Archive for the ‘Uncategorized’ category

Un alt fel de lume (1)

februarie 1, 2014

Sunt dezbracat pe plaja. Si e soare. La ora asta in Romania, in vechea viata este iarna si ninge si niste idioti s au omorat pentru apa sfintita. Stau pe un sezlong si imprejurul meu e un basm atomic: s au adunat sute de mii de femei cvasisecatuite de viata ratata, tolanite la soare ca niste covoare putrezite. As putea foarte bine sa sap gropi si sa le arunc inauntru. Nu mi ar spune nimic, nu ar misca un deget sa se ridice de acolo. Lipsa afectiunilor matrimoniale impinge femeia sa caute alinare in bratelor oricaror trecatori aflati in preajma la momentul oportun. Facem cunostinta. O cheama Ilda. E negresa si e din Canada. Probabil dintr o colonie nemteasca imi spun in gand. Greu de crezut ca stramosii ei au fost blonzi arial, cu ochi albastri si pula mica, dar asta face ca gandul meu sa treaca rapid de la o destinatie la alta. Are un costum de baie alb, alb mat, matase pura, adunat parca cu pipeta de pe crengile bolnavicioase ale pretioaselor omizi. James, ii spun, mintind in draci: Liverpool, Great Britain. Ohhh.. Beatles s Town, replica ea cu o stralucitoare intorsatura a privirii, pe care am vazut o de mii de ori la celelalte femei ale mele asa incat acum a fost cu usurinta sa realizez ca e interesata. Si atunci incepe… Si incepe. Sunt prins intr o conversatie dinamita, care ma obliga sa inventez nume si locuri la secunda si care ma condamna totodata sa ascult balivernele negresei despre casatoria esuata si despre epava de sot al ei, gasit mort pe campul fagaduintei in incercarea nenorocita de a intra in statele unite fara viza. O fi murit de foame, ii spun. Negrii au o slabiciune fantastica fata de mancarurile albilor, fara ca aceasta sa presupuna vreun argument rasial si o oroare celesta fata de rumegusul chinezesc. In ceea ce ma priveste, cand vine vorba despre mancare, mananc orice. Duc o viata de nomad, mereu flamand, mereu in cautare de carne, noua carne, oase moi, piele moale, abia desprinsa din cearsaf, cu ochii larg deschisi dimineata devreme, parca privind intaia oara la lume, pentru intaia oara in aerul respirabil, gafaind iremediabil stari, senzatii, sentimente. Suntem in Australia. Mereu mi am dorit sa vad Australia. Are intr adevar parfumul ei, asa cum i am spus atunci cand m a lasat in urma, in seara aia tampita de ianuarie. Daca as fi stiut atunci ca peste ani ca ma voi catapulta aici la 40 de grade, aici la o aruncatura de bat de locul in care Nadal pierdea finala aia memorabila cu Djokovic, aici unde se pescuiesc dorade de pe plaja, mi as fi trait ultimele clipe strangand o in brate, sufocand o practic de dragoste nemuritoare. Dar iata ma singur in compania unei negrese absolut mortale, gata sa descarc un container intreg de carne romaneasca de cal pentru a escalada kilimanjaro, la mii de metri inaltime, infingand steagul alb al pacii pe sfarcul ei intunecat, plecand capul intr o actiune inumana, lipsit de vreo glorie sau vreun trofeu: doar eu cu ea pe plaja asta. Dintr o anume perspectiva, totul ar avea sens, traiesc intr o viata in care nu s a legalizat consumul de marijuana, insa e tot mai pupat in cur condimentul pentru carne de porc. Slava domnului, exista Jack, exista Jim Beam si mult Salitos! Revenind, prietena mea se holbeaza la slipul meu, mi l scutura de nisip si zambeste ca un popa beat intr un salon erotic. E o sobolanca, imi spun. Narile i se deschid si scoate flacari vulcanice, daca va exploda voi fi realmente acoperit de cenusa aia vascoasa care te face s o iei randeaua cautand burlanul. Este foarte surprinsa ca am o erectie si intoarce capul razand, reactie idioata mereu surprinsa la americani cand sunt la camera ascunsa. Dar mana nu si o trage. O lasa sa zaca peste mine ca o bucata de carne macerata. Daca viata ar fi fara sfarsit jur ca as petrece asa milenii intregi. Trec peste un ceas doua, timp in care barmanul ma anihileaza cu melodii cretine, trec peste faptul ca Ilda mananca cocaina in timp ce da ochii peste cap ca si cum ar ejacula de foame surda.. Ah, foame! Da, mi e foame. Iarasi foame. As manca un carnat cu mult usturoi, cu mult sos, multa maioneza, stins, de ce nu, cu o Timisoreana rece. Aici lucrurile se infierbanta. Nu ma gandesc la nimic. Beau din pahar cat sa nu ma omor intr o clipa. Fumez eternul Dunhill si daca ea, leoaica mea ar fi cu mine, iar cu mine, poate ca as face o baie. Oceanul e intotdeauna un loc primitor pentru cei care sunt in cautarea viitorului. Am uitat de stres, am uitat de pastile. Prezentul e tot ce conteaza. Si euforia care iese din el si intra n mine. Plaja freamata de urletele pizdelor, e plina ochi cu fese albastre cazute de pe luna, din cer. Australia, ce vis… Ce speranta! Si dorada iesind din val, sarutandu ma frantuzesc cu botul ei efervescent. Si deodata Ilda, inca prezenta, aprinsa de un jar stins, poate din infern, aruncandu se pe mine. Nu e nevoie sa fac nici un gest, doar sa traiesc si sa fiu in erectie. Daca o sa fac asta, poate o sa mi aduca inca doua trei prietene. Se fute singura cu ciocanul meu. Imi aprind o tigara. Se insereaza si nu e nimic mai frumos decat sa te futi privind apusul, privind valurile care pleaca in loc sa vina, poate spre Romania, spre ea, spre Honey, cu vocea mea, glasul meu strigand o, chemand o la nesfarsit. 

Ilda ma termina. Se ridica si arunca peste mine un prosop. Long live Liverpool imi spune. Eu o salut cu miscare din strafundurile creierului, mimand diplomatia. Ce japita!!! Plaja se rarefiaza. Pizdele dispar in noaptea surda, umpland pana la refuz barurile din zona. E timpul sa fac o baie, sa ma imbrac si sa caut un karaoke. Drumul la hotel imi pare plin de sex nebun, de sex salbatic cu straini. Casa de pe malul oceanului e parasita acum. Ultima sotie a murit la locul de munca in aceeasi zi in care sotul ei s a sinucis aruncandu se de pe pod. Fara sa stie vreunul de decesul celuilalt. La naiba, Magdalene, imi spun. In cea din urma zi, taman cand ne am fi eliberat. Ce Dumnezeu crud. Magdalene a fost sotie de golan. Pana sa fie a lui s a futut cu tot estul, dar asta n a impiedicat o sa devina fidela. Asemenea unui pudel bolnav, s a solidificat pe un fotoliu si a facut din el loc de pelerinaj. Hibernarea in centrul universului a devenit un mit. Forma i s a defectat, transformandu se intr un monstru de o tona. Ca sa i bage inel la stomac a trebuit s o ridice cu macaraua. Cand a desfacut o, doctorul a vomitat grasime. Iar el, golanul, a slabit ca un manz trist, pierdut in gherele mincinoase ale iubirii. Si s a aruncat in neant. Cand ea se metamorfozase din nou in sirena. Ce ironie! 

La hotel lucrurile sunt mute. Nimic nou. Poate ca ar trebui sa joc la pariuri. La caini. O combinatie 2 cu 6. 10 dolari. Si castigul sa l ingrop in nisip cum isi ingropa cainii pretiosul os. De la fereastra o vad pe doamna Kent cantand la pula unui negru. Rade in timp ce i o ia in gura in timp pe domnul Kent ejaculeaza pasari pe trotuar la prostituate. O altfel de lume mi se dezbraca de petale. Pasesc inainte. Intru. In jurul meu cadavrele primesc a doua sansa. Suntem aici sa construim un imperiu paralel realitatii. Destinele care cuceresc subteranul, aerul de canal secatuit de oxigen. Respiram Azot, hidrogen, ozon si dioxid de carbon. Am devenit carnivori, foamea ne macina celulele, oasele ni se lichefiaza si iubim. Iubim etern ca niste supernove. Pizda s a dat din umbra. E limpede si clara si i se citeste biblia pe cute. Un afrodisiac ce va inghiti chinul, corvoada, intunericul. S a dat startul la haos. Si se defriseaza organe. In momentul asta deschid ochii. Romania. Forma. Haos. Australia e departe. Ilda e in marsupiu. Viscol si cod rosu. Si urmeaza urmeaza urmeaza…

Baby

noiembrie 10, 2010

Apoi a urmat o perioada in care m-am straduit sa o caut pe Baby in imprejurimi. Am cautat-o peste tot, in cele mai indepartate locuri din apropiere, acolo unde nici o fantoma nu se poate ascunde, dar disperarea ma facea sa continuu sa merg inainte. Baby exista, trebuia gasita. Am avut de multe ori senzatia ca gata.. in sfarsit am aflat-o, ca e aici cu parul ei lasat valvoi in voia sortii, ca e aici cu ochii mari si aprinsi, ca e aici si ca nu va mai pleca. Tot de atat de multe ori ma inselasem. Pentru ca ori de cate ori ramaneam singuri, eu cu ele, cu fiecare dintre ele, eram mereu dezamagit de incapacitatea lor de a fi Baby. Nu numai ca nu reuseau sa se cunoasca pe ele insesi, dar imi dadeau senzatia ca nu ma cunosc nici pe mine, ori Baby, Baby a mea m-ar fi cunoscut, m-ar fi luat in brate si m-ar fi iubit din prima clipa. Ma simteam  eu insumi jenat de incapabilitatea lor de a naste sentimente. Ma simteam ca un repetent scos la tabla, gata sa invoce tot felul de scuze pentru ca nu a fost in stare sa reproduca o poezie scrisa de Toparceanu.

“  Te-am visat, Baby. Te-am visat, erai aproape si te puteam atinge. Erai aievea intr-un vis terminabil. Nici nu stiu daca a fost un cadou sau o pedeapsa pentru mine. Faptul ca te-am vazut fie si pentru cateva secunde intr-o noapte plina de vise este cel mai bun lucru care mi se putea intampla”…

Mi-aduc aminte de o toamna care venise prea devreme. Nici nu mai stiu ce cautam pe plaja, insa dezmeticindu-ma am vazut malurile parasite, tarabele daramate, magazinele inchise si nici tipenie de om nu mai era aproape. Mergeam fara directie citindu-l pe Miller printre stabilopozii stingheri. Atunci, acolo, in acea lume, am avut teribila senzatie, teribila teama ca Baby e aproape. Habar n-am de ce teama, dar era un fior, o emotie puternica nascuta in mine, reproducand perfect senzatia pe care o ai cand te apropii de un mare adevar. Baby pescuia langa mine si era singura si eu nu o vazusem niciodata si nici nu imi imaginasem ca poate fi acolo… Am mers spre ea, am mers cu sufletul plin, cu ochii inchisi si bratele deschise, semn ca toate cautarile mele s-ar fi oprit acolo. Ce femeie!! Trec peste modul in care am vorbit intaia oara, este irelevant si oricum nici nu-mi aduc aminte sa-i fi spus ceva, important este ca m-am trezit in masina ei, o masina nemteasca, rosie care a pornit lasand valuri de parfumuri negre in urma. Nu intelegeam nimic din ce face, absolute nimic, dar as fi mers cu ea oriunde, eu o iubisem de dinainte sa se nasca, eu ii scrisesem ei, numai ei, atatea si atatea randuri. Am aterizat intr-o parcare luxoasa, plina de bolizi inalti, 4X4, furiosi si puternici. Apoi m-a luat de brat si mi-a facut semn sa merg inainte. Am intrat intr-un bloc turn, cu accesorii blindate, ferestre din fildes, imbricate frumos in perdele maronii si crete ca hartia creponata. In dreptul fiecarei usi erau prinse grilaje de diferite culori si marimi pe care locatarii asezasera plante de apartament. Ghirlande moderne, lumini si sonerii pe senzori ma intampinau intr-un drum care mi se parea interminabil. Preferam sa urc scarile pana la etajul 6 temanandu-ma de reactia de panica pe care spiritul meu claustrofob o are de fiecare data cand urca in lifturi. Ce nebunie de lume trebuia sa traiasca intr-un bloc ca acela! Ce sarafane bogate, ce baldachinuri, ce dame cochete ar fi trebuit sa locuiasca acolo!! Mintea imi era plina de astfel de supozitii, care ma sunjugau pur si simplu si ma sufocau ca o fibra de nailon. Ea ma tinea de mana acolo, in adancuri si ma tragea dupa ea facandu-ma si mai mult sa inteleg ca o tin de mana pe Baby. In acel spatiu, in acel timp, avea un statut de zeita. O Afrodita al carei nud era vizibil numai pentru privilegiati. Iar eu eram cel mai privilegiat din univers. Eu pentru ea eram tot Baby. Si ce frumoasa era in fustita ei mov, in sandalutele ei catifelate, care-i mangaiau infiorator de dulce talpile. As fi putut sa jur cu mana pe toate bibliile din lume ca femeia asta chiar era Baby.  Ce ciudat era sa-mi simt fluturii alergand prin venele mele in toate directiile cu putinta. Stiu ca atunci cand am intrat in apartamentul ei m-am simtit cel mai mic om din lume. Camere aerisite, mari, iar in unele locuri atarnau tablouri, portrete de-ale ei si, presupuneam eu, de-ale parintilor ei. O lampa reflecta o lumina galbuie estompata, care dadea acelui loc valente de palat. Draperiile se lasau jos, frumoase ca niste iedere verzi si-mi aminteau de primaverile de la tara, de locurile unde-mi vazusem pentru ultima oara bunicii. In toate partile ficusi mari ca niste palmieri ieseau din umbra calarind interiorul cu naturaletea si vigoarea lor si pe masuta de cristal se ridicasera magistral dintr-un orificiu din mijloc o sticla de vin rosu si doua pahare. Atunci am strans-o de mana si parca as fi vrut sa-i spun:

–    Dumnezeule, ce viata ai!!!

“ Baby, te-am vazut de miliarde de ori in diferite ipostaze, insa numai cand stai in bratele mele, numai cand ma privesti de dupa salcam esti cu adevarat tu. Numai langa mine ai devenit pantera, numai langa mine esti Baby”…

Pentru etajul 9 (pe schele nu se ajunge in rai)

septembrie 29, 2010

Pe la 14:30 am primit un telefon. Nu, nu a fost anonim, a fost o persoana apropiata care pur si simplu imi spune ingrozita: “ Ai vazut ce a postat idioata aia? Dumnezeule, capatana ei e plina de tarate. Mama prostilor nu va muri niciodata”. Pentru ca eram aproape de laptop, am zis sa arunc o privire. Cate idioate cunosc eu in blogosfera? Una singura!!

Astazi am realizat ca in Romania sunt ceva mai multi scriitori contemportani decat crezusem eu initial. Adica, daca pana acum mizam pe faptul ca Mircea Cartarescu si Emil Brumaru sunt cam singurele sclipiri care mentin flacara olimpica inca vie ( Vadim Tudor si Paunescu n-au cum sa intre in discutie, sunt doar doi dovleci cu aspiratii inalte) mi-am dat seama, fara sa stau prea mult pe ganduri, ca avem si ceva surprize. Cum de nu i-am pus la socoteala pe cei care platesc ISBN-uri pentru a publica orice cacat care le sparge capul?

Pai, mai, fetito, asemeni pampalailor care pusi in fata unui futai realizeaza ca au pula mica si incep sa zbiere ca in mare parte conteaza tehnica, asa te-ai aruncat tu acum ca o catea inaintea unui om care nu ti-a oferit un futai, (nu-i plac uratele – in pula mea) ci doar a incercat sa-ti bage in capsorul ala imbecil cateva idei interesante. Eu nu o sa-ti dau exemple din text, pentru ca e simplu – tu nu ai texte. Pe cuvantul meu – si mie mi-a placut Creanga intr-o vreme, dar acum nu-mi place. El, totusi, este un artist, tu esti coapta ca o gutuie. Atata gargara ieftina din gura unei pizde poate futute si rasfutute de o mahala intreaga.

Te-am vazut pe youtube. Trebuia sa-ti spun si asta. Esti atat de frumoasa…  am vazut cum ai incercat din rasputeri, ca un muribund ce se agata cu ultimele forte de orice rahat ii iese inainte, sa te agati si tu de o speranta. Ce interviu interesant! Pai, bai, manca-ti-as, limbajul tau este cu mult sub limita pe care orice pretendent al literelor ar trebui sa o treaca. Capacitate oratorica – sanchi! Fluenta in discurs – canci! Nimic, domnule. Pana si glasul… un glas mort. Timiditate? De ce? Pe blog esti o pamela!!! Tine pieptul drept si ridicat, lasa-ne sa-ti gadilam simturile si fa ce stii tu mai bine. N-are rost sa spun ce. (Am gandit-o.)

