Insomnie

Miez de noapte. E minunat sa intelegi si sa cuprinzi aceasta cotitura a realitatii exact in momentul metamorfozarii ei. Aceasta liniste este elixirul vietii. Acum, cand toata singuratatea se aduna sub parfumul acutei insomnii. Ce ciudat se vede lumea din acesti ochi intunecati! Ce ciudate ii sunt culorile! Milioane de stele oglindite in fereastra unui apartament. As spune despre el ca este locul cel mai trist din univers, insa placenta in care este pastrat nu ma lasa sa-i fac astfel de caracterizari. Pot doar sa aprind candelele de pe pereti si sa scrijelesc cu unghiile locul inflacarat din spatele lor. Este singura modalitatea prin care as putea sa-i preiau din durere. Ma intreb daca acest lucru este total lipsit de ratiune. Fiecare obiect dimprejurul meu raspunde. De fiecare data in acelasi sistem de valori. Noaptea, valoarea fiecaruia dintre noi este deformata. De ce? Pentru ca acum nu mai suntem noi insine. Ne mascam existenta, fidelitatea, respectul. De altfel, ca si in cazul visarii. Ori al reveriei. Noi, oamenii, suntem niste fiinte atat de complexe, incat putem deforma orice fel de realitate, confectionand la fel de usor una noua, neatinsa, nevorbita, nesarutata. Pentru ca forta vitala este de nemasurat. Puterea unei mame, de exemplu. Sau a oricarei alte femei. Spun femeie si ma gandesc de fiecare data la putere si fragilitate in acelasi……. E cu putinta ca intr-un spectru atat de fix sa coexiste aceste doua mari esente ale deformarii umane? E cu putinta sa gusti din carnea unei femei printr-un sarut agatat intamplator intr-un punct declansator de fiori? Sa traiesti in interiorul unui trup ce, prin excelenta, pastreaza in el cea mai mare dovada omeneasca de castitate? ….
Tin tigarile aproape. Imi place sa privesc parcul prin fumul lor albastru. E acelasi sentiment pe care il produce ceata timpurie de toamna! Senzatia de a merge prin nori. Direct in magma plafonului de nimbus-cumullus de deasupra globului. Atmosfera este un infinit spatiu al supravietuirii. Al luptei pentru oxigen, hrana, coabitare. Eu creez un spatiu al dragostei. Un blues pierdut pe plantatia de porumb americana si redobandit in firele acestui miraj sufletesc, pentru ca, inainte de toate, orice cuvant este un miraj. Si traind in lipsa muzicii pentru suflet, revenim mereu asupra acelorasi artisti care ne-au mangaiat gatlejul de la inceputuri. Pe Hendrix l-am ascultat ani in sir, la fel cum am facut-o cu Beatles-ii, cu Clapton si Queen ori de cate ori ceva nu a mers cum a trebuit. E crud sa traiesti o iubire. Crud si magic in acelasi timp.
Imi pun in pahar. Baby doarme. De ce sa nu fie devreme si pentru ea? Pentru ca simturile difera, chiar daca uniunea dintre noi a creat o pereche. Si asta a fost si ideea. Eu i-am promis un univers si ea l-a revendicat ca pe o mostenire.  In pantecul ei se misca o singuratate antica ce se destrama numai in clipa in care mainile noastre se ating. Ii pot simti aceasta diviziune. Membrele noastre isi duc viata iubindu-se reciproc. Ca o felatie urmata de un profund orgasm astral. Cand unul din perechea noastra traieste, celalalt se ocupa de hranirea lui. Cu toate astea, nu este un infinit spatiu al supravietuirii. Ci unul al dragostei. Al devotamentului. Al spiritului. Limba mea ii saruta epiderma. O incalzeste ca pe un prunc. Din ce in ce mai adanc. Acolo, jos, este locul in care ma scald. Acolo, jos, retraiesc sentimentul patern. Desi nu e nici o greseala daca m-as simti mama pentru o clipa. Fiecare stea are un sfarsit. O moarte care intervine in oricare amurg posibil. Numai intr-un amurg. Pentru ca el este cel mai frumos timp din intreaga opera planetara.
Stau atat de aproape de ea incat incep sa-i simt visarea. In interiorul lui Baby visul este de cele mai multe ori un bun prilej de relaxare. Chiar daca pletele mele ii ating coapsele. Este dezvelita si orice tendinta a mea de a o acoperi este oprita de o forta invizibila. Paradoxal, aceasta forta este nascuta in mine. Eu sunt cel care nu pot termina ceea ce imi doresc sa fac. De ce? Pentru ca ador acest peisaj. Ador sa vad pe pielea lui Baby capatul lumii. Uneori am impresia ca navighez. Sunt comandat intr-o nava special construita pentru descoperiri. Mari descoperiri geografice. Sunt, indubitabil, mult mai increzator decat Magellan. Sau decat Columb. Eu calatoresc peste liniile din pielea iubirii mele totale in speranta ca undeva acolo voi gasi o amintire care sa ma lege de pat. Stranie dorinta. Dar imi doresc cu atata inversunare acest lucru incat stiu ca nu ma voi opri niciodata din cautat. Si atunci cand Baby va simti ancora grea strivindu-I gleznele eu ii voi sopti aceleasi cuvinte la ureche. Somnic pufos, bebica mic. Cu toata precizia din lume ca nu va auzi niciodata.
Nu stiu cat este ceasul. In aceste minute este ingrozitor sa cauti un ceas. E ca si cum as incerca sa gasesc balene in lacul Techirghiol. Ma gandesc la miliardele de cretini pe care-i intalnesc in fiecare zi. La maldarul de minte pe care fiecare si-l imagineaza la indemana. Oamenii astia n-ar gasi apa nici in marea neagra darmite un ceas.. In ceea ce ma priveste, referitor la problema ceasului, continui sa cred ca solutii exista. Dar ar fi atat de mare risipa aceasta de timp incat e numai vant si praf sa vorbesti despre ea..
Minunata insomnie. Apoi cati au mai fost… Mama, cu parul ei cret din studentie. Tata, parca-l vad coborand valea bisericii. Tibi, in incercarile lui esuate de a merge pe bicicleta. Indianu, cu pozele lui cu femei goale. Dragonu, idiotul dracului, se spunea despre el ca are cel mai mare penis din cartier. Candva ni l-a aratat. Era destul de mare… imi vine sa rad cand imi amintesc. Calul, cum se mozolea el la bot mancand placinta de bostani. Incet incet mi-i amintesc pe toti. Multi au fost. Din tot numarul lor nu au ramas decat foarte putini. Pentru ca odata desfacuta, floarea isi pierde toata stralucirea. Si tineretea. Pun capul pe perna. Somnic pufos, Baby!

De dragoste

Fie. Sunt impaturit intre ganduri ca un brad intr-o beteala. Ma gandesc la tine. Tu esti un vestmant la croiala caruia am depus miliarde de flori. Un altar care pentru mine defineste gradina edenului inconjurata de Pacific. Te fotografiez ca si cum ai fi o megapiramida romaneasca de Constanta. Ma gandesc la tine si la orasul nostru. Fiecare linie si cuta a ta ii seamana, astfel incat: soselele, podurile, parcurile, blocurile sunt toate parti ale trupului tau. Cateodata esti o poveste. O Alba-ca-Zapada moderna cu intreaga mare in priviri.
Sunt langa tine cum mi-as dori sa fiu intreaga mea viata. Linistea de la capatul omenirii. Aici in momentele in care nu ma mai simt nici macar pentru o secunda irosit. Nu ma mai simt nul. A existat o limita la inceputul gandirii mele in care nici o molecula nu isi avea rostul. Functionam, mergeam, mancam, beam doar pentru ca aceste lucruri erau necesare, din punctul firesc de vedere al fizionomiei, al unui intreg, al unui mecanism. Orice granula atinsa ramanea o simpla granula. Fara gust si miros. Fara esenta. Ca si cum toate ar fi fost identice. Precum aceasta noua intrebare a ta : Baby, tu cum distingi gustul berii? Sau al tigarii? De ce bei Carlsberg, daca are acelasi gust cu Bergenbier-ul si este, totusi, mult mai scump? Vidul a devenit plin, baby. Sunt stele stinse care rasar din cele mai tembele neguri doar pentru a straluci pret de cateva secunde. Vezi, acum realizez. Cand ai venit, lucrurile si-au insusit proprietati. Am invatat sa le cunosc personalitatile, sa fac diferentele, sa le sesizez, sa devin mofturos in privinta tuturor substraturilor. Orice dovada de melancolie a devenit pretioasa, orice farama, orice bucatica. Pentru ca inainte de tine melancolia era aici in permanenta, dupa tine, s-a rarefiat. De cate ori m-a prins in perioada ta a fost extraordinar de frumos. Dintr-odata orasul si-a deschis larg portile, ne-a desenat drumuri, itinerarii, ne-a amenajat locuri care astazi sunt insemnate ca fiind ale noastre, stii tu, banca noastra de la Casino, Scoica noastra si multe altele. Aceasta reabilitare si-a insusit ondulatoriile depuneri ale amorului dintre noi. Sarutul nostru nocturn intiparit in memoria fiecarui stalp care a stat de paza la infaptuirea lui. Primul orgasm comun, ti-l amintesti? In masina, la capatul lui 44, mai jos de Colonade. Doamne, cum a fost! Etapele au curs, precum si filele au fost intoarse. In fiecare zi am avut altceva de scris, alte minuni de atins, alte rani de ingrijit si pansat. Astazi ne iubim incercandu-ne a fi mai fini in lagarul cu care impartim teritoriul. Dusmanii nostri s-au modernizat. Si-au cizelat cuvintele, limbajul, actele. Si-au cumparat rochii noi, haine si incaltaminte de firma, cosmetica de asemenea, si au invatat tactici noi. Nu e nimic. Vremea razboiului a trecut. Toate intrigile n-au facut decat sa ne uneasca si sa intareasca sentimentele amandurora. Curand vom vizita Barcelona, vom sta pe un prag al sortii inca nedescoperit, vom canta ca doi ingeri si vom bea whiskey din sticla. Vom vorbi intr-o limba mai mult sau mai putin straina pentru cei de acolo, dar tare mult m-as bucura ca la finalul vizitei noastre sub acele lumini sa ne ramana macar pentru un timp, umbra. Pentru ca asta ar insemna,obligatoriu, sa ne intoarcem. Eu nu pot face lucrurile pe care le-am facut cu tine alaturi de altcineva, asta sa-ti intre in cap, baby. E o calitate a mea sau, poate, un defect. Nu ma intereseaza. Nu tin cont de nimic. Relatarea mea de astazi este atat cat trebuie sa fie de corecta, pentru ca e primavara. Sunt stari noi, lipiri noi, vorbe noi, felatii noi, melodii noi. Aproape de tine, aceste tragedii devin divinitati. Entitati cu o putere superioara. Si cat de bine le cunosti demersul, le stii formele apetisante, dorintele. Privirea ta e asemenea acelei priviri Dumnezeiesti, pentru ca esti posedata de el. Sau el de tine. E oricum aceeasi idee.
Bate vantul ca si cand in urma mea se scrie istoria. Este un semn de final. Sau de inceput. Sau de mijloc. Sau doar un semn de carte. Dincolo de aceste idei imi ramane fiecare ora in care te-ai gandit la mine, fiecare comanda pe care ai facut-o la restaurant pentru mine, fiecare scrisoare pe care mi-ai trimis-o din Elvetia… sau din Constanta, fiecare sarut.
Merg catre tine. Stiu ca in interiorul acestei cladiri te voi gasi. Stiu cum esti imbracata pentru ca dimineata ti-am facut o poza cu aparatul digital, pe care mi-am pus-o pe desktop. Stiu ca ma astepti. Imi vei zambi si ma vei imbratisa cu intreg spiritul tau. Apoi, in spatele nostru clipele se vor sparge in eternitate, se vor inchide in sicriele lor enigmatice si nu vor mai continua sa ne sufle in suvite parfumul lor. A ramas enorm de mult timp pentru noi. Zambeste-mi. Asa. Te vad acum. Te vad. Te vad. Te vad…

Ion si paharul de pepsi twist

La cateva zile dupa inmormantare, m-am asezat pe treptele din fata casei in speranta ca voi vedea trecand prin fata mea un stol de brize, pe care le voi numara in timp ce imi inteapa barba. Barba mea este un monument. A fost aici dintotdeauna, a auzit infinit de multe glasuri, a patruns nenumarate limbi si buze si chiar a ars de fiecare data cand si-a dat seama ca gluma se ingroasa si ca o luam razna. Am alaturi un pahar de pepsi twist lemon. In magazine nu ai altceva de cumparat. La sucuri ma refer. Toate sunt amestecuri de chimicale, gramezi de e-uri cu felurite arome si culori. Daca tot e rau macar sa fie un rau placut, asa ca aceasta doza de cofeina este necesara, mai ales cand fumezi. Ion este langa mine. Ion este un prieten de familie. Vechi de cand lumea. Este aici din toate timpurile, il cunosc de cand ma stiu pe mine insumi. Ma amuza. Ion este un intelept. A avut in viata lui atatea nenorociri incat nu le mai stie numarul. Nu le mai recunoaste. Candva a fost un om foarte important, a avut in subordinea lui nenumarate institutii si nu stiu cate mii de oameni. Lui Ion i-a murit baiatul. Incepe sa planga. Avea numai doi ani. Doi ani, bai Razvane. Doi ani!!! Plange. Dupa care il apuca rasul. Rade apocaliptic. – Stii, am facut curat in magazie la Mosu. Am dat tot afara, am curatat, am asezat frumos totul, cu tactu acolo. A muncit, sa stii. Pai a facut…hehehe. Da ma si am gasit ca prin minune doua damigene d-alea mare pline cu visinata. Bai da pline, tu ma-ntelegi? Le-a luat tactu`. Bai sa stii ca tactu` e un om deosebit. Eu il iubesc, si rade cu gura pana la urechi. Asa.. Le-a luat tactu, a desfacut una dintre ele si a inceput sa puna in pahare, explica Ion, gesticuland cu mainile si aratand exact modalitatea in care s-au desfasurat lucrurile. Si i-am zis: “Hooooooooppppppaaaaa – stai asa Costica ca eu ma duc sa-mi cumpar o jumate. Eu nu beau dulce”. Pai eu nu beau dulce ma Razvane, nu beau dulce. Rad langa Ion. Are o maniera exceptionala de a povesti. – Uite, zice el, chioara asta. Rade susotind, tinand un pumn in dreptul gurii. Chioara asta stii ce mi-a zis? Chioara este Nuta, femeia care avea grija de batranu. – Ce ti-a zis Ioane? – Pai, eram acolo in bucatarie, strangeam acolo, adica, am dat jos faianta aia, chiuveta, totul. Si vine ea la mine si-mi spune: Chiuveta asta sa nu o puneti inapoi, mie mi-aduce fratele meu una mica, o pune el. Bai si m-am enervat si i-am zis : Pai tu esti patroana ma aici? Chioara dracu„. Fa baga-mi-as p..a –n mata sa-mi bag. Fa tu in doua zile pleci. Te muti. Strange-ti hainele. Ia-ti chilotii, ia-ti sutienul si pleaca dracului de aici. Da ma printule, asa i-am zis. Ion ma face sa rad cu lacrimi. Rad ca un copil. Intre timp el mai bea un pahar de vodka. Incepe sa-mi povesteasca. Bai, eu n-am stapan. Eu v-am iubit pe voi ca pe mine insumi. Pai mie, ma? Cu mine se pune chioara asta? Pai mie mi-a murit baiatul la doi ani ma! La mine daca vine dracu eu ii zic in fata “du-te dracu” il scuip si-I dau un pumn de se-nvarte-n aer. Daca vine Dumnezeu il iau de-un crac si-l arunc direct in groapa Marianelor, pe care tot eu am sapat-o. Pai chioara asta se pune cu mine? Auzi ce-mi zice..”Mie mi-a promis batranu ca imi lasa casa, mi-o doneaza dupa ce moare el”! – Fugi fa fir-ai a dracu sa fii, fugi fa d-aici, nu vezi ca mosu a ras de tine? Pai cum sa ti-o doneze fa, daca el e mort? Si rade Ion cu lacrimi, gesticuland in continuare felul in care a executat-o el pe Nuta. Cu mine se pune ea? Pai asta nu stie cine sunt eu ma! Asta nu stie cine sunt eu. Pai eu am condus la Motru, 35000 de oameni, bai. 35000 de oameni. Consumam 13 tone de huila pe zi, 13 tone baaaa. Da-ti seama. Si acum ma impiedic eu de chioara asta? Am mers la Braila si-am luat 35000 de oua si le-am scapat in Dunare. M-am imbatat.. rade Ion cu pumnul la gura. Pai asta e casa voastra ma. Si stai asa. Ai vazut tactu ce-a patit acum o luna, cand a murit bunica-ta aialalta. Eu nici nu ma mai asteptam ca unchi-tu sa ceara parte de acolo. Pai aia e a lui Costica, ma. Dar nu el e de vina, Mocanca e. Mocanca. Vrei sa-ti zic ca unchi-tu n-are pe numele lui nici o proprietate? Mocanca il joaca pe degete. O sa vezi. O sa-l descalte aia. Il face varza, cum l-a facut toata viata lui. D-asta mi-e ciuda mie. Cine s-ar fi gandit ca Ion o sa ma binedispuna cu o astfel de discutie? Stau in curte, pe treptele de dinaintea casei, beau un pahar de pepsi twist si fumez un dunhill negru. E duminica, e soare, e primavera. Baby e si ea in atmosfera. Totul e asa cum credeam ca va fi. O zi frumoasa pentru un 1 martie frumos. – Am lucrat aici la sanatoriu, am fost inginer sef, director pe sectorul constructii, am avut aici 346 de angajati. Eram seful lor, si a lu Nicu asta care zugraveste in bucatarie. Ii acopeream de fiecare data ca mai sapuneau niste facturi, o lalaiau. N-a venit la munca o luna intreaga, ce vorbesti domne? Pai eu cand eram ca tine mutam cazinoul din Constanta cu tot cu prostituate, il aruncam in mare, Il intorceam spre Oceanul Planetar si il faceam pe post de submarin atomic. Chioara asta e la degetul meu mic ma! In astfel de momente Ion este mortal. Din locul in care stau se vede atat de bine sera pe care o facuse mosu`, se vede atat de bine smochinul plantat de el, se vede atat de bine curtea incat cerul intreg si albastrul lasa peste toate aceste lucruri vii o vaga nuanta a batranului. E aproape, acolo si vede. Noi suntem cei carora nu le vine sa creada. Am terminat tigara si paharul de pepsi. Ma ridic de pe trepte si o iau inspre partea din spate a casei, unde baby si mama golesc camerele de vechituri. Sunt perfect echipat de scandal. O sa facem aici cea mai frumoasa casa din lume, cu o priveliste minunata si un sarm continuu de primavara. Invatam sa iubim numai atunci cand pierdem sau cand ramanem, prin excelenta, fara cineva drag. Baby a spus-o foarte tare : “Despre morti – numai de bine”.

1 martie

E o lume albastra in aceasta zi. M-am gandit ca ar fi foarte frumos sa pastrez traditia si in aceasta prima zi de primavara sa ofer atat doamnelor cat si domnisoarelor un spatiu tri-dimensional plin de flori. Fiecare isi poate alege un model de oglinda tehno-redactata in care sa-si lase iluziile. Eu aceasta zi o voi petrece la o cana de vin fiert langa Baby. E totul frumos.

Razvan Sarbu – 1 martie 2009 – 17 : 15