Leu

Timpul care trece. Infinit de lung inapoi, iar inainte pare o cale scurta, o clipa, o viata. Ma privesc si nu mi-e greu sa recunosc, mi-e urat de mine. Ma uras. Urasc ca sunt om, ca apartin acestei specii, ca respir laolalta cu toti ceilalti, ca impart aceleasi organe si obiceiuri si ca ma rog aceleiasi divinitati. Urasc tot ce are legatura cu lumea, ochii ei albastri, chipul copilaresc, parul valvoi ca o tornada… Urasc. Exista intotdeauna momente in care, fara sa vrem, realizam ca ne-am nascut fara sa meritam, fara sa cerem, fara sa stim. Incepusem, acum ceva vreme sa scriu o nuvela usoara intitutala Imi iubesc curvele, nuvela care s-a finalizat doar in laptop-ul meu, aici intarziind sa mai apara din varii motive – pe care nu vreau sa le insir aici. Am descris femeia si-am generalizat-o, transformand, pe rand, toate partile ei bune si nobile in maldare de rahat si organe genitale. I-am impins in uter obiecte metalice si cuvinte grele. Bun… nu-mi pare rau. Viata mea reala este de cacat si nu mi-e rusine s-o spun.

Mi-am aprins un dunhill. Fratilor, am lasat la o parte literatura si ma doare asta. Ma doare ca-mi pierd timpul cu nimicuri. Si mai mult, le dau o importanta pe care, acum cateva luni de zile nu le-as fi dat-o in vecii vecilor. Sunt inconjurat de femei, de pieile lor extravagante, parfumate, de intelesurile din privirile lor secrete, de stabilitatea lor financiara, de rabdarea lor si, rad ca un nebun, de loialitatea lor. Sunt ironic, baby, oricine ai fi si tu stii. Ma uit de multe ori la tine, femeie, ma uit la tine si realizez ca inteleg majoritatea lucrurilor pe care nu le faci. Si din cauza asta sufar, papusa. Sufar pentru ca te vad in zeci de mii de locuri la fel ca intr-unul. Esti una si aceeasi si nici macar aspectul nu difera. Habar n-am daca stiu sa iubesc. Dar stiu ca nu pot sa sufar daca nu as face-o. Iubesc, in pula mea. E de cacat. E de cacat, pentru ca viata asta, oricat de completa ar fi, are erori. Erori care nu pot fi intelese de o pustoaica de 15 ani cu nume exotic, erori care nu pot fi intelese de o profesoara de literatura, care nu pot fi intelese de o casnica, de o asistenta medicala, de o organizatoare de evenimente, de o consultanta agricola, de o vanzatoare, de o studenta la economie, de o vanzatoare in mall, de o drogata, de o stewardesa, de o psiholoaga – si, in cele din urma, de o jurnalista celebra. Viata are erori. Sistemul de valori se caca pe noi, papusa. Oranduieste laolalta nebuni si destepti, prosti si urati, frumosi si grasi. Traim intr-un joc continuu, intr-o ironie cumplita. Viata, baby, oricare dintre personajele de mai sus ai fi, viata nu ne da pe cine dorim, ci pe cine ne doreste. Jocul pulii mele belite de o serenada. Nici eminescienele nu-si mai au efectul. Pare absurd? Rad. Il am, fireste, dar el nu ma doreste pe mine. Reteaua se extinde si se amplifica si devine incredibil de greu de inteles. Daca eu X doresc pe Y si il am, automat Y il doreste pe Z, Z care il doreste pe X. Infinitic. Ecuatia pulii, sunt beat, dar sunt convins ca tot ceea ce am spus e adevarat.

Am invatat multe in perioada petrecuta cu Traian, Traian – de care astazi – abia daca mai stiu. Mi-e dor de el. Mi-e dor de convorbirile cu el, pentru ca mi se pare singurul om in stare sa inteleaga nefirescul. Paradoxul. Mi-e dor sa beau un Jack cu el si sa-l vad in adevarata lui splendoare, lasand deoparte conflictele virtuale sau cele absolut necesare. Pentru mine, omul asta e un zeu. Ca un discipol, am mers pe acelasi drum, am impartasit aceleasi credinte, pe care, cuviincios le-am indragit si le-am amplificat. Le-am dat intelesurile mele, dar, Traiane, pentru mine, ora unica nu mai vine. Ori, poate am ratat-o. Poate a venit si mi s-a parut ireala si poate cand am apasat pedala am luat-o intr-o directie gresita. Am ratat-o -n pula mea. Mereu ratam lucrurile importante. Cerul liber nu mai are valoare. E un non-sens pula-n pizda, pe care doar siluetele de mai sus il divinizeaza. Pentru mine nu inseamna libertate, ci inchisoare. Astazi te vad la alte mese, Traiane si realizez ca timpul nostru s-a dus dracului.

Pe facebook, lucrurile sunt triste. Au aparut scriitori in Techirghiol. Scriitori pe care nu-i cunosc si, sincer sa fiu, nici nu as vrea sa o fac. Pentru ca scrierile lor zadarnice, ma mahanesc. Arta traieste. Sa traiesti ca sa scrii realitate. Imaginatia? Scrie povesti, dragostea mea, creeaza-l pe Gigel si da-i intelesuri. Vesnic prieten caruia nu-i spun numele, recomanzi cacaturi. Am citit si nu-mi place. Lipseste pulsul. Desigur, tu iti faci meseria, pentru tine nu conteaza culoarea, tu transformi rosul in galben. Si o faci bine. Dar, degeaba-i dai unui sofer bun o dacie, cand un cacar are Audi, baby…

Nu mi-am realizat visele niciodata. Imi vor trebui ani ca sa o fac. Ani ca sa-mi dau seama unde am gresit. Din pacate, mi se pare ca anii vor fi departe de mine si mi-a ramas putin. Asa ca bariera trebuie ridicata. Zambesc. Eu nu merit sa fiu tatal nici unui copil. Sunt un maidanez, in pula mea. Pe lumea asta nu exista decat femei de rasa. Si ce nebuna si-ar strica genele cu mine? Una de 15 ani cu nume exotic? O profesoara de literatura? O organizatoare de evenimente? O asistenta medicala insarcinata? O Psiholoaga? O jurnalista celebra? Iarasi rad ca un nebun…

Baby…

Sunt liber maine. Eu nu te-am dezamagit. Sunt eu dezamagit de mine. Asta inseamna ca drumul pe care-l urmez e gresit. Si… doare. N-am vrut s-ajung aici. N-am vrut niciodata sa plec sau sa dau satisfactia unei retrageri. Pentru ca, dincolo de abandon, dincolo de sensuri, dincolo de cuvinte, in inima mea bate inima unui leu. Eu nu sunt maidanez, baby, sunt leu. Si leul nu se imperecheaza cu pitbulli.. nici cu ciobanesti germani. Nici cu rasa din care faci tu parte. Dar… tu esti leoaica, baby???

Explore posts in the same categories: Prin paduri intunecate

11 comentarii pe “Leu”

  1. zana Says:

    Si din toate lucrurile cele mai rele ,sa fi dezamagit de tine insuti e pe primul loc…


  2. […]              Ştim că nu e completă simptomatologia anxietăţii, ştim că soluţiile sunt puerile (în viziunea „specialiştilor”), dar la mine funcţionează. Poate că cei care citiţi mă puteţi completa.  Vă aştept comentariile, observaţiile sau criticile (într-un limbaj lipsit de vulgarităţi). Publicat în: […]


  3. […] Ştim că nu e completă simptomatologia anxietăţii, ştim că soluţiile sunt puerile (în viziunea „specialiştilor”), dar la mine funcţionează. Poate că cei care citiţi mă puteţi completa. Vă aştept comentariile, observaţiile sau criticile (într-un limbaj lipsit de vulgarităţi).  16 aprilie 2011  Gebelezis Categorii: Contre nature, Fragmente, Gebelezis, Symphonie pour un monde étrange Etichete: anxietate, combustibil, Contre nature, creatie, etalon, fragment, fragmente, frica, gebeleizis, gebelezis, iubirea vietii tale, moft, oameni, om, portofel, probleme, psiholog, societate, stiri, symphonie pour un monde etrange, viata LikeBe the first to like this post. […]

  4. septimmia Says:

    Si cat doare sa ai un singur pahar pe masa…

  5. Symphonie Says:

    prima paranteza: noroc ca exista sursa paginii, altfel nu reusesc sa citesc acest post…

    a doua paranteza: cred ca merita sa renegi orice, mai putin conditia de om… ea iti ofera sansa sa iei totul de la capat si sa ajungi sa iubesti tot ce ai renegat inainte, fara sa vii nevoit sa dai explicatii, nici macar tie.

    renuntarea la literatura cred ca face parte din noi, cei care scriem… simtim uneori nevoia sa aruncam totul la gunoi, sa dam totul la o parte… din fericire, reusim sa recuperam macar ceea ce e mai important.

    am ajuns la concluzia urmatoare: in momentul in care te intrebi daca stii sa iubesti inseamna ca esti capabil de iubire adevarata si uneori prea profunda ca sa poata fi inteleasa de multi.

    cat despre faptul ca viata nu ne da pe cine dorim, ci pe cine ne doreste… poate ca era candva adevarat si in mintea mea, dar azi pot sa afirm cu tarie ca e o prostie. poti sa ai pe cine doresti si poti sa fii dorit de persoana pe care o doresti. totul tine de fiecare, cat e de dispusa sa recunoasca ceea ce simte si sa-si priveasca sufletul in fata. cu cat e mai greu si refuzi sa o faci, cu atat sansele de esec sunt mai mari. totul porneste de la adevaruri/minciuni.


  6. […] mare lucru din viaţa adolescenţilor de azi. Să nu înţeleagă cineva că mă consider moş. Problema e că interesele mele din adolescenţă, interesele mele de acum şi cele viitoare nu vor c… Când scriu droguri mă refer explicit la cele numite: heroină, cocaină şi principial cele de […]

  7. Lorena Says:

    Nu cred ca ar trebui sa fin dezamagiti de propria persoana…mai degraba ar trebui sa luptam ca sa nu ajungem la starea asta.

  8. verdedeparis Says:

    „Baby…

    Sunt liber maine. Eu nu te-am dezamagit. Sunt eu dezamagit de mine. Asta inseamna ca drumul pe care-l urmez e gresit. Si… doare. N-am vrut s-ajung aici. N-am vrut niciodata sa plec sau sa dau satisfactia unei retrageri. Pentru ca, dincolo de abandon, dincolo de sensuri, dincolo de cuvinte, in inima mea bate inima unui leu. Eu nu sunt maidanez, baby, sunt leu. Si leul nu se imperecheaza cu pitbulli.. nici cu ciobanesti germani. Nici cu rasa din care faci tu parte. Dar… tu esti leoaica, baby?”
    Asta mi-a dat fiori. Pana la urma, tot ce ramane in urma unor oameni sunt clasicele intrebari fara raspuns, noptile fara somn si zile de neliniste.

  9. Aprill Says:

    Leule…revino-ti frate!
    😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: