Somn-usor, Baby

Ori de cate ori iti spun Somn-usor, simt cum buzele mi se inchid ca o scoica. E greu sa descriu, dar simt cum sufletul imi iese din fiecare os, din fiecare organ. Raman cateva clipe sa iti privesc somnul, iar dupa aceea imi reiau activitatile nocturne. Desfac incet sticla de Black Label, torn in pahar si ma asez pe scaun cu laptop-ul inainte. Imi verific ultimele notite, calendarul, blogul, dupa care ascult o muzica de greieri. Ma las pe spate, incercand sa-ti fixez pozitia si ma intreb cum ar fi… Cum ar fi sa ma trezesc dimineata in sufletul a ceea ce am fost in urma cu zece ani, dar sa stiu tot ce stiu si astazi. Adica eu cel de 24 de ani in eu cel de 14. Adica sa ma trezesc pe 27 octombrie 1999. Black-ul incepe sa tremure, paharul mi se clatina, iar celelalte lucruri din camera dispar pe rand. Uite-ma in oglinda, am un inceput ambitios de mustata. In fata imaginii pot sa observ bluza albastra cu pete albe pe care am imbracat-o cand mi-am facut intaia oara buletinul. Blugii negri, adidasii negri. Doamne cat am iubit acesti adidasi. Si cat de mult le-am simtit dorul. Rad. Stiu ca in acest punct voi fi literalmente disperat sa te caut. Voi incerca sa deschid messengerul, dar din pacate nu am asa ceva. N-am calculator, n-am telefon.. Adica am telefon fix, dar am certitudinea ca tu nu ai numarele actuale. Nici unul dintre ele. Asa ca singura optiune este sa merg pe urmele tale. As vrea sa te vad, sa imi vorbesti, sa ma iei in brate, dar parca viitorul actual imi este mult prea indepartat. Ar fi o nebunie sa-ti spun ca voi trai cu tine in 2009. Ar fi o nebunie sa iti vorbesc despre viata noastra din 2009. E o nebunie ca pot gandi asa ceva. Imi privesc atent propria-mi persoana. Am emigrat din mine lasandu-ma in muzicalitatea greierilor. Am inainte paharul de Black, tigara si ma privesc scriind. Din cand in cand inghit cate putin whiscky, clatindu-mi totodata – copios – gingiile. Ma vad plangand, intr-o lumina albastra si parca timpul se opreste cateva minute in loc, dupa care iarasi incepe sa pompeze. Iar se opreste in loc, iar pompeaza… In sfarsit te gasesc. Esti tu. In 99 erai destul de plinuta, sincer vorbind. Aripile iti sunt abia in stadiul de proiect,ochii, in schimb, inconfundabili. Acelasi verde-albastrui pe care l-as recunoaste din miliarde de perechi. Stau la poarta liceului, privindu-te in timp ce joci handbal cu fetele la ora de sport. Esti imbracata intr-un trening albastru, adidasi albi. Nu e nici pe aproape gustul pe care mi l-ai prezentat mie, e mai mult o ramura a acelor vremuri..

– Buna, sunt Razvan—imi rasuna in minte. Sa vin si sa te iau in brate. Stii, peste vreo zece ani o sa fim impreuna, o sa ne-o tragem ca dementii in fiecare noapte, o sa mancam shaorma si o sa bem Black Label. Tu o sa adormi inaintea mea si ori de cate ori iti voi spune Somn-usor o sa-mi simt sufletul iesindu-mi din fiecare organ. Dupa cateva secunde pe care le voi petrece urmarindu-te in momentele in care adormi, ma voi ridica si ma voi aseza la laptop, cu acelasi pahar de Black inainte,imi voi verifica calendarul, blogul si voi asculta o muzica de greieri si intr-una dintre nopti ma voi gandi la cum ar fi daca…… De fiecare data cand iti spun Somn-usor, buzele mi se inchid precum o scoica. Privirea mi se incetoseaza, mainile imi tremura. Admir sticla de Black, pachetul de Dunhill, dar apoi ma intorc intr-o parte, intinzand bratul si asezandu-l meticulos peste tine. Inchid ochii, acoperind tacerea ametitoare a noptilor pe care le inchei zicandu-ti de fiecare data Somn-usor, Baby! Ma trezesc fleasca! Tu dormi de ceva vreme… Paharul inca mi se clatina. Ma ridic de dinaintea laptop-ului si vin langa tine. Somn-usor… Dimineata imi admir mustata in oglinda, cautandu-te in urma cu zece ani… Somn-usor, Baby!!!

erai frumoasa

ne-am inghitit unul altuia trecutul lasand intre noi
vacarmul civilizatiei mondene
mobilul, mess-ul, trabucul, chitara. apoi,
in speranta ca-l vom intalni candva pe Chopin am inghetat
langa centrala si ne-am privit prin buzele sufletului – abisul
erai frumoasa langa durere si numai aripile lipseau
sa reuneasca sfarsitul cu mine.
erai frumoasa si ochii albastri stingeau lava vremii
dogorind in mine racoarea
ca intr-un loc necunoscut si nepasit.
Antarctica! am inghitit pamantul impreuna
sa ploua din nou parfumul de-acasa.
ne-am latrat reciproc dorintele, pacatele, tradarile
ne-am latrat buzele, ideile, melcii
ne-am latrat sarutul – ca niste caini salbatici – cateii!
erai frumoasa in seara uitarii si eu iti cautam prin par, ingerii
rupandu-le necunoscutele aripi
cu dorul pe care il are un muritor – de rai…
atunci ai inceput sa plangi si mi-ai cantat pana tarziu
fur elise – iar din dantelele albe au cazut lacrimi rosii.
Durea ultima clipa si ultimul semn
si aburii ne-au deschis incaperea pana cand intre noi s-au cladit
miliarde de statui umane, toate de inaltimea ta si planse toate
Mai tarziu efemeritatea avea sa ne inghita amorul si sa ne strapunga timpanul
cu sunetul hidos al plecarii.
am ramas imbratisati un minut iar tastele aveau un gust nemarginit de real
soaptele dezmembrate ne luminasera oglinizile
si amandoi cu trupurile in sus ne numaram la telefon revelionul.
erai frumoasa la ultima cafea si amandoi ne inghitisem pe rand trupurile
sa ne nastem a doua oara doar suflet.

……..

E tarziu. Tu dormi, eu iubesc. La celalalt sfarsit al vietii, pe langa dragostea
pe care o vom purta amintirilor noastre – si sper sa mor primul – pentru ca n-as suporta
sa-ti scriu inaintea mormantului, va trai vesnic minunea de a fi inca impreuna.
Chiar si atunci cand chipul meu va lumina doar pentru tine in crucea de clestar.
E tarziu. Tu dormi, eu iubesc! E tarziu. Tu dormi, eu iubesc! E tarziu. Tu dormi, eu iubesc.
E tarziu. Tu dormi, eu iubesc…

Rape me..

Hate me.. Do it and do it again…
– Kurt Cobain – Nirvana

Ningea. Eram in fata blocului in care locuia. Stateam sprijinit de o balustrada veche lasand cada peste mine miliarde de stele. Eram nervos, intarzia la intalnire si nu era intaia oara. Nici acum nu inteleg de ce ii trebuia atat de mult ca sa coboare.. Ningea peste mine cu fulgi mari. Inghetasem. Imi simteam picioarele tari ca scandura si nu puteam sub nici o forma sa-mi lipesc degetele de talpa desi incercam cu disperare acest lucru. La fereastra ei luminile erau inca aprinse , iar in spatele perdelei ii puteam zari cu usurinta siluenta. Eram fascinat de faptul ca-i puteam privi dormitorul de la distanta, caci nu intrasem niciodata in apartament. Locuia cu ai ei, parinti din aceia tafnosi, acrii. D-aia carora trebuie sa le dai sute de mii de explicatii, iar daca prin absurd intarzii cinci minute – te trezesti cu bagajul la usa. Vorbise de atatea ori cu mine la telefon dinauntrul acelui dormitor, imi explicase de atatea ori cum si-a aranjat camera, ce fel de mobila si-a asezat pe noul parchet, peretii intr-un mandarin 15, o culoare deosebita de cea a citricelor cu acelasi nume. Imi spusese unde se ghemuieste sa-mi asculte romantele tarzii in mizeria convorbirilor telefonice, iar acum incercam sa-mi fac o idee, sa actionez geometrico-spatial, sa intuiesc, sa gandesc.
Ningea. Imi aprinsesem un dunhill si sorbeam cu sete din sticla de Jack. Niciodata nu intarziase asa de mult. Aleea era pustie iar in lumina becurilor asezate paralel cu stalpii de telegraf – o asezare dupa parerea mea destul de tampita, mi se parea ca milioane de ingeri se aruncasera in iad. Era un fel de sinucidere in masa pentru ca iadul este mai mult pe pamant decat intr-un loc special amenajat, cum ne invata popii in biserici. Apoi – deodata – o pereche de palme mi-a invelit ochii, tragandu-ma un pas inapoi.
– Iti place sa bei singur, Razvi? Si radea..si radea…si radea…
– Imi place sa beau singur cand astept, am raspuns din inertie..
– Pai nu mai astepta. Sharon nu coboara tonight. Dar hai sa ne plimbam, hai, sunt cu masina.
In primele secunde, vizibil sensibilizat de ochii aceia albastri, fastacindu-ma, injurand din pricina nervilor intinsi la maximum, am avut tendinta sa plec. Sa merg cu acele picioare inalte, puternice. Sa merg cu acea femeie blonda pana unde s-ar fi terminat benzina. Pana la capat. Dar ridicand privirea spre stalp,am vazut din nou ninsoarea ingerilor sper iaduri..
– Nu, multumesc. Nu merg. Raman aici. Astept. Imi place sa astept.
– Haide, Razvi. Destrabaleaza-te. Distreaza-te, esti tanar. Stii ca imi place cum scrii. Te recomand tuturor prietenelor mele..
In nebunia ei, tampita dracului, aproape ca ma convinsese. Sharon nu putea sa coboare, eu trebuia sa invat sa mint si peste toate astea, aveam nevoie de o iesire de genul asta.
– Iti place ninsoarea, Razvi? Si radea..si radea.. si ridicase mainile spre cer rotindu-se de zeci de ori pe aleea singuratica. Eu simt ca ma topesc.. E raiul meu.
– Imi place mai mult sticla de Jack, am raspuns incet.
– Nu esti tu! Altadata m-ai fi rastignit in zapezi.  Esti trist. Uite. Hai la mine. Suntem doua spirite nebune, incontrolabile, fara stapani. Amandurora ne place sa inselam si el nu e acasa si ea nu coboara. Te pot rezolva aici, daca altfel nu vrei.
Mi se parea ca visez. Ma decupasem de mine insumi. Jack-ul reusise sa ma clatine, sa ma aprinda, sa ma domine. Ne-am retras pe o bancuta la intuneric. Tampita dracului radea in hohote, cu ochii la mine si mainile spre cer.
– Acum o sa mi-o dai, Razvi? O sa mi-o dai ca unei fetite neascultatoare? O sa scrii despre asta? O sa apar in scrierile tale? Sunt curios ce nume imi vei da. As vrea sa ma cheme Felicia. Stii ca nu am limite. .. Nu! Lasa-ma sa vorbesc. Lasa-ma. Sunt indragostita de tine. Macar atat sa fac pentru tine. Macar sa te curat frumos, nostalgic – cum iti place tie. Nu-i asa, Razvan?
Am aruncat usor peste noi tacerea.  Dupa cateva minute m-am trezit acaparat intr-un joc tembel si destul de friguros. Era mai mult decat o iluzie. Era un fapt. Mi-am prins mana in parul ei tragandu-o spre mine, deschizandu-mi mie insumi portita spre un nou orizont. Picioarele mi se inclestasera ca o menghina, iar geamatul pe care mi-l daruia, ma scotea din sarite. Pompam in ea cu o viteza direct proportionala cu viteza luminii. In tot acel timp am schimbat de zeci de ori pozitiile.
– Te-ai incins, Razvi? Ma nenorocesti. Si radea..si radea…si radea. Ce barbat esti tu, Razvan! Si uite-ma cum te am.
Eu nu spuneam nimic. De fapt lucram din instinct, pentru ca ma gandeam la Sharon a mea. Ma gandeam la ea si la ce semnifica ea pentru mine. Si atunci, acolo, in acel moment in care i-o trageam Feliciei ( vezi, m-am tinut de promisiune) in draci, recitandu-i din memorie nu stiu de pasaje din Minulescu, am realizat! Sharon era tot ce mi se intamplase mai bun. Sharon era femeia mea, iubita mea, prietena mea, mama mea – tot. Absolut tot. Si pentru o secunda m-am intristat. Intre mine si Felicia nu era nimic. Ne-o trageam poate numai din pasiunea de a face sex, pentru ca nu puteam vorbi despre dragoste.  Felicia era un Cadillac in randul femeilor. Toti amicii mei se laudau ca i-au tras-o, unii dintre ei introducand-o in texte, descriind-o ca pe o Madonna. Nimic mai fals. Si m-as fi bucurat sa fie asa. M-as fi bucurat sa fi fost numai o tarfa pe care sa o pot abandona imediat, sa ma sterg pe maini si sa plec ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, fara sa port asupra mea sentimentul de vinovatie. Mai mult decat atat, incepusem sa o iubesc pe Sharon. Incepusem sa ma gandesc din ce in ce mai mult la posibilitatea unei casatorii, a unei relatii de lunga durata, a unei casnicii.
M-a terminat frumos, stergandu-mi resturile cu o batista de unica folosinta, dupa care mi-a sarutat pistolul  ca si cum o mama si-ar saruta pe frunte bebelusul nou nascut.
– E mai bine, Razvan?
– Da..am raspuns in timp ce inghiteam si ultimul strop de Jack. E mai bine. E mai bine pe dracu imi venea sa strig.
– Hai Razvi… inveseleste-te! Uite-o pe Sharon.. si radea..si radea..si radea…

Era adevarat. Era Sharon. In toata splendoarea ei. Era Sharon pe partea opusa celei in care eram eu. Era Sharon lingandu-se cu un lalau de aproape de metri. Un cretin cu nume de neamt. Hans.. Hanz. Dupa cateva momente s-a aplecat si i-a luat-o in gura. Hans i-a cantat imnul Germaniei si la sfarsit i-a aruncat un Heil Hitler de zile mari. M-am uitat lung la Felicia. Ea la mine. Si radea…si radea… si radea..
– Hai sa mergem Razvi! Si mi-a intins mana spre ceruri.
– Hai, i-am raspuns. I-am prins mana si i-am bagat-o in buzunarul. Ti-au inghetat  si fesele babe? Le bag si pe ele inauntru? Si radea..si radea..si radea.
Timp de cateva luni am fost cu Felicia in fiecare noapte. Se marise ziua de acum. Era primavara. Si a tot fost. Pana intr-o seara cand n-a mai aparut sa-mi acopere ochii cu iluzii. Stiam ca se terminase. Atunci se terminase…
Ascult Nirvana – Rape me. E tarziu. Sau devreme. Dracu mai stie. Mi-am facut o cafea. Ma gandesc la Felicia. La naiba, fetito. Daca citesti, cauta-ma!

Fara sfarsit

Hai sa fugim. Hai sa-i dam dracului pe toti. Nimic nu mai conteaza. Hai..
lasa-ti acasa barbatul, copii, telefoanele, tot. Hai.. plange omenirea pentru noi
plang ingerii tai, plang femeile mele albastre, plang rotile de tren..
Hai, uita-i. Imbraca-te, am iesit. Sunt afara. Nu e frig. Saruta-i acum pentru ultima oara
ia-ti ramas bunul cuvenit. Pe frunte. Si pe el tot acolo. Nu mai plange.
Lasa-l dracului de ramas bun. Ce? Avem bani! Hai ca a inghetat Parisul. Maine o sa murim..
maine o sa ni se faca dor unul de celalalt iarasi. Hai ca nu mai putem trai asa.
Sunt al tau. Numai al tau, doar stii! Stiu ca-ti plac ochii mei. Haide, Barcelona ne asteapta
cu cracii in tavan si noi sa-i scuipam coji de seminte pe strazile boeme si tembele..
Cum de ce? Asa fac romanii. Hai ca vom sapa tunel si vom iesi im mijlocul Pacificului
doar noi doi si rechinii. Nu! Nu uit de tine. Nu uit sticla. Stai calma. Hai.. esti atat de sexy
noaptea asta geroasa dezgroapa mortii. Suspin fara tine. Sunt nud la capatul lumii. Hai, nu mai am
aer. Nu mai am destin. Lasa-l incolo de ruj. Ne asteapta masina. Ploua. Surd. Ireal. Rosu.
Negru. Ploua incolor. Ploua si milioane de fiinta ce-ti seamana imi fac cu mana. Nu e serenada
nu e literatura. Stii ca pot sa fug cu tine. E realitate. E viata. Ciupeste-te. Plecam curand..
Nu sunt beat. Sunt mai treaz decat Iisus. Sunt mai treaz decat Obama. Sunt mai treaz decat Traian..
Cum care Traian? Basescu.. Esti frumoasa. Ii spun noptii mele. Sotia mea se va reincarna in tine
vreau sa-mi nasti copii si sa-mi porti numele. Vreau sa-mi cresti soarta, sa mi-o hranesti cu tine
vreau sa ramai. Cu mine. Tot timpul. Nu-ti face griji. Nu ma arunc. Nu mi-am pus inca latul..
e devreme. E mult prea devreme. Plang paharele. Plang femeile mele albastre. Plang rotile de tren..
Hai lasa-i incolo de bani. Banii sunt niste rahaturi. Vreau sa fim saraci. Sa ne iubim postmodernismul
intr-un mod primitiv.Nu-ti mai vorbesc despre insula aia.. vreau sa traim la inceputurile genezei,
noi l-am nascut pe Dumnezeu. Noi. Noi l-am invatat sa vorbeasca si sa-si faca prieteni.
Noi i-am aratat cum sa joace fotbal, cum sa aplaude. Fireste ca e rapidist. Dumnezeu e mai rapidist
decat Corsicanu`.. Lasa. Nu mai vorbi. Ninge negru intr-o noapte alba. Hai sa fugim, masina e gata.
Hai ca a inghetat in mine tot, plamani, ficat, rinichi, genunchi, calcaie. Sunt acoperit de zapada
pe care mi-au facut-o cadou. Lasa copii! Lasa dracului tot. Haide, n-am chef decat de tine
si de buzele tale. Ne-o tragem in Roma. Sau in Sicilia. Oriunde ai chef. Hai repede. Ne-o tragem
pana vom ramane fara spermatozoizi. As vrea sa-mi nasti 25 deodata. Sa fiu pamantul pe care calci, cerul la
care te inalti, marea in care te scalzi, rochia care-ti acopera sanii, briza care-ti inunda pestera imperiala
si fesele dumnezeiesti. Vreau sa fiu sfarsitul drumului tau prin viata. Haide.. hai sa ne uitam familiile
hai sa ne uitam noua insine glasurile, hai sa nu ne mai vorbim. Hai sa ne sarutam. Hai sa ne grupam saruturile
cate doua-cate doua..ca la armata. Hai. Buzele noastre au depus deja juramantul. Stii ca m-au aruncat din rai
pentru ca le-am tras-o zeitelor din Grecia antica in numele lui zeus. Si-al lui Nichita. Si-al lui Iisus.
Si al lui Kurt. Cum care Kurt? Cobain. Hai, iti place Nirvana. Fa-mi un streaptease la bara – pe luna. Ridica-ti fusta
si ridica-mi stelele. Arunca-mi cometele. Danseaza-mi in continuare pe luna. Hai, in noaptea asta o sa vedem Parisul. Hai
sa lasam dracului totul. Lasa-ti barbatul. Lasa-ti destinul. Romanul. Lasa-ti stiloul, fotografiile.
Hai. Plang sticlele de Jack pentru noi. Plang terenurile de tenis.Plange Federer. Dracu mai stie de ce.
Normal ca te-astept. Sunt afara. Nu e frig. Sau e. Nu mai simt ce se intampla in aer. Imi dansezi
pe luna fara dantele si cizme. Esti numai fibra. Numai muschi. Numai carne. Te iubesc ca pe a
11 porunca. Te iubesc de dinainte sa scriu Biblia. Te iubesc in picioare, pe picioare, intre picioare
pe Everest, in Groapa Marianelor, in spatiu. In Tokio, in Beijing in Cairo. Te iubesc in vechiul testament
in noul testament in Playboy, in Cancan, in evenimentul, in telegraf. Hai. Grabeste-te, inchide la matrimoniale
copacii sunt goi, lumea e plina de rahat. Hai sa bem tonight. Alexandrion ca de obicei. Dublu. Cu gheata. Cola separat.
Nu amestecam niciodata. Asa. Simte-mi materia cenusie. Coloreaza-mi retina. Rupe-mi epiderma, nu mai am carapace.
Lasa-te in poala mea. Viseaza. Hai ca intarziem, vreau sa vedem Milano inainte de miezul noptii. Vreau sa mancam lebede
in Liverpool. Cum de ce? Asa fac romanii.. Nu… Si romanii totuna. Hai, in buzunar imi zvacneste globul pamantesc
pe care am uitat sa-l inchid aseara in sertar. Hai, o sa te ung dimineata cu crema. Esti frumoasa cum numa-n vis un inger se arata..
Lasa-l Eminescu. A cantat destul. Povestea noastra fara margini nu s-a scris. N-are autor. N-are Dumnezeu. N-are diavol.
N-are inceput. N-are sfarsit. N-are aripi. N-are penis. N-are sfarcuri. N-are trup in sine. Povestea noastra
e o poveste de suflet. Lasa-mi bratele. Iubeste-mi viitorul. Il impart cu tine la micul dejun. Vom mai trai si dupa moarte la fel.
Cum sa nu te iubesc.. Te iubesc fara margini. Albastru criminal. Rosu. Negru. Literar. Germanic. Tomnatic. Fara margini am spus.
Arunca-mi sticla. Am inghetat. Zapada imi digera talpile. N-am nimic in picioare. Vino. Incalta-ma cu tine. Sunt rastignit ca Iisus
intre doi talhari. Haide, coloreaza-mi drumul. Nu mai cunosc semnele de circulatie. Stiu doar fizionomia ta. Drumul din tine. De la intrarea
in tine pana la sfarsitul lumii. Pentru ca lumea se sfarseste acolo unde sfarsesti tu, iubita care-mi dansezi in fiecare noapte in secret.
Imi semeni in oglinda. Geometria pieptului meu e beat de tine. Desigur – si amorul meu. Fara trandafiri
acum! Vreau sa ne pierdem in mirosul de liliac – lila din gradina. Vreau sa ne invaluim in mister. Sa ne invaluim in black dunhill,
sa sorbim Black Label langa o Black Coffee si sa ne stingem cu un Carlsberg in ritmurile lui Queen– Love of my life, don`t hurt me..

