Ai fost!

Iata-ma intors la locul de veci. Am senzatia ca daca exista pentru mine un loc de veci, aici este, inaintea laptopului, cu acelasi dunhill in mana si un heineken alaturi. La prima vedere sederea e placuta, frumoasa si relaxanta. Ma simt bine aici, mereu m-am simtit. Singur, inconjurat de muzica mea, muzica mea…  M-am intors acum si simt o accelerare a sangelui in vene. In mine s-au dus atatea razboaie si nu eu am invins. Sunt atat de infrant, incat daca m-as da cu capul de toti peretii n-as percepe nici o durere…
Am crezut ca un leu nu-si linge niciodata ranile, dar uite ca o face. Albastrul isi pierde in fiecare zi din intensitate, pescarusii au disparut de pe umerii mei si, dumnezeule, ce stingher este spiritul in mine. Paradoxal, eu ma simt in plus. Oriunde as merge, sunt in plus. Orice as face este potrivnic indeletnicirilor si dorintelor mele, iar o parte din mine este inexistenta. As vrea sa vina toamna si sa ma asez frumos sub mantia ei pustie si protectoare si sa privesc nepasator oriunde mi s-ar indrepta irisii.
Tu.. intodeauna exista un tu, care devine inevitabil sursa tuturor intamplarilor. Sau cauza. Tu ai disparut dupa perdele, dar ai lasat lumanarile aprinse. Sticla de vin e inca acolo, pe jumatate sorbita. Acolo unde am descoperit geneza. Acolo unde inceputul se scrie singur, iar sfarsitul vine dinauntrul nostru. Lacrimile nu mai au nici o importanta, fiindca scurgerea lor inseamna regrete. Acum imi vine sa le dau dracului de regrete si doar sa plang. Ca un fraier, ca un idiot, ca un ratat.
Imi lipsesc atingerile tale, baby. Imi lipsesc picioarele dezgolite, asezate in miliarde de pozitii erotice peste pereti si peste mine, peste aer si flacari. Imi lipsesc cuvintele nascute in buzele tale, lipite intre ele ca doua placi tectonice a caror miscare provoca de fiecare data cutremure. Sute de seisme, deosebite intre ele nu de gradul intensitatii lor, ci de nobletea reflectata de ele. Ti-am simtit dintii infingandu-mi-se in piele… m-am lasat purtat de tine fara sa-mi doresc ca nebunia sa se termine vreodata. Au fost clipe in care mi-am imaginat ca vesnicia inseamna, de fapt, cel mai scurt timp cu putinta pe care l-am putea petrece amandoi. Nici nu stii ce gust amar are gandul asta…
E ciudat sa simti cum cineva iese din tine. Ca si cand ai avea niste senzori ascunsi, iar cand paseste linia, pragul critic, ei sa rasune adanc inauntrul tau si sa-ti alarmeze brigazile. Iese din tine, nu din mijlocul hormonilor ci din plamani, din locul ferit – din piept – iese si intelegi ca este acum prea dezvoltat ca sa reincapa acolo. Cand sentimentele incep sa urle, tu devii mic. De fiecare data cand te deschizi, pierzi, lasi loc liber vulnerabilitatilor si nu mai ai nici un control asupra ta. Iubesti si-ti spui ca atunci cand iubesti controlul devine cel mai nesabuit lucru pe care l-ai putea proclama. La ce ai nevoie de luciditate intr-o dragoste, prin excelenta, nebuna???
Am fost. Amandoi. Si dupa multe vorbe amestecate, dupa multe iluzii, n-a mai ramas nimic. Doar clipele brunete imi amintesc acum de tine. Celelalte clipe se sterg, asa cum cu buretele se sterge dupa fiecare secunda orice forma de trecut. Si e ridicol sa mergi inainte cu gandul inapoi. De tine m-am indragostit brusc si tarziu – ca o sageata bastinasa plecata din arcul unei dorinte fara stapan. M-am indragostit pentru ca ai reusit sa spargi zidul ridicat de gardienii mei ascunsi si secreti. Cum ai facut asta nu-mi pot explica insa pot sa ma asigur ca zidul nou construit va fi unul impenetrabil.
Ai plecat si nu stiu sigur pentru cine este o pierdere mai mare. Nu tratez astfel de discutii, dar pur si simplu as vrea sa fiu iertat pentru pacatele mele si pentru erorile de procesare. Practic, sunt rani care nu se vor cicatriza si vor ramane deschise eternitati intregi. Le voi ascunde din nou sub brunetul clipelor. Sub brunetimea celesta dimprejurul unui orgasm. Un fascicul de timp impregnat pe o foaie nescrisa… Foaia unei vieti de rahat. Unui viitor de rahat. Unui gand de rahat. Unui vis. Unei dezamagiri…
Incepe sa ploua. Ascult eternitatea la boxele realitatii. Nu mai este nimic de vazut si totul se risipeste pe maluri vargate ca niste umbre din trecut. Ai fost si tu aici….. Ai fost si tu! Ai fost!

Explore posts in the same categories: Prin paduri intunecate

4 comentarii pe “Ai fost!”


  1. iubirea inseamna nebunie.🙂
    imi place foarte mult ce ai scris. chiar ma intrebam cand vei scrie din nou

  2. rasarit Says:

    scriu doar atunci cand reusesc sa citesc din mine…
    iti multumesc pentru popas..

  3. Mirona Says:

    Razv ai scris foarte frumos dar iar esti trist !!!!!!!Faci ce faci si revii la starea asta a ta.Raazv don t worry be happy !!!!!!!!!!!!!!

  4. :) Says:

    La multi ani bot! :*


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: