Lebede negre

Iubita mea, ma simt stingher, solitar si retras. Sunt stari onirice, loiale mie insumi. Ma gandesc la tine din ce in ce mai mult, cu fiecare clipa tot mai mult si fiecare secunda din urma porneste spre trecut ca o cometa. Astazi numai conteaza decat prezentul. Noi si prezentul nostru. Medianele trasate pe orbitele noastre ca niste turnuri de protectie impotriva celor dimprejur. Camera mea e vraijte. Chilotaraie si multe tricouri, sosete vechi – amintiri vechi. Carti moarte, ajunse sus in rai. Uneori ma amuz si imi imaginez ca tu ma vezi cand incerc cu stangacia si neindemanarea mea sa fiu mai ordonat. Nu pot, sticla de alexandrion a prins radacini intre acesti patru pereti. Pe ei nu sta nici o icoana, dar in mai multe locuri sunt desenate x-uri, puncte in care imi imaginez ca esti cand trebuie sa ma rog. Si eu ma rog la tine…

Mereu mi-am imaginat sfarsitul lumii undeva departe. Cu tine departe. Intr-o cabana atarnata in copaci, in jungla. Acolo, imbratisati, sa traim ultimele clipe din realitatea noastra asa cum o stim. Sa nu mai facem paralele disperate intre noi si imaginile noastre de pe Facebook, messenger sau alte cacaturi, pentru ca, intr-o oarecare masura – parerea mea este ca intr-o masura foarte mare, dar stiu ca tu vei refuza termenii – virtualitatea ne inghite. M-am saturat de taste. Tastele coloreaza departarea si noi nu ne mai putem tavali in esarfe. Da, sfarsitul trebuie sa fie departe, deghizat in zeita noastra protectoare la calcaiele careia noi sa asternem presuri obscene. Sa ne desenam trupurile pe globul pamantesc, bucata cu bucata, centimetru cu centimetru, trupurile noastre asa cum sunt ele, cu intimitatile noastre in vazul tembel al ultimelor clipe si sa speram ca peste un timp – mii de ani, cand omenirea va renaste iarasi, ruinele noastre vor fi descoperite precum oasele mamutilor de acum si, printr-un noroc sau sansa, sa stam in vitrenele muzeelor moderne. Iti jur ca pe oasele mele se vor citi destinele noastre. Pe ale tale, cine stie… destinele copiilor ce-ar fi iesit din noi.

In mine erup atmosfere. Lumi si vieti noi. Dar tot sanii tai imi proiecteaza viitorul si tot fesele tale imi arata scurtaturile. Din tine si cu tine a inceput totul. Si mi se pare atat de straniu ca tu, cea mai frumoasa femeie, ai ales sa vii la mine. Sa te porti langa mine, sa te imparti cu mine. Mortul din mine a respirat mereu aerul de care ceilalti aveau atata nevoie si, teoretic, ar fi posibil ca in ratiunile terrei sa traiesc numai eu. Povestea din ochii unui leu. Sa controlez eu fiecare persoana in parte si, in subconstient, toate mutarile creierului meu sa te fi adus langa mine. Eu nu am avut ursitoare, nu ma incred in ele. Nu cred nici in tiganca jegoasa din orasul presarat cu ingeri care mi-a prezis un sfarsit timpuriu. Nu cred nici in Allah-ul pe care hogea il cheama in geamii – nici macar nu stiu cum se scrie allah sau hogea si nici nu am de gand sa caut – poate sunt putin ignorant – dar nu voi cauta pe google date despre personaje imaginare sau despre preoti din lacasurile de cult straine, oameni care habar n-au sa-si traiasca libertatea. Eu sunt liber. Liber sa gandesc cum am chef sa gandesc, liber sa tin ce regim vreau eu sa tin, liber sa plang cand am chef sa plang sau sa beau ce cacanarie de lichior am chef – chiar daca-mi place sau nu. Tu o sa-mi spui ca este vorba despre gust. Ce gust? Care gust se diferentiaza de un altul si ce anume il schimba cand organismul nostru asimileaza acelasi soi de rahat impartit, vezi Doamne, in delicatese, mancaruri bune, mancaruri nesanatoase? La ce folos sa ma hranesc cand sufletul meu este pentru eternitate flamand si nici chiar daca ai sta ceas de ceas nu mi-ar fi de ajuns? Ar fi vreo diferenta daca as alege pe cineva din multime, aleatoriu, si m-as hrani cu lucrurile care lui ii plac cel mai mult, preferintele lui, gusturile lui, slabiciunile lui? Tot ce pot sa deosebesc esti tu de ceilalti. Pe tine de ceilalti. Tu, singura femeie frumoasa din realitatea mea asa cum este ea intiparita in biblii.

Aproape ca ninge la Constanta. Si suntem aproape in 2011. Cu cateva grade mai putin am putea sa schiem pe asflat si sa ne pescuim la copca de pe marile bulevarde.Cu siguranta, in casa la tine s-au aprins lumini si nu stiu de ce as vrea cu o oarecare sensibila gelozie sa vad daca este cineva la tine si daca este, pe cine cauta el. Esti atat de frumoasa, de fermecatoare si de cocheta incat imi vine imposibil sa cred ca sunt singurul barbat indragostit de tine. De fapt, in aceasta privinta nu sunt dubii, fireste ca sunt multi indragostiti de tine. Pe mine ma macina tembela idee ca ai putea tu sa fii atrasa de altcineva. Dar, daca este sa fiu corect, tie nu iti pot impune nimic. Nimic, iubita mea. Tu esti singura femeie din lume careia nu am cum sa ii cer nici macar un favor, si zic favor desi prin mintea mea circula efecte si rezonante obraznice. Sunt complet dezarmat in fata ta, nud ca o fecioara din picturile antice. Si, iata ca acum pot sa traiesc, as pierde atat de mult daca as muri in continuare…

Ultimul strop de alexandrion la capul meu orbit de laptop. Inca o tigara din cea mai frumoasa perioada din viata mea. Momente stranse intre ele cu o forta neinteleasa, care si-au creat acum propria densitate si care ies din mine fara coaja, singurele lucruri capabile sa inghita gaurile negre. Momente din ora mea amestecata cu a ta si probe de antimaterie. Sperma noastra filtrata de lenjeriile tale nocturne, extrem de indecente, dar demential de provocatoare. Pentru mine nu o sa existe niciodata altcineva. Pentru mine nu orasul in sine este doctrina unei vieti implinite, ci orasul in care traiesti tu, indiferent care ar fi acela.

Acum da-mi drumul. Bratele tale ma sugruma. Dedublarea ta in mine insumi este un chin, dar in acelasi timp, fericirea mea. Il voi trai si-o voi trai pana la capat. Sigur ca tac. Sugruma-ma… cad cortinele!!!!

Si nu ma intreba de ce lebede negre. Oare sunt eu singurul om din lume care ar dormi in pat cu ele???

Pana la sfarsit

Pornografia  ca o stare de spirit. Baby are chef sa ne-o tragem. Sa ne luam o camera undeva si sa nu mai iesim de acolo multe zile. Poate ca o sa bem un vin fiert si-o sa mancam ananas, sa sarbatorim si noi, Craciunul. Noi niciodata nu il sarbatorim impreuna, dar poate anul asta, cine stie??? Pe mine rahaturile astea de sarbatori ma deprima. Inconjurat mereu de aceiasi oameni, e mereu acelasi ritual imbecil si mereu aceeasi rutina nenorocita. Ochii acelorasi oameni devorand cu priviri sarmale, oua umplute, fel  si fel de salate si multa, multa carne. De multe ori singura mea dorinta in aceasta perioada a anului a fost sa zac. Mi-am dorit atat de mult sa zac incat atunci cand am avut prilejul nu m-am mai ridicat din pat zile-n sir.

Dar acum, Baby are alte planuri. Baby si-a trait mereu Craciunul in compania altor barbati. Barbati cu mult aur, bijuterii si masini luxoase, haine de firma si carduri in portofel. O luau intotdeauna de la poarta, de pe aleea inchisa la culoare, unde Baby s-a nascut si s-a facut femeie frumoasa. Apoi rupeau in doua restaurantele, cluburile si discotecile din Constanta. Nu o sunam niciodata, ea nu avea nevoie de mine in acele clipe. Cateva zile nu stiam nimic despre ea. Ingerul meu se tavalea ca o nebuna in camere de hotel vopsite in culori plapande, unde romantismul inseamna semineul aprins cu lemn de stejar  si sticla de vin rosu ca sangele atarnata pe masa de sticla, locuri la care eu nici macar nu visam.Traia libera ca pasarea cerului intr-o lume in care eu nu as fi trait niciodata. Cateodata, cate un cunoscut imi spunea c-a vazut-o pe unul din marile bulevarde, tinand la brat un domn in varsta, elegant si galant. Un altul imi povestea pe indelete cum era imbracata si din ce masina a coborat si unde… si ca tanarul imbracat sport ii pusese mana pe fund si ca ea i-a zambit. Oare se intamplase ceva nou in viata, ceva ce trebuia remarcat, vizualizat sau urmarit? Nu erau oare aceleasi fapte intiparte si atent gravate pe aceleasi persoane???

Apoi o vedeam ravasita, ruinata si incatusata de propriile-i decizii. Insa isi revenea repede din socuri ca o pantera dupa efectul tranchilizant al unei injectii. Imi sarea in brate lasandu-si mustatile sa-mi atinga palmele. Atunci nimic nu mai conta, nimic, nici o umbra a trecutului, nici o raza a viitorului. Doar clipa in sine. O clipa cat o viata. Un moment pentru poveste.

Nu, Baby, nici eu nu sunt sfant. Ca o confesiune, sa stii ca de multe ori am uitat de tine. Si tot ca o confesiune, sa stii ca n-am crezut niciodata in tine. Dar viata mea nu are nici un sens fara sa te vad, fara sa te sarut sau sa-mi zambesti. E drept, n-am mai primit de mult un sarut, dar poate Craciunul asta…

Sa ma fut!! Hai sa ma calaresti c-am spart granitele. Vino mai repede acasa.

Te sarut, oriunde te-ai afla. Ba nu… Te iubesc. Pana la sfarsit!!!

Viata pulii

Mi-am aprins dunhill-ul si-am revenit in spatiul mistic, spatiu fara de care nu mai pot trai. Imi tine de cald in nopti geroase, imi incalzeste privirile cand n-am la cine sa privesc, ma opreste sa nu ma arunc ca un tavalug spre lumea de afara si in loc sa o incarcerez  si sa o duc departe – sa fiu eu insumi incarcerat, deci e o legatura stransa intre mine si spatiul mistic, o dragoste care nu ma lasa sa fac greseli. Nu stiu ce se intampla cu mine, sunt dezamagit de tot ceea ce ma inconjoara, de incapabilitatea celor care nu-si fac treburile pentru care sunt angajati, desi lucreaza in domeniul public. Doamna mea,  cand lucrezi cu publicul trebuie sa ai o anumita prestanta, un limbaj ordonat, o tinuta macar decenta, nu sa te etalezi in pizda goala in primarii si sa spargi seminte. N-am vorbit niciodata despre lucrurile astea, nici macar nu le-am considerat importante, iar cand am citit din cand in cand pe bloguri despre ele mi-am zis : “ uite frate, exista fraieri carora le pasa de cacati si care pun botul la nimicurile lor”. Acum insa sunt dezgustat, nu pentru ca mi se intampla mie sa fiu persoana care sta 3 4 ore pe zi fara sa rezolve macar o mica parte din ceea ce isi propune, nu, ci pentru ca, in conditiile de fata, orice nea caisa care creste porci, oi sau vaci fara sa iasa din propria ograda ani de zile poate sa inlocuiasca cu brio duduile din institutiile statului. Cum e posibil sa nu stiti sa raspundeti la telefon, doamnelor secretare? Iar pe deasupra sa existe si cvasirusinea de a continua sa ramana pe post chiar daca tot ce face este sa fumeze, sa bea cafele si sa-si planteze graul la farmville. Sunt indignat. Gandindu-ma la mine, la felul in care m-am daruit la orice loc de munca am avut, indiferent de natura lui, gandindu-ma  la felul in care am zburat de acolo din proprie initiativa in clipa in care m-am considerat nefolositor, am ajuns la concluzia ca sunt prostul prostilor. Fata de cine vrem sa fim cinstiti si onesti?

Aveam nevoie de un astfel de post, pentru ca uneori nu mai pot suporta. Toate tinichele si-au luat blocuri ANL. Toate ciurucurile. Adica, bineinteles, cei care au o casa, cei care nu degera noaptea de frig sau platesc o chirie nejustificata pentru derapanatura in care locuiesc. Tot grasii cu ceafa groasa, plini de bani, au primit drept ajutor de la stat,  in pozitii ultra-centrale, apartamente ultimul ragnet. Se considera ca cei care au cu adevarat nevoie de ele, practic cei pentru care s-au construit aceste apartamente, nu indeplinesc criteriile legale pentru a fi trecuti macar pe o lista alfabetica. Din varii motive, echivalente cu “ ai parul prea mare sau unghiile netaiate “ – deci o labareala ieftina si scarboasa. De-a dreptul scarboasa. O gargara mincinoasa pe care tot o inainteaza consilierii coaie-n vant oamenilor care totusi au miscat ceva in tara asta, si-au pus osul la bataie si viata in pericol. Multitudinii de lichele li se mai adauga si categoria vitezomanilor din trafic. Nenorocitii care n-au ceva mai bun de facut decat sa-si plimbe bolizii cu viteze ametitoare fara sa tina cont de semnele de circulatie ca deh, ei sunt smecheri. Pai bine mai, smechere, pe langa faptul ca nea cornel de la aprozar nu ti-a gresit cu nimic ca sa-i insiri tu creierii pe asfalt, pe langa faptul ca ionut nu a implinit nici 13 ani ca sa-l lasi tu fara picioare, pe langa faptul ca poate, ligia e inca virgina si n-a simtit niciodata un orgasm ca o sa mutilezi tu, pe langa toate astea, smechere,  tu nu stii ca nu-i frumos sa mergi pe doua benzi, cand soseaua are ea insasi numai doua? Nu mai vorbesc despre pericol, in pula-I doare pe gigel de pericol, lui ii place ca-l “vede” pizdele cum se da el cu audi-ul lui cu numar de texas pe sosele, dar de civilizatie, manca-ti-as gura ta, smechere, de civilizatie, adica sa nu stau sa-ti spun de fiecare data : “ hei, gigele, stii, pe aici trebuie sa circule doua masini, ca poate eu am treaba in partea cealalta a sensului tau de deplasare, in pula mea,muist imputit ce esti”!?

