Ultimele forte

Publicate ianuarie 5, 2013 de rasarit
Categorii: Jurnal de bord

Cum se fut eschimosii? Ma gandesc la chipurile alea arse in zapada. Carcici in igluuri. Singura melodie o canta pielea pe gheata rece iar amprenta lasa in urma samanta rascoalei. Rasfoiesc fotografii si imi pun intrebari. Tipele astea sunt batrane, pe fata lor galbena ridurile lasa senzatia de ceara ghimpata. Si se inmultesc, se inmultesc, se inmultesc..

……………………………………………………………………………….

Caut disperat o tigara. N-am. N-am bani, n-am haine, n-am benzina. Mortii ma-sii, sunt pe moarte si totusi viata vibreaza in mine. Inca sunt tanar imi spun. La telefon raspund doar umbrele si noi.. noi.. ce dracului s-a ales din noi? Nu ma gandesc la asta, curand apune soarele si iarasi intunericul o sa-mi verifice oasele. E frig. Frig afara, frig in casa asta. In mine e ger, nu reusesc sa-mi aprind flacarile. Imi spunea o femeie ca doar dragostea aprinde organismul. Daca-i asa, am belit-o. Pe mine nu ma mai iubeste nici cofetareasa, nu stiu de ce fac referire la ea… dar ma gandesc instantaneu la sanii aia bombati, feriti de viscol si zapada. In fata lor, soarele poarta sapca. Come on, coaie, lasa-ma sa te cuprind in brate. Razele tale au spalat de pacate atatea dimineti nenorocite. Tii minte?

De azi nu-i mai scriu ei. Am langa mine o torpila, dinamita feminina. Femeia asta il poarta pe Dumnezeu sub piele si nu stie inca. Un diamant neslefuit. Asa eram si eu candva. Dupa slefuire m-am dus dracului. Inspiratia moare fara alcool. Si ca sa mi-o economisesc mi-am daruit sute de Jack. A murit inecata. Apoi au scufundat-o valurile de lacrimi care au udat cearsaful. Inspiratia.. pictorii mor de foame si scriitorii nu exista in lumea artistilor. Hemingway a murit de sida intr-un pat din propria mea memorie. Miller era un amarat in pat, un sclifosit imbecil care si-a stampilat istoria cu penisul. N-a facut baloane. Penisul a decedat in bratele blonde. Mareele au pastrat echilibrul. Pana m-am nascut eu si raiul si-a deschis portile. Atunci a inceput razboiul. S-au cacat pe ei de frica unchii mei, matusile, chiar si cei de la periferia orasului. Voiau sa fiu fata. Mama s-ar fi jucat milenar in parul meu, mi-ar fi prins in codite frunze de nuc, boabe de orez chinezesc si dracului mai stie ce absorbant de calitate. Eu am vrut sa fiu eu. Nu m-au amanetat ei. M-am amentat eu mai tarziu cand am descoperit femeia si am fost dispus sa-i daruiesc sufletul meu, intreaga mea valoare centenara pentru un sarut. Am acceptat. Racolarea a fost sublima ca un ritual – mereu acelasi – o plimbare cu masina, un suc, poate o plimbare sub cerul instelat cu astea mai crispate si pudice. Si multe sacrificii. Barbatul nu invata niciodata. Iar zodia… Zodia e scrisa-n stele de ursitoarele tristetii. Ca sa fii smecher ai nevoie de suflet. Mult. Sa dai si sa renasca. Sa ai un suflet fara capat, mare si lacom si sa inghiti daca e nevoie ce ingurgiteaza altii. Sa formezi, sa te formezi. Nu-i de mirare ca toti smecherii care ne inconjoara sunt smecheri prosti. Smecheri ocazionali, smecheri financiari, smecheri literari. In pula mea, mai e cineva smecher? S-aud un sunet, e cineva smecher??? Smecher, cine e smecher????

N-am ultimele forte. Nu le-am avut niciodata. Mi-au lipsit. Am compensat intotdeauna cu alte maini din mine, cu alte picioare, alt suflet de leu. Mereu m-am acoperit. Candva unii m-au lovit cu tot ce-au avut la indemana. Au scris pe mine legile lor si m-au lasat sa zac in propria mea balta de sange. Nu i-am inteles. Nici azi nu stiu de ce eu. Dar a fost clipa cand s-a declansat autoprotectia. Mi-am jurat ca n-o sa mai doara. N-a mai durut. Am devenit imun in cateva secunde de degringolada. Am ras acolo jos in balta mea, am cantat serenade si m-am intins balacindu-ma ca un copil la mare. Nu, n-am ultimele forte. Nu le-am cunoscut. Sa ai o ultima rabufnire si cu care sa te salvezi. O ultima furie ca degetele palmei care s-au strans si s-au ridicat impreuna cu bratul cand Barca le-a dat 5 lu Real omorand palmaresul lui Mourinho. Barca, Barca am strigat atunci cand meciul venea dupa eliminarea din liga cu interul ala rusinos de frumos.

Sa nu renunti niciodata la visul tau!!! Ma auzi? Sa nu renunti niciodata! Esti viu, esti vie. Nu renunta! Inainte cu orice pret, cu orice mijloc, cu orice motiv. Orice ar fi nu renunti. O sa intampini adversari mai puternici, viata ne-a dezvoltat abilitatile in nenumarate moduri, nu renunta. Cazi si te ridici. Te ridici si nu renunti. Esti armat. Unde au fost ei cand tu cucereai lumea? Unde erau ei cand tu escaladai abisul? Unde erau ei cand tu erai in varful lantului trofic? Oricine poate fi invins! Oricine poate fi daramat, umilit, injosit. Pastreaza-te deasupra. Nu e nevoie sa dai lovitura de gratie, l-ai omori, dar esti leu, descatuseaza-te, musca din ei.

Eu respir. Inca mai pot. Victimele colaterale nu conteaza. Ma uit imprejur. Nimeni. Dar cum rasare ea, n-o sa stiu in veci. De unde vine, pe cine iubeste, pe cine poarta in ea… E viata ei. Si ea respira. Prin mine, prin ei, prin tot ce respira pentru ea. Prin fiecare colt de luna, picatura de apa, prin orice raza, orice lumina, orice patrat de intuneric. Ea e tot ce conteaza. Chiar daca uneori nu stiu cine e. Chiar daca de cele mai multe ori e o straina, o alta pizda. Chiar daca ma poarta pe calea ei ferata in lanturile departarii. Chiar daca las trenul sa ma franga pentru ea, pentru buzele alea pe care le-as lipi de mine, le-as otravi si le-as lasa sa ma mestece. Ea e tot ce conteaza. Se uita in oglinda. Nici ea nu se cunoaste. Nu stie ca-i a mea, nu stie c-a ramas a mea, dar ochii ei o cunosc si poate ma cunosc si pe mine. Se uita in oglinda. O parada exotica dimineata devreme. Isi pregateste micul dejun si se intreaba cand au trecut anii. Raspunsul n-o sa-i vina niciodata.

……………………………………………………………………………………

Daca as fi un eschimos m-as tavali la polul nord. M-as tavali, m-as dezbraca si m-as lasa fluturat de avalanse ca un steag. Sunt omul avalansei la urma urmei. Gol, rece ca zarea, as face o gaura in iceberg, mi as infige penisul acolo cu ultimele forte – pe care atunci le voi cunoaste – si as fute globul asa incet. Ca o briza. Ca o uitare!!!!!

Fara coaie

Publicate decembrie 19, 2012 de rasarit
Categorii: Jurnal de bord

De cand m-am intors, abia daca reusesc sa mai scriu ceva. Ma gandesc necontenit la strazile pline, inimi de mari orase, pline pana la refuz de fantezii, de tragedii, de drame. E prea simplu sa traiesti izolat. Prea moale pentru un suflet de leu. Drumurile la market mi se par istovitoare si singuratea ia o amploare inimaginabila. Timpul este dusmanul nostru, baby. A fost si va ramane. Ninge. Cat am asteptat asta, iar acum, in deplinatatea nostalgica a momentului, as vrea sa fie cald, vara. Sa ejaculez printre valuri, incatusat de o poezie fidela. Dracu sa te ia, baby.

 

Mi-am turnat un pahar de vin, dar ziua trece groaznic. Noptile sunt infinite. O sa sfarsesc urat. Cel putin asa mi se pare daca ma iau dupa ultimele texte scrise. O baza de tratament pentru suflet care da rateuri. Nu se unge nimic. Intreg sistemul imunitare ridica steagul alb. E dulce totul. Praful. Telefonul. Tigara. Uneori simt cum literele isi au propriul succes. Atat mai conteaza. Literatura. Cupa de sampanie. Noi.. noi suntem niste ratati. Mereu am fost. Carapacea noastra plina de sentimente e ca o limba de vitel sacrificat. Sunt la capatul marilor aspiratii. Sa conserv o evanghelie in timp ce cei mai tari si-o trag pe nerasuflate. Ultimele futaiuri dateaza din erele vechi, ochii acoperiti de copertina, parca de o idée a vreunui colectionar mort trist pe strazile Parisului la cateva strazi de inima lunii. Apoi simt dragostea cum moare. Cum se risipeste pe pardoseala. Uneori ma bufneste plansul si tiparesc in graba ciornele delirului sa nu cumva sa uit cati am fost. Doi.. eram doi. Suntem doi…

 

Fara coaie. O dragoste fara coaie n-are sanse de supravietuire si tu stii. Mai ales intr-o lume in care mirajul este piesa de rezistenta. Sunt flamand, flamand de tine si de trecut. Flamand de present, de pamant locuibil, de intensitate, de intuneric. Sunt flamand de pizda ta, de felul in care se deschide cand arunci departe lenjeria. Flamand de moment si clipe bete. Resturile din canalizari. O lume si o viata de halit. La impins tava pe palierul uitarii, singurul care face romanii sa se simta vestici. Noi, rasa noastra condamnata, rasa noastra distilata, amestecata, falsa si trufasa, noi invingatorii marilor razboaie, noi cu inimile noastre de sclavi mandrii, noi si rasa noastra, baby, noi, cercetatorii, culegatorii de citrice, capsunarii, noi criminalii, bucatarii, fotbalistii… noi.. o sa murim veseli fara sa ne cumparam iluziile. Nu mai e nevoie sa-mi doresc un loc in care sa mor de foame, baby, locul ideal e aici, in patul si-n camera asta albastra, cu ghirlandele ei fandosite de pizda beata, cu orchestra ei accidentala si pana la sfarsit, plina cu pulbere de stele. Sa ai talent e tot ce e important. Talent. Chiar si la latrat. Talent talent talent. Venele urla. Venele parasesc corabia la sfarsit.

 

Brusc te vad pe tine. In departare doi sori bat tobele mersului tau. Esti in unul din amurgurile tale bune, pe unul dintre valurile care te-a adus aproape, unul din valurile alea monstruoase. Imaginea ma cuprinde. Aveam nevoie atunci de ragazul pe care acum mi-l ofer. Atunci a fost clipa zero, inceputul ala obosit incepuse la randul lui mult prea tarziu. Stiu ca va veni o zi in care totul se va sterge. Totul, absolut totul. Trecutul va fi o poveste care ma va provoca sa ma intreb: tu chiar ai trait aceasta viata? Chiar a fost a ta? De ce n-ai luat o decizie la timpul ei? De ce n-ai oprit totul? De ce n-ai mers cand a trebuit sa mergi? De ce? De ce? Va fi  prea tarziu ca sa ma insemne ceva. Prea tarziu ca sa-mi mai spun macar mie insumi daca a meritat sau nu, sau poate totul va fi atat de vechi incat nici nu o sa-mi amintesc ce anume ar fi trebuit sa merite. Viata are un capat, baby, si nu noi hotaram cand si cum va veni. Sacrificiul supreme este ca m-am oferit sa o traiesc asa cum ea mi s-a dat mie: goala, nula.. o vasta incapere in care sa rastorn probe, fotografii, futaiuri, amintiri. Eu am asezat Dunhill-ul, Jack-ul pe doua coridoare. In celelalte randuri te-am pus pe tine si tot ce a avut legatura cu tine. N-am avut nimic de adaugat. Fibrele acestor lucruri alese s-au oglindit in mine si viata mea a fost ghidata de invelisul tau sub protectia invizibila a mahmurelii. Nu sunt precursori. Nici nu voi izbuti sa descifrez un mister. Doar ca asa.. acum.. aici.. mi-e dor de inima aia verde, tanara, pe care universul insusi si-a inceput cantarea.

Traiasca femeia!

Publicate noiembrie 14, 2012 de rasarit
Categorii: Jurnal de bord

Stam in picioare. Dansam. E la fel de frumoasa precum era cu sase ani in urma, in noaptea aia memorabila in care isi amanetase verigheta ca sa luam cina la noul restaurant evreiesc, undeva in inima Constantei. Era imbracata intr-o rochie rosie, dintr-un material subtire prin care ii vedeam bikini strabatand elegant stramtoarea Gibraltar. Parul ii cadea in valuri pe spate ca o cascada salbatica si imposibil de stapanit. Abia descoperisem placerea fermecatoare a amorului iar ea, naluca rosie se imprima pe fotografia eternitatii. Nu stiu daca isi aminteste noaptea aia, era o mana de om, tanara si vulcanica, traind cu intensitate algebrica fiecare clipa pe care viata i-o intindea la picioare, avand planificata fiecare secunda incat nici nu stiu daca-i ramanea timp sa se odihneasca. Tineretea isi depunea icrele ca o sirena beata pe chipul ei. Eram dezorganizati, lunatici si ne complaceam inaintea unui viitor pueril, fara nici un fel de garantii, certitudini ca vom ramane amandoi. Ma iubea pe atunci. Ma iubea mult. Uneori in viata amintirile se plimba in noi cu telegondola. Amintiri de sus din zgarie nori cazute in dizgratia pasionala a spiritului. Stau in camera asta. Fumez, beau si scriu. E o distanta mare intre mine si ea. Gloria vremurilor bune pare de mult apusa. Realitatea-mi arata ca n-a mai ramas nimic din noi, dar ea e la fel de frumoasa. E cea mai frumoasa femeie nascuta vreodata pe vreo planeta. Dansam. Valsam si in surdina se aud melodii reci si triste. Ma uit in ochii ei. Au fost muti ani la rand si acum vad pentru intaia oara o lumina. Probabil ca e ultimul dans. Cat timp am stat despartiti? Cat timp vom mai fi despartiti? Dau timpul inapoi cu sase ani in urma, intr-o seara geroasa de ianuarie cand ma astepta in gara sa o iau acasa. Abia ne mutaseram impreuna. Ningea. Ningea si eram fericit ca o vad. Mergeam spre ea hotarat sa-i spun ca ma contactasera niste pasarici din Inel II ca sa le scriu povestea. Urma sa semnez un contract. Ma simteam liber ca pasarea cerului. Liber sa ma iubesc cu ea pana iesea din mine tot sufletul. Mi-a afisat privirea ei rece si amara. Era aceeasi privire invelita in lacrimi ori de cate ori aduceam in discutie o alta femeie. Sfarsitul lumii se desfasura in ochii ei si am inteles atunci in tineretea mea idioata ca dragostea striveste sufletul cateodata chiar daca nu are motive sa o faca. Am luat-o de mana si am cotrobait prin maruntaiele orasului, tinandu-ne strans de parca urma sa ne despartim pentru totodeauna. Si atunci s-a uitat la mine cu ochii scosi din adancuri spunandu-mi: Te iubesc… m-am aruncat peste ea acolo, dand din maini ca o lebada prin zapada asternuta in zigzagul bulevardului. Radea din articulatii, oferindu-mi cel mai tandru si mai proeminent zambet pe care viata mi-l predestinase. Ma trezesc scriind si fumand. In fata ea si cu mine. Dansam. Iris. Nu ma uita. Megaorchestra. Simfonie si Felicia Filip mai tanara cu cativa ani. Cristi nu e operat iar burta ii cade dintre coaste. Habar n-are c-o sa paraseasca trupa. E imbracata in negru si de urechi ii atarna cercei cu zdranganele. Se uita la mine. Degetele ei imi preseaza coastele. O sa explodez. Surad si scriu inainte. Pe fereastra vad cerul la inceputul lui octombrie. Copaci rasfirati. Ultimele zvacniri ale verii. Palpitatiile sfarsitului. E seara si sunt intr-o camera goala. Aici am dus cele mai grele batalii ale vietii. Aici s-au scurs scenele unei iubiri delirante. Pana cand aceasta si-a ros propria carne ca sobolanii bolnavi de batranete. Iadul se ridica deasupra mea si imi infunda caile respiratorii. Merg inainte cu demoni pe umeri. Dansam si rad iarasi. S-a lipit de mine. Uite.. uite cum parul ii mangaie sanii. Uite-o pe ea mirosinidu-mi gatul. Cum se topeste pe mine. Si eu.. si eu.. uite-ma cat sunt de indragostit. Cat o iubesc de mult. Probabil nici nu-si imagineaza cat. Nici nu-i trece prin cutia craniana. Ma intorc la o dimineata de august cand m-am trezit pe plaja in Vama, dezbracat si cu o sticla de Jack in brate. Eram gol si pe spate ma bateau primele valuri. Eram biciut de mare si eu iubeam marea pana-n tample. Eram atat de mahmur incat abia daca ma puteam deplasa. Nu reuseam sa-mi amintesc cum mama dracului ajunsesem acolo. Inaintea mea niste pizde se stransesera intr-o hora nebuna. Canta Phoenix. Tiganiada. Apoi m-am intrebat unde e ea si nevazand-o nicaieri, m-am panicat. Inima imi batea puternic ca o inima de macara, de robot care scoate sunete de motoare. Am lasat sticla si am inaintat prin hora nebuna incercand sa dau de urma ei. Nu o vazuse nimeni. Explicatiile mele erau neintelese de ceilalti. Raspunsurile lor imi futeau creierii. Am inceput s-alerg si sa plang si sa caut un colt in care sa m-arunc. Sa lupti atat si sa dispara de langa tine ca un glont. Gandeam. Mi-am prins fruntea in palme. Omenirea isi pierdea intelesul. Fara ea viata mea era un hazard. M-am uitat la toate cucoanele alea, la meclele lor acoperite de caramida aia portocalie cu care-si acopera pizdele fata ca sa para mai tinere si fara cosuri. Singurul drum la cer era ea. Apoi am vazut-o pe ea venind spre mine cu doua cutii de Burn in palme. Ma gandeam ca-ti va fi rau, mi-a spus. N-am intrebat-o nimic. Am luat-o in brate si m-am uitat la singurul vapor care strabatea orizontul. De-ar fi putut lansa o torpila chiar in momentul ala, sa se distruga totul imprejur si noi sa murim asa, impietriti in memoria naturii, singuri, amandoi.

Obisnuia sa lipseasca de la munca pentru ca o dureau ovarele. Avea dureri cvasiimperiale si cateodata ma temeam ca o sa-mi moara-n brate. Himerele iubirii se aprindeau si paleau. Locuiam de doi ani impreuna. Jura ca n-o sa mai poarte in veci fuste scurte. O indemnam continuu sa doarma. Dormi! Ai tot timpul din lume sa lucrezi. Intr-o dimineata, nemaisuportandu-si propriile ifose, a luat o carte si a aruncat-o puternic spre mine. M-a nimerit direct in frunte, bulversandu-mi directia, lasandu-ma lat. Cand mi-am revenit radea ca o nebuna. Fa-ti o clisma mi-a spus. Am inceput sa rad. In numele iubirii tale. Si a altor mii care m-asteapta afara. Era lucrul care o deranja cel mai mult. Sa stie ca mai exista cineva in afara ei care ar putea sa confere persoanei mele orice fel de avantaj. Micile mele rautati aveau darul sa o incurajeze, se ridica ca o mumie, isi tragea toalele pe ea si pleca la serviciu, ghilotinata de ovare. Si imi trimitea sute de mesaje pe zi. Milioane de mesaje. Farmecul vietii se afla in oamenii pe care ii iubesti, i-am spus intr-o noapte. Iubirea mea pentru tine nu se va sfarsi niciodata.

Adevarul e ca-mi lipseste. Cateoata imi lipsea si cand era cu mine. Cand ma tavalea, se arunca peste mine, cand imi facea masaj.. simteam ca-mi lipseste. O iubeam mai mult decat exista ea in insasi fiinta ei. O iubeam mai mult decat putea sa se proiecteze si nu mai aveam cum sa-i daruiesc dragostea mea, surplusul iubirii mele, pentru ca o infundasem pana in crestet, un gram in plus ar fi condus-o la explozie. Mi ar fi murit.

Lacrimile imi curg pe obraji. O parte fac curbe si-mi aterizeaza in nari. O parte pe buze. S-a luminat afara si eu zac intr-o pustietate infinita. In viata suntem invatati sa cautam lumina. Sa urmam scanteia aia, coada de cer, care ne va ghida spre absolut, iar totul in spate va fi hau si prapastie. Totul pentru dragoste. Sa iubesti inseamna sa fii viu. Mi s-a aratat mie acea scanteie, coada de cer, dar ar fi trebuit sa ma indrept incolo fara ea. Am preferat sa merg cu ea de brat printre deseuri omenesti, scursuri, idioti, cvasifatarnici, aparent prieteni. Dragoste epuizanta. Plenara. Deliranta. Obsedanta. Inaintam. De la caramizile negre, samsungurile inceputului, o ardem in iphoneuri cu multi pixeli. Jack-ul a ramas la fel. Dunhill-ul si-a schimbat ambalajul. La fel ca mine. E prea brusc timpul. Prea rapid. Puterea mintii are o intarziere de ani si e fascinant cum ramane intiparita in sentimente in care crede, dar care nu mai sunt de mult la fel. Ma doare. Sa inchizi ochii inseamna sa inchizi cartea. Sa inchizi viata. Sa mori. Fara morfina. Doar tu. Galben, palid. Si inca sa crezi ca esti la fel, ca ochii tai exprima aceeasi adulatie nenorocita din alti ani, acelasi ton care facea planeta sa vibreze si pe ea sa se incolaceasca de tine. Cancerul se depune intre felinare ca o fluturare de aripa. Te invaluieste. Naste acel ce ar fi fost daca… si te oblige sa cresti, sa te dezvolti intre daramaturi. Cine nu intalneste mediul, clacheaza. Prietenii mei au clacat. Viata iti ofera prilejul sa futi. Daca nu futi, esti futut. Esti macerat ca un schelet. Zbbbbbannnnggg! Gata! Esti dincolo, sechestrat, falit, degradat, parasit, uitat. In dizgratie. Demn de mila. De lacrimi. Un tablou in urina. Fisa de externare lipseste. Lipsesc si persoanele de baza, cele pe care te bazai in cele mai dure momente. Soloooo. Singur ca o idee intr-o inima cat un munte. Pe cine sunti cand dragostea ti-a batut cuie-n tample? N-am crezut in veci ca ma voi desparti de ea. Sub nici o forma. Si acum, acum cand sunt aici si ma uit la noi pe fereastra ninsa, realizez ca i-as fi iertat orice. Deodata se schimba peisajul. Sunt cu ea in urma cu cativa ani pe faleza multiubitului oras si stam pe o banca. E soare. Fumez si facem poze. Fotografii si frunzele zboara si ea rade. Haine albe. Inima neagra. Terasele sunt pline. E sfarsit de vara. Oh, da, sfarsit de vara. Si ce vara avuseseram. Era libera si era numai a mea. Multi cunoscuti roiesc in jurul nostru, ii stiu de multi ani. Ma cramponez. Am uitat de toti. Cum au trecut pe rand pe alta lista? In trecut. Si apoi in trecut indepartat, pentru ca prezentul era ea, iar viitorul, oricat de neprevazut parea, era tot ea, cu sandale rosii sau fara. Poate in rochie de mireasa. Literatura ne daruia mirajul. Beatitudinea. Hrana. Se juca in parul meu si-mi spunea ca numara paduchii. Apoi am inceput sa radem de toti. Grasi, slabi, obsedati, blonzi, chiori. De aia cu fata de caine, de nasosi, de tatosi, de pizde pe tocuri. Am ras pana la epuizare. Cand am intrebat-o la una din ultimele noastre intalniri daca isi aminteste ziua aia mi a raspuns: da… a fost. Demult. Mi a lasat un gust amar. M-am intors cu spatele sa-mi ascund lacrimile stanjenitoare si mi-am dat seama cat de mult nu mai semana cu ea. Iarasi lacrimi si laptopul ma sprijina si simt cum ma cuprinde o stare de ura si crima si o sufocare rapida care usuca totul. Candva o sa ma scufund in ocean ca titanicul. Fara provizii. Un Heineken si sa vina sfarsitul lumii. Lumea viseaza mancare. Se sfasie pentru haleala. Ori poate pentru o halca de pizda. Flamanzii sunt mereu pe strazi. Aerul curge prin canalizare iar noi respiram anonim. Ma gandesc sa ma baricadez. Sa ma ascund. Cand a plecat mi-a zis: o sa te caut eu. Iti doresc sa-l iubesti, i-am raspuns. Si m-am indepartat nevazut. Dupa lupte seculare, dupa atatea razboaie nucleare, dupa atatea sentimente, clipe, ani de convietuire, de coabitare, n-a plecat. A ales sa plece cand traiul devenise comod, prea infirm pentru a o provoca la ceva, probabil. Asa cum aleg pizdele de 40 de ani sa-si paraseasca domiciliu pentru un putoi care nu stie sa citeasca. Asa zisul ultim tren inainte de o batranete dureroasa. Si e frecventa situatia.

Sa presupunem ca esti dumnezeu. Lumea arata altfel in ochii tai? Ori poate calitatea vietii consta in maldarul de bancnote din portofel. Desigur, in asta consta. M-am prins. Esti mai important decat saracia aia de la colt. Tu ai o vila, o prestanta, tu nu te grabesti, respire lin,respiri curaj, n-ai griji. N-ai datorii. Ai un program fix. M-am prins, tu ai valoare. Tu iti permiti sa inghiti perle negre si tot soiul de raritati de care saracia aia de la colt nici n-a auzit. Ce folos toate astea? Pe mine nu ma impresionezi. Soarta alege toti cacanarii sa traiasca pe cai mari. Si daca petreci eternitati jos in infern, cu oasele-n smoala, unde-i necazul? Pizda e tot ce-a contat. Pizda uscata unde nu cresc nici cactusi. Pizda cactus. Fruntea sus! Murim si Dumnezeu e femeie. Traiasca femeia!!!

Acum stii

Publicate iulie 26, 2012 de rasarit
Categorii: Declaratii

Sa nu mai existe indoieli!

Paraleu

Publicate iulie 2, 2012 de rasarit
Categorii: Jurnal de bord

E al dracului de cald aici. Caut un prosop, o hartie, dar nu gasesc decat sticle goale. Sticle sticle sticle, de parca a murit mama geamurilor si toata sticlaria din lume s-a depozitat aici la mine in camera, singura si virgina ca o profa de mate. E clar, sunt acasa. Gandul asta imi provoaca usturimi in nari si ma simt atat de incoltit incat incep sa scot sunete de disperare ca un vapor pierdut in larg. Ce mama naibii caut iarasi acasa fara tine? Uite asa mi se naruiesc toate sperantele. Asa imi mor visele pe rand, imi cad crengile si pana la urma, presimt, ma voi usca. Ahhh.. chipul tau imi provoaca spasme. Ma enerveaza. Cumplit. Esti atat de frumoasa incat as renunta la tot. La tot ce insemn, am insemnat sau voi in semna cat timp voi colinda planeta asta. Nu-mi place sa stau intr-un loc dar ma intorc intotdeauna aici de parca te-as gasi pe tine dezbracata. Nu gasesc un pix in toate sertarele astea. Scrisori. Atat. Scrisori de dragoste. Poftim: Ana, Kimmy, Dora, Flori, Paula, Diana, Gabriela, Deea, Mirela, Anca, Zuzu, Leo… Scrisori si scrisori de parca vremea insasi inseamna scrisoare. A scrie ca si cand ai trece prin timp. Fara scapare. Sa scrii si sa bei si, daca esti in stare si poti, sa iubesti – lucru care poate fi pus la indoiala.

E o seara de vara bolnava de cancer. Adica au inceput sa sara tumori din luna, din stele iar toate constelatiile zac parasite si tot rahatul asta se reflecta in mine si ma copleseste. Ma simt extenuat. De parca te-as iubi de o mie de ani. Toata viata mea m-am crezut artist si m-am straduit sa-mi confer o litera pe care s-o ascund poate sub limba atunci cand pilonii vor pleca de sub picioare. Pentru ca intotdeauna pleaca. Si cerul intotdeauna cade. Este o sinucidere lenta la care iau parte fara sa ripostez, fara sa contrazic.. doar privesc si privesc si privesc spre o lumina care nu se mai aprinde. E vesnic intr-o stare de palpaiala profunda ca o dragoste care s-a erodat intre timp, iar acum, la final, mai are ultimele reflexe, ultimele zvacniri de electricitate, ultimele minciuni.

Nu stiu cum te-am cunoscut. Viata e o intamplare. Asta ca sa nu mai reiau eternele basme despre soarta si destin. Viata e o intamplare si probabil noi insine – intamplatori. Au trecut ani de cand am naufragiat in realitate, ceea ce m-a indispus peste masura si mi-a dat de inteles ca de aici, pula mea, asa o sa fie. Asta pana cand ai aparut tu si-ai stricat mecanismul asta, ai prabusit cladirea ratiunii si m-ai impins, poate fara sa-ti doresti, aici in infern. Sunt posedat acum. Ard aici. Ard pentru tine, pentru privirea ta si pentru speranta aia tampita ca poate maine te vad. Dar sperantele daca nu mor repede, nu mor niciodata. Nu reusesc sa le asasinez desi parca as vrea. As vrea sa ma simt iarasi puternic, stapan pe propriile mele forte, pe propriul meu penis, pe propriile mele fese, pe picioarele mele, pe mintea mea. Ceea ce se intampla acum cu mine este faptul ca sunt bolnav de dragoste. Si daca nu stii, te iubesc pe tine. Sunt bolnav de iubire. Coastele mi s-au insurubat de stomac si nu pot sa halesc, nu pot sa urlu, nu pot sa respir. Doar beau si ma mint ca o sa strabat lumea cu tine, la bratul tau, calare pe maturi albe. Te iubesc, in pula mea. Dar tie iti pasa? Conteaza? A iubi in lumea asta e vax, nu are importanta nici macar cat un fulg dintr-o perna veche. A iubi un strain este o greseala, dar a iubi un cunoscut e doar moarte. Moarte moarte moarte, dulce moarte, ai intrat in mine cu un cufar de iluzii si m-ai lasat sa m-arunc dintr-o parte in alta urmand cu ambitie firul lor ratat.

N-am nici un dumnezeu. Nu mai cred in nimic acum. Sunt doar o samanta. Un amurg. Un sfarsit de zi. Un inceput de noapte. Un fulger. Da, imi place chestia asta. Sunt un fulger. Un fulger nemaintalnit, nemaivazut, nemaisimtit. Sunt fulgerul care despica pana si broastele testoase-n mii de parti perfect egale. Sunt nebun nebun nebun. As vrea sa fii aici in camera asta de tortura, sa ma lasi sa-ti perforez organele pe rand. Vreau sa fac dragoste cu tine, darling, imediat dupa ce te fut bine. Sa te fut pe tine e ca intrarea in paradis. Se deschide o poarta mare si iti e ingaduit sa privesti inauntru la florile albe, bancile din penumbra si tot arsenalul ala de ingeri femei. Mereu mi-am imaginat raiul ca pe un loc unde se-aduna grasii, grasele, uratii, mortii tineri – de obicei astia cu suflet mare – sa-si planga obiceiurile. Dar eu sunt un diavol, ce dracului sa caut in rai? Si, la urma urmei, ce mama dracului sa cauti tu in rai? Nu e locul potrivit sa te ascunzi. Tu te-ai refugia mai curand intr-unul din barurile negre care ne permit sa visam la dragoste dupa ce ne ofera gratis femei de croaziera. Chestia asta cu tine e ca ma doboara. Adica ti-am ingaduit sa intri atat de adanc in mine, incat acum nu te mai pot scoate singur. Si nici autoexorcizarea nu e o solutie. Tu, in nici un caz nu vei iesi singura… Oh, darling, cum pula mea sa te uit eu pe tine? Cum sa nu ma gandesc la sanii aia retrasi, cum sa nu-ti colind crapatura, cum sa nu-ti perforez pestera tridimensionala, cum cum cum? Cum sa sar peste episodul cu futaiul, cum sa iti dau drumul din palma, cum, darling? Pizda ta e grozava, e locul unde se canta iarna la terasa, locul unde se inunda strazile: atentie, sobolanii ies primii. Cand o sa mi-o bag in tine vor muri sarace si singure toate rozatoarele din lume. Voi lovi in peretii tai nemuritori cu puterea unui proiectil rusesc, imi voi arunca pe tine toata povara vietii asteia, toata graba asta nefireasca, toata ura care s-a acumulat de cand am terminat gimnaziul. Voi lovi intre gemetele tale, sub chilotii tai cu buline, voi pompa fara sa respir. O sa te fut, darling, ai rabdare. O sa te fut pana-ti ghiortaie matele, pana ti se cutremura tie insati visul cu noi. Si apoi o sa te iau la limbi, o sa-ti dau limbi grosolane, vagabontesti, glaciale si reci ca zapada. O sa te fut, darling, o sa te fut pe pamantul asta pana iesi pe strada si ridici steagul alb. Necazul cu tine e ca niciodata nu esti hotarata. Nu esti hotarata nici macar daca sa ne urmam drumul. Nu. Tu esti statornica, tu creezi o ruta diferita pe care te postezi si astepti singura sa vina cineva. Poti sa stai si sa rabzi acolo o mie de ani. Poti sa adormi acolo o suta de mii de ani si sa te trezesti intr-un final spunand: ah, n-a venit nimeni, pot sa adorm la loc…

Cu mine lucrurile stau diferit. Eu imi port singur busola. Daca aleg un loc unde s-ajung il aleg pentru ca pur si simplu mi-ar placea sa beau o bere acolo. Fireste, nu-mi plac camerele pline de sticle, asta e cert, dar imi plac camerele unde pot gasi ochi de-ai tai. Simt o durere necrutatoare care ma patrunde pana-n penis ori de cate ori ma gandesc la ochii tai si la buzele tale. Simt cum mi se scurtcircuiteaza tot avansul si pun frana brusc si ma lovesc cu nasul de un parbriz invizibil. Te iubesc. N-a fost niciodata altceva decat dragoste. Te iubesc mult. Asta pot sa iti jur cu mana pe inima mea ticaloasa. Ca te iubesc. Dincolo de orice fel de privilegiu… Oriunde te-ai afla!

Din pula

Publicate iunie 28, 2012 de rasarit
Categorii: Prin paduri intunecate

Uite-ma. Sunt o mie de oglinzi imprejur si toate bat in mine. Eu ma vad, dar ceilalti, care or fi, n-au habar ca sunt aici. E o camera uzata, probabil de camin, de spital, de bloc periferic cu o mie de oglinzi si o mie si una de nopti spanzurate la balconul unde a trait o data Julieta si avea pula si coaie in timp ce Romeo, pizda aia mortala cu perle-n ochi, canta serenade triste pe trotuarul uitarii, singura ca o statuie. Asta e visul meu. Visul meu nebun, fara contur si fara casca pentru care am renuntat la tot, sa scriu o carte in timp ce-o fut pe baby. Afara ploua si se aude Smurdul pe strazi. Trece ca o combina, ca un tractor in delirul unui sofer fara maini. Concluzia e ca am imbatranit. Ascult Bon Jovi si beau un Heineken. A cata oara prietenul meu? A cata oara ne regasim in aceeasi situatie, eu singur, singur, singur, iar tu la marginea prapastiei? Nu, nu e posibil sa ramanem aici. Trebuie sa ne imbracam si sa iesim in lume. Trebuie sa iesim. Ajuta-ma sa ma imbrac, de cand ai pus stapanire pe mine am uitat tot. Au trecut ani de cand ti-am cedat initiativa, ani in care te-am baut si te-am borat de mii de ori pana m-ai facut praf si cred c-am si murit, dracu mai stie, important e sa ne imbracam, sa ne imbracam. Fara limita, cavalereste. O sa iesim de aici, iti promit. O sa iesim si din cacatul asta. E tarziu si iubesc. O pizda singura si trista. Oh, Esmeralda, dragostea mea.. pe tine te iubesc si cand mor. Cand traiesc iti arunc flori in par si de cand am gasit in tine pantera mea, am impresia ca ma iubesti la fel desi sa iubesti inseamna sa mori singur. Sa pierzi iubirea inseamna sa ajungi sa te futi din dragoste.

Sunt la Elise. Timpul e scurt. Mereu e scurt. E din ce in ce mai scurt. Ca o pula indragostita. Transpir in draci. Sunt cu doua blonde si nu am nici cea mai mica idée ce dracului caut aici cu ele. Nu stiu cum le cheama si nici macar nu-mi plac blondele. Sunt indragostit de o bruneta, de ochii ei de jaguar, de sanii ei care ma anihileaza efectiv. Dar acum sunt cu astea doua langa mine si miroase a futai de afara. Miroase a futai de cartier, de ghetou, a namol de Techirghiol, a sperma, a chilotei cu dantela, a felatie, miroase miroase miroase. Visul cu baby transforma realitatea in delir si ma intreb daca sunt in stare in vreun fel sa ajung undeva cu cacacioasele astea blonde, care acum vorbesc despre rolul omului pe pamant. Sunt ametit, probabil am baut numai Jack, iar ele, teatral ma intreaba ce parere am despre oameni. La naiba, baby, ma aud vorbind cu ele, dar nu inteleg foarte bine ce zic. Ele rad, rad si eu si totul miroase a futai trist de septembrie si a muie pe o plaja parasita. Se simt bine curvele astea. Si eu sunt singur cu ele si singurul meu gand e la tine, pantera mea cu perle-n ochi. Daca exista ceva real pe lumea asta singurul lucru este ca ma trezesc cu o erectie de nicaieri si am impresia ca n-o sa-mi gasesc linistea in cimitir in seara asta. Doamne, am uitat, cimitirul, casa.. si poeta aia dementa de la doi, care si-a scris cu sange numele in toaleta barbatilor la Oxford cand o echipa intreaga de fotbal a refuzat s-o futa pe motiv ca-i dusa. O sa imi cer scuze, baby. Va trebui sa uit putin de tine si sa ma concentrez aici. E greu sa-mi aleg un punct fix, iar in ceafa simt bataia pustilor din al doilea razboi mondial. Mi-e frig si ma simt din ce in ce mai slabit. La dracu.. astia n-au aer conditionat. In starea asta uiti sa iubesti. Ma intreb cum mi-ar sta regulandu-le pe astea doua. Sa dau in ele fara sa privesc inapoi pana le las intr-o balta de sperma, singure si desolate, lingadu-si una celeilalte fofoloancele pline. Simt ca ador si simt ca miroase a crin si a nisip de mediterana, a nostalgie si a om de zapada. Tu esti un om de zapada, baby. Tu si tatele tale luminand peste eternitate globul asta mort de mii de ani. Peste inca o mie o sa am la randul meu sani si o sa luminez cu ei groapa Marianelor, in speranta ca Marianele sunt nimfe si imi vor duce portretul in rai. Am revenit. Intre timp mi-am mai comandat un Jack. Simt priviri din bar si-mi amintesc de prima mea dragoste. Eram tot aici. Cred ca in acelasi loc, doar mesele difera. Atunci i-am spus cu mana pe inima ca ma inrolez si am jurat si am promis ca plec si nu ma mai intorc. Ce tampit, ce idiot!! Tot ce trebuia sa fac era sa-i spun ca sunt indragostit de ea, dar eu… No WaYYYYYYY… Niciodata nu o sa-i spun unei pizde ca sunt indragostit de ea. Apoi am iesit din bar si m-am pierdut pe strazi, plangand ca un idiot si recitand din eminescu pana in zori. N-am mai vazut-o niciodata. Atata dragoste risipita pentru un cacat de cod. Si cine s-a gasit sa-l respecte? Eu. Taman eu in izmene. M-am intristat. Una dintre blonde imi spune : iubitule. Crede ca-i iubita mea cu acte in regula, cu toate simboluri si retetele unei relatii de succes. Nici nu stiu cine e. Ma trezeste o premonitie. In cateva minute voi fi plecat de aici cu camasa mea roz in brate si voi ateriza jos, la subsol, la Melanie, si-o sa-mi danseze o creola un dans nocturn. Baby, ma simt atat de singur incat as incendia cladirea asta. O sa fug sa nu cumva sa daram un stalp sau sa ma urc pe geamuri. Judecata de apoi o sa-mi spuna numele tipei asteia, cum am intalnit-o si in ce an am lasat-o gravida sa-mi creasca singura copilul. Fetelor, plec. Ma duc sa mi ameliorez moartea si sa-mi caut viitoarea mireasa. Vreau sa aiba flacari in nari si un nume de scena britanica, sa fie casatorita si bruneta… Plec fara pardesiu, fara ochelari si cu lacrimi in ochi. Ma invadeaza un sentiment de mila de mine, sunt iarasi singur si iarasi pe drumuri si nici macar nu stiu cum o cheama pe blonda aia si nici macar nu mi-am tras-o. Vesnic prieten, suntem iarasi pe drumuri, la Michelle a inchis si nu putem face rost nici macar de-o gustare moca si nestingherita. Suntem singuri pe cararile negre si n-avem la noi nici un drum. Am adormit subit, dezbracat de suflet intr-o reverie de mari albastre. La urma urmei acelasi cer rasare si-n Dubai si Maldive si chiar si la Istanbul. Doar deasupra casei tale rasar alti astrii, baby. Dracu mai stie unde stai si cati ani ai si pe cine iubesti la ora asta.. M-am trezit uitandu-ma fix in ochii ei. Era langa mine si se juca in parul meu. Eu eram singur si nu o recunosteam. Cazusem in dizgratia mea. Nu e nimic mai natural decat sa cazi in dizgratia propriei tale firi. Sa-ti fie sila sa te simti pe tine. Sila sa te ridici de pe pamantul plin de stele.
Unde esti dragostea mea? Macar o data in vecii vecilor sa mi-o trag din dragoste. N-am nici o tigara si ea ma priveste indelung de parca ar vrea sa-mi spuna ca la sfarsit exista un tunnel prin care trecem toti indiferent de sex, inaltime si natie. Eu sunt roman, i-am spus. M-am nascut in Romania ca de aici se vede altfel capatul lumii. Telefonul imi lipseste. Si cu cine dracului as fi vorbit. Toate pizdele din el sunt moarte de secole. Moarte. Uitate. Probabil nici n-au existat. Suntem singuri pe lumea asta. Si e atat de trist. Incep sa plang fara s-o previn iar ea imi ia fata in palme. Nici nu mai stiu cum arat. Si ce dracului sa vada faptura asta la mine. Si chiar daca as fute-o acum, actul final ar fi deplorabil. Eu o caut pe baby. O caut in negura intunericului, in umbre pe care nu le-a vazut nimeni, pe vulcani, sub oceane.. Nu mai suport. In calea fericirii stau de fiecare data stalpi inalti. Ziduri chinezesti. Nu chinezarii. Ziduri. Telefoane noi si masini decapotabile. Ma intreb cum reusesc astia cu masinile lor sa obtina un futai gratuit cu orice fofoloanca de obicei indisponibila. Ma uit la pizdele alea reci, stana de piatra, de la care nu scoti un cuvant si care se deschid singure inaintea unui chelios. Nu inteleg ori ma fac ca nu inteleg, stiu despre mine din carti ca sunt un barbat inteligent. Varsta nu conteaza cand futi o bruneta. Trebuie doar sa stii sa futi. Fara camin, fara adapost. Fara un tel. Sa futi fara sa oferi un orgasm. Patetic. Pizdele se vor evapora intr-o vreme. Va fi planeta masculina si o vom domina noi, astia care traim pe garduri. Si unde mai pui la socoteala ca e vara. In bratele ei ma simt mai bine. Prin élan. Incep sa recunosc niste detalii. Si cand I follow.. I follow you, baby.. Daca maine va fi sfarsitul lumii, pe multi dintre noi ii va prinde teleghidati. Suntem absenti. Din tot. Din vietile noastre, din femeile noastre, din anii noastri, din casele noastre. Cand lipsim vin altii si ne fut sotiile. Mereu altii. Sa iubesti inseamna sa mori singur. Sa pierzi iubirea inseamna sa ajungi sa te futi din dragoste….

De departe

Publicate iunie 26, 2012 de rasarit
Categorii: Jurnal de bord

E trecut de miezul noptii si ploua in draci. Ma simt de parca n-am vazut si n-am simtit langa mine tipenie de om de milenii incoace. Sunt in infern. Paralizat in inima iadului si ploua torential cu sperma, cu saliva rosie si cacatul asta imi lipeste genele, buzele, degetele, imi ascunde chipul, privirea. Dumnezeule, privirea… Zic privire si ma gandesc la cum te pierzi tu in zare, baby. Cum plutesti ca o nava spatiala intr-un orizont indepartat. O nava spatiala singura si trista in care au murit toti pasagerii, iar unicul supravietuitor, sufletul, trage jaluzelele, inchide lacatele si se arunca….
Eu iubesc. Am ajuns aici pentru ca am iubit prea mult intr-o tara saraca. Vorbesc de parca as trage paralele intre hectare cu orz si hectare cu suflet, dar nu trag… in tara asta nu mai iubeste nimeni. Eu iubesc. Dragostea e singura energie pozitiva cu efect dezastruos. De la amintiri pana la planuri diabolice, pana la obsesii negre, sabii si topoare. Iubesc ca un nebun fiecare fir de par al tau, alunitele tale, semnele, sanii, picioarele, talpile. Si cand cad din iubire ma duc temelie, greu ca o torpila, distrugand liane, conducte, canalizari, legaturi, promisiuni, familii..alte familii. In iad nu e dragoste. E doar singuratate. E un hau de singuratate cat zece mii de sahare, o ploaie de sperma rece si continua care te condamna si te condamna sa ramai inchis, sa traversezi miile astea de sahare plin de sperante si visuri doar ca sa simti pe pielea ta cum se ispravesc pe rand pe drum. E o prapastie. O groapa. Pe sus zboara ca pescarusii fecioarele cu craci lungi si sani bombati, tulburatori, pacatosi, cu sfarcurile lor erecte si unghiile lor lungi. Baby, tu ai sufletul meu in buzunarul camasii in vremurile astea intunecate. Daca ai sta sub ploaia asta statuta aici cu mine, te-ai invarti ca o elice, ai fenta muntii astia, coaiele astea macabre, scrotul asta aprins ca o torta, ai sta la soare, ai lumina haul asta, ai cobori ingeri din ceruri, mi-ai dezlipi pleoapele , degetele, buzele, si am invia amandoi ca Iisus in a treia zi dupa scripturi, povestindu-ne istoria, amandoi dezbracati si amandoi fara coaste.
Of, Baby, daca mi-ai fi acum aproape, tot haosul asta ar fi o nimica toata. N-ar mai exista gollumi, mutanti, curve, tarfe, n-ar mai exista bastarzi, mustaciosi, veninosi, nici atleti, nici bulgaroi, nici plopi, nici stadioane, nici faleze, nici caini, nici garduri de sarit. Daca ai fi acum aici, ai reusi sa imparti in trei mii de parti perfect egale tot destinul nostru. Una dintre ele, macar una, tot si-ar urma calea pana la sfarsit si in interiorul ei, noi doi cei de acolo, am fi mereu impreuna si mereu neclintiti. Ce mai conteaza ca-n restul partile, iubirea noastra o da-n bara? Au dat-o-n bara fotbalisti celebri, actori si scriitori. Au dat-o-n bara parinti, soti, amanti sau bunici. Toti o dau la un moment dat in bara.
Baby, daca ai fi aici ai crea o noua credinta. Religia lui baby prezentata in infern, singurul mijloc de salvare al tuturor celor care impart acum cu mine rahatul asta de spatiu. Si sunt multi. Mult mai multi decat cei care sunt astazi vii pe terra. Mult mai multi decat cei care se vor naste pe terra. Religia lui baby pe treptele intunecate ale hazardului. Cu alte cuvinte n-ar mai exista liber arbitru. Hotaraste tu in locul meu, baby. Decide tu in locul meu, eu nu mai sunt capabil sa mai alerg dupa cineva, dar cred in tine. Cred in scheletul tau, in dinamica ta, cvasiintelepciunea ta. Cred in tine.
In creier sunt doar clipele de dinainte de a intra in moarte clinica. Ultimele cuvinte. Singurele cuvinte. Tot ceea ce am facut ca sa crestem oameni, sa plantam oameni, sa vanam, sa jupuim oameni oameni oameni. Sa vindem oameni, baby. Opreste ploaia asta. Mi-am lipit urechea de parchet sa aud haul cum ma striga si in mine bat clopote de cimitir si de intuneric, clopote de mort si de vesnicie, clopote de rusine. Opreste ploaia asta si lipeste-ti tu acum urechea de pamant.. auzi cum te strig din mijlocul lui???

Cand mori

Publicate aprilie 1, 2012 de rasarit
Categorii: Jurnal de bord

Sunt in santuri, darling. Si e bezna. Ca si cand ti-ai inchis tu ochii, singurii care mai luminau un drum. Uite c-am intalnit capatul puterilor. De aici nu se mai stie.. Fiecare poate impusca ce-si doreste, iar eu imi doresc, iti jur, sa iau cu mine dincolo tot ce noi doi n-am reusit sa construim inca. Viata noastra iese din tine, baby, cu toata puterea ei monstruoasa, te vlaguieste, te intinde pe balcon cum intinzi pe sarma o rufa si nu-ti mai lasa nici macar stropul ala de sange care nu te abandona niciodata, care continua sa bata cu incapatanare pentru noi, pentru barba si pentru ochii care ti-au permis de atatea mii de ori sa te dizolvi in ei.

Vrei sa pleci. In fiecare seara lasi in urma cuvinte care isi au loc intr-un cufar antic, nu aici, nu cu mine. Desigur, imi spui ca pleci iubindu-ma. Ca si cum ai face cu mana dintr-un vapor la bordul caruia esti obligata sa te urci. Pleci iubindu-ma, sacrificandu-te tu insati pentru ca intre noi sa mai ramana, chiar daca lipsesti, iubirea asta. Vino, Finlanda, vino Helsinki cu hocheistii tai cu zambet gri si straluceste, fa-i lui baby viata mai frumoasa. Vino, Groenlanda, las-o pe baby sa-si construiasca bar intr-un iglu si sa imi scrie numai mie frumoasele ei povesti nemuritoare. Sa lasam prostiile, baby. Nu mai pot dormi. Si in acelasi timp nu pot fi treaz. Nu dorm, dar nici nu sunt constient. Sunt treaz si  inconstient. Ma adun de pe gresie ca argintul viu dintr-o toaleta. Sufar ca un caine, musc perna si-mi rup tricourile. Si mi-e dor sa visez pentru ca visul este singurul mod care ne mai ingaduie sa nu murim tristi.

Imi aprind o tigara. Ce conteaza unde suntem? La urma urmei nimeni nu e acolo unde isi propune, nu-i asa? M-a sunat Irina. Are un glas de futut girafe. Vrea sa ne intalnim in noaptea asta la hotel Ibis, unde se tine un curs de bune maniere in cuplu. E in ultimul hal de degradare, beata rupta si zace intinsa intre preservative si sticle de vodka. Dragule, mi-a spus, sa mi-o prezinti si mie pe imparateasa asta a ta, sa-i cunosc reactiile si poate intr-o zi o sa mi-o daruiesti si mie ca de barbati m-am saturat. Am un ghinion nenorocit care m-a urmarit intreaga mea viata. Am intalnit numai tipi cu pula mica.. Casatoriti, divortati, nazisti, sclavi.. toti cu pula mica. A ta cum e? Apoi mi-a spus sa sarut microfonul ca-si baga difuzorul in pizda si mi-a inchis brusc, la fel cum ma sunase. Ai retinut, Irina vrea sa te cunoasca. Daca te intrebi cum e, sa stii ca-i frumoasa. S-a nascut curva doar ca sa moara fecioara, dar nu recunoaste. A ramas bortoasa cu unul din Brasov care a parasit-o pentru o naveta de bere pe vremea cand berea era la fel de pretioasa ca aurul ( in visele lui cretine ) si noi nu ne cunosteam. N-a mai putut fi tandra cu nimeni niciodata, iar astazi isi alege femei cu care sa-si imaparta singuratatea, dominata de instinctul ala criminal care ne spune ca de casa poate fi numai femeia.

Am deviat putin. Mai esti aici? Probabil ca nu. Tu iti iei talpasita de fiecare data cand suntem reali. Poate si pentru ca realitatea inseamna sa-i gasesti celui de langa tine defecte care sa te desparta de el. Mi-e dor sa-ti vad ochii plini de valuri si picioarele de sampanie asezate pe mine. Mi-e dor sa te strang in brate, dar e atat de tarziu incat daca ti-as propune asta ai fi in stare sa ma rogi sa-ti strang umbra. Nu-i nimic. Eu sunt intotdeauna disponibil pentru tine. Sunt pentru tine cand nici tu nu esti. Imi misc degetele. Palmele. Daca deschid ochii, vad. Si-n acelasi timp aud orice zgomot, fiecare pas pe parchet, fiecare strigat de durere nemaintalnita, fiecare frana de masina, latrat de caine, foc aprins. Sunt viu. Tu imi spui ca sunt mort, baby. Probabil vrei sa spui ca am murit pentru tine. Cu alte cuvinte nu m-auzi nici daca bat la tobe langa tine, nici daca explodez ca bulele pe soare, ca vietile in sicrie, ca rahaturile alea de bomboane pe care le pune Patrick pe limba. Sunt mort pentru tine, baby.

Altceva nu-ti scriu. Doar ca intre noi a inceput sa ploua. Si ploua cu lei si leoaice, iubirea mea nebuna!

Ultimul

Publicate martie 1, 2012 de rasarit
Categorii: Prin paduri intunecate

Tocmai se inserase. Stiam ca urma sa plece si totusi nu realizam ca asta avea sa se intample peste numai cateva minute. O tineam strans de mana si inaintam prin cartierul saracios ocolind pungile goale, incercand sa ma detasez de acel sfarsit de poveste si de lume fara sa-mi aud sufletul cum recita un adio dureros pe care urma sa-l simt din plin in cateva momente. Imi treceau prin memorie toate acele clipe pe care le traiseram impreuna, fiecare plan pe care ni-l facuseram sa ne incurajam ca o sa razbim, pe vremea cand inca mai credeam ca iubirea noastra poate fi posibila intr-o viata dominata de atatea si atatea ori de uitare. Eram agitati, fortati sa ne cautam unul altuia defectele pentru a ne asigura ca in sfarsit luaseram hotararea potrivita: sa rupem orice legatura dintre noi, sa nu ne mai cautam niciodata.

 

M-am simtit incoltit. Ma gandeam la celelalte cupluri cu care am impartit candva o masa si-am ras pana ni s-au inmuiat picioare, cazand peste scaune, cuprinsi de durerea aceea placuta de abdomen in timpul care muschii ti se incordeaza. Era punctul nostru culminant si desi ne salvaseram din toate situatiile posibile si imposibile, era pentru intaia oara cand nu aveam ce sa ne mai promitem. Ea isi pusese toate sperantele in tipul ala, Henry, pe care-l cunoscuse cu o saptamana inainte si langa care simtise o ocrotire pe care, pesemne, n-o simtise langa mine niciodata. Faptele lui nu erau acele pachete de cuvinte pe care eu i le insiruisem cu atata staruinta pe parcusul anilor in care fuseseram impreuna, nu, el ii oferea ceva palpabil, o casa, o viata comoda, o cale de a vizita pamantul si de a se fotografia in cele mai ravnite si mai scumpe locuri. Eu eram un paduche. Singurele lucruri care-mi apartineau erau laptopul pe care-l primisem in dar de la ea insasi si un stilou cu penita de aur pe care mi-l achizitionasem cand mergea treaba la benzinarie, in zorii zilei in care Romania a intrat in UE.

 

N-a plans nici o secunda. Ca sa stinga din flacara tristetii, adoptase o strategie ratata, cautand sa-si explice gestul cu argumentele inutile prin care-i spui celui de tine ca pleci. Ne fotografia despartirea un fotograf ambulant, pe care l-am descoperit dincolo de portile unde ea urma sa paseasca. Peste cativa ani aveam sa revad acele fotografii intr-un filmulet de dragoste ratata, pe Youtube, fiind invadat in totalitate de lacrimi si renuntare.

 

Pleca. Si era atat de real. Nu mai visa la dragostea goala, sincera, ci la cea pe care Henry i-o conferea fara prea mare efort. Cand am plecat de la poarta inalta a casei lui m-am simtit devastat. Am alergat cu toata puterea spre locul unde de obicei o gaseam cand voia sa stea singura, dar de data aceasta nu era acolo. Nici la cofetarie nu era. Doar femeia aia tunsa scurt care ne aducea bere in noptile de vara torida. Nici la Lucille. Nici la Conte. Apoi m-am indreptat catre camera cand taman incepuse sa ploua si m-am intins in patul solitar pentru a ma ascunde in asternutul mult iubit, care inca ii mai purta parfumul si firele de par.

 

Urmatoarele zile au fost un chin. Alchimisti, teoreticieni, oameni de stiinta, geografi – toti impotriva unui singur lucru: dragostea. Fumam tigari chinezesti pe care mi le procuram pe sub fusta de la tigancile din cartier si care nu faceau altceva decat sa-mi zguduie plamanii si sa instaureze in interior o senzatie de panica absoluta, vehement ocolita atat amar de vreme. Imi lipsea. Cand singuratatea se accentua ma aruncam sub dusul  pe care de obicei il imparteam cu intreg palierul de la etajul doi al acelei vile de commando, fost adapost pe timpul razboiului. De doua ori m-au gasit intins intr-un morman intreb de lacrimi, dezbracat, fara sensuri si fara idei, iar asta a pus-o pe ganduri pe Hermina si m-a anuntat ca daca nu-mi revin va trebui sa plec. Continuam sa-i scriu, sa-i trimit zeci de mesaje pe ora si sa o chem inapoi cu ardoarea cu care un vaduv isi cheama inapoi sotia moarta. Cand mi s-a interzis sa o mai contactez toata viata mea s-a aruncat in bratele hazardului si m-am decis de buna voie sa parasesc in liniste orasul, fara formalitati vizavi de vecinii compatimitori, intr-o noapte de iarna geroasa care facuse marea sa inghete.

