Seara in care celelalte tac

Si uite-ma in 2009. Debut de zi cu forta de a-mi tipari in minte si mai bine amintirile anului trecut. Nu stau sa-mi umplu sufletul cu asteptari pentru noile anotimpuri, ci pur si simplu evadez inapoi in trecut. Lucru eminescian. Imboldul in care artistul isi simte radiatia ratacita in vid.
Sunt singur. Nu-mi doresc sa expun sub nici o forma aspectul ori originea unei femei in contextul in care marea mea dilema de acum este nostalgia vremurilor trecute. Asadar, o asez pe Baby pe fotoliu pentru urmatoarele randuri si ma multumesc ca privirea sa imi oscileze in diferite parti ale altor substraturi. E atat de incapatoare planeta asta, iar noi pur si simplu ne invadam unii pe ceilalti. Cred ca e o vina abstracta, pe care fiecare dintre noi o poarta atunci cand este mai putin vinovat de ceva.
Mai cruda decat iarna este insasi acea iarna in care nu ninge. Trebuie sa te privezi de la o multime de lucruri. Vinul fiert nu tine loc de fulgaraie, nu tine loc de incetosarea privirii dupa lungi plimbari absurde prin padurea hiperbolizata a omatului, si nici macar de serile petrecute la televizor, pentru ca este singurul lucru pe care doresti sa-l mai faci cand intri in casa. Picioarele iti sunt sloi, iar artificiile… Doamne! Artificiile. ”Au fost frumoase”, iti spui in gand, dupa care zambesti si te asezi in pat. Ai tot timpul la dispozitie sa iti aprinzi o tigara, sa verifici mail-ul, messenger-ul si toate prostiile inventate pentru corespondenta. Iti este usor. Centrala este in functiune, in casa este o temperatura ce iti permite luxul de a te etala in boxeri, asa ca lasi imunitatea sa circule in voie prin tine. Vrei doar sa uiti ca pana si creierul tau incearca sa te uite. Vrei sa fii tu insuti cateva secunde, iar atunci sa-I dai dracului pe toti. Iti tresar in memorie locuri in care ai fost odata, dar habar nu mai ai cum ai ajuns acolo, din ce cauza, datorita cui si pentru ce. Te simti bine in tine, stii ca este momentul cand toate sunt instelate si surad gingas. Lipseste un coniac pe care, bineinteles, il scoti din vitrina plina de sticle si il asezi pe masuta de sticla din sufragerie. Lasi capul pe spate si realizezi inca o data ca nu e de ajuns. Zumzaitul ingerilor iti arata cat de fina poate fi o seara la lumina lumanarilor. Te cuprinzi in brate si te saruti. Tu insuti. Tu insati. Iti doresti cu adevarat o carte buna, in care sa iti lasi umbra sa se piarda. Sa alerge tanara si nepasatoare. Te ridici usor si cauti in biblioteca. Sunt o multime de carti bune. Sunt carti pe care nu le-ai citit niciodata. Sunt carti pe care nu ai vrut sa le citesti vreodata. Sunt carti pe care le-ai citit si iti doresti sa le mai citesti o data. Sau poate de doua ori. Sau sa le citesti in continuu. Nu te poti hotari , insa parcurgand dintr-o privire tot ce exista in rafturi, alegi ceva ce ti s-ar potrivi pentru aceasta seara. Ceva ce iti permite sa te coagulezi total in fiecare paragraf existent si care sa iti raspunda cu aceeasi promptitudine. Dreapta, fixa si in acelasi timp mobila, ca si tine.
 E ca si cum te-ai opri cateva secole in loc si ai privi fotografii cu tine de la inceputul omenirii, realizand totodata ca fiecare centimetru din lungimea vietii trebuie iubit. Observi ca exista doar acea atingere, doar acea briza, care are propria ei importanta si isi duce propriul chin, in carapacea ei sublima, ce o deosebeste de celelalte fenomene asemanatoare. Timpul se scurge, orele sunt aruncate , tu ramai acolo inauntru, odihnindu-te, visandu-te, traindu-te. Ai promis ca nu vei vorbi despre Baby , insa nu poti sa treci peste ea fara sa-I pui in discutie frumusetea. Fara sa-I saruti ochii mari si buzele si tot ce are legatura cu ea. Nu poti sa zbori inainte de a-I linge iarasi degetele de la picioare si de a o vedea din nou cum incepe sa tremure firav, ca un spic de grau. Ti se pare ca e langa tine de cand te-ai nascut. Ca nu a trebuit sa astepti atatia ani ca sa o intalnesti. Ii recunosti orice gest, pentru ca fiecare membrana nascuta in ea este dedicata tie, tu trebuie sa arzi bubele fecundate de vreme. Si cunosti sentimentul atat de bine. Iti place in mod deosebit sa o protejezi, lucru care o fascineaza in toata puterea fiintei ei miliardice.
Te lasi pe spate si traiesti clipa. O simti cum se aseaza langa tine, cum vibratia ei neologica te impinge pana in fundul peretilor , unde coatele tale sunt mici parti de sequoia, iar impulsul primit direct in magma lor survoleaza intreg teritoriul tau de gandire. Nu sunt cuvinte intre tine si ea. Exista semne care isi urmeaza drumul, indiferent de cat a trebuit sa parcurga pana cand s-au intalnit. Se ridica lent, toate lucrurile sunt lente in acele momente, incepe sa se joace cu tine, sa innoate in tine ca-ntr-un ocean. Valuri de tsunami, fara rateuri. Nu te mai poti ascunde dupa stalpii iluziei. Pui mana, strangi. E carne. Iti apartine. Saruti din ea. Musti. In urma ramane forma dintilor tai, mulati adanc in fese. E real. Te pierzi in densitatea sanilor ei, in aurora boreala perceputa de sfarcuri doar pentru tine. Doar ca tu sa te bucuri de toata aceasta imagine. Fara nici un fel de exagerare. Te daruiesti total. Intri si iesi din ea. Iesi si intri in ea. E un joc al imensitatii respiratiei. Nimeni nu cedeaza. Stai acolo pastrand explozia pentru un orgasm minunat si comun, al amandurora in acelasi timp. Boabele de transpiratie se nasc si mor in clipele in care omenirea intreaga este doar un deficit. Iti pare rau ca pe langa voi traieste si altcineva. Regreti fiintele lor incapabile. Regreti vazandu-te incomprehensibil prin ochii lor. Nici o particula din ei nu merita sa fie asociata cu tine. Nici o celula.
Linistea s-a asternut ca o perdea. Pe tavan apar discursuri lirice. Nebunia face parte din frumusete. Un somn imbratisat fara final. Ti-ai dori ca noaptea aceasta sa fie ultima. Sa se repete la nesfarsit, pana cand i-ai putea atinge unicitatea. Desfasuratorul ce ar enunta ideea de noapte. O noapte cat un mileniu. O noapte cat  o viata.
Soarele rasare dupa-amiaza. Aceleasi miscari ritmice. Si te simti prins pe sarma. Esti la uscat. Carligele iti sustin umerii. A meritat. A meritat!!!

Explore posts in the same categories: Jurnal de bord

15 comentarii pe “Seara in care celelalte tac”

  1. capatullumii Says:

    am mai intrat azi pe aici pe la tine de cateva ori cu gandul sa scriu…dar crede-ma ca de fiecare data imi inghetau degetele pe taste sau poate-mi inghiteam eu cuvintele…o sa razi, dar…ma simt golita, da, asta cred ca este…ma golesti de cuvinte si nu stiu daca intelegi cum simt iar alte cuvinte sa-ti explic, eu nu gasesc acum…
    cred ca tu spui totul prin ceea ce scrii si nu mai ramane nimic de spus, poate asta e goliciunea din mine pe care o simt dupa ce te citesc…

  2. rasarit Says:

    nu stiu ce sa zic. daca ramai fara cuvinte e semn bun!

  3. capatullumii Says:

    crezi? 😛 semn bun pentru mine, pentru tine sau pentru cel de langa mine?! :))
    vezi c-am scris in alta parte…scuze, sterge daca poti :))

  4. Raluca Says:

    o noapte pana la sfarsitul eternitatii…

    la multi ani si tie! 🙂

  5. dianette Says:

    Am calatorit amandoi….. In mine a fost liniste. Cel putin asa mi-am imaginat ca are sa fie.. De fapt a fost exact la fel. Calatoriile in noi sunt atat de pline.. O liniste ce tipa, as spune..
    La Multi Ani!!
    cu intarziere, da..

  6. rasarit Says:

    ai ajuns. credeam ca spitalele in austria isi deschid portile mai repede decat cele de la mine. Ce pot sa-ti spun dianette? Ma bucur ca esti bine! Oricum ai dat cu bata-n balta dar pana la urma te-ai salvat. La multi ani si tie!!!

  7. dianette Says:

    Eu?? Eu am dat cu bata-n balta?! Desigur.. mereu eu..
    N-ai fost atent, de Elvetia era vorba, mereu le incurci…. Nu exista spitale ce pot vindeca nevoia asta de comunicare..
    E altfel.. Mereu altfel. Nici nu ma mai supara ca-mi spui asa.. si stiu ca nu o mai faci ca sa ma superi… Ninge, nu mai ploua.. Nimic nu ramane el insusi.. mai mult decat o foarte singura data.. parca.. asa era…

  8. rasarit Says:

    cat de corect! o foarte singura data! ma faci sa plang D. astazi sunt trist. mi se intampla tampenii. incerc sa le ascund!!! incerc! pana atunci … stai in preajma ca nu se stie!

  9. dianette Says:

    Imi pare foarte rau. Nu aveam intentia. Stii ca sunt de partea ta. Mereu am sa fiu. ”

  10. dianette Says:

    Vezi ca plec. Trebuie. Ne auzim mai incolo. Ne plangem mai incolo.. u know..
    Anyway.. was nice..:)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: