bhbknjklj

Suntem saraci! Saraci lipiti pamantului amandoi. Ea din pricina placerilor si a prafului de stele, eu din datorii financiare. Merg pe strada si ploaia suna ca o serenada. Rotile masinilor accentueaza starea in timp ce probabil in barul de pe cealalta parte cineva bea un Heineken si haleste o ciulama din piept de porumbel. Sunt sarac, imi reamintesc, ca sa gasesc o ruta ocolitoare, sa nu fiu nevoit sa dau nas in nas cu vulturii carora le sunt dator. Totusi, chiar si asa le simt respiratia in ceafa. Oriunde merg la primul zgomot o panica infernala se naste in mine ca un pudel in fata unor pitbulli. Ce sentiment de josnicie port in suflet. N a fost dintotdeauna asa. N am stat cu fruntea in nisip ca strutul, nu.. Uneori am fost rege. De cele mai multe ori am fost un martir. M am sacrificat pentru altii. Azi stau inchis intr un cavou plangandu mi de mila. Ieri o urmaream pe ea calarind soselele cu noul ei prieten, acel Stereo Boyfriend in verde stacojiu precum saltaretii aia care se tund in saloane cacanii in dungi. Durerea pe care mi a pricinuit o a fost stersa cu buretele. Am baut un litru de alcool pur din proviziile vecinului Visinata, doar ca sa dizolv clipa si sa trec peste ea cu brio, dar in timp ce aselenizam in mine grade solare aveam in memorie doar zambetul pe care i l daruia aluia foarte tandru, de parca ar fi fost dintotdeauna impreuna. Si apoi barba aluia cand se apleca sa o sarute.. Sa o sarute.. Asta e prea mult. Am vrut sa i sparg tampla. Ba chiar am strans un bolovan in palma pana l am transformat in nisip. Nu reusesc niciodata sa actionez desi ma indrum, imi vizualizez tinta. Cand sunt aproape sa finalizez dau inapoi ca o oaie. Strang in mine, urlu in mine si sufar. Sufar crunt. Om al cuvintelor aud in creier.. Om al cuvintelor….

Si apoi, criza materiala n a venit singura. S a napustit cu forta unui tsunami carand dupa ea resturile devastatoare. Au venit, evident, facturile pulii. A trebuit sa cer amanare si din cand in cand clementa. Ma gandeam ca voi surprinde intr o zi o voce calda la telefon ca, satula de statut in telefon o sa spuna domol: domnule Sarbu sau Razvan.. Uite ce fac eu pentru tine, iti platesc datoria funerara, o sterg cu buretele dar sa stii ca mi ramai dator. Doamne cat i as fi fost de recunoscator! Probabil as fi plans cateva ore apoi m as fi urcat intr un tren spre nicaieri.. O calatorie! Imi surade ideea. Sa plec intr o calatorie e tot ce mi doresc. Poate voi nimeri cu vreo babeta plina de parale, diferita de cele cu care am umblat pana acum, diferita de ea, mai ales de ea, creatoarea vestimentatiei angelico demonice pentru presa pirat, radioul inimilor surde!

Ce sa mai.. Totul e un chin. Ma prefac ca nu i am primit mesajul. Dupa un timp chiar stiu ca nu l am primit. Dau din umeri ca un orb in fata manastirii. Nu e cine stie ce.. Si daca intr o zi o sa primesc un glont in plex, care ar fi neajunsul? Sunt poate singura persoana care ar supravietui, tinand cont de ironia si turnurile vietii. Probabil as supravietui si daca m as arunca intr o hazna, intr un hau, intr o prapastie.. O craca dura s ar interpune, mi ar diminua caderea, parca vad si cand ma apropii de solul dur vreun taran va trage aproape o caruta de paie. Toate astea pentru ce? Doar ca sa raman inca o clipa in iadul asta? Daca ca sa o vad pe ea aproape tavalindu se cu ala? Halal iubire mi spun mie insumi. Halal dovada de iubire. Dar dovezile de iubire sunt cantece de greieri.. Dintr o data nu le mai auzi.. Stii doar c au fost acolo. Au cantat poate mii de ani fara sa fie luate in seama si cand esti pregatit sa le insfaci strangi palma in vid. Nu.. Incep sa i gasesc scuze. Asta nu i un lucru bun. Cel mai bun lucru ar fi sa mi gasesc o slujba. O slujba primitoare ca sa le pot restitui astora banii…

Au fost nopti in care m am trezit buimacit de tristete, exact ca soldatii aia care, epuizati de atata front gasesc o clipa de ragaz chiar in transeele mortii. Nu mai am nimic de pierdut. Si daca ar mai fi ceva, nu exista indoiala, pana la urma se stinge singur. Ma intreb ce rost au avut plimbarile fantomatice, aparitiile pe scenele disperarii cand intre amandoi e o cladire ridica mai sus de Calea Lactee. Vechile torte se aprind inainte. Intorc privirea in spate si totul arde arde arde. Chiar si in stanga si in dreapta mea arde tot. Ma duc dracului spun. In fata un stol de pasari se separa de pui. Unul dintre ei ramane in urma. E singura sansa si el o rateaza. Nu i nimic, prietene, marile ocazii apar si dispar din nimic. Si nici nu tine de tine sa profiti sau nu. Ca un comediant repet ultimele numere inainte sa ies pe strada. Repet si repet cu gandul la ochii in care m am presarat tot. Daca i ar deschide acum s ar putea uita cu usurinta la soare.. I am dat tot! M am introdus tot fara sa am macar vreo intentie sa ma intorc, sa ies vreodata. Pana si cimentul e rece ca un iceberg.. Si muzica aia din masina aluia care o tintuise pe ea pe scaunul din dreapta, sarutandu l ca o turbina atomica in care forjeaza lacomi milioane de mineri, gata sa se bage toata la randul ei in ala, in el, fara nici un fel parere de rau sau repulsie..

Explore posts in the same categories: Uncategorized