Arhivă pentru Ianuarie 2008

Sfarsitul unei vieti

Ianuarie 31, 2008

Curcubeul a aparut ca un sfant, cu aripile deschise si crete. Deasupra lui gaseam doar marea si asta in ipostazele ei bune. Marea… atatea obiecte incat in fiecare toamna trebuie sa vars macar o lacrima pentru crudul destin de a nu mai putea alerga peste valuri. Valurile inceputului de august, inalte si reci, pline de magma, imbracate la fel de lejer ca si plaja. Malul abrupt din cauza furtunilor nocturne fiind clantanit de sute de picioruse, mici si blajine precum pestii care innoata in largul disperarii. Acolo, langa barca salvamarilor pentru care lucrasem cu o vara inainte, sub umbrela de la bergenbier, am cunoscut-o pe Ana.

Ochii imi straluceau din cauza atmosferei placute, ca doua scantei din Kryptonul lui Superman. In sinea mea stiam ca diferenta dintre dorinta si ratiune ar trebuie sa fie uriasa  ca o franghie care ar delimita straturile constientului de cele ale inconstientului. Visul de realitate. Cand am fost agatat, am apasat pedala divagatiei plutind in deriva pe marginile Anei. Sinapsele unei iubiri la prima vedere si tristetea faptului ca Ana era o localnica ca si mine de altfel.

Vara pentru mine este anotimpul plin de bere. Averea cea mai mare pe care o poate detine un barbat  in momentele lui de glorie. Berea devenind o cascada a marinimiei , a gravitatiei inimilor, a magnetismului in care doua flacari se sting cazand treptat in subgradul de cenusa. Ana era o mortaciune. Avea sufletul mare cat un dovleac. Sira spinarii suava ca o revigorare a unui izvor nascut in vaga mea memorie. Mi-a povestit despre intregul ei neam cu origini rusesti. Mi-a istorisit despre avalanasa asemanarii fizice dintre ea si tatal ei, despre faptul ca acesta murise intr-un accident iar ea mostenise o avere considerabila. Nu stiu daca era necesar sa aflu toate astea insa atunci cand halba de bere este atat de savurabila nici o discutie nu este de lepadat.

Din inertia clipelor am inceput sa ne abordam reciproc in maniere total necotidiene, cu imaginatia deschisa spre fenomene extraterestre, in care ferestrele ar fi fost foarte larg deschise. Ne minteam frumos, avand raspunsul sub fusul orar al globului pronominal cu care eram investmantati. Niciodata minciuna n-ar fi fost mai frumoasa! Niciodata urmarile n-ar fi fost mai amenintatoare iar sangerarile mai dulci. Ana isi intindea picioarele la nisipul de culoarea parului ei si se pietrifica pur si simplu cu privirea fixata la mine.

In general ne subjugam reciproc, participand la jocuri oarecum erotice si teluri ce aveau sa devina aspiratii. Candva, urma sa ne casatorim. Imi daruia flori pe care inscriptiona frumos cate un vers sau uneori o intreaga poezie. Nu mai puteam da inapoi, ca o macara in plina glorie a literaturii postmoderniste. Bijuteria scriitorilor.
Am innotat ore in sir, poate chiar zile, in Marea Neagra. Imi spunea ca adora sa caute comori. Iar eu am acceptat, costumat total in echipament de scafandru, cautand in zadar bratarile, si restul obiectelor pierdute. Cateodata gasea cate o scoica foarte atragatoare careaia ii descifram pe moment pretul. Pentru ca fiecare din noi sa aiba partea lui de glorie, ne cumparam unul altuia descoperirile. Asa se facuse ca, la o licitatie la care au participat mai multe cupluri, sa primesc in jur de 3 milioane pentru o banala clama de prins parul. Ana si-o dorise cu desavarsire. Excelam in cercul acela al prietenilor ei, pe care ii analizasem pe rand. Stiam ca sunt genul de persoane cu inimile sferice, care nu intelegeau nimic din intreaga capodopera a celei ce insemna marea. Uneori mi se pareau de-a dreptul prosti, criminal de prosti, dezgustatori. Se strangeau intr-o hora in care asteptau sa se sparga valurile, laudandu-se cu faptul ca urina lor era atat de fierbinte incat ar fi incalzit si mai tare soarele.

Oricum de cate ori ieseam impreuna, ma retrageam cu Ana intr-un colt al nostru, unde ne dulcegaream urmarind apusul marelui astru sau in alte cazuri rasaritul acestuia. Stiam ca un animal de prada ca mine nu putea sa rateze o asemenea caprioara. Stiam ca vanatul presupunea tact, inclinatie spre arta, nonsalanta a starilor de beatitudine care trebuia sa invadeze orizontul comun sau fascinatia orbitoare a temperamentelor. Diferentiam doar infatisarea, ea intrand in cercul restrans al calitatilor noastre.

Ana.. cand aud pe strada, sau oriunde acest nume, ma gandesc intotdeauna la ea. Memoria imi joaca feste, ascunzandu-se in cele mai artficiale clipe din viata mea, luandu-mi de aproape povestea noastra neterminata, ramasa fara de vreun sfarsit. Ar fi o culpa mult prea mare sa spun ca ne-am despartit. Nu, Ana a paralizat. Ana, s-a aruncat in gol de la etajul trei al casei sale, facandu-se una cu pamantul. Un an de zile am urmat-o prin spitale, am ajutat-o la recuperare, am exersat in sutele de Sali de Sport unde ne abonaseram numai ca ea sa isi poata reveni. Cand a facut acest lucru, s-a aruncat din nou. Nu a vrut sa ma primeasca langa ea crezand ca voi plange ca un spirit feminin intr-un moment de cumpana. N-ar fi fost asa. Tragedia a continuat cand si-a dat foc. Au salvat-o niste doctori de o pricepere uluitoare, desi toata suflarea dadea verdictul unei sinucideri. Ana avea zile, stia si ea asta. Apartinea unei feline cu viitorul impartit in noua vieti.
Acum este internata intr-un sanatoriu. Pun pariu ca daca m-as indrepta spre ea, as gasi-o intr-un scaun cu rotile , la fereastra incaperii in care locuieste. Realizez ca nu este vizitata prea des. Realizez ca pentru ea aproape s-a sfarsit, iar eu, eu abia pornesc pe drumul cel mare. Fara Ana , fara farmecul sau inflacarat, fara surprizele cu care ma obisnuisem , fara amintiri si poate fara jumatate din  mine.

A fost.. dar s-a terminat!

Ianuarie 28, 2008

Ma inseala. Dragostea cu nabadai e mai mult decat un plictis, e un motiv de masturbare, care vine din trupul tau atunci cand esti cel mai singur cu putiinta. Asadar ma inseala extrem de comod cu marea certitudine a ei ca nici macar nu pot banui acest lucru. Iar daca prin absurb as propune problema, ea s-ar ridica frumusel de la masa si m-ar lovi sub centura intr-o metoda cum numai ea stie. N-ar mai vorbi cu mine luni… poate chiar ani.

Sunt unele lucruri in viata pe care trebuie sa le descoperi singur si pe care le simti cu intregul corp cand vine vorba de cea pe care o iubesti sau o apreciezi drept fiinta impreuna cu care vrei sa-ti petreci restul vietii. Este iubita oficiala, te afisezi peste tot numai cu ea, in orice minuscul local ori la grandioasele teatre din centrul orasului. O cunosc toti prietenii tai, toata suflarea. Ii atrage ca aurul, le spune povesti nemuritoare, zambeste, exulta , asculta..

Povestea a inceput incoerent. Am cunoscut-o la un cenaclu, pe Aleea Zmeurei, cand faceam cursele Eforie-Constanta fara nici un ban in buzunar. M-am trezit langa ea si n-am reusit sa inteleg cum de ajunsesem sa ne telefonam in cele mai tarzii nopti, sa ne plimbam in cele mai indepartate stradute si cu cele mai stupide troliebuze. Ii explicam pe indelete ca nu am avere sau ceva cu care ma pot mandri ori pe care sa ma bazez in viitor. Replica ei era ca nu o intereseaza. Imi spunea ca ii place la nebunie farmecul meu. Care dintre ele ? i-as fi zis…

Dupa cateva luni ne atasasem unul de celalat ca doi porumbei. Ne juram iubire vesnica, ne scriam numele pe bancile falezei, ca niste copii, sculptand de asemeni si data cu ora minut si secunde cand facusem acest lucru. Radeam si incercam sa stopam din cometele acelea de dragoste. Eu ii sorbeam intreaga capacitate in cestile de ceai pe care trebuia sa le beau fortat. E singura femeie din viata mea care mi-a interzis sa beau alcool in preajma ei. Imi explica nocivitatea lui pentru ficat si…. Ma rog chestiile astea sunt cu mai multe intelesuri. Fiecare o ia cum vrea. Sunt oameni care au baut si au fumat pana la 90 de ani. Sunt altii care la 25 s-au stins nepunand in gura nimic nociv. Sunt altii care mor extrem de stupid. Viata e ca o placere secundiara a unui intreg care trebuie traita pe secvente. Exact ca intr-un complex de servicii unde iei cina. Nu exista reluari. Iti trebuie totala ta forta pentru a lasa in urma ta dare de placere. Parfumul iubirii imprastiat peste tot pe unde mergi. Viata este iubire, este amor si este deces. Mi-as trai viata ca un mort.

Am zambit cand am vazut-o cum se lingea cu unul din prietenii mei in uriasul Tomis. Am zambit si mi-am imaginat din prima secunda un scenariu pentru tradati in dragoste. M-am inchipuit in cateva clipe impreuna cu Ernest urmarind-o si intalnind-o impreuna cu el. Apoi cand ea si-ar fi intors privirea eu sa fi inchis din ochi solemn precum un inger si sa nu ii spun nici un cuvant. M-as fi inderpartat usor. Stiu ca ar fi durut-o mult mai tare, stiu ca ar fi alergat dupa mine..stiu toate astea.. le stiu !

Mi-am ascuns papusata fata sub sapca rapidista pe care o purtam in acele momente. M-am catapultat pe alt palier al magazinului unde mi-am cautat cateva carti pe care mi le propusesem pentru saptamana in curs. Esentialul era sa reusesc sa uit si sa ii redau intreaga fericire alaturi de el. Ma gandeam la cum as fi putut sa o oblig sa imi dea papucii. In situatii asemanatoare e bine sa te lasi a fi aruncat. Apoi sa devii un fel de victima erou pe baza superficialitatii ei. Cand inseli trebuie sa ai si pregatirea necesara in acest caz. Trebuie sa te bazezi pe ascunzisuri, sa folosesti oglinzi daca e nevoie si sa pasesesti ca un maestru pe urmele libertatii. E fascinant sa fii incatusat si mai liber ca niciodata in acelasi timp. E uluitor.

Cand ne-am intalnit i-am tras-o intr-un mod ucigator. Am uitat de tot, am vazut in ea o curva literara pe care am penetrat-o atat de adanc incat ii dadeau lacrimile. Am dat in ea cu o forta mizerabila. Era culmea ca nu se opunea deloc, ba chiar mai mult isi infinsese ghearele in umerii mei si zacea ca o legume in momentele cele mai arzatoare ale futaiului. Pe urma si-a lasat capul pe spate, si-a aprins o tigara si a nechezat ca un manz.
Radeam ca nebunul. Nu i-am spus nimic. Nimic din ce vazusem , nimic din ce urma sa se intample , nimic.

Acum, cand ma suna ma comport ca si cum as fi un iubit ideal, ii vorbesc cald si o primesc cu bratele deschise in incediara mea dorinta de razbunare. Nu stiu de ce vreau acest lucru. In fond nici nu stiu sigur ce vreau. Imi doresc sa castige la 6 din 49 si sa isi ia talpasita singura. Alteori imi doresc sa o vad cum plange, cum implora cum ma roaga. Iar de cele mai multe ori imi doresc doar sa o vad. Iubirea care inseala este mereu la timpul trecut.
A fost…. Dar s-a terminat !

In pasi grabiti

Ianuarie 22, 2008

De fiecare data cand ma intorceam de la antrenament, in microbuz, seara tarziu ma intlaneam cu aceleasi persoane. Eram abia clasa a IX, si parintii mei ma trimiseserea voiosi sa fac sport. Aveam o inclinare sentimentala catre fotbal, jucand in cartier de mic, toata ziua. Unii spuneam ca as fi destul de talentat, si convingandu-l totdata pe tatal meu sa ma legitimeze la Portul. La inceput fusese dureros, colegii ma priveau cu dispret iar eu eram tot timpul cel care statea singur in vestiar si extrem de retras. Vreo doua saptamani de zile nu stiu daca am schimbat cateva cuvinte cu vreun coechipier, raspundeam la intrebari si atata tot. Antrenorul in schimb, prinsese atasament fata de mine si ma admira pentru munca mea. Intr-un fel.

Apoi m-am adaptat situatiilor, am inceput cu glume stupide, si trecand usor la o calitate superioara celei de papa-lapte. La noi in echipa era un singur baiat fata de care toata lumea manifesta o anumita teama. Teama de lovire, forta bruta, imprimata intr-un trup destul de dezvoltat. Ii spuneam Taurasul. Acest taurasul avea obiceiul sa se antreneze mereu singur, alerga de nebun si isi condamna adeversarii sau pe cei care vroia el sa ii ciomageasca prin niste vorbe extrem de dureroase :
-Te astept la plecare zicea !

Totusi acest individ nu m-a respins niciodata, fiind singurul care am avut norocul sa contez pe spatele lui. Odata imi povestise cum o regulase pe sora-sa cand era mai mic. Cred ca avea ideea ca o sa ma sperii de el sau ca o voi lua la fuga. Eu am ramas insa si l-am ascultat pana a terminat. Era biletul meu de intrare in colectiv. Odata cucerit, ceilalti nu mai insemnau nimic. Si usor usor am capatat valente de lider. Ma prezentam la fiecare antrenament iar colegii imi cereau sfaturi in legatura cu pasele la intalnire, cu felul in care se putea obtine o lovitura de la 11 metri prin simulare si asa mai departe. O perioada frumoasa din viata mea. Devenisem un fel de insipensabil in lotul de titulari, fiind singurul din echipa care primea bani de transport, eu locuind in Eforie Nord. Nu era mult dar pentru mine insemna ceva, pastrand in acelasi timp banii pe care mama mi-i oferea zilnic pentru a ma deplasa la antremanete. Mi-aduc aminte cand am marcat primul gol al meu exact intr-un moment decisiv pentru soarta meciului, cand eram condusi cu 2-1 intr-una din deplasarile cele mai grele din campionat. Egalul in deplasare era asemuit categoric unei reusite. Golul meu aprinsese sperantele antrenorul aplaudandu-mi constant evolutiile. Pornisem pe drumul mare.

Ma vedeam deja in cativa ani la una dintre echipele mari din Bucuresti, pentru ca la fiecare meci veneau cautatorii de talente si ne urmareau cu zambetul pe buze. Mi se spunea inainte de meci ca sunt urmarit. Sa dau cat pot. Nu puteam sa nu fac asta si rolul de coordonator imi picase excellent pentru ca alergam mult si primeam o recompensa deosebita. Nu am sa uit niciodata figura lui Lupu, un coechipier cand trecand de doi adversari in fata portii l-am lasat singur cu portarul si a marcat. Era primul lui gol intr-un meci oficial de cand era la echipa. Adica de vreo doi ani.

Plang cand ma gandesc. Nu-mi vine a crede cum unele sperante mor dinainte sa rasara. Stiam si contam pe fortele mele proprii chiar si atunci cand mi-am adus cel mai bun prieten la echipa si care promovandu-l ulterior imi multumea la fiecare pas pentru ceea ce facusem pentru el. Nu am sa uit niciodata interviurile la care eram chemat dupa fiecare meci pentru a da explicatie in fata antrenorului si a altor cateva personalitati de acest gen de la echipe cu un grad de varsta major. Imi placea jocul asta al cuvintelor, mangaierile tactile pe care mi le daruiau cu toata suflarea lor, ca si cum ai mangaia un ponei pe coama lui stufoasa si extrem de atragatoare. Mentalitatea unui copil. Cineva ma intreba de ce nu am continuat. I-am raspuns ca nu mai simteam nici o atractie. Clubul se desfiintase iar noi trebuia sa urmam calea de unii singuri. Multi dintre noi au ales sa continue, eu am ales literatura. Treptat s-au resemnat la randul lor. Stiu ca mai avusesem cateva tentative de reincepere, de resperante cand imi telefona antrenorul sa imi spuna ca ii pare rau si ca va face el ceva pentru mine. Stateau intre noi deja doi ani jumate. Dupa desfiintare el a continuat sa ma sune inca ceva vreme buna.

Revenind la povestea initiala, in serile de iarna , intorcandu-ma de la antrement dadeam mereu, in microbuz de cea cu care aveam sa-mi leg ultima parte a liceului. Era de un temperament coleric inaripat pana in panzele albe. Aveam frumosul obicei de a a o tachina in fiecare seara ciupind-o sau facand o gluma pe seama ei. Ma certa dulce, si uneori ma palmuia aratandu-mi ca s-a simtit jingnita, desi ii observam zambetul usor inchegat pe care mi-l daruia atunci cand indrepta palma spre mine. Imi povestea tristetile ei, intre noi legandu-se o legatura inca de pe atunci. Era la scoala in Constanta. Ieseam in cafenele de la o varsta frageda, ramaneam in club Phoenix, ori la Portoffino, unde ni se aduna gasca doar ca sa vorbesc cu ea. Celibatara inimii mele.

Nu stiu de ce dragostea moare. Nu am nici cea mai mica idee asupra acestui fapt insa stiu ca mie nu mi s-a intamplat niciodata. Cand am iubit o femeie, am iubit-o multa vreme si dupa ce ne-am despartit. Dar mereu timpul indeplinea motivele uitarii si ma indeparta de la subiect ca un actor de mare clasa. Eram subjugat de maniera in care fetele omoara dragostea, de modul in care isi dau ele seama ca vor altceva, ca vor mai mult si mai mult si mai mult. De felul in care expediaza un barbat mai ales atunci ca il au cu totul la picioare. E o eleganta pe care eu nu o pot intelege. O nonsalata de neegalat. Nu ca ar exulta matrafoaitele de fericire in momentul in care dau papucii dar provoaca un gust amar atunci cand cocheteaza imediat dupa destramare cu un altul. Atunci doare al dracului.

Simt ca plutesc. As fi baut o bere rece, m-as fi dorit undeva pe plaja, ori in vreunul din restaurantele prin care defilam in noptile tarzii acompaniat de niste monumente de arta feminina. Devoram orbeste cuvinte ca profesoara , amanta sau sotie. Acum nu-mi starnesc nici un interes. Acum m-a prins un dor teribil de fata cu care ma intalneam in microbuz si careia as fi vrut sa-i aud vocea macar la telefon. Stiu insa ca nu se poate si ca nu ar fi nici un model de corectitudine din partea mea. Raman… de fapt plec. Ma duc sa retraiesc. Ma duc sa beau o bere si sa incep sa-mi fredonez melodiile pe malul marii. In locurile unde nu am fost.

’Ani de liceu cu emotii la romana…’

Dansand in amintirile vietii

Ianuarie 21, 2008

In noaptea aceea nu am putut dormi. La ora trei sorbeam una dintre ultimile cafele ale noptii care devenea cursiv dimineata. Ma simteam extrem de slabit si totusi plin de energie. O energie straina corpului mei. Urma sa o vad. Prima data in patru luni de zile de convorbiri mesengeriene si telefonice. In definitiv era obisnuit cu vocea ei , cu gandirea ei, cu farmecul sau aparte simtit de mine ca dintr-un mecaniscm fauritor de sentimente. Simplul fapt ca urma sa o intalnesc imi starnea totusi milioane de fiori.

Mijlocul verii. Terasele pline pana la refuz si chintesenta amurgurilor la malul marii. Pescuitul in indepartatul dig unde nu exista nimic altceva decat dragoste. In cateva ore trebuia sa ajunga. Eram naucit ca un schizofrenic abia diagnostigat cu boala. Nu stiu daca asemuita gramatical, sintagma ma simteam superb este corecta din punct de lexical sau intelegator, cu sens, insa eu chiar asa ma simteam. Superb. De parca mi-as fi inundat trupul de heroina si as fi uitat de trecerea infinita a ceasului.

Nu mersesem in toata viata mea de mai mult de 5 ori cu trenul. Gaseam la tren cel mai curvit mijloc de deplasare, fiind un infern de mizerie si tigani. Imbaxit pana in panzele albe de disgratia unei calatorii intr-un loc murdar. Acum insa il iubeam. Stiam ca odata cu sosirea lui ea va fi langa mine. Pentru prima oara. Stiam si ca pentru a ajunge mai repede in Mangalia trebuie sa ma urc intr-un tren judetean, care face doar ruta Constanta. Orice alt mijloc de transport avea intarzieri fabuloase. Se circula bara la bara, iar drumul de la Agigea la Eforie Sud era un holocaust. Indefinibil, dragostea vietii mele venea dintr-un tinut indepartat, unde florile puteau vorbi iar graiul lor era asemuit soarelui.

Se facuse dimineata. Priveam de la fereastra stralucirea sufocanta a astrului. Ma intrebam daca a ajuns si nu indrazneam sa o sun. Era mai aproape decat fusese vreodata. Mi-am aprins o tigara exact pe ultima treapta a scarilor din fata intrarii casei mele. Tin minte atat de clar si acum. Avusesem o noapte plina.

M-am echipat de intalnire, camasa mea creponata-alba, cu visiniul rombat asupra umerilor, blugii mei preferanti si inca cateva toale intr-un rucsac. Urma sa raman cateva zile la Venus, pentru a-mi petrece un mini-sejur alaturi de ea. Am trecut in graba pe la magazinul Dorinei de unde mi-am cumparat un nou pachet de tigari si un parfum. Singurul parfum care imi placea si care imi place si acum este Brut-ul. Brut-ul ca un stapan al universul , al obrajilor mei, al gatului meu, al hainelor mele. Am accelerat in tromba uitand sa anunt acasa plecarea mea.

Dupa cateva minute m-a sunat sa-mi spuna ca a ajuns. Se temea pentru noi. Pentru ea, mai exact, afisand o modestie iesita din comun. Drasticul sentiment de culpa. Si faptul ca se considera urata. Ma asteapta in Venus. Trebuie sa o sun cand ajung.
Terasele pline. Copii care plang, imagini de vis, vanzatori ambulanti, comercianti, shawormerii, auto-serviri si bodegi. Aveam vagul fior de nepunctualitate. Grabeam pasii cu o viteza sporita si o indarjire nascuta undeva in encefalul meu. Apoi lasata alene catre trunchi.
Timpul scurs mi se parea unul de o durata fantastica.

Cand am ajuns la Venus aveam o durere extraordinara de cap. Imi controla directia, mecanismul, trecerea. Am sunat-o oarecum repede, spunandu-I ca sunt la parcul de distractii.
-Ok, vin imediat , ramai acolo.
Cunosteam chipul ei din pozele pe care mi le trimisese si ma simteam al naibii de energic. Nu aveam stare pur si simplu, niste emotii scoteau la ivelaa camerele indepartate ale persoanei mele.
Pana sa ne intalnim m-a mai sunat de cateva ori sa-mi explice cu ce e imbracata.
In cele din urma ne-am vazut.

Era zana mea. Incepusem sa vad totul in reluare. Ii vedeam pasii cu usurinta, picioarele miscandu-se lasciv unul pe langa celalalt. Nu era slaba, nici grasa. Era o femeie in adevaratul sens al cuvantul. Ma gandeam la ce-ar fi zis prietenii mei daca ar fi vazut-o. Nici nu mi-ar fi pasat. Se apropia de mine ca un parfum de toamna tarzie. In diminetile satul de mirosul de cenusa care zace in soba de teracota a apartamentului. Cata usurare gaseseti in treptele ce duc la iesirea din bloc.

Stateam fata in fata, cu ochii intrepatrunsi. In toata chestia asta, cele cateva minute de privit reciproc , eu n-am avut puterea decat sa intreb systematic:
-Tu?
Ea mi-a raspuns surazand ca da. Apoi m-a imbratisat succulent sarutandu-ma cu o sete incredibila. Doamne cat era de frumoasa. Superba mea doamna, a sfarsitului de iulie si inceputului de august.

In nebunia atmosferei, nu gaseam loc de cazare prin hotelurile arhipline. Pana la urma ne-am retras intr-o casuta de vacanta in camping. Aici am stat de vorba ore in sir incat acum cand mai vizitez locurile acelea sunt capabil sa recunosc copacii grosi , cararile, incaperea unde am stat cateva zile, totul decurgand in memoria mea extrem de bizar si frumos. Am iesit la plimbarea nocturna ce a a tinut cateva ore, sarutandu-ne la orice pas. Aveam 20 de ani iar ea implinea 18. Rochita ei maro imi innebunea cerintele sufletului. Am ramas intepeniti in nisipul racoros de seara. A fost prima oara cand ne-am atinc copios si cu o foame incredibila. Ne vazusem cu cateva ore inainte desi ne iubeam si stiam totul unul despre celalalt de cateva luni. Lenjeria ei dantelata a stors toata crema din mine. In pantalonii mei zacea un monstru, gata sa infloreasca pentru tot ce avea legatura cu ea.

Am cumparat o sticla de vin, rosu si ne-am indepartat usor spre paradisul nostru din camping. Clipele treceau curios de reped, avand atat de multe sa ne spunem si incurcandu-ne in replici. In camera am facut dragoste pana tarziu. Am aflat cu este ca cineva sa iti ofere doua feluri de placere pe moment. Placerea pe care o produce sexul exorbitant si tarziu si placerea dragostei lenta si timpurie. Isi lasa parul negru sa imi acopere abdomenul apoi imi lingea cu seriozitate sfarcurile timide si mici.
Stiam ca lumea era la picioarele ei, intre glezna si bratarica care ii atarna ca un rau in fata calcaiului drept. Acolo se gasea dragostea mea. Acolo.

Zilele urmatoare le-am intrecut pe plaja, ne-am lins pe nisipul fierbinte, cu berile langa prosop. Salbatic, ne refugiam in apa unde ne-o trageam in mod deliberat si imi spunea ca sunt regele sotilor, stapanul locului dintre picioarele ei. Zambeam si continuam sa ma indragostesc fara capat. Am ramas pe dig pe o furtuna de vara jurandu-ne iubire in veci, stand imbratisati cu o tigara in mana pe care o ascundeam de stropii grasi ai apei de ploaie. Nu vroiam sa ne mai despartim, ne promiteam si juram sute de mii de lucruri , printre care, Te voi astepta oricat… esti iubirea vietii mele, Constanta e  orasul meu preferat, te voi cauta… iar ea incepea sa planga si sa ma priveasca tragand inflacarat din tigara.
I-am raspuns ca nu voi fi decat al ei si ca ii voi face o vizita pe la sfarsitul lui septembrie cand o sa se mai linisteasca spiritele. Apoi radea si imi spune ca n-am sa vin. Si avea dreptate. De unde era sa stiu eu pe atunci ca o sa fie si prima si ultima data cand o sa ne intalnim ??? De unde era, in mijlocul acelei iubiri cosmogonice sa imi dau seama ca totul nu e decat o fatada , o inselaciune perversa si de un prost gust mirific. Elogiez prostul gust pentru senzatiile de greata care le produce. Este cel mai puternic mijloc de a oferi cuiva experienta.

Ultima noapte am vorbit despre noi. Nu ne-am atins unul de celalat, nu puteam. Gandurile noastre erau la despartirea care avea sa urmeze a doua zi. Ochii mei era umflati incat peste putina vreme ar fi putut sa imi iasa din orbite. Lasam odihna pe mai tarziu. Aveam tot timpul din lume sa ma odihnesc.

Apoi a urmat, si-a facut bagajul, si am ajuns la gara din Constanta. Vocea aceea stramba anunta ca trenul in care trebuia sa se urce va gara in 5 minute la linia 1.
Momentele erau critice , nu faceam decat sa o strang in brate. Nu vroiam sa plece, as fi dat orice sa ramana cu mine. As fi dat orice sa mai ramana o zi. O saptamana dupa, as fi dat orice pentru jumate de ora. Peste doua saptamani , pentru un minut. Peste o luna ma resemnam. Idealist ca de obicei , ma gandeam la perfectiunea unei iubiri. Imi spuneam ca nu e sa fie si plangeam ca prostul in dormitor.
Imi facea cu mana de la geamul trenului si imi rupea sufletul. Ura mea pentru tren capata proportii uriase. Monstruoase. Si am alergat dupa el strigandu-i te iubesc de nu stiu cate ori. Am alergat aproape un Kilometru. Mi se taia rasuflarea cand m-am oprit. Am ingenuncheat aprinzand-mi o tigara , cu lacrimi in ochi. Langa mine, se auzea in surdina Bere Gratis – La tine as vrea sa vin. Plansul mi se intetea. M-am refugiat spre casa. Usor.
Am vorbit cu ea la telefon  asigurandu-ma ca ma iubeste si ca n-o sa ma uite. De unde era sa stiu ? Iubirile de vara sunt de-a dreptul prostiutuate. Iubirea mea avea sa plece in Irlanda cu ai in decurs de cateva saptamani. M-a anuntat intr-un ultim telefon, asigurandu-ma perfid ca ma iubeste si ca nu o sa ma uite. Un an mai tarziu ii vizitam localitatea vorbind cu prietena ei cea mai buna care imi arata casa ei. Parca o vedeam in locurile de unde conversa cu mine la telefon. Recea si tampita dragoste adolescentina isi depusese calcarul asupra inimiii mele. Si eu ca un cadillac imi sugeam vlaga sufletului ca pe o tigara. Inmugurisera cretii din parul meu si parcul de la tabacarie.

Acum cand amintesc fumez o tigara usoara si privesc la literele care se astern pe monitor ca pe o tabla studenteasca. Doamne a fost frumos. A fost cel mai frumos ! Nu as putea nega niciodata ca o iubesc inca. Nici ca a fost ceea ce mereu am numit, zana mea. Dar uite ca destinul nu a fost al nostru, sau cel putin al meu. 

17 ianuarie 2008

Ianuarie 17, 2008

M-am trezit destul de devreme azi dupa ce nu am reusit  sa adorm pana aproape de ora3. Eram foarte bulversat de faptul ca nu am putut scrie ieri nici macar un cuvant asa ca in mintea mea se derulau tot felul de chestiuni.Care de care mai sarite de pe fix. Nici acum nu sunt constient de un lucru evident desi ma straduiesc din rasputeri sa-l depasesc. Nu am nici cea mai mica daruire sa pot pune cateva cuvinte pe foaie. Am mai avut perioade asa dar nu la acest nivel.

Ziua de ieri a fost una scurta. Am citit in marea majoritate a timpului, spre seara am iesit cu N. la un restaurant din apropiere unde ne-am expus ideile despre agricultura. N. este o femeie de bani gata, tatal ei fiind unul dintre cei mai mari granari din zona. Pe langa grau are si o ferma foarte mare intinsa pe cativa Km. Din ce imi spune ea, anul acesta este mai bun in comparatie cu cel trecut. Ma bucur nespus , ii raspund desi nu stiu sigur daca e chiar asa. N. mi-a fost colega de banca in liceu. Ne leaga multe. Imi amintesc cum insista la diriga sa-mi motiveze o sumedenie de absente cand eram plecat la Costinesti de 1mai. Intr-un an m-a sunat in mijlocul gratarului, cand ma lingeam cu o rockerita in curtea unei femei in varsta. Imi cerea cu disperare sa vin la scoala ca avem inspectie si ca o sa mi se modifice toate absentele numai sa fiu acolo. Toata clasa conta pe mine la ora de romana. Colegii, colegele.. diriga, dirigul filosofic.

Cu N. a fost usor si obisnuit. S-a infiripat o admiratie reciproca intre noi, tinand cont ca in toate momentele dificile ma scotea din criza. Existau acele stari de panica, depresiile puternice din jurul bac-ului pe care nu le-as fi putut trece fara ea. La majoratul ei m-a inchis in dormitor si mi-a aratat toata secretele pielii , intr- o maniera destul de romantica. Niciodata nu am inteles de ce eu. De ce tocmai in fata mea se puteau intampla toate astea ? Alti colegi abia daca puteau vorbi cu o femeie…

Pe tot parcursul intalnirii mele de ieri cu N. n-am incetat nici o clipa sa o privesc direct in ochi. Imi vorbea ca unui prieten vechi. Unul dintre cei mai buni. Zambea larg, cu gropitele ei de care ma indragostisem candva. Mi-a spus ca a fost la nunta uneia dintre colege si ca acolo a vazut mai toata clasa. M-a cautat dar nu eram. Mireasa imi trimisese invitatie in schimb eu uitasem complet de acea nunta asa ca nici nu s-ar fi pus problema sa fi fost prezent.

Ne amintim tot felul de intamplari dintr-un trecut atat de indepartat incat nici nu pot sa-l recunosc ca fiind in totalitate al meu. Unele imagini eram convins ca le stiu din filme. Acum le povestesc din privinta personala. Lucruri care nu se uita. Diminetile in care fugeam cu N. la tigara si cafea lasand incuiata clasa. Ajungeam abia pe la 10 cand tot restul clasei injura pe coridor. Si eu eram cu mainile pe pulpele lui N. Se imbraca cel mai bine din intreaga clasa, in schimb, uneori se purta exact ca un barbat. Isi iesea din fire pur si simplu si nu se calma decat atunci cand insistam foarte mult sa faca un compromis pentru ca nu se va mai intampla… chestiuni de-a dreptul banale.

Acum scriu despre N. Habar nu am de ce fac acest lucru. Nu o mai vazusem de mult pana ieri. Sa fi fost in jur de un an. Ea este tot timpul la Bucuresti. Am acceptat invitatia mai mult din dorul de chipul ei. Scriu despre N. ca si cum ar fi o persoana nelipsita din plictisul meu zilnic. Mi-a spus ca imi citeste Sangele de iepure, si ca a dat adresa mai multor colege, care au facut din mine o pasiune. Nu stiu daca aceste lucruri pe care mi le-a spus nu sunt doar niste deraderi. Intind sa cred ca nu. Culturalul meu s-ar surpa. As ajunge intr-un sant cu o sticla de vodca langa mine si nu as iesi decat cand calul lui Salim, ar fi prezent sa ma ridice. Salim e un tiganus model. Curat si respectuos. Genul de oameni admirabili.

Dupa plecarea ei, totul s-a transformat brusc in usoare melancolii. Mi-am adus aminte pe rand de toti colegii din liceu, de toate profesoarele de toti profesorii.. Nici un prieten al meu nu mai este in scoala.In 2007 au terminat si cei care erau clasa a VIII pe vremea cand eu cobaram treptele din a XII. Trist. Inchid din ochi si merg inainte.

Le-as fi facut o vizita la toti, dar stiu ca ar suprinde aparitia mea in vizorul familiei lor. Unii sunt casatoriti, au si copii, altii plecati in diferite orase sau tari. Numai eu am ramas aici desi N. imi promite cu un suflu iesit din comun ca ma duce la Bucuresti, ca ma tine langa ea, ca ma iubeste… Cum iti poti iubi colegul de banca N. ?  Sunt doar un inceput al vietii tale ! Sfarsitul e in alta parte. Cateodata deciziile pe care trebuie sa le iei si sa le accepti totodata sunt foarte dureroase, in special pentru tine. Eu,ca un magnet, atrag asupra mea inflacarari colorate infinit ca un paun. Femei cu varsta neidentificabila, care isi poarta copilul la brat. Femei care acum primesc pentru prima data flori. Femei care admira suficienta mea trupeasca care cer intr-adevar si o fac extrem de limpede si lingusitoresc. Femei care iarta dragostea mea pentru A-uri. Femei , femei , femei….

Mihai Eminescu

Ianuarie 15, 2008

Dumnezeul meu liric. Nu pot scrie nimic despre el, nu din faptul ca nu as fi in cunostiinta de cauza. Stiu fiecare detaliu din viata lui. Nu pot sa scriu pentru ca sunt mult prea mic pentru a face acest lucru.

15 ianuarie 2008 – Cu mintea la Eminescu….

Eleonora

Ianuarie 15, 2008

„Tinere, ce plin de visuri urmăreşti vre o femeie,
Pe cînd luna, scut de aur, străluceşte prin alee
Şi pătează umbra verde cu misterioase dungi,
Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi”  – M. Eminescu – Scrisoarea V
……………………………………………

Timpul urmator a trecut destul de mohorat. E uluitor cat de multa neliniste iti poate provoca o simpla femeie. Eleonora. Asa-zisa E. Fiecare gest si fiecare simplu cuvant. Stiam ca in tot acest timp ea nu s-a gandit nici macar o secunda la mine sau sa isi aminteasca in vreun fel de persoana mea. Nu am facut decat sa astept. Si asteptarea cateodata este devastatoare.

Eleonora ma suna. Telefonul imi vibreaza de emotie si extaz ca si cand ar fi fost un mesaj cu o importanta uriasa referitoare la viata mea. Imi spune cu o voce ragusita ca ma astepata la Replay si ca ma roaga sa ajung repede pentru ca nu are mult timp la dispozitie.

Cate fatade poate prinde uneori relatia barbat-femeie. Imi place poezia postmodernista. Citesc adesea Mircea Cartarescu si ma reculeg din pletele lui. Faceam acest lucru si in liceu cand il ascultam cu disperare pe Lennon. Cu foamea muritorilor de foame. Cu nostalgia pe care o emana vocea lui.

Ma prezint la Replay uitand sa imi cumpar tigari asa ca sunt nevoit sa imprumut o tigara de la E. Fumez si Slims, nu cred ca mai e timpul pentru mofturi. Urgenta ei consta in faptul ca ii trebuie neaparat o lucrare pana pe data de 13, adica din ziua respectiva in trei zile. Bun. Sa vedem…
-Lucrare in ce sens? Nu stiu sa pictez si nici nu cred ca tii musai sa imi imprumuti un text. Te ajut in orice imprejurare numai explica-mi situatia….
Iar E. incepe o pledoarie de mai mare frumusetea. Imi spune ca iubitul ei e marinar si ca in timpul in care el este plecat pe mare, ea se intalneste cu profesorul de literatura. Acesta ar avea nevasta si doi copii.
-Halal onestitate, imi spun in gand, si eu care ma gandeam sa nu fac vreo prostie.

Imi explica pe indelete ca acest profesor are nevoie neaparata de un text cu anumite criterii, pentru ca e in joc cariera lui si ca totul se poate sfarsi intr-o secunda, si ca il iubeste si ca ma roaga…insista. Ma plateste..
O ajut pe E. desigur ca o ajut, numai cuvintele ei imi provoaca vibratii. E fata mucoasa de langa sanatoriu de copii. Imi vine sa rad dar ma abtin sa nu cumva sa creez controverse.

Trei zile la dispozitie pentru avangardism. Si eu care ma asteptam la o bine-meritata pauza emotionala. Trist. La fel de trist ca atunci cand se termina vara. Cand pleaca toti turistii si raman singur pe plaja. Cand vad marea cum cere suflete si nu mai pot sa i le ofer. Cum observ comerciantii care isi strang terasele de pe faleza. Oh.. E. imi starnesti melancolii ce mama dracului. Voi face acest lucru pentru tine pentru ca meriti. E mai mult decat o bucurie. E noroc. Norocul in care am sperat de cand eram copil. Sa am parte de o femeie care sa nu vada in mine o posibila prada. Doar un amic. Cum pot fi eu amicul tau ???Cum ?

Eleonora ma suna. In fiecare seara dintre cele trei pentru a ma intreba cum stau cu tema. Imi plange la telefon de parca am fi foarte buni prieteni. Stop. Noi vorbim doar de cateva saptamani, si foarte vag, pentru ca am avut o relatie superficiala de la inceput. Prea s-a intamplat repede totul. Prea mult eu mi-am inchipuit diferite ipostaze care acum s-au si petrecut. Fara ca eu sa realizez.
Dupa ce m-am prezentat la ea acasa cu poemul infasurat in plastic, pe o ploaie ingrozitoare, cand nimeni nu era pe strada, am rezolvat ce aveam de rezolvat si m-am scuzat respectuos ca nu pot sa raman la cina, am plecat spre casa cu zambetul pe buze. Intre mine si ea nu era nimic si tot asa avea sa ramana. E normal acest lucru.

Ma suna si imi spune ca a mers bine cu profesorul si ca imi multumeste din inima pentru cele intamplate. Ca si cand soarele ar rasari si pe strada mea. Soarele ca si frumusetea de altfel. Ma supun mai multor reguli nescrise. Privirea si starea in care ma dizolv. Speranta care ma inunda. O las sa vorbeasca la telefon in timp ce ma intind in pat ca un invingator. Cata atractie doar pentru un glas. Absolutul cucerit usor. Miseleste chiar. Aud cum imi spune :
-Te pup.. te mai sun.. vorbim!
……………………………………………………..
Cu mine si cu E. lucrurile au ramas aceleasi. Chiar mai prost dupa. Sotul ei s-a retras din marina desi foarte tanar. Acum este prinsa intre profesor si el ca un tigru in celula. Stiu ca sufera, acest lucru se observa simplu doar prin faptul ca se imbraca mult mai modest. Ulterior si-a vandut si Passat-ul , iar acum conduce un Logan. Ma suna si sta mult la telefon. Vorbeste intruna ca o morisca. Rade.. tipa.. entuziasmata ca un copil. Imi vine cateodata sa-i spun.. Nu ma mai suna E. am alte obligatii acum, dar nu pot. Nu pot sa renunt la vocea ei si la faptul ca era o mucoasa. Cauta-ma E. Cauta in mine cat vrei , sunt aici acum si peste inca o mie de ani. Doar, doar de-i mai fi tu. Si saruta-ti sotul din partea mea. Si pe profesor. Trista mea comoara ramasa fara cufar. Noptile ti se vor parea mai lungi, mai nesatule, mai obraznice. O sa te trezesti dimineata si o sa iti bei cafeaua in linistea disperarii. Stiu. Si eu voi radia in jurul tau pana voi muri. De asta vorbim inca. Din cauza asta !