Rape me..

Hate me.. Do it and do it again…
– Kurt Cobain – Nirvana

Ningea. Eram in fata blocului in care locuia. Stateam sprijinit de o balustrada veche lasand cada peste mine miliarde de stele. Eram nervos, intarzia la intalnire si nu era intaia oara. Nici acum nu inteleg de ce ii trebuia atat de mult ca sa coboare.. Ningea peste mine cu fulgi mari. Inghetasem. Imi simteam picioarele tari ca scandura si nu puteam sub nici o forma sa-mi lipesc degetele de talpa desi incercam cu disperare acest lucru. La fereastra ei luminile erau inca aprinse , iar in spatele perdelei ii puteam zari cu usurinta siluenta. Eram fascinat de faptul ca-i puteam privi dormitorul de la distanta, caci nu intrasem niciodata in apartament. Locuia cu ai ei, parinti din aceia tafnosi, acrii. D-aia carora trebuie sa le dai sute de mii de explicatii, iar daca prin absurd intarzii cinci minute – te trezesti cu bagajul la usa. Vorbise de atatea ori cu mine la telefon dinauntrul acelui dormitor, imi explicase de atatea ori cum si-a aranjat camera, ce fel de mobila si-a asezat pe noul parchet, peretii intr-un mandarin 15, o culoare deosebita de cea a citricelor cu acelasi nume. Imi spusese unde se ghemuieste sa-mi asculte romantele tarzii in mizeria convorbirilor telefonice, iar acum incercam sa-mi fac o idee, sa actionez geometrico-spatial, sa intuiesc, sa gandesc.
Ningea. Imi aprinsesem un dunhill si sorbeam cu sete din sticla de Jack. Niciodata nu intarziase asa de mult. Aleea era pustie iar in lumina becurilor asezate paralel cu stalpii de telegraf – o asezare dupa parerea mea destul de tampita, mi se parea ca milioane de ingeri se aruncasera in iad. Era un fel de sinucidere in masa pentru ca iadul este mai mult pe pamant decat intr-un loc special amenajat, cum ne invata popii in biserici. Apoi – deodata – o pereche de palme mi-a invelit ochii, tragandu-ma un pas inapoi.
– Iti place sa bei singur, Razvi? Si radea..si radea…si radea…
– Imi place sa beau singur cand astept, am raspuns din inertie..
– Pai nu mai astepta. Sharon nu coboara tonight. Dar hai sa ne plimbam, hai, sunt cu masina.
In primele secunde, vizibil sensibilizat de ochii aceia albastri, fastacindu-ma, injurand din pricina nervilor intinsi la maximum, am avut tendinta sa plec. Sa merg cu acele picioare inalte, puternice. Sa merg cu acea femeie blonda pana unde s-ar fi terminat benzina. Pana la capat. Dar ridicand privirea spre stalp,am vazut din nou ninsoarea ingerilor sper iaduri..
– Nu, multumesc. Nu merg. Raman aici. Astept. Imi place sa astept.
– Haide, Razvi. Destrabaleaza-te. Distreaza-te, esti tanar. Stii ca imi place cum scrii. Te recomand tuturor prietenelor mele..
In nebunia ei, tampita dracului, aproape ca ma convinsese. Sharon nu putea sa coboare, eu trebuia sa invat sa mint si peste toate astea, aveam nevoie de o iesire de genul asta.
– Iti place ninsoarea, Razvi? Si radea..si radea.. si ridicase mainile spre cer rotindu-se de zeci de ori pe aleea singuratica. Eu simt ca ma topesc.. E raiul meu.
– Imi place mai mult sticla de Jack, am raspuns incet.
– Nu esti tu! Altadata m-ai fi rastignit in zapezi.  Esti trist. Uite. Hai la mine. Suntem doua spirite nebune, incontrolabile, fara stapani. Amandurora ne place sa inselam si el nu e acasa si ea nu coboara. Te pot rezolva aici, daca altfel nu vrei.
Mi se parea ca visez. Ma decupasem de mine insumi. Jack-ul reusise sa ma clatine, sa ma aprinda, sa ma domine. Ne-am retras pe o bancuta la intuneric. Tampita dracului radea in hohote, cu ochii la mine si mainile spre cer.
– Acum o sa mi-o dai, Razvi? O sa mi-o dai ca unei fetite neascultatoare? O sa scrii despre asta? O sa apar in scrierile tale? Sunt curios ce nume imi vei da. As vrea sa ma cheme Felicia. Stii ca nu am limite. .. Nu! Lasa-ma sa vorbesc. Lasa-ma. Sunt indragostita de tine. Macar atat sa fac pentru tine. Macar sa te curat frumos, nostalgic – cum iti place tie. Nu-i asa, Razvan?
Am aruncat usor peste noi tacerea.  Dupa cateva minute m-am trezit acaparat intr-un joc tembel si destul de friguros. Era mai mult decat o iluzie. Era un fapt. Mi-am prins mana in parul ei tragandu-o spre mine, deschizandu-mi mie insumi portita spre un nou orizont. Picioarele mi se inclestasera ca o menghina, iar geamatul pe care mi-l daruia, ma scotea din sarite. Pompam in ea cu o viteza direct proportionala cu viteza luminii. In tot acel timp am schimbat de zeci de ori pozitiile.
– Te-ai incins, Razvi? Ma nenorocesti. Si radea..si radea…si radea. Ce barbat esti tu, Razvan! Si uite-ma cum te am.
Eu nu spuneam nimic. De fapt lucram din instinct, pentru ca ma gandeam la Sharon a mea. Ma gandeam la ea si la ce semnifica ea pentru mine. Si atunci, acolo, in acel moment in care i-o trageam Feliciei ( vezi, m-am tinut de promisiune) in draci, recitandu-i din memorie nu stiu de pasaje din Minulescu, am realizat! Sharon era tot ce mi se intamplase mai bun. Sharon era femeia mea, iubita mea, prietena mea, mama mea – tot. Absolut tot. Si pentru o secunda m-am intristat. Intre mine si Felicia nu era nimic. Ne-o trageam poate numai din pasiunea de a face sex, pentru ca nu puteam vorbi despre dragoste.  Felicia era un Cadillac in randul femeilor. Toti amicii mei se laudau ca i-au tras-o, unii dintre ei introducand-o in texte, descriind-o ca pe o Madonna. Nimic mai fals. Si m-as fi bucurat sa fie asa. M-as fi bucurat sa fi fost numai o tarfa pe care sa o pot abandona imediat, sa ma sterg pe maini si sa plec ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, fara sa port asupra mea sentimentul de vinovatie. Mai mult decat atat, incepusem sa o iubesc pe Sharon. Incepusem sa ma gandesc din ce in ce mai mult la posibilitatea unei casatorii, a unei relatii de lunga durata, a unei casnicii.
M-a terminat frumos, stergandu-mi resturile cu o batista de unica folosinta, dupa care mi-a sarutat pistolul  ca si cum o mama si-ar saruta pe frunte bebelusul nou nascut.
– E mai bine, Razvan?
– Da..am raspuns in timp ce inghiteam si ultimul strop de Jack. E mai bine. E mai bine pe dracu imi venea sa strig.
– Hai Razvi… inveseleste-te! Uite-o pe Sharon.. si radea..si radea..si radea…

Era adevarat. Era Sharon. In toata splendoarea ei. Era Sharon pe partea opusa celei in care eram eu. Era Sharon lingandu-se cu un lalau de aproape de metri. Un cretin cu nume de neamt. Hans.. Hanz. Dupa cateva momente s-a aplecat si i-a luat-o in gura. Hans i-a cantat imnul Germaniei si la sfarsit i-a aruncat un Heil Hitler de zile mari. M-am uitat lung la Felicia. Ea la mine. Si radea…si radea… si radea..
– Hai sa mergem Razvi! Si mi-a intins mana spre ceruri.
– Hai, i-am raspuns. I-am prins mana si i-am bagat-o in buzunarul. Ti-au inghetat  si fesele babe? Le bag si pe ele inauntru? Si radea..si radea..si radea.
Timp de cateva luni am fost cu Felicia in fiecare noapte. Se marise ziua de acum. Era primavara. Si a tot fost. Pana intr-o seara cand n-a mai aparut sa-mi acopere ochii cu iluzii. Stiam ca se terminase. Atunci se terminase…
Ascult Nirvana – Rape me. E tarziu. Sau devreme. Dracu mai stie. Mi-am facut o cafea. Ma gandesc la Felicia. La naiba, fetito. Daca citesti, cauta-ma!

Explore posts in the same categories: Jurnal de bord