Din pula

Uite-ma. Sunt o mie de oglinzi imprejur si toate bat in mine. Eu ma vad, dar ceilalti, care or fi, n-au habar ca sunt aici. E o camera uzata, probabil de camin, de spital, de bloc periferic cu o mie de oglinzi si o mie si una de nopti spanzurate la balconul unde a trait o data Julieta si avea pula si coaie in timp ce Romeo, pizda aia mortala cu perle-n ochi, canta serenade triste pe trotuarul uitarii, singura ca o statuie. Asta e visul meu. Visul meu nebun, fara contur si fara casca pentru care am renuntat la tot, sa scriu o carte in timp ce-o fut pe baby. Afara ploua si se aude Smurdul pe strazi. Trece ca o combina, ca un tractor in delirul unui sofer fara maini. Concluzia e ca am imbatranit. Ascult Bon Jovi si beau un Heineken. A cata oara prietenul meu? A cata oara ne regasim in aceeasi situatie, eu singur, singur, singur, iar tu la marginea prapastiei? Nu, nu e posibil sa ramanem aici. Trebuie sa ne imbracam si sa iesim in lume. Trebuie sa iesim. Ajuta-ma sa ma imbrac, de cand ai pus stapanire pe mine am uitat tot. Au trecut ani de cand ti-am cedat initiativa, ani in care te-am baut si te-am borat de mii de ori pana m-ai facut praf si cred c-am si murit, dracu mai stie, important e sa ne imbracam, sa ne imbracam. Fara limita, cavalereste. O sa iesim de aici, iti promit. O sa iesim si din cacatul asta. E tarziu si iubesc. O pizda singura si trista. Oh, Esmeralda, dragostea mea.. pe tine te iubesc si cand mor. Cand traiesc iti arunc flori in par si de cand am gasit in tine pantera mea, am impresia ca ma iubesti la fel desi sa iubesti inseamna sa mori singur. Sa pierzi iubirea inseamna sa ajungi sa te futi din dragoste.

Sunt la Elise. Timpul e scurt. Mereu e scurt. E din ce in ce mai scurt. Ca o pula indragostita. Transpir in draci. Sunt cu doua blonde si nu am nici cea mai mica idée ce dracului caut aici cu ele. Nu stiu cum le cheama si nici macar nu-mi plac blondele. Sunt indragostit de o bruneta, de ochii ei de jaguar, de sanii ei care ma anihileaza efectiv. Dar acum sunt cu astea doua langa mine si miroase a futai de afara. Miroase a futai de cartier, de ghetou, a namol de Techirghiol, a sperma, a chilotei cu dantela, a felatie, miroase miroase miroase. Visul cu baby transforma realitatea in delir si ma intreb daca sunt in stare in vreun fel sa ajung undeva cu cacacioasele astea blonde, care acum vorbesc despre rolul omului pe pamant. Sunt ametit, probabil am baut numai Jack, iar ele, teatral ma intreaba ce parere am despre oameni. La naiba, baby, ma aud vorbind cu ele, dar nu inteleg foarte bine ce zic. Ele rad, rad si eu si totul miroase a futai trist de septembrie si a muie pe o plaja parasita. Se simt bine curvele astea. Si eu sunt singur cu ele si singurul meu gand e la tine, pantera mea cu perle-n ochi. Daca exista ceva real pe lumea asta singurul lucru este ca ma trezesc cu o erectie de nicaieri si am impresia ca n-o sa-mi gasesc linistea in cimitir in seara asta. Doamne, am uitat, cimitirul, casa.. si poeta aia dementa de la doi, care si-a scris cu sange numele in toaleta barbatilor la Oxford cand o echipa intreaga de fotbal a refuzat s-o futa pe motiv ca-i dusa. O sa imi cer scuze, baby. Va trebui sa uit putin de tine si sa ma concentrez aici. E greu sa-mi aleg un punct fix, iar in ceafa simt bataia pustilor din al doilea razboi mondial. Mi-e frig si ma simt din ce in ce mai slabit. La dracu.. astia n-au aer conditionat. In starea asta uiti sa iubesti. Ma intreb cum mi-ar sta regulandu-le pe astea doua. Sa dau in ele fara sa privesc inapoi pana le las intr-o balta de sperma, singure si desolate, lingadu-si una celeilalte fofoloancele pline. Simt ca ador si simt ca miroase a crin si a nisip de mediterana, a nostalgie si a om de zapada. Tu esti un om de zapada, baby. Tu si tatele tale luminand peste eternitate globul asta mort de mii de ani. Peste inca o mie o sa am la randul meu sani si o sa luminez cu ei groapa Marianelor, in speranta ca Marianele sunt nimfe si imi vor duce portretul in rai. Am revenit. Intre timp mi-am mai comandat un Jack. Simt priviri din bar si-mi amintesc de prima mea dragoste. Eram tot aici. Cred ca in acelasi loc, doar mesele difera. Atunci i-am spus cu mana pe inima ca ma inrolez si am jurat si am promis ca plec si nu ma mai intorc. Ce tampit, ce idiot!! Tot ce trebuia sa fac era sa-i spun ca sunt indragostit de ea, dar eu… No WaYYYYYYY… Niciodata nu o sa-i spun unei pizde ca sunt indragostit de ea. Apoi am iesit din bar si m-am pierdut pe strazi, plangand ca un idiot si recitand din eminescu pana in zori. N-am mai vazut-o niciodata. Atata dragoste risipita pentru un cacat de cod. Si cine s-a gasit sa-l respecte? Eu. Taman eu in izmene. M-am intristat. Una dintre blonde imi spune : iubitule. Crede ca-i iubita mea cu acte in regula, cu toate simboluri si retetele unei relatii de succes. Nici nu stiu cine e. Ma trezeste o premonitie. In cateva minute voi fi plecat de aici cu camasa mea roz in brate si voi ateriza jos, la subsol, la Melanie, si-o sa-mi danseze o creola un dans nocturn. Baby, ma simt atat de singur incat as incendia cladirea asta. O sa fug sa nu cumva sa daram un stalp sau sa ma urc pe geamuri. Judecata de apoi o sa-mi spuna numele tipei asteia, cum am intalnit-o si in ce an am lasat-o gravida sa-mi creasca singura copilul. Fetelor, plec. Ma duc sa mi ameliorez moartea si sa-mi caut viitoarea mireasa. Vreau sa aiba flacari in nari si un nume de scena britanica, sa fie casatorita si bruneta… Plec fara pardesiu, fara ochelari si cu lacrimi in ochi. Ma invadeaza un sentiment de mila de mine, sunt iarasi singur si iarasi pe drumuri si nici macar nu stiu cum o cheama pe blonda aia si nici macar nu mi-am tras-o. Vesnic prieten, suntem iarasi pe drumuri, la Michelle a inchis si nu putem face rost nici macar de-o gustare moca si nestingherita. Suntem singuri pe cararile negre si n-avem la noi nici un drum. Am adormit subit, dezbracat de suflet intr-o reverie de mari albastre. La urma urmei acelasi cer rasare si-n Dubai si Maldive si chiar si la Istanbul. Doar deasupra casei tale rasar alti astrii, baby. Dracu mai stie unde stai si cati ani ai si pe cine iubesti la ora asta.. M-am trezit uitandu-ma fix in ochii ei. Era langa mine si se juca in parul meu. Eu eram singur si nu o recunosteam. Cazusem in dizgratia mea. Nu e nimic mai natural decat sa cazi in dizgratia propriei tale firi. Sa-ti fie sila sa te simti pe tine. Sila sa te ridici de pe pamantul plin de stele.
Unde esti dragostea mea? Macar o data in vecii vecilor sa mi-o trag din dragoste. N-am nici o tigara si ea ma priveste indelung de parca ar vrea sa-mi spuna ca la sfarsit exista un tunnel prin care trecem toti indiferent de sex, inaltime si natie. Eu sunt roman, i-am spus. M-am nascut in Romania ca de aici se vede altfel capatul lumii. Telefonul imi lipseste. Si cu cine dracului as fi vorbit. Toate pizdele din el sunt moarte de secole. Moarte. Uitate. Probabil nici n-au existat. Suntem singuri pe lumea asta. Si e atat de trist. Incep sa plang fara s-o previn iar ea imi ia fata in palme. Nici nu mai stiu cum arat. Si ce dracului sa vada faptura asta la mine. Si chiar daca as fute-o acum, actul final ar fi deplorabil. Eu o caut pe baby. O caut in negura intunericului, in umbre pe care nu le-a vazut nimeni, pe vulcani, sub oceane.. Nu mai suport. In calea fericirii stau de fiecare data stalpi inalti. Ziduri chinezesti. Nu chinezarii. Ziduri. Telefoane noi si masini decapotabile. Ma intreb cum reusesc astia cu masinile lor sa obtina un futai gratuit cu orice fofoloanca de obicei indisponibila. Ma uit la pizdele alea reci, stana de piatra, de la care nu scoti un cuvant si care se deschid singure inaintea unui chelios. Nu inteleg ori ma fac ca nu inteleg, stiu despre mine din carti ca sunt un barbat inteligent. Varsta nu conteaza cand futi o bruneta. Trebuie doar sa stii sa futi. Fara camin, fara adapost. Fara un tel. Sa futi fara sa oferi un orgasm. Patetic. Pizdele se vor evapora intr-o vreme. Va fi planeta masculina si o vom domina noi, astia care traim pe garduri. Si unde mai pui la socoteala ca e vara. In bratele ei ma simt mai bine. Prin élan. Incep sa recunosc niste detalii. Si cand I follow.. I follow you, baby.. Daca maine va fi sfarsitul lumii, pe multi dintre noi ii va prinde teleghidati. Suntem absenti. Din tot. Din vietile noastre, din femeile noastre, din anii noastri, din casele noastre. Cand lipsim vin altii si ne fut sotiile. Mereu altii. Sa iubesti inseamna sa mori singur. Sa pierzi iubirea inseamna sa ajungi sa te futi din dragoste….

Ultimul

Tocmai se inserase. Stiam ca urma sa plece si totusi nu realizam ca asta avea sa se intample peste numai cateva minute. O tineam strans de mana si inaintam prin cartierul saracios ocolind pungile goale, incercand sa ma detasez de acel sfarsit de poveste si de lume fara sa-mi aud sufletul cum recita un adio dureros pe care urma sa-l simt din plin in cateva momente. Imi treceau prin memorie toate acele clipe pe care le traiseram impreuna, fiecare plan pe care ni-l facuseram sa ne incurajam ca o sa razbim, pe vremea cand inca mai credeam ca iubirea noastra poate fi posibila intr-o viata dominata de atatea si atatea ori de uitare. Eram agitati, fortati sa ne cautam unul altuia defectele pentru a ne asigura ca in sfarsit luaseram hotararea potrivita: sa rupem orice legatura dintre noi, sa nu ne mai cautam niciodata.

 

M-am simtit incoltit. Ma gandeam la celelalte cupluri cu care am impartit candva o masa si-am ras pana ni s-au inmuiat picioare, cazand peste scaune, cuprinsi de durerea aceea placuta de abdomen in timpul care muschii ti se incordeaza. Era punctul nostru culminant si desi ne salvaseram din toate situatiile posibile si imposibile, era pentru intaia oara cand nu aveam ce sa ne mai promitem. Ea isi pusese toate sperantele in tipul ala, Henry, pe care-l cunoscuse cu o saptamana inainte si langa care simtise o ocrotire pe care, pesemne, n-o simtise langa mine niciodata. Faptele lui nu erau acele pachete de cuvinte pe care eu i le insiruisem cu atata staruinta pe parcusul anilor in care fuseseram impreuna, nu, el ii oferea ceva palpabil, o casa, o viata comoda, o cale de a vizita pamantul si de a se fotografia in cele mai ravnite si mai scumpe locuri. Eu eram un paduche. Singurele lucruri care-mi apartineau erau laptopul pe care-l primisem in dar de la ea insasi si un stilou cu penita de aur pe care mi-l achizitionasem cand mergea treaba la benzinarie, in zorii zilei in care Romania a intrat in UE.

 

N-a plans nici o secunda. Ca sa stinga din flacara tristetii, adoptase o strategie ratata, cautand sa-si explice gestul cu argumentele inutile prin care-i spui celui de tine ca pleci. Ne fotografia despartirea un fotograf ambulant, pe care l-am descoperit dincolo de portile unde ea urma sa paseasca. Peste cativa ani aveam sa revad acele fotografii intr-un filmulet de dragoste ratata, pe Youtube, fiind invadat in totalitate de lacrimi si renuntare.

 

Pleca. Si era atat de real. Nu mai visa la dragostea goala, sincera, ci la cea pe care Henry i-o conferea fara prea mare efort. Cand am plecat de la poarta inalta a casei lui m-am simtit devastat. Am alergat cu toata puterea spre locul unde de obicei o gaseam cand voia sa stea singura, dar de data aceasta nu era acolo. Nici la cofetarie nu era. Doar femeia aia tunsa scurt care ne aducea bere in noptile de vara torida. Nici la Lucille. Nici la Conte. Apoi m-am indreptat catre camera cand taman incepuse sa ploua si m-am intins in patul solitar pentru a ma ascunde in asternutul mult iubit, care inca ii mai purta parfumul si firele de par.

 

Urmatoarele zile au fost un chin. Alchimisti, teoreticieni, oameni de stiinta, geografi – toti impotriva unui singur lucru: dragostea. Fumam tigari chinezesti pe care mi le procuram pe sub fusta de la tigancile din cartier si care nu faceau altceva decat sa-mi zguduie plamanii si sa instaureze in interior o senzatie de panica absoluta, vehement ocolita atat amar de vreme. Imi lipsea. Cand singuratatea se accentua ma aruncam sub dusul  pe care de obicei il imparteam cu intreg palierul de la etajul doi al acelei vile de commando, fost adapost pe timpul razboiului. De doua ori m-au gasit intins intr-un morman intreb de lacrimi, dezbracat, fara sensuri si fara idei, iar asta a pus-o pe ganduri pe Hermina si m-a anuntat ca daca nu-mi revin va trebui sa plec. Continuam sa-i scriu, sa-i trimit zeci de mesaje pe ora si sa o chem inapoi cu ardoarea cu care un vaduv isi cheama inapoi sotia moarta. Cand mi s-a interzis sa o mai contactez toata viata mea s-a aruncat in bratele hazardului si m-am decis de buna voie sa parasesc in liniste orasul, fara formalitati vizavi de vecinii compatimitori, intr-o noapte de iarna geroasa care facuse marea sa inghete.

 

Nu stiam incotro. M-am urcat in primul tren sosit in gara dinspre Mangalia fara sa citesc unde merg, fara nici un chior in buzunare, singur si retras ca leu ranit de cei care i-au cucerit familia si i-au omorat copiii. Ce sfarsit trebuia sa fie. M-am gandit la toti cei pe care n-aveam sa-i mai vad niciodata, la mama, la sora si la fratele meu abia insurat, la vanzatoarea de la alimentara din colt, care m-a intretinut apoximativ o luna de zile pana cand am reusit sa ma stabilizez financiar prin miraculoasa vointa a unei editoare si pe care aveam s-o binecuvintez tot restul vietii mele. Ma gandeam la ea, ce-o fi facand la ora aceea? Probabil isi urma obiceiurile.. ar fi iesit din dus si s-ar fi asezat inaintea oglinzii, intinzandu-si parul. Ma gandeam la ochii ei de pantera, la coapsele si la umerii ei subtiri ca doua folii de ciocolata… Incepuse sa ninga alert, fapt care m-a fortat sa ma urc in trenul departarii si sa pornesc spre nicaieri, repetand povestea fratelui meu mai mare, care in urma cu zece ani sfida Romania plecand in curul gol in Marea Britanie si de care n-am stiut nimic pana in ziua in care ne-a trimis o telegrama in care isi anunta propriul deces, stabilit de el insusi, cu data, ora, minut si secunda, in tristul oras al beatlesilor, Liverpool. ( va urma)

Si baby a fost Baby

Sa mergem, mi-am spus. Sa mergem, sa lasam bruneta asta sa ajunga in rai. O sa ajungi in rai, iubirea mea. Tu vei avea oportunitatea, rara ocazie, sansa sa cunosti paradisul. Tu n-o sa speli diavolii pe picioare, o sa te plimbi in parcuri cu artari si plopi inalti cat zgarie norii.. Ma intreb, daca totul are continuitate, raiul in sine ar trebui sa aiba un alt rai inauntrul cerului propriu, nu-i asa? Dumnezeu sa se roage la Dumnezeu in fiecare seara cand e parasit de femeie. Dumnezeu sa scrie biletele de dragoste in nori Cumulus, albi ca vata. Si femeia sa fie plimbata deasupra lor de briza din lume in lume, din pamant in strafunduri, din pamant tocmai in pamant.

Ce preferi, baby, laguna himerica a unui nebun intamplator sau aparatul de facut bani al unui prolific om de afaceri? Ori pula imensa a celui mai desavarsit amant? Ce intrebari tembele. Uneori pun atat de mult suflet in intrebari, incat am impresia ca sunt totalmente lipsit de ratiune si sens. Adica am innebunit pur si simplu. Nebun nebun nebun. Sublimitat cerebral. Diliu. Dar pana si nebunia este doar o nefericita consecinta. Cei mai mari oameni din univers au fost nebuni. Eminescu, Miller, Poe…

Sunt singur. Mi-am speriat amantele intre timp. Mi-am alungat ingerii cu parfum de pus tarfele cu cracii-n sus. Cu fesele-n sus. Cica exista undeva un bordel in care daca intri si te abtii, adica esti indiferent cu bucatile alea extraterestre, nu futi la ele pana le indoi, pana le sar capacele-n sus, esti platit regeste. Totul sta in ambitia si forta ta proprie. Abstinenta invocata de popi. Daca ramai statuizat langa nimfele fardate cu praf de heruvim, machiate cu esente de abanos si diamant slefuit, devii milionar. Rad. O sa scriu o carte despre locul ala. Si titlul va fi Spitalul celor mai sanatosi oameni din lume…

Ma gandesc sa o intind in strainatate, aici s-a cam dus pe pula totul. Dar nu in cacaturi d-astea europene, gen Roma Paris Madrid – unde i-au dus pana si pe taranii aia de la nora pentru mama sa se faca de rusine in stil national, nu. Ma gandesc sa plec si sa ma izolez undeva-n Mexic. Sau in Congo. In India. In aglomeratii si suburbii interesante de unde sa-mi aleg o vagaboanda de 38 40 de ani, extrafututa, nascuta si crescuta pe maidanele saracacioase mexicane, s-o iau de nevasta si s-o fut pana moare. Pana murim amandoi. Doar noi doi, intr-o lume albastra. Intr-o lume in care nu exista cacati umflati cu etnobotanice. Generatia asta de doua parale care ne inconjoara si ne forteaza sa ne alaturam curentului. Pula. A trecut si vara asta la fel de trist cu am inceput. Cand lucrurile merg prost…

Niste tampenii. La fel si modul prin care am parasit viata din televiziune. La fel si cel prin care am renuntat la politica. Chiar si cel prin care am devenit om al garii. Din print in broscoi. Uneori ma simt ridicol. Alteori doar uman. Sau extaziat. De cele mai multe ori m-am cufundat in muzica. Am traversat orasul fredonand cantece de noapte. Uitasem cat e de relaxant aerul nocturn, cat de reflectorizant, ca o oglinda pentru suflet. De pe malurile lacului catedrala si manastirea se vedeau, paradoxal, ca doua mari flacari din infern. Portile iadului. Portile care fac legatura dintre trup si suflet, credincios si malefic. Oameni care cred in viata de apoi, dar care in realitate fac umbra pamantului degeaba. Dragostea, dragostea, singurul lucru pentru care mai merita sa risti sau sa traiesti s-a transformat intr-o femeie cu pelerina invizibila asemenea celei din harry potter si care, in loc sa protejeze, dezveleste oase moarte.

Cele mai pure si mai virgine clipe mi le traiesc singur. Nu stiu daca in imensitatea asta colosala, in acest cosmos ingrozitor de lung exista un suflet care sa impartaseasca acelasi sentiment. Imi tin companie in fiecare noapte. Si-mi vorbesc. Cad si cateodata imi torn un Jack. Doar ca sa uit de destin. Moartea unei secunde intru nasterea alteia. Beatitudine si lesin. Ca o ploaie de toamna, lunga si surdo-muta. Ma simt supus. Cand ploua obisnuiesc sa ratacesc fara tinta. Petrec minute-n sir inaintea vitrinelor verzi, dantelate si cochete, dupa care intru intr-un local drag mie si ma asez la care, in urma cu un million de ani imi scriam primele versuri. Tot acolo am cunoscut-o pe baby. Dar ea nu mai stie. Sau poate nici n-a stiut vreodata. Si ma invadeaza pana-n pantec sentimente de vina. De culpa. De tradare. De uitare. De despartire. Intr-una din zile am intalnit-o acolo pe Kate, o americanca nationalizata, sef de promotie la nu stiu ce campanie tampita de la Oriflame. Venise in Romania pentru Richard, barbatul ei, mare locotent la o baza americana din imprejurimile Constantei. Kate, femeia cu ochi galbeni ca piersica. Au trecut sase ani de atunci. Era momentul in care Basescu negocia eliberarea romanilor din Irak. Daca imi aduc bine aminte la televizor incepea o emisiune tembela, moderata de Andrei Gheorghe, unul dintre cei mai mare cretini contemporani. Kate parea prinsa in subiect. Avea o oarecare firava legatura cu sotul ei. Mai tarziu avea sa-mi marturiseasca ca l-a iubit extrem de mult, dar odata cu scurgerea anilor, sentimentele s-au destramat. Marea mea drama este ca exista in viata timp in care fiecare femeie este fidela mie la suta. Fidela fidela fidela. Loiala aceluiasi barbat. Unul singur. Ce anume constrange minunata faptura sa blocheze accesul la nemurire? Iubirea?Banii? Iubirea este atat de inselatoare incat poti fi indragostit de doua persoane diametral opuse, perfect distinct. Necesitatea unei vieti in doi baricadata suparator sub durerosul : o sa divortam. Pretul tineretii. Pedeapsa. Atunci cand intervine nefericirea si intotdeauna se gasesc locuri de refugiu. Iar pentru o doamna, un loc de refugiu inseamna intotdeauna casa altui barbat. Exact acolo, cel mai indepartat loc de pe planeta, singurul loc unde n-ar trebui sa fie, exact acolo se creeaza locul de refugiu. Si de ce fidelitatea de dinainte? Vrei sa zica lumea ca-s curva?? Aceste cuvinte au fost rostite de sora celui mai bun prieten al meu in momentul in care cineva, altcineva, nu sotul ei, o invitase in oras. Peste vreo doi ani o ardea din pula-n pula pe marile bulevarde din Bucuresti. O stiau toti barmanii, toti taximetristii, pana si cersetorii. Dar momentul de fidelitate a existat candva.

Eu am evitat femeile oneste. Mi-au displacut intotdeauna. Dificil de intretinut, dificil de starnit, m-au ranit intotdeauna cu ignoranta lor deranjanta, cu tonusul pueril de superioritate, cu falsa credinta ca un minut inseamna eternitate. Fidele. Sa  iubesti pe cineva despre care nu stii daca iti impartaseste si-ti admira gestul. Mie mi-au placut femeile cu coaie. Femeile obraznice, leoaicele, panterele. Cele care aveau curajul sa stea drepte cand celelalte se aplecau cocosate de cureaua din piele a vreunui turc sau mai rau, albanez nenorocit. Cand am cunoscut-o pe Kate, era cea mai credincioasa femeie din lume. Supusa ca un animal domestic. Care da din coada cand stapanul ii arunca o privire. Care exulta la resturi. Dar care iubeste fara sa ceara nimic in schimb. Neconditionat. Treptat efectul dragostei a trecut. Intr-adevat,  au fost suficiente clipe cand orice i-as fi zis o deranja, o facea sa se simta stanjenita, nelinistita, dar si clipe in care sarea pur si simplu pe mine ori imi scotea puloiul din pantaloni si-l lua neintarziat in gura. Vezi, draga baby, toate clipele trec. Eu le notez pe fila tineretii, le notez si am grija de ele pana se vor inalta in uitare ca Iisus la ceruri. Pripita nevoie de perpetuare a speciei. Omul pe cale de disparitie. Ne-am tras-o de zeci de ori, apoi, la sfarsit, cand ramanea tolanita in bratele mele, prinsa de mine ca un pui de cangur de marsupiu incepea sa-mi povesteasca despre Richard al ei. Erau secundele in care ma lovea in plina figura, ma dezechilibra si ma trimitea la podea. Aruncam de buna voie prosopul si ma tiram in dus crezand ca apa o sa ma curete de pacate.

Ultima oara am condus-o la tren. Era inlacrimata. Plansese mult. Se intorcea in Sua. Richard fusese trimis in Afganistan si murise acolo ca un martir. Al ei. Isi cerea continuu scuze pentru comportamentul ei deplasat, pentru ca ne-am tras-o ca dilii, ca nebunii. Kate futareata pleca si n-aveam sa o mai vad niciodata. Desigur, aceste lucruri le-am gandit atunci cand pana si ochii mei incepusera sa lacrimeze. In realitate plecarea ei era o minciuna. Dupa doua saptamani m-a sunat sa-mi spuna ca a cunoscut un tip in Bucuresti, un roman specializat in motoare si cu care o sa se casatoreasca si o sa aiba multi copii. Am zambit si pana sa ma dezmeticesc ii urasem felicitarile de rigoare. Fireste ca mi-a parut rau. De fiecare daca cand pierd un inger imi pare rau. Pentru ca ingerii nu se mai intorc niciodata.

Noapte. Te iubesc, baby. Chiar daca nu o sa ne mai vedem niciodata…

Gol

E 5 dimineata. Si rasare rasare rasare… Si-n minte-mi rasuna ultimul cantec, ultimul glas, ultimul sunet. Si-mi rasuna pana se nasc valuri si-n timpane se formeaza un vals continuu si albastru. Nu stiu ce caut aici, dar ma descopar pe mine dezbracat de sensuri. Sunt gol ca un pat fara nevasta, gol ca drumurile din Eforie toamna. Mai sunt viu? Ma pipai, ma ridic in picioare si fac cateva genoflexiuni. Sunt proiectat inapoi pe ciment. Sunt mort? E posibil. E posibil sa visez sau sa traiesc o reverie la volanul masinii mele la un semafor. Am talpile pline de nisip. Incerc sa ma sterg, sa ma curat. Intamplator sau nu, gandul ma duce la personajul principal al unei carti care si-a umplut livingul cu nisip, sa simta mai aproape parfumul marii. Surad. Caut o femeie in imensitatea asta balneara. Caut o femeie pentru un dialog la sfarsit de viata, pentru ca baby, baby a mea m-a parasit. E ca si cum nu ar mai fi suficient aer si ca un cancer, durerea infloreste. Ma aflu in punctul zero. Zero barat. Un nimeni. Un ratat. De aici pleaca linii si scrisori electronice catre orice destinatie din lume. Raze care trezesc Beijingul. Roma. Cairo. Barcelona. Mai poti sa iubesti intre atatea constelatii, orase, galaxii intregi de oameni?

 

Poti gasi un suflet, tu, stapanul sufletelor, care sa nu fie asemenea celor care ti-au trecut deja prin coaste si ti le-au pisat de-a lungul timpului? Sa gasesti un suflet fara umbra, o femeie nemaintalnita, necunoscuta, neatinsa? Nu-ti doresti sa cauti, stapan al sufletelor, Razvanul vechi, nu-ti doresti sa cauti pentru ca ti-e frica de un raspuns, pentru ca tu inca mai crezi ca exista. Dumnezeu a lasat mostenire viata. Apoi a murit asediat de oameni. Si, culmea, Dumnezeu a murit indragostit de-un demon.

 

Sunt pasari care vor migra in curand. S-au adaptat naturii. Zebre, antilope, bivoli care migreaza in masa. Tigrii care isi schimba tactica de vanatoare, lei care impart hrana, lei care vaneaza impreuna.. singurii care nu s-au putut adapta niciodata conditiei lor sunt oamenii. Oamenii au fost acolo cand s-a atins pentru intaia oara luna. Oamenii au fost acolo cand Nero a aprins Roma. Cand s-au construit biserici. Cand s-au scris legi. Cand s-a inventat transportul peste oceane, transportul aerian. Oamenii au fost acolo cand s-au dezvoltat sexul virtual, dragostea la minut si sentimentul la secunda. Oamenii in sine sunt cei care au descoperit moartea. Oamenii oamenii oamenii.

 

Unde vrei sa pleci, baby? Curand nu voi mai stii nimic despre tine. Cand mutilati de timp, amandoi, ne vom ascunde sub palarii polare si ne vom intreba ce dracu s-a ales din noi. Imbatraniti, amandoi langa altii, vor putea ei sa fie noi? Vor putea ei sa simta, sa priveasca, sa cunoasca??? Vei putea sa gasesti raspuns in altul cand, tarziu, vei aseza in miezul iernii cearsaful peste trupul lui? Cum vei permite unuia, oarecare, sa atinga trecutul, prezentul si viitorul tau? De ce sa pleci? Ai pentru ce sa pleci? Gandeste-te…

 

Baby ma paraseste lasandu-ma cu rani adanci si se duce sa curete ranile unui strain, rani provocate de o alta femeie. O straina.

 

Vor trece, e scris sa treaca si sa nu fim impreuna. E scris sa traim in alte zari. In alte vise si-n alte familii. Dar, inger, tu m-ai invatat ca dupa ce pasarile zboara, peste un timp se vor intoarce. Tu mi-ai aratat ca vara vine iarasi. Ca tigrii isi vor schimba tactica de vanatoare inapoi. Ca leii vor vana solitari. Ca oamenii, inainte sa descopere moartea, au nascut. Tu mi-ai aratat ca pana sa descopere sexul virtual, au iubit. Tu mi-ai dat sens.

 

Gol ca un pat fara nevasta. Gol ca un drum de Eforie, toamna. Gol ca un paradis. Si nu in ultimul rand, gol ca tine, baby. Gol ca baby…

Exemplu de vis

Sunt vandalizat, cotropit de nimicuri. Valuri de praf. Minuscule. Dar cand acestea sunt cu miile, puterea lor de strapungere echivaleaza cu forta unui tsunami. O macelarie bine conturata. Un asasin veritabil. Probabil cel mai mare criminal din toate timpurile. Timpul. Asa cum acum, tintuit de doua ore in garajul intunecat al unui electrician Care incearca fara sorti de izbanda sa repare instalatia de aer conditionat a masinii mele, imi amintesc episoade despre care, nu stiu daca sunt intr-adevar ale mele, sau ale unei fiinte diferite, care a locuit in mine pentru o perioada, m-a posedat, m-a dominat si, intr-un final, ma lasat sa traiesc. Sec. Singur si retras. Lipsit de protectia acelei fiinte, m-am autodiagnostigat: Fraier.

Mi-am trait aici toata viata. Cea mai frumoasa vara mi-a fost, paradoxal, si cea mai scurta. Respir. Cu cat inaintez, cu atat ma nostalgiez. Imi tremura palmele. Ochii imi lacrimeaza. Glasul imi geme. Cant. Era vremea in care masturbatii aia de la radio difuzau cu incapatanarea unei bovine, pana la refuz, Dj Project – Hotel. ” Tu ai fost primul vers/ Propriul meu univers”… Intamplator sau nu, melodia a ajuns parte a sufletului meu, m-a mangaiat in nopti teribil, cand nici macar Beatlesii nu reuseau sa o faca. O singura data am mai trait aceeasi pasiune fanatica pentru o melodie comerciala. Vara trecuta. Era Eminem si Rihanna – I love the way you lie. Imi amintesc cum scrijeleam peretii de durere, cum zgariam gresia de pe holuri, cum ma transpuneam pur si simplu in interiorul piesei si traiam acolo. Vesnic…

Eu nu frecventez cluburi de noapte, casinouri, rockoteci, discoteci sau bordeluri – locuri cu care tinerii de azi sunt foarte familiarizati, ci imi petrec altfel timpul. Sa stau cu laptopul in brate in miez de noapte si sa schitez ciorne de roman, nu e o ratare. Nu esti un ratat daca nu apartii unei lumi. Lumea ta, cea creata de tine, este tainica si vie in aceeasi masura in care tu te increzi in ea. Sunt nefericit doar ca nu pot sa ma transpun cu totul in suflet. Nefericit ca mai raman oase din mine care vor face intotdeauna umbra inutil.

La amiaza, Constanta se umple de tigani. Puradei pe toate strazi. Fetite in roz sau verde deschis, babe grase ies la poarta si nasc cele mai tembele controverse. Cred ca cel mai stupid lucru in univers este sa auzi barfe din gura unor prosti. Ca Monica Columbeanu…. ca Pepe.. ca Oana are coaie. Am inteles de cand sunt in gara asta, ca oamenii trebuie lasati sa vorbeasca pentru a-si trai visurile. Cel putin asa am crezut la inceput. Insa astia n-au nici un vis. Frecatori de mangan. Nici macar in comunitatile primitive nu se traia asa. Astazi, pana si talibanii au o strategie, sa hranesc din ceea ce vaneaza, isi confectioneaza arme, ma rog, e foarte greu sa fii taliban. Dar gaozari d-astia atotstiutori… In epoca lu` Ceasca, anarhia asta era contracarata de legi puternice, nu vedeai nici un indian d-asta pe strazi fara treaba, astazi aproape te stranguleaza cu indrazneala si tupeul lor nenorocit. Fara astia, Constanta ar fi un oras divin.

Exista rromi de calitate, care isi pastreaza si respecta cu atentie traditiile si obiceiurile, care cunosc limba romana, care accepta sa fie saraci daca, din pacate, nu au un loc de munca si care nu fura sau cersesc. Exista rromi care stiu ca sase cai frumosi nu e o intrebare. Dar sunt multi prea rari. Adevarate perle negre. Sunt putin indignat. Si asta pentru ca am ajuns sa frecventez gara asta de cacat. Poate ca din alte locuri nu vedeam mizeria. Nu vedeam zarurile de barbut, nu auzeam sunetele de disperare: Nenea, vrei o fetita?? Nu simteam mirosul asta rece de mort…

Pornisem din cu totul alte puncte si-am ajuns… Intre timp electricianul asta si-a dat verdictul. Ma voi intoarce maine. Literatura este o delicatesa. Ca o pula mare privita din ochii unei nimfomane. Uite ca am busit la sfarsit. Fara pula. Eco. Mortii ma-sii de viata. As suge pula daca as stii ca prin asta rad de pe fata pamantului prostia, grosolania, lacomia, perfiditatea si cel mai important… tradarea. Restul sunt minciuni. Hohote. Razvan catre nimeni..

Leu

Timpul care trece. Infinit de lung inapoi, iar inainte pare o cale scurta, o clipa, o viata. Ma privesc si nu mi-e greu sa recunosc, mi-e urat de mine. Ma uras. Urasc ca sunt om, ca apartin acestei specii, ca respir laolalta cu toti ceilalti, ca impart aceleasi organe si obiceiuri si ca ma rog aceleiasi divinitati. Urasc tot ce are legatura cu lumea, ochii ei albastri, chipul copilaresc, parul valvoi ca o tornada… Urasc. Exista intotdeauna momente in care, fara sa vrem, realizam ca ne-am nascut fara sa meritam, fara sa cerem, fara sa stim. Incepusem, acum ceva vreme sa scriu o nuvela usoara intitutala Imi iubesc curvele, nuvela care s-a finalizat doar in laptop-ul meu, aici intarziind sa mai apara din varii motive – pe care nu vreau sa le insir aici. Am descris femeia si-am generalizat-o, transformand, pe rand, toate partile ei bune si nobile in maldare de rahat si organe genitale. I-am impins in uter obiecte metalice si cuvinte grele. Bun… nu-mi pare rau. Viata mea reala este de cacat si nu mi-e rusine s-o spun.

Mi-am aprins un dunhill. Fratilor, am lasat la o parte literatura si ma doare asta. Ma doare ca-mi pierd timpul cu nimicuri. Si mai mult, le dau o importanta pe care, acum cateva luni de zile nu le-as fi dat-o in vecii vecilor. Sunt inconjurat de femei, de pieile lor extravagante, parfumate, de intelesurile din privirile lor secrete, de stabilitatea lor financiara, de rabdarea lor si, rad ca un nebun, de loialitatea lor. Sunt ironic, baby, oricine ai fi si tu stii. Ma uit de multe ori la tine, femeie, ma uit la tine si realizez ca inteleg majoritatea lucrurilor pe care nu le faci. Si din cauza asta sufar, papusa. Sufar pentru ca te vad in zeci de mii de locuri la fel ca intr-unul. Esti una si aceeasi si nici macar aspectul nu difera. Habar n-am daca stiu sa iubesc. Dar stiu ca nu pot sa sufar daca nu as face-o. Iubesc, in pula mea. E de cacat. E de cacat, pentru ca viata asta, oricat de completa ar fi, are erori. Erori care nu pot fi intelese de o pustoaica de 15 ani cu nume exotic, erori care nu pot fi intelese de o profesoara de literatura, care nu pot fi intelese de o casnica, de o asistenta medicala, de o organizatoare de evenimente, de o consultanta agricola, de o vanzatoare, de o studenta la economie, de o vanzatoare in mall, de o drogata, de o stewardesa, de o psiholoaga – si, in cele din urma, de o jurnalista celebra. Viata are erori. Sistemul de valori se caca pe noi, papusa. Oranduieste laolalta nebuni si destepti, prosti si urati, frumosi si grasi. Traim intr-un joc continuu, intr-o ironie cumplita. Viata, baby, oricare dintre personajele de mai sus ai fi, viata nu ne da pe cine dorim, ci pe cine ne doreste. Jocul pulii mele belite de o serenada. Nici eminescienele nu-si mai au efectul. Pare absurd? Rad. Il am, fireste, dar el nu ma doreste pe mine. Reteaua se extinde si se amplifica si devine incredibil de greu de inteles. Daca eu X doresc pe Y si il am, automat Y il doreste pe Z, Z care il doreste pe X. Infinitic. Ecuatia pulii, sunt beat, dar sunt convins ca tot ceea ce am spus e adevarat.

Am invatat multe in perioada petrecuta cu Traian, Traian – de care astazi – abia daca mai stiu. Mi-e dor de el. Mi-e dor de convorbirile cu el, pentru ca mi se pare singurul om in stare sa inteleaga nefirescul. Paradoxul. Mi-e dor sa beau un Jack cu el si sa-l vad in adevarata lui splendoare, lasand deoparte conflictele virtuale sau cele absolut necesare. Pentru mine, omul asta e un zeu. Ca un discipol, am mers pe acelasi drum, am impartasit aceleasi credinte, pe care, cuviincios le-am indragit si le-am amplificat. Le-am dat intelesurile mele, dar, Traiane, pentru mine, ora unica nu mai vine. Ori, poate am ratat-o. Poate a venit si mi s-a parut ireala si poate cand am apasat pedala am luat-o intr-o directie gresita. Am ratat-o -n pula mea. Mereu ratam lucrurile importante. Cerul liber nu mai are valoare. E un non-sens pula-n pizda, pe care doar siluetele de mai sus il divinizeaza. Pentru mine nu inseamna libertate, ci inchisoare. Astazi te vad la alte mese, Traiane si realizez ca timpul nostru s-a dus dracului.

Pe facebook, lucrurile sunt triste. Au aparut scriitori in Techirghiol. Scriitori pe care nu-i cunosc si, sincer sa fiu, nici nu as vrea sa o fac. Pentru ca scrierile lor zadarnice, ma mahanesc. Arta traieste. Sa traiesti ca sa scrii realitate. Imaginatia? Scrie povesti, dragostea mea, creeaza-l pe Gigel si da-i intelesuri. Vesnic prieten caruia nu-i spun numele, recomanzi cacaturi. Am citit si nu-mi place. Lipseste pulsul. Desigur, tu iti faci meseria, pentru tine nu conteaza culoarea, tu transformi rosul in galben. Si o faci bine. Dar, degeaba-i dai unui sofer bun o dacie, cand un cacar are Audi, baby…

Nu mi-am realizat visele niciodata. Imi vor trebui ani ca sa o fac. Ani ca sa-mi dau seama unde am gresit. Din pacate, mi se pare ca anii vor fi departe de mine si mi-a ramas putin. Asa ca bariera trebuie ridicata. Zambesc. Eu nu merit sa fiu tatal nici unui copil. Sunt un maidanez, in pula mea. Pe lumea asta nu exista decat femei de rasa. Si ce nebuna si-ar strica genele cu mine? Una de 15 ani cu nume exotic? O profesoara de literatura? O organizatoare de evenimente? O asistenta medicala insarcinata? O Psiholoaga? O jurnalista celebra? Iarasi rad ca un nebun…

Baby…

Sunt liber maine. Eu nu te-am dezamagit. Sunt eu dezamagit de mine. Asta inseamna ca drumul pe care-l urmez e gresit. Si… doare. N-am vrut s-ajung aici. N-am vrut niciodata sa plec sau sa dau satisfactia unei retrageri. Pentru ca, dincolo de abandon, dincolo de sensuri, dincolo de cuvinte, in inima mea bate inima unui leu. Eu nu sunt maidanez, baby, sunt leu. Si leul nu se imperecheaza cu pitbulli.. nici cu ciobanesti germani. Nici cu rasa din care faci tu parte. Dar… tu esti leoaica, baby???

Zbor

Ce-i drept, am lipsit o buna perioada de timp. Fara nici o scuza. Pur si simplu asa am crezut ca e de cuviinta, sa mai plutesc ceva timp fara sa scot un sunet. Acum sunt aruncat in bezna pana-n gat. Si nu caut nici o iesire. Ma gandesc doar la baby, la ochii ei de seara, ochii ei inlacrimati de melodiile care-i mangaie tandru sufletul.

Am lipsit. Pe parcurs au inverzit unii pomi. Anul asta n-am mai salutat politicos femeile de ziua lor, nu le-am mai suras, nu le-am mai privit, nu le-am mai cautat formele, intelesurile lor bizare, raspunsurile – uneori stangace si usuratice – alteori eclipsand soarele insusi prin realitatea si tonalitatea abosulut fermecatoare. Techirghiolul e un morman de noroi. O ruina transformata de sarutul unor limbisti din print in broasca. Acum serenadele se tin in subsoluri, intalnirile elegante esueaza sub umbrele triste si reci ale unui oras fantomatic. Nimic nu mai e la fel. In urma cu o vreme traversam orasul valsand, calare pe Peugeot-ul meu, leul meu visiniu, iar astazi nu il mai pot traversa nici in vis. Intr-una din seri am mers, nevoit fiind de grotele infernului, aparute din senin pe sosele, taman in spatele sanatoriului balnear, pe o margine de lume in care, in urma cu aproape opt ani, imi pierdeam virginitatea. Am fost surprins sa vad ca din acel colt de rai, colt albastru, colt pe care eu il credeam nemuritor, n-am mai ramas nimic. Sau poate nu m-am exprimat cum ar fi trebuit, ideea este ca locul in care imi construisem cazemate intime cu o tarfulita din Constanta a fost transformat intr-un veritabil cartier de vile, impunatoare si arogante toate. Am lacrimat o clipa. Dupa care m-a bufnit un ras diabolic, am ras in draci, ca un nebun, ca un descreierat. Viata nu e niciodata ceea ce credem noi ca este.Acoperisuri noi – suflete noi. Nici una dintre aceste familii nu este din Techirghiol. Ori, poate ne-am metamorfozat noi. Ne-am dedublat in mintile noastre tembele si patriotice in acesti oameni noi. Oameni noi. Sub caramizile grele, vopsite in culori vii, tiganesti, Razvan a aruncat in cealalta lume, fluvii de sperma. Si habar n-am ce zana, ce pustoaica de 14 15 ani imparte aceleasi locuri cu mine…

E claustrofob. Si jignitor. M-am plimbat prin ploaie. Cand am crezut ca ies la aer, m-am simtit sugrumat. ” Afara ” m-a strans de gat. El – Afara. Sau ea – dracu mai stie… M-am simtit murdar, prafuit ca o curva de centura care isi etaleaza bustul in fire de praf. Si duce mana la chilotei. Nu mi-a placut. Pentru mine e ca si cum i-as fi luat acea pereche de chilotei si as fi bagat-o lacom in gura. Dar martie s-a transformat in aprilie si dincolo de tot ceea ce as putea eu sa fac si sa spun, primavara renaste. Fireste ca nu mai am aceleasi stari, insa o oarecare nostalgie ramane. Acea traditie, acel obicei, acele lucruri la care tii, ca atunci cand tragi cu dintii de primul numar de telefon, numar pe care nu vrei sa-l schimbi pentru nimic in lume, desi cacanarii astia de la retelele de telefonie mobila te imbarliga cu tot soiul de oferte avantajoase…

Tu cum te simti in noaptea asta, baby? Te intreb pentru ca e tarziu si nu stiu unde esti. E tarziu. Am fumat in ploaie, am ascultat Carrie a lui Europe si eu, am sters amprentele de pe laptop si am schimbat cearsafurile. Te intreb, baby, ce-mi mai ramane de facut? Zambesc. Sa te astept. O sa te astept. Cat e nevoie. O sa traversez constelatii cu gandul la tine. O sa rup cozile cometelor, o sa creez o gaura neagra in mine. Si tu esti aproape absorbita. Ai inchis ochii, baby? Ma auzi cum te strig din vagauna asta? Imi auzi urletul, chemarea? Raspunde-mi, baby, te mai gandesti la mine? Primesti semnalul? Candva o sa rasar pe monitorul tau trist si o sa-ti recit De cate ori iubito a lui Eminescu. Si o sa plang. O sa plang asa… ca viata mea are un final, ca nu-mi ramane infinitul sa-l petrec cu tine… ca pur si simplu vom muri. Oricand s-ar intampla asta. Te iubesc enorm de mult, baby. Somn!!!

dragoste la closet

Limba mea ii mangaia fesele. Treceam dintr-o parte in alta, cuceream fiecare petec de piele si lustruiam cu o finete care pe slabuta mea prietena o facea sa geama. Ii placea la nebunie sa-mi arate fundul ei celest, sa ma lase sa ma joc cu el, sa-l sarut, sa-l frec, sa-l domin, iar eu ma conformam ca un slujitor al inaltelor curti imparatesti si faceam absolut tot ce-mi ordona fofoloanca aia mica. Avea picioare frumoase, protejate de tot felul de creme si uleiuri frantuzesti cu care imi spunea ca-si hidrateaza pielea si pe care le purta in permanenta in geanta. Asa incepe orice idila, cu o crema, cu un masaj mai tandru decat celelalte si pe care il oferi cu propria erectie, sarutand lasciv cu penisul fiecare traseu de vena in parte, fiecare unghi.

Ma miscam din ce in ce mai repede, uneori violent, perforand cu limba pe marginea bikinilor, zonele ei intime. Ofta tremurator, dupa care imi prindea parul in palme si ma tragea cu o forta nebuna inauntrul ei, provocandu-ma sa ling mai bine, sa ma straduiesc sa curat incaperi neatinse vreodata, incaperi din pizda ei imperiala pe care ea, cu atata binevointa, mi-o facea cadou. Ramaneam la ea zile in sir, timp in care ne-o trageam ca dementii pe covoare, in baie, pe parchetul laminat din sufragerie, unde de cateva ori avusese orgasm si lasase sa pluteasca feeric aceasta substanta albicioasa, dar mult mai subtire decat sperma in sine. Imi ordona s-o fut salbatic, sa-i dau maciuci in fiecare gaura s-o fut in cur, in gura si la sfarsit sa ma eliberez inauntrul ei, sa infloresc acolo ca un cires. Faceam pauze scurte dupa care ne aruncam ca niste nebuni unul peste celalalt, sarea in bratele mele si-mi cicatriza cu unghiile spatele, iar eu strangandu-i cu putere bucile, o ridicam si o lipeam cu spatele de peret, mod de futai care pur si simplu o facea sa-si iasa din minti. Apoi juisa. Iarasi, iarasi, iarasi.. indelung ca un ecou si cadea franta peste mine ca o avalansa. O lasam sa zaca in propria ei bezna cateva minute, iar eu ma relaxam in balcon cu un dunhill in mana, admirand natura de sus, de la etajul zece. Pentru putin timp eram regele lumii. As fi putut printr-un dezechilibru intamplator sa pun capat tututor cacaturilor de pe lumea asta, imi era atat de veritabil gandul, incat existau secvente in care chiar as fi putut sa-l realizez. Dar n-as fi fost niciodata atat de incomplet. Ma intorceam zbuciumat in camere si-o cautam pe ea, o ridicam si-o scuturam de fulgii din perne, dupa care o asezam frumos pe canapea si-o inveleam cu o patura albastra cu multe stele pe ea. O lasam sa doarma, sa-si odihneasca membrele, sa-si vindece vanataile, sa viseze, sa viseze, sa viseze. Eu nu dormeam niciodata, imi cautam cu strictete cuvinte potrivite cu care sa o infior cand s-ar fi trezit si cu care s-o dezmierd in timpul celuilalt cantec de leagan. Asezam pe foaie portative intregi de silabe si le impatuream intre ele ca un evantai pe care daca l-as fi fluturat as fi dat nastere unei ninsori de sensuri. Nu conta nimic altceva, nu ma interesa nici o alta femeie, nici un alt destin, nu ma vedeam langa altcineva, nici macar nu-mi trecea prin minte. Ea era lumea mea. Acea bucata de timp pe care n-as fi parasit-o in vecii vecilor si langa care as fi stat indiferent de decursul iubirii noastre fara sa ma abat de directie, fara sa trag vreodata de timona vaporului pe care calatoream impreuna.

Era mai mica decat mine cu doi ani, dar cunoscuse atatea locuri incat atunci cand incercam sa-i povestesc din intamplarile sau din cugetarile mele amoroase, imi explica automat din ale ei, mult mai vaste si mai veridice. Ascultam fascinat, modelandu-i firav, orice forma de ignoranta. Si-mi zambea fara incetare, lasandu-ma sa ma delectez cu formele ei apetisante pana cand nu mai aveam eu putere sa ma misc. Facea aceleasi lucruri pentru mine, cateodata ma imbraca si ma lega de pat. Ma trezeam buimac si sumedenia de haine de pe mine ma agasa ca o strangulare, dar o vedeam langa mine, intinsa in acelasi pat si pur si simplu, dintr-o data ma linisteam si ma simteam in siguranta. Stiam ca de acolo ea n-ar fi plecat niciodata, singurul care ar fi putut sa fac asta, eram eu. Doar eu as fi putut sa separ acele iubiri, acele pensule de gravat viitorul. Numai impreuna puteam sa ni-l scriem. Numai amandoi aveam sensuri, ceilalti, oricat de multi si de bogati ar fi fost ei, n-ar fi inteles niciodata. Erau seri in care comunicam numai din priviri, ne faceam unul celuilalt declaratii doar cu trupul, si inventam selenare povesti de dragoste, cu juliete si tristani, cu trubaduri si serenade – toate atat de profund alaturatii constructiei idealurilor noastre. Si ne-o trageam iarasi ca dementii, printre sticle de vin si sampanie, ne-o tragem fara sa ne pese de dumnezei si de temnite negre, de gardurile inalte sau de vecinii artagosi de palier care ne bateau in permanenta in usa si de care strigatele carora ne durea fix in pula. Privirile noastre evitau orice tip din exterior, liftul ramanea la fel de rece ca o bucata de marmura si oriunde paseam, oriunde mergeam, eram in aceeasi fermecatoare pozitie, mana in mana, buza in buza.

E distrugatoare dragostea. Patosul nostru exista acolo pentru ca noi ii confectionasem un camin, un pat in care sa locuiasca si din care sa iasa si sa ne inconjoare cu parfumul lui eucaliptic. Jungla noastra – raiul nostru. Si cat de frumoasa era cand imi cadea in brate si incerca cu stangacia ei adolescentina sa numere stelele de pe ceruri. Ajungeam la numere astronomice, eu nefiind capabil sa urmaresc din acea imensitate mai mult de cateva zeci, dupa care strangeam din ochi puternic, doborand de cosmos ca de stralucirea soarelui  si ma aruncam demonic in pat, invelindu-ma repede pentru a-i da prilej sa-mi mai ofere o clipa. Si inca una. Si inca una…

Nu. Nu as fi plecat niciodata, asta e cert. Nu mi-as fi schimbat niciodata destinul. Dar siguranta mea ca numai eu o pot face a fost o iluzie nefericita. O falsa parere din partea unui leu. Cat de mult am suferit cand am simtit-o stearsa, intoarsa la mine dupa o partida nenorocita, nu are rost sa mai spun. Cat de mult mi-a tavalit inimile in acea noapte cand toate explicatiile ei erau: Am fost atrasa de el… nu are rost sa mai spun. Cat de mult imi rupeam buzele si strangeam dintii peste ele nu are rost sa mai spun. Simteam dureri pe care nu le mai simtisem niciodata, dureri care se asezau pe mine din ce in ce mai puternic, mai patimitor. Stateam in aceeasi casa, cu aceleasi libere priviri de la etajul zece, dar ea nu mai era acolo in fiecare noapte, pleca, venea din ce in ce mai rar. Deciziile erau grele, insuportabile, iar ea continua sa lipseasca, sa nu vina. Singur priveam de sus lumile furnicilor. Soarele ardea ca un tampit in dupa-amiezele de vara eterna si ma lasa sa ma privesc in oglinda palid ca niciodata, sters. Pentru mine se rupsese totul. Nu era nici o diferenta daca toti ceilalti m-ar fi crezut mort. Privirile vecinilor de palier ma compatimeau. Citeam atat de multe in tristetea lor comuna incat nu realizam ca toate acele sentimente vin pentru mine, pentru ceea ce devenisem intre timp. Locul de pelerinaj al unei femei. Eu ca o epava. Si nu era aceeasi de la Costinesti. Ma inscriptionasem sub piele, aveam numele ei pictat pe irisi, cum as fi supravietuit afara? Durea al dracului de tare totul… Obligat sa coexist pe acelasi pamant cu ea, obligat sa stau la distanta. Toate chemarile inapoi erau desarte. Unele ganduri imi sugerau sa-mi iau talpasita, pentru ca, si daca s-ar fi intors, mi-ar fi fost imposibil sa iert si sa uit.

Cum se schimba verdele in negru fara sa simti, fara sa stii. Cum uneori infernul e singurul loc in care te mai poti simti bine. Cum toate rafalele de nisip lasa in urma aceleasi umbre ticaloase. Intr-o seara m-am ridicat din asternuturi. Era tarziu, dar cald, iar perdelele mangaiate acum de limba vantului separata in doua ca cea a unui sarpe. Hainele erau impachetate. Am izbucnit in plans. Am plans ca un tembel fara sa-mi pese de altceva. Ultime priviri in care-mi luam la revedere de la totul. Venise vremea.. Mi-am aprins o tigara si am inaintat ca un robot. Acel automatism ma tinuse in viata, acel scut format dupa o rana nevindecabila. Iar ea statea inaintea mea dreapta ca un plop. Nu o mai vazusem asa de frumoasa, isi schimbase pana si felul in care se machia.

–    Probabil ca asa e mai bine….

Apoi am tacut. Iar ea a inceput sa planga. Imi aruncase toata dragostea la closet. Nu o sa uit privirea ei cum nu o sa uit nici primul sarut. Dar acolo, in ochii ei am vazut ca ingerul ii moare. Nici eu nu realizam ca plec. A fost un oftat scurt, urmat de un sarut clandestin, ca intre doi straini care au impartit un pat intr-o vreme. Doi colegi de apartament, doua linii paralele. Am iesit repede si m-am pierdut pe strazi. Fara noima, fara ganduri, m-am intors de unde plecasem cand am intalnit-o pe ea, dar locurile alea nu mai existau. Lipsisem mult de-afara. Tin minte banca pe care m-am intins, trec destul de des pe langa ea si de fiecare data ma opresc sa-i las un suvenir… ba o bancnota infoliata sub stativul ei galben, ba o moneda magnetizata, ba un sarut…  Iar astazi am gasit acolo niste versuri:

“ Ca-mi sangerea trupul, ca-ntruna delirez
Si daca merg un metru – si-n suflet sangerez”….

M-a sunat de multe ori. Mi-a trimis multe mesaje, multe sarutari, multe chemari. Si probabil era sincera. Dar asta nu mai conteaza… Dragostea moare si traim noi, muistii. Dragostea se duce si ramanem noi, falsii, absentii, efemerii…

/

E tarziu. Scriu iarasi la ore necunoscute, in zile despre care habar nu am cum se numesc. Scriu cu o usurinta pe care nu o pot descrie. E ca si cum cuvintele s-ar asterne singure pe foaie dintr-o nevoie exagerata de aer. Cuvintele mele, inutilele. Cand scrii un text nu e ca si cum ai cuceri intreaga lume, ci,  dimpotriva, e ca si cum ai reusi sa te lasi cucerit. Practic, viata e frumoasa si atunci cand suferi, suferinta devenind, aproape de apogeu, una dintre cele mai nobile stari omenesti.

O sa-mi acopar lacrimile strangand cat mai tare pleoapele si-o sa incerc sa umblu fara nici un fel de privire prin aceasta lume. N-am idee unde esti, dar am ascuns la mine-n piept o busola, care sa-mi arate din cand in cand unde sunt eu. Pentru ca ma ratacesc, ma imbolnavesc si-mi port durerile oarbe cu lumanari la capatai. Din lutul din mine a ramas doar cenusa, iar leul isi traieste ultimele clipe cu botul pe labe. Nu ma mai grabesc nicaieri, nu trebuie sa mai plec nicaieri…

Mi-am aprins o tigara. Ca sa scriu asta am nevoie de aliati. Iar rahaturile astea sunt de cele mai multe ori acolo unde si cand ai nevoie. Ce vreau sa spun este ca universul asa cum il stiam eu s-a dus dracului. Povestea s-a terminat. Idila vietii atarnata de matele unei societati bolnave si cum mama dracului sa mai spun ceva despre mine? Te-am iubit, baby. Asa cum n-am iubit pe nimeni niciodata. Asa cum tu ai reusit sa uiti de mine in cele mai neasteptate momente, eu te-am iubit de zeci de ori mai mult. Te-am desenat in scrisul meu. Ti-am facut o imagine, un portret si ai fost mereu cea mai frumoasa femeie din lume. De unde sa stiu eu ca pentru tine femeie inseamna femeie? Te-am iubit mult, dincolo de granitele pe care tu ti le imaginai, dincolo de frumusetea clipelor cu tine, dincolo de destinul meu nenorocit si nemernic.

O sa tac multa vreme. Sunt sigur ca o sa intelegi, asa cum ai inteles si ca messengeniarismul uneori te poate condamna. Asa cum ai inteles si ca un sarut poate distruge o dragoste. Asa cum ai inteles si ca noptile pot ramane nedormite, iar diminetile intinse pe bancheta din spate. Asa cum ai inteles ca atunci cand iti traiesti viata din plin trebuie sa tradezi. Stelele mele nu mai ard azi, nu s-au aprins pe coridoare, luminandu-mi caile ca niste faruri, nu, stelele sunt palide ca mine insumi si nu inteleg de ce ca sa ma stapanesc, repet intruna, Gollum Gollum…

Doare. Cum dracului sa nu doara chipul tau turnat intr-altul, viager si masculin, altul totalmente diferit de mine. Baby a tras prima cu pusca in leu dupa care mi-a spus ca vrea binoclu. Eu mi-as dori o masca de sudura, o masca prin care sa o vad numai cand straluceste…  Baby se linge cu altul in aceasta lume, iar tot ce mai am de facut este sa plec capul. Plecaciunea vine in momentul in care iti respecti adversarii, ori ca semn de infrangere… la mine nu-i nici una nici cealalta, eu imi deschid pieptul si strig, daca a facut asta, inseamna ca am meritat…

Sunt ultimele mele ganduri. Referitor la mine,  o sa-mi transmit salutari. Data viitoare cand imi voi vorbi, voi fi, cu certitudine, un alt om. O sa-mi transmit salutari cand fara de tine voi cauta ca un tampit bratele tale pe care orice fraier poate pune mana. N-ai putut niciodata sa renunti la oameni. Cliseele lor, tendintele lor moderne, amurgurile lor clandestine te-au pastrat in acea lume intacta, virgina. In lumea mea nu erai acelasi juvaier, aici iti pierdeai sclipirea, aici trebuia sa meriti sa fii..

As fi vrut sa nu faci asta. Doamne cat as fi vrut. As fi vrut sa nu ajung niciodata aici, la capatul povestii. Uneori, cand terminam, gasim noi inceputuri. Eu nu gasesc nimic…

“ Si tainic genele le plec
Caci mi le umple plansul
Cand ale apei valuri trec
Calatorind spre dansul”.

Imi iubesc curvele

A fost o perioada a vietii mele in care am hoinarit, poate cu nerusinare, prin toate barurile de pe litoral. De  ce cu nerusinare? Pentru ca niciodata nu am fost cuminte acolo. Nu, categoric nu am fost individul care sa creeze scandaluri, sau care sa distruga localurile, ci doar am promovat o situatie de incomoditate pentru multe doamne aflate, mai mult sau mai putin, in trecere prin zona. De ce poate? Pentru ca nu stiu daca asta este, sau nu, ceva de etichetat.

Am iubit barurile dintotdeauna. Acolo viata are alt farmec, mult mai energic, mai rapid, mai fulgerator, acolo noaptea naste zeitati, zeite verzi ca primaverile si ingeri veseli si drogati, in stare sa te satisfaca in toate modurile care iti trec prin cap. M-am indragostit cumplit de noptile mele tarzii si de fiintele care le traversau in viteza, ca pe niste autostrazi. M-am indragostit la nebunie de fiecare fibra a acelei lumi, perfect geometrica cu idealurile mele, perfect evidentiata de realitatile mele.

Erau erele in care m-am tavalit prin asternuturi cu femei instarite. Bogate, machiate in stiluri nemaintalnite, acele doamne de calitate se roteau prin patul meu fara intrerupere, intr-un ritm incendiar, aproape demonic. Eram rasfatat, baby, ele ma rasfatau. Imi plateau de fiecare data consumatia, incarcata ce-i drept de sutele de Jack care traversau pieptul meu in scurtul drum spre caile urinare. Am avut mereu darul – dar cred ca se numeste – chestia prin care ai trecere la femei cu bani, asta ca nu spun sarm sau si mai rau, un flirt de calitate. Ii spunem dar, e mai simplu si mai usor de atacat de toti criticii pulii, transformati in scriitori peste noapte.

Nu stiu de ce ma preferau pe mine. Nu am ochii albastri, nici pletele in vant. Nu pot sa spun nici macar ca aveam o garderoba pretioasa, scumpa. Nu. Si nici cine stie ce pula de magar, care sa le intre in pizda si sa le rascoleasca pantecele. Important este ca, ajungeam mereu in pat cu cate-o pizda care se stergea la cur cu hartiile de-un milion si care se chinuia mai apoi sa-mi ofere cadouri. Odata ajunse la mine, acele cadouri traversau orasul catre piata neagra unde se preschimbau instantaneu in cartoane de tigari sau sticle de whiskey.

Primeam tot soiul de ofrande, de la orhidee si crini imperiali, pana la chiloti adusi din afara de la firme prestigioase. Duceam un trai orasenesc de invidiat, asta pe langa predicile unor vechi prieteni care ma transformasera in gigolo sau si mai rau, intr-o curva nenorocita a carei menire pe acest glob este sa ia mintile adolescentelor de bani gata. Insa eu nu am fost niciodata transant, mai ales ca, eram insotit deopotriva si de tinere rebele, dar si de femei serioase, casatorite, pentru care bagai mana in foc ca nu sunt atat de fraiere, incat sa-si faca un amant.

Uram  lumina zilei cu aceeasi ardoare si patima cu care iubeam intunericul noptilor. Ziua traiam mereu un cosmar, eram obligat sa ma suport pe mine, sa ma chinuiesc sa-mi revin, sa ma privesc in oglinda, sa-mi cersesc un sarut. Ziua lucrurile deveneau lumesti, chipul meu, desi acelasi, era mereu rapus de oboseli straine, devenite obisnuite de-a lungul timpului. Eram intotdeauna disperat sa ajung undeva, intotdeauna grabit, desi nu ma astepta nimeni, nimic, nicaieri.

Au trecut prin pula mea neveste ordonate, foarte bune gospodine, femei de afaceri, eleve, studente, doctorite, avocate, bibliotecare si directoare de banci. Futaiurile erau mereu altele, iar eu, exact inainte sa-mi dau drumul pe lenjeriile lor, surprindeam cateva clipe prin care vedeam lumea din perechile acelea extraordinare de ochi. Acele papusi de carne aveau perspective foarte bizare in ceea ce privea mediul inconjurator. Fiecare dintre ele nastea in mine pareri  diferite, opinii strambe, unele invechite, altele smulse de modernitate, de nou. Erau curvele mele, toate.

Cand a aparut Eliza, o simbioza superba intre ingerii si demonii mei, trecusera luni de zile in care nu mai stiam despre mine nimic. Ma schimbasem, ba nu, baby, gresesc, ma schimbasera ele, banii lor. Preferam lucrurile scumpe, toalele de firma, parfumurile de calitate, camasile… Exact cacaturi pe care, inainte de perioada aceea, nu dadusem doua parale. Nici vorba sa mai fi aruncat vreo privire la o sarantoaca de prin piata, la o femeie care circula cu troleibuzul, sau la o scriitoare de la care n-as fi putut macar sa fumez o tigara. Pana si textele mi se transformasera, devenisera obscenitati siropoase, genul de text prin care lingi in pizda o femeie pentru cateva atentii si alea, spre rusinea ta, financiare. Dar era miraculos, eram regele lumii, intretinut de atatea si atatea regine. Un veritabil leu in mijlocul atator leoaice.

Eliza a aparut brusc. Ca de dupa colt. O simpla privire, un gest, o intamplare. Si era curva mea cu cei mai multi bani. Avea o pizdulice stramta, despre care spunea cu mana pe inima ca nu i-a apartinut nici unui alt barbat in afara sotului ei. Cu alte cuvinte, Eliza nu-si inselase niciodata barbatul, un tanar capitan de vapor, pe care il vedea o data la sase luni. Am avut mereu tendinta sa nu o cred, femeile de marinari sunt cele mai mari curve din lume, insa mi-a trecut rapid indoiala. Ce importanta ar fi avut pentru mine daca era sau nu adevarata povestirea ei? Facuse din mine o pasiune, ma sustinea in toate proiectele mele, unele pe fata minciuni gogonate. Investea in mine imense sume de bani, despre care era constienta ca nu si le mai poate lua inapoi. Ne futeam in draci, in cele mai luxoase hoteluri din Mamaia, la etajul sapte, de unde vedeam largul marii in culori extraterestre si unde eu juram cu mana pe rochiile ei iubire vesnica si nemuritoare. Fireste ca minteam ca un porc. In schimb, devenisem fermecat de increderea pe care ea o avea in mine. Credea ca un copil in Mos Craciun, iar eu, promovam in exces, in adevarat exces cele mai de necrezut ipostaze si povesti, taman pentru ca erau clipe in care chiar imi doream sa vada ca o mint.

Ce futaiuri mi-a daruit Eliza si pizdulicea ei stramta. Cateodata ma speriam de obscenitatea clipelor, de brutalitatea lor, pentru ca o vedeam sangerand din abundenta cersind servetele umede si prosoape pentru bebelusi. Nu stiu incotro ar fi mers drumul meu daca nu as fi intalnit-o pe ea. Pentru ca intrasem in universul acelor femei si ma instaurasem confortabil acolo. Scriam despre fiecare in parte, poeme pentru fiecare in parte, dedicatii, scrisori. Curvele mele cenzurate. Iar femeia mea de marinar era singura cu care ma afisam pe strazi cu o nonsalanta ordinara, aproape jignitoare. Era maritata, pentru numele lui Dumnezeu, iar eu o lingeam prin parcuri, pe strazi, in Mini Cooper-ul eu rosu la volanul caruia staruiam in fiecare zi.

Am trait prea frumos acolo. Baby, eu trec peste detalii, sar. Unele randuri au puterea sa raneasca. Ranesc si pe cineva din exterior, darmite pe tine, cea mai frumoasa femeie din lume… Am trait acolo frumos si, sincer o spun, am fost invins de traiul ala. Insa in scurt timp mi s-a infundat si imi vedeam afacerile spulberandu-se la picioarele mele. Nu stiu ce prieten de-al ei, de-al Elizei ne-a fotografiat prin oras, iar imaginile au ajuns pe laptopul sotului ei gelos, care in cateva zile imi pusese pistolul la tampla. Am o parere execrabila despre barbatii care odata ce si-au prins nevasta cu altul, il ameninta pe ala, iar pe ea o strange de mana si-o invita sub aripa lui, de-acum schimbata in tutela. Pula mea de fraieri, pizda in sine e mereu vinovata, futu-ti mortii ma-tii de cretin, ce vina aveam eu ca-i placea sa se futa?? O femeie are nevoie la fel de multa de schimbarea partenerilor ca si un barbat de o varietate vasta de partenere. Nevoia de a schimba pula este una involuntara si fireasca. Nu este de condamnat nici macar faptul ca majoritatea dintre ele o si face. Oamenii sunt liberi sa traiasca, cu totii aveam curvele noastre, dar ale mele sunt cele mai frumoase.

M-am surprins tremurand de emotie, de emotia de a fi prins de un barbat cu sotia lui, nicidecum de amenintarile lui cu pistolul. Mi se rupea mie pula de pistolul lui, pe mine, nedreptatea clipei ma subjuga si ma ranea intr-un mod cu care nu mai avusesem niciodata de-a face. I-am intins mana prieteneste marinarului, insa acesta, probabil ofensat de gestul meu, pe care si eu il privesc acum obraznic desi atunci era cat se poate de prietenesc si de sincer – imi parea rau, mi-a futut un pumn direct in figura. Doua zile nici n-am putut sa fumez. Pe Eliza am dat-o dracului in secunda doi si-am rupt ulterior toate plicurile cu bani pe care mi le trimitea prin necunoscuti. Pentru mine perioada in care acceptasem bani de la pizde incetase. M-am intors orbeste la femeile mele. Mi-a prins extraordinar sa ies in oras si sa-i ofer unei doamne un suc, o floare, poate chiar o bijuterie. Curvele mele sarace au pretuit intotdeauna clipele mai mult. Si cand o sa mor, o sa mor in mijlocul lor, cu baby de mana… Hai ca am glumit, iubirea mea celesta. Tu nu ai nici o legatura cu imparatia femeilor mele. Pentru mine si pentru ele a ramas mult de trait si mult de scris. Pentru tine am ramas eu…