Fara ea

Sunt trist. Trist ca o ciuperca parlita si ramasa ultima supravietuitoare a lanului. Au trecut ani de cand priveam diminetile constantene din balcon. Vedeam copacii rasfirati curmezindu-se si era bine. Ma pregateam sa plec la 1 mai-uri. In mine se nastea o tinerete vasta ca a unui leu. Fumam kent8. Imi reamintesc peisajul. O boare de fericire si freamat lung al ambitiei se aseza deasupra mea. Vizitele lui Papi. Obrajii ei..

Ea. Gandul la ea imi provoaca cutremure. Timpul a facut ce-a vrut din noi. Niciodata nu mi-as fi imaginat ca ma voi trezi peste ani si nu voi mai stii nimic despre ea. Ne iubeam de mama focului. Ne promiteam cerul cu tot cu stele. Imparatii.. candelabre si alte accesorii ale iubirii cernute din soare. Melodiile din trecut. Ma vad atat de singur acum. Chipul imi e schimbat. Realizez orbeste ca ea nu mai e cu mine si nu reusesc sa-mi amintesc cum mama dracului ne-am pierdut. Care alta infatisare a tulburat fluviul  nostru plin de pesti ? Respir cu o cadenta redusa..

Cativa ani in urma, aceeasi zi. Ea era supa cu galuste din orizontul care ma masura din capetele lumii. Imi lasase un mesaj pe care astazi il citesc dintr-un jurnal in care imi notasem tot ceea ce imi scria. Aveam acest obicei. Memoria telefonului era ingusta si nu retinea mai mult de 30 de mesaje. Restul le semnam in acest minicaiet pe care il am in mana si care imi produce indubitabil un orgasm al emotiilor. O explozie a gingiilor si a penisului in bijuteria care se numeste dragoste. Imi scria cu usurinta. Cine mama naibii mai stie ce faceam si unde era eu pe atunci.

‘Iubito, sunt cu bunica-mea. Mergem la cumparaturi, dupa care mamaia trece pe la C.E.C sa scoata niste bani. Tu cum te simti azi ? Nu lasa soarele sa te bronzeze. Te sarut. Ne intalnim diseara in M.’ 
Se semnase gingas. Abia acum constat ca ea ma alinta Iubito. Farmecul ei.

De la data mesajului a trecut o gramada de timp.In toata aceasta desfasurare a vremii bunica ei s-a stins iar cei de la M. au dat faliment. Acum acolo este o librarie. Daca as intra m-as statuiza pe locul unde era masa noastra. In locul in care ii vedeam picioarele cum ii tremura. Si cum ne mai cunosteau ospatarii. Sica. Sica e in Irlanda. Vinde covoare. Radu. S-a insurat si are doi copii. Am fost la el la nunta singur…
Cate au putut trece fara ea. Iata strazile de unde obisnuia sa ma ia cu masina si sa ma transporte pana la gara. S-au ingrasat. In stanga este un supermarket.

Iata-l acum pe tatal ei. Pe el l-am mai intalnit de cateva ori insa nu ne-am vorbit niciodata. E altul. Nu mai are mustata si poarta ochelari. Se uita spre cer si in mana are o sacosa cu mancare. Poate nici el nu mai stie nimic legat de ea. Poate e singur. Poate. Poate. Imi schimb ascensiunea. Trebuie sa ma inregistrez in prezent ca sa imi dau seama ca de acum incolo asa o sa fie. Ca probabil nu o voi mai apuca sa o vad vreodata. Macar ocazional. Intamplator. Altceva nu imi ramane de facut. Fumez un kent8 in drumul meu spre munca. Toata inselaciunea asta a fost un amor. Tot rahatul asta numit viata a fost un amor. Un rahat atat de dulce incat invatam cum anume sa-l inghit. Stiu ca ea nu a putut avea nici o vina.

Cand m-a parasit mi-a spus ca s-a gandit foarte bine.. Spre surprinderea mea de dupa, chiar facuse asta. A plecat ca si cum totul s-a transformat in zero. Nu am crezut ca o sa faca asta. Nu am inteles de ce. Sau poate doar nu imi amintesc. Traiesc cu gandul ca in marea cascada a timpului inca se gandeste la mine. In lipsa ei am facut tot ceea ce ne propusesem. Sa avem o gradina plina cu flori. Sa modelez casa in asa natura incat negru sa fie o ambianta romantica si pe timp de zi. Sa cern durerea peste sacii cu tarate din  spatele casei. Sa uit de toti ceilalti. Sa merg in Germania. Sa scriu. Sa dorm. Sa nu uit..

Si m-am trezit plangand, departe, fara ea. Un lapsus al existentei. Al mortii. Al firii. Care din noi s-a ratacit atat de mult incat sa nu se mai intoarca. Raspunde-mi tu. Raspunde-mi. Fa-o.

In pat – partea I

Ma aflam in fata unor tragedii din viata mea in fata carora nu aveam nici un fel de putere. Nu pujteam face nimic sa intrec acele stari deprimante. Succesul intarzia pentru mine si asta imi cauza disperare. Nu aveam absolut nici un ban in buzunar si asta ma scotea si mai rau din sarite. Deveam robust, cu mintea incalcitra si trairi interioare deteriorate prinse parca dintr-un film horror. Era un cosmar. Plus ca ma departasem enorm de mult pana si de ultimul meu amic adevarat, Geanny. Omul cu ochii portocalii. Asa ii spuneam de fiecare data cand ne imbatam ca porcii si ne prezentam in fata femielor in parcul tabacariei, in sambetele noastre de glorie.

Camera imi suiera a saracie. Firicel de banut nu gaseai. Nici urma de tutun sau cafea, ceea ce facea ca totul sa fie proaspat si infloritor. Nu pot sa spun ca nu ma simteam bine din punct de vedere fizic insa as fi dat orice pentru un pachet de tigari. Sa pot sa trag ca si cum as fi avut un plaman in plus, folosit numai in asemenea cazuri. Grea perioada. Singuratate in cel mai adevarat sens al cuvantului. Plangeau pentru mine pana si inelele care le aveam la maini. Imi durduiau in degete cu o alarma binefacatoare in monotonia grasa si continua a sufletului meu. Nu stiu daca realizam ca situatia era cu adevarat complicata. Cert este ca eram la un pas de a-mi pierde controlul si de a ma lasa prada convulsiilor tensionate de la nivelul intelectului meu. Probabil daca as fi avut un canal sau o revista de specialitate nu as fi intarziat sa-mi fac o laba tarzie si placuta care sa imi usureze gandirea. Trist..

Ei bine, in aceste imprejurari  am cunoscut-o pe Carla. Cand nimeni nu ar mai fi crezut. Cand restul oamenilor imi devenisera total absenti. Si hilari. Fantome bete pline de mucozitate. Fantome porcoase si idioti. Stateam intins pe canapeaua sufrageriei mele, cu ochii in tavan plangandu-mi de mila. Imi deschideam pe rand orice lichid care imi curgea in vene pentru a rezista inca vreo doua trei zile cand stiam ca trebuie sa iau salariu. Cu toate astea, nu ma dusesem la munca pretinzand ca sunt bolnav si ca trebuie sa raman acasa. Neaparat. Superiorul meu s-a facut ca ma intelege desi nu avea absolut nici cea mai mica indoiala ca macar s-ar putea sa fie asa.

Atunci am auzit un ciocanit la usa si am sarit ca un turbat sa vad cine e. In scurtul drum de cateva secunde pana sa deschid, mintea mea a facut o suta de mii de calcule si a ajuns la concluzia ca trebuie sa fie mama. A venit sa ma ajute imi spuneam. Trebuie sa fie ea. Si deodata m-am simtit salvat. O usurare lasciva si democrata. Am apucat clanta lent, cu un zambet moale, din coltul buzelor, care sa lasa de inteles ca sunt bine si ca ma bucura vizita ei. Niciodata nu trebuia sa par pierdut in fata mamei. Simgura fiinta in fata careia era necesar sa fiu teapan si sa manifest un curaj iesit din comun. Singura fiinta pentrru care manifestam o induiosare a ochilor si nu puteam lasa sa-mi curga stropi pentru ca ar fi daramat-o.

In fata mea s-a asezat lin un chip placut de domnisoara, cu parul incarliontat si mainile subtiri ca ale fotomodelelor. Un trup cladit suav cu nuante maronii ale epidermei si o coliziune extraordinara a expresiei din obraji. Literalmente am crezut ca stau in fata unei madonne. As fi fost in stare sa curg in fata ei, sa aplaud, sa fac precum o maimuta sau un taur, sa gem, sa cant..

Apoi ea mi-a soptit ca este vecina de vizavi. Stiam ca in acel apartament proprietarii sunt plecati de multa vreme, iar eu locuiam singur pe palier. Un etaj pustiu. Plin de mizerie insa niciodata cu miros de mancare. Eu nu mancam decat covrigei. Mai mult decat atat in ultima vreme  nu mai mancasem nimic iar stomacul meu imi crontanea ca un nebun cerandu-mi sa haleasca orice. Nu conta ca este iarba sau carne. Conta sa fie ceva pe care dintii mei sa se poata apasa, gatul sa imi suga sevele iar aparatul digestiv sa fie pus in functiune. Carla s-a mutat langa mine si a vrut sa ma cunoasca pentru ca manifesta o oarecare teama de singuratate. O teama care pentru mine a fost de un foarte mare noroc.

Am invitat-o inauntru cerandu-mi scuzele necesare pentru ca nu am cu ce sa o servesc si ca dezordinea de dinauntrul camerelor e doar o fatada. Cand esti scriitor nu mai tii cont de micile detalii ale existentei, ii explicam pe un ton filamentos si dulce. Ea imi radea colosal lasand in urma ei o umbra de parfum care imi facea talpile sa se inmoaie si se faca una cu podeaua. Ma simteam de parca m-as fi scufundat in dusumea ca intr-un ocean. Doamne.. parfum. Nu mai mirosisem un parfum de luni intregi. Realizam totdata ca ma salbaticisem in asa hal incat nu ma puteam comporta normal. Ii savuram coapsele, soldurile, spatele si ma comportam ca un animal, abtinandu-ma sa nu imi duc mana in pantaloni si sa incep in fata ei un spectacol porno gratuit.

Puteam sa fiu catalogat drept porc insa ea m-a gasit oarecum dragut. Ai simtul umorului mi-a zis, dupa cateva replici de-ale mele care au facut-o sa zambeasca inca o data. S-a asezat pe fotoliu si si-a trecut piciorul drept peste cel stang. Incontrolabila miscare. M-a tampit. Am crezut ca voi avea orgasm. Imi imaginam deja ca in fata mea este o clatita si ar trebui sa fie umpluta cu finetti. Cat mai mult. Ochii imi sclipeau ca si cum i-ar fi apartinut unui drac. Mainile incepusera sa mi se transforme in ceva unduitor si nu le mai simteam la locul lor. Cu toate ca ma straduiam cat mai mult sa prezint un aspect cat mai serios.

– Ai o scrumiera m-a intrebat ?? Si apropo.. eu sunt Carla.
– Razvan..
Am adus scrumiera si inaintea mea a aparut dumnezeului tutunului. Un pachet inca nedesfacut de kent lung. O imaginea cat un tablou al lui Da Vinci. Un carton colosal. O piramida a spiritului meu. Simteam inauntrul cavitatii bucale cum saliva imi iese si imi inneaca limba ca si cum marea ar acoperi un dig intreg.
 In momente de acest fel, cureaua se strange atat de puternic incat nu-ti ramane altceva de facut decat sa risti. Si cu toata mandria mea de barbat am infulecat o tigara pe care am aprins-o instantaneu si inca una pe care mi-am asezat-o dupa ureche, asemenea oamenilor de pe front.

Intr-o dupa amiaza tampita

E un oarece farmec legat de fascinatia mea pentru muze. Un sentiment absurd si totodata complet. Tinde sa devina o forma de vindecare a relatiei mele cu stresul. Muzele sunt intodeauna portocalii si poarta o bratara la unul dintre picioare. Ca un filament al unui bec fragil din care se alimenteaza sute de cladiri ce viseaza sa devina vreodata biblioteci.

Intins pe un pat de langa tomberonul cu dorinte al starilor mele depresive, realizez ca o femeie tinde sa devina muza in jurul varstei de 28 de ani. Bineinteles ca acest statut este unul de o deosebita maturitate si eleganta in limbaj si in articulatia gesticulatiei. A fi muza e intr-adevar o arta, pe cand a iubi o muza e un deces. Vederea mea estompata este incompatibila cu verdeata din suflteul unui critic artizanal ales aleatoriu.

Si apoi doamna in rosu, inaltata pe un piedestal sticlos ca sangele care traieste o insiruire de ligamente decorporalizate sub pretextul ca toata viata ei este si a fost un rahat, plangandu-si de mila precum un ins devastat de sansa de a fi prins intr-un dezastru natural de o foarte mare amploare. Doamna in rosu e o roza plina de praful iubirii absolute, atunci cand femeia iubeste mai mult decat barbatul, ceea ce intr-un mod evident duce la ridicarea acestuia spre steagul alb al muzelor.

Patosul privit din exterior pare cea mai tampita solutie de a supravietui. Implinirea unor idealuri pur si simplu terifiante, in care personajul principal si-o trage pe ascuns cu umbrele de parca gresindu-si tinta..

Stau singur in aceasta clipa, pe unul din scaunele biroului in care lucrez, notandu-mi aceste evazive declaratii non-sens. Stiu ca iubind asemenea unei ciori, de la inaltimea nucului in care isi are cuibul, sunt un pic mai aproape de cer. Si toate astea pentru ca ciorile iubesc negru. In intregimea intunericului din branhiile sale inchise. In tot idealul negativist pe care il poarta si il transmite.

Asa am ajuns in situatia in care, respins fiind sa nu pot sa ma simt deliberat, in cadere libera, sa nu pot sa abandonez si sa intru in primul restaurant unde sa-mi leg picioarele de scaunul de langa bar si sa imi innec amarul in gustul fierbinte al unui coniac tarziu.
Mi-am zis la ureche ca e un moment mai dificil si am lasat restul sa se intample de la sine. Nu mi-a mai dat nici un semn, si cand ma gandesc la cate as fi fost in stare sa fac pentru ea mi se largeste parul pe maini tragand dupa el si un val de piele de gaina, agasant. Totusi privind din exterior, la rece, sunt convins ca nu a fost o infrangere. Ce daca acum bratul ei este prins de alt brat ? Ce daca ochii ei mor dupa alti ochi, care nu sunt ai mei ? Ce daca se saruta cu alte buze ? Ce daca asculta melodii triste si nu se gandeste la mine ? Ce daca eu bocesc ca un bebelus cand si-a pierdut jucaria ?? Ce daca ? Ce daca ? Ce daca ???

E perfect natural ca uneori in viata sa se intample si momente de genul acesta. Cand, singur fiind, incerci sa te incurajezi cat poti de mult. Am aprins un betisor parfumat, esential in astfel de clipe. El ma poarta in alte vai, unde probabil ca cineva ma iubeste. Nu sunt convins daca ar face totul pentru mine, dar stiu sigur ca eu as abandona intreaga mea cariera de pana acum, numai sa-mi sfarsesc zilele undeva departe, undeva in care nu o sa mai ma priveasca nimeni in afara de ea, unde nu o sa-mi justific in fata nimanui faptul ca imi place sa-mi alint partenera asa cum vreau eu, unde sa pot uita de traficul asta oribil si de galagia asta perfida din spatiul in care sunt inchis, unde sa nu mai stiu nimic de nimeni si sa ma pot desfasura in toata maretie nisipului de pe malul unei mari. Sau a unui ocean.

Mi-as dori ca pamantul sa fie mai mare. Sa aiba locuri straine pe care sa le pot descoperi. Mi-as dori sa fiu stapanul unei insule chiar daca asta presupune sa raman singur pentru eternitate. Sunt convins ca intre miile de specii subacvatice m-as bronza in adancime si m-as transforma intr-un rechin. E o dupa amiaza tampita. Una in care imi imaginez tot mai mult ca sunt pescuit.. si imi place sentimentul asta.

Alte versuri

Totul este incomparabil. Imi place nespus de mult sa ascult o balada rock in plina desfasurare a unei

crize, lucru care imi umple ochii de lacrimi. Sunt degeaba in cer. pentru ca ma oripileaza insuficienta

umana, creandu-mi o stare de indigestie materializata. Pur si simplu imi vine sa vars. Fiecare raspuns

al lor in fata mea este incandescent.  Ma prinde si ma infioara ca o stea. Ma suge si ma saruta

cu ambele guri deodata… Fals, bineinteles.

Iubiri si fluturi

Un fluture ce n-a vazut lumina. ce zboara trist in zumzaitul letal al unei corzi de vioara.

Ca doar unul dintre noi sa urmeze itinerariul vietii soarelui, inaugurand miscarea de revolutie

in functie de tipul inimii. Roz.

Dimineata devreme. Doar eu. Fara tine. Tristeti de cristal, imagini in care visurile noastre se sparg

pe celalalt mal, langa sfarsit.

Apoi un fluture ce n-a vazut vreodata intunericul. Lasat liber fara plasa in praful de pusca din zare.

Doi fara nici unul. Doi fara noi….

Poezie tarzie

Sunt eu sapand tunele prin fiecare femeie din viata mea

in speranta ca la un moment dat, acea inima descoperita va fi a ta.

Imi tremura spirala. Ordonata subtil langa ingerul meu stang, cel pe care l-ai intalnit intr-o vara

pe o terasa. Ti-l amintesti acum? Era batran si bea o bere rece. Blonda. Te chema incontinuu,

ingerul meu batran care bea bere la halba pe o terasa, intr-o vara.

Un planset pentru noi nu are rost

Un pas.Doi.Trei. Un cantec pentru despartirea noastra

n-are rost. Privesti din geamul trenului cum ma scufund.

Uiti tot. Doar o secunda. Doua.Trei. Un planset pentru tine n-are rost.

Privesc de pe peron cum te scufunzi. Uit tot. Doar o secunda. Doua.Trei.

Un planset pentru mine n-are rost. Privim incrucisat. Uitam tot. Doar o secunda.

Doua.Trei. Un planset pentru despartirea noastra n-are rost…

Amintiri si visatori..

Istovit de timp si ani, Razvan admira peisajul. Trece de pe o strada pe alta cu saritura unui purice, ferindu-se de aglomeratia care il scoate din sarite. Merge lent, amintindu-si despre fiecare cate ceva. Spini de gheata se cristalizeaza in privirile indiferente la muzicalitatea ecoului din planul secundar. Doi batrani se intind pe scarile Prefecturii, o mamica striga in disperare la jandarmi iar pe sosea un copil a initiat o depasire. Conduce un Logan.

Multe lucruri ii trec atunci prin minte. Intamplari antice, ramase fara finalitate, fara ca cineva sa aiba aceasta dorinta. Se opreste oftand la una din banci, unde, acei spini de gheata se intensifica si nimic in lume nu mai conteaza decat caderea lor stravezie pe cimentul primavaratic. Curios sau nu, ploaia doare de milioane de ori mai putin. Aici scoate din portofel cuvintele despachetandu-le la fiecare capat lasand un loc minuscul pentru interpretari. O carte alba. File albe. Natura alba.

Capul i se roteste ametitor si profund, orice alta intamplare petrecuta la ora asta devenind multime vida. Probabil daca telefonul ar suna semnalul i s-ar transmite pe alta frecventa, oameni s-ar inclesta la noroc, ca la poker, ar initia tratate de bigamie si de sfintenie a propriei fiinte intr-o manseta orgolioasa a postmodernismului. Simbolul iubirii a devenit un aparat. Cu el receptionezi in urechi vocale si consoane, luate aleatoriu ca niste obiecte aruncate in magma unei roti a sortii. Prin acest aparat se trag concluziile ca la biserica. Un sondaj pentru a afla cati dintre noi respira amorul in butoane ar distruge orice urma a literaturii. Diferitele voci si diferitele conversatii intre ei si ele anuleaza practic sansa unui eveniment senzational care s-ar produce ulterior. Ideea este ca oamenii in general sunt blegi. In definitiv prefera o ora in care glasul celui care lipseste sa poata fi auzit decat rabdarea si increderea unui amor perfect. Nu stiu daca asta ar duce la inceputul unei iubiri bolnave pe plan mondial. Sau local. Sau banal.

Poezia este o forma a dorintelor. O fisurare a momentului cu o limba transparenta. O infrigurare a unui miracol. Un meteorit. Malul marii este un artist. Prin excelenta, unul dintre cei mai mari. Canta de dinainte de timp. Saruta de dinainte de buze. Cunoaste de dinainte de infaptuire. Cu tristete, cu regrete si cu dor.

Pe banca din dreapta a vazut-o intaia oara. Acolo, intr-un moment identic cu acesta, cand plimbarile erau un scop in transcrierea hieroglifelor mintii. Cand sederea ei pe banca a fost mai mult decat un fenomen de puritate al reactiilor unor corpuri magentice. A fost indeosebi asemenea unei alunizari. O pasire a oamenilor pe luna. Un bilet lasat pe satelitul natural, Te iubesc Magda. O sa vada asta cineva prin 2200..

Chipul ei era un destin al orbitei lui. Un ansamblu de adjective si gandiri poetice despre frumusete. Starea de fascinatie instaurata spontan in tample. Si nesomnul de dupa..
Aici, in acelasi loc, cu aproape doi ani in urma, avea loc un debut al unei povesti de dragoste care avea sa tina in jur de 16 luni. Sambetele incoltite de intalniri ale porumbeilor in cerul cerurilor.

Treptat, vederea unei zane in acea fiinta era obligatoriu realitate. Panza care ii infasura instinctul unui respirat in doi ceda iluzoriu. Nu mai exista nici un fel de boala a lumii din jur. Nu mai exista nici un fel de boala stelara…
Vecii vecilor se derulau in cateva minute. Apoi un bocet subtire al adancului care vietuia concomitent cu incomprehensibilitatea derularii vietii inainte. Coroanele unui rege si a unei regine pe intreg globul pamantesc.

Aici, in acelasi loc, pentru ea a fost prea tarziu. Spargerea Razvanului in granule de nisip. Aici, pentru ea ochii au devenit lentile de contact, intalnirile se petreceau la bratul unui individ, iubirea se inchidea intr-o cutie a obisnuintei, a cotidianului..
Aici, cand a vazut-o pentru ultima oara si cand raspunsul ei a aterizat greoi ca o ancora in largul unei mari :
– E mult prea tarziu, si tu esti un foarte mare visator…

Fara sens

Paradisul a inceput odata cu ea, doar pentru a se sfarsi in acelasi ritm. Cata iubire am risipit nu are rost sa mai spun. Surasul galben al unui cavaler in mictiunea tremuranda si banala din sufletul unei femei. Cu cata forta poti tine de o dragoste a carei prima clipa a insemnat un sarut ? Si ce sarut..

Cand a plecat m-am asezat pe banca si mi-am aprins un marlboro. In spatele ei era o noapte adanca si trista. Tanar si singur in parc m-au traversat sute de ace cu emotia pe care o receptionezi atunci cand esti pe punctul de a ejacula. Stingheritatea e cel mai penibil simt pe care il poti intalni vreodata in viata. Atunci nu mai exista nici un punct din care poti deschide o poarta doar pentru iesire. Clipele au un debut fulminant in care se declanseaza un mecanism de auto-protejare care tine locul unui scut in jurul inimii si intr-un timp instant ce are durata unei pico-secunde degetele picteaza cu litere de tipar P U L A in stele.

Ploua noroios. Pe partea cealalta a strazii ea se intalnise cu el. Desculta i-o freca sub un stejar. Farmecul noptilor in care regina ingenuncheaza un fante. El nu avea nici o imagine. Imbracat numai in negru tinea rolul unui trantor.
Frumoasa lebada intalnise pana la urma un tigan. Nu e nimic mai profund in lume decat relatia lebada-tigan. Umbra care incepe dintre dinti si se sfarseste in gat. Ca un nodul.

Despartirea. Intotdeauna ultima solutie. Ea era prea lejera. Incetase sa lumineze si pentru mine. Chiar daca in spatele mesei se mai atinge un parfum indiscutabil al ei. Iubirea mea nu cunoaste limitele unui adio. Imi spune doar ca Razvan a murit in urma cu o luna. Imi spune ca i-a lins matele impreuna cu o haita de caini. Imi spune ca in curand o sa apuna un Rasarit. Si ca totul a decurs conform planului..