O zi

Iata-ma, finalmente, pe o ploaie torentiala, cum ambientez fiecare strop cazut in fereastra, inchis pentru mai mult de opt ore intr-o televiziune. Nici o forma de evadare nu este posibila. Sufar pentru fiecare clipa de liniste care lipseste fiindca zgomotul si aglomeratia ma strapung in absolut toate oasele. Multimile sunt in extaz langa mine. Cred ca intr-un minut aud cuvantul stiri de cel putin o suta de ori urmat apoi de urale, rasete si chicoteli. Ies din birou pentru ca nu mai suport, ceea ce implicit aduce cu sine posibilitatea de a exploda iar asta ar lasa in urma vanatai. Iau pachetul de tigari si ma duc sa fumez.
Pe balcon la fumat, plin. Ma intreb de unde mama dracului au aparut labagii astia. Nu i-am mai vazut in viata mea. Ma strecor inautru gasindu-mi loc intr-un colt, aproape de geam. Nu e nici un deranj, oricum nu stau sa ascult prostiile asa ca imi arunc privirea pe geam. Aproape de colt o blonda se chinuieste sa-si parcheze masina. Manevrele du-te-vino nu o ajuta cand obiectul in cauza este mai mare decat insasi inaltimea ei. Asa ca izbucnesc in ras. Inca o banalitate care se aseaza frumos in viata mea. Sting tigara de la jumatate, este un fum gros iar indivizii de langa mine vorbesc despre droguri. A fost imposibil sa nu-I aud.
Sunt nelinistit si fac drumuri dus intors de la birou la balcon. Salut binevoitor pe toata lumea care-mi iese inainte. Mutrele lor se schimba la salutul meu. Fiecare dintre ei se opreste sa imi spuna .. Ai vazut ce-a facut X? Si-a taiat venele. Stii de ce? Pentru ca n-a mai suportat. O pusese ma-sa sa intre in politica, ea n-a vrut, pentru ca nu o lasa barba-su. Om inteligent Nicu ala, stia ca acolo nu merge cu una cu doua. Stia ca o sa se arunce pe ea ca niste vulturi. Asa ca le-a tras-o la bot. A luat-o pe C. si-a plecat in Germania. Vezi… Era constrans. Il urmareau camatarii, astia de la redactie il presau pe toate partile. Eu il stiu de cand a venit la noi. A fost destept intotdeauna. A stiut sa faca banu„`, iti zic eu, frate! Acum X zace in spital. Ma-sa plange si-I da o multime de telefoane…
Ajunge! Imi vine sa strig. Oricum nu inteleg mare lucru din toata tampenia asta. Nu-l cunosc pe Nicu asta. Nu stiu cine mama dracului este si nici macar nu-mi pasa. Am auzit deja de trei ori povestea de la trei indivizi, unul dintre ei din echipa lu` Mazare. A fost in campanie  la Techirghiol cu Psd-ul. Facea poze. Ma rog, scarbit fiind, ma duc la baie sa ma spal pe fata. Vreau doar o singura clipa de liniste. Sa nu mai aud nimic. Ploua si imi doresc sa fiu acasa, la calculatorul meu, sa ascult Nirvana, la maxim. Sa vina jegoasa aia de sub mine, a lu` Ungureanu si sa ma ameninte ca o sa cheme politia. Ma amuz de fiecare data cand imi zice asta. Chiar vorbisem cu un prieten sa-mi aduca inca doua boxe, special pentru martafoaica asta care nu intelege ca mi se rupe de ea si totodata de Politia din Techirghiol. Amanunte fara rost, ii cunosc pe toti lingaii aia. Niste pupincuristi ambulanti in stare de orice pentru o cateva lovele.  De ce la noi in oras s-a strans atata mafie si s-au construit atatea viloaie, case fara capat, adevarate palate iar de la poarta fiecareia dintre ele nu lipsesc masinile scumpe parcate pereche pereche, una langa cealalta? De ce la noi in oras fac ratatii astia tot ce vor, cumpara ce isi doresc, isi construiesc magazine si terase pe un teritoriu considerat dintotdeauna patrimoniu? Asadar, daca lor nu le pasa, mie de ce sa imi pese? Dar cum oamenii sufera de bolile care sunt doar ale lor, baba cretina considera ca singura greseala este a mea, pentru ca ascult muzica tare. Asadar, o incadrez in gandirea intacta, de sine statatoare, cu ochii in stele.
Atatea rascoale interioare pentru nimic. Ma asez la birou, resemnandu-ma din toate punctele de vedere. Mirosul statut imi umple narile de mazga. Deschid geamul si intru pe messenger. Nici o persoana disponibila in momentul de fata. Zic disponibila, referindu-ma strict la persoanele cu care poti lega cateva cuvinte. Din cealalta categorie sunt o gramada. Incep sa trimit mesaje. Alandala. Habar nu am de ce fac acest lucru dar continui sa trimit mesaje la diferite numere. Unele dintre ele imi raspund liric. Rad sec. Singurele momente in care ma linisesc si nu mai simt cum iluzia batranetii devine realitate, sunt acelea  in care stau cu Baby. Cand vine la mine si ma mangaie pe spate. Cand ii aud glasul care ma cheama la locul nostru. Stau acolo cateva minute bune, dupa care ea pleaca cu privirea incetosata din cauza tigarii mele, strigand la mine – Ti-am spus sa nu mai fumezi!! Ti-am spus doar! Ti-am spus! Se intoarce dupa un minut si ma saruta. De fiecare data este la fel.
Asa arata o zi la redactie. Fara doar si poate, mai mult decat o tampenie. Un nimic. Cu toate astea, chiar daca ma gandesc sa-mi fac bagajele si sa plec, aud cum sunt strigat de nisipurile de la malul mediteranei, nu ma indur sa o las pe Baby aici. In doua zile mintile i-ar sta aruncate prin santuri. Plec seara spre casa urmarind din masina fiecare stalp in varful caruia sta aprins un bec. E ca un rau de lumini galbene si portocalii. E exact asa cum spunea odata Antofi, Dumnezeu sa-l ierte, ca e. Ajungi sa-ti dai seama ca nu mai conteaza trecerea zilelor. Ca e irelevant numarul lor. Ca e tot atat de cald si de rece pe cat iti doresti tu sa fie. Iar daca va fi si pe mai departe la fel, imi doresc o pastila cu gust de sarmale si somon afumat. Imi voi planta in gradina doi pomi care vor oxigena numai pentru mine, voi scrie langa ei – Stop-ai mei! si voi sta in bataia pustii.

Tristetile se joaca si acum cu noi

tristetile se joaca si acum cu noi, le vedem pe toate gardurile, pe toate bancile
stii? le simti si tu, tocmai mi-ai spus ca te-ai intristat in alimentara
cand nu ti-ai mai gasit pungile de cereale preferate si parca ti-a venit sa plangi
cand ai aflat ca nu se mai produc.
e o chestie care atinge intr-un fel orinzontul nostru
uite… nici fornetti cu ciuperci nu mai exista
imi amintesc de ziua in care asteptam 40-ul sa plecam la munca si ne lefaiam
cu gustul ala scandinavic parca.. erau reci
dar sub ploaia aceea de septembrie, le-am incalzit cu tremuratul nostru!
denaturez! am iarasi examen astazi dar mai presus de el am emotii gandindu-ma la
ocupatul oras, care nu mai are nici un fel de timp de noi.
ne-a fumat pe toti. Ne-a luat energiile, mintile, vietile
ne-a luat criteriile, principiile, conceptiile
ne-a luat absolut tot.
tristetile se joaca si acum cu noi, sunt singurele care-au mai ramas
strivite de rotile bolizilor si de termopanele fisurate de invelisul cerului
care a incercat sa cada de atatea ori peste demnitatea noastra.
Nu mai suntem oameni, iubire, nu mai suntem oameni, nu mai suntem cai, nu mai suntem lei
nu mai suntem mobili,nu mai transpiram, nu mai facem cu ochiul, nu mai terminam
iesim si lasam mereu usile si luminile aprinse
femeile de serviciu intra si ne reguleaza cuvintele de parca
ideal ar fi fost sa vorbim numai pe nas.
siderurgia nu mai are sunetul de oras, nu mai are mesaje clare si precise
nu mai are mesaje ironice si simetrice
nu mai are oralitate
nu mai are nimic
siderurgia a incercat de-atatea ori sa ne omoare
spanzurandu-se pe sine in gaturile noastre
pentru ca noi doi mereu ne-amagim.
nu mai conteaza amiezile, pierdem mereu troleul la care ne gandim sa ajungem..
chiar daca il iubim atat de mult incat inauntrul lui visam pe scaune total diferite
ca fiecare isi va iubi mai mult sosetele.

Scrisoare de dragoste 3

Daca pana acum iti scrisesem din casa, pentru ca obisnuinta de a sta singur in astfel de moment sulfa catre mine fiori de toate marimile, acum sunt in cu totul alta localitate. Undeva, departe de caminul in care ma asteapta de fiecare data cand ma intorc fotografiile tale, insa undeva mai aproape de tine. Daca m-as fi gandit macar o clipa ca voi ajunge aici si ca tu nu vei fi cu mine, mi-as fi restrans tot ceea mintea mea a putut sa cuprinda de-a lungul vremii.
Stau. Camera de hotel seamana cu cele pe care le visai pentru noi. Desfac o sticla de vin. De cand am vorbit ultima oara e singurul alcool pe care il pot dizolva. E rosu si trezeste amintiri. Ridica tensiunea arteriala, ceea ce nu mai conteaza din moment ce nu mai esti sa ai grija de mine. Sunt online in permanenta asteptand chemarile tale. Fumez. Am incercat sa renunt la asta. Am reusit pentru cateva zile dar m-am simtit rau si am fost nevoit sa-mi reiau viciul. 
Ieri a nins. Am coborat in parc. Banca noastra era vie. M-am apropiat si m-am intins. Nu are rost sa spun cat de tare m-am intristat. Natura mi-a lasat doar mie ceea ce ii cerusem impreuna. Nu am avut niciodata sansa sa stam amandoi sub ninsoare desi ne-am fi dorit! Tii minte? N-ai avea cum sa uiti. Cand am dat sa plec, mi-am dat seama ca am ucis sclipirea bancii. Nu-i nimic. In ultima vreme tot ce petrece in jurul meu, moare. Sunt ca o seceta. Un vant uscat. Pieptul meu e acoperit doar de zare si camasa alba si cand ma ridic sa alerg, el ma strange, ma doare.
Am tot iesit cu I. prin cafenele. M-am lafait , ce-i drept, am tinut-o numai vinoase si coca-cola, gandidu-ma ca astfel s-ar diminua din povara care imi este data la purtare. Am iesit si.. pentru cateva secunde am uitat de tine. Mi s-a parut ciudat, altfel, eu nu pot respira daca nici macar in memorie nu-mi esti. Nu.. sa nu crezi cumva ca sunt las. Ti-am spus atatea lucruri reale si m-ai asigurat ca le intelegi. Mi-ai spus ca-ti plac cuvintele atata timp cat infatiseaza realitatea. Oricum nu te-as mai fi mintit. Am facut-o odata , cand am si inteles ca ingerii pot fi pacaliti mai degraba de adevar.
Orasul asta e exact cum il vazusem pe net. Trist. Negru. Oamenii din el, nu prea multi – e adevarat, sunt ca niste buline albe. Privirea lor calda pe mine ma ingroapa. Fug. Nu mai suport privirile nimanui, d-apoi pe ale unor oameni care la asta iti seamana. Dimineata la restaurant am fost singurul client. Cred ca sunt si singurul oaspete al acestui hotel dar asta o idée irelevanta despre chinul pe care nu ma indur sa-l pierd. Am nevoie de inca cel putin un an-doi , sa-mi plang de mila. Dupa aceea, as vrea sa te vad. Nu stiu de ce, dar asa mi-am impregnat in instinct. Sa te revad atunci cand voi fi complet vindecat. Nu ma sperie posibilitatea reintoarcerii la aceleasi senzatii pe care acum le port. Stiu, sunt convins, candva imi va fi asa de dor de ele incat as da orice sa mai pot suferi atat de profund.
Vei citi, probabil. Vei trage aceleasi concluzii. Vei crede ca m-am resemnat. Te contrazic acum ca sa nu iti creezi o idée eronata. Nu m-am resemnat. Sunt linistit doar pentru ca asa imi esti mai aproape. O agitatie in plus m-ar deruta pe deplin. In mesajul tau de saptamana trecuta, mi-ai spus sa nu mai fiu trist. N-as putea sa ma schimb. Sunt, fara doar si poate, cel mai trist spirit din univers. Cu toate astea nu-mi doresc sa fii acum, aici cu mine. Faptul ca eu te plang nu inseamna ca imi doresc sa te intorci. Eu plang lipsa ta, mai mult decat pe tine! Niciodata nu ti-am cerut ajutorul. Peste tine o sa trec atunci cand o sa consider ca farmecul pe care l-ai avut asupra fiintei mele nu mai poate convietui cu mine. Iti spun aceste lucruri pentru ca nu mai vreau sa te invinovatesti. Mila ta mi-ar dezgusta nespus de mult.
As vrea sa iti pot promite ca este ultima scrisoare. Sa nu mai stai cu teama ca in curand vei primi alte vesti din trecut, dar cand vad stalpii luminand peste strazi, cand vad aglomeratiile din magazine, cand vad oamenii zambind, cand imi vibreaza telefonul, cand altii asteapta in statii, cand e ger, cand ninge, cand totul se imparte la doi, nu pot. Nu pot. Nu pot sa nu-mi dau sansa de a calari macar pentru un timp atat de scurt , o herghelie intreaga de iluzii si deziluzii. Albe si Negre.
Presupun ca dormi. Am terminat sticla de vin. Imi aprind o ultima tigara. Stii.. toate astea au scheletul lor, structura lor. Viata lor!

Scrisoare de dragoste 2

Mi-am lasat dorintele in urma doar pentru a-ti asculta tacerile. Cand am ajuns acasa si nu erai, am simtit cu adevarat puterea pe care o au diavolii tai. Am aprins repede focul, am incalzit laptele si-am sters toate imaginile cu fufe din calculator. Aveam o continua senzatie de nervi, ceea ce ma facea sa-mi trimit urletul in toate colturile dormitorului. Un leu intr-o cusca nascuta din el insusi. Atunci m-am apropiat de locul in care iti lasi hainele cand ajungi. Ti-am luat pantalonii si i-am dus la gura! O palida senzatie de Bvlgary alb, parca cimentuita in firicelele de ata neagra mi-a umplut narile de aer. Era parfumul tau, atotincapator, cu paloarea lui efervescenta care nu facea decat sa ma umple de microunde cristaline, de-abia emanate de cuptor.  Imi lipseai, fiindca tot celalalt rest il aveam. Tu nu ma gaseai in nici una dintre lumile tale, desi iti prescurtasem fiecare vesmant. Orice-ul vulgar dintre noi murise. Nu mai aveai puterea sa recunosti ca iti stiu culorile. Ca singurul om in stare sa vada in tine nuantele albe din cerul negru eu eram.
Obsedat de tine, ti-am imbracat pantalonii. M-am apropiat de oglinda si-am incercat sa te vad prin mine. Cu tigara in mana, aproape de perete. Am rasfoit fiecare cuta a vibratiei tale din apropiere. Am supt-o , insangerandu-i vraja deja inchegata. Aceste clipe ma fereau de lumina artificiala chiar daca becurile erau aprinse peste tot. Pentru ca tema mea erai prin excelenta, tu! Naturaletea care incerca sa renasca. M-am dus direct in bucatarie, am oprit aragazul si am deschis larg fereastra. Din partea cealalta a blocului un stol de porumbei mi-a inmormantat privirea. Erau placuti in zadarnicia lor. Pentru ca tu mi-ai spus candva ca ti-ar fi placut ca porumbeii sa cante. Eu am incercat sa-i invat. La distanta de tine.
Porumbeii detin cea mai frumoasa imperechere de pe glob. Si ma gandesc ca e normal sa-si ramana fideli toata viata. Dragostea lor e prinsa intre placile tectonice si calitatea principala este ca dupa fiecare cutremur ramane intacta. Sunt aberant cand iti scriu. E ca si cum as inchide si as redeschide usa la nesfarsit!
Am deschis televizorul. Ca si acum, in weekend n-aveai ce vedea. Numai emisiuni si filme proaste. Pe Hbo era un concert – Nelly Furtado. Tie ti-ar fi placut si m-ai fi obligat sa las acolo indiferent de ce anume as fi dorit sa vizionez. Am lasat acolo chiar daca habar nu aveam unde esti, asigurandu-ma ca nu va muta nimeni pe un alt post. Am adormit intr-o pozitie similara tie. Ca un melc. Si cu pantalonii tai pe mine.
……………………….
Sunt multe lucrurile pe care le gandesc fara tine. Multe. Enorm de multe. E o certitudine acum. Eu sunt doar pentru ca tu ai fost. Eu visez doar pentru ca tu ai avut odata un vis frumos. Eu plang pentru ca tu n-ai plans la timp. Eu ma hranesc pentru ca tu gateai excelent. Beau pentru ca tu esti un izvor. Ma dispretuiesc pentru ca tu, candva, iti dispretuiai diavolii.
Exista intre mine si tu din mine legaturi pe care nici unul dintre noi nu le poate pricepe. Ma divulg mancandu-ma doar cu incizivii. Sfarcurile mele au murit cand ale tale au sfidat moartea iar eu acum astept tot ce ar putea sa vina.
Nu stiu unde esti. Timpul e tarziu. Nu am nici cel mai mic impuls inspre somn si cred ca imi voi petrece si urmatoarele ore scriindu-ti. M-am regasit in seara aceasta. Paradisul tau mi-a recantat la ureche si cand am simtit ca glasul lui este prea subtire, am auzit strigatele gandacilor. Acolo se jucau table, carti si remi. Le-am stins lumina, cum mi-am stins-o si mie , am luat zarurile si-am aruncat pe intuneric… Hai fetele! Marea si dubla!

Fragment

Scriam o poezie tridimensionala, cracita, cu mugurii iesiti in afara, de ziceai ca sunt niste ciocuri de barza in flacari, organizate in cohorte distincte ca niste soldati. Fiecare cuvant isi slefuia de unul singur invelisul si idiotii il luau in gura, il sugeau ca pe o bomboana, crezand ca asa vor face parte din acelasi aluat si ca enigma lui este singura cale prin care mai pot fi gasite lacrimile adanc ascunse in ei. Imi pierdusem telefonul exact in jumatatea de ora in care am ramas singur, iar acest lucru imi mutila simturile. Pastrasem in el zeci de ciorne, diferite traduceri, notite de la cursuri, mesaje… Cu toate acestea, la masa mea se adunase o clasa intreaga, urmarindu-mi atent degetele in momentul in care acestea se lipeau de tastatura. Ma simteam studiat, mainile mele circulau indecent, iar oxigenul din jur se imputina simtitor. O gloata intreaga imi regula poezia. Si telefonul pierdut.
Numai ea se multumise sa ramana departe, iesind in evidenta ca o stea in centrul atator planete. Fuma un slims si intr-un ritm sacadat trantea cate o litera pe foaia murdara. Era atat de badaran gestul, incat auzeam urletul de durere al acelui insemn si parca suferinta lui imi topea inima. M-am ridicat usor , nu inainte sa-mi omor tigara in scrumiera nou adusa la masa, am dat peste cap si o cantitate considerabila din sticla de coniac abia inceputa si m-am pornit teleghidat spre ea. Statea singura ca o curva pe marginea autostrazii. M-am asezat langa ea, moment in care a inceput sa vorbeasca. O facea subtire, cu o voce de invidiat, lent, nu grabea sub nici o forma lingvistica. Avea o multime de tatuaje cu o varietate infloritoare de modele. Ochii ii erau negri, iar pleoapele sincronizau perfect puterea lor de convingere.
Nu am vorbit prea mult pentru ca, fara vreun motiv anume, m-a extras strangandu-ma tare de maini, ranindu-mi totodata straturile de piele, lasandu-mi sangele sa-mi alunce agale pe sub bratara. “Nu te teme, mi-a spus , ti-l ling mai tarziu”. Am iesit in gradina. Moleseala ei mi-a dat impresia ca este bolnava. Culoarea fetei ii devenise alba, insa asta nu a impiedicat-o sa-si deschida larg bratele si strige: Toata viata asta n-are rost. Nu exista lucru pe care n-as putea sa-l fac! Moartea imi este cel mai bun prieten. Tampitule.
Era ea, la sfarsitul relatiei noastre. Molatica, virusata. Cu cearcane. M-a intrebat despre ceea ce scrisesem acolo, inconjurat de atata multime de oameni! Nu am putut sa-I reproduc! I-am spus la ureche… Despre tine! Tu stii ca scriu numai despre tine! Ne-am plimbat prin gradina, timp in care a fumat in continuu si de fiecare data cand aprindea, compatimea fara vlaga: Am scurtat totul, cu 7 minute! Apoi se lalaia cu discutii filosofice despre luna si soare. Ma judeca infierbantat. Si tu ai fi putut sa fii un vibrator! Te-as fi tinut tot timpul in mine. Te-as fi corelat intre padurile mele intunecate, deschizandu-ti portile spre cai interzise ale abisului feminin. Asa, nu esti decat o bucata umana, cu infatisare, cu tot ceea ce tine de pamant. Mi te poti aseza peste fese, dar nu-mi le poti traversa. Si, Doamne, cat de mult regret astfel de iubiri. Eu nu pot fi a ta, pentru ca orizontul meu se intoarce de unde tu abia pornesti. Eu nu pot fi a ta mai mult decat o umbra ii este unui individ. Fecundarea noastra nu mai poate fi facuta decat pecuniar. Deci toate minutele acestea te costa. Sa stai langa mine te costa! Sa ti-o frec, te costa! Sa ti-o sug, si stii cum o sug, te costa! Altceva nu iti pot oferi. Sunt un obiect, folosibil! Niciodata al tau. Eu sunt numai si numai a mea! Eu am acelasi drept sa ma iubesc cum il ai si tu cand iti alegi muzele. Iti plac alunitele mele, dar nu le poti picta! Le poti scrie. Arta ta imi starneste apatia. Uneori simt ca te-as putea detine, chiar daca ar fi altul acela cu care ma culc. Sunteti toti la fel. Va am pe fiecare in parte, va reneg si va doresc la fel de mult.
Dupa o asa pledoarie, m-am intrebat daca a meritat sa o invat sa scuipe. Totusi, m-am abtinut de la vorbe. Brusc am simtit nevoia sa o vad dezbracata. Sa am un ultim orgasm alaturi de o fantoma. Pentru ca, jur, in acele momente am avut intens senzatia ca langa mine este o fantoma. I-am apucat sanii care stateau siropos de paza intre pieptul ei si al meu si i-am strans cu o forta ce a indemnat-o sa strige. “ Asa ii rupi”. „Nu mai conteaza”, am spus. „Ti-i platesc”. Am scos portofelul si i-am bagat in sutien cateva hartii de 10 lei, fara sa le mai numar. O sa am o ejaculare profunda, care o sa-ti loveasca creierii si o sa ti-i intinda pe pereti. Mi-a luat testiculele in mana si le-a frecat cu putere! Asta vrei? – spune-mi! Asta iti doresti? – spune!!
Gradina aceea racoroasa a devenit intr-un timp foarte scurt un adevarat cimitir. Deodata am inteles substratul. Liliecii ne inconjurasera intr-un joc aproape nebun. Un zgomot ca de stivuitoare imi batea ca un cutremur in ureche. Ea se ghemuise incercandu-si talentul in linsul de oua. Am zambit. Vei avea odata puterea sa le vopsesti, ca pe niste cadouri de Paste. Pana atunci, slujeste-le cum ai sluji icoanele. Dumnezeu e mare si vede! Vede tot!

Danseaza-mi

Danseaza-mi.
Desparte-mi covorul ce te-arata in usa.
Fii una cu mine in zboruri.
Haide! Haide, adu-mi cutia de cola, astazi nu mai are importanta
ce bem, unde mergem, ce ne zicem, ce visam..
Dezbraca-te aici si danseaza-mi.
Astazi felatiile incep din picioare
Si zeii se-astern peste noi ca niste pleoape.
Danseaza-mi , machiajul tau topeste sictirul
esti cea mai frumoasa, din nou
lava a zvacnit prea mult timp sub pian
risipind nemarginirea ta.
Danseaza-mi in brate, sub noi e pamant irlandez
limbile noastre la distanta n-au aer
grasimile ni s-au varsat in perdele
orele sunt libere intre ani
taxiurile claxoneaza-n parcare
oamenii se-ntorc de la piata.
E miercuri iarasi. Danseaza-mi..

Impreuna printre alge si melci

Impreuna printre alge si melci a fost cel mai mare vis al meu si, totodata, cel mai mare proiect de natura sentimentala la care m-am lansat. O idila inceputa in mijlocul halbelor de bere, pe o canicula terifianta, la poalele poeziilor de la miezul noptii. Astfel ca, desi dintre noi reieseau foarte bine palmele disperarii contemplative sa ceara ajutor, nisipul peste care ne asezam trupul le stingea doza de neincredere si basm. Pentru ca niciodata nu am mai simtit atat de profund o pereche de ochi pierduta in zare. O pereche de ochi in stare sa planga ori de cate ori as disparea dimprejurul ei.
Ne-am iubit. Am auzit greierii cantand la poarta noastra si-am patruns in mijlocul trompetelor in care suflau. Atat eu, cat si ea am defilat la periferiile plajelor in care numai noi ne lasaseram emotiile. Impreuna am dedus firavitatea la care sunt supuse speciile umane. Am inteles ca dragostea necesita miliarde de sperante si ca acestea se pot strivi in vanul respingerii. Era obligatoriu sa invatam sa fim abstracti. Si asa am facut. Am zacut cand ne-am certat si-am inverzit in briza unei mangaieri.
Apoi, cand nu mai aveam nici un dubiu asupra drumului nostru comun prin viata , un vrej de praf tampit pe nume Marian a ucis trairile mele puternice. Nu stiu daca el a fost vinovat sau simplul fapt ca totul in viata este imperfect, din toate punctele de vedere. Acelasi Marian ar fi putut oricand sa aiba nume chinezesc. Sa se strecoare in alte moduri printre felinarele cu care imi alcatuisem cazemata. Dar asa a fost echitabil. A venit, a vazut, a cucerit. Simplu. Nu e nevoie de prea multa gingasie sa iti personalizezi un lucru, dar cand acesta este plin de suflet iti trebuieste intr-adevar ceva special.
Ne-am iubit. E tot ce pot spune. Ne-am iubit. Atat a ramas pana sa-mi dau seama ca in interiorul poeziilor iubirea n-are spirit. Ca in interiorul versurilor, fiecare parte isi pierde numarul de aripi pentru care a indurat atatea cuvinte. Atat a ramas ca sa inteleg ca nu toate femeile sunt motive pentru cretine orgolii sau batai stradale. Atat am spus ca sa-mi dau seama ca impreuna printre alge si melci nu exista cu adevarat si nu ar fi existat vreodata, indiferent de coabitarea noastra. Sau de gesturile noastre comune. Sau de zambetele noastre. Sau de cerceii nostri. Impreuna printre alge si melci exista doar ca sintagma, pentru ca masinile si argintariile ii schimba intelesul. Un fel de… raman langa tine doar daca ai bani. Apoi putem sa colindam scoicile. Si… intr-o astfel de lume, nu ma mira acest lucru. Chiar mi se pare just. Eu zambesc, amintindu-mi de ea si de visele noastre, ea zambeste privind la portierele straine. Eu am iubit-o pana la stele, iar ea a ramas pe scaunul din dreapta al masinii lui Marian.

Litere

Facultate. Spital. Totuna. Sunt la cafeneaua saracilor. Lume exagerat de multa , priviri de pretutindeni, dresuri, cizme si obiceiuri nu tocmai potrivite pentru o astfel de institutie. Ma strofoc cu un proiect de lunga durata si nu fac nimic altceva decat sa scriu. A. mi-a telefonat in urma cu vreo 10 minute sa ma intrebe cum merge treaba si sa-mi aminteasca in acelasi timp ca el si-a luat rolul mai in serios si e aproape de final. “Mama lui, iarasi ma indoctrineaza cu tampenii!” Nu pot sa leg doua fraze. Singurele cuvinte pe care le pot lipi in word sunt despre baby. Ma trezesc acum in acest loc, fara a avea vreo directie si fara vreo idee mareata, lucru ce mi-ar prelungi pentru cateva saptamani agonia.
In fata mea, o blonda isi petrece dupa-amiaza in telefon. “ E pe pervaz, ti-am spus.” Nu i-am retinut numele , desi ne-am intalnit de cateva ori la cenaclu. Pe atunci scria la nu stiu ce revista. O infatuata. Poeziile ei erau de-a dreptul proaste. Ea arata si mai rau decat arata acum, iar ceea ce s-a intamplat cu ea intre timp nu conteaza deloc. Plictisitor mod de a fi la scoala. Simt ca in decurs de numai cateva zile o sa raman fara organe. Pana una-alta , fiecare gand este nedigerabil. D. imi spusese odata despre toate porcariile astea. Despre modul in care bastanii stau cu burtile ridicate pe scaune si dau ordine. Mi-am amintit de ea tocmai pentru ca unul dintre profesorii nostri s-a intins de-a dreptul pe cateva mese. Isi aduna cativa lei ca sa-si poata plati cafeaua. Langa el, cateva maimute intreaba despre adevaratul nume al lui Calinescu, iar raspunsul nu se lasa asteptat. M-as adauga in discutie, insa in preajma divinitatilor nu pot stagna.
Astazi nu am primit nici un sms , iar fulgii de zapada alearga fara sens prin intestinele mele. Ma gandesc la felul in care poate fi privita lumea din interiorul stomacului. Sa ii poti savura sandalele fara actul in care acestea s-ar rupe brusc sub talpile unei cucoane in spatele careia ar apune soarele. Sa simti in interior mersul lin al picioarelor lui baby. Strigatul ei nonconformist, lectura care-I circula in vene, orchestra de cuvinte si diversele tipuri de coafura la care apeleaza. Posibil ca orice pompare a oxigenului sa alimenteze atat sufletul meu, cat si inevitabilul efect de sera la care e condamnata omenirea.
La fiecare nivel al inaltimii, altele sunt aspiratiile. Orice alt conspect imi pare bolnav. A venit Cucu si mi-a turnat inainte eternele lui povesti despre femei. “Bai, asculta-ma. O femeie nu trebuie sa fie ca o pana. Sa cada peste tine in trepte de vals. Trebuie sa fie ascultatoare, ca daca nu e, nu ai ce face cu ea. O bati degeaba. Uita-te la mine! I-am umplut gura de sange lu` Eva! Ce-am rezolvat? Fir-ar mama ei a naibii, a doua zi nici la telefon nu mi-a raspuns! Pai sa-I nu-I amintesc eu acum cine-I seful? Sa nu fiu eu al dracului?  Retine ce-ti spun, trebuie sa fie docila, matura si foarte inteligenta. Sa te astepte acolo unde vrei tu! Sa nu o cauti seara, cand nu o gasesti acasa. Gandeste-te bine. Altfel o sa fii al doilea Cucu….”
Ma amuz de fiecare data cand il ascult. E ceva in modalitatea lui de a povesti. Are o oarecare stofa de artist, dar de pamant. Artist de pamant, pentru ca si astia – ca si horoscopul – se impart in `nspe mii de feluri. Unii dintre ei sunt loiali. Ii simti din privire. Nu pot minti. Nici macar nu au in gand asa ceva. Sunt cei mai corecti oameni de pe fata pamantului. Avusesem odata o discutie pe tema artistilor cu fata unui preot. Ea avea un mod special prin care deosebea artistii. Le masura lungimea firelor de par. Era innebunita dupa rebelii cu parul lung si ochii negri. Imi spunea ca e ca si cum intunericul ar poposi inauntrul ei. N-am inteles niciodata de ce cineva atat de pur precum o fiica de preot poate emana atata dorinta de intuneric.
Imi programez o plimbare la malul marii pentru saptamana viitoare. Vreau sa ma pierd printre pescarusi, iar valurile sa-mi deseneze portretul. Sa ma imaginez in larg pe unul dintre vapoarele pierdute la orizont. Mi-ar fi de ajuns iluzia vederii tarmului. Poate s-ar ascunde de mine in aceeasi oglinda in care se reflecta cerul si da senzatia de albastru. Nu reusesc sa-mi stapanesc reveriile. Tocmai pentru ca nu e un loc placut in care sa pot pluti in voie, trebuie sa scurtez.
Merge un Carlsberg. Singura bere pe care o pot bea. Celelalte ma baloneaza. Deseori prefer coniacul. Nu trebuie sa-mi umplu burta cu alcool pentru perfuzia cu fluturi. O pot simti mult mai profund cu numai cateva sute de grame. Inchid laptopul. Trebuie sa plec. Ninge tare. In curand nu se va mai putea circula. O sa mai pierd ceva timp pana voi gasi un cadou potrivit pentru Baby , insa am posibilitatea sa-i simt zambetul diseara. Si imi va zambi acut. Cu obrajii prinsi in palmele mele. Te iubesc , Baby! Zbor catre tine!

Seara in care celelalte tac

Si uite-ma in 2009. Debut de zi cu forta de a-mi tipari in minte si mai bine amintirile anului trecut. Nu stau sa-mi umplu sufletul cu asteptari pentru noile anotimpuri, ci pur si simplu evadez inapoi in trecut. Lucru eminescian. Imboldul in care artistul isi simte radiatia ratacita in vid.
Sunt singur. Nu-mi doresc sa expun sub nici o forma aspectul ori originea unei femei in contextul in care marea mea dilema de acum este nostalgia vremurilor trecute. Asadar, o asez pe Baby pe fotoliu pentru urmatoarele randuri si ma multumesc ca privirea sa imi oscileze in diferite parti ale altor substraturi. E atat de incapatoare planeta asta, iar noi pur si simplu ne invadam unii pe ceilalti. Cred ca e o vina abstracta, pe care fiecare dintre noi o poarta atunci cand este mai putin vinovat de ceva.
Mai cruda decat iarna este insasi acea iarna in care nu ninge. Trebuie sa te privezi de la o multime de lucruri. Vinul fiert nu tine loc de fulgaraie, nu tine loc de incetosarea privirii dupa lungi plimbari absurde prin padurea hiperbolizata a omatului, si nici macar de serile petrecute la televizor, pentru ca este singurul lucru pe care doresti sa-l mai faci cand intri in casa. Picioarele iti sunt sloi, iar artificiile… Doamne! Artificiile. ”Au fost frumoase”, iti spui in gand, dupa care zambesti si te asezi in pat. Ai tot timpul la dispozitie sa iti aprinzi o tigara, sa verifici mail-ul, messenger-ul si toate prostiile inventate pentru corespondenta. Iti este usor. Centrala este in functiune, in casa este o temperatura ce iti permite luxul de a te etala in boxeri, asa ca lasi imunitatea sa circule in voie prin tine. Vrei doar sa uiti ca pana si creierul tau incearca sa te uite. Vrei sa fii tu insuti cateva secunde, iar atunci sa-I dai dracului pe toti. Iti tresar in memorie locuri in care ai fost odata, dar habar nu mai ai cum ai ajuns acolo, din ce cauza, datorita cui si pentru ce. Te simti bine in tine, stii ca este momentul cand toate sunt instelate si surad gingas. Lipseste un coniac pe care, bineinteles, il scoti din vitrina plina de sticle si il asezi pe masuta de sticla din sufragerie. Lasi capul pe spate si realizezi inca o data ca nu e de ajuns. Zumzaitul ingerilor iti arata cat de fina poate fi o seara la lumina lumanarilor. Te cuprinzi in brate si te saruti. Tu insuti. Tu insati. Iti doresti cu adevarat o carte buna, in care sa iti lasi umbra sa se piarda. Sa alerge tanara si nepasatoare. Te ridici usor si cauti in biblioteca. Sunt o multime de carti bune. Sunt carti pe care nu le-ai citit niciodata. Sunt carti pe care nu ai vrut sa le citesti vreodata. Sunt carti pe care le-ai citit si iti doresti sa le mai citesti o data. Sau poate de doua ori. Sau sa le citesti in continuu. Nu te poti hotari , insa parcurgand dintr-o privire tot ce exista in rafturi, alegi ceva ce ti s-ar potrivi pentru aceasta seara. Ceva ce iti permite sa te coagulezi total in fiecare paragraf existent si care sa iti raspunda cu aceeasi promptitudine. Dreapta, fixa si in acelasi timp mobila, ca si tine.
 E ca si cum te-ai opri cateva secole in loc si ai privi fotografii cu tine de la inceputul omenirii, realizand totodata ca fiecare centimetru din lungimea vietii trebuie iubit. Observi ca exista doar acea atingere, doar acea briza, care are propria ei importanta si isi duce propriul chin, in carapacea ei sublima, ce o deosebeste de celelalte fenomene asemanatoare. Timpul se scurge, orele sunt aruncate , tu ramai acolo inauntru, odihnindu-te, visandu-te, traindu-te. Ai promis ca nu vei vorbi despre Baby , insa nu poti sa treci peste ea fara sa-I pui in discutie frumusetea. Fara sa-I saruti ochii mari si buzele si tot ce are legatura cu ea. Nu poti sa zbori inainte de a-I linge iarasi degetele de la picioare si de a o vedea din nou cum incepe sa tremure firav, ca un spic de grau. Ti se pare ca e langa tine de cand te-ai nascut. Ca nu a trebuit sa astepti atatia ani ca sa o intalnesti. Ii recunosti orice gest, pentru ca fiecare membrana nascuta in ea este dedicata tie, tu trebuie sa arzi bubele fecundate de vreme. Si cunosti sentimentul atat de bine. Iti place in mod deosebit sa o protejezi, lucru care o fascineaza in toata puterea fiintei ei miliardice.
Te lasi pe spate si traiesti clipa. O simti cum se aseaza langa tine, cum vibratia ei neologica te impinge pana in fundul peretilor , unde coatele tale sunt mici parti de sequoia, iar impulsul primit direct in magma lor survoleaza intreg teritoriul tau de gandire. Nu sunt cuvinte intre tine si ea. Exista semne care isi urmeaza drumul, indiferent de cat a trebuit sa parcurga pana cand s-au intalnit. Se ridica lent, toate lucrurile sunt lente in acele momente, incepe sa se joace cu tine, sa innoate in tine ca-ntr-un ocean. Valuri de tsunami, fara rateuri. Nu te mai poti ascunde dupa stalpii iluziei. Pui mana, strangi. E carne. Iti apartine. Saruti din ea. Musti. In urma ramane forma dintilor tai, mulati adanc in fese. E real. Te pierzi in densitatea sanilor ei, in aurora boreala perceputa de sfarcuri doar pentru tine. Doar ca tu sa te bucuri de toata aceasta imagine. Fara nici un fel de exagerare. Te daruiesti total. Intri si iesi din ea. Iesi si intri in ea. E un joc al imensitatii respiratiei. Nimeni nu cedeaza. Stai acolo pastrand explozia pentru un orgasm minunat si comun, al amandurora in acelasi timp. Boabele de transpiratie se nasc si mor in clipele in care omenirea intreaga este doar un deficit. Iti pare rau ca pe langa voi traieste si altcineva. Regreti fiintele lor incapabile. Regreti vazandu-te incomprehensibil prin ochii lor. Nici o particula din ei nu merita sa fie asociata cu tine. Nici o celula.
Linistea s-a asternut ca o perdea. Pe tavan apar discursuri lirice. Nebunia face parte din frumusete. Un somn imbratisat fara final. Ti-ai dori ca noaptea aceasta sa fie ultima. Sa se repete la nesfarsit, pana cand i-ai putea atinge unicitatea. Desfasuratorul ce ar enunta ideea de noapte. O noapte cat un mileniu. O noapte cat  o viata.
Soarele rasare dupa-amiaza. Aceleasi miscari ritmice. Si te simti prins pe sarma. Esti la uscat. Carligele iti sustin umerii. A meritat. A meritat!!!