Viata pulii

Mi-am aprins dunhill-ul si-am revenit in spatiul mistic, spatiu fara de care nu mai pot trai. Imi tine de cald in nopti geroase, imi incalzeste privirile cand n-am la cine sa privesc, ma opreste sa nu ma arunc ca un tavalug spre lumea de afara si in loc sa o incarcerez  si sa o duc departe – sa fiu eu insumi incarcerat, deci e o legatura stransa intre mine si spatiul mistic, o dragoste care nu ma lasa sa fac greseli. Nu stiu ce se intampla cu mine, sunt dezamagit de tot ceea ce ma inconjoara, de incapabilitatea celor care nu-si fac treburile pentru care sunt angajati, desi lucreaza in domeniul public. Doamna mea,  cand lucrezi cu publicul trebuie sa ai o anumita prestanta, un limbaj ordonat, o tinuta macar decenta, nu sa te etalezi in pizda goala in primarii si sa spargi seminte. N-am vorbit niciodata despre lucrurile astea, nici macar nu le-am considerat importante, iar cand am citit din cand in cand pe bloguri despre ele mi-am zis : “ uite frate, exista fraieri carora le pasa de cacati si care pun botul la nimicurile lor”. Acum insa sunt dezgustat, nu pentru ca mi se intampla mie sa fiu persoana care sta 3 4 ore pe zi fara sa rezolve macar o mica parte din ceea ce isi propune, nu, ci pentru ca, in conditiile de fata, orice nea caisa care creste porci, oi sau vaci fara sa iasa din propria ograda ani de zile poate sa inlocuiasca cu brio duduile din institutiile statului. Cum e posibil sa nu stiti sa raspundeti la telefon, doamnelor secretare? Iar pe deasupra sa existe si cvasirusinea de a continua sa ramana pe post chiar daca tot ce face este sa fumeze, sa bea cafele si sa-si planteze graul la farmville. Sunt indignat. Gandindu-ma la mine, la felul in care m-am daruit la orice loc de munca am avut, indiferent de natura lui, gandindu-ma  la felul in care am zburat de acolo din proprie initiativa in clipa in care m-am considerat nefolositor, am ajuns la concluzia ca sunt prostul prostilor. Fata de cine vrem sa fim cinstiti si onesti?

Aveam nevoie de un astfel de post, pentru ca uneori nu mai pot suporta. Toate tinichele si-au luat blocuri ANL. Toate ciurucurile. Adica, bineinteles, cei care au o casa, cei care nu degera noaptea de frig sau platesc o chirie nejustificata pentru derapanatura in care locuiesc. Tot grasii cu ceafa groasa, plini de bani, au primit drept ajutor de la stat,  in pozitii ultra-centrale, apartamente ultimul ragnet. Se considera ca cei care au cu adevarat nevoie de ele, practic cei pentru care s-au construit aceste apartamente, nu indeplinesc criteriile legale pentru a fi trecuti macar pe o lista alfabetica. Din varii motive, echivalente cu “ ai parul prea mare sau unghiile netaiate “ – deci o labareala ieftina si scarboasa. De-a dreptul scarboasa. O gargara mincinoasa pe care tot o inainteaza consilierii coaie-n vant oamenilor care totusi au miscat ceva in tara asta, si-au pus osul la bataie si viata in pericol. Multitudinii de lichele li se mai adauga si categoria vitezomanilor din trafic. Nenorocitii care n-au ceva mai bun de facut decat sa-si plimbe bolizii cu viteze ametitoare fara sa tina cont de semnele de circulatie ca deh, ei sunt smecheri. Pai bine mai, smechere, pe langa faptul ca nea cornel de la aprozar nu ti-a gresit cu nimic ca sa-i insiri tu creierii pe asfalt, pe langa faptul ca ionut nu a implinit nici 13 ani ca sa-l lasi tu fara picioare, pe langa faptul ca poate, ligia e inca virgina si n-a simtit niciodata un orgasm ca o sa mutilezi tu, pe langa toate astea, smechere,  tu nu stii ca nu-i frumos sa mergi pe doua benzi, cand soseaua are ea insasi numai doua? Nu mai vorbesc despre pericol, in pula-I doare pe gigel de pericol, lui ii place ca-l “vede” pizdele cum se da el cu audi-ul lui cu numar de texas pe sosele, dar de civilizatie, manca-ti-as gura ta, smechere, de civilizatie, adica sa nu stau sa-ti spun de fiecare data : “ hei, gigele, stii, pe aici trebuie sa circule doua masini, ca poate eu am treaba in partea cealalta a sensului tau de deplasare, in pula mea,muist imputit ce esti”!?

Apoi patriotismul lui peste. Am decis sa raman in Romania indiferent de avantajele ofertelor pe care le-am primit din afara, indiferent de valurile parfumate ale unei vieti mai bune, indiferent de cei care ma chemau acolo. Am ales sa raman in Romania. Prost am fost. Mare patriot, Razvan isi iubeste tara si pe tara o doare in pula de el. Sau in pizda, dracu` mai stie intelesurile. Si acelasi lucru reflectat spre Baby. Sa raman langa ea cu orice pret. Chiar daca i se falfaie de mine. De fapt, o sa-i scriu cateva randuri, semn ca am inteles si ca stiu ca intre noi lucrurile s-au schimbat.

Bun, ma gandeam zilele trecute ca voi reusi sa termin “ Baby”. Am scris mult la ea, dar n-am reusit sa mai postez nimic, dat fiind ca am fost incatusat de problemele financiare cu care se mai confrunta lumea normala din cand in cand. Ma rog, trecem peste, in fond pe cine pula mea ar interesa. Suna la interfon si banuiesc ca este iar muistul ala de la doi, care-si uita mereu cheile si care si-a creat o obisnuinta sa sune la 14. In astea doua zile in care am fost liber l-am salutat respectuos, interfonand de cel putin zece ori. Acum nu o voi mai face, nu-mi mai misc picioarele pe holuri, pe gresie, mai ales ca fumez si beau un heineken. De cate ori fac combinatia asta heineken-dunhill, ma gandesc ca un turbat la baby. Oare ce mai faci tu, dragostea mea? Stii, e ciudat sa amestec stilul, dar nu pot sa trec de tine, baby. Nu pot sa trec de tine, sa nu-ti vorbesc in intimitatea creierului meu virtual, sa nu-ti amintesc ca ma trezesc in fiecare dimineata cu gandul la tine si la privirile tale, chiar daca te-ai obisnuit sa ma arunci. Mai ales atunci cand vine vorba de oameni. Da, baby, pot fi bufonul tau. Pot fi clovnul pe care iti arunci hainele cand te intorci de la intalnirile tale importante, pot fi sacul tau de box, baiatul tau de mingii, cel care iti care crosele, cel care iti toarna in pahare… pot sa fiu cel care face aer cu o frunza de palmier atunci cand tu, ca o cadana, le vei dansa celor care au alt acces la tine, casa mea iti poate fi templu, umarul meu – loc de refugiu,  pot fi orice vrei tu, atat timp cat tu vrei sa fiu asta. Dar niciodata, baby, niciodata sa nu-mi ceri sa fiu dumnezeul tau, pentru ca habar n-am ce-mi ceri. Eu n-am fost dumnezeul nimanui dar am avut cativa care m-au renegat… Ce mai faci tu, dragostea mea, cand eu nu te mai gasesc pe nici o strada? Ce mai faci cand nu ne mai vorbim, cand gandurile noastre impreuna nu se mai gasesc, ce mai faci cand privesti cu ochii promisi mie catre alte locuri, ce mai faci cand uiti sa ma iei cu tine, ce mai faci? Exista undeva, baby, o clipa in care toate dispar si durere, si haos, si dorinte, si limbi. Dar la noi clipa intarzie sa apara. Ma intreb cum mama dracului va fi daca vor disparea toate. Vei avea macar un regret sau vei porni tu insati ca un tavalug spre lume? Sunt convins ca tu vei incarcera pe oricine iti doresti sa o faci. Fa-o, daca asta te face sa te simti mai bine!!! Fa-o!!!

Explore posts in the same categories: Prin paduri intunecate