Din regulari

Din nou camera mea alba, aproape neagra. Este in regula, respiram impreuna, unul prin peretii celuilalt. Si eu am pereti, numai ca ai mei au gratii de titan in care sta tintuit un suflet. O inima incarcerata osos de carapacea pieptului nefolositor. Mai este rost? Imprejur sunt aceleasi sticle goale, ramase pe baricade din vremuri mai bune. Respiram impreuna eu si camera mea albastra…aproape neagra.
Nu stiu pe unde esti tu, iubirea mea, am incetat sa te mai caut. Mi-am luat in serios nefericirea si m-am imbarcat in corabia ei nestrabatuta de valuri. E frumos aici – cel putin in momentul in care ninge. Ninge absurd, tavalindu-ma prin zapada rece cu palmele vraiste. Mai este rost? Mai avem timp astazi? Nici nu-ti mai tin minte glasul, dar stiu ca adormind mi-l voi aminti si-l voi lasa sa-mi cante povestile dincolo de granitele ratiunii. Este o nenorocire sa fi singur peste un pamant pe care inca ninge. Ma gandesc la cei care cresc prin camine, singuri dintotdeauna. Pana si lor trebuie sa le fie mai bine decat celor care raman stingheri in freamatul modernizarii. Cei care pierd pe cineva cand constientizeaza. Iar eu constientizez cand tu alegi sa te ascunzi.
Multe masini. Cai putere si nume sonore, care fac itinerariul sa para boem cand de fapt el este pulbere si goliciune. Nu mai gandi, nu mai cauta raspunsuri, traieste secunda din urma. De cele mai multe ori dragostea e o geneza, iar daca ai priceput menirea ei ai pierdut-o instant. M-am intins pe parchet cu gandul sa-ti scriu. Vezi bine ca nu pot face asta. Nu stiu cauza, dar observ ca derularea e aceeasi. Incerc – deseori – sa te sarut prin distanta. Stiu ca nu simti, stiu ca nu intelegi, dar este singurul lucru pe care nu mi l-am pierdut. Apoi ma asez peste tacere ca un praf pe trotuare, in speranta ca cineva o sa stropeasca intr-un sfarsit molozul cu uitare. Aud aceiasi pasi in noapte. Pasii care imi aduc aminte de scartaitul nocturn al tocurilor tale, cei care imi arata ca n-are rost sa-ti mai scriu.
S-au scris cuvintele si eu am ramas in urma sa le sterg. Tu esti dincolo de teritorii, eu dincolo de mesaje. Inmultindu-ma nu ma realizez. Pot doar sa ma aduc intr-o forma umana pe care o poti eticheta in goana ta dupa aur. Eu n-am aur, baby. Cand ai realizat asta ai inceput sa fugi. Tu si cele doua din tine.
Ti-am spus candva povestea unor ochi. A unui barbat firav, incapabil sa stea imbracat in uniforma militara. Un barbat fragil ca o ciocolata amaruie. Ai tacut si-ai zambit. Am realizat atunci ca nu stii ce inseamna. Astazi spun altora aceeasi poveste si fiecare intelege din ea ce-si doreste. Ce drum nenorocit ni s-a dat. Ce cumplit am ales! Ce fara de minte…

Reclame
Explore posts in the same categories: Prin paduri intunecate

2 comentarii pe “Din regulari”

  1. Mirona Says:

    Bai Razv imi place!!!!Ai scris frumos ca de obicei!!!Vezi ca astept romanul ala dar cu autograf special ai inteles???? :))))))))))

  2. mistery_icon Says:

    Distante fizice, psihice puse intr-o ordine cunoscuta de pachetul tau de tigari. Oare conteaza transpunerea unei amintiri trecute in paharul prezentului? Ar trebui sa ne imaginam harpele viitorului ? Cu baby sau fara ? Aceeasi baby ? Alta? Sau incepi si formezi un prototip luand trupul uneia, chipul alteia , cerceii… creatia perfecta… nu vei fi multumit … poate daca i-ai scoate o tigara din pachet ar avea un defect… ea tot ar prefera sa taca.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: