Impreuna printre alge si melci

Impreuna printre alge si melci a fost cel mai mare vis al meu si, totodata, cel mai mare proiect de natura sentimentala la care m-am lansat. O idila inceputa in mijlocul halbelor de bere, pe o canicula terifianta, la poalele poeziilor de la miezul noptii. Astfel ca, desi dintre noi reieseau foarte bine palmele disperarii contemplative sa ceara ajutor, nisipul peste care ne asezam trupul le stingea doza de neincredere si basm. Pentru ca niciodata nu am mai simtit atat de profund o pereche de ochi pierduta in zare. O pereche de ochi in stare sa planga ori de cate ori as disparea dimprejurul ei.
Ne-am iubit. Am auzit greierii cantand la poarta noastra si-am patruns in mijlocul trompetelor in care suflau. Atat eu, cat si ea am defilat la periferiile plajelor in care numai noi ne lasaseram emotiile. Impreuna am dedus firavitatea la care sunt supuse speciile umane. Am inteles ca dragostea necesita miliarde de sperante si ca acestea se pot strivi in vanul respingerii. Era obligatoriu sa invatam sa fim abstracti. Si asa am facut. Am zacut cand ne-am certat si-am inverzit in briza unei mangaieri.
Apoi, cand nu mai aveam nici un dubiu asupra drumului nostru comun prin viata , un vrej de praf tampit pe nume Marian a ucis trairile mele puternice. Nu stiu daca el a fost vinovat sau simplul fapt ca totul in viata este imperfect, din toate punctele de vedere. Acelasi Marian ar fi putut oricand sa aiba nume chinezesc. Sa se strecoare in alte moduri printre felinarele cu care imi alcatuisem cazemata. Dar asa a fost echitabil. A venit, a vazut, a cucerit. Simplu. Nu e nevoie de prea multa gingasie sa iti personalizezi un lucru, dar cand acesta este plin de suflet iti trebuieste intr-adevar ceva special.
Ne-am iubit. E tot ce pot spune. Ne-am iubit. Atat a ramas pana sa-mi dau seama ca in interiorul poeziilor iubirea n-are spirit. Ca in interiorul versurilor, fiecare parte isi pierde numarul de aripi pentru care a indurat atatea cuvinte. Atat a ramas ca sa inteleg ca nu toate femeile sunt motive pentru cretine orgolii sau batai stradale. Atat am spus ca sa-mi dau seama ca impreuna printre alge si melci nu exista cu adevarat si nu ar fi existat vreodata, indiferent de coabitarea noastra. Sau de gesturile noastre comune. Sau de zambetele noastre. Sau de cerceii nostri. Impreuna printre alge si melci exista doar ca sintagma, pentru ca masinile si argintariile ii schimba intelesul. Un fel de… raman langa tine doar daca ai bani. Apoi putem sa colindam scoicile. Si… intr-o astfel de lume, nu ma mira acest lucru. Chiar mi se pare just. Eu zambesc, amintindu-mi de ea si de visele noastre, ea zambeste privind la portierele straine. Eu am iubit-o pana la stele, iar ea a ramas pe scaunul din dreapta al masinii lui Marian.

Explore posts in the same categories: Jurnal de bord