Archive for the ‘Povestiri’ category

Pacturi

Februarie 20, 2011

Nu multe sunt lucrurile pe care intr-o viata le faci numai si numai pentru tine. Intotdeauna suntem prinsi intr-altii, intotdeauna ne reflectam si tinem cont de altii.

Inaintezi in viata. Dispar din mintea ta copilariile, dispar lucrurile care conteaza pentru tine, dispare o buna parte din prieteni… si, cum scrie in nu stiu de roman tampit, iti legi viata de o alta, a jumatatii tale – cea care ti se ofera sau pe care o gasesti tu – care de cele mai multe ori nici macar nu e cea potrivita, dar pentru care faci sacrificii multe, dar de care te vei satura mai tarziu…

Iti iei lucrurile si, imbatat de parfumul rascolitor al clipelor, o urmezi orbeste intr-o dughena nenorocita, adaptandu-te la obiceiurile altora – obiceiuri care ti se pareau cretine prin excelenta, dar care acum iti lasa impresia ca pot fi frumoase. Uiti cine ai fost si ce pretentii aveai de la tine. Uiti ca te vedeai intr-un pat rotund, intr-o casuta frumoasa acolo unde-ti place tie, uiti ca voiai sa inventezi tu insuti obiceiuri. Uiti. Din cand cand te trezesti si incepi sa privesti in urma. Ti-e dor. Ti-e dor de chipul oamenilor cunoscuti, de locurile in care pana nu de mult te pierdeai si rataceai fara sa-ti pese de ceva anume, ti-e dor de cei pe care-i stii intotdeauna langa tine si, in lipsa de modalitati, pui mana pe telefon si scrii un mesaj, apoi astepti ca tampitul un raspuns.

Mie.. pentru mine sunt tristeti. Oameni tristi. Unii pe langa altii cu sufletele harcea parcea, mascam prin niste zambete imbatranite dureri pe care cu totii le intelegem. Momentele in care suntem cu inimile frante sunt de un infinitde ori mai multe decat cele in care inima noastra e fericita. In fond, chiar si atunci cand inima canta, adevarata simfonie este urletul din noi.

Vreau sa fac numai ce imi place. Sa nu ma mai grabesc si sa nu ma mai sacrific pentru nimeni. Sa-mi dau mie tot ce consider ca merit. O raza de soare, un rasarit, un amurg – lucruri care trec in fiecare zi pe langa noi, dar pe care nu avem niciodata timp sa le observam. Suntem prea ocupati cu cacaturile. Atat de ocupati incat nu avem habar ca exista posibilitatea sa nu le mai vezi niciodata. Totul a fost programat pentru a trece repede. Eterne nu sunt nici macar amintirile noastre. Sa fac doar ce imi place. Sa merg la teatru, sa cunosc noi orase, sa ascult scoicile, marea, libertatea. Sa merg in 307-le meu cu muzica la maximum, sa cobor geamurile si sa urlu ca nebunul cand Freddie striga I want it all.. I want it all.. And I want it nooooowwww. Sa-mi aprind o tigara numai daca clipa o cere. Sa citesc numai ceea ce simt ca ma mangaie. Sa imbrac o camasa, sa beau un vin bun – lucruri pe care de cele mai multe ori nu le fac pentru ca sunt, cum am zis, reflectat in altii, iar faptele mele ar putea rani, sau deranja, jena – alte persoane. Sa plec de la munca la orice ora am chef, sa-i trantesc usa in nas grasului care ma intreaba de ce pleci acasa la ora asta, sa umblu descult pe nisipuri mediteraneene si sa-mi port iubirea acolo unde simt eu, in obiceiurile mele. Nu ploua, mi-as dori sa ploua. E doar ger. Si gerul tine oamenii in casa. Marile orase sunt insa pline de suflete care habar n-au propriile lor dureri. Rasare luna, iar eu rad ca un tampit…

Lui Patrick daca-i pui Rihanna si Eminem – I love the way you lie, isi ridica buza de jos si pune botic. Inceputul melodiei e atat de trist pentru Patrick incat incepe sa planga instantaneu. E atat de ciudat, el nu prea are ce sa simta dar este un plans fantastic,un plans frumos ca un cristal, ca o stea… Asa ca o sa plang intr-o noapte fara intrerupere si o sa adorm imbracat – you ever love somebody so much…

E.

Ianuarie 14, 2008

Vocea sub supravegherea altuia n-are nici un farmec. E, are de acum aproape 20 de ani. Nici nu stiu cum a treecut timpul, cum s-a retras din gasca celor cu care umbla, pentru ca E. este acum un exemplu de stil si de ordonanta feminina. Si cand imi amintesc cat de mucoasa era, cat de murdara si obisnuita.

Imi amintesc ca mama ei a crescut-o singura. Pe ea si pe cei 5 frati ai ei, intr-o maghernita de langa sanatoriu de copii. Stateau acolo la gramada, vara ieseau la cersit in haita, iar iarna ii vedeai pe strada cum mancau ditamai painea goala. Pe mine ma amuzau foarte tare hainele lungi si largi pe care le purtau si trupul lor de copil. Doamne iarta-ma caci erau niste scumpi.

E. este acum o doamne in toata firea, aranjata la o frizerie de lux din oras, are un Passat la poarta si bineinteles ca s-a mutat din vechiul domiciliu. Locuieste cu iubitul ei intr-o vila cu multe camere. E. a avut noroc. De cate ori trec pe langa ea ii spun orbeste sarut-mana, si plec capul cu multa generozitate. Unii oameni merita admiratie. Si ea este unul dintre ei.

In dizgratia anilor multi de copilarie, E isi iubeste sotul. E genul de femeie care nu inseala
ramanand vesnic recunosctoare. Oricum n-as fi vrut sa cred despre ea ca si-o trage cu prietenul lui. Ar fi fost o decadere uriasa.

Intr-una din zile am vazut-o servindu-si cafeaua intr-un alt oras decat al nostru, stand singura la masa intr-o larma de nedescris. Am intrat din curiozitate si din dorinta de a schimba cateva cuvinte. E o nebunie sa spun ca nu m-ar fi atras. Pasii in local erau greoi, priviri din toate colturile si multa ingamfare din partea clientilor. Asa se face la noi, imi spun…

Ii cer frumos permisiunea sa ma asez langa ea la masa din dorinta de a imi linisti dimineata langa ea. Surade si imi spune..
Aseaza-te, te cunosc. Normal ca ma cunosti E. nu sunt eu cel care radea de tine si de fratii tai ?
Cand esti cu o femeie la masa ai tendinta sa iti spui, instinctual, parerea despre pasiunile tale, despre ale ei, despre felul in care iti este viata si tot asa. Niciodata nu am putut sa ma scuz, vorbind despre vreme. E ceva din mine…

Ma descriu in fata ei, cu un tremurat gingas in voce, din care imi dau seama ca o linisteste-te, ascultandu-ma cu fascinatie.
Si, uite-ma aici langa tine. Rade. Buzele mari si carnoase, cu cea de sus predominanta, se lungesc inspre colturi. Vad cum isi cauta cheile.
Trebuie sa pleci ? Ea imi raspunde ca nu. E un reflex.
Beau nectar de pere. E moartea mea, secretul in care imi ascund capacitatea de a gandi. Ca o morfina. Neinjectabila.

Ii vorbesc lui E. despre poezie si despre arta. Femeia in toata fiinta ei adora sensibilitatea. Rade. Isi da cu parerea. Savureaza clipa. Fumeaza. Vorbeste si la telefon…
Cand a sunat iubitul ei, intreband-o ce face , raspunsul ei m-a cutremurat.
Sunt la o cafea cu Razvan. Cum care Razvan, vecinul, un baiat. O sa ti-l prezint odata. Fintetea si blandetea, vorbirea si arta gesticulatie ma fascinau. Cum se poate ca o fata ce a trait pe strada sa fie atat de rafinata ? raspunul nu vine.
In preajma ei ma simt ca un barbat care se poate sacrifica in orice secunda.

Ne-am mai intalnit de cateva ori la cafea. In acelasi lor. Mi-a cerut numarul de telefon pentru ca spune ea, simte ca va mai avea nevoie de mine. Ar vrea sa faca o lucrare pe tema Iisus. Ii spun ca ar trebui sa vorbeasca cu un teolog dar nu ma aude.

Imi place la nebunie modul in care E. pleaca de la masa. Dintr-o-data , fara remuscari. Imi spune :
Vorbim….ne-auzim…

(va urma)

Verde de Paris

Ianuarie 4, 2008

El se intinse langa ea pe banca aceea teapana de lemn!Octombrie nu era deloc ocrotitor, ci frigul devenea tot mai aprig..
-Iubito daca trecem si de asta noapte,o sa reusim,iti promit !Ea susotea din buzitele vinete,lasandu-si parul lung si carliontat afara iar fata incalzindu-si-o in interiorul hanoracului de carpa ,cenusiu.Nu mai avea nimic pe dedesupt in afara unui maieu bej,care o aratase extrem de frumoasa asta vara…
El,David,o cuprinse in brate sa o incalzeasca putin desi,la randul lui purta doar o vesta subtirica din acril ,cam putreda !se simtea atat de bine langa ea..

-Nu te teme iubito,maine imi vand lantul,o sa iau pe el ceva bani buni, o sa plecam de aici, e de aur ,stiu,doar mi l-a lasat bunicul…
Ea nu raspunse ci doar il stranse de mana in semn ca l-a auzit…
Imprejur nu era nimic ,de abia la o suta de metri departare se vedea o luminita din oras (din tristul oras cum il numea Andreea ).Aproape de miezul noptii , David intepenit pe jumatate , isi ridica capul si se uita cu uimire spre cer,era galben !Stelele erau rosii ,luna mare ,rotunda ,portocalie ,ca in serile de iarna ! 

 Isi scoase de pe el vesta si o puse peste Andreea care doarmea foarte dulce,apoi o mangaie pe crestet ii lua in palme parul cu care si facu o legatura in jurul gatului..ii placea nespus de mult sa faca asta ! Cateodata tot asa ,prinzand in palme carliontii fetei si-i introducea in gura,umezindu-i ..adora gustul parului ei.
Ea era mult mai frumoasa decat el si total diferita de celelate fete care aspirau dupa baieti instariti. Tanara domnisoara de 17 ani ii ramasese fidela iubitului ei,David, un baiat sarac lipit pamantului,fara avere,fara familie..dar ii scria mereu poezii pe care i le lasa tocmai unde ea nu se astepta ,in ciorapi,in blugi ,in gluga,in sutien…

In acea noapte el s-a simtit rau si .. dandu-si seama ca ceva s-a intamplat ,baga mana in buzunar unde avea un bilet de tramvai mai vechi ,pe care l-a scos iar in dosul lui a notat ceva si aseza biletul in buzunarul fetei..
Vantul era tot mai aprig iar pletele lui zburau rasfir in toate partile..
Prin la al treilea sfert al noptii vanat la culoare , David se ridica bolnav in sale..si vorbi
-Andreea trezeste-te ,uite vin ingerii,vor sa ne dea sampanie, trezeste-te iubito..
Dar ea nu il auzi..
Luptandu-se cu sine ,parca ,David,in elanul lui se zgarie pe piept ,iar lantul i se rupse tabacindu-se peste pielea inverzita.
Apoi mana lui dreapta cazu de pe umarul ei moale pe pamantul inghetat..
continua sa murmure..
-Ingerii,ingerii !

Momente de delir si haos , in care el era disperat iar ea nu putea sa raspunda.
De dimineata s-a incalzit !Pe la noua facu ochisori si Andreea care inca putin buimaca
rostea la randul ei…ingerii au venit..pe tine te-au luat….
Cu fata in continuare impinsa in hanorac lua mana lui David si o stranse in palme apoi..o duse deasupra sanilor ei …iar dupa cateva secunde o saruta !
 Privirea ei s-a atintit asupra lui, al carui chip ii zambea gales si timid,cu ochii in lacrimi si buzele putin deschise….deasupra limbii avea doua pete mari albicioase.
-Te iubesc,spuse ea…si-l saruta tandru pe obraji,il mangaie pe piept,coborand cu mana suava  pe pulpe.. te iubesc dincolo de ambalajul trupului.
el ramase cu acelasi zambet blond pe figura…cu parul ei infasurat in jurul gatului..
…………………………………………………………………………………………
Dupa cateva ore trupul lui David zacea mort pe asfaltul dezmortit iar Andreea nu mai era.
In mana ii flutura biletul de tramvai , pe care scria cu litere mari…
NU TREBUIA SA FACI ASTA , TINEAM LA TINE PANA LA SUFLET..
La autopsie  sangele lui a fost catalogat ca fiind imbacsit cu « Verde de Paris. »….

Fiica lui Dumnezeu

Decembrie 18, 2007

De multe ori , aproape de fiecare data , cand reusesc sa finisez ultimele lucari ramase fara sfarsit , mi se intampla ceva foarte straniu. Dar de fiecare data. Si numai atunci. Pentru ca atunci e cea mai mare liniste. Si libertatea unui timp mult prea ocupat. Deci in momentul oportun , si in secundele care vin dupa el.

Raman de-a dreptul stana de piatra. In interiorul meu se intampla ceva aproape senzational , si pot sa jur cum o umbra se micsoreaza , se micsoreaza pana cand devine inteligila…. Identificabila. Sunt foarte confuz in momentele acelea si dupa. Stiu numai ca e umbra unei femei pe care nu pot sa o definesc. Atat de cunoscuta si totusi atat de straina. Mereu aceeasi femeie , imbracata cu o rochie alba decoltata si desculta. Blonda.

Si mai straniu este ca nu am absolut nici o putere asupra ei , nu pot sa vorbesc , nici sa mimez ceva sau sa fredonez vreo melodie. Esential este ca nu ma sperie ba dimpotriva imi inspira un sentiment de fidelitate si monotonie dus la extreme. Asa ca sunt nevoit sa astept in liniste pana se diminueaza si piere de tot. Ca un vapor in departare.

Nu gasesc nici un raspuns. Nici o justificare a faptului ca imi apartine mie sau e ca o reverie sau oboseala. De cele mai multe ori il consider un cadou. O singura data mi-a suras ideea unei analize. Am legat mai multe dovezi cap la cap. Dupa ce scrisuri imi apare , dupa ce cuvinte… si am ajuns la concluzia ca eu sunt un scriitor pentru femei. De dame. Un scriitor care are viziunea unei dame de origine angelica. Pentru ca asta e singura mea explicatie. Singurul motiv logic pe care il pot dobandi.

Asadar din spectrul circulatiei sangelui meu pasesc catre infinit. Alura ei impunatoare si din purul fapt ca nemiscarea mea este literalmente non-sens,incep sa ma indragostesc de imaginea ei. Ma indragostesc nu ca pana acum , cu senzatii palpabile , cu finete deprinse din galaxia noastra ci fac acest lucru cu intreaga circumferinta a pieptilor mei. Practic as fi indragostit de nimic. Un exemplu de nebunie cauzat probabil de stres.

Cel mai ciudat este ca lucrul asta nu duce nicaieri. N-are sfarsit si nici inceput. E doar un punct mort , de unde incepe si se si sfarseste totodata. Adica nu ajung cu ea in nici o incapere unde am face cunostiinta sau am sta macar. Olfactiv. Ma zbat sa fiu al ei. Al unui juvaier descoperit de mine in constiinta mea. In impropriul meu simtaman liric sau epic din care au nascut pe rand versuri , idile si acum un chip.

O asemuiesc cu chipul mantuitorului. Probabil este mai frumoasa decat el desi mi-e greu a putea face o comparatie intre divinitate si motorul unei minti. Dar daca intr-adevar Dumnezeu a avut un fiu si l-a sacrificat iar acum il are in dreapta lui , cu siguranta aceasta tanara minunatie din viziunile-mi personale ii este fiica si imi apartine in totalitate mie.

Mos Craciun e mai fals ca niciodata

Decembrie 16, 2007

Tarile vestului. Axul unei Spanii , macinata de romani , pana in spatele cortinei. Departe. Romanii care inca mai cred ca Mos Craciun exista dar le trimite cadourile acasa , in tara la noi , unde le gasesc copii si le sug precum agatelele. Asa si cu Mircea. Un vechi prieten , student la arte dar care din lipsa fondurilor a decis sa faca prelungire de an la facultate si sa repeada in Spania la munca.

Imi scrie des de acolo si imi spune cat de bine ii merge. Ca la inceput a trebuit sa stea cu chirie intr-un apartament nu prea confortabil si ca stapana casei , o femeie matura de vreo 40 de ani , ii cam arunca priviri galante. Sotul ei a murit intr-un cumplit accident de masina acum cativa ani , iar ea locuieste cu fiica ei intr-o ditamai vila , avand si cateva masini si o firma de autocare. In concluzie , apartamentul in care locuia Mircea era un supliment , sau dupa cum spune el , era o mostenire de la o matusa…

Cateva saptamani s-a chinuit pana si-a gasit de munca. A lucrat ca barman. Oamenii care stiu tot dar nu fac nimic. O pedeapsa mult prea aspra pentru el. Deci Mircea este un curajos. Si-a luat curajul in palme si l-a invatat sa vorbeasca. Sa inunde strazile Madridului pana la extaz. Ejaculare de durata. Plina de farmec.

Cu timpul mi-a trimis mai multe scrisori. Cred ca sunt singurul lui prieten de la noi din universitate. O blasfemie. Imi spune ca se gandeste sa se combine cu Juana. Are o gramada de bani si este inca tanara. Varsta ideala a unei femei de succes. 40-50 de ani. In negura unui trecut monoton. Zis si facut. Mircea mi-a telefonat si-mi zice ca si-o trage aproape zilnic cu Juana si ca totul ii merge ca pe roate. Sta la ea in casa si se simte stapan. Are propria firma de autocare pe care o dirijeaza dupa propriul sau plac. Fetita Juanei il adora iar el este de-a dreptul multumit de viata pe care o duce acolo. Se gandeste sa nu mai revina in tara. Nu-si are rostul. Viata e mai mult decat o pasiune. E si clepsidra si lupta si relaxare.

Ma gandesc ca nu toti oamenii au norocul lui Mircea. Din cei cateva sute de mii de romani , sau , milioane , cate-or fi , probabil doar 1% are o asemenea sansa. Si dintre astia , majoritatea sunt femei. Pentru ca romancele sunt frumoase.

Imi trimite chemarea. Vrea sa ma duc la el de Craciun. .. nu pot Mircea , am iubita aici , casa , masa , cativa amici rataciti… nu pot crede-ma…
Insist , vei vedea Madridul , vino , iti platesc si drumul… si inca cateva replici in care l-am refuzat pe cat putut de politicos. Adica pentru el ar fi fost mare lucru , pentru mine nimic. Injust. Nimeni nu poate cumpara patriotismul. Prostia vietii mele.

Si gandurile mele sunt absurde. Ce Dumnezeu , ala se distreaza acolo. Baruri , case , piscine , toate cele. Eu visez la viata lui. Pizda masii…
O sa-i cer lui Mos Craciun o vila. O vila la Azuga de unde sa stau si sa privesc cerul topit de nea. Neaua care ne apratine. Metaforic. Dar balada lui Mircea nu se termina aici. E un circ.
Ma trezeste acum cateva zile , intr-o noapte. Era vreo 2. Ii raspund adormit si ma asteptam sa insiste cu plecarea mea , caci asta face de niste saptamani bune. Insa el tipa la mine si imi vorbeste gafaind. Nu inteleg mai nimic din ce-mi spune. Inchid repede telefonul , il sun , nu-mi raspunde. Incerc a doua oara , nu-mi raspunde…si tot asa. Mircea cel Batran e foarte demential. Ma gandesc ca era beat si adorm inapoi.

Dar nu se termina nici aici. Dimineata urmatoare , la curs fiind , primesc sms sa ma duc sa- l iau de la aeroport ca a ajuns in tara. Imi prezint scuzele de rigoare , profesoarei mele Dragomir , iau un taxi si ajung la Kogalniceanu , unde ma astepta Mircea. Il vad. Ma duc sa-l iau in brate. Il pup.. ii urez bine ai venit. Dar e ca naiba. Parca vorbesc cu o stana de piatra. Un mort frumos , cu ochii vii… imi cere o tigara si-o aprinde ma ia de mana si-mi cere sa ne urcam degraba in taxi. Fac precum ma roaga desi pe mama dracu daca mai inteleg ceva. Nici nu mai incerc. Il las sa comande dar nu se poate calma. Respira repede si gafaie continuu… bai al dracu mos craciun.. futu-i gura masii..
Bai Mircea… habar n-am ce bolborosesti acolo…

Ma asez cu el la masa. Zice ca e lihnit. Haine nu are decat pe el..bani nici atat.. Bai da cum mama dracu` adica stai asa putin , duceai o viata buna… aveai de toate…
Bai tu stii cat si-a batut joc de mine , tarfa dracului… daca o prind in Romania o omor. Rad. Cand vreodata o sa prinzi un spaniol in Romania ? adica stai asa ca nu e turc sau…

Momentul culminant. Mircea imi spune ca a ramas de-a dreptul gol golut , si ca abia asteapta sa ajunga acasa. Imi spune si ce i s-a intamplat. Femeia aceea Juana mai avea inca doi soti. Adica soti… avea inca doi amanti dintre care unu l-a alergat pe Mircea prin tot aeroportul din Madrid. Juana era avocata iar cel despre care imi vorbeste era procuror. Oameni dintr-o clasa nobila. Persoane juridice…

Asadar Mos Craciun i-a luat lui Mircea dorintele mele. Rad in hohote… nebun. Si tocmai cand ma pregateam sa-i spun casa de piatra. Totul se rezuma la dorinte…

Sunt pe mess si vorbesc cu Carla. O profesoara de latina de vreo 40 de ani din Sibiu. Ma invita elegant sa-mi petrec sarbatorile la Sibiu….
Rad ca prostul. Nu vin la Sibiu nici daca mi-ar spune ca plecam pe luna. Satelit sau alta planeta.  Mama voastra de Mosi Craciuni.

Muie cu dude sau sa iei muie de la mata..

Decembrie 15, 2007

In tot acest timp a actionat asupra mea ca un patrhiar. Nu discoteci , nu prieteni , nu muzica , nu nimic. Biletele la pariuri pierdute in trepte si ore castigate la aparate. Castigate metaforic. O obsesie de zile mari. Caravana de care se bucura Dan , tocmai cand a inceput si primaria sa decoreze orasul. Bineinteles mai prost decat in toti ceilalti ani. Stelute rupte in jumatate si cateva ganguri de lumini. Problema prostiilor.

Ma gandesc la starile pe care mi le provocau luminitele cand eram mai mic. Adica un craciun perfect. Demn de memorat. Cauzele ar fi fost multiple. Onestitatea , colindul …bla bla bla. Si uite cum , mergand orbeste observ cat de schimbat e totul. Vile aparent noi , revigorate , farmaciii , vechiile sedii ale fabricatilor de paine , cofetaria din centru si statuile. Ninge. Suport consecintele. In cele din urma cu totii asteptam bradul.

Printre sutele de pedepse capitale date noua de iarna se numara si faptul ca prin copacii putem vedea blocuri. Blocuri cu locatari perversi , care-si intind pacatele la geam. Prezervative in iarba. Treaba lor. Straveziul magneziu al ochilor contemporani , de care se bucura in special prostii.

Terenul de coci… durcanu` , ca el era principalul personaj si barba lui actuala crescuta fara margini. Il vad. De el imi aduc aminte foarte evazat. Cateva tigari prin apropiere si multe limonizi„. I le aducea taica-su din port si ni le vindea noua pe cativa lei. Erau de diferite culori si marimi. Si durcanu si le alegea mereu pe cele mai rotunde si originale. Terenul de coci care acum e un foarte frumos gazon din fata unui magazin.

Jocul de coci era acela cu bilele , de sticla sau de otel , in care fiecare participant punea cate o moneda in pamant iar noi trebuia sa le nimerim. Cine nimerea , ramanea cu banii daca nu cumva alta bila o lovea pe a lui. Un fel de terci. Dar mereu se adunau o gramada , din care nu puteau lipsi legendele locale gen Kemal Etil , un tigan care si-a casigat renumele la acest joc tocmai din cauza ca avea o tinta iesita din comun. Acum mult mai imbatranit.

Ceea ce ma leaga cel mai mult de vechiul cartier sunt amintirile. Amintiri vaste si cu sufletul la gura. Plouatul in maini , cand cerul se spovedeste. Susurul unui izovor rasarit din dragostea noastra. Si restul…

Celebrul durcanu`. Ceea ce nu am inteles niciodata la el era capacitatea de a inventa fraze sau propozitii, care de care mai ciudate. Capacitate sau prostie. Numai el stia. Si bineintele cei mari care radeau de pocitaniile durcanului, jucatorul pasionat de coci. 
Asadar cand nici nu-ti mai trecea prin minte , ori zarurile fusesera aruncate, el trantea cate ceva. Se enerva la culme cand nu putea sa castige. Vorbea singur si injura de mama focului. Niste injuraturi nemaintalnite si foarte apasatoare.

Odata pierzand il vad cum se intinde jos , ridica mainile , incepe sa se zbate cu putere de pamant , si sa vorbeasca singur. Striga de zor , sa iei muie de la mata , sa iei muie de la mata. Habar n-am cui se adresa sau ce sens avea injuratura lui , dupa cum altadata mi-a adresat personal un celebru muie cu dude de zile mari.

Imi amintesc toate astea pentru ca tocmai au trecut pe langa mine niste copilasi care isi urau craciun fericit sau cine dracu stie limba lor , iar unul dintre ei i-a spus celuilalt ca vrea sa-i dea muie sub tren. O bazaconie…

Sunt steril. Steril de consecinte si imagini. Ma opresc cu mainile in buzunare , inainte de a fi prea tarziu. Las pe altii sa judece. Cei care pot. Si cei care au autoritatea necesara…

In umbra unei poze

Decembrie 6, 2007

Intr-o necontenita dorinta de barbati. O dragoste ce va ramane mereu ascunsa. Pururi. Doi amorezati de plus. Circumstante care tradeaza. Mortile din dragoste. Pacatul. Erezia !!!
Senzatiile pe care le dau melodiile. Si cum doar azi vorbea cineva de Eminescu in pagina ei , trebuie sa amintesc de Visul unei nopti de iarna al poetului. Senzatiile pe care le dau melodiile. Tacerea gandului. Puterea de a fi orice si-ar propune individul in auzul plin al boxelor. Melancolie transparenta. Stare de termopan. Minciuni.

Iubitul ei este un puternic om de stat. Un om de afaceri care stie ce vrea de la viata. Umbra unui zeu. Iubitul ei reprezinta puterea. Cucerirea la distanta de cativa milimetri. Apogeul drastic al fanteziei.

Si apoi a urmat. Calatorii la Paris. Calatorii la Londra , magazine prin Milano , vacante in Maldive ca tot aducea vorba cineva drag mie. Tinerea de mana si plimbari prin frunze. Doar el si cu ea. Parfumul banilor gramada. Banii pe care nu ar fi putut sa-i termine niciodata , pentru ca veneau mai multi pe cealalta parte. Cadouri scumpe de care trebuia sa se bucure singura. Masini. Probleme termporare de sanatate.

Corespondenta telefonica si messengeriana doar la anumite ore.

Capitala vazuta de sus. Simfonia unui orasel al copiilor inaugurat de Iliescu la vremea respectiva. Dragoste angelica transcrisa in jurnale si intalnirile in secret terminate cu sampanie si vin.

……………………………………..

Vorbesc cu ea online. E momentul cand plange si cauta un umar pe care sa-si aline spiritul. Crucifixul care da sa cada de la gat. Imi spune de el. Dezvolta imaginea lui , neputandu-mi da nume. N-are rost. Este iubirea vietii ei. Iubirea interzisa.
Imi explica :
– Mereu va ramane indigestia de a nu putea inghiti o a doua femeie. O nevasta proscrisa. Una care ii va fi mereu alaturi. O nevasta mercenara. Un demon.

Demonul care are aripi. Si el… calatoriile acelea la  Paris. Nici macar nu ma mai suna. Ma bucur de libertatea asteptarii. Timpul ma omoara. E ca si cancerul. Se aseaza unde organismul este mai slab si-si instaleaza soldatii. Un razboi castigat de dinainte sa inceapa.

………………………………………

Cautarile ei sunt in zadar. Ii tine minte vorbele , ii vede chipul la televizor , atinge ecranul si tace. Altceva nu ramane de facut. In viziunea ei asa trebuie sa se intample. Uitare.

Iubirea ei n-are margini. Si-ar calca orice orgoliu pentru el dar ramane ascunsa. Ma intreb de ce face asta. De ce nu-l proclama ? De ce nu creeaza un nou scandal. Unul monstruos.

Si imaginea fariseului care nu trece. Iubirea depaseste orice limite. Orice imaginari. Orice punti. Cristalurile implantate in sfarcuri doar pentru el , si parul carliontat lasat pe spate valvoi in speranta unei regasiri.
Minunea ei o reprezinta amintirea cu care se va alia pana la moarte. Amintirea unui om de afaceri modern , plin de viata dar imbatranit de timp. Un ins care cunoaste ochii aceia verzi si plini de magneziu. Un ins care probabil se face ca a uitat o masina intr-un oras al tarii. Un ins minuscul ca sens.

Ma intristeaza imaginea ei. Imi spune ca a plans iar. L-am vazut la televizor vorbind despre supermarket. E un inger. Il respect si-l voi iubi enorm.

De ce nu spui lumii despre el ? de ce nu divulgi povestea voastra. Poate asa isi va aminti variatiile petrecute alaturi de tine. Poate isi va aminti…

– SSS , ma intrerupe.. nu cunosti adevarata menire a formei. Maturitatea unui non-sens.
Nu vreau sa-i fac rau. Rabd ca o stana de piatra. Ca un monument. Nu i-as face rau niciodata..
………………………….

Imi spune astea ca si cand totul ar fi un joc. Totul s-ar petrece intr-un basm sau intr-o cascada de dribling-uri. O umbra ca va ramane doar o umbra. Poate ca asa e drept.

Nu vreau sa-i fac rau , n-ai inteles ? Razvane ai inteles.. ? M-ai inteles ??