Ramai

Ramai langa mine, iti cer, te implor. Ramai langa mine, straino, astazi nimeni nu mai vrea sa plece. Ramai langa mine si priveste-ma din unghiuri moarte. Analizeaza-ma cum nu m-ai analizat niciodata, stabileste-mi lungimile, latimile, inaltimile. Pentru tine sunt o figura geometrica meticulos desenata pe un fir de viata. Ramai langa mine, ploua. Ramai sa ascultam cum stropii canta la chitara in parbrizul de la Peugeot. Hai sa ne scoatem centurile, toate centurile, tu stii ca daca ne apropiem prea mult acestea se vor faramita si s-ar putea sa ramanem fara bucati din suflet.

Ramai langa mine sa-l ascultam pe Clapton, stiu ca el te face sa te simti diferite si uneori te ridica din calcaie si te indeamna sa-mi inchei seara cu un dans. Ramai, in noaptea asta vreau sa-ti dansez eu. Sa ma eliberez din umbrele negre, sa ma asez peste tine si sa nu ma gandesc decat la cum sa fac sa nu te las sa pleci. Ramai, numele meu este numele tau, viata mea este viata ta, drumul meu e drumul tau indiferent de parerea fraierilor pe care vremea ii asterne intre noi. Stiu ca e greu, sunt multe voci care ne condamna, dar daca cineva mi-ar fi spus mai devreme ca este usor, m-as fi simtit incomplet.

Ramai, tot ce pot sa scriu este despre tine. Cat de departe ai putea sa ajungi ca sa faci sa dispara orice reintoarcere in timp? Stii la fel de bine ca mine ca de multe ori ramaneam singuri in bancile noastre imaginare si ne mancam unul altuia merele si pufuletii. Uneori imi pastrai o gura de Pepsi dar pe care nu apucam niciodata sa o beau. Exista intotdeauna un tampit care-si orna forma buzelor pe sticla de la tine inaintea mea. Cate guri ar fi trebuit ca eu sa sarut doar ca sa ajung printr-o coincidenta sa ma sarut cu umbra ta? Ramai langa mine, nu e nimic intamplator. Ramai langa mine afara nu mai exista nici un Dumnezeu. Fiecare templu este gol si pustiu ca un calator fara camila in mijloc de desert. Ramai, cateodata prea multa viata ni se asterne inainte. Nu mi-e teama ca vei lua decizii gresite, dar mi-e teama ca eu le voi lua.

Ramai langa mine, ramai la mine. Hai sa ne acoperim si sa facem dragoste, sa pocnim din degete si sa ne punem dorinte, ramai sa spargem niste clipe, niste statui, ale noastre. Ramai si-ti promit ca nu vom mai baga pe nimeni in seama. Ne vom retrage sa ne traim tineretile batrane intr-un castel fara fundatie. Noi ne-am trezit impreuna si n-am stiut de unde sa ne luam, dar am continuat sa avem grija unde mergem. Ramai langa mine, baby, ramai langa mine pana cand pe pamant nu vor mai exista oameni. Oamenii sunt acele fiinte care rad de tine cand iubesti si cand saruti. Oamenii rad de tine cand iti imbraci sufletul cu dantele, baby. Oamenii rad de tine cand n-ai bani sa iesi in oras, rad de tine cand n-ai credit sa dai un apel, rad de tine cand umbli descult prin frunze sau cand bei o vodka cu un prieten. Ramai, in noaptea asta nu voi lasa nici un om sa stea langa tine…

………………….

De cele mai multe ori suntem regii unei clipe si fraierii eternitatii. Asta pentru ca depindem prea mult unii de altii. Este blestemul nostru. Nu dragostea a fost construita pentru universul intreg ci intreg universul pentru dragoste. Fireste ca nu stiu daca baby va ramane. Mi-as dori sa ramana. Mi-as dori sa ma trezesc in fiecare dimineata cu buzele intre sanii ei si palmele lipite de fese. Si mi-as dori sa adorm in aceeasi pozitie. Dar cate dorinte ne sunt noua indeplinite? Cate ne sunt permise? Cate decizii sunt, de fapt, ale altora??? Cate? Cate? Cate????

Pentru etajul 9 (pe schele nu se ajunge in rai)

Pe la 14:30 am primit un telefon. Nu, nu a fost anonim, a fost o persoana apropiata care pur si simplu imi spune ingrozita: “ Ai vazut ce a postat idioata aia? Dumnezeule, capatana ei e plina de tarate. Mama prostilor nu va muri niciodata”. Pentru ca eram aproape de laptop, am zis sa arunc o privire. Cate idioate cunosc eu in blogosfera? Una singura!!

Astazi am realizat ca in Romania sunt ceva mai multi scriitori contemportani decat crezusem eu initial. Adica, daca pana acum mizam pe faptul ca Mircea Cartarescu si Emil Brumaru sunt cam singurele sclipiri care mentin flacara olimpica inca vie ( Vadim Tudor si Paunescu n-au cum sa intre in discutie, sunt doar doi dovleci cu aspiratii inalte) mi-am dat seama, fara sa stau prea mult pe ganduri, ca avem si ceva surprize. Cum de nu i-am pus la socoteala pe cei care platesc ISBN-uri pentru a publica orice cacat care le sparge capul?

Pai, mai, fetito, asemeni pampalailor care pusi in fata unui futai realizeaza ca au pula mica si incep sa zbiere ca in mare parte conteaza tehnica, asa te-ai aruncat tu acum ca o catea inaintea unui om care nu ti-a oferit un futai, (nu-i plac uratele – in pula mea) ci doar a incercat sa-ti bage in capsorul ala imbecil cateva idei interesante. Eu nu o sa-ti dau exemple din text, pentru ca e simplu – tu nu ai texte. Pe cuvantul meu – si mie mi-a placut Creanga intr-o vreme, dar acum nu-mi place. El, totusi, este un artist, tu esti coapta ca o gutuie. Atata gargara ieftina din gura unei pizde poate futute si rasfutute de o mahala intreaga.

Te-am vazut pe youtube. Trebuia sa-ti spun si asta. Esti atat de frumoasa…  am vazut cum ai incercat din rasputeri, ca un muribund ce se agata cu ultimele forte de orice rahat ii iese inainte, sa te agati si tu de o speranta. Ce interviu interesant! Pai, bai, manca-ti-as, limbajul tau este cu mult sub limita pe care orice pretendent al literelor ar trebui sa o treaca. Capacitate oratorica – sanchi! Fluenta in discurs – canci! Nimic, domnule. Pana si glasul… un glas mort. Timiditate? De ce? Pe blog esti o pamela!!! Tine pieptul drept si ridicat, lasa-ne sa-ti gadilam simturile si fa ce stii tu mai bine. N-are rost sa spun ce. (Am gandit-o.)

Ce pula mea ai? In cocina din capul tau se astern laturi! Este nefututa? Ai probleme? Candva, pentru orice fel de ajutor se suna la pompieri. Ai putea sa incerci, doar ca am impresia si nu stiu de ce, ca iti plac instalatorii!!! Cumpara-ti o unealta erotica, arunca-te in cada si cauta-te de gauri. Ai mai multe decat crezi, probabil mult mai multe decat neuronii care-ti misuna prin creier ca niste cai dezorientati. Eu n-am spus niciodata ca n-ai potential artistic. Si futaiul este, pana la urma, o arta.

Vorbeam cu Anda intr-o noapte tarzie. Atatea curvette. Ati impanzit blogosfera! Vorbiti intr-un limbaj de cartier, dar aveti incredibilul tupeu sa-l aruncati inainte pe Miller. Pai, tu, mai dezbracato, ( si de cultura, si de omenie, si de sensuri, si de haine) tu ai pretentia sa fii urmasa lui Henry Miller? Tu, care nu esti in stare sa dezvolti o discutie fara sa-ti freci capul de taste si banezi pe oricine iti arata ca esti fraiera, tu imi spui mie ca esti scriitor validat si cu o oarecare notorietate? Sunt ca tine milioane – numai in Romania. Si toti sunt la fel de validati. Astazi, scriitor validat poate fi si tanti Florica, daca are niste lovele in buzunare.

Sa revenim. Intinde-te in pat si ia o halba de bere. Amesteca mai intai cu degetul mic. Apoi cu mijlociul. Imagineaza-ti jocul asta inauntrul tau si spune-mi ce ai simtit. Marimea conteaza, corect? Asa ca ia-ti in pula mea labele de pe mine si vinde-ti cartile de sloave la tarabele de castraveti. Tu si vanzatorii de acolo aveti aceeasi inclinatie.

Pamelo, fa-ti in liniste temele la anatomie. Daca, intr-adevar, l-ai citit pe Miller sau chiar si pe Bruckner, ai fi reusit sa intelegi ca acolo, in pamanturi, inima poate sa bata. Dar in capul tau plin de tarate (mi-am amintit fara sa vreau si-am inceput sa rad) nu bat decat clopotele.

Daca urmaream sa public ceva asa cum ai facut-o tu, as fi facut asta de mult. Dar lumea mea e mai dificila si mai onesta si nici o pizdulice ranitoare de litere n-are loc inauntru!

Vitamina C

Zeii au intotdeauna dreptate cand ne scriu vietile. Pentru ce atat de multa bataie de cap cand noi insine suntem goi pe dinauntru ca niste baloane? Nu meritam. Sufletele noastre sunt pline de bube, dragostea curge din noi fara sa mai aiba satisfactia unei victorii. Noi ne pierdem pe noi, nu altii. Noi ne uitam unul pe celalalt desi avem mereu senzatia ca suntem facuti sa traim impreuna vesnic.
……………………………………………………………………………………………………………..
Baby, gandul ca n-am sa te mai vad niciodata mi-a facut spiritul sa urle ca un lup. Nu stiu cum sa-mi imaginez ca-n iarna asta nu vei fi aici sa bem un vin fierbinte si sa privim fulgii. O sa fulguie din nou cu fluturi mari insa la fereastra voi sta singur fara sa-ti simt sanii mangaindu-mi pieptul prin bumbacul rece. Ce sens va avea? Pe cine voi dezbraca inainte de culcare, cu cine ma voi lasa impaienjenit in intuneric, langa cine ii voi lasa pe Beatles sa cante? Mi-e teama de singuratate, iubirea mea.  De singuratatea pe care numai tu o poti implanta in mine. De singuratatea fara tine, cumplita singuratate fara tine…

Ieri m-am tuns. Frizerita avea alte maini, alte palme. Imi vorbea despre copii. Noi nu avem copii, zeii au scris vietile noastre intr-un orfelinat. Acolo, in timp ce-si beau cafeaua intr-o dimineata tampita, s-au gandit ca noua ne-ar sta mai bine pustiiti. Sa coloram lumea vesnic inlacrimati. In primul vis in care am facut dragoste am crezut ca vom fi in stare sa stergem destinul cu o guma si sa ni-l scriem din nou, apoi mi-am dat seama ca desi tu esti o zeita, eu n-am cum sa fiu zeu. Un zeu nu pacatuieste si nu arde clipele. Un zeu nu lasa lucrurile in voia intamplarii. Un zeu nu se ascunde sub patura cand vantul spulbera perdelele. Un zeu nu latra noaptea ca un lup.

Si stii cum e, ca se aduna. Se aduna toate, Baby. Noi doi am plecat de mult pe drumuri diferite. Pana sa ma dezmeticesc mi-am dat seama ca tu iti schimbasei déjà destinul. Trenul in care te-ai urcat te-a dus in nori, iar celalalt pe mine m-a ingropat in pamanturi. Aici doar inima mai bate la fel, dar nu aud nici o chemare. Canta Beatles ce-i drept… dar cat vor mai canta? Cat timp le mai ramane sa spele de fiecare data aceeasi rana, sa o curete, dar sa o creeze iarasi?

Acum stau in patul meu din adancuri. E o carcera de cinci stele, cu multe carti si mult tutun. Nu… eu nu beau cafea. Pe masa mea sta linistita o sticla de Heineken rece. Pentru mine e inca vara,iar eu vara beau Heineken. As vrea sa te apropii de mine, sa gusti din berea mea sa-mi strangi puternic palma intre palmele tale si sa ma lasi sa scriu si eu un destin. Filele mele negre se vor colora sub ochii tai portocalii, vor prinde viata prin irisii tai portretizati, vor reusi in sfarsit sa respire. Niciodata nu mi-a fost mai greu sa traiesc decat acum cand esti departe. M-am parasit pe mine insumi ca sa incerc in visul meu cretin sa descopar o comoara. Dar cand m-am trezit acolo ingerii sapasera déjà prea multe santuri. Sigur ca mi-a fost la indemana sa ma rastorn intr-unul din ele. Este frumos mi-am zis. Apoi am adormit in visul meu fara tine.
…………………………………………………………………………………………….
Deci ce mai caut eu intre stele? Pe cine mai astept acum in miez de noapte sa-mi deschida cutia cu pastile si sa ma intrebe : Vrei una baby??? Are vitamina C!!!!

Afrodisiac

Pe Rebecca am intalnit-o intamplator, pe o straduta umbroasa din spatele Casei de Cultura, in timpul unei manifestatii gay. Acea parade avusese darul sa fie anuntata cu cateva zile inainte la televiziunea la care lucram, drept pentru care nu voiam sa o ratez pentru nimic in lume. Mi se parea un lucru extraordinar sa vad barbati tinandu-se de mana, sarutandu-se si promovandu-si bolnavele inclinatii sexuale. Era un amurg fierbinte de iulie,iar cerul senin de un pur albastru deschis se reflecta peste oras precum peste ocean. Ma simteam coplesit de emotii, imi era greu sa cred ca fusesem in stare sa vin si sa privesc, chiar daca de la distanta, fanatismul barbatilor-femela. Unii dintre ei se manifestau prin pancarte, care mai de care mai ironice si mai stangace. Doi blonzi patrunsi de freamatul, murmurul si curajul pe care le simtisera atunci cand tot mai multi simpatizanti ai aceluiasi curent nenorocit isi faceau aparitia, transmiteau cu indarjire mesajul: NU VA PUNETI CU NOI!!!
Era o lume nebuna. De la balcoane, duduile priveau cu resemnarea invinsului decaderea unei lumi. Lumea lor. Unele dintre ele urlau, injurau si participau la desfrau fara nici un fel de teama, invocand religia contra pacatului fara iertare pe care satanistii – spuneau ele – l-au adus in Constanta. Atunci am inteles pentru intaia oara spiritul de turma, de haita turbata care tine cu dintii de ceva pe care si-l doreste. Oricata dreptate aveau doamnele care scuipau de la inaltime, ceva mai presus de ele le colinda imprejurimile.Sunetul libertatii. Intelegeam atunci ca sufletul este liber sa-si conduca trupul catre orice lucru l-ar putea face fericit. Si era un sentiment delicios…
Parfumul Constantei. Nu-l mai simtisem niciodata atat de patrunzator, de limpede. Ma retrasesem pe o scara inalta de unde sa privesc cum astrul se amesteca in ziduri si naste culori rare. Un lux aproape fatal caci acolo era Rebecca, sprijinita de o bara de metal argintie. Neglijam amanuntul, gandindu-ma in continuare la bestialitatea propusa de toti cei din jurul meu. Cautam cu ambitie sa inventez un cuvant prin care sa pot inchega acea multime intr-un intreg domestic, personalizat. Curve masculine, fatalai, poponari, bulangii sau pitipoance cocalarizate erau arhicunoscute, uzate si lipsite de farmec. N-am inventat nici un cuvant, dar am gasit unul simplu, care mi-a linistit fiinta si m-a amortit pentru cateva secunde, redandu-mi fastul regal pe care orasul il dogora in apropierea marii. Balcoanele au devenit din nou iluminate, iar doamnele de casa, femeile care aruncasera cu rosii si hartie igienica mai devreme, chiar si cele trecute de varsta comoda a primei tinereti mi se pareau cele mai frumoase femei din lume. M-am regasit impunator, cuceritor si usor ca un fulg. As fi putut sa planez deasupra cetelor de homosexuali fara nici un fel de aripa, ca un vultur experimentat.
I-am numit: largi. Ma simteam surazand fara puterea mea taman datorita puterii acelui cuvant. Largii iesisera in lume sa-si ceara drepturile ca o societate primitiva, subjugata si sufocata de un sistem in ale carui granite spiritul lor n-avea nici un Dumnezeu. Acele creaturi se domoleau cu fiecare clipa, deveneau mult prea pasnice, linistite. Pancartele fusesera stranse si inchise in dubele mari si negre, parcate in fata la Saguna ca tancuri funebre gata sa conduca pe ultimul drum victimele unui grav accident aerian.
– Aveti o tigara? Am auzit un glas melodios. Asocierea aceea, acea dezmierdare incitanta cersind o tigara imi dadea senzatia ca pana si o privighetoare poate cotcodaci.
Cum era posibil ca acea fiinta savuroasa, acel trup construit la limita perfectiunii de o unealta care poate fi inteleasa ca mana lui Dumnezeu sa cada din tronul ei sidefat si sa se preteze la un gest atat de vulgar? Sa-i ceri unui barbat strain o tigara intr-un timp in care in jurul tau acvariul risca sa se sparga este nu numai o chestie nesabuita, ci si stanjenitoare si obraznica. Totusi mi-a placut curajul, vibratia fiecarei litere aruncate deo gura atat de mica, pentru ca Rebecca nu avea mai mult de 16 ani. Ce pofta tembela iti poate produce un trup atat de fraged, un mister despre care ai impresia ca poate fi elucidat doar peste cativa ani. Fireste, e doar impresia, astazi fetele ca Rebecca sunt initiate imediat ce termina stagiul gimnazial de catre colegi de-ai lor mai mari, deja initiati in chemarea rapida a berzelor.
Rebecca era imbracata in totalitate de Adidas, avea un tricou dintr-un material usor, de culoare portocalie care-i acoperea sanii abia inmuguriti, dar incredibil de bine slefuiti, o pereche de pantaloni trei sferturi albi ca marmura si pantofi sport in acelasi orange cuminte si viu. Imi dadea senzatia ca lucreaza la o promotie sau face un fel de reclama la produsele acestei firme. I-am intins pachetul cu mana dreapta, ridicand cortina neagra si am lasat-o sa extraga un Dunhill. Degetele i s-au mulat pe tigara ca o ultima piesa integrata intr-un lego. Bineinteles, i-am intins si un foc dar mi-a facut un semn discret sa ma opresc: nu e nevoie, are.
Ce sculptor reusise oare, cu atata dibacie, sa dea nastere acelei stralucitoare figurine de ceara? Simteam cum viata mi se pierde in cladestinitate, iar veleitatile mele erotice, tot mai puternice, aveau sa sfarseasca in ghearele hidoase ale unei dame de cartier…

Fragment

Uneori imi lua palma in palmele ei si ma ducea departe, cat mai departe. Ma extragea pur si simplu dintr-o lume pe care ajunsesem sa o detest cu tot sufletul si imi corela una noua, construita si faiantata de ea. De ea insasi. Acolo, in subsolul acela ne lasam trupurile sa cada unul peste celalalt, istovite de degringolada de afara. Mi se parea fascinant sa o vad in toata splendoarea ei, pozand in diferite ipostaze inaintea mea, etalandu-si modele moderne sub privirile mele speriate si emotionate. De cate ori o prindeam in brate imi radea frumos, despartindu-si buzele una de cealalta. Nastea sunete de poveste, melodioase, care-mi mangaiau timpanele si ma faceau sa visez. Era un delir. Ma intersectam, eram acoperit cu tot soiul de matasuri, de toate culorile si marimile, dantele frumoase si albastre ca cerul, camasi creponate, amestecate cu parfumul acela secret, pe care doar doua trupuri incolacite unul intr-altul il pot emana.

Ma instrainasem de toti, iar acea instrainarea ma facea sa cred ca sunt cu adevarat special. Pentru ca femeia de langa mine desena un vis atat de frumos incat decorul trebuia inteles numai de mine. Toate darurile acelea erau pentru mine. Fiecare pas, fiecare calcai asezat pe parchet, fiecare vertebra intisa, fiecare san, fiecare centimetru de piele imi era daruit mie. Devenisem fara sa vreau Dumnezeul unei inimi din care simteam ca nu mai pot iesi niciodata. Este minunat sa te bucuri de creatia unei doamne. Sa o lasi sa aleaga pentru tine. Sa-ti propuna, sa te imbrace, sa te dezbrace, sa te miroasa, sa te spele, sa te aranjeze. Toata pasiunea pe care o adunasem inainte sa o intalnesc, se ducea dracului. Iesea din mine. Nu-mi mai placea nimic din ce adorasem inainte. Nu mai aveam nici o satisfactie sa stau la o bere cu vreun amic suspendat de vreme, sa vorbesc despre umanitate, despre lyric sau despre obsesii. Acum imi placeau chestiile clandestine, efemere, usoare. Imi placea la nebunie sa cercetez linia vietii. Sa analizez fizionimiile fetelor din jurul meu, ale femeilor indeosebi si sa le compar cu a ei. Sa fac descrieri lungi ca niste gene intoarse si sa i le trimit in mesaje. Nu ma mai interesa unde dorm sau la ce ora adorm, sau ce program urma sa am a doua zi. Pur si simplu eram din ce in ce mai neserios. Faceam datorii pe care uitam sa le restituiesc. Imi pierdusem locul de munca, la naiba, la ce mai conta? Era minunat sa simt ca traiesc, ca sunt pus la incercare, ca pentru a-mi atinge scopul trebuia sa intrepretez o scena. Sa mint pentru o suma de bani. Inventam fel si fel de povesti, toate cutremuratoare si fantastice, la care toti cunoscutii mei incepeau sa lacrimeze. Cand plecam de la ei radeam singur si-I telefonam ei sa-I prezint povestile.

Acolo, in subsolul nostru, totul era accesibil. Faceam cu ea orice imi trecea prin cap si usor usor incepusem sa punem bazele celei mai secrete organizatii amoroase din lume. Ne faceam planuri pentru viitor, planuri in care nu mai includeam pe nimeni. Ceilalti erau cu totii niste epave. Niste jucarii pe care le transformasem in unelte. De fiecare data inventam alte motive, de fiecare data ne foloseam de banii lor pentru micile noastre capricii. Ne intretineam unul pe celalalt intr-o minciuna frumoasa. Era ciudat pentru ca intr-un timp atat de scurt ea incepuse sa contribuie foarte mult la visurile noastre. Pleca cu orele din templul nostru si cand se intorcea, venea plina de bunatati. Salamuri scumpe, sampanie si vodka, tigari si trabucuri. Apoi cadeam din nou unul peste celalalt si ca sa nu ne apuce mustrarile ne strangeam in brate puternic si ne sarutam patimas. Faceam dragoste pana dimineata tarziu, pana cand umbrele rasaritului planau deasupra noastra si dadeau senzatia unui nou inceput.

A mia oara

si ma indragostesc a mia oara
si iarasi de tine
esti singura care-mi da forma
si glas
esti singura care-mi albeste versul
si mi-l spala de sange
de mizerie
de ramas

si ma indragostesc a mia oara
de aceeasi tristete din ochii tai
esti singura care ma scoate
din impas
esti singura care-mi deschide cerul
si mi-l spala de sange
de timpuri
de ceas

si ma indragostesc a mia oara
si iarasi de tine
esti singura ce ma saruta noaptea
pe nas
esti singura care-mi deschide calea
si mi-o spala de sange
de arbori
de popas

Nopti

Sunt nopti friguroase. Nopti in care esti singur si pe dinafara si pe dinauntru. Nopti in care nu nimic nu se leaga. Nopti in care ti se face dor sa imparti o patura cu cineva. Sa te asterni intr-o fotografie, ba nu, mai degraba intr-o fila de timp, o coala scrisa o singura data cu alb peste negru. Sa te asterni si sa te citesti. Sa vezi prin tine infinitul…

Imi amintesc fara sa vreau de vremea in care aceste nopti mi se pareau superbe. Inghetam pe stradute ratacite si fumam in nestire, imaginandu-mi ca asa o sa-mi clatesc spiritul. Eram acolo, desenat, impregnat in acel fir de vreme. Atunci mi se parea normal sa fiu, astazi mi se pare incredibil ca am fost. Pierdeam multe zile alergand prin pasaje subterane, cautand cu disperarea unui muribund subiecte despre care sa scriu. Erau momentele in care voiam pe dinadins sa-l construiesc pe Rasarit, sa-i colorez fiecare celula in parte, sa-l dezvolt. Imi amintesc ca intr-una din nopti trebuia sa ma intalnesc cu Ultimu tren, unul dintre compatriotii suferintei mele in facultate – pe numele lui Robert Marius Pavlicescu – la Rubin in Eforie. Eu eram deja acolo, afara ploua cu galeata si, ca un tampit, incercam sa numar stropii care clateau mocheta rosie. Ascultam Nirvana – Smells like teen spirits la Radio Mamaia, era ultima lor seara de emisie si ca si acum, eram cuprins de o depresie cretina de sfarsit de vara. Atunci cand simti ca totul se usuca in tine si te vezi pustiu si parasit. Era noaptea in care Flo castigase la barbut doua bastoane si-un telefon – un Sony Ericsson T100 argintiu pe care avea sa i-l vanda lu` M. pentru o bucata de pizda.

Ma simteam unul dintre cei mai mari romani din istorie. Cu cateva sute de Jack puteam sa schimb lumea, sa-i dau un inteles pe care nimeni altcineva nu i-l mai daduse. Il asteptam pe Ultimu tren si tot aveam senzatia ca la un moment dat o sa se intample ceva. Cineva o sa-mi dea startul si Rasarit ar fi avut in sfarsit un trup, un suport. La Rubin era plin in seara aia. Cand ploua, toti simt nevoia sa iasa, sa-si confere acea emotie care-i aduna pe oameni laolalta, la un billiard si la un ceai fierbinte si-i face sa-si destainuiasca secrete. Pula mea.. eu eram acolo asteptand sa apara Ultimu tren cu papusile alea doua de la LMA. Nu le mai tin minte numele, decat aspectul. Stiu ca i-am spus celei cu care am stat in noaptea aia ca m-am indragostit de ea. Probabil chiar asta simteam in orele alea tampite si tarzii. Poate ca m-as fi indragostit de orice pizda m-ar fi acompaniat atunci, nu fatada era importanta ci structura pe care se cladea ea.

Ne-am pus la masa si-am dat drumul la litere. Era o vorba pe care o impartaseam numai cu Ultimu tren – sa bem litere. In suflet totul se tine cu o agrafa. E necesar sa te stabilizezi, sa-ti dai numai cat poti sa duci, ca nu cumva sa-i dai unei pizdulici sansa sa te flituiasca, ci dimpotriva, sa te roage in genunchi s-o muiesti. Cand esti pe val ai toate drepturile din lume sa faci tot ce-ti trece prin cap. Rubinul devenise cel mai intim loc din univers si nici o alta cetate nu putea adaposti atatea mistere si secrete. Stiu ca la un moment dat eram atat de beat incat mi-era frica sa nu-mi dau limbi cu Ultimu tren. Era oricum mai aranjat ca niciodata, tuns si barbierit, mult prea diferit de cel care venea la facultate in chipul si asemanarea lui.

Am plecat de acolo tarziu, asta dupa ce am analizat toata opera lui Blaga si am prezentat toate diferentele dintre Mincu si Rotund. Toti au ajuns la concluzia ca sunt rasist. Nu stiu de unde.. pula mea. Am mers sa coloram tristeti sub platanii inalti de langa Grand si acolo pe o banca neingrijita, idioata aia a scris cu un cui – Razvan ma iubeste… Stigmatul a ramas pe acea sipca pana cand au inlocuit-o astia definitiv, acum un an si ceva la reabilitarile pulii. Apoi m-am despartit de Ultimu tren. Eu am ramas cu creata pe banca, iar el a inaintat spre padurea de la Peco cu o palma intre fesele necunoscutei si cu sticla de Jack in cealalta. Atunci am simtit pentru prima oara ca Rasarit va avea o viata frumoasa. Cand creata aia se juca cu coaiele mele din propria ei initiativa, fara sa vorbim macar o secunda despre futai sau alte tampenii. Pur si simplu taceam si ma lasam pe val. Mi-o freca si-mi vorbea obscen – ce rau imi pare ca nu-i mai tin minte glasul. Ii luasem numarul de telefon, dar l-am sters in aceeasi noapte dintr-o explicatie puerila: chiar daca eram hotarat sa-l nasc pe Rasarit, nu eram inca pregatit sa-l omor pe Razvan. Pentru mine pizdele care se dadeau la pula la prima intalnire erau doar pizdele unui futai si-atat. Dupa ceva timp mi-am dat seama ca am fost un tampit…

Mi-am dat drumul in palmele ei si cu un suras imbecil mi-a spus : Si eu sunt indragostita de tine, ma crezi? Nu stiu de ce m-a sagetat ceva si m-am gandit ca ar vrea sa o fut, dar imi aduc aminte ca inca nehotarat, am lasat-o acolo singura si am fugit repede spre centru sa iau in taxi si sa ma car dracului acasa. Ma speria mult mai tare ipoteza unei iubiri. Spre deosebire de futai, dragostea e pentru nefericiti. Eu le contepeam intr-un fel. Iubeam futaiurile care nu veneau din dragostea. Iubeam futaiurile simple, fara investitie majora. Astazi nu stiu ce dracului iubesc..

Cateodata imi mai pierd privirile spre Rubin. E modernizat si are o cu totul noua infatisare. Pula mea… acum nu mai serveste Mary si parca nici Jack-ul nu mai intra la fel. De Ultimu tren nu mai stiu nimic de vreo doi ani, insa tot am inclinatia sa ma gandesc la el in astfel de seri. Parca as vrea sa-i mai trimit un mesaj in care sa-i scriu: Baga-ti-ai pula-n mata de fraier, noi nu o sa mai futem niciodata nimic??? Nu stiu ce ma impiedica sa o fac. Nu stiu. Poate doar ca limitele nu mai permit… Pur si simplu!

Prin noapte

In seara asta caminul meu miroase a tarfa. Nu stiu de ce, dar am senzatia ca tot parfumul asta vine din mine. Ma simt o tarfa. Trista. Tarfa cu lacrimi. O matca. Un deseu. Prea mult zbucium intr-un décor prea ieftin, pentru ca atunci cand vad iadul in ochi, celelalte locuri mi se par scapari. Ca si cum ai transforma ruinele in superbe statiuni straine. Si atunci intind palma spre ele, pentru ca vreau sa scap, sa ies si uit ca uneori totul este nimic si nimicul e tot si ca pe pamantul asta unii demoni nu-ti vor rau, nu-ti sunt inamici.
Am cautat-o pe baby pe internet. Am gustat iarasi amarul unor clipe si-am inceput sa plang cand ar fi trebuit sa rad. Pentru ca dorul imi invadeaza fiecare molecula, ma strange ca un corset, ma sufoca. Dorul de priviri delirante, de priviri hipnotizante. Pentru ca baby mi-a oferit pe tava sansa unei evadari. Iar eu, in tembeliunea cu care am iubit literatura, am ratat-o. Am ales sa beau un Jack si sa-l citesc pe Miller inaintea unui amor infinit si angelic. Mereu mi-am respectat deciziile, dar asta a fost cea mai tampita din viata mea.
E departe. E departe si stiu. Stiu ca n-aude, stiu ca nu vede stiu si ca, poate, nici macar nu-i mai pasa. Poate s-au adunat tarfele si in ea. Poate ea a vrut sa uite. Poate ca nici n-a avut ce sa uite. Este irelevant –  oricum – va fi de fiecare data cum vrea ea, nu cum bat gandurile mele.
Cand esti singur si ceri ajutor ai impresia ca oricine ti-l poate da. Cand il primesti realizezi ca n-aveai nevoie de el. Ce iti trebuie tie n-au altii, pentru ca nu ei sunt drumul pe care-l vrei, nu portile lor trebuia deschise, ci gasite acelea care n-au fost inchise niciodata. Iar povara este cu atat mai mare cu cat cercetezi iluzii din ce in ce mai asemanatoare, captivante ca un miraj, ca niste himere si pierzi.. te pierzi. Pentru ca iluzia inseala…
O sa fiu invins in curand si cred ca n-am sa mai ridic un deget ca sa ma opun. Privesc infrangerea asta ca pe o oaza. Si cu siguranta nu voi fi singurul infrant. Surad cand ma gandesc la tarfele astea care si-au construit templul in mine si care vor sa para toate ca au chipul si asemanarea lui baby. Dar daca le controlezi la coaste va suna acelasi sunet de goliciune, de pustietate pe cand baby avea carne, era siropoasa, dulce ca mierea.
Nu stiu.. am pierdut trenul undeva pe drum. S-a ales praful… dar mi-e dor cateodata – pe cuvant – plang cateodata. Plang pentru ca peste copilul acela care cucerise lumea s-a asternut aceasta gheata si nu-l mai lasa sa respire. Candva baby spargea icebergurile!!!!

Priveste-ma

Priveste-ma, e ora in care trebuia sa te desenez pe icoane, dar am intarziat si te-ai sters ca o nebuna, te-ai autosters din camera mea. Priveste-ma, am cazut in genunchi, as vrea sa-ti revina dorinta sa vii. Ai auzit baby, sa vii – de la  un timp ai invatat ca tot ce trebuie sa faci e sa pleci. Priveste-ma. Acum. Acum cand simt ca tot ce-a fost mai greu a trecut, cand simt ca vremea celorlalti a trecut, cand simt ca esecurile toate au trecut, cand vara a trecut… priveste-ma si strange randurile, baby, cheama-ti umbrele in tristul oras, cheama-ti-le, doar ele pot aprinde becurile inalte si reci. Priveste-ma cand ning, cand ard, cand plang. Priveste-ma,imbatranesc si raman tanar si conduc o alta masina si-ti ascult melodiile si-ti inspir aerul si destinul…
Priveste-ma, linge-mi ridurile, stoarce-mi irisii, saruta-ma. Priveste-ma cum ma strang, cum imi duc genunchii la piept si inchid pleoapele stoarse. Priveste-ma sunt eu, acelasi eu care te-a reciclat, te-a remodelat, te-a reinviat. Sunt acelasi eu care te-a gasit intre straini. Ai fost intre straini, baby si nu ti-a fost bine. Tu nu stii sa te vinzi, sa te pierzi.. Priveste-ma acum cand nu mi te mai poti darui, cand ti se pare ca omenirea s-a crucifiat exact intre noi, priveste-mi invelisul, matasea.. priveste-ma incearca sa ma uric, sa ma cobori, sa ma trasezi, sa ma desenezi tu in icoane.
Priveste-ma cand facem dragoste, cand chem ingerul sa intre in tine, cand ochii mei te oglindesc in ferestre, priveste-ma cand explodez in tine, cand curg ca Volga in tine, cand ma insamantez in tine. Priveste-ma si lasa-ma sa vin astazi. De la un timp am invatat ca tot ce trebuie sa fac e sa vin. Lasa-ma sa raman in curtea ta, sa-ti culeg castanii, strugurii, sa numar fiecare bob in parte sa-ti fac dulceata, sa-ti aduc dejunul in pat. Priveste-ma dimineata devreme, cand intru in camera pe varfuri, cand nu-ti omor clipa, cand fac cercuri in parul tau cand iti inghit intaiul sarut pe nemestecate, cand iti frec talpile inghetate. Priveste-ma in visul tau, in oglinda in care te aranjezi inainte sa pleci la serviciu, in servietele pe care le porti ca un caraus dupa tine, priveste-ma in cocorii care pleaca departe, in cantecul toamnei, al frunzele, priveste-ma in fiecare nor de vata de deasupra casei tale. Priveste-ma baby, am senzatia ca la sfarsit iti va fi dor de mine…
Priveste-ma acum cand nu mai am ce sa fac. Sufletului meu i-au fost arse aripile. Priveste-ma la finele acestui text, intins pe laptop cu tigara in mana. Priveste-ma e o imagine pe care n-ai mai privit-o niciodata. Priveste-ma la patru ace intr-o cocina de oameni. Priveste-ma, mangaie-ti fata pala de barba mea. Nu-ti mai intoarce niciodata privirea, magnetul tau e aici, intr-o galaxie in care adapostul se construieste din bambus, iar caminul e roz ca ochii tai. Priveste-ma cum nu las pe nimeni sa mearga intre noi sau sa ridice palate in jurul nostrum. Priveste-ma baby, priveste-ma cand ratacesc seara pe drumuri, cand te caut in toate casele din univers, cand iti adulmec pasii, cand le citesc forma pe asfaltul trist. Priveste-ma cand ma dezbrac de haine si de piele. Priveste-ma baby. E ora, e timpul… Priveste-ma acum cand simt ca tot ce a fost mai greu a trecut. Acum cand simt ca viata toata aproape a trecut…

Dincolo

Vine ea inapoi… imi spunea cu superioritate si dispret, acum ceva timp, un smecher de colegiu.  N-o sa gaseasca nicaieri confortul pe care eu i l-am oferit, garderoba eleganta cu care am afisat-o pe la petreceri si se serate, sau Mercedesul cu care s-a obisnuit si din care privea lumea fara probleme.
In mintea lui totul se rezuma la lux. Intr-un fel are dreptate, gasesti peste tot femei care s-ar culca cu tine pentru cativa euroi, darmite pentru o viata pe cai mari. Dar daca o femeie nu mai vrea… daca ochii ei nu mai rasar atat de lin cand o intampina seara cu un vin nobil sau o rochie scumpa, nu ai nici cea mai mica influenta asupra ei. Iubirea nu poate fi controlata, dictata, obligata. Iubirea vine si trece. Si fraierul a ramas cu ochii indreptati spre infinit. Fireste ca ea n-a vrut sa se intoarca. Si-a bagat pula-n sacii lui plini de bani si-a taiat-o in Belgia, acolo, la munca de jos, care-ti ofera cele mai mari satisfactii, cele mai mari placeri din viata asta.
E bizar si nepoliticos chiar –  sa te treci peste etape si ea a inteles toate astea. Sa te trezesti deodata, peste noapte, cu o avere pe care nici o meriti, nu stii cum sa o controlezi langa o persoana de care nu te leaga nimic. Eu sunt convins ca asta e visul fiecarui muritor. Sa sara peste etape, sa se roage intr-o noapte la bunul Dumnezeu si sa primeasca spontan sume colosale… Sa conduci un Mercedes cand esti tanar ce pula mea. Sa deschizi portierele la semafor si sa urce instinctual in masina o bruneta sucara, cu ochii galbeni  verzui ca steagul Braziliei sau o blonda cenzurata de la poluri… Pentru ca esti satul sa tragi de tine pana la epuizare si sa vezi zadarnicia, neputinta de a te ridica din cacat. Vrei si tu poate mai mult. Recurgi la farduri, te imbraci mai frumos. Mergi poate singur in Mall-uri si-ti alegi haine fitoase, telefoane smechere, chiar daca esti lihnit cateva luni – macar asa sa fii si tu in rand cu lumea buna. Te imprumuti si iesi in oras ca bastanii, bei wisky in cluburi selecte si speri, de ce nu, sa o impresionezi pe smechera aia in haina de piele care sta la bar. Uneori ii oferi o vodka cu gheata si-ti zambeste politicos. Ai vrea sa-o intrebi – Te futi fa, fir-ai a dracu… sau stai in ciuda pulii in Bamboo??? Toate astea in demersul nebun de a sari peste etape, de a nu trebui sa astepti pana la 50 de ani ca sa conduci un bolid.
Femeia despre care vorbeam la inceput a renuntat la averi. La ce folos cand sufletul nu bate? Uneori saracia e atat de frumoasa!! Si sacrificiile cu care o intretii – indeosebi. Ne ducem cu totii spre aceleasi locuri, dar tu, intelectualul pulii mele, tu, smecherasule de colegiu, tu uiti ca n-ai nici un drept sa judeci. Cretinul naibii a trimis barbati in haine negre sa o urmareasca. Sa o aduca inapoi cu forta de-ar fi fost nevoie. Au batut-o si-au adus-o pe targa.

Au bani, au masini si cred ca lumea e a lor, futu-i in gura sa-i fut. Nu stiu sa scrie, nu stiu sa vorbeasca si spre rusinea epocii, cand trec pe holuri, duduile sunt in delir. Ce pretentii sa ai de la o lume in care a oferi o floare unei femei este o rusine, un gest ieftin. Astazi curtea se face cu bijuterii stralucitoare si scumpe. Lumea decade si odata cu ea tot ce e mai frumos. Eu mi-am inchis ferestrele si acum visez. Am devenit imun atator mizerii si nimicuri. Singur in saracia care mi-a devenit prietena am invatat ca e frumos sa mangai, ca e frumos sa saruti, sa atingi sau sa imparti o camera, un pat. E frumos sa gadili, sa privesti un zambet, sa-l traiesti si sa nu judeci. Sa oferi fara sa ai pretentia de a primi ceva inapoi. Pentru ca idealurile trec peste mine si chiar daca uneori am senzatia ca raman in loc, blestemat de o clepsidra ascunsa a timpului, stiu ca undeva, ceva din mine a atins o minune.  Sau mai multe…