Redescoperiti-ma

Prima mea poezie a fost o tampenie. La fel si primul meu sarut. La fel si prima sticla de coniac sau primul pahar de bere. Primul meci de fotbal sau prima tigara. Niciodata nu am putut sa ma reliefez pe deplin intr-un text, indiferent de limpezimea lui. Chiar si acum cand scriu aceste lucruri, nu stiu daca sunt sunt trist sau incerc sa ma intristez, scriind. Probabil adevarul e undeva la mijloc. De fiecare data cand scriu despre mine trebuie sa existe o doza de tristete, desi in majoritatea randurilor nu ma caracterizeaza. Nu pot sa spun despre mine ca sunt o persoana trista. In schimb, e dureros de adevarat ca mi-a placut sa sufar. N-am avut norocul sa invat cum sa-mi acopar inima, iar gandul ca acest lucru ma face slab imi da puterea sa merg inainte. E un privilegiu sa fii slab. Astazi, cand in lume se desfasoara atatea puteri a fi slab e o comoara. Avand un strop din savoarea comica a nevoiasului, pot spune ca si astazi sufar la fel de intens ca la inceput. Ca atunci cand dragostea m-a parasit intaia oara…

Spre deosebire de altii, eu mi-am inceput cariera, iubind. Scopul prioritar a fost sa-mi hranesc intai spiritul si abia apoi trupul. De-asta mi-am si luat-o in bot. Ori mai bine zis, am permis sa mi-o iau in bot. In naivitatea predestinata poetilor, am crezut la randul meu intr-o viata continua, intr-o existenta eterna, fara sa-mi dau seama ca de fapt faceam dragoste intr-o camera in care au trait atatia morti. Mult timp peste am cunoscut efemeritatea. Atunci cand firele de par cadeau cum cad frunzele toamna, iar spuma ramanea neclintita inaintea oglinzii. Atunci cand in ochi imi aparusera ninsori, facandu-ma sa realizez capacitatea umana de a-si aminti. A fost cumplit sa imi amintesc. A fost groaznic, dar, paradoxal, mi-a placut. Odata cu retrairea clipelor creierul imi activase, implicit, dorinta de mai mult. Ca si la tutun. In incercarile disperate de a renunta la blestematul viciu, in momentul in care aprindeam o tigara, intreg mecanismul declansa o nevoie continua. Astfel ca desi rezistam saptamani in sir fara sa fumez, cum imi aprindeam una, clopotelul activa alarma. Amestecul de nicotina si gudron era inhalat de plamanii mei proaspat curatati. Dupa aceea era simplu, ei isi cereau hrana, iar eu trebuia sa-i hranesc.

As fi nebun daca n-as recunoaste cat de mult am iubit femeia, cat de mult am posedat adancurile ei si cat de mult am permis sa fiu posedat. Cea din urma mai profund, pentru ca am ramas deseori cu senzatia ca eu am fost acela care n-a dat totul, care a dezamagit. Si ori de cate ori am fost lasat sa bocesc de unul singur sentimentul de mea culpa a erupt, lasand loc unor regrete si depresii de proportii gigantice. Analizandu-ma, incercam sa inteleg acele ganduri si mai cu seama sa inteleg sensul destinului, al sortii. Cateodata am avut parerea ca tot ce mi se intampla e un joc. 6 din 49. Irelevant a mai spune ca m-am incurcat in cifre si solutii fara sa gasesc vreun raspuns real.

Cand m-am amestecat cu ea prin cearsafuri din mine numai o treime era la fel de frageda ca la-nceput. Si anume partea dintre buric si genunchi, cea tipic masculina. Curand aveam sa aflu ca din ea nu mai ramasese nimic, adica nici macar acel fragment de corp des intalnit la o femeie integra si extravaganta. Nu vreau sa o critic aici, intregii lumi ii este indiferenta existenta ei. Ea are explicatia si scuza de a nu fi reala, desi in timpul petrecut impreuna mi-a dat impresia ca e la fel de vie precum pot eu sa o consider. Ce vreau sa spun este ca am trait langa ea cu o intensitatea mai mare decat curentul electric pe care il produce un reactor al Centralei de la Cernavoda. Ajunsa pentru mine un simbol, in scurt timp a realizat ca nu ea era cea care avea o nevoie necontenita de mine pe cat as fi avut eu sa-mi inspir opera. In incapacitatea fizica de a o urma a plecat fara sa-mi lase vreun mesaj. Doar amintirea ei. Atunci am avut pentru prima si singura data tendinta sa-mi las arterele sa curga in afara.

De-a lungul zilelor a fost nevoie de cat mai mult vin pentru a-mi produce in memorie amintirea pe care o primisem cadou. Nu am fost induiosat de mine, pentru ca ma simteam capabil sa-mi revin. Si asta a fost o mare minciuna a vietii mele. Cand am incercat sa-mi revin am vazut ca eu eram acela de dinainte sa-mi doresc sa-mi revin. In exterior lucrurile devenisera banale. Trebuia sa ma intorc la ceea ce lasasem, la ploi, la toamna, la iluzii. In schimb, inauntrul meu scapasem de aceste pedepse. Eram doar eu la picnic cu ea. Si eram stapan pentru ca puteam sa schimb decorul fara sa-mi transport trupul kilometri intregi de asfalt.

O femeie trebuie sa nasca, in celalalt caz traieste degeaba, condamandu-si inutil sotul la o moarte fara urmasi. Nici ea nu s-a deosebit tiparului, aducand pe lume un inger. Din acest fapt nu am decat regretul ca acel inger nu-mi seamana si nu-mi spune tata. Nu-mi vorbeste, ba mai mult, nu ma cunoaste. Fireste ca nu e copilul meu. E copilul lui Dumnezeu. E copilul intregului univers. Al ei. Asta m-a induiosat. M-am blestemat si ma blestem inca, pentru simplul motiv ca acel copil n-o sa-mi zambeasca mie si ca nu alaturi de mine isi va poci cele dintai cuvinte. Nu-l voi putea privi in timp ce va realiza ca prima lui poezie a fost o tampenie. La fel si primul lui sarut. Sau prima lui sticla de coniac si de bere. Sau primul meci de fotbal sau prima tigara. Sau primul lui tatic..

Reclame
Explore posts in the same categories: Uncategorized

5 comentarii pe “Redescoperiti-ma”

  1. Andra Says:

    Legat de tristetea ta, acea tristete care iti place, acea tristete pe care ti-o induci…Emil Cioran spunea ca cea mai mare tristete aduce cu sine si cea mai placuta stare de liniste…cea mai mare perioada de neliniste poate fi si cea mai grozava perioada de creatie, creatia de geniu…
    Primul meu sarut nu a fost o tampenie, mereu imi amintesc cu placere de el, in schimb ultimul a fost amar…prea amar si prea dureros…
    Vorbesti de redescoperire…eu inca vreau sa ma descopar…

  2. rasarit Says:

    Andra, in primul rand imi cer iertare ca raspund atat de tarziu – am vazut comentariu de cateva ore. Sunt on-line in prea multe locuri si noapte trece prea repede. E suficient ca primul tau sarut n-a fost o tampenie pentru a-ti spune ca esti norocoasa. Probabil ca fragezimea anilor tai nici nu ti-a dat voie sa te descoperi. Stai linistita, ai tot timpul!

  3. Andra Says:

    Probabil ca ai dreptate, am timp sa ma descopar…mereu folosim si recurgem in ultima instanta la acest „avem timp”…

  4. rasarit Says:

    M-am obisnuit sa-ti raspund tarziu. Defect capatat in urma lungilor nopti nedormite. Tocmai pentru ca n-avem timp.. desigur, tu ai! Pentru tine, timpul nu e o inselatorie!!

  5. Liana Says:

    Indiferent de limpezime …of !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: