. Duduia care ma serveste este obosita. Ii citesc in privire ultimele puteri. Ce rost as fi avut si eu acolo? Sunt orele 3:00. Nu ma grabesc i-am spus, iar ea a inclinat favorabil din cap. Esti ultimul client. Paradoxal, te asteptam. Se intampla deseori sa primesc cate un lunatic trist exact in timpul in care fac stocul si exact atunci cand ma grabesc sa ajung undeva. Poarta la gat statuia libertatii in miniatura de argint. Mi-aduce aminte de Irina, profesoara aceea de pian, destrabalata ca o vagaboanda, care purta la gat tot felul de talismane norocoase ei si ghinioniste noua, cei care o priveau indoielnic. Naiva a murit intr-un accident de masina cand se intorcea grabita de la teatru si toata garderoba ei de idoli si zei pe care o purta mandru la gat s-a imprastiat pe asfaltul mortii. Am scos o foaie pe care  sa caligrafiez o dragoste cum nu s-a mai simtit. Ma intreb daca Raminei ii este sesizabil faptul ca nu sunt langa ea. Poate ca-mi simte lipsa. Cand incep sa aprofundez subiect in bar intra doua cupluri. Doi barbati imbracati frantuzeste, cu pardesiuri lungi si pantofi negri lucitori ca smoala topita si doua dame de varsta mijlocie, ambele supraponderale. Ma bufneste rasul cand il aud pe cel care sta cu spatele la mine cand ii spune blondinei de langa el ca e cea mai frumoasa femeie din lume. O minte ca un nemernic si probabil e purtat de valul noii ere, valul prin care sarlatanii saraci gasesc o modalitate usoara de a se imbogati rapid. Nu-i iau in seama si ma imbat palpaind cu degetele paharul pe care-l am in fata apoi o strig pe domnisoara si o rog sa-mi mai aduca.
–    Inca unul, nu vezi ca se incinge atmosfera?
Nici n-am avut timp sa observ ca se lumineaza. Rasaritul este albastru, iar prelata de deasupra usii de la intrare se mangaie sub briza marina ca parul unei femei dezbracate. Am scris cateva pagini in care am rugat divinitatea sa ma preschimbe intr-un conte si sa ma ajute sa-mi cumpar un Corvette. Glumesc. Daca as fi avut ceva de lasat in urma, mi-as fi scris testamentul, dar asa am schitat ideile unui poem de dragoste trista si pierduta. “ Raman langa noi doar cei care nu ni se potrivesc/ Raman cei care au curajul sa ne ceara/ Pentru ca noi n-avem curajul sa ne cerem/ Noi avem intotdeauna alte mize…
Cand m-am intors in camera Ramina plecase iar pe masuta langa laptop imi lasase o foaie de hartie pe care scrisese : Sper ca te simti mai bine. M-am asezat pe pat si-am pus sa cante U2 – One, si cu mainile sub ceafa am izbucnit intr-un plans teribil, sufocant si canceros, care m-a sleit de puteri si m-a fortat sa adorm in timp ce telefoanele vibrau ca niste combine, iar clientii mei asteptau intalniri in amurg…

Anunțuri

Dragoste intr-o camera de hotel ( Romanul unei constiinte)

Octombrie 3, 2011

Intr-o camera de hotel toate celelalte lucruri in afara de dragoste, devin inutile. Stam spate in spate. Ii simt umerii, coastele, vertebrele si fiecare minuscula miscare pe care o face: cand isi misca genunchii, cand strange cearsaful in palma, chiar si momentul in care clipeste. Adevarul este ca habar n-am cine este ea, nu-mi amintesc cum a decis nebuneste sa ma urmeze aici, dar gandul ca acestea ar putea fi ultimele clipe impreuna, ma face sa-mi simt sufletul rece ca un sarpe. Nu i-am vazut chipul niciodata, nici cand se ridica si paseste spre baie dimineata devreme, nici cand aprinde sau stinge lumina, nici macar cand se intoarce si se aseaza langa mine. Existenta noastra comuna consta in aceasta mica fagaduinta in momentul unei convorbiri telefonice, cu mii de ani in urma, convorbire care ne-a adus unul langa celalalt mai curand pentru ca nu mai aveam ce sa castigam de la viata decat sa pierdem ceva: sa nu ne privim niciodata. Ne-am acceptat unul celuilalt totul, faptul ca eu fumez pana noaptea tarziu, ori imi scriu jurnalul atunci cand ea incearca sa doarma;  muzica ei de frumusete in fiecare dimineata : Michael Bolton, Elton John, Robbie Williams. Suntem amandoi singuri si ce traim aici este rezultatul neimplinirilor anterioare.

I-am spus ca ma numesc Manchester, un vis, o iluzie. Mi-a raspuns lasand in mine urme adanci : Ramina. Ramina e numele pe care l-am iubit intr-o telenovela urmarita de mama prin anii 96 cand ne invadasera sud-americanii cu productiile lor lacrimogene. Cateodata ne vorbim, ne mangaiem pulpele, fesele, dar niciodata nu cugetam sa ne intoarcem si sa ne strangem in brate. E ca un blestem, ca o magie malefica ce ne-a oprit de-atatea ori sa ne cunoastem. Uneori as vrea sa depasim aceste bariere, dar un juramant e mai puternic decat firea unui om atunci cand scopul depasirii lui e fericirea. Oamenii au oribila indemanare de a alege exact opusul doleantelor lor, manati de niste lucruri care nici macar n-ar trebui sa conteze: mandrie, ambitie, orgoliu si nu in cele din urma: indoiala.

Am invatat sa ne respectam unul pe celalalt. Pesemne traisem atat de ridicol inainte, incat acest compromis a fost o joaca de copil – si – paradoxal, a devenit minunat. Nu tin minte sa fi avut vreodata pareri diferite, sa nu ne sprijinim, sa nu ne sustinem in tot ceea ce am deprins separat. Impreuna n-am deprins inca nimic. Nu ne sarutam, nu ne strangem in brate. Cu alte cuvinte, nu facem nici macar dragoste. Am avut de multe ori senzatia ca nu se va mai intoarce sau ca a cunoscut alt suflet stingher pe care a decis sa-l urmeze, dar intotdeauna a fost punctuala si n-a trecut ora 22:00 fara sa-i simt spatele lipit de al meu. Poate tocmai de prea multa schimbare am inceput sa scriu romanul unei constiinte. Poate tocmai de aceea am refuzat de-a lungul vremii ofertele unui hotel concurent sau o banala plecare in strainatate. Seara, inainte sa adorm imi formez in minte imaginea ei, imi imaginez ca e bruneta,carliontata ca Salma Hayek, parul negru ca noaptea de decembrie, ochii negri pacatosi, fara mila. Imi imaginez ca e blonda, creata ca Shakira, ori roscata ca Mylene Farmer. De fiecare data alta fotografie mi se asterne pe retine si surad, oricum ar fi ea, sunt convins ca e frumoasa.

Cu mine nu se intampla acelasi lucru. Cand ma uit in oglinda imi pare ca sunt altul. Oare ea si-a dat seama ca am barba? Poate nici macar nu i-ar placea barba mea. Oare ea stie cum ma imbrac? Oare isi pune aceleasi intrebari?  Lucrez la o editura imaginara: Constelatia. Aici se presupune ca sunt cel care da verdictul, ultimul mare cuvant de dinaintea publicarii unei carti, boss-ul. Adevarul este altul. Traiesc scriind mesaje. Orice fel de mesaje pentru orice fel de oameni, indeajuns de tristi incat isi pot insusi credintele mele. Sunt un om trist ca nimeni altul. N-am stiut niciodata de ce. Probabil doar pentru ca am realizat ca sunt mult prea tanar ca sa ma indragostesc si mult prea batran ca sa imi mai ramana vreme sa o fac. Varsta reala n-are importanta. Suntem asa cum vrea trupul sa fim, grei ca niste secrete, usori ca fulgul de cenusa. Scriu mesaje, lumea aude de mine intamplator de la vreun cunoscut. In urma cu cateva zile am avut o intalnire cu o domnisoara cocheta intr-o cafenea din centrul orasului. Era atat de frumoasa incat n-am putut sa nu-mi pun intrebarea : Oare nu e ea Ramina? Era imbracata in mov, acoperita de un pardesiu alb si lung, pe care scria cu albastru: Versace. Mi-a pus pe masa o bancnota de o suta (o albastra )  si mi-a cerut sa-i scriu un mesaj aparte pentru patronul ei, barbatul de care se indragostise si care o schimbase din fetita de la tara in femeie de oras, chiar daca era insurat, avea chelie, burta si trei copii. Se gandise ea ca era cel mai potrivit cadou pentru ceea ce urma sa se intample. N-am intrebat ce. Niciodata nu interactionez cu clientii mei mai mult decat in ce mi se cere sa fac. I-am scris un mesaj erotic, incheiat cu o sintagma care a facut-o pe domnisoara sa vibreze : Ti-o sug mai tarziu. Si m-am semnat Rita Fitzgerald. Fusese multumita. Mi-a spus ca merit banii. Am plecat in graba si am intrat la Carrefour de unde am cumparat un trabuc si o cutie de bomboane cu lichior, pe care am asezat-o pe jumatatea de pat a Raminei. N-am simtit reactia ei, dar am inteles ca i-a facut placere sa-mi primeasca darul cand mi-a adresat : A fost tot ce mi-as fi putut dori in seara asta.

Nu se castiga mult din ceea ce fac, dar sunt un spirit liber creator. Imi traiesc si imi asum conditia. Ca un greier. Ca un fluture.  Imi permit, insa, sa traiesc in aceasta singuratica si sfasietoare camera de hotel, pe care o platesc pentru o saptamana in fiecare luni dimineata. Slava cerului ca exista pe lume oameni, i-am spus unui batran in momentul unui drum prin parc. Am fi atat de saraci fara ei, mi-a raspuns.