Scrisoare de dragoste 3

Daca pana acum iti scrisesem din casa, pentru ca obisnuinta de a sta singur in astfel de moment sulfa catre mine fiori de toate marimile, acum sunt in cu totul alta localitate. Undeva, departe de caminul in care ma asteapta de fiecare data cand ma intorc fotografiile tale, insa undeva mai aproape de tine. Daca m-as fi gandit macar o clipa ca voi ajunge aici si ca tu nu vei fi cu mine, mi-as fi restrans tot ceea mintea mea a putut sa cuprinda de-a lungul vremii.
Stau. Camera de hotel seamana cu cele pe care le visai pentru noi. Desfac o sticla de vin. De cand am vorbit ultima oara e singurul alcool pe care il pot dizolva. E rosu si trezeste amintiri. Ridica tensiunea arteriala, ceea ce nu mai conteaza din moment ce nu mai esti sa ai grija de mine. Sunt online in permanenta asteptand chemarile tale. Fumez. Am incercat sa renunt la asta. Am reusit pentru cateva zile dar m-am simtit rau si am fost nevoit sa-mi reiau viciul. 
Ieri a nins. Am coborat in parc. Banca noastra era vie. M-am apropiat si m-am intins. Nu are rost sa spun cat de tare m-am intristat. Natura mi-a lasat doar mie ceea ce ii cerusem impreuna. Nu am avut niciodata sansa sa stam amandoi sub ninsoare desi ne-am fi dorit! Tii minte? N-ai avea cum sa uiti. Cand am dat sa plec, mi-am dat seama ca am ucis sclipirea bancii. Nu-i nimic. In ultima vreme tot ce petrece in jurul meu, moare. Sunt ca o seceta. Un vant uscat. Pieptul meu e acoperit doar de zare si camasa alba si cand ma ridic sa alerg, el ma strange, ma doare.
Am tot iesit cu I. prin cafenele. M-am lafait , ce-i drept, am tinut-o numai vinoase si coca-cola, gandidu-ma ca astfel s-ar diminua din povara care imi este data la purtare. Am iesit si.. pentru cateva secunde am uitat de tine. Mi s-a parut ciudat, altfel, eu nu pot respira daca nici macar in memorie nu-mi esti. Nu.. sa nu crezi cumva ca sunt las. Ti-am spus atatea lucruri reale si m-ai asigurat ca le intelegi. Mi-ai spus ca-ti plac cuvintele atata timp cat infatiseaza realitatea. Oricum nu te-as mai fi mintit. Am facut-o odata , cand am si inteles ca ingerii pot fi pacaliti mai degraba de adevar.
Orasul asta e exact cum il vazusem pe net. Trist. Negru. Oamenii din el, nu prea multi – e adevarat, sunt ca niste buline albe. Privirea lor calda pe mine ma ingroapa. Fug. Nu mai suport privirile nimanui, d-apoi pe ale unor oameni care la asta iti seamana. Dimineata la restaurant am fost singurul client. Cred ca sunt si singurul oaspete al acestui hotel dar asta o idée irelevanta despre chinul pe care nu ma indur sa-l pierd. Am nevoie de inca cel putin un an-doi , sa-mi plang de mila. Dupa aceea, as vrea sa te vad. Nu stiu de ce, dar asa mi-am impregnat in instinct. Sa te revad atunci cand voi fi complet vindecat. Nu ma sperie posibilitatea reintoarcerii la aceleasi senzatii pe care acum le port. Stiu, sunt convins, candva imi va fi asa de dor de ele incat as da orice sa mai pot suferi atat de profund.
Vei citi, probabil. Vei trage aceleasi concluzii. Vei crede ca m-am resemnat. Te contrazic acum ca sa nu iti creezi o idée eronata. Nu m-am resemnat. Sunt linistit doar pentru ca asa imi esti mai aproape. O agitatie in plus m-ar deruta pe deplin. In mesajul tau de saptamana trecuta, mi-ai spus sa nu mai fiu trist. N-as putea sa ma schimb. Sunt, fara doar si poate, cel mai trist spirit din univers. Cu toate astea nu-mi doresc sa fii acum, aici cu mine. Faptul ca eu te plang nu inseamna ca imi doresc sa te intorci. Eu plang lipsa ta, mai mult decat pe tine! Niciodata nu ti-am cerut ajutorul. Peste tine o sa trec atunci cand o sa consider ca farmecul pe care l-ai avut asupra fiintei mele nu mai poate convietui cu mine. Iti spun aceste lucruri pentru ca nu mai vreau sa te invinovatesti. Mila ta mi-ar dezgusta nespus de mult.
As vrea sa iti pot promite ca este ultima scrisoare. Sa nu mai stai cu teama ca in curand vei primi alte vesti din trecut, dar cand vad stalpii luminand peste strazi, cand vad aglomeratiile din magazine, cand vad oamenii zambind, cand imi vibreaza telefonul, cand altii asteapta in statii, cand e ger, cand ninge, cand totul se imparte la doi, nu pot. Nu pot. Nu pot sa nu-mi dau sansa de a calari macar pentru un timp atat de scurt , o herghelie intreaga de iluzii si deziluzii. Albe si Negre.
Presupun ca dormi. Am terminat sticla de vin. Imi aprind o ultima tigara. Stii.. toate astea au scheletul lor, structura lor. Viata lor!

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Jurnal de bord

24 comentarii pe “Scrisoare de dragoste 3”

  1. capatullumii Says:

    Tot timpul plangem dupa ceva sau cineva…si asa cum spui tu acolo, uneori plangem doar lipsa cuiva si asta pentru ca suntem bagati pana in gat in singuratatea ce ne sufoca strangandu-ne in latul ei cate putin in fiecare clipa iar amintirile si dorul infigandu-si ghearele lor ascutite ca niste spini inveninati in sufletul nostru…

  2. capatullumii Says:

    Suntem doar simple jucarii, marionete ale propriilor sentimente…

  3. psycho Says:

    asa scrisori de dragoste isi doreste oricine…don’t stop,R. ne demonstrezi ca posta romana nu risca sa someze prea curand…si nici iubirile!

  4. rasarit Says:

    suntem, la urma urmei niste fitosi. Sarmanti sau nu.. ducem atat lipsa de ceva incat nimic, oricat ar fi de grandios si maret – nu ne ajunge!

  5. rasarit Says:

    Psycho – posta romana nu mai exista de mult.. e doar o umbra a ceea ce a fost candva. Atunci nu existau telefoane decat pe la nu stiu ce intreprinderi de stat. Era normal sa te bucure o veste primita in scris. Astazi, daca ai primi o scrisoare ai face o socanta afirmatie – Uite-l si pe asta! N-a avut bani sa ma sune.. sau mai stiu io ce! E urat ceea ce se intampla in anii 2000. Pe cuvant„`

  6. capatullumii Says:

    ai rasarit, in sfarsit… :), eh, nu cred ca e vorba de fite…si cum am mai evolua daca ne-am multumi cu putin sau cu cat avem? 😛

  7. rasarit Says:

    Nu-i poti cere unei persoane ceva mai mult decat sufletul sau. ai tendinta sa vrei mai mult ori de cate ori nu simti ca iti apartine pe deplin, ca este numai a ta. Asta e punctul maxim. apogeul. Extazul. Odata dobandit, ce rost mai are borcanul de zacusca sau inelul de aur din magazin? Astfel de lucruri trebuiesc primite – in nici un caz cerute!

  8. rasarit Says:

    vezi – eu ies din dogma fireasca a elementelor. Sunt perpendicular cu legile.

  9. capatullumii Says:

    Da, trebuiesc primite in conditiile in care oferim si noi…si nu putem cere mai mult decat oferim…am da dovada de egoism si exploatare a sentimentelor celuilalt. Iar sufletul cuiva nu ne va apartine noua niciodata…il putem doar patrunde, dar nu in totalitate, il putem intelege, il putem iubi, ne putem gasi un loc in el daca ne primeste, il putem imbina cu al nostru…dar nu va fi niciodata numai al nostru, asa cum nici noi nu-l oferim in totalitate, intodeauna pastrandu-ne o parte din el doar pentru noi, acea parte in care suntem doar noi cu noi si-atat…
    R. esti asa cum simti si nu trebuie sa te incadrezi intr-un sablon anume sau sa te supui unor asa-zise legi…in iubire, singura lege este sufletul si sentimentele izvorate din el si cum fiecare suflet este unic prin trairile si felul in care simte, tot asa si noi suntem diferiti unii de altii…bucura-te ca nu esti un robotel teleghidat de legi, prejudecati si nu te incadrezi intr-un sablon banal…
    si nu esti tu „cel mai trist spirit din univers”, nu ma poti depasi 😛

  10. rasarit Says:

    dupa asemenea explicatii tot ce as spune imi pare de prisos. in clipa de fata ma straduiesc sa nu mor. stii cat de profund este spiritul unui om fata de spiritul sau pereche? Atat de profund incat ii poate simti fiecare vibratie, fiecare oscilatie. fiecare intarziere. fiecare indepartare. Fiecare raceala. Simte de fiecare data si nu exista o posibilitate prin care el sa se poata insela. Simti atunci cand nu mai vrea! Ii vezi reactiile, caldura, zambetul. simti totul.

  11. rasarit Says:

    iubirea, in general, nu este reciproca. Am mai vorbit noi doi despre treaba asta. Din cate imi amintesc. Din cate retin. Interesant este ca ne intoarcem si tragem iarasi aceleasi concluzii. Nu-ti pui un semn de intrebare? E adevarat ceea ce vorbim! E atat de real!

  12. capatullumii Says:

    Stiu R., stiu cum e sa simti tot ce ai spus tu si asta pentru ca atunci cand iubim sufletele implicate devin unul singur intr-o singura impletitura de sentimente si trairi simtindu-le pe toate ca si cum ar fi ale noastre…
    Iubirea poate si trebuie sa fie reciproca R. pentru ca altfel nu-si are rostul, ar fi ca si cum ne-am arunca sentimentele intr-un gol…si nu asta vrem.
    Concluziile sunt aceleasi pentru ca spunem ce simtim si nu altceva, cel putin eu nu ma ascund sub vreo masca anume…si chiar daca suntem aici, in virtual, simtim la fel ca in viata reala si asta e o dovada ca nu suntem doar niste cuvinte pe monitor…

  13. rasarit Says:

    E trist. E adevarat. Iubirea nu isi are rostul!!!

  14. capatullumii Says:

    :)) offff! isi rostul mai, cum sa nu, dar in doi…nici mai multi si nici mai putini :)) 😛

  15. Raluca Says:

    iubirea are rost tocmai prin faptul ca nu-i gasim unul…si tocmai prin faptul ca este totul…iar noi, cu limitarea imanenta firii noastre umane, nu putem cuprinde totul…

    iar o iau razna…

  16. rasarit Says:

    :)))) m-am amuzat frumos. multumesc

  17. Raluca Says:

    ma bucur ca macar te-a amuzat

  18. rasarit Says:

    🙂 esti subtila in replici ralu. asta arata caracterul tau. Elegant, minutios si cu mult tact!

  19. Raluca Says:

    well…thank you;)) I guess:d

  20. deea Says:

    iluzii deziluzii, sentimente contradictorii pe de_o parte si fericire, implinire, trairi profunde pe de_alta parte…asta e iubire si desi e un paradox, poate ca nu reusim sa o intelegem decat prin suferinta..e atat de complicat uneori dar totusi atat de simplu

  21. Amyarabella Says:

    Multumesc .Foarte frumos scris !!!

  22. margaretmaya Says:

    ce de discutii aici la tine…
    dar uite… chiar daca simti ca esti cel mai trist din lune, gandeste-te ca exista persoane care au pierdut iubirea prin moarte, e un lucur si mai rau…
    macar tu ai consolarea ca ea este undeva, ca este bine, ca macar cum ai spus e aproape si inca ceva :iti citeste scrisorile, iar in tot ceea ce ai scris mi-ar fi greu sa cred ca ea nu simte nimic vazand cat suferi.
    totul se aranjeaza de la sine… va trece

  23. rasarit Says:

    nu. nu suferinta este mesajul acestor scrisori. ci dragostea. suferinta este doar un tribut. nesemnificativ. mic sau mare ca pret – irelevant. e dragostea cea care care marsaluieste…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: