Archive for the ‘Jurnal de bord’ category

Cand mori

aprilie 1, 2012

Sunt in santuri, darling. Si e bezna. Ca si cand ti-ai inchis tu ochii, singurii care mai luminau un drum. Uite c-am intalnit capatul puterilor. De aici nu se mai stie.. Fiecare poate impusca ce-si doreste, iar eu imi doresc, iti jur, sa iau cu mine dincolo tot ce noi doi n-am reusit sa construim inca. Viata noastra iese din tine, baby, cu toata puterea ei monstruoasa, te vlaguieste, te intinde pe balcon cum intinzi pe sarma o rufa si nu-ti mai lasa nici macar stropul ala de sange care nu te abandona niciodata, care continua sa bata cu incapatanare pentru noi, pentru barba si pentru ochii care ti-au permis de atatea mii de ori sa te dizolvi in ei.

Vrei sa pleci. In fiecare seara lasi in urma cuvinte care isi au loc intr-un cufar antic, nu aici, nu cu mine. Desigur, imi spui ca pleci iubindu-ma. Ca si cum ai face cu mana dintr-un vapor la bordul caruia esti obligata sa te urci. Pleci iubindu-ma, sacrificandu-te tu insati pentru ca intre noi sa mai ramana, chiar daca lipsesti, iubirea asta. Vino, Finlanda, vino Helsinki cu hocheistii tai cu zambet gri si straluceste, fa-i lui baby viata mai frumoasa. Vino, Groenlanda, las-o pe baby sa-si construiasca bar intr-un iglu si sa imi scrie numai mie frumoasele ei povesti nemuritoare. Sa lasam prostiile, baby. Nu mai pot dormi. Si in acelasi timp nu pot fi treaz. Nu dorm, dar nici nu sunt constient. Sunt treaz si  inconstient. Ma adun de pe gresie ca argintul viu dintr-o toaleta. Sufar ca un caine, musc perna si-mi rup tricourile. Si mi-e dor sa visez pentru ca visul este singurul mod care ne mai ingaduie sa nu murim tristi.

Imi aprind o tigara. Ce conteaza unde suntem? La urma urmei nimeni nu e acolo unde isi propune, nu-i asa? M-a sunat Irina. Are un glas de futut girafe. Vrea sa ne intalnim in noaptea asta la hotel Ibis, unde se tine un curs de bune maniere in cuplu. E in ultimul hal de degradare, beata rupta si zace intinsa intre preservative si sticle de vodka. Dragule, mi-a spus, sa mi-o prezinti si mie pe imparateasa asta a ta, sa-i cunosc reactiile si poate intr-o zi o sa mi-o daruiesti si mie ca de barbati m-am saturat. Am un ghinion nenorocit care m-a urmarit intreaga mea viata. Am intalnit numai tipi cu pula mica.. Casatoriti, divortati, nazisti, sclavi.. toti cu pula mica. A ta cum e? Apoi mi-a spus sa sarut microfonul ca-si baga difuzorul in pizda si mi-a inchis brusc, la fel cum ma sunase. Ai retinut, Irina vrea sa te cunoasca. Daca te intrebi cum e, sa stii ca-i frumoasa. S-a nascut curva doar ca sa moara fecioara, dar nu recunoaste. A ramas bortoasa cu unul din Brasov care a parasit-o pentru o naveta de bere pe vremea cand berea era la fel de pretioasa ca aurul ( in visele lui cretine ) si noi nu ne cunosteam. N-a mai putut fi tandra cu nimeni niciodata, iar astazi isi alege femei cu care sa-si imaparta singuratatea, dominata de instinctul ala criminal care ne spune ca de casa poate fi numai femeia.

Am deviat putin. Mai esti aici? Probabil ca nu. Tu iti iei talpasita de fiecare data cand suntem reali. Poate si pentru ca realitatea inseamna sa-i gasesti celui de langa tine defecte care sa te desparta de el. Mi-e dor sa-ti vad ochii plini de valuri si picioarele de sampanie asezate pe mine. Mi-e dor sa te strang in brate, dar e atat de tarziu incat daca ti-as propune asta ai fi in stare sa ma rogi sa-ti strang umbra. Nu-i nimic. Eu sunt intotdeauna disponibil pentru tine. Sunt pentru tine cand nici tu nu esti. Imi misc degetele. Palmele. Daca deschid ochii, vad. Si-n acelasi timp aud orice zgomot, fiecare pas pe parchet, fiecare strigat de durere nemaintalnita, fiecare frana de masina, latrat de caine, foc aprins. Sunt viu. Tu imi spui ca sunt mort, baby. Probabil vrei sa spui ca am murit pentru tine. Cu alte cuvinte nu m-auzi nici daca bat la tobe langa tine, nici daca explodez ca bulele pe soare, ca vietile in sicrie, ca rahaturile alea de bomboane pe care le pune Patrick pe limba. Sunt mort pentru tine, baby.

Altceva nu-ti scriu. Doar ca intre noi a inceput sa ploua. Si ploua cu lei si leoaice, iubirea mea nebuna!

Reclame

Pentru. Totdeauna

octombrie 27, 2010

De astazi povestea s-a spart. Cioburi moarte, intinse pe cearsaful rece. Cioburi din povestea noastra. Aceeasi poveste scurta, albastra. Nu stiu cum sa fac sa nu izbucnesc, sa nu ma sparg si eu la randul meu, sa nu ma port ca un exorcizat, sa nu zgarii peretii cu degetele, sa nu ucid. Nu stiu cum sa respir in continuare acelasi aer atunci cand spun ca plec dar raman sau cand imi spune ca ramane dar pleaca.

E strada goala, Baby si tu nu esti cu mine. Nici macar in stanga mea. Nu mai pot vedea nici o silueta, nu mai pot crea nici o imaginea, nu mai pot retine nici un detaliu si daca aprind o tigara am tampita senzatie ca ranesc oxigenul. De cand ai disparut caut cu disperare ingeri ingeri ingeri…

Ti-as spune ca nu mi-e dor de nimic. Ti-as spune… macar ornamental, de dragul faptului ca stiu ca ti-ar prinde bine. Cum mama dracului sa nu-ti prinda? Cum sa nu te ambitioneze sa mergi mai departe cand practic iti spun tot ce ai nevoie ca sa o faci fara mine. Nu m-as fi gandit niciodata. Uneori imi place sa plang, sa te chem intr-o tacere misterioasa, pe care nici macar eu nu o inteleg si al carei final este indescifrabil.

Mi-am inchis pleopele. Le inchid mereu, dar dupa cateva secunde se deschid singure. Eu insa raman in continuare mort in mine. Nu mai sunt constient, nu mai sunt lucid, nu mai sunt nu mai sunt nu mai sunt. Cel putin nu atunci cand desenez sfarsitul de parca eu sunt cel care-l propune. N-am vrut niciodata. N-am vrut sa las, n-am vrut sa pierd, n-am vrut sa simt, n-am vrut sa uit, n-am vrut sa ratacesc, n-am vrut sa sparg povesti, n-am vrut sa ma trezesc dimineata cu gandul la tine, n-am vrut sa te sun cand nu erai singura, n-am vrut sa privesc amieze langa tine, n-am vrut sa-ti cercetez fiecare privire, n-am vrut sa mi se pastreze pe irisi…

E o lipsa de tot. Tu intrasei adanc in mine si smucit prea tare cand ai iesit. E o durere insuportabila pentru ca nu pot sa te inlocuiesc in mine cu nimic. E ca si cum te-ai privi in oglinda si ti-ai vedea carnea atarnand pe piepturi. Nu ma pot misca. O sa raman asa niste vreme. Oricat de multa se poate. Poate ca intr-o alta realitate totul ar fi fost altfel, dar acum… acum este  imposibil sa mai vin spre tine. Imposibil sa vii tu spre mine. Imposibil.

Rasaritul se inchide. Si nu se va mai redeschide. Lumea asta fusese construita deja ca sa fim singuri. Atat de singuri chiar daca eram acompaniati de altii. Dar noi doi in noi.. noi doi in noi vom fi mereu singuri.

P.S – nu mai muri. Traieste. Mult timp. Mult mult mult mult mult mult mult mult mult….

Jack-ul o sa spele adancimea. Pentru. Totdeauna.

Dincolo

septembrie 8, 2010

Vine ea inapoi… imi spunea cu superioritate si dispret, acum ceva timp, un smecher de colegiu.  N-o sa gaseasca nicaieri confortul pe care eu i l-am oferit, garderoba eleganta cu care am afisat-o pe la petreceri si se serate, sau Mercedesul cu care s-a obisnuit si din care privea lumea fara probleme.
In mintea lui totul se rezuma la lux. Intr-un fel are dreptate, gasesti peste tot femei care s-ar culca cu tine pentru cativa euroi, darmite pentru o viata pe cai mari. Dar daca o femeie nu mai vrea… daca ochii ei nu mai rasar atat de lin cand o intampina seara cu un vin nobil sau o rochie scumpa, nu ai nici cea mai mica influenta asupra ei. Iubirea nu poate fi controlata, dictata, obligata. Iubirea vine si trece. Si fraierul a ramas cu ochii indreptati spre infinit. Fireste ca ea n-a vrut sa se intoarca. Si-a bagat pula-n sacii lui plini de bani si-a taiat-o in Belgia, acolo, la munca de jos, care-ti ofera cele mai mari satisfactii, cele mai mari placeri din viata asta.
E bizar si nepoliticos chiar –  sa te treci peste etape si ea a inteles toate astea. Sa te trezesti deodata, peste noapte, cu o avere pe care nici o meriti, nu stii cum sa o controlezi langa o persoana de care nu te leaga nimic. Eu sunt convins ca asta e visul fiecarui muritor. Sa sara peste etape, sa se roage intr-o noapte la bunul Dumnezeu si sa primeasca spontan sume colosale… Sa conduci un Mercedes cand esti tanar ce pula mea. Sa deschizi portierele la semafor si sa urce instinctual in masina o bruneta sucara, cu ochii galbeni  verzui ca steagul Braziliei sau o blonda cenzurata de la poluri… Pentru ca esti satul sa tragi de tine pana la epuizare si sa vezi zadarnicia, neputinta de a te ridica din cacat. Vrei si tu poate mai mult. Recurgi la farduri, te imbraci mai frumos. Mergi poate singur in Mall-uri si-ti alegi haine fitoase, telefoane smechere, chiar daca esti lihnit cateva luni – macar asa sa fii si tu in rand cu lumea buna. Te imprumuti si iesi in oras ca bastanii, bei wisky in cluburi selecte si speri, de ce nu, sa o impresionezi pe smechera aia in haina de piele care sta la bar. Uneori ii oferi o vodka cu gheata si-ti zambeste politicos. Ai vrea sa-o intrebi – Te futi fa, fir-ai a dracu… sau stai in ciuda pulii in Bamboo??? Toate astea in demersul nebun de a sari peste etape, de a nu trebui sa astepti pana la 50 de ani ca sa conduci un bolid.
Femeia despre care vorbeam la inceput a renuntat la averi. La ce folos cand sufletul nu bate? Uneori saracia e atat de frumoasa!! Si sacrificiile cu care o intretii – indeosebi. Ne ducem cu totii spre aceleasi locuri, dar tu, intelectualul pulii mele, tu, smecherasule de colegiu, tu uiti ca n-ai nici un drept sa judeci. Cretinul naibii a trimis barbati in haine negre sa o urmareasca. Sa o aduca inapoi cu forta de-ar fi fost nevoie. Au batut-o si-au adus-o pe targa.

Au bani, au masini si cred ca lumea e a lor, futu-i in gura sa-i fut. Nu stiu sa scrie, nu stiu sa vorbeasca si spre rusinea epocii, cand trec pe holuri, duduile sunt in delir. Ce pretentii sa ai de la o lume in care a oferi o floare unei femei este o rusine, un gest ieftin. Astazi curtea se face cu bijuterii stralucitoare si scumpe. Lumea decade si odata cu ea tot ce e mai frumos. Eu mi-am inchis ferestrele si acum visez. Am devenit imun atator mizerii si nimicuri. Singur in saracia care mi-a devenit prietena am invatat ca e frumos sa mangai, ca e frumos sa saruti, sa atingi sau sa imparti o camera, un pat. E frumos sa gadili, sa privesti un zambet, sa-l traiesti si sa nu judeci. Sa oferi fara sa ai pretentia de a primi ceva inapoi. Pentru ca idealurile trec peste mine si chiar daca uneori am senzatia ca raman in loc, blestemat de o clepsidra ascunsa a timpului, stiu ca undeva, ceva din mine a atins o minune.  Sau mai multe…

Traiasca

septembrie 7, 2010

Astazi  am dat la o parte realitatea. Am intors pagina si cu ea odata mi-am intors si mie privirile. M-am plimbat pe faleza ascultand zbuciumul ticalos al toamnei. Mi s-a parut ca toate au un rost si toate sunt asa cum trebuie sa se intample, mai mult sau mai putin diferite fata de cum credeam eu ca vor fi. Nici macar n-am mai avut acea dorinta acuta si absoluta de mare, de ocean, ba dimpotriva as fi dat orice sa fiu macar pentru cateva secunde in jungla, departe de orice fel de tentatii, departe de civilizatie, de masini, de coca-cola… Acolo as fi putut sa vad animalele… Sunt momente in viata cand oamenii dimprejurul nostru le intrec in brutalitate, dar asta este o cu totul alta poveste.
As vrea sa ninga. Sa-mi aprind focul intr-o camera, oricare ar fi ea si sa-mi beau acolo paharul de Jack. Sa citesc.. da.. cu siguranta as vrea sa citesc. Sa-l citesc pe Miller. Si pe Nichita. Si Ema!! Cum sa-l uit pe Ema? E straniu sa-mi doresc ceva atat de inconsistent si totusi atat de colorat. E sinistru. Pentru ca toti ceilalti isi doresc familii. Isi cladesc case inalte, elegante peste care tapiteaza frumos mobiliere moderne. Se reunesc seara la o sticla de vin unde povestesc tot felul de intamplari.. surad, zambesc, iubesc si se inseala… Se petrec atat de multe schimbari, se intorc atatea posibilitati. Unii pleaca, altii vin. Un rondel continuu. Eu nu mai gasesc farmecul unei astfel de vieti. Nu mai gasesc folosul…
In jurul meu lumea traieste. Doar eu sunt mort. Si pot privi prin ei si ei sunt goi. Goi ca niste prapastii. Cu orice ai arunca in ei nu vor fi loviti. Pentru ca nu simt. Ei nu simt. De ce sa arunci in ei? Corect.. nu ca ar avea vreun rost,  dar e frumos sa vezi ca astazi omenirea si-a construit scuturi imprejurul sufletului… Sa-mi fut una, numai eu nu stiu sa construiesc. Sau poate ca pur si simplu n-am vrut. Si atunci am ramas pe afara. Singur pe carare…
Mi-am vazut lacrimile. Una dintre dintre ele mi-a umezit buzele si-am inteles ca departarea e cel mai de rahat lucru existent in universul asta. Sa ne ascundem dincolo de oglinzii, dragii mei si sa lasam dublurile sa traiasca-n locul nostru, noi cei care mai simtim… Poate ele au mai multe sanse!!!
Traiasca!!!