Am recitit…

Mi-am recitit Blogul. Ce vremuri! Ce oameni! Ce straini!

Nu pot decat sa spun ca-mi pare rau!!! Lucrurile au devenit de cacat intre timp…

Cine a citit vreodata povestea mea  stie ce s-a intamplat aici, iar acum…

Acum cred c-a venit vremea sa ne luam ramas bun!

Cred ca a venit vremea sa ne zicem-ADIO- definitiv, dragele mele…

Cred ca a venit vremea sa inchidem pravalia. Istoria s-a scris, am murit.

Nu stiu ce va fi maine, dar stiu ca a fost minunat sa cunosc si sa exprim. A fost minunat pentru un timp..

A trecut ceva de cand trageam wiskeane si pierdeam noptile pe aici…. iata, drumurile se despart!!

Imi pare bine ca v-am intalnit, e tot ce pot spune!  Imi pare bine ca a fost ceva.. cat de mic…

Restul din noi a devenit interpretabil!! Restul e plans!!!

Pentru tine…

Pentru mine o asemenea zi seamana cu sfarsitul lumii. De ce? A-ti petrece weekendul in compania selecta a propriei persoane lasa amprente deasupra norului sub care sta invelit sufletul. E o moarte rece, lenta, fara substrat. Cu imposibilitatea de a renaste. Intorc in zadar privirea in toate directiile. In afara de aceasta liniste crunta, nu simt decat radacina seaca a camerei.
Esti acolo. Cheful de viata imi paraseste atmosfera. Sunt inchis intr-un cristal din care-ti privesc fotografiile. Esti leoaica mea si cu fiecare imagine derulata prin retine sinapsa timpanului provoaca maraitul. Imi lipesti al dracului de mult. Pentru tine creasem universul. Pentru tine l-am infaptuit pe Adam dupa asemanarea mea. Din mine am rupt coasta care ti-a dat viata. Din mine au pornit izvoarele arterelor tale. Cu mine ai inceput sa traiesti. Eu sunt cel pe care l-ai uitat pentru un mar, iar ochii mei iti plang si acum rasaritul.
Spiritul mi s-a imbracat in poezie. E poezia lui Nichita, imbatranita de vreme, stinghera ca mine. O mangai frumos, o hranesc, o iubesc. De fiecare data cand fac asta e ca si cum as face dragoste cu tine. De fiecare data cand nu te simt, ea imi aduce asemanarea ta. De fiecare data cand ratacesc intre randuri, ea imi aduce parfumul tau.
Ploua prin matasuri. Perdele care imi desemneaza capatul lumii. Aici te-am cunoscut si stiam ca sfarsitul fi-va tot aici, dar nu mi-am imaginat ca mi se vor lipi pleoapele fara sa-mi soptesti: Te iubesc – in ureche. Visurile imi arata tristetea. Ochii ei sunt ai tai, strigatul ei el al tau, dansul ei iti apartine. Mergi lin, prin alte idealuri, iar pasii tai ne deseneaza drumuri de luat. Cand se unesc, niste tampiti le schimba destinul. Asta pentru ca apartinem unor lumi diferite. Eu iti daruisem una, in timp ce tu alergai desculta in alta.
Gandul imi este tatuat cu tine si straluceste ca un ocean la caderea amurgului. Alcatuirea mea fuge cu bratele deschise , lasandu-mi sufletul sa vina zburand. Sufletul imi este greu ca otelul. Candva credeam ca poate fi transportat doar in ceruri. Acum simt ca nu mai poate pleca de aici!
Traiesc nocturn si tot ce fac este sa-ti construiesc dragostea. Sa-mi adun vietile anterioare si sa cladesc un viitor la picioarele tale. Sa uit ca in oglinda sunt gol, iar toate tablourile mele sunt nuduri. Sa uit ca astazi semnele au fost inutile si ca gratiile au rupt captuseala cu care le acoperisem. Sa uit ca iubirea noastra naste postmodernismul. Daca pana acum m-am intrebat unde duce moartea, acum ma intreb de unde vine viata…
As putea sa-ti arat calea. As putea sa-ti incheg ruinele si sa-ti transform clipele in veacuri. Nefericirea mea este ca nu pot sa deschid suflete. Al tau e strans in lanturi, iar cheia e pierduta. Singurul lucru de care te asigur este ca te voi iubi intodeauna la fel de mult. Te voi iubi cum nimeni nu va putea intelege. Te voi iubi si te voi astepta precum o umbra isi asteapta la asfintit stapanul…
Departe de mine – moartea noastra. Suntem, vom fi si vom ramane vii tot timpul in care va exista cineva care sa ne arate orizontul de care apartinem. Stiu ca esti la capatul in care printesele plang. Stiu ca la spatele tau – din ochelari cineva isi vede lumea. Stiu si ca intr-una dintre nopti voi avea prilejul sa te urc pe pereti, sa-ti arat povestea noastra, sa desfac anti-materia din care-am fost creati. Doar ca.. acea clipa va lipsi din jurnalul meu. De ce? Pentru ca paginile in care noi ne iubim sunt la fel de nelumesti ca dragostea noastra.
Acum te las sa respiri. Nu mai bea atata cafea. Vei vedea in curand Peugeot-ul si vei zambi ca un copil inaintea jucariei pierdute. Parasesc singuratatea in care m-ai lasat. Te voi suna curand…

Ingerul meu

Iubito, am inghetat de cand am inceput sa astept. Iata-ma cu privirea in oglinzi, pentru ca in icoane am incetat sa mai cred. Sunt eu insumi si nu stiu daca intr-o noapte atat de inghetata mai au rost cuvinte care sa nasca aburi. Ploua. Sub milioanele de stropi adunati din vapori de pe toate continentele imi surade ideea imensitatii lumii. M-am aplecat peste fereastra sa ascult aceste versuri triste de octombrie in speranta ca tic-tac-ul lor va-ntineri in mine moleculele varstei. Scriu.
Tu esti departe. Probabil imprejurul tau amurgul este singura nuanta a vremii. Asculti Scorpions ca de fiecare data cand ne intalnim in scrisori. Imi este greu sa-ti desenez aceasta noapte poate si din prisma faptului ca racoarea te departeaza din dialogul nostru virtual. Dar uite-ma incercand. E ca si cum o plimbare prin ploaie de unul singur ar avea rezultat. Te iubesc atat de mult. Aceste cuvinte mi-au lipsit prea mult de pe buze, astfel ca am ramas nesarutat o buna parte din ultima era. Stiu ca paradisul se va termina odata cu tine. Stiu si ca timpul care ne-a ramas pana atunci nu inseamna nimic. E atat de scurt, iar iubirea instant – mai scurta decat el. Imi las imaginea sa coboare adanc in neant, asezandu-ma comod langa tine, in cele mai profunde visuri poetice. Mereu am considerat ca undeva in acest univers exista o poeta a mea, chiar daca niciodata n-am sperat ca o voi intalni. Asa si cu tine. Nu stiu cum arati decat atunci cand binevoiesti sa imi apari in vis. Sa ma acorzi unor melodii atat de straine si totusi arhi-cunoscute.
Exista un spatiu in care toti se pierd de ei insusi fara sa se mai regaseasca vreodata. Atunci inteleg ca sunt posedati de o alta persoana, ca apartin altcuiva, ca risipirea lor inseamna fericirea omului de langa. Pe mine nu ma doare faptul ca apartin unui suflet pereche ci cel prin care sufletul pereche imi apartine mie. Mult timp am considerat ca ingerii mei sunt niste farsori si nu stiu cum sa-mi protejeze spiritual, ori in astfel de circumstante orice fiinta iubesc – se duce dracului. Iubesc cu o atat de mare amploare incat orice lucru pe care il ating se transforma intr-o unealta a amorului. Fiecare moment, fiecare clipa ramasa pana acum virgina, incepe sa-si divida formatiunile. Sunt mancat pe dinauntru de mine insumi. De hotararea de a-mi risca dumnezeirea pentru femeia despre care am stiut intotdeauna ca exista!!
Doua suflete pereche aflate la distanta ani lumina unul de celalalt. Doua magnete solare despartite de gauri negre si nenumarate galaxii din miezul universului. Doua stele care spera in amorul lor lunatic. Candva am crezut ca merita sa traiesti pentru asta. Ca este un scop cu adevarat nobil si ca nu poate fi abandonat niciodata. Odata cu cunoasterea mai pe indelete a acestei lumi am inteles ca astfel de idei conteaza numai in librarii. Ca marea bate trista, fara tine, in fiecare seara de octombrie este chinul pe care trebuie sa-l suport ca m-am trezit tarziu…
Esti frumoasa. Nu te-am descris niciodata, dar in acest moment in mine s-au declansat impulsuri pe care nu am mai avut privilegiul sa le simt. Esti frumoasa intinsa pe patul alb in care dormi impreuna cu tineretea ta vesnica. Umerii goi imi amintesc despre Isolda. Parul acoperindu-ti bratul stang isi lasa candoarea pentru o fotografie din privire iar sanii desemneaza viitorul. Esti frumoasa in mijloc de octombrie, atat de frumoasa incat viata ni s-a oprit pentru un timp in loc. Se misca totul imprejurul nostru, iar noi ramanem in loc ca niste prunci.
As vrea sa ai incredere in fiecare cuvant pe care-l torn pentru tine. Incredere in fortele mele de a nu minti nimic din ceea ce are legatura cu tine. Incredere in distanta de apropiere formata intre noi de-a lungul vremii in care am stat mai mult in umbra. Ma rascoleste tumultosul patos pamantesc. Ma rascoleste tumultoasa dragoste lumeasca chiar daca am stiut de la-nceput ca suntem ingeri. M-am invelit cu hainele tale. E frig in camera noastra rece in care intri si din care iesi fara sa-ntrebi daca respira cineva inauntru. Ca te astept de prea mult timp..e de prisos a spune! Ca sunt statuia soldatului necunoscut e de prisos a mentiona. Ca ploaia s-a oprit si singurul lucru care se mai aude este scartaitul unui geam dintr-o camera alaturata..e la fel de fara rost.
Iata ca ai reusit sa ma faci sa privesc toamna drept cel mai frumos anotimp in care traim. Suntem in lumi si vieti diferite. Eu traiesc prea mult in intuneric si tu iubesti prea mult lumina. Dar undeva in mijlocul lumilor noastre se gaseste un arbore gata sa-si deschida trunchiul pentru noi. Este trandafirul pe care ti-l ofer si-n aceasta noapte, acum cand dormi la mine in privire desi ai mai avut cateva incercari timide de a te trezi. Un suras pentru un moment in care s-ar potrivi mai degraba un suspin…
De-a lungul timpului am invatat sa asemuiesc o femeie unui inger,dar niciodata invers. Valentele de inger se aseaza lin pe trupul unei doamne predestinata mie si amorului meu extra-pamanesc. Chiar si atunci cand nu e langa mine ii port pacatele din pantec fara sa scot sunete de durere. Stiu ca la mijloc va fi mereu vorba despre crudul : “Imi lipsesti”. Stiu ca in mine se misca fotografii de o senzualitate rar intalnita pentru timpurile in care se obisnuieste cina in Mall. Stiu ca uneori ma prefac. Stiu ca uneori plang fara sa-mi ascult dorintele. Stiu ca uneori lungii ani fara ea au lasat o cicatrice destul de adana peste inima care acum tresalta la bucuria noului moment. Te las sa odihnesti ceea ce faci pentru mine. Ne vom intalni din nou la cafeaua amara si poate va ninge pentru noi cu visari..

” Regret eventualele greseli gramaticale. E prima scriere, sunt obosit si e tarziu!”