Ce pula mea ai? In cocina din capul tau se astern laturi! Este nefututa? Ai probleme? Candva, pentru orice fel de ajutor se suna la pompieri. Ai putea sa incerci, doar ca am impresia si nu stiu de ce, ca iti plac instalatorii!!! Cumpara-ti o unealta erotica, arunca-te in cada si cauta-te de gauri. Ai mai multe decat crezi, probabil mult mai multe decat neuronii care-ti misuna prin creier ca niste cai dezorientati. Eu n-am spus niciodata ca n-ai potential artistic. Si futaiul este, pana la urma, o arta.

Vorbeam cu Anda intr-o noapte tarzie. Atatea curvette. Ati impanzit blogosfera! Vorbiti intr-un limbaj de cartier, dar aveti incredibilul tupeu sa-l aruncati inainte pe Miller. Pai, tu, mai dezbracato, ( si de cultura, si de omenie, si de sensuri, si de haine) tu ai pretentia sa fii urmasa lui Henry Miller? Tu, care nu esti in stare sa dezvolti o discutie fara sa-ti freci capul de taste si banezi pe oricine iti arata ca esti fraiera, tu imi spui mie ca esti scriitor validat si cu o oarecare notorietate? Sunt ca tine milioane – numai in Romania. Si toti sunt la fel de validati. Astazi, scriitor validat poate fi si tanti Florica, daca are niste lovele in buzunare.

Sa revenim. Intinde-te in pat si ia o halba de bere. Amesteca mai intai cu degetul mic. Apoi cu mijlociul. Imagineaza-ti jocul asta inauntrul tau si spune-mi ce ai simtit. Marimea conteaza, corect? Asa ca ia-ti in pula mea labele de pe mine si vinde-ti cartile de sloave la tarabele de castraveti. Tu si vanzatorii de acolo aveti aceeasi inclinatie.

Pamelo, fa-ti in liniste temele la anatomie. Daca, intr-adevar, l-ai citit pe Miller sau chiar si pe Bruckner, ai fi reusit sa intelegi ca acolo, in pamanturi, inima poate sa bata. Dar in capul tau plin de tarate (mi-am amintit fara sa vreau si-am inceput sa rad) nu bat decat clopotele.

Daca urmaream sa public ceva asa cum ai facut-o tu, as fi facut asta de mult. Dar lumea mea e mai dificila si mai onesta si nici o pizdulice ranitoare de litere n-are loc inauntru!

Albastra lebada este incatusata. Ramane boala aceasta grozava..

iunie 16, 2010

Sunt foarte putine clipele care imi pot oferi mai mult decat halucinatia unei iluzii. Pentru ca iluzia este cea mai frumoasa forma prin care imi pot pierde timpul. Aici se naste lumea mea, lumea in care nu ma simt marginalizat, neingrijit si necunoscut. Aici uitarea nu mai este doar o stare de putrefactie a memoriei ci si o arta a supravietuirii. Sa poti uita in timp ce traiesti o iluzie este o adevarata maiestrie. O forma de lupta continua si asidua impotriva propriului sistem imunitar, impotriva propriului organism. Adica sa castigi invingandu-te pe tine.
Pe mine cel de acum doua zile nu ma mai tin minte, dar ma recunosc pe mine cel de acum, cel pentru care mirajul inseamna eternitate – unde fata morgana este emotia imposibilitatii, iar oaza s-a transformat intr-un bordel. Femeia asta se adanceste in mine cu precizia unui glont, cu precizia unei raze solare sau a unei unde laser. Imi invadeaza istoriile ca sa-mi ofere nesiguranta unei decizii. O decizie care se reflecta – nu ca de obicei asupra sortii ci a mortii timpului in tample.
Habar n-am care vor fi urmarile. A nu trai langa ea ma avanseaza pe mine din statutul de barbat la un nivel de masculinitate greu de imaginat. Ma folosesc de ambiguitatile pe care viata mi le infatiseaza doar ca sa-mi iau doza zilnica de neputinta. Adica imi accept conditia doar pentru ca stiu ca n-as putea sa deschid o cupola intre mine si ea. Ea este un mister descifrat din ce in ce mai mult de privirile mele, insa interzis atingerilor palpabile, reale. Ea este o bula de aer, o scurtatura. Dar pe care, daca vreau sa o trec, trebuie sa-mi asum riscul revoltator al uitarii. Acelasi risc bolnav, nesatul si infometat.
Am senzatia ca trece. Ca ma pot diviza pe mine insumi, ca-mi pot lasa jumatate de suflet sa numere pasii indepartarii ei, iar pe cealalta aici cu mine. Stiu insa ca oricat de asiduu as munci pentru o dragoste, aceasta va curge intotdeauna printre degetele mele. Stiu ca uneori aceleasi iluzii ne vor aduce iarasi aproape. Si este incredibil cum simt in fiecare fibra ca e bine ca exist in aceeasi perioada cu ea. Apoi va deveni mediocritate tot ceea ce astazi consider ca este minunatie. Sentimentul se va diminua atat de tare incat in el nu va mai mocni nici o flacara. Va fi o senzatie de indiferenta, condusa – poate – de o simpla amintire.
– Ce mai faci?
– Traiesc….
Si cu asta se spune totul. Cu asta se spune cel mai tampit adio din toate timpurile. Cu asta se pune punct lacrimilor din ultima clipa, cu asta se stopeaza prima discutie, se crucifica primul mesaj sau prima intalnire. Asa, pe rand, se duce dracului toata increderea, se duce dracului tot timpul asta.
De ce te iubesc? Pentru ca tu ai impiedicat sagetile sa treaca prin mine. Tu oprit scurgerea stelelor din mine, m-ai salvat, m-ai prins, m-ai recuperat. Tu ai facut dintr-o fantoma un om. Vorbesc despre omul din mine, omul pe care nimeni altcineva nu-l cunoaste si nici un radar nu-l poate depista. Tu mi-ai adus primul cer si m-ai eliberat acolo, lasandu-ma sa gust ca un pescarus – liberatatea si aerul sarat al marii…
De ce ma uiti? Pentru ca sacrificiul atarna prea amar pe umerii tai. Pentru ca nu gasesti nici o cale, nici un drum interesant, sau macar corect. Nu intalnesti nimic care sa-ti dea senzatia ca e posibil, ca se poate. Te aduni numai atunci cand plangi, dar lacrima ta nu schimba cu nimic itinerariul. Vom fi la fel si maine si poimaine si tot asa… si tot… si tot asa….

Gaseste aripa Braziliei, Razvane, iluzia este libera acolo

iunie 9, 2010

Sfarsitul. Patrunde frumos in oasele mele si ma lipeste de perete. E o imbratisare cruda, terifianta, dar in acelasi timp excitanta. Vibrez ca o virgina inaintea primului orgasm. Aud sangele cum circula-n mine, cum imi traverseaza ca o sageata albastra toate extremitatile. Il aud si ma intreb de ce mama dracului nu ma simt cotropit… Mi-ar placea sa-mi privesc sfarsitul in ochi, sa-l sarut ca pe-o fecioara, pasional si frantuzeste si sa dansam impreuna un tango la marginea prapastiei. Pasii sunt numarati. Nu stiu cati mai sunt, dar imi place sa cred ca mi-au ramas cativa pe care sa-i folosesc vizitand lumea la brat cu baby.
Ce ciudata senzatie imi lasa timpul pe buze. Ca un sirop amar, care se prelungeste si dureaza un minut si cateva vesnicii. Iar eu raspund imaculat, ca un voiajor alb care se intoarce ori de cate s-ar rataci prin alte zari. Dragostea… nu mai iubim inorogi, ne iubim telefoanele. Da… telefoanele, pentru ca ele ne arunca-n timpane un timbru vocal vindicator. Iar creierul nostru reactioneaza ca un domn inaintea unei femei frumoase: intinde bratul si deschide portiera masinii. Papusa intra si se face comoda. Apoi acceleratia transpune momentul intr-o realitate perfecta. Adica intr-un vis. Pe care eu acum il scap printre degete. Eu imi iubesc mobilul pentru ca ma duce la baby. Iar casa ei, necunoscuta inca, este un castel din poveste. Mereu atragator, mereu infricosator.
Asa incep iluziile cu zane. Inaintea sfarsitului. Inaintea albastrului de inger si-al fumului de Dunhill. Albastru si el. Baby exista. O simt noaptea langa mine, intinsa pe cearsaful meu alb, la capatul caruia scrie mare: Heineken. Ce poate fi mai frumos? Aurul? Diamantul? Bijuteriile sunt icoanele prin care fraierii incearca sa-si excite nobil partenera. Nu mai conteaza justificarea faptului. Din punctul meu de vedere, principala forma de seductie va ramane pentru totdeauna: spiritul. Pentru ca el se misca, are vlaga, creeaza. El patrunde in interior, vede detaliile, citeste din ziduri si biblii nescrise si isi da drumul. Iarasi si iarasi. Iar tu beneficiezi de rezultat.
Sunt strans la piept si-mi place. Imi place sa ma simt iubit si ma simt din nou, iubit pentru prima oara. In fiecare zi, ca un cautator de comori. Ca un Heineken. Ma-ntorc la bere. E singurul izvor care-mi inchide patima pe caldura asta sfasietoare, chiar daca rana ramane deschisa, iar distanta dintre noi se lungeste. Chestia asta este irelevanta. Uneori ma trezesc transpirat si rad ca un maniac. Noaptea durerea devine insignifianta, pentru ca nu exista sicrie. Cel putin nu pentru mine. Eu dorm in aer liber, la marginea marii. Aud nocturnele valuri spargandu-ma pe mine de stanci. Ce senzatie!!! Iti poti imagina tu, baby, unde-am ramas si cat de mult ma dezvolt langa tine? Cum ma invadezi inainte de culcare si dimineata la prima sclipire. Impreuna cu tine scriu cea mai tare poveste a noului deceniu. Public cea mai meseriasa carte si gust cele mai rafinate ingrediente.
Inceputul. Il iubesc. Asta pana se transforma in sfarsit, pe care-l iubesc si mai mult pentru ca am impresia ca e legat de noi si nu ne lasa sa ne despartim, sa uitam. Ce sa uitam? Modul in care am dat la vasle impreuna… noi pentru noi!!!

1 martie 2010

martie 1, 2010

A mai trecut un an… Astea sunt clipele, zilele, momentele din viata care ne fac sa prindem in brate efermeritatea…Suntem tot noi, aceiasi… doar ca avem acum alte itinerarii. Practic – ce s-o fi schimbat?? Intelesul? Habar n-am! E iarasi 1 martie!! La multi ani de martisor!!!

erai frumoasa

octombrie 22, 2009

ne-am inghitit unul altuia trecutul lasand intre noi
vacarmul civilizatiei mondene
mobilul, mess-ul, trabucul, chitara. apoi,
in speranta ca-l vom intalni candva pe Chopin am inghetat
langa centrala si ne-am privit prin buzele sufletului – abisul
erai frumoasa langa durere si numai aripile lipseau
sa reuneasca sfarsitul cu mine.
erai frumoasa si ochii albastri stingeau lava vremii
dogorind in mine racoarea
ca intr-un loc necunoscut si nepasit.
Antarctica! am inghitit pamantul impreuna
sa ploua din nou parfumul de-acasa.
ne-am latrat reciproc dorintele, pacatele, tradarile
ne-am latrat buzele, ideile, melcii
ne-am latrat sarutul – ca niste caini salbatici – cateii!
erai frumoasa in seara uitarii si eu iti cautam prin par, ingerii
rupandu-le necunoscutele aripi
cu dorul pe care il are un muritor – de rai…
atunci ai inceput sa plangi si mi-ai cantat pana tarziu
fur elise – iar din dantelele albe au cazut lacrimi rosii.
Durea ultima clipa si ultimul semn
si aburii ne-au deschis incaperea pana cand intre noi s-au cladit
miliarde de statui umane, toate de inaltimea ta si planse toate
Mai tarziu efemeritatea avea sa ne inghita amorul si sa ne strapunga timpanul
cu sunetul hidos al plecarii.
am ramas imbratisati un minut iar tastele aveau un gust nemarginit de real
soaptele dezmembrate ne luminasera oglinizile
si amandoi cu trupurile in sus ne numaram la telefon revelionul.
erai frumoasa la ultima cafea si amandoi ne inghitisem pe rand trupurile
sa ne nastem a doua oara doar suflet.

……..

E tarziu. Tu dormi, eu iubesc. La celalalt sfarsit al vietii, pe langa dragostea
pe care o vom purta amintirilor noastre – si sper sa mor primul – pentru ca n-as suporta
sa-ti scriu inaintea mormantului, va trai vesnic minunea de a fi inca impreuna.
Chiar si atunci cand chipul meu va lumina doar pentru tine in crucea de clestar.
E tarziu. Tu dormi, eu iubesc! E tarziu. Tu dormi, eu iubesc! E tarziu. Tu dormi, eu iubesc.
E tarziu. Tu dormi, eu iubesc…