Archive for the ‘Jurnal de bord’ category

Incatusat

Noiembrie 2, 2014

Abia m-am trezit. Si treaba cu trezitul a devenit coplesitoare in ultimul timp. Trupul imi cedeaza. M-as pisa in pat, m-as pisa pe mine, dar am tampita senzatie ca daca fac asta o sa-i inund pe astia de la doi. Vezica imi este plina de resturi. Namol, petrol si intreaga retea de canalizare a orasului s au combinat intre ele la mine n pantec. Am inecat orice forma de dragoste in cacatul asta de materie. Am distrus tot ce era bun in mine.

Sunt singur aici. Ma uit in stanga si-n dreapta. Apoi urinez lacom in cearsaf cu ochii spre tavanul sacru. Nu cade din el nici un inger, asta e clar. Nici eu nu sunt un inger asa ca depravarea n-are cum sa esueze. Sa nu se umfle patul – aud o voce in timpan. Ce concluzie incurajatoare. Mi-ar placea sa se umfle putin salteaua. Cu patura deasupra ar da senzatia unei grasane in caminul matrimonial. Slanina calduroasa cazand ca o cascada pe parchet, butoiul toracic plutind ca ntr o piscina. Apoi artificiile, lumina lunii.. N-o sa mai pot fute niciodata o pizda aici. Gata, draga mea prietena, ne spunem Adio fara nici o remuscare. Strangem din dinti si-o luam inainte. Nimeni nu va stii ce-am facut.

De fapt sunt paralizat. Cand ma gandesc la toate lucrurile astea, toate cacaturile cu bune maniere, cu ordinea, curatenia, atributiile unui bun cetatean, omenia, latura umana a pulii, mi se ridica parul pe maini. Simt o repulsie grosolana, o sila mistuitoare fata de tot ceea ce e asa cum trebuie sa fie, organizat si corect. Poate si pentru ca n-am stiut niciodata cum sa ma asez. Nici o pozitie nu mi se pare confortabila si am mereu senzatia ca-mi pierd echilibrul. De control nici nu mai vorbesc. Toate functiile corpului meu actioneaza independent. Toate in afara de pula. Pula este singurul organ pe care l stapanesc cu exactitate. Si asta de cand am scos iubirea din mine. Sunt congruent cu pula mea. Impreuna suntem mai precisi decat un rolex, lovim ca un taifun dezlantuit orice atom de femeie ne perturba linistea. Si asta, fireste, tot de cand am incetat sa iubesc. Nu e nimic mai onorabil decat sa mori cu sufletul gol ca un borcan. Cel putin nu mai agasezi pe nimeni cu sentimentele tale, care, oricum ai da o, sunt de prisos. Ma straduiam intr-un timp sa-i aleg ei un cadou. Am umblat de dimineata pana seara prin toate magazinele fiind foarte concentrat sa gasesc ceea ce si-ar dori sau si-ar putea dori, fara ca macar sa stiu ce caut. Cand pizdele alea care se plimba prin magazin si te intreaba cu ce te pot ajuta, ajungeau la mine, dadeam din cap ca un impotent. Nu-i stiti gusturile, ma intrebau.. O pereche de pantofi.. O curea.. Un ruj.. un vibrator, o esarfa. Atata harmalaie intestinala pentru nimic. I-am luat o carte. N-a fost deloc incantata de cadoul meu. L-a aruncat pe un birou. Din cand in cand isi aseza ceasca de cafea pe coperta. Cateodata scrumiera. Fireste ca m-am simtit neputincios. Cred ca am plans de mii de ori in mine, m-am tavalit intr-o voma continua. Ca sa ma iau in brate tot eu. Ca sa urmez un ideal tot eu. Singur. Si cate sentimente aveam in mine. Cat de constiincios raspundeam la propuneri, gata sa-mi dau sufletul ca un erou pe campul de lupta.

In stadiul in care ma aflu acum, lucrurile sunt mult mai simple. As putea sa mi-o frec pe strada si sa flegmez ferestrele magazinelor in care se vand carti. N-are nici un rost sa caut normalitate daca natura mea s-a deformat autonom. Sunt ca un sambure, astept la nesfarsit sa ma infig in pamant si sa-mi creasca radacina. In pamant, caci intr-o inima nu te poti inradacina. Ratezi mereu chiar daca o buna parte din timp lucrurile sunt grozave. Mi a spus cineva ca sunt complexat, ca nu dau frau liber sufletului, ca nu mi doresc sa descopar fericirea. Alaturi de cine, am intrebat. Vezi, din nou.. Refuzul.. Negatia. Ai suferit prea mult. Adevarul e ca n am suferit niciodata. Am cautat intotdeauna suferinta, am cotrobait pana n strafundurile fiintei mele doar ca sa m-asez o secunda cu palmele peste durere sa-i simt originea, parfumul. De fiecare data cand am gasit-o a fost acolo o femeie. Mereu aceeasi. Din cauza ei nu mai pot azi iubi, din cauza ei nu pot nici sa sufar. Sau datorita ei. O simt intotdeauna prezenta in mine, o iubesc, o urasc si totusi ii sunt imun. Incomprehensibil. Am iubit cu inversunare o femeie. I-am construit in mine un templu. Cand m-a parasit n-am stiut ce trebuie sa fac. N-am chemat o inapoi si nici n am incercat s o fac sa se razgandeasca. Am anulat o. Am lasat o sa zaca in mine ca un parazit bolnav, incapabil sa fie daunator, inofensiv. Am fost mereu capabil sa-mi anulez suferinta. De fiecare data cand am fost doborat, m am reintors in templu. Si mereu ea in pozitie ghemuita, vrand sa mi spuna: ti am zis eu..

Intr o zi am intalnit o pe ea. Mi a placut. Mi a placut mult. Atat de mult incat intrand in templu pentru a povesti ce mi se intampla, am simtit o revolutie interioara fara precedent. Nu te voi lasa, imi striga. Nu poti face asta. Si atunci s a spart. Atunci s a spart. Rana adanca a devenit sangeroasa. Am fost intins pe covor. Inconstient.

Astazi sunt incontrolabil. M-am pisat in pat. O tona de gunoaie am scos din mine. M am tarat spre usa si am pus mana pe clanta. In urma mea aceeasi dara de gunoaie intinsa pe parchet. Oriunde m as duce, ma urmareste. Orice as incerca sa fac e cu mine. Respir doar daca nu ii promit ca nu iubesc, ca nu sunt indragostit de nimeni. Ucid orice forma de dragoste intalnesc, orice sentiment. Sunt incatusat!!!!

Anunțuri

Fluturi si mure

Aprilie 10, 2013

Vara. Salitos. Imparatia cerurilor si a pamanturilor. Ca faza aia cu planeta care, trecand pe langa terra o data la milioane de ani, o intreaba ce a mai facut. Rau.. Mi-au iesit Homo Sapiens. Paraziti, in pula mea.
Pana si universul insusi ne vede asa, mintea umana direct proportionala cu toata mintea umana. Direct proportionala cu sexul, cu organele genitale si abia mai tarziu cu ficatul, inima, rinichii, plamanii. Sanii scursi,
insetati de silicon ca un gurmand de obezitate. Eu propovaduiesc lumina, lustrele in desert. Calea de urmat: desfraul. Acum zac pe un sezlong, e noapte, tarziu, probabil dimineata caci incep s-aud pestii cum horcaie sub valuri
in timp ce o bucuresteanca imi descanta pula cu botul. O scuipa, o freaca cu o pricepere uimitoare si ma intreb de ce mama dracului nu sunt toate pizdele bucurestence. Poate-i extraterestra in mortii ma-sii. Gandesc. Iubi.. o strig.
Nu-mi raspunde. Pizdele cu adevarat indragostite de pula nu raspund niciodata cand o au in gura. Eventual dezvolta un gajait din ala mut, mhm sau aha, dupa care se risipesc ca un magar in zare. Sunt indragostit. Iubi de cat timp de cunoastem?
Hhh hhhhh raspunde din gat, semn ca avem un trecut impreuna. Ne cunoastem de mult. Imi las capul pe spate si privesc lumea invers. Parca sufletele coboara din hoteluri si odata cu ele toate pacatele savarsite adanc in noaptea fantasmelor, toate
fesele dezordonate si ascunse in cearsafurile surde, ultimele lumini aprinse si toti cei care dau o muie dupa perdele negre. Suntem efemeri. Inchid ochii si cu degetele scriu sperma in parul lu` iubi. Ce colt de lume. O las sa ma termine. Trebuie.
E una dintre pizdele care s-au nascut cu pula-n gura, sau, daca nu, au avut mereu pula tatalui ca alternativa la sanul sterp al mamicii. Astept sa se ridice soarele si sa vad cum carnagiul isi schimba infatisarea. Culorile devoreaza intunericul
cu primele raze in timp ce pe nisip umbrele noastre deseneaza scheleti dezaxati. E ca si cand as intra cu volele in mine si-as strange de pe autostrada sufletului lesurile putrezite si abandonate. Cateaua imi miroase pula si-mi vorbeste porcos. Pizda ei
se aude de la distanta de ani lumina, curge ca o cascada, e excitata si reflecta starea cvasinenorocita in care te poti afla si tu, iubire, si care te indeamna sa-ti inseli partenerul cu orice pula erecta aflata pe o raza de zece kilometri. O ridic deasupra mea
si-mi las pula sa alunece inauntrul ei. Geme ca o vioara. Se deschide poarta raiului si demonii nu cad. Raman acolo agatati de crengi pana cand va juisa tembela asta. Pompez dintr-o pozitie incomoda, dar pentru ea sacrificiul nu inseamna nimic. Legatii caii, fratilor, in curand
se va trage trapa la cada. Daca toata seva asta se va scurge-n mare, intreg ecosistemul de pe litoral se duce dracului. Eu sunt individul care curata piscine, nu mari, iubita mea, nu oceane. Juiseaza. Orgasmul ii ofera senzatia sfarsitului. Acordulurile de vioara se intind
in imaginatia iar acum se aud melodii inca necantate. Imi dau drumul. E un sentiment de dragoste murdara, tavalita prin sange si spuma de mare. Adio, Barcelona. Odata cu tine mor palmierii, cad nucile de cocos. Adio, viata grozava. Prezentul inseamna ca lumea e a noastra, a mea.
La naiba cu parcarile tale subterane, cu padurile, cu baltile Brailei. Curva isi arunca ochii in ceafa si tremura ca dopul unei sticle de vin cand un maniac loveste sticla de perete. Ies din ea si-mi las pula sa atarne la aer. E ravasita si vantul ii sopteste poezii de dor.
Probabil o sa planga. Gandesc. Pula mea plange cand clipele devin albastre. Sperma devoreaza nisipul cu setea miilor de spermatozoizi insetati de viata. Toti flutura steagurile albe. `Ra-ti ai dracului cu pacea voastra cu tot!!!!

Habar n-am anul in care suntem. E toamna. Ploua cu Jack in timp ce singuratatile devin insuportabile. Pizdele se ling intre ele, iar Dumnezeul cerurilor imi stranguleaza aminitirilor. O sa mor de mana lui imi spun, apoi imi opresc ochii in dreptul pizdelor care se ling.
Sunt doua. Si nici una dintre ele nu-mi este cunoscuta. Totusi au fost capabile sa aprinde becuri in tunel. Priveste si nu pune mana. Sa mori de dragoste neimpartasita si sa nasti reciprocitatea in cavou. Nici nu indraznesc sa ma intreb cum le cheama p-astea. Pesemne ca sunt
un curvar nenorocit si sunt aici pentru ca-mi place sa ejaculez pe numele strabunilor. Mi-e foame. As manca melci, iarba, crengi. As manca locomotive, abur, septari, as infuleca celulita, ovare eviscerate, mi-as baga botul in carne ca un posedat. Iubi face clatite si e departe.
Diferenta o fac miile de km departare, tocmai locurile in care nu suntem si unde intotdeauna larvele moarte se transforma in fluturi, caci, paradoxal, pe meleagurile mele larvele vii mor. Sufletul digului pescuieste chefali, iar zana buna numara valurile. Ai in minte iubirea eterna, stiu, sufletul pe tava.
Dar azi Dumnezeu nu apartine iubirii, azi exista doar Dumnezeul sexului, Dumnezeul carnagiului. Ma gandesc la ferestrele deschise. Cate sunt deschise pentru mine? Mamicile fac mamaliguta cu smantanica pentru copiii nebuni, spargatori de buldozere si borduri. Matusile se joaca cu pula ca iepuroaicele si mereu
vor fi noi capcane. Asa ca hai sa ne lasam prinsi in capcana. Hai, trageti de mine, rupeti din mine, digerati-ma in abdomenul vostru caritabil, pe titanic, in spatele nervilor oculari, sub corali si meduze. Iubesc. Iubesc virginitatea, Iubesc frivolitatea lui baby, misterul ei blestemat si bradul ei de craciun.
Iubesc felul ei de a transforma reziduurile in noutati, ruinele in cladiri impunatoare, felul ei monstruos de a face dragoste, cu cracii pe masa, fara convalescenta. Una dintre pizdele astea doua urineaza. Scoate din pizda zmei, sticle de cola si multe puli negre. Zilele imi sunt numarate. Probabil la un
moment dat totul se va termina asa cum a inceput: brusc. Haremul va muri. Pizdele se vor vinde pe tarabele unde azi se vand covrigi si placinte. Va fi uitata toata povestea. Revelionul se va scurge odata cu ultima apa bulbucata din jacuzzi, fara ancora, fara airbaguri. Voi fi molestat de propriul meu eu
devorator. M-as devora inclusiv pe mine. Ca viermele ala pagan care odata dupa ce-si autoprovoaca diviziunea incepe sa-si haleasca copertina. Viermele gaura neagra. Si cand te gandesti la cate cercetari fac unii sa descopere leacul cancerului. Oare asta conteaza? Imi rup camasa si stau in vant ca un retardat
dezbracat. Astept avalansa sa-si aseze folia pe mine. Din momentul ala voi emite exclusiv doar libere tendinte. Sa nu renunti niciodata la visul tau, spunea Hitler. VIsul meu e s-o duc pe Honey pe Jupiter si sa ne futem acolo ca doua particule de aer, ca doi stropi de apa vie pe o planeta decedata. Ce-o creste-n urma
noastra nu e important pentru mine, nu indragesc naufragiile, ma hranesc cu ele si candva o s-o halesc pe honey la gratar in amintirea ultimei insule, Gaoaza cu scantei albastre, acolo unde femeile isi incresteaza fofoloancele cu emblemele fostilor iubiti.

Crini. Trandafiri. Ma trezesc rapus de parfumuri legendare si nu-mi dau seama de unde-mi intra-n nari aromele astea. Stiu, sunt in interiorul placentei, si de-abia incep sa mi se dezvolte organele. Sunt spermatozoidul suprem. Am intrat in haos, honey. Sunt mic ca un gandac. Creierul e unica piesa pe care
am reusit s-o construiesc. Da-mi o tigara-n mortii ma-tii imi spune. Apoi isi stinge lumina de pasare colibri si peste lantera. Placenta-i ca o panza de paianjen. Fara timp. Fara spatiu. Sunt doar creaturi care ies si intra in infern. Dragostea nu exista aici. Iubirea e considerata raul principal. E doar certitudinea
ca nu te gaseste nimeni. Sau mai degraba certitudinea ca chiar daca te-ar gasi, nu te-ar iubi. Nu te-ar putea iubi. Mii de suflete zac condamnate in propriile si murdarele placente. Fiecare dintre ele a iubit prea mult un suflet care n-a trait si n-a gustat niciodata din placenta, un spirit liber, norocos,
de cele mai multe ori femeie. Razboiul a fost pierdut. Si mai apoi am inventat rahatul asta, speranta la o viata noua, indifernta ranilor anterioare. Aici e uitare. De aici s-au aruncat bombele atomice, atunci cand niste placentari s-au decis sa stranguleze omenirea si-au bombardat orasele suprapopulate. Luati futu-va-n gura
de spirite libere. Au sarit in sus ca melcii, cu burtile pline, cu urechile ciulite. In urma a ramas rastignirea. Toti mortii au putut mai apoi sa iubeasca. Beau un Heineken. Vechiul ritual. Adica e gustul.. Farmecul marii. Terasele care asteapta sa se deschida. In curand va inflori totul. Strazile se dezmortesc in timp
ce ultimele picaturi de ploaie freaca trotuarele. Sunt oameni noi la orizont. Valurile striga. Si din nou Baby cu alarmele ei nelinistite in cautarea adapostului. Baby deschide ochii dupa hibernare. Curand vor fi concerte, pescarii vor asalta digurile, iahturile ridica ancora. Faleza o sa-si ascunda fruntea tabacita si o sa
renasca ca un phoenix, din nou mareata si impunatoare. Alte inimi vor cerceta aceleasi maluri. Cate scufundari, cate sarutari nu s-au efectuat deja aici, nu s-au notat deja aici in calendarul nemuririi in cautarea indeplinirii aceluiasi mizerabil scop: fericirea. Va fi vara iarasi. Cu meduze si fuste. Cu promisiuni
si telegrame. Cu sms-uri si regrete, cu tristeti balneare si icre de guvizi si lamaie. Cu berea muta de la dozator. Cu tarabele resuscitate, cu embrionii parcarilor, cu hidrobicicletele despartii. Cu limbile straine din lifturi, cu obuzele, artileria rebelelor coclauri, cu mansardele umbroase si parfumul ala terifiant de viata.
Cu lesinatele spatii de dansuri in care pana si cele mai virgine femei tanjesc dupa o gura de sperma, cu grasanele teleghidate din aer, cu carismaticele nopti pierdute, cu delirul diminetilor si cafeaua aia fulgeratoare a mahmurelii, cu absorbantele de sub mese, cu artistii sambetelor cuminti, cu flacarile iadului, vestitorii pulilor impotente.
Baby isi aboarbe prima portiune din placenta. Ea iese prima. Iese inaintea mea. Intinde picioarele ca libelula aripile. E vie. Eu ies mai tarziu. E timp suficient. Mai raman o perioada aici ascuns in regretabila iluzie. Vreau sa se trezeasca soarele, sa-l vad aprins pe cerul iertarii si sa scrie cu primele lui raze fierte: Tu chiar poti sa iubesti, in pula mea!!!!

Ultimele forte

Ianuarie 5, 2013

Cum se fut eschimosii? Ma gandesc la chipurile alea arse in zapada. Carcici in igluuri. Singura melodie o canta pielea pe gheata rece iar amprenta lasa in urma samanta rascoalei. Rasfoiesc fotografii si imi pun intrebari. Tipele astea sunt batrane, pe fata lor galbena ridurile lasa senzatia de ceara ghimpata. Si se inmultesc, se inmultesc, se inmultesc..

……………………………………………………………………………….

Caut disperat o tigara. N-am. N-am bani, n-am haine, n-am benzina. Mortii ma-sii, sunt pe moarte si totusi viata vibreaza in mine. Inca sunt tanar imi spun. La telefon raspund doar umbrele si noi.. noi.. ce dracului s-a ales din noi? Nu ma gandesc la asta, curand apune soarele si iarasi intunericul o sa-mi verifice oasele. E frig. Frig afara, frig in casa asta. In mine e ger, nu reusesc sa-mi aprind flacarile. Imi spunea o femeie ca doar dragostea aprinde organismul. Daca-i asa, am belit-o. Pe mine nu ma mai iubeste nici cofetareasa, nu stiu de ce fac referire la ea… dar ma gandesc instantaneu la sanii aia bombati, feriti de viscol si zapada. In fata lor, soarele poarta sapca. Come on, coaie, lasa-ma sa te cuprind in brate. Razele tale au spalat de pacate atatea dimineti nenorocite. Tii minte?

De azi nu-i mai scriu ei. Am langa mine o torpila, dinamita feminina. Femeia asta il poarta pe Dumnezeu sub piele si nu stie inca. Un diamant neslefuit. Asa eram si eu candva. Dupa slefuire m-am dus dracului. Inspiratia moare fara alcool. Si ca sa mi-o economisesc mi-am daruit sute de Jack. A murit inecata. Apoi au scufundat-o valurile de lacrimi care au udat cearsaful. Inspiratia.. pictorii mor de foame si scriitorii nu exista in lumea artistilor. Hemingway a murit de sida intr-un pat din propria mea memorie. Miller era un amarat in pat, un sclifosit imbecil care si-a stampilat istoria cu penisul. N-a facut baloane. Penisul a decedat in bratele blonde. Mareele au pastrat echilibrul. Pana m-am nascut eu si raiul si-a deschis portile. Atunci a inceput razboiul. S-au cacat pe ei de frica unchii mei, matusile, chiar si cei de la periferia orasului. Voiau sa fiu fata. Mama s-ar fi jucat milenar in parul meu, mi-ar fi prins in codite frunze de nuc, boabe de orez chinezesc si dracului mai stie ce absorbant de calitate. Eu am vrut sa fiu eu. Nu m-au amanetat ei. M-am amentat eu mai tarziu cand am descoperit femeia si am fost dispus sa-i daruiesc sufletul meu, intreaga mea valoare centenara pentru un sarut. Am acceptat. Racolarea a fost sublima ca un ritual – mereu acelasi – o plimbare cu masina, un suc, poate o plimbare sub cerul instelat cu astea mai crispate si pudice. Si multe sacrificii. Barbatul nu invata niciodata. Iar zodia… Zodia e scrisa-n stele de ursitoarele tristetii. Ca sa fii smecher ai nevoie de suflet. Mult. Sa dai si sa renasca. Sa ai un suflet fara capat, mare si lacom si sa inghiti daca e nevoie ce ingurgiteaza altii. Sa formezi, sa te formezi. Nu-i de mirare ca toti smecherii care ne inconjoara sunt smecheri prosti. Smecheri ocazionali, smecheri financiari, smecheri literari. In pula mea, mai e cineva smecher? S-aud un sunet, e cineva smecher??? Smecher, cine e smecher????

N-am ultimele forte. Nu le-am avut niciodata. Mi-au lipsit. Am compensat intotdeauna cu alte maini din mine, cu alte picioare, alt suflet de leu. Mereu m-am acoperit. Candva unii m-au lovit cu tot ce-au avut la indemana. Au scris pe mine legile lor si m-au lasat sa zac in propria mea balta de sange. Nu i-am inteles. Nici azi nu stiu de ce eu. Dar a fost clipa cand s-a declansat autoprotectia. Mi-am jurat ca n-o sa mai doara. N-a mai durut. Am devenit imun in cateva secunde de degringolada. Am ras acolo jos in balta mea, am cantat serenade si m-am intins balacindu-ma ca un copil la mare. Nu, n-am ultimele forte. Nu le-am cunoscut. Sa ai o ultima rabufnire si cu care sa te salvezi. O ultima furie ca degetele palmei care s-au strans si s-au ridicat impreuna cu bratul cand Barca le-a dat 5 lu Real omorand palmaresul lui Mourinho. Barca, Barca am strigat atunci cand meciul venea dupa eliminarea din liga cu interul ala rusinos de frumos.

Sa nu renunti niciodata la visul tau!!! Ma auzi? Sa nu renunti niciodata! Esti viu, esti vie. Nu renunta! Inainte cu orice pret, cu orice mijloc, cu orice motiv. Orice ar fi nu renunti. O sa intampini adversari mai puternici, viata ne-a dezvoltat abilitatile in nenumarate moduri, nu renunta. Cazi si te ridici. Te ridici si nu renunti. Esti armat. Unde au fost ei cand tu cucereai lumea? Unde erau ei cand tu escaladai abisul? Unde erau ei cand tu erai in varful lantului trofic? Oricine poate fi invins! Oricine poate fi daramat, umilit, injosit. Pastreaza-te deasupra. Nu e nevoie sa dai lovitura de gratie, l-ai omori, dar esti leu, descatuseaza-te, musca din ei.

Eu respir. Inca mai pot. Victimele colaterale nu conteaza. Ma uit imprejur. Nimeni. Dar cum rasare ea, n-o sa stiu in veci. De unde vine, pe cine iubeste, pe cine poarta in ea… E viata ei. Si ea respira. Prin mine, prin ei, prin tot ce respira pentru ea. Prin fiecare colt de luna, picatura de apa, prin orice raza, orice lumina, orice patrat de intuneric. Ea e tot ce conteaza. Chiar daca uneori nu stiu cine e. Chiar daca de cele mai multe ori e o straina, o alta pizda. Chiar daca ma poarta pe calea ei ferata in lanturile departarii. Chiar daca las trenul sa ma franga pentru ea, pentru buzele alea pe care le-as lipi de mine, le-as otravi si le-as lasa sa ma mestece. Ea e tot ce conteaza. Se uita in oglinda. Nici ea nu se cunoaste. Nu stie ca-i a mea, nu stie c-a ramas a mea, dar ochii ei o cunosc si poate ma cunosc si pe mine. Se uita in oglinda. O parada exotica dimineata devreme. Isi pregateste micul dejun si se intreaba cand au trecut anii. Raspunsul n-o sa-i vina niciodata.

……………………………………………………………………………………

Daca as fi un eschimos m-as tavali la polul nord. M-as tavali, m-as dezbraca si m-as lasa fluturat de avalanse ca un steag. Sunt omul avalansei la urma urmei. Gol, rece ca zarea, as face o gaura in iceberg, mi as infige penisul acolo cu ultimele forte – pe care atunci le voi cunoaste – si as fute globul asa incet. Ca o briza. Ca o uitare!!!!!

Fara coaie

Decembrie 19, 2012

De cand m-am intors, abia daca reusesc sa mai scriu ceva. Ma gandesc necontenit la strazile pline, inimi de mari orase, pline pana la refuz de fantezii, de tragedii, de drame. E prea simplu sa traiesti izolat. Prea moale pentru un suflet de leu. Drumurile la market mi se par istovitoare si singuratea ia o amploare inimaginabila. Timpul este dusmanul nostru, baby. A fost si va ramane. Ninge. Cat am asteptat asta, iar acum, in deplinatatea nostalgica a momentului, as vrea sa fie cald, vara. Sa ejaculez printre valuri, incatusat de o poezie fidela. Dracu sa te ia, baby.

 

Mi-am turnat un pahar de vin, dar ziua trece groaznic. Noptile sunt infinite. O sa sfarsesc urat. Cel putin asa mi se pare daca ma iau dupa ultimele texte scrise. O baza de tratament pentru suflet care da rateuri. Nu se unge nimic. Intreg sistemul imunitare ridica steagul alb. E dulce totul. Praful. Telefonul. Tigara. Uneori simt cum literele isi au propriul succes. Atat mai conteaza. Literatura. Cupa de sampanie. Noi.. noi suntem niste ratati. Mereu am fost. Carapacea noastra plina de sentimente e ca o limba de vitel sacrificat. Sunt la capatul marilor aspiratii. Sa conserv o evanghelie in timp ce cei mai tari si-o trag pe nerasuflate. Ultimele futaiuri dateaza din erele vechi, ochii acoperiti de copertina, parca de o idée a vreunui colectionar mort trist pe strazile Parisului la cateva strazi de inima lunii. Apoi simt dragostea cum moare. Cum se risipeste pe pardoseala. Uneori ma bufneste plansul si tiparesc in graba ciornele delirului sa nu cumva sa uit cati am fost. Doi.. eram doi. Suntem doi…

 

Fara coaie. O dragoste fara coaie n-are sanse de supravietuire si tu stii. Mai ales intr-o lume in care mirajul este piesa de rezistenta. Sunt flamand, flamand de tine si de trecut. Flamand de present, de pamant locuibil, de intensitate, de intuneric. Sunt flamand de pizda ta, de felul in care se deschide cand arunci departe lenjeria. Flamand de moment si clipe bete. Resturile din canalizari. O lume si o viata de halit. La impins tava pe palierul uitarii, singurul care face romanii sa se simta vestici. Noi, rasa noastra condamnata, rasa noastra distilata, amestecata, falsa si trufasa, noi invingatorii marilor razboaie, noi cu inimile noastre de sclavi mandrii, noi si rasa noastra, baby, noi, cercetatorii, culegatorii de citrice, capsunarii, noi criminalii, bucatarii, fotbalistii… noi.. o sa murim veseli fara sa ne cumparam iluziile. Nu mai e nevoie sa-mi doresc un loc in care sa mor de foame, baby, locul ideal e aici, in patul si-n camera asta albastra, cu ghirlandele ei fandosite de pizda beata, cu orchestra ei accidentala si pana la sfarsit, plina cu pulbere de stele. Sa ai talent e tot ce e important. Talent. Chiar si la latrat. Talent talent talent. Venele urla. Venele parasesc corabia la sfarsit.

 

Brusc te vad pe tine. In departare doi sori bat tobele mersului tau. Esti in unul din amurgurile tale bune, pe unul dintre valurile care te-a adus aproape, unul din valurile alea monstruoase. Imaginea ma cuprinde. Aveam nevoie atunci de ragazul pe care acum mi-l ofer. Atunci a fost clipa zero, inceputul ala obosit incepuse la randul lui mult prea tarziu. Stiu ca va veni o zi in care totul se va sterge. Totul, absolut totul. Trecutul va fi o poveste care ma va provoca sa ma intreb: tu chiar ai trait aceasta viata? Chiar a fost a ta? De ce n-ai luat o decizie la timpul ei? De ce n-ai oprit totul? De ce n-ai mers cand a trebuit sa mergi? De ce? De ce? Va fi  prea tarziu ca sa ma insemne ceva. Prea tarziu ca sa-mi mai spun macar mie insumi daca a meritat sau nu, sau poate totul va fi atat de vechi incat nici nu o sa-mi amintesc ce anume ar fi trebuit sa merite. Viata are un capat, baby, si nu noi hotaram cand si cum va veni. Sacrificiul supreme este ca m-am oferit sa o traiesc asa cum ea mi s-a dat mie: goala, nula.. o vasta incapere in care sa rastorn probe, fotografii, futaiuri, amintiri. Eu am asezat Dunhill-ul, Jack-ul pe doua coridoare. In celelalte randuri te-am pus pe tine si tot ce a avut legatura cu tine. N-am avut nimic de adaugat. Fibrele acestor lucruri alese s-au oglindit in mine si viata mea a fost ghidata de invelisul tau sub protectia invizibila a mahmurelii. Nu sunt precursori. Nici nu voi izbuti sa descifrez un mister. Doar ca asa.. acum.. aici.. mi-e dor de inima aia verde, tanara, pe care universul insusi si-a inceput cantarea.

Traiasca femeia!

Noiembrie 14, 2012

Stam in picioare. Dansam. E la fel de frumoasa precum era cu sase ani in urma, in noaptea aia memorabila in care isi amanetase verigheta ca sa luam cina la noul restaurant evreiesc, undeva in inima Constantei. Era imbracata intr-o rochie rosie, dintr-un material subtire prin care ii vedeam bikini strabatand elegant stramtoarea Gibraltar. Parul ii cadea in valuri pe spate ca o cascada salbatica si imposibil de stapanit. Abia descoperisem placerea fermecatoare a amorului iar ea, naluca rosie se imprima pe fotografia eternitatii. Nu stiu daca isi aminteste noaptea aia, era o mana de om, tanara si vulcanica, traind cu intensitate algebrica fiecare clipa pe care viata i-o intindea la picioare, avand planificata fiecare secunda incat nici nu stiu daca-i ramanea timp sa se odihneasca. Tineretea isi depunea icrele ca o sirena beata pe chipul ei. Eram dezorganizati, lunatici si ne complaceam inaintea unui viitor pueril, fara nici un fel de garantii, certitudini ca vom ramane amandoi. Ma iubea pe atunci. Ma iubea mult. Uneori in viata amintirile se plimba in noi cu telegondola. Amintiri de sus din zgarie nori cazute in dizgratia pasionala a spiritului. Stau in camera asta. Fumez, beau si scriu. E o distanta mare intre mine si ea. Gloria vremurilor bune pare de mult apusa. Realitatea-mi arata ca n-a mai ramas nimic din noi, dar ea e la fel de frumoasa. E cea mai frumoasa femeie nascuta vreodata pe vreo planeta. Dansam. Valsam si in surdina se aud melodii reci si triste. Ma uit in ochii ei. Au fost muti ani la rand si acum vad pentru intaia oara o lumina. Probabil ca e ultimul dans. Cat timp am stat despartiti? Cat timp vom mai fi despartiti? Dau timpul inapoi cu sase ani in urma, intr-o seara geroasa de ianuarie cand ma astepta in gara sa o iau acasa. Abia ne mutaseram impreuna. Ningea. Ningea si eram fericit ca o vad. Mergeam spre ea hotarat sa-i spun ca ma contactasera niste pasarici din Inel II ca sa le scriu povestea. Urma sa semnez un contract. Ma simteam liber ca pasarea cerului. Liber sa ma iubesc cu ea pana iesea din mine tot sufletul. Mi-a afisat privirea ei rece si amara. Era aceeasi privire invelita in lacrimi ori de cate ori aduceam in discutie o alta femeie. Sfarsitul lumii se desfasura in ochii ei si am inteles atunci in tineretea mea idioata ca dragostea striveste sufletul cateodata chiar daca nu are motive sa o faca. Am luat-o de mana si am cotrobait prin maruntaiele orasului, tinandu-ne strans de parca urma sa ne despartim pentru totodeauna. Si atunci s-a uitat la mine cu ochii scosi din adancuri spunandu-mi: Te iubesc… m-am aruncat peste ea acolo, dand din maini ca o lebada prin zapada asternuta in zigzagul bulevardului. Radea din articulatii, oferindu-mi cel mai tandru si mai proeminent zambet pe care viata mi-l predestinase. Ma trezesc scriind si fumand. In fata ea si cu mine. Dansam. Iris. Nu ma uita. Megaorchestra. Simfonie si Felicia Filip mai tanara cu cativa ani. Cristi nu e operat iar burta ii cade dintre coaste. Habar n-are c-o sa paraseasca trupa. E imbracata in negru si de urechi ii atarna cercei cu zdranganele. Se uita la mine. Degetele ei imi preseaza coastele. O sa explodez. Surad si scriu inainte. Pe fereastra vad cerul la inceputul lui octombrie. Copaci rasfirati. Ultimele zvacniri ale verii. Palpitatiile sfarsitului. E seara si sunt intr-o camera goala. Aici am dus cele mai grele batalii ale vietii. Aici s-au scurs scenele unei iubiri delirante. Pana cand aceasta si-a ros propria carne ca sobolanii bolnavi de batranete. Iadul se ridica deasupra mea si imi infunda caile respiratorii. Merg inainte cu demoni pe umeri. Dansam si rad iarasi. S-a lipit de mine. Uite.. uite cum parul ii mangaie sanii. Uite-o pe ea mirosinidu-mi gatul. Cum se topeste pe mine. Si eu.. si eu.. uite-ma cat sunt de indragostit. Cat o iubesc de mult. Probabil nici nu-si imagineaza cat. Nici nu-i trece prin cutia craniana. Ma intorc la o dimineata de august cand m-am trezit pe plaja in Vama, dezbracat si cu o sticla de Jack in brate. Eram gol si pe spate ma bateau primele valuri. Eram biciut de mare si eu iubeam marea pana-n tample. Eram atat de mahmur incat abia daca ma puteam deplasa. Nu reuseam sa-mi amintesc cum mama dracului ajunsesem acolo. Inaintea mea niste pizde se stransesera intr-o hora nebuna. Canta Phoenix. Tiganiada. Apoi m-am intrebat unde e ea si nevazand-o nicaieri, m-am panicat. Inima imi batea puternic ca o inima de macara, de robot care scoate sunete de motoare. Am lasat sticla si am inaintat prin hora nebuna incercand sa dau de urma ei. Nu o vazuse nimeni. Explicatiile mele erau neintelese de ceilalti. Raspunsurile lor imi futeau creierii. Am inceput s-alerg si sa plang si sa caut un colt in care sa m-arunc. Sa lupti atat si sa dispara de langa tine ca un glont. Gandeam. Mi-am prins fruntea in palme. Omenirea isi pierdea intelesul. Fara ea viata mea era un hazard. M-am uitat la toate cucoanele alea, la meclele lor acoperite de caramida aia portocalie cu care-si acopera pizdele fata ca sa para mai tinere si fara cosuri. Singurul drum la cer era ea. Apoi am vazut-o pe ea venind spre mine cu doua cutii de Burn in palme. Ma gandeam ca-ti va fi rau, mi-a spus. N-am intrebat-o nimic. Am luat-o in brate si m-am uitat la singurul vapor care strabatea orizontul. De-ar fi putut lansa o torpila chiar in momentul ala, sa se distruga totul imprejur si noi sa murim asa, impietriti in memoria naturii, singuri, amandoi.

Obisnuia sa lipseasca de la munca pentru ca o dureau ovarele. Avea dureri cvasiimperiale si cateodata ma temeam ca o sa-mi moara-n brate. Himerele iubirii se aprindeau si paleau. Locuiam de doi ani impreuna. Jura ca n-o sa mai poarte in veci fuste scurte. O indemnam continuu sa doarma. Dormi! Ai tot timpul din lume sa lucrezi. Intr-o dimineata, nemaisuportandu-si propriile ifose, a luat o carte si a aruncat-o puternic spre mine. M-a nimerit direct in frunte, bulversandu-mi directia, lasandu-ma lat. Cand mi-am revenit radea ca o nebuna. Fa-ti o clisma mi-a spus. Am inceput sa rad. In numele iubirii tale. Si a altor mii care m-asteapta afara. Era lucrul care o deranja cel mai mult. Sa stie ca mai exista cineva in afara ei care ar putea sa confere persoanei mele orice fel de avantaj. Micile mele rautati aveau darul sa o incurajeze, se ridica ca o mumie, isi tragea toalele pe ea si pleca la serviciu, ghilotinata de ovare. Si imi trimitea sute de mesaje pe zi. Milioane de mesaje. Farmecul vietii se afla in oamenii pe care ii iubesti, i-am spus intr-o noapte. Iubirea mea pentru tine nu se va sfarsi niciodata.

Adevarul e ca-mi lipseste. Cateoata imi lipsea si cand era cu mine. Cand ma tavalea, se arunca peste mine, cand imi facea masaj.. simteam ca-mi lipseste. O iubeam mai mult decat exista ea in insasi fiinta ei. O iubeam mai mult decat putea sa se proiecteze si nu mai aveam cum sa-i daruiesc dragostea mea, surplusul iubirii mele, pentru ca o infundasem pana in crestet, un gram in plus ar fi condus-o la explozie. Mi ar fi murit.

Lacrimile imi curg pe obraji. O parte fac curbe si-mi aterizeaza in nari. O parte pe buze. S-a luminat afara si eu zac intr-o pustietate infinita. In viata suntem invatati sa cautam lumina. Sa urmam scanteia aia, coada de cer, care ne va ghida spre absolut, iar totul in spate va fi hau si prapastie. Totul pentru dragoste. Sa iubesti inseamna sa fii viu. Mi s-a aratat mie acea scanteie, coada de cer, dar ar fi trebuit sa ma indrept incolo fara ea. Am preferat sa merg cu ea de brat printre deseuri omenesti, scursuri, idioti, cvasifatarnici, aparent prieteni. Dragoste epuizanta. Plenara. Deliranta. Obsedanta. Inaintam. De la caramizile negre, samsungurile inceputului, o ardem in iphoneuri cu multi pixeli. Jack-ul a ramas la fel. Dunhill-ul si-a schimbat ambalajul. La fel ca mine. E prea brusc timpul. Prea rapid. Puterea mintii are o intarziere de ani si e fascinant cum ramane intiparita in sentimente in care crede, dar care nu mai sunt de mult la fel. Ma doare. Sa inchizi ochii inseamna sa inchizi cartea. Sa inchizi viata. Sa mori. Fara morfina. Doar tu. Galben, palid. Si inca sa crezi ca esti la fel, ca ochii tai exprima aceeasi adulatie nenorocita din alti ani, acelasi ton care facea planeta sa vibreze si pe ea sa se incolaceasca de tine. Cancerul se depune intre felinare ca o fluturare de aripa. Te invaluieste. Naste acel ce ar fi fost daca… si te oblige sa cresti, sa te dezvolti intre daramaturi. Cine nu intalneste mediul, clacheaza. Prietenii mei au clacat. Viata iti ofera prilejul sa futi. Daca nu futi, esti futut. Esti macerat ca un schelet. Zbbbbbannnnggg! Gata! Esti dincolo, sechestrat, falit, degradat, parasit, uitat. In dizgratie. Demn de mila. De lacrimi. Un tablou in urina. Fisa de externare lipseste. Lipsesc si persoanele de baza, cele pe care te bazai in cele mai dure momente. Soloooo. Singur ca o idee intr-o inima cat un munte. Pe cine sunti cand dragostea ti-a batut cuie-n tample? N-am crezut in veci ca ma voi desparti de ea. Sub nici o forma. Si acum, acum cand sunt aici si ma uit la noi pe fereastra ninsa, realizez ca i-as fi iertat orice. Deodata se schimba peisajul. Sunt cu ea in urma cu cativa ani pe faleza multiubitului oras si stam pe o banca. E soare. Fumez si facem poze. Fotografii si frunzele zboara si ea rade. Haine albe. Inima neagra. Terasele sunt pline. E sfarsit de vara. Oh, da, sfarsit de vara. Si ce vara avuseseram. Era libera si era numai a mea. Multi cunoscuti roiesc in jurul nostru, ii stiu de multi ani. Ma cramponez. Am uitat de toti. Cum au trecut pe rand pe alta lista? In trecut. Si apoi in trecut indepartat, pentru ca prezentul era ea, iar viitorul, oricat de neprevazut parea, era tot ea, cu sandale rosii sau fara. Poate in rochie de mireasa. Literatura ne daruia mirajul. Beatitudinea. Hrana. Se juca in parul meu si-mi spunea ca numara paduchii. Apoi am inceput sa radem de toti. Grasi, slabi, obsedati, blonzi, chiori. De aia cu fata de caine, de nasosi, de tatosi, de pizde pe tocuri. Am ras pana la epuizare. Cand am intrebat-o la una din ultimele noastre intalniri daca isi aminteste ziua aia mi a raspuns: da… a fost. Demult. Mi a lasat un gust amar. M-am intors cu spatele sa-mi ascund lacrimile stanjenitoare si mi-am dat seama cat de mult nu mai semana cu ea. Iarasi lacrimi si laptopul ma sprijina si simt cum ma cuprinde o stare de ura si crima si o sufocare rapida care usuca totul. Candva o sa ma scufund in ocean ca titanicul. Fara provizii. Un Heineken si sa vina sfarsitul lumii. Lumea viseaza mancare. Se sfasie pentru haleala. Ori poate pentru o halca de pizda. Flamanzii sunt mereu pe strazi. Aerul curge prin canalizare iar noi respiram anonim. Ma gandesc sa ma baricadez. Sa ma ascund. Cand a plecat mi-a zis: o sa te caut eu. Iti doresc sa-l iubesti, i-am raspuns. Si m-am indepartat nevazut. Dupa lupte seculare, dupa atatea razboaie nucleare, dupa atatea sentimente, clipe, ani de convietuire, de coabitare, n-a plecat. A ales sa plece cand traiul devenise comod, prea infirm pentru a o provoca la ceva, probabil. Asa cum aleg pizdele de 40 de ani sa-si paraseasca domiciliu pentru un putoi care nu stie sa citeasca. Asa zisul ultim tren inainte de o batranete dureroasa. Si e frecventa situatia.

Sa presupunem ca esti dumnezeu. Lumea arata altfel in ochii tai? Ori poate calitatea vietii consta in maldarul de bancnote din portofel. Desigur, in asta consta. M-am prins. Esti mai important decat saracia aia de la colt. Tu ai o vila, o prestanta, tu nu te grabesti, respire lin,respiri curaj, n-ai griji. N-ai datorii. Ai un program fix. M-am prins, tu ai valoare. Tu iti permiti sa inghiti perle negre si tot soiul de raritati de care saracia aia de la colt nici n-a auzit. Ce folos toate astea? Pe mine nu ma impresionezi. Soarta alege toti cacanarii sa traiasca pe cai mari. Si daca petreci eternitati jos in infern, cu oasele-n smoala, unde-i necazul? Pizda e tot ce-a contat. Pizda uscata unde nu cresc nici cactusi. Pizda cactus. Fruntea sus! Murim si Dumnezeu e femeie. Traiasca femeia!!!

Paraleu

Iulie 2, 2012

E al dracului de cald aici. Caut un prosop, o hartie, dar nu gasesc decat sticle goale. Sticle sticle sticle, de parca a murit mama geamurilor si toata sticlaria din lume s-a depozitat aici la mine in camera, singura si virgina ca o profa de mate. E clar, sunt acasa. Gandul asta imi provoaca usturimi in nari si ma simt atat de incoltit incat incep sa scot sunete de disperare ca un vapor pierdut in larg. Ce mama naibii caut iarasi acasa fara tine? Uite asa mi se naruiesc toate sperantele. Asa imi mor visele pe rand, imi cad crengile si pana la urma, presimt, ma voi usca. Ahhh.. chipul tau imi provoaca spasme. Ma enerveaza. Cumplit. Esti atat de frumoasa incat as renunta la tot. La tot ce insemn, am insemnat sau voi in semna cat timp voi colinda planeta asta. Nu-mi place sa stau intr-un loc dar ma intorc intotdeauna aici de parca te-as gasi pe tine dezbracata. Nu gasesc un pix in toate sertarele astea. Scrisori. Atat. Scrisori de dragoste. Poftim: Ana, Kimmy, Dora, Flori, Paula, Diana, Gabriela, Deea, Mirela, Anca, Zuzu, Leo… Scrisori si scrisori de parca vremea insasi inseamna scrisoare. A scrie ca si cand ai trece prin timp. Fara scapare. Sa scrii si sa bei si, daca esti in stare si poti, sa iubesti – lucru care poate fi pus la indoiala.

E o seara de vara bolnava de cancer. Adica au inceput sa sara tumori din luna, din stele iar toate constelatiile zac parasite si tot rahatul asta se reflecta in mine si ma copleseste. Ma simt extenuat. De parca te-as iubi de o mie de ani. Toata viata mea m-am crezut artist si m-am straduit sa-mi confer o litera pe care s-o ascund poate sub limba atunci cand pilonii vor pleca de sub picioare. Pentru ca intotdeauna pleaca. Si cerul intotdeauna cade. Este o sinucidere lenta la care iau parte fara sa ripostez, fara sa contrazic.. doar privesc si privesc si privesc spre o lumina care nu se mai aprinde. E vesnic intr-o stare de palpaiala profunda ca o dragoste care s-a erodat intre timp, iar acum, la final, mai are ultimele reflexe, ultimele zvacniri de electricitate, ultimele minciuni.

Nu stiu cum te-am cunoscut. Viata e o intamplare. Asta ca sa nu mai reiau eternele basme despre soarta si destin. Viata e o intamplare si probabil noi insine – intamplatori. Au trecut ani de cand am naufragiat in realitate, ceea ce m-a indispus peste masura si mi-a dat de inteles ca de aici, pula mea, asa o sa fie. Asta pana cand ai aparut tu si-ai stricat mecanismul asta, ai prabusit cladirea ratiunii si m-ai impins, poate fara sa-ti doresti, aici in infern. Sunt posedat acum. Ard aici. Ard pentru tine, pentru privirea ta si pentru speranta aia tampita ca poate maine te vad. Dar sperantele daca nu mor repede, nu mor niciodata. Nu reusesc sa le asasinez desi parca as vrea. As vrea sa ma simt iarasi puternic, stapan pe propriile mele forte, pe propriul meu penis, pe propriile mele fese, pe picioarele mele, pe mintea mea. Ceea ce se intampla acum cu mine este faptul ca sunt bolnav de dragoste. Si daca nu stii, te iubesc pe tine. Sunt bolnav de iubire. Coastele mi s-au insurubat de stomac si nu pot sa halesc, nu pot sa urlu, nu pot sa respir. Doar beau si ma mint ca o sa strabat lumea cu tine, la bratul tau, calare pe maturi albe. Te iubesc, in pula mea. Dar tie iti pasa? Conteaza? A iubi in lumea asta e vax, nu are importanta nici macar cat un fulg dintr-o perna veche. A iubi un strain este o greseala, dar a iubi un cunoscut e doar moarte. Moarte moarte moarte, dulce moarte, ai intrat in mine cu un cufar de iluzii si m-ai lasat sa m-arunc dintr-o parte in alta urmand cu ambitie firul lor ratat.

N-am nici un dumnezeu. Nu mai cred in nimic acum. Sunt doar o samanta. Un amurg. Un sfarsit de zi. Un inceput de noapte. Un fulger. Da, imi place chestia asta. Sunt un fulger. Un fulger nemaintalnit, nemaivazut, nemaisimtit. Sunt fulgerul care despica pana si broastele testoase-n mii de parti perfect egale. Sunt nebun nebun nebun. As vrea sa fii aici in camera asta de tortura, sa ma lasi sa-ti perforez organele pe rand. Vreau sa fac dragoste cu tine, darling, imediat dupa ce te fut bine. Sa te fut pe tine e ca intrarea in paradis. Se deschide o poarta mare si iti e ingaduit sa privesti inauntru la florile albe, bancile din penumbra si tot arsenalul ala de ingeri femei. Mereu mi-am imaginat raiul ca pe un loc unde se-aduna grasii, grasele, uratii, mortii tineri – de obicei astia cu suflet mare – sa-si planga obiceiurile. Dar eu sunt un diavol, ce dracului sa caut in rai? Si, la urma urmei, ce mama dracului sa cauti tu in rai? Nu e locul potrivit sa te ascunzi. Tu te-ai refugia mai curand intr-unul din barurile negre care ne permit sa visam la dragoste dupa ce ne ofera gratis femei de croaziera. Chestia asta cu tine e ca ma doboara. Adica ti-am ingaduit sa intri atat de adanc in mine, incat acum nu te mai pot scoate singur. Si nici autoexorcizarea nu e o solutie. Tu, in nici un caz nu vei iesi singura… Oh, darling, cum pula mea sa te uit eu pe tine? Cum sa nu ma gandesc la sanii aia retrasi, cum sa nu-ti colind crapatura, cum sa nu-ti perforez pestera tridimensionala, cum cum cum? Cum sa sar peste episodul cu futaiul, cum sa iti dau drumul din palma, cum, darling? Pizda ta e grozava, e locul unde se canta iarna la terasa, locul unde se inunda strazile: atentie, sobolanii ies primii. Cand o sa mi-o bag in tine vor muri sarace si singure toate rozatoarele din lume. Voi lovi in peretii tai nemuritori cu puterea unui proiectil rusesc, imi voi arunca pe tine toata povara vietii asteia, toata graba asta nefireasca, toata ura care s-a acumulat de cand am terminat gimnaziul. Voi lovi intre gemetele tale, sub chilotii tai cu buline, voi pompa fara sa respir. O sa te fut, darling, ai rabdare. O sa te fut pana-ti ghiortaie matele, pana ti se cutremura tie insati visul cu noi. Si apoi o sa te iau la limbi, o sa-ti dau limbi grosolane, vagabontesti, glaciale si reci ca zapada. O sa te fut, darling, o sa te fut pe pamantul asta pana iesi pe strada si ridici steagul alb. Necazul cu tine e ca niciodata nu esti hotarata. Nu esti hotarata nici macar daca sa ne urmam drumul. Nu. Tu esti statornica, tu creezi o ruta diferita pe care te postezi si astepti singura sa vina cineva. Poti sa stai si sa rabzi acolo o mie de ani. Poti sa adormi acolo o suta de mii de ani si sa te trezesti intr-un final spunand: ah, n-a venit nimeni, pot sa adorm la loc…

Cu mine lucrurile stau diferit. Eu imi port singur busola. Daca aleg un loc unde s-ajung il aleg pentru ca pur si simplu mi-ar placea sa beau o bere acolo. Fireste, nu-mi plac camerele pline de sticle, asta e cert, dar imi plac camerele unde pot gasi ochi de-ai tai. Simt o durere necrutatoare care ma patrunde pana-n penis ori de cate ori ma gandesc la ochii tai si la buzele tale. Simt cum mi se scurtcircuiteaza tot avansul si pun frana brusc si ma lovesc cu nasul de un parbriz invizibil. Te iubesc. N-a fost niciodata altceva decat dragoste. Te iubesc mult. Asta pot sa iti jur cu mana pe inima mea ticaloasa. Ca te iubesc. Dincolo de orice fel de privilegiu… Oriunde te-ai afla!

De departe

Iunie 26, 2012

E trecut de miezul noptii si ploua in draci. Ma simt de parca n-am vazut si n-am simtit langa mine tipenie de om de milenii incoace. Sunt in infern. Paralizat in inima iadului si ploua torential cu sperma, cu saliva rosie si cacatul asta imi lipeste genele, buzele, degetele, imi ascunde chipul, privirea. Dumnezeule, privirea… Zic privire si ma gandesc la cum te pierzi tu in zare, baby. Cum plutesti ca o nava spatiala intr-un orizont indepartat. O nava spatiala singura si trista in care au murit toti pasagerii, iar unicul supravietuitor, sufletul, trage jaluzelele, inchide lacatele si se arunca….
Eu iubesc. Am ajuns aici pentru ca am iubit prea mult intr-o tara saraca. Vorbesc de parca as trage paralele intre hectare cu orz si hectare cu suflet, dar nu trag… in tara asta nu mai iubeste nimeni. Eu iubesc. Dragostea e singura energie pozitiva cu efect dezastruos. De la amintiri pana la planuri diabolice, pana la obsesii negre, sabii si topoare. Iubesc ca un nebun fiecare fir de par al tau, alunitele tale, semnele, sanii, picioarele, talpile. Si cand cad din iubire ma duc temelie, greu ca o torpila, distrugand liane, conducte, canalizari, legaturi, promisiuni, familii..alte familii. In iad nu e dragoste. E doar singuratate. E un hau de singuratate cat zece mii de sahare, o ploaie de sperma rece si continua care te condamna si te condamna sa ramai inchis, sa traversezi miile astea de sahare plin de sperante si visuri doar ca sa simti pe pielea ta cum se ispravesc pe rand pe drum. E o prapastie. O groapa. Pe sus zboara ca pescarusii fecioarele cu craci lungi si sani bombati, tulburatori, pacatosi, cu sfarcurile lor erecte si unghiile lor lungi. Baby, tu ai sufletul meu in buzunarul camasii in vremurile astea intunecate. Daca ai sta sub ploaia asta statuta aici cu mine, te-ai invarti ca o elice, ai fenta muntii astia, coaiele astea macabre, scrotul asta aprins ca o torta, ai sta la soare, ai lumina haul asta, ai cobori ingeri din ceruri, mi-ai dezlipi pleoapele , degetele, buzele, si am invia amandoi ca Iisus in a treia zi dupa scripturi, povestindu-ne istoria, amandoi dezbracati si amandoi fara coaste.
Of, Baby, daca mi-ai fi acum aproape, tot haosul asta ar fi o nimica toata. N-ar mai exista gollumi, mutanti, curve, tarfe, n-ar mai exista bastarzi, mustaciosi, veninosi, nici atleti, nici bulgaroi, nici plopi, nici stadioane, nici faleze, nici caini, nici garduri de sarit. Daca ai fi acum aici, ai reusi sa imparti in trei mii de parti perfect egale tot destinul nostru. Una dintre ele, macar una, tot si-ar urma calea pana la sfarsit si in interiorul ei, noi doi cei de acolo, am fi mereu impreuna si mereu neclintiti. Ce mai conteaza ca-n restul partile, iubirea noastra o da-n bara? Au dat-o-n bara fotbalisti celebri, actori si scriitori. Au dat-o-n bara parinti, soti, amanti sau bunici. Toti o dau la un moment dat in bara.
Baby, daca ai fi aici ai crea o noua credinta. Religia lui baby prezentata in infern, singurul mijloc de salvare al tuturor celor care impart acum cu mine rahatul asta de spatiu. Si sunt multi. Mult mai multi decat cei care sunt astazi vii pe terra. Mult mai multi decat cei care se vor naste pe terra. Religia lui baby pe treptele intunecate ale hazardului. Cu alte cuvinte n-ar mai exista liber arbitru. Hotaraste tu in locul meu, baby. Decide tu in locul meu, eu nu mai sunt capabil sa mai alerg dupa cineva, dar cred in tine. Cred in scheletul tau, in dinamica ta, cvasiintelepciunea ta. Cred in tine.
In creier sunt doar clipele de dinainte de a intra in moarte clinica. Ultimele cuvinte. Singurele cuvinte. Tot ceea ce am facut ca sa crestem oameni, sa plantam oameni, sa vanam, sa jupuim oameni oameni oameni. Sa vindem oameni, baby. Opreste ploaia asta. Mi-am lipit urechea de parchet sa aud haul cum ma striga si in mine bat clopote de cimitir si de intuneric, clopote de mort si de vesnicie, clopote de rusine. Opreste ploaia asta si lipeste-ti tu acum urechea de pamant.. auzi cum te strig din mijlocul lui???