Paduchiosule

ce-ar fi sa-mi spui pe nume de acum??? crezi ca poti sa faci asta?
dar cu ce ai mai fi special??pot sa-ti rostesc numele ore in sir, uite
daca spun pe litere r a z v a n – r-ul imi saruta buzele cu limba, vezi???
si pot sa-l spun si invers, uite – n a v z a r – si tot r-ul imi saruta buzele cu limba
cat esti de copila, paduchioaso…
nu sunt copila, mami cand pleaca de acasa si ma lasa singura eu nu incui usile cu cheia
si nici nu pun lantul, eu sunt curajoasa
nu am cum sa nu te iubesc, paduchioaso
nu-mi mai spune paduchioaso, asa o sa imi spuna toti colegii la scoala
vezi si la tine pe facebook, femeile au ras de mine
n-au ras, n-au fost atente, n-au inteles ce vreau sa spun…
au ras au ras au ras
nu plange pentru altii, paduchioaso, tu nu stii ca oamenii obisnuiesc sa se raneasca intre ei?
dar de ce fac asta, eu nu am ranit pe nimeni
nu stiu… probabil ca o fac neintentionat
daca o sa-mi mai spui paduchioaso, o sa-ti spun si eu paduchiosule
si de tine o sa rada mai multa lume, pentru ca pe tine te cunosc mai multi oameni
daca asta te face sa zambesti asa, spune-mi cum iti doresti
iti spun… paduchiosule
paduchiosule, paduchiosule, paduchiosule…

Paduchioaso

nu mai fi trista, paduchioaso, nu mai fi
o sa te fur intr-o noapte – cand nici nu o sa te astepti, iti dau cuvantul meu
ploua – sa-ti amintesti ca atunci cand ti-am dat cuvantul meu ploua
eu nu sunt niciodata mincinos cand ploua, paduchioaso
nu-ti cer prea multe, vreau doar sa nu mai fi trista
pentru ca nu o sa mai fii frumoasa daca o sa fii trista
o sa ti se stranga buzele, si obrajii, si ochii
si te vor durea falcile, paduchioaso
stinge televizorul, stinge laptopul, stinge lumina
vreau sa-ti spun ca te iubesc in liniste si intuneric
stinge fiecare culoare, paduchioaso
stinge totul
vreau sa-ti spun ca te iubesc cand timpul tace
sa-ti spun ca te iubesc, paduchioaso
sa-ti spun ca te iubesc

Secretul

De aici, de la un etaj pe care nu-l cunosc, culorile se revarsa spre mine ca o avalansa. E seara, ora neimportanta, dar la capatul celalalt al orizontului soarele se arunca in balcoane. De cateva minute il privesc cu atentia unui sculptor, incercand sa-i corelez dimensiunile pe o fila alba. Un joc cumplit, la finele caruia mie imi revine doar melancolia surda a unui secret de noiembrie tarziu. Privesc inainte prin fereastra infinitului cu ochii atintiti intr-un punct. Privesc pana cand irisii ma dor atat de tare incat trebuie sa ma retrag cativa metri. Ce clipa… m-as arunca spre acest sfarsit de seara ca spre tine, cu bratele amandoua deschise si buzele intinse ca o coarda de chitara.
Ratacesc prin vremuri. “Nu mai rataci” mi-ai spune tu, dar tu nu esti aici langa mine, tu esti mai departe decat acest sfarsit de seara invelit in culori, tu esti mai departe decat tot ceea ce eu imi doresc si gandesc. Dorintele in care tu intri nu se implinesc niciodata, pentru tu ca esti ceea ce mi se poate intampla cel mai bine, singurul destin pe care-l mai gasesc important. Secretul.
Ma trezesc muscand dintr-o grefa ca dintr-un mar. Gustul in sine mi se pare delicios. Gustul tuturor cacaturilor pe care le inghitim in fiecare zi, chiar daca nu o facem intentionat. Gustul minciunilor propuse de noi. Gustul frunzelor de la periferiile prin care tie nu-ti place sa treci si unde eu ma duc cand lipsa ta devine cea mai dureroasa pedeapsa. Gustul unui amurg depasit, al unei sageti otravitoare, al unei scrisori. Gustul regasirii. Si eu ma trezesc muscand dintr-o grefa ca dintr-un mar, fara sa-mi mai pese ca gustul in sine este delicios. Pentru ca singurul gust care mai conteaza este cel al secretului.
De dimineata mi-am revazut mersul cretin spre nicaieri, spre oriunde, fapt care m-a intristat peste masura. Eram imbracat cu acelasi palton tomnatic si inaintam lipsit de destinatie. Daca nu mi-era atat de scarba de mine as fi putut acum sa afirm ca am avut in sfarsit parte de o plimbare linistita. Dar… Baby, lucrurile nu merg bine, nu sunt bine, sunt zdrente. O citesc in ochii tai cand esti aproape, o citesc in fiecare cuvant din mesajele tale. Secretul este ca am inteles ca n-o sa mai dureze. Oamenii se despart pentru ca se tradeaza, se despart pentru ca sufera, pentru ca sunt nefericiti, pentru ca pur si simplu nu se mai cunosc, pentru ca e momentul sa plece – efectiv… (motive din care noi nu ne-am desparti niciodata) noi ne despartim pentru ca suntem fortati sa ne iubim de fiecare data dublurile. Noi ne iubim dublurile, preschimbarile noastre – niciodata pe noi insine, pentru ca noi n-am avut, o singura data macar, forta sa ne privim cu aceiasi ochi cu care ne-am privit cu o seara inainte. A trebuit mereu sa ne infrumusetam adevarul. A trebuit mereu sa acceptam ca ori de cate ori adormim – in acelasi pat sau in altele – pozitia noastra oglindita pe tavan este spate in spate. Ma intristez, baby…  Ma intristez. Ma intristez cand ma vad ratacind prin vremuri, mergand spre nicaieri, spre oriunde. Nici macar nu mai stiu de ce merg. Eu asta nu inteleg… daca nu suntem impreuna, tu de ce mai mergi, baby?
………………………………………………………………………….
Secretul este ca ma doare. Secretul este ca nu stiu ce gest ti-as mai putea asterne sub perne sa te aduc acasa. Si cel mai de cacat secret este ca am vazut ca poti sa mergi inainte fara mine. Si daca poti sa faci asta, e limpede ca poti trai fara mine. Si daca poti trai fara mine, e limpede ca rostul meu in viata ta s-a incheiat. De-asta, baby, oricare dintre forme ti-ai lua, orice infatisare, orice statut, in oricare dintre povestile noastre vei fi – mereu va exista un sfarsit. Si pe al nostru il vei scrie tu de fiecare data. Mereu. Mehreu – cum ai spune tu.

Baby

Au urmat noi episoade. Femeile intrau in viata mea ca la cinema. Toate deodata, triste toate. Duceam vieti paralele, minunandu-ma de capacitatile mele de transformare. Am oprit de multe ori timpul in loc ca sa adulmec momentul, sa prelungesc secunda cat mai mult, insa nici una dintre acele femei n-are loc aici. Intalniri dese, romantice, pline de versuri si de sampanie, care se terminau de fiecare data brusc si ma trezeam inlantuit, fascinat de maretia unei vieti libere. Au fost clipe in care am uitat ca o caut pe Baby. M-am invartit in cercuri interminabile, am sarutat gaturi din ce in ce mai straine, guri albastre, de diferite forme, buze blindate de botox, buze subtiri, nostalgice ca o ploaie de toamna. Mi-au trebuit luni de zile ca sa ma refac. Viata mea devenise doar o umbra a celei pe care mi-o imaginasem eu la inceput. Nici una dintre marile mele aspiratii nu fusese atinsa, nici un vis nu fusese nici macar urmarit, nici o speranta. M-am dezmeticit tarziu, intr-o seara de toamna cand ma aflam intr-un taxi si la radio canta Bee Gees – Alone. Mergeam la o lansare de carte a unui amic care taman ce terminase facultatea in capitala si se intorsese pe litoral. Ploua. Surd. Am coborat din taxi mai devreme si-am pornit pe un alt drum. M-am ratacit prin oras fredonand usor in memorie “ So I play – I` ll wait.. Cause you know that love takes time”…  Nu am fost niciodata mai trist ca in acea clipa. Abia atunci am observat cat ma instrainasem de mine. Am intrat intr-un bar, la Sfinx, si-am comandat un cola si-un alexandrion dublu – caruia i-am privit mult timp culoarea inainte sa-l las sa-mi arda inimile. Mi-era dor de Baby. Ce dor mi-era de ea! De acea Baby a mea imaginara, care ma insotise peste tot, care era cu mine dintotdeauna si pentru o fractiune de secunda i-am simtit palma pe obrajii mei. Se intorsese. Si eu ma intorsesem. Si nu aveam de gand sa o mai tradez niciodata.

“ Tavaleste-ma, Baby. Fa dragoste cu mine. Tavaleste-ma, rostogoleste-ma, iubeste-ma, Baby. Tavaleste-ma, rastigneste-ma pe covoarele tale, o sa simt ca traiesc”…

Insa cea mai mare greseala in viata este sa astepti sa descoperi ceva fara sa misti un deget, fara sa te sacrifici deloc. Acum eu eram cel care o astepta pe Baby. Eram extaziat de notorietatea pe care o capatau scrierile mele si pur si simplu, adulat fiind, mi-am spus ca e mai bine sa astept. In acea asteptare am cunoscut-o pe Flavia. Flavia imi dadea satisfactia unei impliniri. Langa ea ma simteam implinit. Avea intotdeauna grija sa-mi aminteasca micile chichite pe care eu intotdeauna le uitam, avea intotdeauna grija sa ma corecteze ori de cate ori greseam culorile, eu nu le-am stiut niciodata, avea intotdeauna grija sa am paltonul curat, sa fiu pensat, sa fiu ingrijit. Cu Flavia m-am intalnit patru luni. In fiecare weekend mergeam la un restaurant chinezesc de langa gara unde ea isi comanda carne de sarpe, file de maimuta si tot soiul de tampenii cu garniture de orez si unde eu ma rugam de fiecare data sa aiba carne de pui si vin romanesc. Insa oricat de mare era investitia pe care o facea in mine, oricat de urias era atasamentul dintre noi, pe ea n-am iubit-o niciodata. Tocmai pentru ca niciodata nu te indragostesti de oamenii langa care ti-ar sta bine. Flavia era frumoasa, era fermecatoare, insa era mult prea cuminte. Si ma iubea prea mult. Iar eu pentru ea nu simteam nici macar cat simtisem pentru partidele de ocazie, pentru femeile de cateva nopti, pentru erorile mele. Eu… eu eram o eroare a ei. O eroare pe care n-a inteles-o la momentul potrivit si daca nu intelegi asta la momentul potrivit, suferi ca un nebun. M-am despartit de ea intre siroaie de lacrimi si durere. Si mie imi parea rau. A fost prima oara cand am lacrimat in momentul unei despartiri. Prima oara. Si nu se intamplase cu o femeie pe care o iubisem la nebunie. Plangeam pentru ea, plangeam pentru ca stiam ca ma iubeste prea mult, plangeam pentru ca nu voiam sa-i fac nici un rau, plangeam pentru ca vedeam cat sufera. Cum poti sa calci in picioare un suflet care te iubeste, cum poti sa lasi in urma un om pentru care esti intreg universul? Cum poti sa rupi o poveste in care esti implicat cu totul??? Asta a fost ultimul ei mesaj, mesaj la care n-am raspuns. Orice as fi spus era de prisos. Ea nu ar fi inteles niciodata. Am reintalnit-o dupa cateva luni in Timisoara. Habar n-am ce cauta acolo, dar a fost superb sa o revad. Ea nu m-a revazut pe mine.

“ Oceanul la picioarele lui Baby. Cand pleci cu valurile ma nenorocesti. Nu ma simt bine deloc… Habar n-am daca ma simt in vreun fel, sunt nul, zero”…

Baby

Nu… Sofia nu a fost niciodata Baby. Dar mi-a incalzit o perioada cearsafurile. A fost frumos. Cu ea nu eram implicat in nici un fel. Mi-a parut rau cand am plecat de la redactie, dar viata ne duce in directii pe care nu noi le alegem, desi intotdeauna ni se pare ca de noi depinde totul. Am plecat, aveam atat de mult drum inainte. Trebuia sa o caut in continuare pe Baby. Trebuia sa-mi urmez instinctele vanatoresti, sa-mi pun in aplicare calitatile dobandite, ceea ce taman invatasem despre femei, despre tandrete, frumusete, muzicalitate. Rabdarea este o virtute, dar eu nu o mai aveam, pentru mine devenise o tragedie. Cateva luni de zile am fost inactiv. M-am retras intr-o lume a mea, intr-o bezna neasemuit de dureroasa, unde am invatat ca daca vrei sa urci, sa ajungi undeva sus, trebuie sa mai inainte sa cobori. Si-am coborat. Mi-a placut mereu sa decad. Si-am decazut. Singur. Fara Baby. Fara posibilitatea de a ma agata de ea. Cand m-am trezit din letargie eram prezent la o multime de cenacluri cu fel si fel de denumiri imbecile, unde ascultam mereu de undeva din spate creatiile unor studenti poeti. Imi placea la nebunie varietatea aceea de emotii. Liricul in diversele lui forme subconstiente si stiam in sinea mea ca intr-un timp – indiferent de cat de lung ar fi fost el – voi fi capabil sa desenez o noua lume. Traiam cum nu mai traisem niciodata. Vedeam lucrurile pe care nu le mai vazusem niciodata. Nocturnul in cele mai frumoase forme ale lui. Nopti selenare. Toamna invelita in ploi violete si crete ca africancele. Scriam. Din ce in ce mai mult. Scriam in fiecare clipa, in fiecare minut, in fiecare secunda. Poezii, proza scurta, scrisori de dragoste fara destinatar – al meu era acelasi mereu (necunoscut inca). Scriam, iubeam, aveam totul. Totul pentru eternitate. Viata mea se schimbase. Eram inconjurat de femei frumoase, carora le placeau versurile albastre. Ma ascultau noaptea tarziu. Plangeau langa mine chinul acestei vieti. Nu mai aveam timp sa dorm, nu mai dormeam, nu mai mancam, nu mai visam. Traiam pur si simplu. E tot ce-mi doream sa fac.

“ Baby, de cate ori ne vom lovi de ziduri, as vrea sa ai puterea sa le darami cu mine. Sa tii minte ca nu eu le-am construit. Nu eu, nu deciziile mele. Sunt ziduri puse de altii. Sunt altii, Baby. Altii care ravnesc la trupul tau, la privirile tale”…

–    Vrei sa-ti spun un secret?
–    Spune-mi, i-am raspuns.
–    Imi placi. Imi placi mult.
–    Iti place cum scriu…
–    Imi placi tu. Lasa scrisul. Literatura n-are nici cea mai mica importanta. In ceea ce te priveste lucrurile sunt simple. Esti frumos.
–    Sunt.
–    Nu zambi, n-am spus nimic comic. Dar, oricum, esti frumos si atunci cand zambesti.
–    Vorbeste-mi despre altceva, frumusetea mea este un capitol care ma jeneaza.
–    Nu. Esti langa mine, te traiesc, te respir. Nu-mi poti cere firavitatea unei convorbiri telefonice, ce naiba, Razvan.
–    Nu-ti pot cere nimic. Iti sugeram..
–    Atunci sa stii ca nu-ti urmez sugestia.
–    Vinul rosu.
–    Vinul tau. Tu ti-l doresti.
–    Il iubesc. Asa cum ma iubeste el pe mine.
–    Nu sunt aici sa te ascult, Razvan. Nu vreau sa te ascult. Esti mortal cand vorbesti. Nu vreau sa fiu un umar de jale. Nu vreau sa-mi vorbesti despre tine niciodata, eu sunt capabila sa te descifrez singura. Cel putin asa cred.
–    Nu prea am ce sa-ti spun despre mine.
–    Sunt convinsa ca le-ai spus multor femei lucruri frumoase despre tine. E ciudat. Simt ca te cunosc. Poti transforma totul intr-un lucru frumos. Intr-o descriere frumoasa, la asta ma refer. Dar sunt minciuni si tu stii. Sunt minciuni chiar daca tu insuti le crezi.
–    Ma amuzi. Iti simt piciorul.
–    Ii simti si versurile?
–    Il simti mangaindu-mi piciorul. Orice atingere devine erotica atunci cand..
–    Cand este vorba despre un barbat si o femeie. Stiu ce vrei sa zici.
–    Doar cand barbatul in cauza sunt eu.
–    Dar eu?
–    Si tu.
–    Ai ezitat. Nu o sa-mi retrag piciorul. Imi place sa te stiu aproape.
–    Poate ar trebui sa o faci. E indicat.
–    De ce?
–    Pentru ca ma imparti. In curand nu o sa mai stiu pe cine cu cine inseli.
–    In curand vei stii atat de bine.
–    Inceteaza. Situatia este oricum tensionata.
–    Tensionata? Nu. E amuzanta. Am aproape 45 de ani, Razvan. Nu-mi plac situatiile tensionate.
–    Nimic nu-ti place.
–    Imi place sa predau literatura unor actanti ca tine.
–    Actanti in lumea ta..
–    Eu imi aleg lumea. Eu mi-o parasesc.
–    Au fost multi Razvani in viata ta.
–    Foarte multi.
–    Si vor mai fi….
–    Cu certitudine. Multi. Foarte multi. Fara ei n-as exista.
–    Nu e dragoste.
–    Nu a fost niciodata. Dragostea e in tramvai, copile. Imagineaza-ti, doar o privire. Atat.
–    Eu nu-mi imaginez privirile. Mi le aduc aminte.
–    Ahh… Brutal.
–    Doi centimetri si atingi vulcanii.
–    Doi ani lumina. Ti-ar placea.
–    Acum da. Efecte.
–    N-ai noroc. Am trait cu multi ca tine.
–    Mi-ai mai spus.
–    M-am jucat cu ei.
–    Stiu.
–    De unde?
–    N-avea nici un rost sa nu o faci. Uneori este minunat sa te joci.
–    Dar nu asa. M-am jucat pentru ca n-am fost niciodata capabila sa ma indragostesc.
–    Mergi cu tramvaiul. Poate o sa o faci. Imagineaza-ti… doar o privire.
–    Eu nu ma hranesc cu priviri.
–    Omori suflete.
–    Le ranesc. Dar le ofer atat de mult clipe..
–    Insignifiant. Parcurgi drumuri inutile.
–    Iau de la viata ce e mai frumos.
–    Iei ce e mai frumos pentru tine.
–    Fireste. Si cand te gandesti ca nu dau nimic in schimb.
–    Dai totul.
–    Pierzi. Dialogul. Il pierzi.
–    L-am castigat deja.
–    Te minti.
–    Ma mint.
–    Copile, revino-ti.
–    Un centimetru pana la vulcani.
–    Simt deja vulcanii.
–    Simti..
–    Fragezi vulcani.
–    Fragezi.
–    Ma intristezi cand ma aprobi.
–    Urci pe vulcani.
–    Urc.
–    E randul tau. O sa ne fotografieze…
–    O sa ma fotografieze. Tu doar te relaxezi.
–    Ai o tigara?
–    Am. Poftim.
–    Nu m-as putea relaxa altfel.
–    Fumezi?
–    Uneori. Cand ma relaxez.
–    Daca nu te-ai relaxa, ce mi-ai spune?
–    Totul.
–    Atunci nu te relaxa.
–    Fii atenta.
–    Sunt.
–    Ospatarul asta e musulman. Pentru el religia inseamna viata. Sau moarte. Pe nevasta lui o cheama Filiz si lucreaza la BCR. Se intalnesc doar doua ore, dimineata. Filiz e cracanata si are aproape 1 90. L-a distrus pe tipul asta. Si-o trage cu toti prietenii lui. Ori de cate ori acestia ii propun un futai…
–    Ma pui pe ganduri.
–    Patroana de aici e Luiza. E blonda. Mie nu-mi plac blondele, Baby a mea e bruneta. Luiza n-a avut niciodata un barbat al ei. S-a multumit cu cei ai altora.
–    Si e un pacat?
–    E o imbecilitate. Pana si cu gradinarul…
–    Hahahahahaa.
–    Razi.
–    Surad.
–    Tu ai doi copii. Doi ingeri. Tu n-ai fost niciodata in stare sa le explicit acelor ingeri ca s-au nascut pe pamant. Ca traiesc in infernuri. Tu n-ai fost niciodata in stare sa-i saruti inainte de culcare. Te-a oprit faptul ca nu-ti seamana…
–    Cine esti tu sa ma judeci?
–    Nu te judec. Iti spun totul.
–    Nu are nici un sens. Nu e totul.
–    Te-ai saturat sa i-o freci in fiecare noapte si sa vezi ca n-are niciodata chef de tine. Te-ai saturat sa i-o sugi atunci cand conduce ca sa-i mai obtii o erectie. De fapt, asta este si motivul pentru care ai avut multi Razvani.
–    Esti doar un copil…
–    Voi fi mereu un copil.
–    Eu vreau un barbat.
–    Eu nu vreau o mama.
–    Nu sunt mama ta. Sunt femeia ta.
–    Esti doar o femeie. Ca oricare alta. Frumoasa ca oricare alta.
–    Ca Baby a ta.
–    Ca ea.
–    Nu-mi vine sa cred ca ai spus-o.
–    Am spus-o. Baby e frumoasa, inainte de toate, pentru ca este femeie.
–    Femeie…
–    Femeile sunt frumoase. Toate. Daca vreau sa visez ceva frumos ma gandesc la o femeie.
–    Atunci cum le deosebesti?
–    Facandu-le importante. In mod cert femeia din jurul meu devine cea mai frumoasa.
–    Pentru ca e a ta…
–    Pentru ca e cea mai importanta femeie pentru mine.
–    Cum e femeia ta?
–    Ca tine!
–    Ti-ai imaginat vreodata o intalnire cu o femeie de 45 de ani?
–    O traiesc acum. Are mai mult vin, doar atat… Si mai multa esenta. Dar, comparabil, prefer femeile de varsta mea.
–    Puicutele. As vrea si eu sa mai fiu…
–    Vrei adevarul? Nu o sa mai fii niciodata, insa daca te ajuta cu ceva, este atat de atragatoare incat as sari pe tine acum, ti-as face franjuri rochia…
–    Esti doar un copil…
–    Sunt. Inca un vin te rog…

Cand am ajuns acasa era tarziu si eram singur. Fara sa inteleg de ce, nu mi se mai intamplase niciodata, am ejaculat in reprize scurte si dulci, umplute cu naivitatea unui student la litere. Am adormit cu gandul la felul in care a stat langa mine la masa. Imi daduse o clipa frumoasa…

“ Baby, as vrea sa te sarut acum. As vrea sa-ti simt gatul lipindu-se de buzele mele. Sa cercetez cu narile fiecare mm de piele. Sa te adulmec, Baby. Imi lipsesti”.

Baby

Ne intalneam oriunde. Mergeam impreuna peste tot. Faceam atatea lucruri impreuna. Eu incepusem sa cred ca in viata e minunat sa traiesti pentru altcineva. Incepusem sa simt. Sa-i simt lipsa, sa-i prezenta, sa-i simt totul. Adormeam impreuna cu ea si ma trezeam la fel. Aveam senzatia ca nu ne vorbim niciodata, ca ne intelegem fara sa fie nevoie de cuvinte. Vizitam locuri pustii, straine, ne construisem o lume si aveam grija de ea. Ce plinatate! Ce beatitudine! Ma pierdeam efectiv in tot ceea ce facea si imi placea al dracului de tare sa-i urmaresc greselile, sa-i inteleg personalitatile, glumele. Traisem pana atunci degeaba?? Ma indragostisem atat de tare de o femeie despre care nu stiam mai nimic si care s-a trezit peste noapte imbracata in Baby! Ce capcana! Eu o alesesem pe ea, nu ea pe mine. Esti foarte frumos, mi-a spus intr-o seara. Si faci dragoste intr-un fel strain. Ea nu imi spusese asta niciodata. Atunci am realizat ca ea nu e Baby. Ca intre noi totul era de rahat. Mi-am luat paltonul si-am iesit din blocul turn, aruncand ultime priviri catre balconul de la care in urma cu cateva minute priveam lumea dintr-o poveste. Trebuia sa plec, ma inselasem. Am vazut-o la geam, stiu ca nu se astepta sa plec si poate nici n-a inteles de ce fac asta.

“ Orice as face, oriunde as incerca sa pasesc, talpile mele merg spre tine, Baby. Si o fac atat de fierbinte incat daca cineva isi pune palma pe locul in care calc, o sa simta pana in pantec fiorii mei incinsi”…

N-am suportat niciodata blondele. Nu mi-au placut niciodata. Am stiut intotdeauna ca Baby a mea nu poate fi blonda. De ce? Pentru ca blondele sunt pacatoase, sunt ieftine si angelice. Imi place brunetul, intunericul, imi plac demonii. A urmat o perioada trista in viata mea. Poate mai trista ca inainte. M-am trezit urmand niste cursuri de limba germana. Nu stiam de ce fac asta, voiam sa plec. In Germania. Pe planeta blondelor, tocmai acolo. Voiam sa vad contrastul, cum ar fi luminat un soare negru intr-un rai congelat. Bineinteles ca nu am plecat. Ce naiba sa caut acolo? Ma angajasem la o revista de pe litoral, nu-i spun numele, unde ma instalasem in toata splendoarea mea imbecila. Am inceput sa pup cururi, sa fiu un om obisnuit. Am inceput sa pup cururi dolofane, cururi mititele, rotunde, de toate marimile si formele. Era incredibil pentru mine sa vad cat de mult poate cineva castiga cu o astfel de atitudine. Era fascinant sa le spun tuturor ceea ce trebuiau sa auda, sa fiu umarul pe care isi plangeau necazurile, sa fiu mana puternica care le sprijinea, sa fiu cel care le proteja. Eram al treilea barbat intr-o redactie plina de femei. Trei barbati si multe curve. Acum imi permit sa vorbesc astfel, astazi nu mai am legile tineretilor mele. Acolo mi-am insusit propriul stil. Acolo am invatat sa fiu eu in preajma unei femei, sa vorbesc in mii de intelesuri, sa am sarm, sa ma deschid ca o orhidee cand e nevoie  si sa ma inchid ca o planta carnivora cand nu este infometata. Schitam zambete pe banda rulanta, pe care mai tarziu, in drumul meu spre casa, incercam sa le reproduc, sa vad daca nu cumva am parut ridicol. Intrasem intr-un univers in care puteam sa ma modelez in miliarde de feluri. Eram regele lor, imparatul lor. Sefa mea, Sofia, o bruneta de aproape 30 de ani, cu ochi mari si verzi de vipera, de scorpie, casatorita cu un marinar pe care abia daca-l vedea la fata, incepuse sa-mi faca avansuri in toate modurile cu putinta. Eram chemat in cele mai importante sedinte, la seratele tarzii in cadrul carora se punea tara la cale. Aveam deja o pozitie solida, abia daca se mai trecea peste cuvantul meu nenorocit. De fiecare data ii simteam palma pe picioarele mele. Imi suradea emotionant, ca si cum ar fi inteles ca nu e bine ceea ce face. Dar imi placea sa o las sa-si traiasca clipele. In viata e minunat sa dai si sa primesti momente. Despre ele vei vorbi mai tarziu, datorita lor vei rade, din cauza lor iti vei lasa ochii sa verse lacrimi.

“ Habar n-am cum am trait pana sa te intalnesc. Imi amintesc cacaturile astea pentru ca ma ambitionez sa afli despre ele si implicit, despre mine. Pentru ca lumile noastre s-au cunoscut in trecut si se iubesc in prezent, Baby a mea”…

Sofia devenise din ce in ce mai insistenta. Se imbraca provocator. Se schimbase. In mintea mea o relatie cu ea oricat de imposibila ar fi fost in profunzime, nu mi-ar fi picat rau. Stiam ca in drumul meu spre Baby vor fi multe victime, multa prada de razboi asa ca trebuia sa-mi perfectionez abilitatile de vanator, de leu, iar acum era la nici un metru de mine si pe piept  simteam deja atingerile lascive ale sanilor ei camuflati sub un tricou mulat pe care scria “ Take it off”. Ce picioare, ce craci amazonieni, ce femeie criminala, capabila sa-si ucida partenerul dupa o partida intamplatoare. Insa si in acele clipe ma intrebam daca nu cumva ar fi mai bine sa-i raman fidel lui Baby inca neintalnita decat sa-mi hranesc foamea de carne, mai ales ca eu am fost mereu capabil sa ma abtin de la desfrau, am fost intotdeauna in stare sa-mi dozez reactiile, starile chiar si erectiile. Am privit adanc in ochii ei bolnavicios de verzi, in ochii Sofiei si-am inteles atunci ca nu e o femeie rea, dar m-am napustit asupra ei cu o forta barbara, am muscat din ea, am intrat in ea ca o tornada, am ravasit-o, am urcat-o pe toti peretii din lume. Pompam in ea ca intr-o prostituata, dadeam din mine tot ce era mai scarbos, mai murdar. Era ciudat sa vad ca aceasta maniera are trecere in randul femeilor. Era ciudat sa o vad cerandu-mi in continuare, era ciudat sa o aud cum imi spune ca mai vrea, ca ii place. Cand am terminat m-am simtit incomplet, josnic, abject, capabil sa vexez prin impuritatea mea, fiinta aceea mitologica, pe Baby. Cand am terminat am simtit ca eu nu mai pot fi Baby niciodata…

“ Drumul pana la tine a fost lung si anevoios. Tu n-ai simtit nimic in clipele in care inghetam pe strazi ninse. Nici nu as fi vrut sa simti acele senzatii, insa simte-le pe acestea, Baby. Simte-mi senzatiile de acum. Le impart cu tine”….

Baby

Apoi a urmat o perioada in care m-am straduit sa o caut pe Baby in imprejurimi. Am cautat-o peste tot, in cele mai indepartate locuri din apropiere, acolo unde nici o fantoma nu se poate ascunde, dar disperarea ma facea sa continuu sa merg inainte. Baby exista, trebuia gasita. Am avut de multe ori senzatia ca gata.. in sfarsit am aflat-o, ca e aici cu parul ei lasat valvoi in voia sortii, ca e aici cu ochii mari si aprinsi, ca e aici si ca nu va mai pleca. Tot de atat de multe ori ma inselasem. Pentru ca ori de cate ori ramaneam singuri, eu cu ele, cu fiecare dintre ele, eram mereu dezamagit de incapacitatea lor de a fi Baby. Nu numai ca nu reuseau sa se cunoasca pe ele insesi, dar imi dadeau senzatia ca nu ma cunosc nici pe mine, ori Baby, Baby a mea m-ar fi cunoscut, m-ar fi luat in brate si m-ar fi iubit din prima clipa. Ma simteam  eu insumi jenat de incapabilitatea lor de a naste sentimente. Ma simteam ca un repetent scos la tabla, gata sa invoce tot felul de scuze pentru ca nu a fost in stare sa reproduca o poezie scrisa de Toparceanu.

“  Te-am visat, Baby. Te-am visat, erai aproape si te puteam atinge. Erai aievea intr-un vis terminabil. Nici nu stiu daca a fost un cadou sau o pedeapsa pentru mine. Faptul ca te-am vazut fie si pentru cateva secunde intr-o noapte plina de vise este cel mai bun lucru care mi se putea intampla”…

Mi-aduc aminte de o toamna care venise prea devreme. Nici nu mai stiu ce cautam pe plaja, insa dezmeticindu-ma am vazut malurile parasite, tarabele daramate, magazinele inchise si nici tipenie de om nu mai era aproape. Mergeam fara directie citindu-l pe Miller printre stabilopozii stingheri. Atunci, acolo, in acea lume, am avut teribila senzatie, teribila teama ca Baby e aproape. Habar n-am de ce teama, dar era un fior, o emotie puternica nascuta in mine, reproducand perfect senzatia pe care o ai cand te apropii de un mare adevar. Baby pescuia langa mine si era singura si eu nu o vazusem niciodata si nici nu imi imaginasem ca poate fi acolo… Am mers spre ea, am mers cu sufletul plin, cu ochii inchisi si bratele deschise, semn ca toate cautarile mele s-ar fi oprit acolo. Ce femeie!! Trec peste modul in care am vorbit intaia oara, este irelevant si oricum nici nu-mi aduc aminte sa-i fi spus ceva, important este ca m-am trezit in masina ei, o masina nemteasca, rosie care a pornit lasand valuri de parfumuri negre in urma. Nu intelegeam nimic din ce face, absolute nimic, dar as fi mers cu ea oriunde, eu o iubisem de dinainte sa se nasca, eu ii scrisesem ei, numai ei, atatea si atatea randuri. Am aterizat intr-o parcare luxoasa, plina de bolizi inalti, 4X4, furiosi si puternici. Apoi m-a luat de brat si mi-a facut semn sa merg inainte. Am intrat intr-un bloc turn, cu accesorii blindate, ferestre din fildes, imbricate frumos in perdele maronii si crete ca hartia creponata. In dreptul fiecarei usi erau prinse grilaje de diferite culori si marimi pe care locatarii asezasera plante de apartament. Ghirlande moderne, lumini si sonerii pe senzori ma intampinau intr-un drum care mi se parea interminabil. Preferam sa urc scarile pana la etajul 6 temanandu-ma de reactia de panica pe care spiritul meu claustrofob o are de fiecare data cand urca in lifturi. Ce nebunie de lume trebuia sa traiasca intr-un bloc ca acela! Ce sarafane bogate, ce baldachinuri, ce dame cochete ar fi trebuit sa locuiasca acolo!! Mintea imi era plina de astfel de supozitii, care ma sunjugau pur si simplu si ma sufocau ca o fibra de nailon. Ea ma tinea de mana acolo, in adancuri si ma tragea dupa ea facandu-ma si mai mult sa inteleg ca o tin de mana pe Baby. In acel spatiu, in acel timp, avea un statut de zeita. O Afrodita al carei nud era vizibil numai pentru privilegiati. Iar eu eram cel mai privilegiat din univers. Eu pentru ea eram tot Baby. Si ce frumoasa era in fustita ei mov, in sandalutele ei catifelate, care-i mangaiau infiorator de dulce talpile. As fi putut sa jur cu mana pe toate bibliile din lume ca femeia asta chiar era Baby.  Ce ciudat era sa-mi simt fluturii alergand prin venele mele in toate directiile cu putinta. Stiu ca atunci cand am intrat in apartamentul ei m-am simtit cel mai mic om din lume. Camere aerisite, mari, iar in unele locuri atarnau tablouri, portrete de-ale ei si, presupuneam eu, de-ale parintilor ei. O lampa reflecta o lumina galbuie estompata, care dadea acelui loc valente de palat. Draperiile se lasau jos, frumoase ca niste iedere verzi si-mi aminteau de primaverile de la tara, de locurile unde-mi vazusem pentru ultima oara bunicii. In toate partile ficusi mari ca niste palmieri ieseau din umbra calarind interiorul cu naturaletea si vigoarea lor si pe masuta de cristal se ridicasera magistral dintr-un orificiu din mijloc o sticla de vin rosu si doua pahare. Atunci am strans-o de mana si parca as fi vrut sa-i spun:

–    Dumnezeule, ce viata ai!!!

“ Baby, te-am vazut de miliarde de ori in diferite ipostaze, insa numai cand stai in bratele mele, numai cand ma privesti de dupa salcam esti cu adevarat tu. Numai langa mine ai devenit pantera, numai langa mine esti Baby”…

Baby

“Baby, mi-ai dat cel mai demential sarut. N-am simtit niciodata o inima batand atat de tare, gata sa explodeze ca o dinamita inauntrul sanului stang in timp ce cealalta, a mea, concretiza continuu impulsuri electro-magnetice”…

Pe Baby am intalnit-o intr-o alta viata. Am cunoscut-o pe vremea cand incercam sa aflu cine sunt, sigur fiind inca de atunci ca in proportie de 99% nu sunt singurul stapan al trupului meu. O cautam pe Baby pe fiecare bulevard, in fiecare seara, la aceeasi ora, in fiecare toamna, iarna, primavara sau vara, sub fiecare lumina din parcuri, pe fiecare alee intunecata, in spatele celor mai retrase locuri cu putinta, pentru ca, ma gandeam eu, daca ar fi fost sa o intalnesc undeva, acel loc avea sa fie cu prisosinta unul pe care eu insumi il veneram. Cateodata petreceam ore in sir urmarind in van schimbarea luminilor, invatasem in subconstient culorile timpului, pozitia soarelui reflectata boem de deasupra pomilor impodobiti de anotimpurile schimbatoare. Cand ningea ma retrageam sub poduri singuratice, la periferia marelui oras de unde ascultam insingurat flescaitul sonor pe care masinile il lasau in trecerea prin zona. Apoi ma gandeam la cele mai tampite lucruri care pot trece prin mintea unui om. Imi aprindeam o tigara si imi imaginam ca cu ea o sa dau candva foc intregii omeniri. Nu era nimeni langa mine si, dupa ce efectul tigarii trecea, realizam cu nefericire ca nu fusese nimeni niciodata…

“O sa-ti prinda ingerii globuri in par, Baby, o sa vezi. Poate ca tu nu vei realiza, dar ele, globurile, vor sta in parul tau multa vreme si vei straluci mereu…. Mereu… Mereu”…

N-a fost in viata mea nici o perioada in care sa fiu in stranse legaturi sau relatii cu ceilalti. Nu ma intreb de ce, probabil ca as fi reusit sa am lumea la picioare daca mi-as fi propus sa ma arunc spre ea, dare u am ocolit stupurile de viespii tocmai pentru ca intr-o dragoste n-au loc decat doi. Mi-am permis sa fiu retras pentru a-mi convinge trupul sa devina imun in fata tuturor pedepselor venite din exterior si asta in conditiile in care sufletul meu era cel mai vulnerabil suflet din univers. Ce paradox nenorocit. Plang cand imi aduc aminte imaginile cu mine in poiene roz cautand cu disperare vreascuri la flacara carora trebuia sa incalzesc iarasi iluzii. Rad cand imi aduc aminte ce decizii cretine luam cand emotionat de afectivitatea pe care o femeie o daruieste unui barbat cu care incearca sa-si lege un culcus. Eu nu stiam ce limbaj se foloseste in cearsafuri, pentru mine a existat intotdeauna doar dragoste. Acea dragoste onesta, celesta si sfanta, in care nu exista lacomie sau sete de organe genitale, acea dragoste care te obliga sa daruiesti fara sa astepti ceva in schimb, acea dragoste pura, naiva, in care sentimentele erau cele mai sacre lucruri din univers si unde obscenitatea desacraliza pana la mistuire intreaga flacara olimpica a sufletelor.  De unde sa cunosc ce inseamna afara, cand toate actiunile mele se petreceau inauntru, in mine??

“Tu nu vei muri niciodata, Baby. Tu vei fi partenera mea vesnica, jumatatea batuta in aceleasi cuie cu care am fost eu insumi batut. Tu nu vei plange niciodata si nu vei avea nici o clipa tampita senzatia ca lumea e trista. Lumea ta va fi intotdeauna o scapare. Exceptia… Refugiul”…

Uneori, in cele mai reci nopti de iarna, nopti care nu se mai terminau desi clepsidra se rotea de mai multe ori pe secunda ca roata unei masini pe minut, ramaneam pierdut inaintea caietelor pe care lasam insemne spirituale. Eu nu am avut in nici un moment o religie. Am fost mutul meu propriu, surdul meu personal, orbul meu.  Intorceam filele pe sute de parti, desenand fara vreun sens fel si fel de obiecte pe care nu le vazusem nicaieri. In facultate colegii mei le gasisera denumiri, le comparau cu tot soiul de afrodisiace sau obiecte de cult, pe cand eu le consideram niste tampenii. Cum ar fi putut un tampit sa proiecteze sculpturi selenare?? Nu eram insa convins de nici un insemn pe care il lasam acolo,nici macar de propriul meu jurnal, pentru ca, odata aparut pe foaie, nu-mi aminteam sub nici o forma momentul in care eu am iscalit acolo. Uitam cine sunt, de altfel tocmai de aceea n-am fost niciodata sigur ca sunt singurul meu stapan. Adormeam si ma trezeam ravasit de calitatea viselor pe care imaginatia mea le nastea in mine. Vedeam Madonne in straie albe, frumoase ca zanele din basme toate dansand imprejurul meu ca niste sirene. Sirenele danseaza? In mintea mea orice faptura feminina detine o clipa de magie si orice clipa de magie are inauntrul ei un sambure de dans. Dansul este cea mai feminina si mai frumoasa forma de exteriorizare. Dansul este pur, fascinant, tandru si suav  pe cand sexul a devenit o relaxare brutala, masculinizata de clipa in care realizezi ca poti plati pentru ea. Cumperi o partida, cumperi o noapte, cumperi o femeie, cumperi diverse toale cu care o imbraci si cu care iti saturi tie insuti hormonii si fanteziile nenorocite, pe cand pentru o clipa de tandrete nu poti oferi nici un pret. Cum sa platesti tandretea cand nici macar cei mai mari pantomimi sau mimi nu o pot juca din tot sufletul??? Cat de idiot sa fii sa nu realizezi ca tot ce se ofera pe strada sunt facaturi, falsuri in cele mai varii modele, cele mai secatuite si lipsite de straluciri imaginatii?

“O sa ne mai intalnim, Baby. O sa ne intalnim iarasi cand raurile se vor umple si salcamii se vor naste in alte capete de strada. O sa ne mai intalnim si la 30 si la 40 si la 50 de ani. O sa ne privim indelung pana cand ne vor da lacrimile si ne vom imbratisa din nou si din nou si din nou”…

(va urma)

Ahhhh

Imi amintesc totul. Aveai aceeasi privire atunci, acelasi suras demential pe care ti-l divinizam ori de cate ori mi-l daruiai sau il nasteai banal la cate un barman care iti cerceta atent fizionomia. Nu mai stiu daca eram gelos, dar stiu ca acum as fi, acum cu siguranta as fi. Tin minte totul, baby. Glasul, palma ta, fesele tale, talpile tale alergand prin zapezi inalte cat locomotivele… Ce frumoasa erai! In clipa aceea aveam deja scenarii cu plecarea ta. Mi le imaginam subit, fara sa vreau – imaginatie imbecila – o sa razi, tu stii ca eu am fost mereu un imbecil. Uneori aveam senzatia ca te fortez eu sa pleci.

Dupa un timp nici nu mai visam la tine. Dupa un timp plecasei cu totul. Incet, sa nu resimt taisul lamei peste suflet, plecai incet, cat te lasam eu sa pleci. Nici n-a avut un pret macar, nici un folos. Ce frumoasa erai! Pentru mine nimic nu mai avea un sens. Aveam ceea ce-mi dorisem, baby. Libertatea, accesul la doctrina omenirii, la cotidian, aveam accesul la sani, la pandore creole, acces  pe care o dragoste nu mi  l-ar fi dat niciodata. Stiam ca orice depresie m-ar fi lovit, posibilitatea sa-mi stagneze avantul spre haos ar fi fost nula, asa ca traiam, in fiece clipa traiam din abundenta fara sa-mi dau seama ca traiesc fara tine.

Zile, nopti, saptamani, ani… adunate pentru nimicuri. De unde sa stie acel Razvan ca in fiecare seara traita la viteza luminii, ochii I se vor umple de lacrimi? De unde sa stie el ca va strange perna intre dinti de durere, de unde sa cunoasca??? Bun… traiam viata din plin. Langa tine n-am trait-o, langa tine am avut mereu reguli. Astazi mi-e dor de regulile tale, sa-mi bag pula!! Astazi te-as implora sa le impui, sa ridici peste mine macarale multe, sa tai culoarele imbolnavite, sa ma aranjezi iarasi. Sa nu ma mai lasi sa plec eu.

Sunt o povara. Pentru toti. Pentru mine insumi cu atat mai mult. Ma uit de fiecare data in oglinda si-mi dau seama ca mie nu-mi place lumea in splendoarea ei cristalina. Nu. Nu-mi place sa o vad dezbaracata, nu-mi place interesul ei nenorocit ( undeva anume interesul primeaza si o stii) nu-mi plac cluburile de noapte, nu-mi plac oamenii, nu-mi plac aplauzele lor frenetice, sunetul lor de disperare inaintea mortii. Eu cand voi muri o sa tac, n-are importanta, important este ca mi-ar placea sa mai vorbim. Sa dau drumul fibrelor canceroase de libertate care m-au inlantuit si ma condamna la o viata aparent fericita, dar chinuitoare in adancuri…..
………………………………………………………………………………..
Visez. Nici nu stiu de ce o fac. Poate doar pentru ca asa trebuie sa fie. Ai fost in fiecare femeie din viata mea si niciodata n-am stiut sa te pastrez. Mereu am ignorat adevarul. Acum cand umblu singur pe strazile din Eforie si ma gandesc la tine simt ca viata mea inca nu s-a terminat. Daca nu ma gandesc la tine, crede-ma, n-am nici un sens. Acum cand ma opresc sa trag un fum dupa ferestre resimt intelesuri. Inteleg acum ceva ce nu as fi inteles atunci nici in ruptul capului. Inteleg cat de mult nu voiai sa pleci. Ce ciudat este sa traiesti pentru altii. Sa nu-ti doresti sa-i superi, sa nu-i vezi plangand, sa nu-i vezi cazand dupa piedestaluri si sa renunti cu totul la tine. Acum te inteleg. Cand traiesti pentru altii ramai nefericit. Astazi m-am oprit pe o strada. Habar n-am cum se numea, dar mi-a placut sa ma intind pe bordura si sa privesc cerul in mijlocul zilei si al aglomeratiei. Mi-am simtit rasuflarea. M-am simtit privit din masini. Ei nu stiu. Ei poarta in suflet elanul pe care taman ce eu il dau jos. Am invatat sa fiu singur. Singur cu mine, singur impreuna, dar cateodata, cateodata as da orice sa adorm langa tine. Stiu ca toate aceste randuri nu-ti spun nimic acum, stiu ca probabil nici nu le vei citi, dar daca o vei face, vei intelege la randul tau mai tarziu. E scris ca noi doi sa ne intelegem cu intarziere. In sfarsit, mi-ar placea sa te intorci – e tot ce vreau sa spun si ma lungesc fara motive. Mi-ar placea sa te intorci in fiecare seara la mine, sa mi arati ca lipsa ta este o tampenie. Dar gatul strain… gatul strain te va inlantui si mai mult, pantera. Gatul strain o sa-ti aduca tie insati foamea de libertate, acelasi avant cretin. Poate ne vom intalni intr-o zi pe borduri. Zambeste-mi. Celelalte zambete au fost lacrimi….
Visez. Dracu mai stie la ce ora. O sa-ti dau totul candva. Ahhh..