Apoi patriotismul lui peste. Am decis sa raman in Romania indiferent de avantajele ofertelor pe care le-am primit din afara, indiferent de valurile parfumate ale unei vieti mai bune, indiferent de cei care ma chemau acolo. Am ales sa raman in Romania. Prost am fost. Mare patriot, Razvan isi iubeste tara si pe tara o doare in pula de el. Sau in pizda, dracu` mai stie intelesurile. Si acelasi lucru reflectat spre Baby. Sa raman langa ea cu orice pret. Chiar daca i se falfaie de mine. De fapt, o sa-i scriu cateva randuri, semn ca am inteles si ca stiu ca intre noi lucrurile s-au schimbat.

Bun, ma gandeam zilele trecute ca voi reusi sa termin “ Baby”. Am scris mult la ea, dar n-am reusit sa mai postez nimic, dat fiind ca am fost incatusat de problemele financiare cu care se mai confrunta lumea normala din cand in cand. Ma rog, trecem peste, in fond pe cine pula mea ar interesa. Suna la interfon si banuiesc ca este iar muistul ala de la doi, care-si uita mereu cheile si care si-a creat o obisnuinta sa sune la 14. In astea doua zile in care am fost liber l-am salutat respectuos, interfonand de cel putin zece ori. Acum nu o voi mai face, nu-mi mai misc picioarele pe holuri, pe gresie, mai ales ca fumez si beau un heineken. De cate ori fac combinatia asta heineken-dunhill, ma gandesc ca un turbat la baby. Oare ce mai faci tu, dragostea mea? Stii, e ciudat sa amestec stilul, dar nu pot sa trec de tine, baby. Nu pot sa trec de tine, sa nu-ti vorbesc in intimitatea creierului meu virtual, sa nu-ti amintesc ca ma trezesc in fiecare dimineata cu gandul la tine si la privirile tale, chiar daca te-ai obisnuit sa ma arunci. Mai ales atunci cand vine vorba de oameni. Da, baby, pot fi bufonul tau. Pot fi clovnul pe care iti arunci hainele cand te intorci de la intalnirile tale importante, pot fi sacul tau de box, baiatul tau de mingii, cel care iti care crosele, cel care iti toarna in pahare… pot sa fiu cel care face aer cu o frunza de palmier atunci cand tu, ca o cadana, le vei dansa celor care au alt acces la tine, casa mea iti poate fi templu, umarul meu – loc de refugiu,  pot fi orice vrei tu, atat timp cat tu vrei sa fiu asta. Dar niciodata, baby, niciodata sa nu-mi ceri sa fiu dumnezeul tau, pentru ca habar n-am ce-mi ceri. Eu n-am fost dumnezeul nimanui dar am avut cativa care m-au renegat… Ce mai faci tu, dragostea mea, cand eu nu te mai gasesc pe nici o strada? Ce mai faci cand nu ne mai vorbim, cand gandurile noastre impreuna nu se mai gasesc, ce mai faci cand privesti cu ochii promisi mie catre alte locuri, ce mai faci cand uiti sa ma iei cu tine, ce mai faci? Exista undeva, baby, o clipa in care toate dispar si durere, si haos, si dorinte, si limbi. Dar la noi clipa intarzie sa apara. Ma intreb cum mama dracului va fi daca vor disparea toate. Vei avea macar un regret sau vei porni tu insati ca un tavalug spre lume? Sunt convins ca tu vei incarcera pe oricine iti doresti sa o faci. Fa-o, daca asta te face sa te simti mai bine!!! Fa-o!!!

Miniclipe cu tine

iti ling ranile, baby, stii ca ti le ling
stii ca-ti ling fiecare centimetru de durere
cand imi spui „pupa sa teaca”
iti soptesc mereu ca n-avem nevoie decat de noi
pentru a merge mai departe
n-avem nevoie de nimic altceva, de nimeni altcineva
stii ca-ti soptesc din iubirea mea
cand imi spui „bate a mine”
iti ranile, baby, ranile tale, rani care nu se mai vindeca
si care te fac mereu sa privesti universul ca si cum nu ar fi al nostru
si care ti-au provocat teama, baby
si care, din pacate, nu se pot vindeca
dar eu continuu sa le ling pana cand o sa-mi spui
„telmina ca doale”….