Prin paduri intunecate..

Nici un cuvant din partea unei tarfe de lux. Nici un sunet, nici o miscare. Doar irisii intunecati  oglindesc, boem, pasaje din dorintele neimplinite, inca. Ca o raza de soare in fereastra, prin fumul diafan de tigara se reflecta  silueta singuratica a pulii mele patrunzator frecata de palmele ei.
Ingerul asta se numeste Adina. Un serafim incatusat in granitele negre ale infernului terestru.. O Afrodita prabusita in moliftele unui ocean virgin. Pula proaspat spalata este singurul lucru care o tine in viata. Singura speranta, o speranta de care se agata cu ultimele forte, doborata de iuresul patimilor pe care dragostea le naste neincetat. Eu vreau doar s-o fut. Sa-i umplu gingiile de sloboz si sa plec, chemat fiind de hormonul dulce pe care arta il emana.  De multe ori mi-am zis ca singura tarfa nefututa din viata mea o sa ramana , pe vecie, literatura. Ca o zana intr-o inima de clestar.  Doar fata de ea o sa produc, automat, un sentiment de reticenta, care sa ma scoata din bratele ei, ori de cate ori ii simt fesele ondulandu-se pe toata circumferinta pulii mele. Acum sunt aici cu Adina, lasandu-ma prada si celei din urma tarfe. Adica ma fut cu o Adina literara, o Adina virtuala, cu pizda constipata de lemnul crud de brad pe care si-l tine inauntru. Nu.. nu e o fantezie. E o femeie pe care futaiul o inspira. Nu stiu din ce motive sufera, probabil din dragoste – dragostea este rezultatul care trimite o femeie in ghearele depresiei. Si depresia lasa senzatia de pustiu. Cum poti sa umpli pustiul din interiorul unei pizde irezistibile fara sa o hranesti cu carne? Pentru ca pizda este o felina microscopica, un tezaur, un muzeu. Adina s-a straduit sa-si satisfaca muzeul cu piese ornamentale, accesorii care  pacalesc senzatia de foame si dau ochiului un sentiment placut, o vraja mincinoasa, o himera. Dar un muzeu cu tinichele este nul. Asa ca trebuie sa aduca piese consistente si una dintre ele este pula mea viguroasa pe care se straduieste sa o rasfete cu miscari erotice si dans. Este pentru prima oara in viata cand simt ca penisul meu isi urmeaza instictul matern. Se distinge de mine, si conteaza acum pe propriul miros, pe propria fiinta. Il cheama J.R, ca pe celebrul personaj care a fastacit mintile doamnelor de calitate din serialul Dallas. Lui J.R ii plac atingerile cristaline ale Adinei. Acum este in universul ei, in universul silicoanelor si al fardurilor luxoase. In saloanele de infrumusetare si masaj de care incepe sa prinda un oarecare atasament, mai ales ca Adina il frezeaza cu limba, il saruta frantuzeste, il inghite, il resusciteaza. O suge frumos, si atingerea asta, cu limba intr-un timp continuu imi da iluzia unui val care imi spala coaiele in miez de iulie. Un val imbracat in spuma de matase pe care pizda marii o produce in momentul in care are orgasm. Stau intr-o pozitie comoda, ascuns de baldachinul subtire al patului in care doarme pizda asta in fiecare noapte, fumez un Dunhill in timp ce ea imi lustruieste coaiele cu minutiozitatea unui profesionist. Parul negru ii acopera umerii. Sunt indragostit de ea, de tot ceea ce are legatura cu ea, cu lumea ei cosmica, fantasmogorica, de mreajele cu care ma infasoara, dar nu o iubesc. Nu o iubesc pentru ca sufletul meu nu poate accepta o idila in care futaiul este elementul primordial.
Are o matraguna superba, bine intretinuta, proportionala cu lungimea corpului astfel incat cand pula mea ii zguduie peretii care ii definesc marginile, nu simt – cum am avut cateodata senzatia, ca pizda i-a fost bombardata de pulile kilometrice ale unor cioroi de pe plantatia de porumb a statelor unite. Este un futai melodic, linistit, care curge precum un izvor din magma muntilor Himalaya. Cand ma ridic deasupra ei isi deschide aripile ca un fluture lasandu-ma sa descopar prin palpatie fiecare mister pe care anusul asta dumnezeiesc il pastreaza in interiorul lui ca pe o comoara. Il scot pe J.R din matraguna umeda  si il mut in nebuloasa care marcheaza, atent, centrul feselor. Urla. Adina urla ca un pinguin, isi prinde parul in palme, il smuceste, tine cearsaful cu dintii si se impinge puternic in mine. J.R este cufundat in intuneric. In bezna fecalelor floratice, locul prin care Adina isi marcheaza teritoriul emanand substante olfactive, ca un leu. Dupa cateva secunde in care parea prins intr-o stransoare de menghina, J.R largeste spatiul conjugal. Adina se linisteste. Sunetul flescait al curului ei bombat creeaza in timpane auzul pasilor pe strazile mocirlite cu zapada. Eu zambesc. Clipele astea traiesc, sunt.. curand vor trebui sa moara. Asta se intampla cu fiecare dintre ele, d-asta nu e nevoie sa le infasori intr-o mantie. O mantie mov, cat o dragoste mov. Pentru ca dragostea creeaza dependenta. Si dependenta este un sinonim al suferintei, motiv pentru care incerc sa evit. Astfel ca aventura cu Adina este un veritabil moment de respiro inaintea intoarcerii la curva esentiala a firii, literatura. Las in curul ancestral pe care printesa asta il detine intregul arsenal al lui J.R. Tunurile lui, el niciodata nu da rateuri. Ochii lui calauzesc ca o lanterna in bezna neagra – urina care ii umple pantecul. J.R se pisa in reprize. Adina juiseaza. Anal. Respira.. Strigatul ei elibereaza decibelii captivi ani de zile in corzile vocale. Isi gaseste in sfarsit piesele muzeului stingher. Fotografia descifrata este ca ecografiei unei gravide, numai ca de data asta, fat-frumosul este un kilogram intreg de pisalau parfumat cu aroma imbietoare de Label. Black Label. Isi schimba pozitia si se transforma intr-o frumoasa fantana arteziana. Futaiul a devenit o clisma. Clisma care ii curata intestinul gros deasupra caruia s-au depus bacteriile. Renaste ca o natura in miezul primaverii. Deschide gura larg si J.R patrunde in interiorul ei ca un atlet peste linia de finish, explodand ca un seism. Dintr-odata. Doze mari de sperma tasnesc cu viteza unei comete din canalul deschis al pulii mele in flacari si ii acopera limba ca o patura. Adina este multumita. Clateste cu sacrul lichid peretii interiori ai obrajilor si cerul gurii dupa care inghite. Inghite sec. Ca un alcoolic. Imi saruta pula si se lasa pe spate peste perna imbracata in galben. Adoarme instantaneu. Fara vise. Fara cosmaruri. Imi trag sacoul, inchid cureaua de la blugi si ies din padurea intunecata fara sa privesc inapoi. Ma indepartez usor pe ritmurile celor de la Led Zeppelin – D`yer Mak`er…

Fierbinte..

Olivia se imbraca de fiecare data sumar. Are o pizda beton, pe care nu vrea sa o tina inchisa in cufar. O lasa sa respire folosind un proces de fotosinteza imperial. Pe scurt, elibereaza oxigen prin fofoloanca ei fierbinte.
Pizda Oliviei este una vesnic tanara. Un elixir al tineretii vesnice. O capela sixtina a zilelor noastre in care intri ca un ateu si iesi de fiecare data ca un credincios. Pentru ca Olivia stie sa aiba grija de tine. Stie cum sa te tina cu pula sculata toata noaptea, fiindca pentru ea, acest lucru inseamna arta.
In clitorisul  verde ca un mugur de strugure are implantat un pierce de dimensiuni destul de mici – comparativ cu cele care ii sparg sfarcurile ca doua taruse infipte in inima unui vampir. Olivia este un almanah, o encilopedie ale carei pagini nu pot fi citite in intregime, niciodata.
Lucreaza intr-un pub de langa malul marii. Serveste clientii. Si eu sunt unul dintre eternii clienti amorezati de mare. N-am vazut in viata mea nimic mai cast decat pizda Oliviei planand deasupra valurilor in noptile geroase de decembrie. Leviteaza orgasmic. Toate dimensiunile se inchid, uterul se dezvolta, ovarele scot sunete rebele si produc in jur o adevarata simfonie regala in care dirijorul sunt eu si nimeni altul.
Pentru ca Olivia inseamna destin. Inseamna mare. Inseamna cinematograf. Cand cobor valea Belonei cu ea de brat iar toate privirile dimprejur ma vizeaza si ma dusmanesc ca niste veritabile atacuri inamice, am impresia ca hormonii din pizda Oliviei emit radiatii care functioneaza ca un magnet asupra celor cu care se intalnesc.  Este o lume a dreptatii, o lume condusa de-o femeie a carei fofoloanca rasfutata dicteaza, elibereaza, acuza. Pacatele mele sunt infinit mai numeroase decat ale acestei creaturi de weekend, dar imi place sa cred ca odata cu intrarea in ea ca intr-o manastire imi vor fi iertate si pot sa incep o noua viata.
Olivia este o persoana stinghera. Ca si mine. Stam impreuna pe plaja vorbind despre efecte in literatura, despre minciuni literare, filosofii antice si dans. Imi danseaza din buric ca o cadana, acoperita de un voal de matase neagra pe care si-l introduce de mai multe ori intre fese si pe care, la sfarsit, ma pune sa-l sarut ca pe-o icoana. Fireste ca imi place, pentru ca sunt o persoana fara limite. O persoana care nu se poate opri intr-o lume in care dragostea inseamna suicid si durere iar mrejele ei sunt o capcana inventata de oameni. Cum pula mea sa nu-mi placa? Mai ales ca nu ma implic sentimental. Este un pret pe care imi place sa-l platesc, pentru ca se naste in portofel si nu produce nici un neajuns. O clipa pentru eternitate.
Olivia imi mangaie coaiele. Ii plac. O fac sa vibreze, sa isi piarda cunostinta, sa se urce pe pereti. Strange picioarele si ochii ii cerceteaza fundul capului. Degetul meu ii atinge mugurul de cristal din varful clitorisului si Olivia imi capseaza mana. O foloseste pe post de vibrator. O ineaca. O sufoca. O purifica.
Pizda Oliviei este umeda ca o bruma. Ca un cearsaf inmuiat in mir. Se urca peste mine si imi spune o poveste. Ador povestile ei, povesti in care cavaleri pe cai negri exista si eu sunt unul dintre ei, cu suvitile in bataia vantului si-a ploilor, ca un martir.
Ma termin repede. Apoi incepe sa planga. Olivia plange. Eu ma prefac ca nu aud. Crede ca intre noi poate fi ceva mai mult, vrea mai mult. Si eu vreau mai mult, Olivia, dar din pacate vietile noastre nu pot sa-si intersecteze drumurile. Pentru ca al meu a fost deja proscris, iar tu esti abia la inceput. Ai o pizda belea, careai nu poti sa nu-i dai ceea ce cere. Tu trebuie sa o lasi sa traiasca, sa ii gasesti un stapan care sa o poata cuminti. Eu am incercat. Nu pot decat  sa ma eliberez. Sa exploatez. Sa cunosc. Si tu, Olivia, tu pentru mine esti femeia a carei fofoloanca imi iarta pacatele. Esti femeia pe care o iubesc cel mai mult cand vreau sa ma fut. Dar esti femeia pe care o uit cand plec, cand o las. Te uit, Olivia, pentru ca universul a pastrat pentru mine prea multe secrete. Eu trebuie doar sa le localizez. Sunt picioare care ma cheama la ele. Sunt sani.. ochi albastri ca safirul si umezi ca un tsunami. Ei ma striga.. ei ma cauta.. ei ma vor. Iar trupul meu sufera fara ei.  Este incomplet. Sunt incomplet. La fel cum sunt incomplet si fara pizda ta apocaliptica, draga Olivia…

Dulce himera

Am asteptat un raspuns, dulce himera. Nu stiu… am asteptat, de fapt, sa-mi spui orice. Am asteptat, poate, si un refuz. Este irelevant sa vorbesti despre dorinte. Pentru mine toate ar incepe si s-ar termina cu tine. Dar, la ce folos? La ce folos, dulce himera, cand tu esti si vei ramane o bucata de rai pe care nu-mi voi aseza niciodata talpa? Talpa.. nu talpa. Nu te-as strivi niciodata. Talpa nu este cuvantul potrivit. Palma.. nu! Nici palma. Cel mai indicat ar fi sufletul. El.. da.. el. Acel arhanghel care binecuvinteaza si iarta pacatele. Acel fragment. Vorbesc ca un indragostit. Sunt indragostit. Cum de cine?! De tine! de fiecare trasatura care te rastigneste in mine.. De fiecare zambet pe care il oferi. Nu mie.. oricarui trecator care are puterea sa-l smulga. Desigur ca mi-e rau, e tarziu si fara tine am impresia ca ma intunec. Desigur ca altceva nu mai conteaza. Desigur ca am inaintea mea acelasi laptop de la care am incercat sa te sarut si ieri. Imi mangai paharul de Black Label si fumez un Dunhill. A cata oara pe ziua de azi, dulce himera? E totul atat de efervescent. Nu am doza necesara de caldura care sa-mi circule prin vene, prin artere si sa ma indrume sa dorm. Sunt posedat de ingerul sufletul acela albastru care imi spune sa raman, sa-l astept.
Tu.. tu esti e enigma perfecta. Involuntara sintagma. Te rog sa ma crezi, chiar scriu ca un indragostit. Nu stiu cum e sa stii ca cineva te iubeste, dar nu te cunoaste. Perfectiune nu exista. Antineza, oximoron, sau ce mama dracului figura de stil o fi. Sau poate  doar un banal superlativ absolut. Regret cand ating cu lamele degetelor mele, limba romana. Ma doare. E ca si cum cineva s-ar interpune intre mine si tine. Taman intre noi. Nu.. nu-ti scriu mai mult decat imi doresc si decat meriti. La constanta e frig, e zapada. Eu sunt captiv intr-un sicriu. Nu-i nimic, ti-am mai spus, lipsa ta o simt mult mai acut afara, pe strada. Am terminat tigara si am un impuls. Sa-ti trimit un mesaj care sa-ti atinga buzele, sa ti le mangaie ca si cum palmele mele ti-ar mangaia pantecele. E tarziu. De cand ai uitat sa raspunzi s-au fofilat pe aici prea multe clipe si prea multe chipuri. Femei in delir, cucoane cu coc, ochi verzi si niste craci dementiali. dar, doamne, dulce himera, nici una dintre ele, nici una din toate aceste supernove nu poate sa patrunda in spatiul pe care il pastrez inauntrul meu ca pe un altar, pentru tine. Nici una nu esti tu, dulce himera. Nici una nu te poate inlocui. Probabil ca te deranjez, probabil ca nu-mi pasa daca fac asta. Probabil ca nu-ti pasa. Probabil ca nu-mi pasa daca nu-ti pasa. Probabil ca nu-ti pasa daca-mi pasa. Si tot asa, dulce himera.
Tu esti o bomba. O bomba care, odata declansata, explodeaza in mine fara preget. Ma trezesc transpirat, in genunchi, dezorientat. Te caut imprejurul meu. Te caut, Te strig. Nu te gasesc, te caut iar. Te strig. Urlu ca un pescarus. Mi-e dor de tine,dulce himera. Mi-e dor de tine maxim. Cumplit. Spune-mi ceva.. orice. Indeparteaza-ma. Loveste-ma. Arunca-ma. Fa-mi orice. Eu nu sunt aici ca sa iau. eu sunt aici sa-ti ofer,  sa-ti arat. Ca viata este doar o persoana bolnava pe care nu o poti vindeca decat daca dai tot. Sunt invidios pe el. Pe acel el din fotografii. Pe el care e langa tine si pe care palmele tale dumnezeiesti l-au atins, il ating. Sunt invidios pe el si pe tot ce te inconjoara. Invidios.. sunt doar suparat, dulce himera. Trist. Iubesc tristetea pe care mi-o provoci, paradoxal. Nu stiu.. poate e un privilegiu. poate eu sunt de vina. poate…
Important este ca as face orice. As veni oriunde te-ai afla, ti-am mai spus. Sa fiu cu tine in lumea care injura si raneste, in lumea asta in care gripa porcina se vaccineaza pe mangla televizata si promovare conspirativa. Mi-e rau, dulce himera. Atat de rau… atat de rau incat nu stiu unde dracului sa dispar mai curand. In care colt sa ma ascund. E zapada cat gardul la constanta. In fata apartamentului meu, de la fereastra mea privesc un individ  beat mort, intins pe zapada. Si eu sunt beat…. dar eu sunt aici si iti scriu. Poate sunt eu acel de jos si poate el e aici si iti scrie. Ne-am complicat, dulce himera. Tu ma complici, ma innebunesti, ma inunzi. Ma lasi fara aer.. ma acoperi, ma invelesti, ma dezbraci – de haine, de tot. De piele.. de organe. Ma dezbraci pentru ca vrei sa auzi cum imi bate inima direct din suflet. N-am puterea sa incetez aici. Imi doresc sa mai scriu, sa iti scriu. Eu sunt mai mult decat iti poti imagina, in fiecare litera, cuvant sau semn din aceasta pagina. Pierdut printre planete, comete sau meteoriti. Pierdut prin fiecare fir de par frumos coafat, care-ti aluneca pe umeri ca o niagara, ca o cascada. Nu ma lasa, dulce himera. Prinde-ma si nu ma mai lasa sa plec. Am traversat sapte lumi, sapte cohorte  ca sa te descopar. Sa-mi cer sa plec acum mi-ar umple spiritul de sageti veninoase, de cobre, de tarantule si bolnavi de cancer. Te iubesc, dulce himera. Te iubesc al dracului de mult, de profund. Te iubesc ca o lebada. Te iubesc ca un albatros, ca un serafim. Te iubesc ca un demon, ca un lucifer aruncat din rai cu aripi boeme si chip dezintegrat. Te iubesc ca o mumie, ca un mort. Te iubesc ca o vioara, ca un trandafir salbatic. Te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubescccccccccccccccccc….

M-am intors..

M-am intors. E limpede ca-mi doresc sa rescriu povestea noastra, chiar daca, de fiecare data, despre tine vorbesc aceleasi fapte. M-am intors. Astazi, aici, acum – imi doresc sa las in voia sortii amintirile noastre. Sa nu ma mai strivesc prin tamplele lor, sa nu le mai violez realitatea si sa le las sa creasca singure in vartejul gradinii cu flori salbatice, caci de cate ori ma implic, ajung sa regret. De cate ori ma adaug, ajung sa blestem.
M-am intors. Sigur ca n-am uitat niciodata de tine, doar ca m-am retras  pentru a-ti lasa calea libera intru implinirea viselor care nu m-au privit in mod direct. Te-am vazut cautandu-l pe Mos Craciun, te-am vazut cantand colinde, dar ceea ce m-a fascinat in mod excesiv a fost felul in care ti-ai impodobit bradul. Felul in care i-ai vorbit si l-ai ascultat. M-am simtit prea mic in universul asta si, pentru o secunda, am regretat ca nu sunt conifer. Am regretat ca nu peste mine au asezat cu migala, degetele tale, un desen, dar am ramas in umbra pentru ca ador sa am capacitatea sa iti schimb destinul.
M-am intors. Stiu ca dragostea se naste in momentul in care portile negre se deschid. M-am intors sa te iubesc. E ceea ce fac cel mai bine. Cu alte cuvinte, ma atragi ca un magnet. De fiecare data atat de puternic incat nu reusesc sa-mi stapanesc moleculele sa nu porneasca in stoluri – spre tine. M-am intors sa ridic o constructie solida in care sa investesc si timp, si lacrimi, si bani. Adica totul…
Simt cum Atlanticul izvoraste din mine si valurile lui imi curata venele. Ce n-as fi dat ca ultima vreme sa mi-o petrec cu tine. Sa ma asez peste tine ca un vestmant si sa te protejez in noptile reci de decembrie. Nu e nevoie de multe lucruri pentru a face un ceai, dar cand acea ceasta sta intre palmele tale, gustul lui devine unul permanent. Asta pentru ca iti cunosc toate secretele. Pot sa afirm in orice clipa ca sunt persoana care te traieste cel mai bine si mi-ar fi imposibil, crede-ma, sa neglijez vreun aspect. Eu nu stiu sa creez altceva decat povesti, dar povestea pe care o doresc pentru noi e mai frumoasa ca oricare alta. Caminul nostru inseamna, inainte de toate, curajul de-a ne privi reciproc in ochi si de a adminte ca gresim. Esti cel mai desavarsit critic al meu si cel mai mare admirator. Nu vreau sa raman fara vreuna dintre aceste conditii. Nu vreau sa raman fara tine, caci iubesc tot ceea ce te inconjoara si-ti mangaie interiorul.
M-am intors. Nu ca sa-mi termin tigarile in aerul pe care tu, ca un simbol eolian in cureti, ci ca sa le strivesc in sunetul rece si tandru al revederii. Stii bine ca nu-mi doresc sa fiu depedent de altceva in afara de tine. M-am intors acum pentru ca sunt pregatit. Sa renunt. Sa fac orice. Pesemne ca acest lucru defineste amorul si epoca n-are margini.
M-am intors sa-ti scriu o noua biblie. O biblie pe care numai tu o poti intelege. O biblie fara ingeri, pentru ca singurul inger pe care-l pot descrie, esti tu. In lumea noastra nu exista timp sau spatiu. Suntem doar noi, intr-un continuu zbor nebun catre ceruri. Am auzit ca de la inaltime lumea pare mai mare. E ridicol sa crezi in iluzii, dar e o prostie sa le renegi. Astfel ca ma daruiesc, per total, tie. Fara sa-mi pese de ceea ce va urma. Fara sa judec sau sa cer ceva in schimb. M-am intors aici, pentru tine. Iar si iar..

Sunt roman

La ce folos ca patria sa-mi las?
In urma, dupa alte zari
Picioarele m-ar trage spre plimbari
Dar inima si gandul spre impas..

La ce folos canta-voi fara glas?
In urma, pentru calator
S-aduc spre el tangou-ul din folclor
Cadoul ce-l primim de bun-ramas..

De la strabunii ce-l cantau la pas..
Uitand complet de jale si de dor
Mi-e inima al patriei izvor..
Si niciodata nu o sa mi-o las!!!!