Pentru ca dau totul…

august 9, 2010

Este o noapte de-a dreptul tembela. Cartierul asta a devenit intre timp locul in care cele mai mari curve din oras se strang pentru a-si etala emancipat – calitatile de logodnica. Aceleasi chipuri ruinate, aceleasi desarte priviri, haine atarnate pe bucati de carne extrafutute, ca niste siroaie de sange. Pana si porumbita aia mica, Delia, s-a adaugat in convoi…  Uneori am impresia ca as putea prinde pizdele astea in palme si as putea scrie cu ele PULA pe ceruri. Oxigenul  s-a infectat cu HIV si, ca printr-o minune, ecouri lautaresti ii canta sfarsitul. Surad numai atunci cand realizez ca fiecare dintre aceste taraturi va ajunge la un moment dat bebelusa cuiva. Fiinta pentru care el va da totul…
Exista pentru fiecare dintre noi o fiinta pentru ca vom da totul. Una singura. Iar ironia sortii ne face principalii comedianti ai vietilor noastre ratate. Noi gasim femei in alte cartiere, in alte orase, din care bineinteles, cream bebelusele noastre, carora le inaintam si le incredintam constient – sufletul pe tava. Tu, ingerul meu, tu care dormi la ora asta tarzie pe un pat alb, in puf de zana si atena, tu esti singurul care nu m-ar trada niciodata. Tu, ingerul meu, tu care te rogi in fiecare seara sa ne intalnim din nou in vise si visuri, tu esti singurul care n-ar uita niciodata… La tine nu o sa renunt nici atunci cand buzele imi vor atarna ca niste liane in bezna eterna. Nu te voi rani nici macar in ganduri, nu te voi judeca, nu te voi acuza, nu te voi arata cu degetul. Tie iti este permis orice, ingerul meu. Numai tu stai si privesti la fel ca mine cerul pe care cateodata, intr-o noapte tembela, niste curve au scris cu stele PULA pe el.
Tu nu faci parte din nici o lume cunoscuta sau necunoscuta, tu esti neinventat inca, dar iti spun inger pentru ca este singurul sens pe care ti-l pot darui. Ingerii nu sunt puri dar se aseaza peste umerii tai si de cele mai multe ori te scot din rahaturi, iar tu ma salvezi pe mine mereu. Tu ma redai, ma construiesti si ma lasi liber. Tie iti place sa zbori in jurul meu, iti place sa te strig pe numele tau celest si sa-ti astern galaxiile la picioare. Cum sa nu te iubesc, cum sa nu fiu numai al tau, al ochilor tai, al mersului tau clandestin?? Cum sa nu-ti apartin numai tie sau cum sa te vand vreodata cand tu esti fiecare glas pe care il simt in timpane, cand tu esti fiecare pas, fiecare debut si fiecare final??
Pentru tine, ingerul meu, pentru tine las aici insemne. Pentru tine ma vindec si ma imbolnavesc in acelasi timp. Pentru tine inventez nasteri si decese, pentru tine ma aflu si pentru tine lipsesc. Cu tine ajung in dormitoare retrase si ma dezbrac de pene si stau langa tine intins, privindu-ma in oglinda… doar ca sa-mi spui ca sunt asa… frumos… ca tine.
Abia cand termin de vorbit cu tine constat ca-n cartier luminile s-au stins. Nici ele, siluetele logodnicelor ratacite nu mai sunt. Pe ceruri nu mai scrie nimic asa ca am mazgalit mare cu o coada de cometa : Te iubesc ingerul meu, in oricare dintre lumi ai fi!!! Si ma arunc linistit pe un pat alb, in puf de zana si atena si stiu, si simt ca sunt singurul care nu te-ar trada niciodata si sunt unicul care nu ti-ar da sa respiri niciodata oxigen infectat cu HIV… Niciodata!!!

Rece

mai 25, 2010

Ascultam impreuna o melodie eterna. Atunci, in acea clipa bolnava, atunci mi-am dat seama ca ea nu gandea la mine. Ca ceea ce transpuneau acele versuri potrivite ca niste manusi pentru povestea noastra, pe ea o ducea in cu totul si cu totul alt loc. Am vazut in privire. E genul de chestie care se simte. Si care nu m-a lasat sa fac nimic, decat sa raman la fel de echidistant. Poate daca as fi fost mai rece…

Urasc sa-mi fac planuri. Mai degraba prefer sa vorbesc despre trecut, despre timpul care este inscriptionat intr-o biblie de perete si din care nu se poate sterge nimic. Exista si in el un viitor, dar e mult prea departe. Exista suflete care nu mai sunt. Oameni despre care nu mai stii nimic. Oameni care au umbrit macar pentru o secunda ceea ce astazi numim frumos: dragostea. Poate daca ar fi fost mai reci…

Tu, iubita mea, tu cea care-mi auzi vocea in fiecare zi si-mi lasi mereu o portita deschisa, pe unde sa intru cand ma intorc beat din terase, tu…. Tu-mi dai certitudinea ca totul trebuie sa mearga inainte. Fireste, ai avut momente cand ti s-au parut numai tampenii. Momente care te-au lasat fara lacrimi. Momente in care ai plans pentru ca n-ai putut sa strangi in tine toate buclele timpului. Si timpul are multe. Prea multe. Dar daca ai fi fost mai rece….

Exista, dintotdeauna, un loc in care nu putem sa ajungem. Un loc pe care nu putem sa-l cucerim. Un loc cand lasam timpul in urma, pentru ca ne e frica de noi insine. Ne e frica taman sa mergem inainte. Ne oprim. Nu mai conteaza ca nu ne plac planurile, le facem. Calculam si luam decizia cea mai proasta. Pur si simplu cea mai proasta. Pentru ca nu putem sa luam decizia buna cand inca nu ne pasa. Poate daca n-am fi mult prea reci….

Leii nu plang

mai 8, 2010

S-au stins luminile intre noi si oricate becuri as aprinde sau oricat de mult te-as cauta cu flacari albastre, tu nu vei mai fi nicaieri. Nu ma intreb de ce, nu am nici un dubiu, daca exista un vinovat, acela sunt eu. Eu, eu, eu…
Mereu, iubirea mea, mereu ti-am vorbit despre drumurile care se contopesc intr-unul singur, despre durerile acestui drum, despre privirile lui, insa nimic din ceea ce am construit pentru el n-a insemnat pentru noi o sosea. Cateodata aud peretii cum suspina si pofta lor de tine, setea lor de sangele tau nu se poate satura alimentandu-se la nesfarsit din iluziile mele. In fiecare zi risipesc amintiri cu tine. Le sterg de pe suflet… sau doar incerc sa fac asta.
Pe unde esti? Raspunde-mi, saptamanile curg. Si nu o fac in felul lor, ci al dracului de molesitor. O ploaie permanenta, mocaneasca si plictisitoare. Nu vreau sa-ti ascund adevaruri, din patul tau privesc acum plictisul. Candva, inainte de tine, am tanjit dupa linistea asta. Astazi as da orice s-aud galagie. Sa-mi las timpanele sa transpire, sa oboseasca. Iubesc sunetul tau…
Ce-ti spun aici, iubito? Tu nu existi. Sau daca o faci, nu cred ca te intereseaza tristetile mele. Si-ti dau dreptate. Cum te-ar putea interesa ruinele unui strain? Ce castig ai avea ascultand spovedaniile unui barbat transformat ulterior intr-un oarecare? Eu ti le soptesc in speranta ca te vei intoarce. Tu le vei citi bucurandu-te ca ai plecat.
Ma intind iarasi peste perne. Nu stiu de ce, dar simt nevoia sa-mi aud gandul. Nu gandul care ma duce la tine, ci cel prin care vei veni inapoi. Astazi m-am simtit mai inutil ca inainte, mai lacom, mai absent. Mi-am cercetat privirile si m-am depistat dependent de reverie. Am aruncat cartile in sertar si am pastrat pentru mai tarziu niste cuvinte. Iar daca te mai iubesc ti le voi prezenta aici, in noua epoca. Ti le voi parcurge aici, pe acelasi trotuar, in aceeasi nemuritoare poveste. Mai tii minte trotuarul? Intre timp, niste idioti l-au desenat in verde. Dar nu ma supar, uneori am senzatia ca te privesc in ochi, sau ca-ti matur pielea… ca ratacesc descult prin sanii tai, coborand usor peste coaste si fese. Ca ating ca o umbra genunchiul care-mi scartaia la ureche si talpile acoperite de sosete negre.
Nu-ti face griji, nu plang. Imi pare rau, dar nu plang. Leii nu plang niciodata, nici macar atunci – cand fara leoaice cauta pantere…. Leii nu plang, nu plang, nu plang. Dar lacrimeaza vesnic.