 

Nu stiam incotro. M-am urcat in primul tren sosit in gara dinspre Mangalia fara sa citesc unde merg, fara nici un chior in buzunare, singur si retras ca leu ranit de cei care i-au cucerit familia si i-au omorat copiii. Ce sfarsit trebuia sa fie. M-am gandit la toti cei pe care n-aveam sa-i mai vad niciodata, la mama, la sora si la fratele meu abia insurat, la vanzatoarea de la alimentara din colt, care m-a intretinut apoximativ o luna de zile pana cand am reusit sa ma stabilizez financiar prin miraculoasa vointa a unei editoare si pe care aveam s-o binecuvintez tot restul vietii mele. Ma gandeam la ea, ce-o fi facand la ora aceea? Probabil isi urma obiceiurile.. ar fi iesit din dus si s-ar fi asezat inaintea oglinzii, intinzandu-si parul. Ma gandeam la ochii ei de pantera, la coapsele si la umerii ei subtiri ca doua folii de ciocolata… Incepuse sa ninga alert, fapt care m-a fortat sa ma urc in trenul departarii si sa pornesc spre nicaieri, repetand povestea fratelui meu mai mare, care in urma cu zece ani sfida Romania plecand in curul gol in Marea Britanie si de care n-am stiut nimic pana in ziua in care ne-a trimis o telegrama in care isi anunta propriul deces, stabilit de el insusi, cu data, ora, minut si secunda, in tristul oras al beatlesilor, Liverpool. ( va urma)

Dragoste intr-o camera de hotel ( Romanul unei constiinte )

Publicate noiembrie 9, 2011 de rasarit
Categorii: Romanul unei constiinte

De cateva seri ma trezesc in miezul noptii ravasit, pustiit de o durere sufleteasca pe n-am mai simtit-o niciodata si nu stiu de ce am fost ales s-o port. Imi revin in memorie amintiri pe care crezusem ca le-am invins sau macar ca le-am lasat in urma. Nu-mi permit sa-i povestesc Raminei trecutul meu tumultuos, valtorile prin care m-am scurs de atatea ori ca argintul viu prin guri vechi de canal. N-am fost un barbat corect, dimpotriva, port inauntrul meu secrete care mi-ar incrimina fiinta indeajuns de mult incat sa fie de-a dreptul si pentru eternitate ocolita de fiecare persoana cu care m-as intalni. Incerc sa ma linistesc cu o tigara, dar am senzatia ca nici o minciuna nu mai poate fi frumoasa. Ea doarme si somnul ei pare de clintit inaintea gandurilor si framantarilor mele eterne. Daca as reusi sa gasesc o modalitate prin care sa scurg veninul din mine.. Ultima oara cand mi s-a intamplat sa am o stare  asemanatoare, cu aproape sase luni in urma, am parasit in graba camera simtind ca nu mai suport tacerea ei sinucigasa si m-am oprit in primul bar care mi-a iesit inainte, asezandu-ma ca o ancora greoaie la una dintre mesele retrase. Cand ospatarii au inceput sa stranga si sa aduca notele de plata mi-am adus aminte de perioada in care am locuit langa Grace. Numai ea inspira o suferinta atat profunda spiritului meu. Avea darul sa ma faca sa ma simt singur chiar si atunci cand de mine tragea o lume intreaga. Grace.. ce nefericire a trebuit sa traiesti langa mine. Daca ti-as spune acum ca ti-am ajuns din urma ultimele vorbe, probabil nu ti-ar veni sa crezi. E adevarat, Grace, nu te mai invinuiesc, n-ai facut altceva decat sa alegi o cale mai usoara pentru tine. Ai incercat, stiu acum ca ai facut tot posibilul sa rezisti, insa cand eu am profanat patul conjugal cu pustoaica aia, Claire, pentru tine fusese mai mult decat ai fi putut suporta, tii minte? Cat ai plans apoi cand ai realizat ca ma simtisem realmente bine in pantecul ei. Ce lacrimi ai varsat cand a trebuit sa-ti strangi bagajul si sa pleci. Cum ai sarutat peretii, usa si mi-ai spus ultimul Adio. Nu aveai incotro. Cu mainile legate trebuia sa-ti rupi tu insati sufletul in doua in timp ce eu te priveam sfidator…
M-am imbracat si am iesit sa ma plimb. Oricum n-as mai putea dormi. Este singura modalitate prin care reusesc sa-mi ascund durerile de mine insumi. Orasul privit tarziu are o fata de copil etern, care calmeaza pana si cele mai turbate si posedate fiinte. Mi-am aprins o tigara si-am privit vitrinele moderne, hainele scumpe de firma si am suras cand mi-am dat seama ca se apropie reducerile. Mii de ochii vor lua cu asalt incaperile care acum mi se par vaduvite. In fata mea, pe un ecran color de ultima generatie se prezinta, pe scurt, horoscopul. Ma simt ca puscariasul ala din inchisoarea ingerilor care atunci cand a fost eliberat, dupa 50 de ani de detenta, s-a sinucis pentru ca libertatea devenise clastrofoba. Suntem martorii noii vieti. La balcoane atarna galant flori din tari indepartate, iar singurele ferestre cu lumini aprinse lasa impresia unor lacasuri de cult. Ma abtin sa nu plang cand vad scrijelit pe un zid insemnul : Voi trai si maine. Ce o fi fost in mintea celui care a scris acest mesaj? Sustinut de imbold secret, am scrijelit la randul meu sub primul insemn : Am trait si azi. Apoi am traversat in graba strada si am intrat in barul Felluci, cel din fata postei vechi. Mi-am comandat un jack dublu cu gheata si o cutie de Coca Cola, cutie pe  care am vazut-o pentru prima data imprimanta in verde. Duduia care ma serveste este obosita. Ii citesc in privire ultimele puteri. Ce rost as fi avut si eu acolo? Sunt orele 3:00. Nu ma grabesc i-am spus, iar ea a inclinat favorabil din cap. Esti ultimul client. Paradoxal, te asteptam. Se intampla deseori sa primesc cate un lunatic trist exact in timpul in care fac stocul si exact atunci cand ma grabesc sa ajung undeva. Poarta la gat statuia libertatii in miniatura de argint. Mi-aduce aminte de Irina, profesoara aceea de pian, destrabalata ca o vagaboanda, care purta la gat tot felul de talismane norocoase ei si ghinioniste noua, cei care o priveau indoielnic. Naiva a murit intr-un accident de masina cand se intorcea grabita de la teatru si toata garderoba ei de idoli si zei pe care o purta mandru la gat s-a imprastiat pe asfaltul mortii. Am scos o foaie pe care  sa caligrafiez o dragoste cum nu s-a mai simtit. Ma intreb daca Raminei ii este sesizabil faptul ca nu sunt langa ea. Poate ca-mi simte lipsa. Cand incep sa aprofundez subiect in bar intra doua cupluri. Doi barbati imbracati frantuzeste, cu pardesiuri lungi si pantofi negri lucitori ca smoala topita si doua dame de varsta mijlocie, ambele supraponderale. Ma bufneste rasul cand il aud pe cel care sta cu spatele la mine cand ii spune blondinei de langa el ca e cea mai frumoasa femeie din lume. O minte ca un nemernic si probabil e purtat de valul noii ere, valul prin care sarlatanii saraci gasesc o modalitate usoara de a se imbogati rapid. Nu-i iau in seama si ma imbat palpaind cu degetele paharul pe care-l am in fata apoi o strig pe domnisoara si o rog sa-mi mai aduca.
–    Inca unul, nu vezi ca se incinge atmosfera?
Nici n-am avut timp sa observ ca se lumineaza. Rasaritul este albastru, iar prelata de deasupra usii de la intrare se mangaie sub briza marina ca parul unei femei dezbracate. Am scris cateva pagini in care am rugat divinitatea sa ma preschimbe intr-un conte si sa ma ajute sa-mi cumpar un Corvette. Glumesc. Daca as fi avut ceva de lasat in urma, mi-as fi scris testamentul, dar asa am schitat ideile unui poem de dragoste trista si pierduta. “ Raman langa noi doar cei care nu ni se potrivesc/ Raman cei care au curajul sa ne ceara/ Pentru ca noi n-avem curajul sa ne cerem/ Noi avem intotdeauna alte mize…
Cand m-am intors in camera Ramina plecase iar pe masuta langa laptop imi lasase o foaie de hartie pe care scrisese : Sper ca te simti mai bine. M-am asezat pe pat si-am pus sa cante U2 – One, si cu mainile sub ceafa am izbucnit intr-un plans teribil, sufocant si canceros, care m-a sleit de puteri si m-a fortat sa adorm in timp ce telefoanele vibrau ca niste combine, iar clientii mei asteptau intalniri in amurg…