Pentru. Totdeauna

De astazi povestea s-a spart. Cioburi moarte, intinse pe cearsaful rece. Cioburi din povestea noastra. Aceeasi poveste scurta, albastra. Nu stiu cum sa fac sa nu izbucnesc, sa nu ma sparg si eu la randul meu, sa nu ma port ca un exorcizat, sa nu zgarii peretii cu degetele, sa nu ucid. Nu stiu cum sa respir in continuare acelasi aer atunci cand spun ca plec dar raman sau cand imi spune ca ramane dar pleaca.

E strada goala, Baby si tu nu esti cu mine. Nici macar in stanga mea. Nu mai pot vedea nici o silueta, nu mai pot crea nici o imaginea, nu mai pot retine nici un detaliu si daca aprind o tigara am tampita senzatie ca ranesc oxigenul. De cand ai disparut caut cu disperare ingeri ingeri ingeri…

Ti-as spune ca nu mi-e dor de nimic. Ti-as spune… macar ornamental, de dragul faptului ca stiu ca ti-ar prinde bine. Cum mama dracului sa nu-ti prinda? Cum sa nu te ambitioneze sa mergi mai departe cand practic iti spun tot ce ai nevoie ca sa o faci fara mine. Nu m-as fi gandit niciodata. Uneori imi place sa plang, sa te chem intr-o tacere misterioasa, pe care nici macar eu nu o inteleg si al carei final este indescifrabil.

Mi-am inchis pleopele. Le inchid mereu, dar dupa cateva secunde se deschid singure. Eu insa raman in continuare mort in mine. Nu mai sunt constient, nu mai sunt lucid, nu mai sunt nu mai sunt nu mai sunt. Cel putin nu atunci cand desenez sfarsitul de parca eu sunt cel care-l propune. N-am vrut niciodata. N-am vrut sa las, n-am vrut sa pierd, n-am vrut sa simt, n-am vrut sa uit, n-am vrut sa ratacesc, n-am vrut sa sparg povesti, n-am vrut sa ma trezesc dimineata cu gandul la tine, n-am vrut sa te sun cand nu erai singura, n-am vrut sa privesc amieze langa tine, n-am vrut sa-ti cercetez fiecare privire, n-am vrut sa mi se pastreze pe irisi…

E o lipsa de tot. Tu intrasei adanc in mine si smucit prea tare cand ai iesit. E o durere insuportabila pentru ca nu pot sa te inlocuiesc in mine cu nimic. E ca si cum te-ai privi in oglinda si ti-ai vedea carnea atarnand pe piepturi. Nu ma pot misca. O sa raman asa niste vreme. Oricat de multa se poate. Poate ca intr-o alta realitate totul ar fi fost altfel, dar acum… acum este  imposibil sa mai vin spre tine. Imposibil sa vii tu spre mine. Imposibil.

Rasaritul se inchide. Si nu se va mai redeschide. Lumea asta fusese construita deja ca sa fim singuri. Atat de singuri chiar daca eram acompaniati de altii. Dar noi doi in noi.. noi doi in noi vom fi mereu singuri.

P.S – nu mai muri. Traieste. Mult timp. Mult mult mult mult mult mult mult mult mult….

Jack-ul o sa spele adancimea. Pentru. Totdeauna.

Dormi lin

Frigul ma macina. Putin cate putin inghet si imi simt sufletul congelat. A patruns in mine fara sa am vreun cuvant de spus. Totuna. Continuu sa merg. Pasi marunti, slabi, molesiti de departare si indiferenta. Pasi pierduti in drumul spre neant. N-are rost sa ma intreb unde e ea, ce face ea, cum doarme ea. O ard dampulea prin oras. Habar n-am cat e ceasul sau ce zi este. Stiu doar ca e noapte si ca singura imagine din mintea mea e a ei asa cum si-a pastrat-o ea in mine. As iubi-o mai mult de zece vieti, dar nu-i spun, as vrea ca intr-o buna zi sa simta. Sa simta chiar daca nu voi mai fi ca sa-i afirm.

Telul in viata este sa gasesti un bar unde are Heineken si Dunhill si sa te arunci pe val. Am doua cunostinte vechi langa mine, dar lumea lor nu e lumea mea, nu impartim aceleasi ganduri. Nu-mi aduc aminte cum am aparut langa ei, poate doar pentru ca nu e ea langa mine…  poate doar pentru ca nu s-a scris povestea. Privesc fix. Nemarginirea. Punct fix fara globule. Exista intr-o dragoste nemarginirea fixa. M-am intrebat cum pula mea vine asta. Dragoste nemarginita fixa. Dau totul din captivitate. Sa-mi fut o sticla intre tample e tot ce pot sa fac mai frumos.

Canta Yes – Owner of a lonely heart si nu mai gasesc nici o urma. Vreau sa sarut, dar nu am buze. Vreau sa mangai, dar nu am piele. Vreau sa uit, am totul ca sa uit, nu pot sa uit. Eternitatea isi leaga mainile de mine, baby. Bratele tale au cazut intre paturi. Ai habar cand ma intorc acasa fara tine si nu mai simt nimic din acasa cate din camere imi mai sunt cunoscute? Ai habar cand ratacesc pentru tine cate dintre strazi imi mai sunt primitoare? Citesc ultimul rand. Maine.

Sunt in metastaza. Anchilozat intr-o noapte adanca si oriunde m-as indrepta, nu ma indrept intr-acolo. Vezi, baby, nimeni nu-mi arata. In alte circumstante mi-ar fi aratat cu totii. Astazi probabil e mai bine pentru mine sa beau. Nu beau mult. Beau mult. Nu beau mult. Beau mult. Beau. Nu beau. Nu beau. Beau. Ce pula mea imi pasa?

Si ma intorc exact cand pleci. Ma trezesc doar cand adormi. Mananc cand tu te ridici de la masa. Ma imbrac cand tu te dezbraci. Ma incalt cand te descalti. Vorbesc cand taci. Plang cand razi. Nimic, baby, nimic nu poate fi mai cumplit. Nimic. Dar nici mai frumos. Dormi lin, au trecut iarasi cometele. E dimineata. Mortii ma-sii!!!!!

Negru

Respir. Ma gandesc la… Doamne la cate ma gandesc. Imi trec prin minte hieroglife ascunse de mine in jurnale timpurii si albastre. Momente in care am fost mai mult sau mai putin in propria-mi persoana. Mi-aduc aminte cum coloram strazile stigmatizand pe ele chipuri de femei. Apoi ca un demiurg le dadeam  viata. O viata numai de mine inteleasa, numai de mine cunoscuta. Si pentru un timp a fost fermecator…
Am ras. Am ras din orice, din absolut orice. Mai ales atunci cand viata imi devenise o cocina nenorocita si cand gargaristii si muistii din preajma mea au umplut cu icrele lor infecte toate frumusetile de care ma atasasem. Mi-au desenat itinerariu in lumea lor. Femeile mele albastre si salbatice au fost inlocuite rapid cu unele domestice, usoare cu care nu stiam cum sa vorbesc. N-am fost niciodata capabil sa cuceresc femei usoare. Nici macar pentru un futai ocazional. Ce hieroglife tampite. Zambesc acum, desi inteleg ca toate sunt niste himere. Cum le-as fi putut eu strapunge universul? Cum sa ma integrez acolo, in timpurile in care ele nu stiau sa scrie sau sa vorbeasca, nu stiau sa exprime sau sa primeasca, nu stiau sa arate, sa dea? Cum sa coexist acolo?
M-am trezit intr-o altfel de lume,  o lume in care desenele mele din strazi nu reprezentau nici cat negrul sub unghie. Au fost momentele in care am cautat-o cel mai mult pe baby. Momentele in care am mers prin cartiere straine si famate,  manat de gandul ca intr-o zi, cineva la fel de deschis spre ceruri imi va lua palma in palma ei si va face impreuna cu mine niste pasi. Am mers prin baruri ratacite, manat de gandul ca intr-o zi, cineva la fel de inchis in abisuri imi va prinde gleznele de gleznele ei si va face impreuna cu mine niste pasi. Am mers in cercuri selecte de scriitori, de poeti, de pictori, manat de gandul ca intr-o zi cineva la fel de indiferent imi va privi ochii cu alti ochi si-si va imagina impreuna cu mine un drum.
Baby a intarziat mereu. Atat de mereu incat toate chipurile de lut pe care I le atribuisem s-au destramat. Dumnezeirea parcursa de idoli falsi. Baby a mea si viteii de aur. Baby ranita de gandurile mele murdare. Cand a venit i-am reprosat ca a ajuns prea tarziu. Deja se adunase prea mult venin in sangele meu. Cand am vazut ca vrea sa ramana i-am reprosat ca s-a hotarat prea devreme. Deja se adunase prea mult sange in veninul meu…
Respir. Hieroglife din strazi. Himere. Vitei de aur. Baby si multi pasi. Baby si multe nasteri. Si eu intr-un templu de sticle. Respir. Himere.