Arhivă pentru Aprilie 2011

Leu

Aprilie 14, 2011

Timpul care trece. Infinit de lung inapoi, iar inainte pare o cale scurta, o clipa, o viata. Ma privesc si nu mi-e greu sa recunosc, mi-e urat de mine. Ma uras. Urasc ca sunt om, ca apartin acestei specii, ca respir laolalta cu toti ceilalti, ca impart aceleasi organe si obiceiuri si ca ma rog aceleiasi divinitati. Urasc tot ce are legatura cu lumea, ochii ei albastri, chipul copilaresc, parul valvoi ca o tornada… Urasc. Exista intotdeauna momente in care, fara sa vrem, realizam ca ne-am nascut fara sa meritam, fara sa cerem, fara sa stim. Incepusem, acum ceva vreme sa scriu o nuvela usoara intitutala Imi iubesc curvele, nuvela care s-a finalizat doar in laptop-ul meu, aici intarziind sa mai apara din varii motive – pe care nu vreau sa le insir aici. Am descris femeia si-am generalizat-o, transformand, pe rand, toate partile ei bune si nobile in maldare de rahat si organe genitale. I-am impins in uter obiecte metalice si cuvinte grele. Bun… nu-mi pare rau. Viata mea reala este de cacat si nu mi-e rusine s-o spun.

Mi-am aprins un dunhill. Fratilor, am lasat la o parte literatura si ma doare asta. Ma doare ca-mi pierd timpul cu nimicuri. Si mai mult, le dau o importanta pe care, acum cateva luni de zile nu le-as fi dat-o in vecii vecilor. Sunt inconjurat de femei, de pieile lor extravagante, parfumate, de intelesurile din privirile lor secrete, de stabilitatea lor financiara, de rabdarea lor si, rad ca un nebun, de loialitatea lor. Sunt ironic, baby, oricine ai fi si tu stii. Ma uit de multe ori la tine, femeie, ma uit la tine si realizez ca inteleg majoritatea lucrurilor pe care nu le faci. Si din cauza asta sufar, papusa. Sufar pentru ca te vad in zeci de mii de locuri la fel ca intr-unul. Esti una si aceeasi si nici macar aspectul nu difera. Habar n-am daca stiu sa iubesc. Dar stiu ca nu pot sa sufar daca nu as face-o. Iubesc, in pula mea. E de cacat. E de cacat, pentru ca viata asta, oricat de completa ar fi, are erori. Erori care nu pot fi intelese de o pustoaica de 15 ani cu nume exotic, erori care nu pot fi intelese de o profesoara de literatura, care nu pot fi intelese de o casnica, de o asistenta medicala, de o organizatoare de evenimente, de o consultanta agricola, de o vanzatoare, de o studenta la economie, de o vanzatoare in mall, de o drogata, de o stewardesa, de o psiholoaga – si, in cele din urma, de o jurnalista celebra. Viata are erori. Sistemul de valori se caca pe noi, papusa. Oranduieste laolalta nebuni si destepti, prosti si urati, frumosi si grasi. Traim intr-un joc continuu, intr-o ironie cumplita. Viata, baby, oricare dintre personajele de mai sus ai fi, viata nu ne da pe cine dorim, ci pe cine ne doreste. Jocul pulii mele belite de o serenada. Nici eminescienele nu-si mai au efectul. Pare absurd? Rad. Il am, fireste, dar el nu ma doreste pe mine. Reteaua se extinde si se amplifica si devine incredibil de greu de inteles. Daca eu X doresc pe Y si il am, automat Y il doreste pe Z, Z care il doreste pe X. Infinitic. Ecuatia pulii, sunt beat, dar sunt convins ca tot ceea ce am spus e adevarat.

Am invatat multe in perioada petrecuta cu Traian, Traian – de care astazi – abia daca mai stiu. Mi-e dor de el. Mi-e dor de convorbirile cu el, pentru ca mi se pare singurul om in stare sa inteleaga nefirescul. Paradoxul. Mi-e dor sa beau un Jack cu el si sa-l vad in adevarata lui splendoare, lasand deoparte conflictele virtuale sau cele absolut necesare. Pentru mine, omul asta e un zeu. Ca un discipol, am mers pe acelasi drum, am impartasit aceleasi credinte, pe care, cuviincios le-am indragit si le-am amplificat. Le-am dat intelesurile mele, dar, Traiane, pentru mine, ora unica nu mai vine. Ori, poate am ratat-o. Poate a venit si mi s-a parut ireala si poate cand am apasat pedala am luat-o intr-o directie gresita. Am ratat-o -n pula mea. Mereu ratam lucrurile importante. Cerul liber nu mai are valoare. E un non-sens pula-n pizda, pe care doar siluetele de mai sus il divinizeaza. Pentru mine nu inseamna libertate, ci inchisoare. Astazi te vad la alte mese, Traiane si realizez ca timpul nostru s-a dus dracului.

Pe facebook, lucrurile sunt triste. Au aparut scriitori in Techirghiol. Scriitori pe care nu-i cunosc si, sincer sa fiu, nici nu as vrea sa o fac. Pentru ca scrierile lor zadarnice, ma mahanesc. Arta traieste. Sa traiesti ca sa scrii realitate. Imaginatia? Scrie povesti, dragostea mea, creeaza-l pe Gigel si da-i intelesuri. Vesnic prieten caruia nu-i spun numele, recomanzi cacaturi. Am citit si nu-mi place. Lipseste pulsul. Desigur, tu iti faci meseria, pentru tine nu conteaza culoarea, tu transformi rosul in galben. Si o faci bine. Dar, degeaba-i dai unui sofer bun o dacie, cand un cacar are Audi, baby…

Nu mi-am realizat visele niciodata. Imi vor trebui ani ca sa o fac. Ani ca sa-mi dau seama unde am gresit. Din pacate, mi se pare ca anii vor fi departe de mine si mi-a ramas putin. Asa ca bariera trebuie ridicata. Zambesc. Eu nu merit sa fiu tatal nici unui copil. Sunt un maidanez, in pula mea. Pe lumea asta nu exista decat femei de rasa. Si ce nebuna si-ar strica genele cu mine? Una de 15 ani cu nume exotic? O profesoara de literatura? O organizatoare de evenimente? O asistenta medicala insarcinata? O Psiholoaga? O jurnalista celebra? Iarasi rad ca un nebun…

Baby…

Sunt liber maine. Eu nu te-am dezamagit. Sunt eu dezamagit de mine. Asta inseamna ca drumul pe care-l urmez e gresit. Si… doare. N-am vrut s-ajung aici. N-am vrut niciodata sa plec sau sa dau satisfactia unei retrageri. Pentru ca, dincolo de abandon, dincolo de sensuri, dincolo de cuvinte, in inima mea bate inima unui leu. Eu nu sunt maidanez, baby, sunt leu. Si leul nu se imperecheaza cu pitbulli.. nici cu ciobanesti germani. Nici cu rasa din care faci tu parte. Dar… tu esti leoaica, baby???

Zbor

Aprilie 1, 2011

Ce-i drept, am lipsit o buna perioada de timp. Fara nici o scuza. Pur si simplu asa am crezut ca e de cuviinta, sa mai plutesc ceva timp fara sa scot un sunet. Acum sunt aruncat in bezna pana-n gat. Si nu caut nici o iesire. Ma gandesc doar la baby, la ochii ei de seara, ochii ei inlacrimati de melodiile care-i mangaie tandru sufletul.

Am lipsit. Pe parcurs au inverzit unii pomi. Anul asta n-am mai salutat politicos femeile de ziua lor, nu le-am mai suras, nu le-am mai privit, nu le-am mai cautat formele, intelesurile lor bizare, raspunsurile – uneori stangace si usuratice – alteori eclipsand soarele insusi prin realitatea si tonalitatea abosulut fermecatoare. Techirghiolul e un morman de noroi. O ruina transformata de sarutul unor limbisti din print in broasca. Acum serenadele se tin in subsoluri, intalnirile elegante esueaza sub umbrele triste si reci ale unui oras fantomatic. Nimic nu mai e la fel. In urma cu o vreme traversam orasul valsand, calare pe Peugeot-ul meu, leul meu visiniu, iar astazi nu il mai pot traversa nici in vis. Intr-una din seri am mers, nevoit fiind de grotele infernului, aparute din senin pe sosele, taman in spatele sanatoriului balnear, pe o margine de lume in care, in urma cu aproape opt ani, imi pierdeam virginitatea. Am fost surprins sa vad ca din acel colt de rai, colt albastru, colt pe care eu il credeam nemuritor, n-am mai ramas nimic. Sau poate nu m-am exprimat cum ar fi trebuit, ideea este ca locul in care imi construisem cazemate intime cu o tarfulita din Constanta a fost transformat intr-un veritabil cartier de vile, impunatoare si arogante toate. Am lacrimat o clipa. Dupa care m-a bufnit un ras diabolic, am ras in draci, ca un nebun, ca un descreierat. Viata nu e niciodata ceea ce credem noi ca este.Acoperisuri noi – suflete noi. Nici una dintre aceste familii nu este din Techirghiol. Ori, poate ne-am metamorfozat noi. Ne-am dedublat in mintile noastre tembele si patriotice in acesti oameni noi. Oameni noi. Sub caramizile grele, vopsite in culori vii, tiganesti, Razvan a aruncat in cealalta lume, fluvii de sperma. Si habar n-am ce zana, ce pustoaica de 14 15 ani imparte aceleasi locuri cu mine…

E claustrofob. Si jignitor. M-am plimbat prin ploaie. Cand am crezut ca ies la aer, m-am simtit sugrumat. ” Afara ” m-a strans de gat. El – Afara. Sau ea – dracu mai stie… M-am simtit murdar, prafuit ca o curva de centura care isi etaleaza bustul in fire de praf. Si duce mana la chilotei. Nu mi-a placut. Pentru mine e ca si cum i-as fi luat acea pereche de chilotei si as fi bagat-o lacom in gura. Dar martie s-a transformat in aprilie si dincolo de tot ceea ce as putea eu sa fac si sa spun, primavara renaste. Fireste ca nu mai am aceleasi stari, insa o oarecare nostalgie ramane. Acea traditie, acel obicei, acele lucruri la care tii, ca atunci cand tragi cu dintii de primul numar de telefon, numar pe care nu vrei sa-l schimbi pentru nimic in lume, desi cacanarii astia de la retelele de telefonie mobila te imbarliga cu tot soiul de oferte avantajoase…

Tu cum te simti in noaptea asta, baby? Te intreb pentru ca e tarziu si nu stiu unde esti. E tarziu. Am fumat in ploaie, am ascultat Carrie a lui Europe si eu, am sters amprentele de pe laptop si am schimbat cearsafurile. Te intreb, baby, ce-mi mai ramane de facut? Zambesc. Sa te astept. O sa te astept. Cat e nevoie. O sa traversez constelatii cu gandul la tine. O sa rup cozile cometelor, o sa creez o gaura neagra in mine. Si tu esti aproape absorbita. Ai inchis ochii, baby? Ma auzi cum te strig din vagauna asta? Imi auzi urletul, chemarea? Raspunde-mi, baby, te mai gandesti la mine? Primesti semnalul? Candva o sa rasar pe monitorul tau trist si o sa-ti recit De cate ori iubito a lui Eminescu. Si o sa plang. O sa plang asa… ca viata mea are un final, ca nu-mi ramane infinitul sa-l petrec cu tine… ca pur si simplu vom muri. Oricand s-ar intampla asta. Te iubesc enorm de mult, baby. Somn!!!