Zbor

Ce-i drept, am lipsit o buna perioada de timp. Fara nici o scuza. Pur si simplu asa am crezut ca e de cuviinta, sa mai plutesc ceva timp fara sa scot un sunet. Acum sunt aruncat in bezna pana-n gat. Si nu caut nici o iesire. Ma gandesc doar la baby, la ochii ei de seara, ochii ei inlacrimati de melodiile care-i mangaie tandru sufletul.

Am lipsit. Pe parcurs au inverzit unii pomi. Anul asta n-am mai salutat politicos femeile de ziua lor, nu le-am mai suras, nu le-am mai privit, nu le-am mai cautat formele, intelesurile lor bizare, raspunsurile – uneori stangace si usuratice – alteori eclipsand soarele insusi prin realitatea si tonalitatea abosulut fermecatoare. Techirghiolul e un morman de noroi. O ruina transformata de sarutul unor limbisti din print in broasca. Acum serenadele se tin in subsoluri, intalnirile elegante esueaza sub umbrele triste si reci ale unui oras fantomatic. Nimic nu mai e la fel. In urma cu o vreme traversam orasul valsand, calare pe Peugeot-ul meu, leul meu visiniu, iar astazi nu il mai pot traversa nici in vis. Intr-una din seri am mers, nevoit fiind de grotele infernului, aparute din senin pe sosele, taman in spatele sanatoriului balnear, pe o margine de lume in care, in urma cu aproape opt ani, imi pierdeam virginitatea. Am fost surprins sa vad ca din acel colt de rai, colt albastru, colt pe care eu il credeam nemuritor, n-am mai ramas nimic. Sau poate nu m-am exprimat cum ar fi trebuit, ideea este ca locul in care imi construisem cazemate intime cu o tarfulita din Constanta a fost transformat intr-un veritabil cartier de vile, impunatoare si arogante toate. Am lacrimat o clipa. Dupa care m-a bufnit un ras diabolic, am ras in draci, ca un nebun, ca un descreierat. Viata nu e niciodata ceea ce credem noi ca este.Acoperisuri noi – suflete noi. Nici una dintre aceste familii nu este din Techirghiol. Ori, poate ne-am metamorfozat noi. Ne-am dedublat in mintile noastre tembele si patriotice in acesti oameni noi. Oameni noi. Sub caramizile grele, vopsite in culori vii, tiganesti, Razvan a aruncat in cealalta lume, fluvii de sperma. Si habar n-am ce zana, ce pustoaica de 14 15 ani imparte aceleasi locuri cu mine…

E claustrofob. Si jignitor. M-am plimbat prin ploaie. Cand am crezut ca ies la aer, m-am simtit sugrumat. ” Afara ” m-a strans de gat. El – Afara. Sau ea – dracu mai stie… M-am simtit murdar, prafuit ca o curva de centura care isi etaleaza bustul in fire de praf. Si duce mana la chilotei. Nu mi-a placut. Pentru mine e ca si cum i-as fi luat acea pereche de chilotei si as fi bagat-o lacom in gura. Dar martie s-a transformat in aprilie si dincolo de tot ceea ce as putea eu sa fac si sa spun, primavara renaste. Fireste ca nu mai am aceleasi stari, insa o oarecare nostalgie ramane. Acea traditie, acel obicei, acele lucruri la care tii, ca atunci cand tragi cu dintii de primul numar de telefon, numar pe care nu vrei sa-l schimbi pentru nimic in lume, desi cacanarii astia de la retelele de telefonie mobila te imbarliga cu tot soiul de oferte avantajoase…

Tu cum te simti in noaptea asta, baby? Te intreb pentru ca e tarziu si nu stiu unde esti. E tarziu. Am fumat in ploaie, am ascultat Carrie a lui Europe si eu, am sters amprentele de pe laptop si am schimbat cearsafurile. Te intreb, baby, ce-mi mai ramane de facut? Zambesc. Sa te astept. O sa te astept. Cat e nevoie. O sa traversez constelatii cu gandul la tine. O sa rup cozile cometelor, o sa creez o gaura neagra in mine. Si tu esti aproape absorbita. Ai inchis ochii, baby? Ma auzi cum te strig din vagauna asta? Imi auzi urletul, chemarea? Raspunde-mi, baby, te mai gandesti la mine? Primesti semnalul? Candva o sa rasar pe monitorul tau trist si o sa-ti recit De cate ori iubito a lui Eminescu. Si o sa plang. O sa plang asa… ca viata mea are un final, ca nu-mi ramane infinitul sa-l petrec cu tine… ca pur si simplu vom muri. Oricand s-ar intampla asta. Te iubesc enorm de mult, baby. Somn!!!

Explore posts in the same categories: Prin paduri intunecate

5 comentarii pe “Zbor”

  1. cafeaua Says:

    mi-era dor sa te citesc


  2. […] Mai stau aşa nopţile şi cuget la alte popoare, care au şi ele criză (şi crize de nervi)… acceptă compromisuri cu greu, politicienii actuali se pregătesc să părăsească fotoliile ştiind că nu vor mai fi aleşi, datorită gestionărilor forţate spre faliment. Măcar au simţul poporului dezamăgit de ei, de compromisurile negre pe care le fac. La noi, se fac planuri pentru următoare mandate, ştiu cu siguranţă că vor fi realeşi. Poporul va asculta ca de fiecare dată cele sfătuite de televiziunile avide de bani, iar la noi banul va realege şi alege pe aceeaşi… […]


  3. […] pentru a putea administra şi pe acei necredincioşi. Nu cred că treburile sunt atât de simple. Nu ştiu cine sunt sau este dirijorul, nu ştiu nici măcar dacă el sau ei chiar există. Ştiu că dacă aşa ceva este adevărat […]


  4. […] Instinctul îmi spune ceea ce am nevoie să ştiu. Nu e ştiinţă exact, dar de multe ori, înainte să iau o decizie ce are greutate în viaţă, e ceva în mine ce mă îndreaptă spre decizia cea bună. Aş putea spune că e modul meu de a vedea în viitor, chiar dacă nu pot decât să bănuiesc consecinţele alegerilor pe care le fac. Tot ce ştiu cu siguranţă e că mă pot baza pe instinct şi că, deşi nu înţeleg mereu la momentul potrivit, totul se clarifică mai devreme sau mai târziu. Pentru mulţi asta e un clişeu. Probabil. Însă e un clişeu care pentru mine s-a dovedit a fi adevărat. […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: