brrr

Iarna. Misto senzatie. Ca o oaza la care am ajuns in sfarsit dup atat calvar, caldura si stres. Am traversat desertul. L am traversat.

E timpul sa calculam cat stam aici in imparatia asta minunata si albastra, aici unde totul respira Craciun, viata si eternitate. Bineinteles ca s la munca? De unde altundeva pot privi freamatul orasului, de unde pot privi cu invidie spre apartamentele cu lumini aprinse in care cineva bea un pahar de vin. Cineva citeste. Cineva taman vede filmul pe care l am vazut mai devreme…

Ce dor imi e de iernile alea in care nu mai.trebuia sa plec nicaieri. De serile alea de iarna cand stateam cu baby la xbox. Cand nimic din toate astea nu ne afecta sau ne influneta. Cand sa fim amandoi era de ajuns. Azi cand ma gandesc la toate astea imi vine sa iau un topor si sa daram cu el peretii. Sa sparg poate si cateva mui pe care nu le mai suport. Sa distrug toti dintii care mi ies in cale pe o raza de 10 km.

Azi cand ma gandesc unde s eu si unde ele , vietile mele, aproape ca ma buseste plansul. Fireste c am creat anxietatea.. stresul, teroarea.. fireste ca nimic nu e cum tre sa fie. De aici din abisurile obscure ale realitatii.. camioane si soferi. Docheri. O industrie care ma infioara. Baga ti pula.

Baby… O simt. Probabil vrea sa plece. Probabil alt camin, unde toate luminile sunt albe si nimic nu doare. Nici ticaitul ceasului din perete. O flacara ntr un semineu. Un clinchet din pahar. Un acord de vioara… poate doi trei fulgi prin fereastra…

Poate o sa te pierd din nou, Baby. Cine stie? De cate ori am mai facut o… poate o sa dispari a mia oara. Poate nu… sa nu devenim lacrimogeni. Sus paharul pentru vremuri mai bune.. exact asa cum ai spus. Sus sa fie!! Sus sus sus!!!