Cand nu esti

Am aprins o tigara. Bucataria s-a inseninat. Deasupra mea inca mai locuiesc diverse fantome ale unor entitati pe care le numesc : tu. Astfel niciodata nu ma pot simti singur. Nici daca mi-as luxa membrele inferioare intr-o infinita pestera din gandire. Inca mai am puterea sa cred ca esti in cealalta camera. Ca spargi seminte si te uiti la Regina. Inca iti aud glasul metalic pe sub usile inchise ale camerelor noastre si desi stau aici inghetat, nu ma incumet sa le deschid si sa intru pentru ca nu cumva sa te destrami si sa nu te gasesc acolo.
………………………………………………………….
Inaintez. Iarna e neagra. Am simtit-o asa ultima oara, cu mult inainte sa te gasesc. Nu imi este strain nici un vis in care imi apareai desi nu aveam nici un script al tau. Era la fel. O noapte umeda in care toti ceilalti se blocasera in casa si se inghesuiau langa teracota pentru povesti si vin fiert. Eu imi amestecam sentimentele prin oras. Troileibuze pustii si strazi infecte omogenizau perfect blatul unui nou consum literar alcoolic. Nu stiam cine esti si nici ce ai sa devii candva pentru mine. Te uitai cu atat de mult patos la hainele de firma din vitrine incat am ramas pe loc sa iti respir admiratia. Oxigenul rece alimenta insuficient plamanii mei de scafandru astfel incat o continua nevoie de aer isi cernea vocea ragusita in mine. Astmul imi devenea un bun prieten si niciodata nu ma gandisem sa-l tradez.
Erai o femeie restransa. O draguta, o finuta si-o dAsteapta , dupa cum mi te-ai prezentat ulterior. Iluzii cu tine. Apoi fara vreun semnal ai luat-o la fuga din fata magazinului respectiv si te-ai oprit la cateva zeci de metri de mine, in fata unui automobil, altul decat al tau, ai deschis portiera din dreapta si-ai urcat lejer, cum faci de fiecare data cand urci intr-o masina. In secunda urmatoare scrasnetul rotilor mi-a asurzit ambele timpane, semn ca soferul era unul cu o infioratoare putere in mentinerea sublima a volanului in toate directiile posibile cu putiinta. Fusese prima reverie avuta cu tine.
…………………………………………………………….
Conditiile se modifica, in viata. Fiecare dintre noi doi devenim, pe rand, actanti diferiti in propriile noastre istorii. Uneori ne contopim sa mai putem spera intr-un final fericit. Alteori ne cautam atingerile in trecut si vedem ca de fiecare data am avut aceeasi idee. E adevarat, tristetea este surda si chiar daca peste cateva zile vine Craciunul , din mine a disparut orice urma de sonor.  Imi imaginam cum vom impodobi bradul impreuna iar tu iti vei fi etalat mofturile culinare. Imi imaginam cum iti vei fi pus deoparte pentru mine cateva dintre blandele tale dorinte sfintesti.
Cand nu esti nu pot cuprinde cu bratele mele fenomenul lipsei tale. Incerc doar, sa-l inteleg. Incerc sa il pricep si sa-l iau ca atare. Sa-i fac un semn si sa-mi trimit un mesaj in care sa imi spun ca te vei mai intoarce. Ca vei mai fi langa mine si imi vei mangaia din nou crestetul. Ca ma vei saruta din nou inainte de culcare. Ca atunci cand ne vom trezi vom fi iarasi imbarligati si ne vor trebui cateva minute sa ne hotaram care sunt mainile si picioarele ficaruia dintre noi.
Nu am stiut niciodata sa te astept. Nu am stiut sa tac si nici sa uit. M-am aruncat efectiv intr-o alta parte. Cu totul alta decat aceea in care tu erai. Si cand am tras de tine sa te aduc aici, cand am dat din maini, cand am batut la tobe si-am fluierat, venea mereu acelasi automobil, altul decat al tau, in care te urcai extrem de lejer, cum faci de fiecare data cand urci intr-o masina. Asta nu a oprit din mine ceasul dragostei. L-a lasat sa-si continuie ticaitul de unul singur. A lasat o masinarie sa fie o masinarie chiar daca in centrul ei sta pulseaza umbre de sange.
Ma pot opri din scris. Nici eu, nici el nu iti vom schimba directia. Iti putem in schimb aminti, despre noi. Iti putem formata parti din noi intr-o scrisoare profunda a existentei noastre, in acealasi timp, pe pamant. A mai ramas ceva la fel de cast ca aceasta, incredibilul devotament al stelelor pentru stapanii lor. Asadar , primeste-le inapoi , iubirea mea. Fa din toata banalitatea aceasta o altfel de nuanta. Zugraveste-mi deplin peretii visarii, pentru ca atunci cand voi deschide usile, chiar sa ma astepti pe pat. Chiar sa fii acolo. Draguta, finuta si dasteapta. Si cu acelasi capsor inteligent.

Scrisoare de dragoste

De departe iti vorbesc. Locuri pe care le-am indragit amandoi, le-am cautat amandoi, le-am uitat. Stiam ca ma voi intoarce candva fara tine si nu va mai fi nimic la fel. Nici maine, nici azi. Atatea diferente si frunze straine. Stii, iarna nu e dulce cand tu nu esti. N-are carne. N-are glucoza. Nu isi poate asterne zapezile pentru ca n-are la picioarele cui. Eu sunt cernut si albastru si nu ma pot deprinde din povesti chiar daca unele dintre ele seamana cu a noastra. Oh, da! Candva ti-am citit direct din noi. Ceea ce inseamna ca ne-am tratat leucemiile reciproc. Maduva noastra osoasa e compatibila cu visurile amandurora.
Iti scriu pentru ca vreau sa-mi cer iertare. Nu te mai amenint cu nici un sarut. Si nu ti-l mai fur de dupa ureche, ori de dupa lantul care-ti sta paznic la gat. Iti cer iertarile mele cat sa insemne un deceniu de cinci luni , urmat de haos. Cat sa fure amintirea in care am inghetat strain de mine prin ograda altora strigand dupa Tine ca dupa dumnezeu, rugandu-ma de el ca si rugandu-ma de Tine!
Ieri am spalat toate vasele din casa, am sters praful, am facut paturile si-am baut o bere. Am scris un mesaj pe care bineinteles nu ti l-am trimis si-am retrait margaritare de antichitate. Nu stiu cat univers a ajuns sa fie intre noi. Nu inteleg de ce oamenii isi depun icrele exact acolo unde ar trebui sa lase liber destinul pentru ca cineva asteapta o dupa amiaza de amurg, fie ea si pentru iertarea pacatelor. Eu am mult prea multe pacate, lumina mea. Locuiesc in mine pentru ca dincolo sunt flacari si niciodata n-am suportat inima fierbinte decat atunci cand tu dadeai drumul la aer conditionat langa ea. Nu era felatia momentului deprinsa din ideile mele ci doar imi frecai inima cu racoare pana noaptea tarziu apoi te urcai peste mine fara sa-ti recit vreun vers. Nu adormeai devreme, nicidecum. Leganai florile si le sarutai continutul. Uneori te confundai printre ele si nici nu-mi puteam da seama daca e mai reala padurea cea verde a lui Phoenix sau tu in chiloti, deasupra ferestrei. Degeaba ma storc. Pentru ca oricat de ateu as putea fi si oricat de echilibrat in fredonarea tristetii, casa avea alt aspect cand erai! Si nu mai sunt golan in vorbe, desi intre dinti nu mi s-a asternut umbra de lapte praf despre care-mi vorbeai. Si nici parfumul acela de nou nascut.

 
Fulgera! Oare are rost sa continui stiind ca literele mele te vor plange si mai departe iar toti cunoscutii mei vor prinde de zambet! Cei care urca si coboara de la mine din scara si care ma cunosc de dinainte sa ma cunosti insati tu si care ma vor cerceta si vor observa vanataile cuvintelor mele. Te iubesc, lumina. As vrea sa ma atingi cu o pana pe brat si sa-mi spui ca inca nu e tarziu pentru noi. Sa-mi spui ca esti gata in jumatate de ora si sa trec sa te iau. Sa te intorci numai. Fara promisiuni si fara laude. Doar tu si un sfert din tine pentru momentul in care mi s-ar descarca bateria la laptop.

 
Zilele imi sunt interminabile motive de a visa. Stiai ca visarea aduce cu sine praguri de nebunie? Stiai ca poti numara degetele din zece in zece si pe undeva prin mijlocul lor iarba isi aprinde culoare pentru a-ti arata campul verde fara paloare care se depune in timpul ascuns al melancoliei? Nu e nimic exagerat. Visul in sine este foarte real. Atat de real pe cat era dansul tau cand in camera noastra cantau cei de la Beatles – Roll over, Bethoven. Simteam cum imprejurul devine simplu iar toate sertarele incepeau sa vibreze. Apoi interveneai.. buzele se miscau ca si cand versurile se nasteau pur si simplu din tine desi glasul tau imi rasuna numai in gand.
Cam atat! E decembrie fara luna plina. Mi-as dori sa stiu ce mai faci. Daca ti-ai tatuat peste sani un alt nume sau daca incalti aceleasi cizme sublime. Mi-as dori sa traiesti langa mine macar un gram insa forma si dimensiunea sunt fixe. Ma simt realmente slabit iar talpile imi lasa urme pe asfalt. Candva, acelasi nor iti va sta deasupra ca si atunci cand ai ales. Poate alegerea ta va fi alta. Mai mult decat “ Te sarut, Lumina” nu iti pot spune. Si.. Noapte buna, Astazi!!!!

9

Un continut apetisant, trepidant..murmurator si foarte foarte consistent. Asa arata luna asta seara. In imaginatia mea nebuneasca portretul ei a devenit un juvaier. In miezul momentelor care ne-au tot legat.
Ma intorceam zgribulit de la cursuri. Era un sfarsit de toamna cu mazga si ploaie. Doua zile la rand pelerinele cucerisera toata multimea. Eu imi ascundeam identitatea sub o jacheta maronie cu cateva buzunare in plus. Tinusem mult la ea. Era un neasmuit loc ferit pentru aprinsul tigarilor.

Drumul mi se parea hain in pofida adoratiei mele pentru timpuri ca acela. Sa fi fost in jur de ora 19 30 pentru ca distanta parcursa de mine pe jos avea o intensitate destul de micuta iar cum nu aveam permis..
M-am aruncat in 100. Oameni destul de putini, cativa pescari si inca vreo doi trei studenti rataciti prin oras. Aveam in creier tot felul de minunatii, toate prostiile unui suflet manat de amor de arta si tot soiul de strofe pentru ore tarzii. L-am scos pe Nichita si mi-am acoperit tacerea. Vizualizarea clandestina a norilor in incertitudinea atingerii lor. Care dintre mine si restul lumii ar fi fost, la acea ora, mai sus?

Asa de mult fusesem marcat de itinerariul si cotitura abrupta pe care simturile mele o luasera, intrucat, miscarile olfactive devenisera de-a dreptul incoerente. Clipele si avangarda continua de emotii imi facusera plinul. Asteptam cu nerabdare noaptea aceea desi nu aveam cu nimic iesit din comun, vreun plan care sa produca o inertie speciala, ori vreo sinapsa usturatoare pe coloana vertebrala acoperita de fulgi. Tin minte cum scriam sms-uri. Lungi si tamaduitoare. Pentru ca altfel toata menirea lor ar fi fost o lipsa de farmec. Ori eu nu as fi putut in vecii vecilor sa traiesc la minus. Habar nu am cui ii scriam. Nici macar cifrul nu-l tin minte. Nici oranduirea naratiunilor. Nici infatisarea caracterelor telefonice contopita, de altfel, cu retinele mele.

Miezul unei ruine atat de grandioase nu se poate cuceri, imi sopteam. Vezi, inca de pe atunci se nastea in spiritul meu o clepsidra firava a mentalitatii. Incepusem sa disting singuratatea de tristete ori impreuna-ul de fericire. Nu pot uita cum, candva visam cu ochii deschisi paduri intregi de femei, toate brunete, toate cu aceeasi infatisare. Nu pot uita cum inauntrul fiecarei paturi a naturii lor, batea aceeasi inima dulce. Inima mea. Ma limpezeam pe mine prin ele desi nu fusesem niciodata deteriorat. Iluziile nu-mi erau niciodata straine desi raspunsul lor inconfundabil ma lasa intr-o plutire banala, non sens.

Orele spre mai tarziu isi pregateau sfarsitul. Cat de satisfacut puteam sa fiu dupa o noapte de poezie abrupta, cand inca nu dadusem nas in nas cu idiotenia pe care o naste de multe ori literatura. Vezi, cand esti firav esti in acelasi timp naiv. Ei bine pentru mine firavitatea era o calitate. Indeosebi pentru ca indiferenta ma captiva intr-o lume a creativitatii si a tolerantei. E normal sa fii tolerant atunci cand esti indiferent. Si altceva ramanea tot timpul suspendat. Fara martori si flori. Fara perfuzii..

Acum cand scriu imi este dor. Nu de mine cel de atunci cat de nobletea cu care sangele imi pulsa prin trup. O puritate barbara. Dintr-aceea de neegalat. Fara orice fel de exagerare scriitoriceasca. Imi regret pasii pe care atat mintea cat si inima mea i-au ales. Pentru ca nu imi imaginam cum este sa astepti pe cineva cand el nici macar nu a inceput sa-si faca bagajul. Nu imi imaginam cum este sa te imparti pe tine insuti iar jumatatea daruita sa fie hrana pentru lupi. Nu imi imaginam ca fiecare zambet primit ascunde o intreaga si elaborata tehnologie, iar ceea ce cu adevarat ma tinea departe era strainatatea de minciuna.

Din seara aceea totul s-a schimbat. Astazi cand merg spre casa duduie masina cu muzica. Pe scaunul din dreapta sta intotdeauna cineva care asterne betisoare parfumate de-a lungul firii mele. Impropriu vorbit. Adoarme intotdeauna inainte de timp. Cartile le-am ascuns in sertare si le-am inlocuit cu blogurile pentru ca asa cere normalitatea. Apoi fluiditatea speciei in devenire. Orgasmul. Fiecare por. Fiecare cuvant. Scurte minuni fara valoare. Ca si hranitul in fast-food-uri. Limba ocrotitoare si toata omenirea imbulzita deodata peste mine. N-am ramas nici macar intr-un fir de par firav. Nici nu mai cunosc ce vrea sa insemne. Si doamne cum pot sa jur ca dor toate. Cum pot sa jur ca dor enorm de mult toate.

8

«Fie ce-o fi eu o sa intru, o sa o intreb de ce nu ma mai doreste si poate asa o sa ma simt mai usurat. Pentru ca sufletul meu se va calma cand va auzi calda ei voce, respingandu-ma usor ca pe un fulg. Ma va trimite acasa cu siguranta si imi va sopti la ureche sa nu o mai caut in vecii vecilor. Cunosc povestea asta din atatea telenovele. Mai mult, daca o sa vorbeasca la telefon cu noul iubit o sa fiu atat de stapan pe mine si ma voi ambitiona peste poate, astfel incat sa nu mai fiu niciodata in viata mea in aceasta postura. »

Iubire, intre noi s-au trimis multe. Eu.. tu..
Am vazut de atatea ori viata fara tine si fiecare centimetru al ei este pal. Stii ca duce lipsa
de castitate. Stii ca atunci cand iti scriu ma minuneaza imagini cu tine, zidind in inchipuirea mea cu o acuratete iesita din comun, toate locurile prin care am trecut, toate miscarile noastre tarzii sau , cine stie, timpurii. Nu pot sa le gasesc un asternut. E prea cuminte iarna asta pentru ca eu sa-ti mai citesc.. cad frunze-n amurg, draga mea. Sunt singur langa tigarile pe care niciodata nu le-ai suportat. Fumez pe ascuns, sa nu ma vad, pentru ca inima nu ma inghite cu microbi in mine. Linseaza sclipirile toate. E bezna si liniste. Canta Nirvana. Afara nu mai ploua. Iubire, m-ai transformat in alb. Bvlgari – alb. Senzualitate si minciuna. Asociate, starnesc atata invidie si emotie. Simt cum mi se nasc alte membre pe langa cele deja existente. Revin , pentru o secunda am schimbat traiectoria scrisorii. Ma plimb prin incapere si-mi dau seama cat e de frumoasa muzica ascultata incet.

Aerul este respirabil pentru ca, pe undeva prin toata infinitatea lui ti-ai ascuns un plaman. El revigoreaza intreaga structura globala a lumii. Lumea este neincapatoare pentru mine, fiindca tu ti-ai lasat palaria si manusile intr-o alta cutie, despre care n-am stiut niciodata nimic. Baby, am iubit florile tale, pe cuvant. Chiar si dupa ce ti-ai sters pantofii de presul de la intrare in ultimul vis.

Nu medita asupra noastra. Nu e nimic de judecat, de interpretrat, de castigat sau de uitat. Intre noi s-au trimis multe. Moartea a fost de atatea ori singura langa mine, dansand in surdina fara muzica si fara discretie. Moartea nu e pudica. Stii ce inseamna asta ? ca ori de cate ori cineva iti va umple partea goala lasata de mine de-a lungul vremii, discursul va ramane acelasi. Parcul castanilor si fiecare regret. Marea.

Iubire, nu pot sa te strig pentru ca sunetul este fictiv. Tin minte glasul tau. El imi raspunde cand tu nu mai existi. Fiecare dintre noi a avut un trecut. Aducerile aminte sunt, insa, cele care deruleaza tacerea. Si cand nu va mai ramane nimic, vei mai simti prezenta mea la fel ca atunci cand trupul ti-era incins sub patura nebuniilor consecutive din diferitele luni ale sederii noastre impreuna sub cer ? Vei mai raspunde razvratit dintr-o licarire a piciorului semn in care eu ar fi trebuit sa nu ma mai batai ? sunt singur si canta nirvana, nu stiu pe unde alergi. Si ce statie de troleibuz iti este aproape. Nu stiu daca ora exacta este reala sau daca lipsa ta creeaza halucinatii. Stiu, insa, ca trebuie sa iti respect deciziile. Te sarut pentru un moment delicat. Senzualitate si minciuna din nou. Bvlgari alb. O tigara. Bluza ta. Ce imi mai pot dori pentru ca aceasta seara sa fie perfecta ?

« Camera ei arata exact la fel. Fiecare colt are surasul lui tampit si dulce. Ea doarme pe patul alb cu picioarele in aer. Stilul ei. Cunosc povestea asta din toate cartile. Mai mult, daca o sa se trezeasca intr-unul din urmatoarele cinci minute, va sti cat de mult am ars pentru o imbratisare. »

Te recunosc, frumoaso

Te recunosc oricand si oricum numai sa ma lasi sa-ti ating sanii
acolo voi cunoaste treptele dreptatii si bogatia regala
esti stapana a desertului meu sufletesc
a creatiei mele
a mausoleului meu ridicat in slavi
esti parte a mainilor mele din care lipsesc cu desarvisire degetele
pe care ti le-am daruit la nunta si in fiecare seara inainte
de somn.
Esti oracolul meu divin, oranduit dupa silabe si indreptat catre
steaua polara a nevoii. Nevoia antologica de aerul pe care
mi-l respiri clipa in clipa, neant in neant, frame in frame
tasta in tasta, pahar in pahar.

Te recunosc oricand si oricum ti-as asculta numele in obisnuita
furtuna a serilor de iarna timpurie. Atunci cand bat clopotele
semn ca din amorul cuiva au mai cazut cativa astrii
iar dincolo de viata, cetatenii isi unesc destinele. Se rup evaziv
de imagini, calatoresc cu sufletul intre dinti
infuleca nepasare in orice fulg de nea existent inauntrul terrei.
Tu stii regina ca dintre noi doar eu sunt las si doar eu cad.
Tu stii regina ca mesajele mele moarte iti scutura fiinta
de libertate si nastere chiar atunci cand incetezi sa visezi.

Ma lasi sa te iubesc pentru sunt nori fara de care omenirea
ar apune alb iar rozul, violetul ar continua falsele poeme
din librariile pustii ale orasului in care locuim. Iti par sumbru ori de cate ori
ne impungem intre reactii si similitudini ale florilor iar
toti cunoscutii ne aleg distanta. Iti par sumbru pentru ca
mi-e frica sa-mi ucid dragostea in van si tu sa ai puterea sa uiti
comemorarea funebra a laudei noastre. Pana cand ? Vei continua
sa-mi imiti sunete senine inaintea trompei mele elefantice
cu care iti numar cosurile si te storc in timpul unui masaj nocturn
dovada a faptului ca pielea noastra se cerne una intr-una ?

Te recunosc oricand si oricum iti voi fotografia radiografiile
tipizate din pornirea lasciva a ochilor tai de felina. Predominant
plutitoare si fara lapovita. Tu esti o femeie alcatuita din vreme. Esti
numai zapada. Fiecare sarut fierbinte topeste in tine zeci de kilograme
de os. Esti coliziunea mea spirituala, scrisul meu, numarul meu
pieptul si zgomotul meu. Esti eu numai atunci cand tu-ul tau ma pierde
prin cearasafuri. Atunci cand ne lebadizam tarziu si asteptam
un rasarit arhaic. Opreste-ma doar sa iti produc scanteia. Opreste-ma
sa-ti simt piciorul intre ale mele. Opreste-ma sa nu te pierd. Opreste-ma
intr-o bere si lasa-ma sa fiu inghitit. Soarbe-ma tot.

Te recunosc frumoaso, pentru ca nimeni nu e in stare sa ma faca sa ard.

Sa mergem la Geta

In cele din urma a plecat. Eu am ales sa mai intarzii putin prin oras. Era ger. Iar atunci, pe un astfel de timp, cand mainile mi le simteam intr-o alta dimensiune iar fata mea se intarea pe langa molaticele drumuri ale Constantei, nu aveam nici o grija, nici un stimtul si nici o alta senzatie. Eram atat de simplu numai eu, fara ca vreo alta persoana sa-mi spulbere inconstientul. Orasul ma acidula. Sa fi fost in jur de ora 21. Depistam  cafenele noi, ascunse prin niste coclauri intunecate si reci, in care nu creadeam ca as putea intra vreodata in viata mea. Totusi mizeriile acelea erau singurele porti deschise la ore inaintate.

Am pasit. Usa s-a deschis larg ca si cum as fi traversat un canal. Cea mai mare putere o capeti atunci cand esti intr-un punct al existentei in care nu-ti pasa. De nimic. De nici cea mai mica vietate sau de cel mai mare sentiment. Atat stiu, ca orice mi s-ar fi intamplat in acea seara imi era totalmente indiferent. Evident,am cerut 200 de alexandrion si m-am asezat la una dintre mese. Detest sa stau la masa cu strainii pentru ca mi se par fara doar si poate, interzisi. Apoi mi-am spus.. what the hell. Am aprins o pusca scurta si tinut-o intre dinti pentru a-I putea simti filtrul aproape de imaginatia mea tampita si complet eronata. Sunt o persoana foarte complicata. Ma intreb daca varianta mea feminina ar avea succes la barbati. Oricum, la ora respectiva, ma sunase frate-meu sa ma intrebe unde ii lasasem camasa cu maneci lungi primita tot de la mine, intr-una din zilele mele norocoase. Parca as fi vandut mai mult porumb, ori legume. Ori castigasem la aparate. Stari dintre acestea idioate si fara de vreun rost.

Duca-se dracului, i-am raspuns. Era nevoie de singuratate in viata mea, pentru ca lupta cu literatura ma epuizase intr-un asemenea fel incat nu gaseam nici o explicatie a insomniilor repetate ce mi se intamplau de cateva luni bune. Fiecare lucru, oricat de banal sau de plin ar fi fost el, mi se parea infim. Nu-mi doream absolut nimic in afara faptului de a intarzia cat mai mult si poate cine stie, sa prind un zbor catre tokio, unde sa cunosc vreo asiatica cretina care sa-mi astearna casa si sa-mi satisfaca sexul tampit si nocturn.

Masa mea era una retrasa, ascunsa dupa un zid asemanator cu cel din Snack, asupra caruia erau desenate foarte atent atentatele de la World Trade Center. Inca un neamerican, mi-am spus. Apoi m-am simtit bine si-am mai cerut inca un pahar. Cateodata iluziile te aduc mult mai aproape de realitate de cat o face pura simbioza a rasaritul de soare. In ochii mei se desfasurau scene incredibil de violente care erau intotdeauna urmate de o imagine a marii. Ultima clipa si iarasi valurile albe si spumoase imi schiau in priviri. Cat de aproape as fi fost de sfarsitul lumii, pe care doresc sa mi-l petrec pe faleza din Techirghiol, cu o torpila de alexandrion in mana dreapta, nu pot stii, dar cu siguranta stiu ca organismul meu incepea sa devina teleghidat. Strainii din acel bar mi-au devenit fara prejudecati prieteni chiar daca mintea lor bolnava n-ar fi inteles niciodata de ce. Sunt oameni care habar n-au ca-i observi zi de zi si ca-i tii aproape de suflet doar pentru ca erau acolo , in acea clipa dificila ori simpla a vietii tale. Am simtit asta prima data cand m-am angajat la redactie, iar in fiecare zi trebuia sa trec printr-o zona in care se lucra la asfalt. Din masina observam prezenta unui gras urat care  dirija circulatia. Ridica o paleta de tenis de masa impartita in rosu si verde. In jur de doua luni de zile l-am vazut acolo. Imi devenise un asa de bun prieten, incat ma gandeam ca daca nu-l vad in vreo zi imi va merge foarte prost. Desigur ca in creierul lui nu era nici o astfel de idee. Nici macar nu stiu daca ar fi recunoscut masina dar cert este ca devenise o mica parte a traseului meu. Dupa aceea mi-am schimbat ruta si nu l-am mai vazut niciodata.

Am achitat si-am plecat repede sa pot prinde un loc la cinematograf. Uneori atat de nebune sunt ideile incat se sparg in miliarde de scantei seismice. Bineinteles ca nu alcoolul era de vina ci purul fapt ca imi era total indiferent unde voi ajunge. Nici nu stiam ca cinema-ul pe care il frecventam eu se desfiintase. Cand am ajuns acolo erau postate niste afise atat de vechi incat m-am intrebat cand am fost ultima oara la un film in oras. Imediat mi-am adus aminte. Cu Vivi. Da. Vivi. Al doilea an de facultate. Si-am vazut Harry Potter, nu stiu care dintre ele, pentru ca era innebunita si citise toate cartile. Gasea acea carte atat de importanta pentru omenire chiar daca ei nu-I producea nici o satisfactie. Cu Vivi treaba fusese scurta. Ne-am sunat si ne-am intalnit. Apoi a urmat o perioada de asteptare de cateva saptamani , ne-am vazut pe holul universitatii si aia a fost tot. Dupa cateva luni am prins-o cand i-o sugea lui Dan pe o banca.

Oamenii. M-am gandit deodata la ea. Ce-o fi fost cu ea in seara aceea? Si de ce ma lasase singur, cand aveam atat de mare nevoie de ea? Cu siguranta nu as fi putut sa ii fac vreo vizita la o ora atat de inaintata dar un telefon tot as fi putut sa-I dau. Sau macar un mesaj. Dar nici de atat n-am fost in stare. M-am contopit cu pamantul si m-am imaginat in brazilia. Sa dau o muie la Rio de Janeiro, pe plaja in care a strans Rolling Stones cei mai multi indivizi veniti vreodata la un concert. Ma intreb cat de adevarata este treaba asta.

Mai aveam doar trei ore si trebuia sa ajung la redactie. Cuvantul acasa imi era strain de cateva zile si nici macar nu imi amintesc cu ce mama dracului ma hranisem in toata perioada aceea de timp. Stiu. Avea ea grija de mine. Imi aducea in fiecare zi ceva de mancare astfel incat ma facea sa ma gandesc mai mult la spiritul ei decat la corp. Avea o placere nebuna sa ma stie satul, hranit, ori probabil ii placea in mod deosebit sa aiba grija de persoana mea handicapata pentru ca altfel nu-mi explic toate acele fapte. Dupa ce terminam de mancat, o trageam incet in balconul amenajat pentru tigari, si-o sarutam pana se urca pe pereti. Aprindeam un dunhill si ne uitam amandoi la pescarusii de pe acoperisul unei cladiri din fata celei in care traiam impreuna mai multe ore pe saptamana decat am fi trait acasa. Ea nu fuma. Statea cu mine, era cu mine.

In mod cert era o femeie deosebit de inteligenta si de frumoasa, in acelasi timp. Din toata redactia aceea, plina de corcituri si maidanezi, oameni fara scrupule, care n-au nici un miligram de stofa a calitatii implantat in ei, ea era singura dama capabila sa franga scutul inimii mele. Si asa a fost. M-am trezit atat de indragostit de ea incat siguranta unei relatii normale in doi imi devenise dusmanul numarul unu. Dependenta de celalalt. O fi probabil vreo boala, cine stie. Hotarasem amandoi sa plecam de la redactie pentru ca nu ne ajungea timpul pe care il petreceam impreuna.  Nu stiu ce s-a intamplat, daca am plecat sau nu, pentru ca n-am ajuns intr-un punct atat de apropiat de mine insumi, pentru ca mintea mea sa imi spuna chiar tot adevarul si eu sa il divulg altora atat de usor. In orice caz, faptul ca ma lasase atunci cu ochii la stele m-a intristat, desi foarte tarziu, cand mi-am dat seama ca e aproape dimineata si nu vorbisem cu ea de atatea ore, m-am linistit.

Uneori imi doresc sa am un pistol si sa impusc pe oricine trece in jurul meu. Sunt niste cretini, prostii dracului. De ce imi doresc asta? Pentru ca altfel nu stiu cum as reusi sa imi ascund fluiditatea unei emotii finite din purul fapt ca toti se prefac cunoscuti. Nu sunt. Sunt oameni  si ar trebui sa ramana indiferenti la ce ne vorbim sau la ce se intampla cu mine. Ei nu fac asta, ei dau sfaturi idioate si batranesti pentru ca li se scoala viermele sa ne tutuim si sa intretinem convorbiri absolut irelevante.

A doua zi am intarziat la redactie iar ea n-a mai urcat pe la mine deloc. Trebuia sa ma barbieresc dar n-am mai facut asta in acea dimineata. L-am sunat pe F. si l-am intrebat ce mama dracului se intamplase cu o seara inainte. El mi-a spus ca m-a sunat dar nu i-am raspuns si ca a fost in Hyperion cu doua pitipoance de prin pula mea, Bistrita Nasaud, Satu Mare…

Am stat pana seara tarziu acolo, moment in care a venit frate-meu cu masina si m-a luat acasa. Sa mergem inainte. Ne asteapta mama la Geta. Sa mergem la Geta. Ura!! Mergem la Geta!!!!!