Sfarsitul unei vieti

Curcubeul a aparut ca un sfant, cu aripile deschise si crete. Deasupra lui gaseam doar marea si asta in ipostazele ei bune. Marea… atatea obiecte incat in fiecare toamna trebuie sa vars macar o lacrima pentru crudul destin de a nu mai putea alerga peste valuri. Valurile inceputului de august, inalte si reci, pline de magma, imbracate la fel de lejer ca si plaja. Malul abrupt din cauza furtunilor nocturne fiind clantanit de sute de picioruse, mici si blajine precum pestii care innoata in largul disperarii. Acolo, langa barca salvamarilor pentru care lucrasem cu o vara inainte, sub umbrela de la bergenbier, am cunoscut-o pe Ana.

Ochii imi straluceau din cauza atmosferei placute, ca doua scantei din Kryptonul lui Superman. In sinea mea stiam ca diferenta dintre dorinta si ratiune ar trebuie sa fie uriasa  ca o franghie care ar delimita straturile constientului de cele ale inconstientului. Visul de realitate. Cand am fost agatat, am apasat pedala divagatiei plutind in deriva pe marginile Anei. Sinapsele unei iubiri la prima vedere si tristetea faptului ca Ana era o localnica ca si mine de altfel.

Vara pentru mine este anotimpul plin de bere. Averea cea mai mare pe care o poate detine un barbat  in momentele lui de glorie. Berea devenind o cascada a marinimiei , a gravitatiei inimilor, a magnetismului in care doua flacari se sting cazand treptat in subgradul de cenusa. Ana era o mortaciune. Avea sufletul mare cat un dovleac. Sira spinarii suava ca o revigorare a unui izvor nascut in vaga mea memorie. Mi-a povestit despre intregul ei neam cu origini rusesti. Mi-a istorisit despre avalanasa asemanarii fizice dintre ea si tatal ei, despre faptul ca acesta murise intr-un accident iar ea mostenise o avere considerabila. Nu stiu daca era necesar sa aflu toate astea insa atunci cand halba de bere este atat de savurabila nici o discutie nu este de lepadat.

Din inertia clipelor am inceput sa ne abordam reciproc in maniere total necotidiene, cu imaginatia deschisa spre fenomene extraterestre, in care ferestrele ar fi fost foarte larg deschise. Ne minteam frumos, avand raspunsul sub fusul orar al globului pronominal cu care eram investmantati. Niciodata minciuna n-ar fi fost mai frumoasa! Niciodata urmarile n-ar fi fost mai amenintatoare iar sangerarile mai dulci. Ana isi intindea picioarele la nisipul de culoarea parului ei si se pietrifica pur si simplu cu privirea fixata la mine.

In general ne subjugam reciproc, participand la jocuri oarecum erotice si teluri ce aveau sa devina aspiratii. Candva, urma sa ne casatorim. Imi daruia flori pe care inscriptiona frumos cate un vers sau uneori o intreaga poezie. Nu mai puteam da inapoi, ca o macara in plina glorie a literaturii postmoderniste. Bijuteria scriitorilor.
Am innotat ore in sir, poate chiar zile, in Marea Neagra. Imi spunea ca adora sa caute comori. Iar eu am acceptat, costumat total in echipament de scafandru, cautand in zadar bratarile, si restul obiectelor pierdute. Cateodata gasea cate o scoica foarte atragatoare careaia ii descifram pe moment pretul. Pentru ca fiecare din noi sa aiba partea lui de glorie, ne cumparam unul altuia descoperirile. Asa se facuse ca, la o licitatie la care au participat mai multe cupluri, sa primesc in jur de 3 milioane pentru o banala clama de prins parul. Ana si-o dorise cu desavarsire. Excelam in cercul acela al prietenilor ei, pe care ii analizasem pe rand. Stiam ca sunt genul de persoane cu inimile sferice, care nu intelegeau nimic din intreaga capodopera a celei ce insemna marea. Uneori mi se pareau de-a dreptul prosti, criminal de prosti, dezgustatori. Se strangeau intr-o hora in care asteptau sa se sparga valurile, laudandu-se cu faptul ca urina lor era atat de fierbinte incat ar fi incalzit si mai tare soarele.

Oricum de cate ori ieseam impreuna, ma retrageam cu Ana intr-un colt al nostru, unde ne dulcegaream urmarind apusul marelui astru sau in alte cazuri rasaritul acestuia. Stiam ca un animal de prada ca mine nu putea sa rateze o asemenea caprioara. Stiam ca vanatul presupunea tact, inclinatie spre arta, nonsalanta a starilor de beatitudine care trebuia sa invadeze orizontul comun sau fascinatia orbitoare a temperamentelor. Diferentiam doar infatisarea, ea intrand in cercul restrans al calitatilor noastre.

Ana.. cand aud pe strada, sau oriunde acest nume, ma gandesc intotdeauna la ea. Memoria imi joaca feste, ascunzandu-se in cele mai artficiale clipe din viata mea, luandu-mi de aproape povestea noastra neterminata, ramasa fara de vreun sfarsit. Ar fi o culpa mult prea mare sa spun ca ne-am despartit. Nu, Ana a paralizat. Ana, s-a aruncat in gol de la etajul trei al casei sale, facandu-se una cu pamantul. Un an de zile am urmat-o prin spitale, am ajutat-o la recuperare, am exersat in sutele de Sali de Sport unde ne abonaseram numai ca ea sa isi poata reveni. Cand a facut acest lucru, s-a aruncat din nou. Nu a vrut sa ma primeasca langa ea crezand ca voi plange ca un spirit feminin intr-un moment de cumpana. N-ar fi fost asa. Tragedia a continuat cand si-a dat foc. Au salvat-o niste doctori de o pricepere uluitoare, desi toata suflarea dadea verdictul unei sinucideri. Ana avea zile, stia si ea asta. Apartinea unei feline cu viitorul impartit in noua vieti.
Acum este internata intr-un sanatoriu. Pun pariu ca daca m-as indrepta spre ea, as gasi-o intr-un scaun cu rotile , la fereastra incaperii in care locuieste. Realizez ca nu este vizitata prea des. Realizez ca pentru ea aproape s-a sfarsit, iar eu, eu abia pornesc pe drumul cel mare. Fara Ana , fara farmecul sau inflacarat, fara surprizele cu care ma obisnuisem , fara amintiri si poate fara jumatate din  mine.

Explore posts in the same categories: Jurnal de bord

39 comentarii pe “Sfarsitul unei vieti”

  1. dianette Says:

    Trist. Viata merge mai departe.. Trist si totusi… o salvare.. a ce ? Nu stiu. A noastra.. a ta, a mea.. A lumii..

  2. rasarit Says:

    pana la urma ne salveaa ceva. nu vreau sa mai fie trist… deloc! vreau sa se mute, sa isi faca culcus in alta parte, sa culeaga corcudesele in alta tara si sa bea tuica fiarta in era glaciara. imi plac palmierii, astia din Mamaia , evident!

  3. dianette Says:

    Nu e mereu cum vrem noi.. Nu e niciodata cum vreau eu.. Poate tu ai mai mult noroc..

  4. rasarit Says:

    poate. cand eram mic, visam. acum pula… nu tu vise nu tu castiguri la loto, nu tu iubire perfecta. nimic

  5. dianette Says:

    Razvan… ce-i cu tine ? Nimic nu e perfect.. Iubirea ??!! NU cred ca exista iubire perfecta.. decat in vise..

  6. diminutivata Says:

    Mein Gott ! sunt Shockata, ma simt exact ca si cum tocmai am izbit pamantul dupa o cadere lunga ( de la etajul 3 ) ! sunt prinsa in tumultul existentei tale si sunt pe cale sa ma in(nnnn)ec ( ? ) cu toate ca stiu sa inot destul de bine …
    data viitoare am sa te rog sa pui o atentionare cu bulinuta portocalie, vizibila si aritoare-n ochi, chiar pentru pasajele… traumatizante , astfel incat cititorii sensibili ca mine sale poata sari si sa nu te alegi cu vreoun deces …

  7. diminutivata Says:

    in rest …..toate bune si frumoase ! dar te rog, spune-mi ca este un joke…partea cu tentativele esuate de suicid . macar de dragul sanatatii mele psihice care si asa este…delicata

  8. diminutivata Says:

    caci nu stiu daca voi putea sa telefonez SMURD-ul in eventualitatea unui stop cardiac , intr-un timp util …

  9. ana pauper Says:

    un text contondent, care totusi iti inmoaie picioarele:)
    sau poate tocmai de-aia. ana-lista nu-s:)

  10. rasarit Says:

    D. iubirea perfecta exista. si nu numai in vise :))))

  11. rasarit Says:

    Dimi` sinuciderea cred ca este cea mai mare dovada de lasitate din cate exista si cred ca stii si tu asta:) , chestia cu bulinutele este ceva provocator. in rest, imi pare rau si bine in acelasi timp pentru efectele produse!

    Ana, la fel de melodramatica ca intotdeauna. Spirit si trup. doua deodata.. :)) nici eu nu`s!!!

  12. Cristia Says:

    Splendid scris, acaparator. Dupa ce termin sa te citesc, mereu am acel moment de „reaclimatizare” cu spatiul in care ma aflu, scanez un pic imprejurimile ca sa imi aduc aminte unde ma aflam. Dar, ca intotdeauna, ma izbesti prea tare de realitatea lasata acolo, jos. Din norii mei incepeam sa vad altfel totul… 😀

  13. 4sparrowhawk Says:

    „Si alergam ca un nebun intr-o zi de vara,undeva…niciunde in mare si valurile imi izbeau fata,parca se loveau de tarmul erodat trezindu-ma la realitate si sopteau unui suflet ravasit ca viata e viata,de la plus infinit la minus infinit ,imi curatau rana si marea cerea sacrificiu,am dat jumatate cealalta este a mea si numai a mea.Voi continua sa aleg marea chiar si pe jumatate.”

  14. rasarit Says:

    :))) asa e ana. ramane lol-ul….

    Cris, pentru prima data. Bine ai venit in club. Ma bucur ca citesti! 🙂

    Acum ce ramane de spus M. ? Mi se pare prea mult, sau prea putin, nu ma pot hotari. nu pot nici macar sa-mi iau un rucsac in spate si sa fug. Ar fi prea greu. de preferat o citronada la barul lui Dan. si de acolo sa privesti Marea. se vede al dracului de bine.

  15. rasarit Says:

    da berbe??? nimic de zis , nimic nimic? Lasi loc interpretarilor. tu sau eu.. nu stiu!

  16. Aprill Says:

    Ma cutremura…in momente ca acestea imi dau seama cat de fragili suntem si totodata ma gandesc la faptul ca poate ne mai desparte o clipa in care putem pierde totul fara sa avem puterea de a schimba ceva,ne pierdem zambetul ..visurile.. si ne predam ..nu ne aude nimeni strigatul pentru viata.

  17. rasarit Says:

    exact! viata e un joc de noroc. conteaza foarte mult conditia psihica pe care o detinem pentru ca altfel am fi niste sclavi…

  18. diminutivata Says:

    daa ! imi exprim acordul fata de cele spuse mai sus
    zambesc putin, totodata, ca face bine … 🙂

  19. Isis Says:

    e uimitor cum poti surprinde iubirile in randuri…ai iubit mult:P.si,dupa umila-mi parere,iubirea insasi e perfecta.iubind,atingi absolutul.spuneai ca sinuciderea e cea mai mare dovada de lasitate.poate ca mai las esti traind o viata care iti e potrivnica,nu crezi?poate ca unii..unii chiar vor sa fuga..:|.oricum,o lectura minunata:).

  20. diminutivata Says:

    Isis, tocmai asta vroiam sa zic si eu…

  21. Isis Says:

    si oricum suntem sclavi,R.sclavii propriei minti.chiar si cei ilustrii sunt sclavii dorintei nebune de a ajunge mai sus.chiar si cei slabi sunt sclavii tuturor celor puternici.
    oamenii in genereral manifesta multe sclavii,nenumarate,nenumarabile.sclavii in fata sentimentelor,in fata nevoii,in fata dorintei,in fata durerii.
    insa sistemul trebuie necontenit contestat.mai bine sclavii nostri decat ai altora.

  22. g1b2i3 Says:

    Povestea ta e asa de trista .Ai iubit si ai fost iubit mult,ai si suferit mult,ai avut parte de multe aventuri si vei mai avea.Esti tanar si scrii frumos.Ma gandeam ca Ana vrea sa moara,dar acum nu mai poate face altceva decat sa astepte.Moartea.

  23. rasarit Says:

    wow. dimi1 e de acord..

    R. exista niste probleme… nu e o dovada de lasitate traind o viata care iti e potrivnica, as spune mai degraba ca e o ddovada de curaj…
    gandindu-ma mereu ca se poate mai rau si mai rau, adica diferenta e ca unii au fost in razboi, unii au boli grave cu care se lupta, ei ce sa mai zica? si totusi vor sa traiasca, ii admir!! sclavii, sclaviile, sunt doar niste metode de a aerisi tampenia ca oamenii nu sunt egali. in general cei care au avut sclavi sfarsesc rau. in fata durerii , a sentimentelor , e nevoiii , nu stiu cum ar fi putut sa nu fie asa…

    G. dramele sunt la tot pasul, unii le arata cu degetul, altii le plang! Ana a avut o foarte mare incredere in sine, a fost mereu superioara! de ce? devenind un geniu neinteles nu a facut decat sa se joace cu soarta. mai bine si-ar fi luat o vacanta la munte!!!

  24. diminutivata Says:

    da , wow , trebuie sa celebram ! dimi1 ? adica suntem mai multe ?cine ne-a dat de gol ? Lara ? hihihi .. !!

  25. diminutivata Says:

    conform cercetarilor cercetatorilor, in celule noasre eucariote, de oameni, exista mai multe organite care contin ADN( mitocondrii, cloroplaste.. ) … bla, bla, bla, concluzia este ca aceste organite celulare au fost la origine organisme separate care acum traiesc in simbioza in celulele noastre…

  26. diminutivata Says:

    deci, ideea este ca suntem cateva miliarde …

  27. rasarit Says:

    :))))))) si eu care doar gresisem tasta. -exemplu dimi1 vs. dimi` – e un mm de plastic intre. frumoasa descriere.

  28. diminutivata Says:

    aha ! acum am precipitat ! :)))) mi-am inchipuit hihihi !!!!!!

  29. Liana C Says:

    am citit … din deplasare … sunt pe aici, dar nu am cuvinte astazi …poate cateva …
    vad alb, simt portocaliu, citesc negru si devin albastra … acestea sunt culorile azi …. revin cu pareri dupa ce ma intorc acasa … bravo si tie !!!

  30. rasarit Says:

    un comentariu frumos si la obiect! 🙂 imi place! astept sa ajungi acasa!!!

  31. 4sparrowhawk Says:

    De ce cedez asa de usor pentru un ideal?
    Poate stiam ca e pierdut de cand am inceput sa-l visez.
    asta spune M…….
    Dorul e focul in care ard sperantele,dorintele,durerile iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile…
    asta spunea Octavian Paler

  32. Liana C Says:

    Sunt acasa … am recitit si iar am simtit culori la fiecare rand scris si o emotie inexplicabila, dar o emotie care ma bucura ca exista.
    Imi pare rau pentru voi. A avea o imaginatia deschisa spre fenomene extraterestre e ceva unic … Rasarit, Ana e unica !

  33. emily Says:

    genial, yet ma-ntreb cat de fictiv.

  34. rasarit Says:

    Stiu Liana, mereu va fi!!

    Emily, ce pot spune? imi pare bine…

  35. Alice Mihalcea Says:

    Rasarit 🙂 de obicei atunci cand iti canta inima …recunosti melodia. Azi, se intampla ceva cu mine, nu recunosc melodia sau oare nu-mi mai canta inima 😛 ?
    Oricum, Felicitari! pt cat am citit.
    P.S. Farmecul sau …, e al Anei, sau nu ?!:P


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: