bnfhmrrn

Frig. Crapa sufletul.  Frig. Trozneste ca un foc de brad intr o padure deasa. Explozie de celule degerate, draga mea  mi a inghetat ficatul, mi au inghetat ochii, bratele si limba, dar nu renunt, rezist ca Chelsea in semifinala aia nebuna cu Barca.

Sunt pe drumuri dar nu in sensul ala in care ai drumuri de facut. Sunt pe drumuri in sensul in care n ai unde sa te duci. Sufar de o foame de lup schiop,  as manca adidasi, presuri, iarba , orice. Fier , aluminiu, sarma. As rontai stilclele goale aruncate pe jos in vremurile bune. Stau chircit langa o masina si ma gandesc unde dracului, inspre ce zare s o pornesc acum. N am nici un franc. Zero abosult.  Gandul ma duce departe, la soarele ala de iulie, doamne ce as sta aici la soare dezbracat, gol ca Adam in gradina raiului. La terasele alea pline de mici si bere si ochi negri din toate partile, parul cret si brunet cazut pe umeri la ingerii aia care faceau oferte la Dunhill. Cracii aia plini de carne si tatuaje, tavaliti in cearsafuri albe si calde , spalati si sarutati de bai fierbinti si creme scumpe.  Si dincolo, protapul ala, mirosul ala de ciolan patruns, imbacsit de usturoi si mirodenii. Mi e foame n pula mea. Urlu n mine. Si mi e frig. Si zac aici fara vreun scop uman. Toti au un scop , isi propun ceva, realizeaza, lupta si iubesc. O urcare n ierarhia sociala, poate un post mai bun la munca, un salariu mare, o masina.. eu.. singura mea preocupare umana , medievala , grosolana e sa mananc ceva, sa bag in mine ceva si sa scap de frigul asta. Deja ma destram. Mainile mi tremura ca niste arcuri si scot telefonul din buzunar cu gandul ala lacom sa sun pe cineva care sa mi raspunda, sa mi deschida usa casei si sa ma cheme…

Vine noaptea. Daca ma prinde p aici , imi iau adio de la toti in cel mai precar mod cu putinta.. am murit de foame si de frig.  As bea un jack sau macar sa pot sa i simt parfumul.  Doamne ce as bea un jack, cum ar aprinde el fanfarele n mine, simfoniile alea din sange, vertebrele, arterele. Da, as bea aici in polul asta nord in care ma aflu.

Numere in telefon. Numai pizde. Pizde care nici nu ma mai cunosc mai mult ca sigur. Eu nu ma mai cunosc , darmite ele. Si cand dau scroll, scroll, cum zicea Aly, ochii mi se opresc.. creierul imi zvacneste.. Aly. Mi am adus aminte cum am ajuns aici in pula mea. Impasul asta care ma ucide. Dar nu o sun pe ea, mintea mea vrea dar eu nu si nu.. si inchid telefon chiar daca mi se balangane barbia. Camera ei roz si focul ala din semineu. La dracu, imi fac rau. Aproape ca vomit cand ma gandesc la covorul ala..patura aia lanoasa si calda cu care se nveleste. E cald acolo. In fotoliu motanul care toarce linistit. E satul. Futu l in gura. Si doarme. Si din cand in cand palma ei ii mangaie blana. Ma dezmeticesc rapid, reveriile astea m au incalzit in pula mea. Si ma ridic de langa roata asta… mama dintre toate masinile din lume m am chircit lang un logan.. daca ti vine sa crezi. CT 31… o companie selecta. Ma ridic si constat c a inceput sa ninga. Adica ninge de ceva vreme, am umerii albi, ma scutur si injur si cand ma uit in sus asa.. si vad toti fulgii aia cum cad asa ca n povesti ma teleportez direct. Copilarie. 8 ani si tot asa priveam la fulgi de prin balcon. Ce simteam eu atunci? Aceeasi nemarginire , acelasi viitor? Acelasi labirint poate predestinat? Sigur ca nu.. priveam cum Dumnezeu ne lasa sa ne scriem povestile. Nimeni n ar trebui sa moara de foame imi spun. Sau de frig..

Si plec incet spre nicaieri. Aproape ..departe.. oameni care traiesc iarna. N au nici o grija. Exista oameni fara griji, fara remuscari, fiinte care traiesc ca si cum ar trai ultima zi, oameni pe care nimic nu ii deranjeaza, nimic nu ii mahneste sau raneste. Si ii apreciez. Si mai exista oameni pe care orice fleac ii jeneaza si le strica dispozitia, cei care pun la suflet tot, cei care ar ierta orice oricui. Si mai exista cei ca mine… despre care nimic n are vreo relevanta , care nu sunt utili nimanui, traiesc in puful minciunii, intr o deraiere poate demonica a clipei.. a clipei care este sau care ar putea sa fie. Si eu cred asta. Cand scriu, cred tot ca un copil caruia ii povestesti o intamplare, ii prezinti un plan si i dai un avant. Un exemplu. De erou. Un personaj pozitiv sau negativ. N are importanta.
Pentru ca Jackul tranforma basmele in idile. Totul e posibil. Si pentru mine si pentru tine. E posibil ca tu sa ma urmezi si sa traiesti clipele mele. E posibil ca eu candva sa traiesc tot acest comfort despre care am tot scris. Comfortul unora ma scoate din sarite. Ma nauceste. Ma dispera de creier. Pentru ce atat timp irosit cand am putea fi fericiti cu mult mai putin. Si spun timp irosit pentru ca traim niste vremuri in care pentru bani oferim clipele noastre. Timpul nostru. Timp pe care l am putea petrece altfel, dar nu. Si dam din ce in ce mai mult. Dam tot mai mult. Comfortul ala diafan din apartamentele cu luminite cu asta a fost platit. Cu timp. Din viata. Care ar trebui sa fie cel mai pretios. Care e valoarea lui acum…cand toti pretuiesc aurul, cand toti sunt ahtiati , disperati dupa bani,  dispusi sa ucida , sa se sinucida sa si haleasca si sa si digere propria viata. Eu mie mi am raspuns. O sa mi ofer mie restul de timp. Intr o lume dreapta , tot ce oferim ar trebui sa fie mai mult decat suficient ca sa ducem o viata lipsista de griji. In fond ce inseamna o viata lipsita de griji? O viata lipsita de griji e atunci cand tu si familia ta sunteti sanatosi. Cand cei dimprejurul tau zambesc in fiecare zi. Restul sunt vax. Nimanui n ar trebui sa i fie foame sau frig. E atat de mult consum in societate, atat de multa mancare incat ne am putea hrani fara nici un fel de probleme toti. Si ne ar ramane mancare. Sunt atat de multe haine n vitrinele alea si mi amintesc cat de importante erau acum cativa ani pentru mine. Haine scumpe. Firme scumpe. Si pentru ce? La ce folos? Ochii sunt aceiasi, durerile, iubirile sunt aceleasi. Nimanui n ar trebui sa i fie frig despre asta e vorba. Despre sertarele , sifonierele pline de lucruri pe care nu le mai purtam dar de care nu indraznesti sa te rupi..inca ti plac. Inca ti vin. Dar nu le ai mai purtat de mii de ani.

Revenind in idila, voi scrie mai mult. Voi.oferi mai mult placerilor mele. Voi scrie iar cu aceeasi ardoare si probabil aceeasi intensitate. Dincolo de orice denivelare pe care o voi intalni sau iesire in decor. Sau abatere de la viata. Lipsa asta acuta din mine m a indepartat cumva de principiile dupa care m am ghidat dar a adus si beneficii, in sensul ca, am vazut si alta lume, stiu acum ce inseamna sa fii matur si responsabil. Si nu mi place.

pfheke

Viteza luminii in viteza vietii. Timpul. Nimic in tot si in toate. 36 de ani de lins si lustruit iluzii. Direct in pizda. Direct in magma formarii, coagularii idealului si expunerea lui pe podium. Primul loc , fireste, mereu si mereu..ca Jackul care si schimba sticla. Nu si gustul.

N a mai ramas nimic din mine. Nimic de ce credeam. Cand, hoinarind falezele cu camasa deschisa in vantul ala nebun de plete si inventii, cand nimic nu statea inainte si totul se dezvelea de intelesuri si sensuri si toate secretele mureau, cand ochii aia pe care i iubeam ma priveau si ma haleau, atunci, acolo a ramas tot. Tot ce am crezut.

Nu mi a fost frica niciodata. La 280 la ora in viata de ce ti ar mai fi frica? Sa mergi inainte oriunde oricum a fost un crez care mi a dat mai mult decat aripi, mi a dat spirit, putere. Acum, revizuind ideea pot sa afirm ca n a fost deloc stralucita. Am pierdut mult. Am lipsit mult si lipsa mea din viata celorlalti a fost devastatoare pentru mine. Am fost exclus, smuls de a dreptul din coclaurile inchise ale unor inimi despre care nu credeam ca pot face asta. Viata lor a mers inainte fara mine, lasandu ma n urma, aruncandu ma de la bordul corabiei.

N am suferit. Sufar acum. Cand timpul se aplatizeaza, cand totul are aceeasi forma si se aseaza ca zapada pe orase si trag linia.. sufar ca o vioara cu panzele rupte. Pentru ca eu am mers mereu inainte, am cunoscut mereu visuri noi, am pasit pe stari si meleaguri din suflet la care altii nici macar nu viseaza, am vazut femeia cum isi elibereaza cele mai ascunse armate, am dus futaiuri grele, clipe grele, razboaie, lupte teribile de cuvinte si sentimente, vii toatr, arzand ca flacara in cercurile olimpiadelor, ca ochii ei in Mercedesul cu care a plecat , am rupt din mine halci intregi de carne, grasimi intregi… iubire. M am vindecat si am luat o de la capat. Mereu inainte. Alte futaiuri si au deschis bratele in patul meu. Alte fese ametitoare, alte culori la boxeri, alte degete , sani si organe si toate cu o intensitate tembela.

Revenind, ideea in sine a creat regretul. Cand nu creezi nici un camin, cand pleci si nu ramai niciodata, creezi automat regretul. A fost un pret prea mare pentru tot ce am trait. Gafaind acum la sfarsit ca un leu in convalescenta, da.. a fost un pret prea mare. Lucrurile s au asezat pentru altii, normal, pe linia dreptatii intotdeauna un suflet va inlocui un altul, indiferent cat ai crede ca nu. Intotdeauna altcineva vindeca ranile. Si eu am ranit colosal. Vulcanic ca Vezuviul, am ras de pe harta existentei liber arbitru, am transformat pantere in pisici si invers,din feline mici in leoaice versate, condimentate cu dragoste si mister.

Dar cand ma uit in urma inchid intotdeauna ochii. N am putere sa vad tot ce a fost. Normal ca sufar, pentru ca eu cand saream etape lasam in mine tot. N am scos cu adevarat din mine ceva ce a intrat, am uitat pur si simplu de el dar l am lasat acolo ca o icra, ca un semn pe carte la care daca revii dupa ceva timp, il vezi acolo, la fel de viu si lacom daramand celule si mai stiu eu.. organe vitale. Si cand ma uit.. stiu ca nu m a omorat cineva sau ceva, m am sinucis efectiv. Spiritual , da , sunt mort. Pentru ca daca sa iubesti o himera e o condamnare, azi cand nu mai pot iubi nimic , e plenar. Dar sa regreti… sa regreti e cireasa de pe crucea inaltarii. Cea mai mare pedeapsa pe care o poate suporta o fiinta.

Rad. Ca un nebun. Ca un maniac. Dincolo de vreme si anotimp, dincolo de focul din semineu luminand singuratati, dincolo de luminile aprinse pe strazi, cadouri si globuri in brazi, oameni care iubesc utopic Craciunul, dincolo de a ti rebel si lacom, iau in brate acum mai mult ca niciodata tot ce am, tot ce mi as fi putut dori vreodata, marea mea iubire, Ariana. Din ochii ei ma indop tot, in glasul ei m aud cum respir, deasupra ei ca un leu privesc tot. Si marai si rag si torc. Si marai si rag si torc. Nimic nu poate fi mai frumos.