Lebede negre

Iubita mea, ma simt stingher, solitar si retras. Sunt stari onirice, loiale mie insumi. Ma gandesc la tine din ce in ce mai mult, cu fiecare clipa tot mai mult si fiecare secunda din urma porneste spre trecut ca o cometa. Astazi numai conteaza decat prezentul. Noi si prezentul nostru. Medianele trasate pe orbitele noastre ca niste turnuri de protectie impotriva celor dimprejur. Camera mea e vraijte. Chilotaraie si multe tricouri, sosete vechi – amintiri vechi. Carti moarte, ajunse sus in rai. Uneori ma amuz si imi imaginez ca tu ma vezi cand incerc cu stangacia si neindemanarea mea sa fiu mai ordonat. Nu pot, sticla de alexandrion a prins radacini intre acesti patru pereti. Pe ei nu sta nici o icoana, dar in mai multe locuri sunt desenate x-uri, puncte in care imi imaginez ca esti cand trebuie sa ma rog. Si eu ma rog la tine…

Mereu mi-am imaginat sfarsitul lumii undeva departe. Cu tine departe. Intr-o cabana atarnata in copaci, in jungla. Acolo, imbratisati, sa traim ultimele clipe din realitatea noastra asa cum o stim. Sa nu mai facem paralele disperate intre noi si imaginile noastre de pe Facebook, messenger sau alte cacaturi, pentru ca, intr-o oarecare masura – parerea mea este ca intr-o masura foarte mare, dar stiu ca tu vei refuza termenii – virtualitatea ne inghite. M-am saturat de taste. Tastele coloreaza departarea si noi nu ne mai putem tavali in esarfe. Da, sfarsitul trebuie sa fie departe, deghizat in zeita noastra protectoare la calcaiele careia noi sa asternem presuri obscene. Sa ne desenam trupurile pe globul pamantesc, bucata cu bucata, centimetru cu centimetru, trupurile noastre asa cum sunt ele, cu intimitatile noastre in vazul tembel al ultimelor clipe si sa speram ca peste un timp – mii de ani, cand omenirea va renaste iarasi, ruinele noastre vor fi descoperite precum oasele mamutilor de acum si, printr-un noroc sau sansa, sa stam in vitrenele muzeelor moderne. Iti jur ca pe oasele mele se vor citi destinele noastre. Pe ale tale, cine stie… destinele copiilor ce-ar fi iesit din noi.

In mine erup atmosfere. Lumi si vieti noi. Dar tot sanii tai imi proiecteaza viitorul si tot fesele tale imi arata scurtaturile. Din tine si cu tine a inceput totul. Si mi se pare atat de straniu ca tu, cea mai frumoasa femeie, ai ales sa vii la mine. Sa te porti langa mine, sa te imparti cu mine. Mortul din mine a respirat mereu aerul de care ceilalti aveau atata nevoie si, teoretic, ar fi posibil ca in ratiunile terrei sa traiesc numai eu. Povestea din ochii unui leu. Sa controlez eu fiecare persoana in parte si, in subconstient, toate mutarile creierului meu sa te fi adus langa mine. Eu nu am avut ursitoare, nu ma incred in ele. Nu cred nici in tiganca jegoasa din orasul presarat cu ingeri care mi-a prezis un sfarsit timpuriu. Nu cred nici in Allah-ul pe care hogea il cheama in geamii – nici macar nu stiu cum se scrie allah sau hogea si nici nu am de gand sa caut – poate sunt putin ignorant – dar nu voi cauta pe google date despre personaje imaginare sau despre preoti din lacasurile de cult straine, oameni care habar n-au sa-si traiasca libertatea. Eu sunt liber. Liber sa gandesc cum am chef sa gandesc, liber sa tin ce regim vreau eu sa tin, liber sa plang cand am chef sa plang sau sa beau ce cacanarie de lichior am chef – chiar daca-mi place sau nu. Tu o sa-mi spui ca este vorba despre gust. Ce gust? Care gust se diferentiaza de un altul si ce anume il schimba cand organismul nostru asimileaza acelasi soi de rahat impartit, vezi Doamne, in delicatese, mancaruri bune, mancaruri nesanatoase? La ce folos sa ma hranesc cand sufletul meu este pentru eternitate flamand si nici chiar daca ai sta ceas de ceas nu mi-ar fi de ajuns? Ar fi vreo diferenta daca as alege pe cineva din multime, aleatoriu, si m-as hrani cu lucrurile care lui ii plac cel mai mult, preferintele lui, gusturile lui, slabiciunile lui? Tot ce pot sa deosebesc esti tu de ceilalti. Pe tine de ceilalti. Tu, singura femeie frumoasa din realitatea mea asa cum este ea intiparita in biblii.

Aproape ca ninge la Constanta. Si suntem aproape in 2011. Cu cateva grade mai putin am putea sa schiem pe asflat si sa ne pescuim la copca de pe marile bulevarde.Cu siguranta, in casa la tine s-au aprins lumini si nu stiu de ce as vrea cu o oarecare sensibila gelozie sa vad daca este cineva la tine si daca este, pe cine cauta el. Esti atat de frumoasa, de fermecatoare si de cocheta incat imi vine imposibil sa cred ca sunt singurul barbat indragostit de tine. De fapt, in aceasta privinta nu sunt dubii, fireste ca sunt multi indragostiti de tine. Pe mine ma macina tembela idee ca ai putea tu sa fii atrasa de altcineva. Dar, daca este sa fiu corect, tie nu iti pot impune nimic. Nimic, iubita mea. Tu esti singura femeie din lume careia nu am cum sa ii cer nici macar un favor, si zic favor desi prin mintea mea circula efecte si rezonante obraznice. Sunt complet dezarmat in fata ta, nud ca o fecioara din picturile antice. Si, iata ca acum pot sa traiesc, as pierde atat de mult daca as muri in continuare…

Ultimul strop de alexandrion la capul meu orbit de laptop. Inca o tigara din cea mai frumoasa perioada din viata mea. Momente stranse intre ele cu o forta neinteleasa, care si-au creat acum propria densitate si care ies din mine fara coaja, singurele lucruri capabile sa inghita gaurile negre. Momente din ora mea amestecata cu a ta si probe de antimaterie. Sperma noastra filtrata de lenjeriile tale nocturne, extrem de indecente, dar demential de provocatoare. Pentru mine nu o sa existe niciodata altcineva. Pentru mine nu orasul in sine este doctrina unei vieti implinite, ci orasul in care traiesti tu, indiferent care ar fi acela.

Acum da-mi drumul. Bratele tale ma sugruma. Dedublarea ta in mine insumi este un chin, dar in acelasi timp, fericirea mea. Il voi trai si-o voi trai pana la capat. Sigur ca tac. Sugruma-ma… cad cortinele!!!!

Si nu ma intreba de ce lebede negre. Oare sunt eu singurul om din lume care ar dormi in pat cu ele???

Explore posts in the same categories: Prin paduri intunecate