9

Un continut apetisant, trepidant..murmurator si foarte foarte consistent. Asa arata luna asta seara. In imaginatia mea nebuneasca portretul ei a devenit un juvaier. In miezul momentelor care ne-au tot legat.
Ma intorceam zgribulit de la cursuri. Era un sfarsit de toamna cu mazga si ploaie. Doua zile la rand pelerinele cucerisera toata multimea. Eu imi ascundeam identitatea sub o jacheta maronie cu cateva buzunare in plus. Tinusem mult la ea. Era un neasmuit loc ferit pentru aprinsul tigarilor.

Drumul mi se parea hain in pofida adoratiei mele pentru timpuri ca acela. Sa fi fost in jur de ora 19 30 pentru ca distanta parcursa de mine pe jos avea o intensitate destul de micuta iar cum nu aveam permis..
M-am aruncat in 100. Oameni destul de putini, cativa pescari si inca vreo doi trei studenti rataciti prin oras. Aveam in creier tot felul de minunatii, toate prostiile unui suflet manat de amor de arta si tot soiul de strofe pentru ore tarzii. L-am scos pe Nichita si mi-am acoperit tacerea. Vizualizarea clandestina a norilor in incertitudinea atingerii lor. Care dintre mine si restul lumii ar fi fost, la acea ora, mai sus?

Asa de mult fusesem marcat de itinerariul si cotitura abrupta pe care simturile mele o luasera, intrucat, miscarile olfactive devenisera de-a dreptul incoerente. Clipele si avangarda continua de emotii imi facusera plinul. Asteptam cu nerabdare noaptea aceea desi nu aveam cu nimic iesit din comun, vreun plan care sa produca o inertie speciala, ori vreo sinapsa usturatoare pe coloana vertebrala acoperita de fulgi. Tin minte cum scriam sms-uri. Lungi si tamaduitoare. Pentru ca altfel toata menirea lor ar fi fost o lipsa de farmec. Ori eu nu as fi putut in vecii vecilor sa traiesc la minus. Habar nu am cui ii scriam. Nici macar cifrul nu-l tin minte. Nici oranduirea naratiunilor. Nici infatisarea caracterelor telefonice contopita, de altfel, cu retinele mele.

Miezul unei ruine atat de grandioase nu se poate cuceri, imi sopteam. Vezi, inca de pe atunci se nastea in spiritul meu o clepsidra firava a mentalitatii. Incepusem sa disting singuratatea de tristete ori impreuna-ul de fericire. Nu pot uita cum, candva visam cu ochii deschisi paduri intregi de femei, toate brunete, toate cu aceeasi infatisare. Nu pot uita cum inauntrul fiecarei paturi a naturii lor, batea aceeasi inima dulce. Inima mea. Ma limpezeam pe mine prin ele desi nu fusesem niciodata deteriorat. Iluziile nu-mi erau niciodata straine desi raspunsul lor inconfundabil ma lasa intr-o plutire banala, non sens.

Orele spre mai tarziu isi pregateau sfarsitul. Cat de satisfacut puteam sa fiu dupa o noapte de poezie abrupta, cand inca nu dadusem nas in nas cu idiotenia pe care o naste de multe ori literatura. Vezi, cand esti firav esti in acelasi timp naiv. Ei bine pentru mine firavitatea era o calitate. Indeosebi pentru ca indiferenta ma captiva intr-o lume a creativitatii si a tolerantei. E normal sa fii tolerant atunci cand esti indiferent. Si altceva ramanea tot timpul suspendat. Fara martori si flori. Fara perfuzii..

Acum cand scriu imi este dor. Nu de mine cel de atunci cat de nobletea cu care sangele imi pulsa prin trup. O puritate barbara. Dintr-aceea de neegalat. Fara orice fel de exagerare scriitoriceasca. Imi regret pasii pe care atat mintea cat si inima mea i-au ales. Pentru ca nu imi imaginam cum este sa astepti pe cineva cand el nici macar nu a inceput sa-si faca bagajul. Nu imi imaginam cum este sa te imparti pe tine insuti iar jumatatea daruita sa fie hrana pentru lupi. Nu imi imaginam ca fiecare zambet primit ascunde o intreaga si elaborata tehnologie, iar ceea ce cu adevarat ma tinea departe era strainatatea de minciuna.

Din seara aceea totul s-a schimbat. Astazi cand merg spre casa duduie masina cu muzica. Pe scaunul din dreapta sta intotdeauna cineva care asterne betisoare parfumate de-a lungul firii mele. Impropriu vorbit. Adoarme intotdeauna inainte de timp. Cartile le-am ascuns in sertare si le-am inlocuit cu blogurile pentru ca asa cere normalitatea. Apoi fluiditatea speciei in devenire. Orgasmul. Fiecare por. Fiecare cuvant. Scurte minuni fara valoare. Ca si hranitul in fast-food-uri. Limba ocrotitoare si toata omenirea imbulzita deodata peste mine. N-am ramas nici macar intr-un fir de par firav. Nici nu mai cunosc ce vrea sa insemne. Si doamne cum pot sa jur ca dor toate. Cum pot sa jur ca dor enorm de mult toate.

Explore posts in the same categories: Jurnal de toamna

17 comentarii pe “9”

  1. dianette Says:

    Si tu treci printr-o cascada de emotii.. Sa fie oare iarna de vina? Trecem prin noi de la inceput si pana undeva aproape de un final momentan invizibil.. Framantari si totusi atata liniste.. E liniste… chiar daca oamenii ne vad agitati.. o liniste ce n-o poti cuprinde in cuvinte…

  2. capatullumii Says:

    „Imi regret pasii pe care atat mintea cat si inima mea i-au ales. Pentru ca nu imi imaginam cum este sa astepti pe cineva cand el nici macar nu a inceput sa-si faca bagajul. Nu imi imaginam cum este sa te imparti pe tine insuti iar jumatatea daruita sa fie hrana pentru lupi. Nu imi imaginam ca fiecare zambet primit ascunde o intreaga si elaborata tehnologie, iar ceea ce cu adevarat ma tinea departe era strainatatea de minciuna.”

    Este atat de dureros ce scrii tu aici…citesc si te vad in plina iarna, in noapte, intr-un camp deschis la marginea unei paduri unde luna se vede sclipind in ochii mijiti si-n zecile de colti ranjiti de lupii flamanzi ce-asteapta sa te sfasie-n bucati…
    Oriunde ti-ai fi indreptat pasii si oriunde ti-ai fi lasat jumatatea in dar, aceiasi sau poate alti lupi flamanzi si-ar fi aratat coltii spre tine cu aceeasi dorinta de-a te vana.
    Nu-ti para rau de-alegerea facuta…ai facut ce ti-a cerut inima si jumatate din ea este multumita chiar daca cealalta este incoltita de lupi; nu-i lasa sa te manance, mananca-i tu pe ei…sau lasa-i, oricum vor sfarsi mancandu-se intre ei.

  3. capatullumii Says:

    si sper sa nu fie prea mult…

    Pasesc prin ceata slinoasa,
    aburi fierbinti si grele suspine se ridica din gropi,
    narile-mi sunt pline de-un miros greu, lipicios,
    vad umbre carand saci grei de gunoi in spinare,
    saci plini de vorbele grele
    vandute la coltul unei gramezi fermentate,
    vorbe ce ard, vorbe ce taie in suflet
    si care ucid mai apoi;
    e gunoiul ce le tine in viata,
    e singura lor bucurie,
    e hrana fara de care s-ar stinge,
    fara de care acele umbre n-ar exista.
    Urmele pasilor mei sunt in fata,
    piciorul refuza sa calce-nainte
    si simt ca ma duc spre nestiutul de unde-am venit.
    De-o viata ma ciupesc
    voind sa ma trezesc din visul urat,
    si trupul mi-e vanat,
    carnea mi se desprinde-n bucati
    si-atarna in halci,
    hoarde de voci hamesite se-ndreapta in fuga spre mine
    muscand din bucatile sangerande
    si-apoi mancandu-se intre ei.
    Mirosul de om ii atrage;
    sunt cei ce schimba omul in hoit,
    creaturi ce-si duc viata pe suflete zdrentuite,
    naclaite de sange.
    Nimic n-a mai ramas din mine acum,
    doar cateva oase linse de-un caine schilod.

  4. rasarit Says:

    D. ce anume a avut aceasta inflenta asupra ta? cuvintele tale sunt altele desi suna la fel. gandirea e alta desi aceeasi!

  5. rasarit Says:

    capatullumi, pentru ca nu iti cunosc numele, m-ai lasat fara replica inca o data. explicatia ta a venit atunci cand tunurile au incetat sa traga si a priit. altfel s-ar fi pierdut repede, iti jur. nu stiu daca mai conteaza acum ce o sa se intample. e un fel de imi bag pula fara consecinte. mi-o bag si atat.. ceea ce tu NU numesti poezie, nu este niciodata prea mult!!! hh! mi-as dori un caine schilod.

  6. dianette Says:

    R. ce anume?! Calatoria prin noi, iarna asta.. Au pornit multi la drum… Framantarile ce odata si-au avut rostul acum si-au gasit linistea, chiar daca nu neaparat pozitiva. De azi Razvan se linisteste. A vazut tot din ce era de vazut..” ”
    E liniste. Se simte, se aude.. Oximoron R. Asa se numeste.. Si tu esti o figura de stil.. ” ”

  7. capatullumii Says:

    de ce sa-ti doresti un caine schilod? nu ai nevoie, refa-te si continua ce ai inceput, lingandu-ti singur ranile; esti singurul care le poti vindeca.
    conteaza, cum sa nu? e viata ta si asta trebuie sa conteze pentru tine pentru ca numai una ai si numai tu esti cel ce poti alege modul in care vrei sa o parasesti…multumit sau cu lacrimi de regret in ochi.
    e bine ca poti 🙂 si eu as face ca tine, dar imi lipseste 🙂 sau n-am tupeul…
    indiferenta e buna fata de ce se intampla in jurul tau si nici atunci in orice situatie, dar nu si fata de tine, de viata ta oriunde te-ai afla in ea.

  8. rasarit Says:

    nu se mai poate compara!

  9. Raluca Says:

    dor…dor pentru ca asa trebuie…sa doara…inca din primul moment in care ni se zdruncina tot ce exista firav in noi…problema e ca, oricat am vrea sa recuperam ce am fost, ce am avut…trecutul trecut ramane…si vor mai durea mult…si vom uita si ne vom aminti din nou…si vom duce lipsa momentelor cand ne curgeau violent sentimentele prin vene sau cum il citeam pe Nichita tinandu-l in mana…

  10. psycho Says:

    de atunci….! da! sublim acel moment ce ne schimba pe toti! singurele si adevaratele clipe valoroase! cele in care naivitatea noastra este taiata in 2 fasii! una ramane trecutului,iar a doua ce iti comploteaza prezentul! viitorul inexistent! eu…nu as schimba nimic…eu…mai tanjesc chiar dupa astfel de ‘de atunci!’ superficialitatea e superficiala! perdeaua,ea poarta toata vina! iti trimit un briza marina care sa o smulga din radacini!

  11. psycho Says:

    de atunci….! da! sublim acel moment ce ne schimba pe toti! singurele si adevaratele clipe valoroase! cele in care naivitatea noastra este taiata in 2 fasii! una ramane trecutului,iar a doua ce iti comploteaza prezentul! viitorul inexistent! eu…nu as schimba nimic…eu…mai tanjesc chiar dupa astfel de ‘de atunci!’ superficialitatea e superficiala! perdeaua,ea poarta toata vina! iti trimit un briza marina care sa o smulga din radacini!

  12. psycho Says:

    o* ma gandeam la un vant,dar vreau sa cred ca perdeaua nu e atat de solida,incat sa nu fie smulsa si de o simpla adiere! 🙂

  13. rasarit Says:

    imi plac adierile. imi plac brizele.. si.. perdelele fluturate. e ideal! acum fumez si recitesc. rad! R.

  14. rasarit Says:

    zambetul aduce sarbatori! 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: