De fiecare data cand intind mana spre tine mi se pare ca nu o sa mai ajung niciodata inaintea ta. Am obosit sa-mi spun ca esti departe.  Am obosit sa realizez acelasi lucru de fiecare data cand vorbim si, sincer, cred ca e timpul sa ne stabilizam, oarecum, sentimentele. Recunosc, ma infioara mai degraba tacerea sufletelor noastre si nu diferentele de opinie care iau nastere intre noi. Ma infioara tacerea ta si nu, cum mi-ai spus de-atatea ori, faptul ca vorbesti intruna. E timpul sa ne stabilizam sentimentele. Poate ar fi mai bine sa daramam tot ce am construit, sa ne facem alte planuri, sa ridicam alte iluzii si sa o luam optimist, de la capat. Poate ar fi mai bine sa ne luam ramas-bun, sa ne sarutam pentru ultima oara, sa ne lipim spatele de spate si fiecare sa faca primul pas catre o viata fara celalalt. Nu intelegi? Tot ce vreau sa spun este ca orice am face este mai bine ca acum. Nu vreau sa te pierd-ul de astazi, imi suna cunoscut mai degraba datorita faptului ca l-am trait, l-am simtit, nicidecum pentru capacitatea lui de a-mi incatusa sentimentele. Ce straniu imi pare.. ma pregatisem pentru o viata cu tine – nu ca sa renunt la tine.
Stii bine ca imi doresc sa vin, sa raman! Stii bine ca imi doresc sa ascult impreuna cu tine cum ne imbatranesc spiritele. Stii bine ca niciodata nu mi-am dorit sa te las, sa te uit si nici nu cred ca voi putea face asta vreodata. Am invatat sa iti indeplinesc dorintele, chiar daca ele nu-mi aduc nici un folos. Am invatat sa te iubesc fara sa-ti cer nimic in schimb. Am invatat sa-mi doresc sa te vad fericita, chiar daca fericirea ta  ar insemna un altul. Si… chestia care ma doare cel mai tare este ca fara sa vreau, am invatat sa traiesc fara tine. Nu ma intelege gresit, nu sunt indiferent. E ca si cum ceva din mine s-a imunizat. Fireste ca te iubesc la fel de mult, doar ca nu voi fi doborat de plecarea ta. Voi renaste, voi invia si.. curios, tot pe tine te voi cauta! Sunt absurd? Probabil… In lipsa ta, a gandi logic, a spune ceva concret este mai degraba o nebunie decat luciditate.
Te mint, baby! Te mint pentru ca nu stiu cum sa-ti desenez ceea ce port in suflet. Daca intr-un sfarsit te vei hotari sa pleci, voi fi debusolat! Cum mama dracului sa invat sa traiesc fara tine? Pe langa faptul ca n-am fost niciodata in aceasta postura, nici macar atunci cand nu ne cunosteam – caci te simteam in fiecare clipa cu mine, un astfel de lucru nu as putea invata nici dupa infaptuirea lui.
Desigur, sa ne stabilizam sentimentele este o tampenie. Ele sunt stabilizate, cladite, construite si reliefate, noi suntem cei dezechilibrati. Noi si caderile noastre in deriva. Sau ei.. si rolul lor in dragostea noastra. Vreau sa te tin in brate, pentru ca amprenta pe care o lasa peste mine caldura trupului tau, este singurul scut impotriva cumplitului exterior. Este  ceea ce ma adoarme in fiecare noapte si ma trezeste in fiecare dimineata.
Ce se intampla cu noi nu este o poveste. Dragostea noastra a mai trait franturi. S-a clatinat de-atatea ori, a sangerat, a zacut, dar in cele din urma s-a ridicat.. mai frumoasa.. mai increzatoare. Hai sa facem dragoste in noaptea asta. Sa facem dragoste lipiti de perete, cum nu am mai facut niciodata. Sa facem dragoste imbracati, dezbracati, inghetati.. incalziti.. sa facem dragoste si sa ne inghitim unul-altuia, visele. Fiecare vis pe care l-am nascut impreuna a fost mai mult decat o comoara. Mai mult decat un ideal. A fost ceva..nedefinit prin cuvinte si crede-ma, oricat as incerca sa construiesc o limba, imi este imposibil sa-i gasesc aspectul. Stiu ca apreciezi ca incerc. Si stii ca pana voi reusi sa creez un limbaj numai al nostru, ne vom folosi de acesta – asa cum e el – simplist, pentru a reflecta o parte din ceea ce simtim!
Haide, fa-ma sa zbor. Fa-ma sa nu mai fiu Razvan, sa nu mai fiu constient, sa nu mai dorm, sa nu ma mai trezesc… fa-ma sa traiesc si sa ma simt trait. Lasa-ma sa te folosesc si fa-ma sa ma simt folosit. Lasa-ma sa ma pierd in parul tau, sa-ti cunosc fiecare fir in parte, sa-ti astup fiecare por si sa ma ratacesc prin aurora boreala a ochilor tai. Nu vreau sa pleci, e tot atat de limpede precum o fereastra deschisa larg spre interiorul nostru, prin care ni se vede, clar, sufletul cum arde. Nu vreau sa pleci – e o dorinta pe care nu pot tine ascunsa in mine. Nu vreau sa pleci, nu am vrut niciodata, chiar daca de multe ori n-am reusit sa-mi tin glasul ascuns…
Ti-as fi putut spune pe scurt ca reprezinti existenta mea deplina. Ti-as fi putut spune totodata ca te iubesc, printr-un mesaj – sau pur si simplu sunandu-te… vorbind cu tine. Am ales sa pun problema altfel. Am ales sa-ti scriu si sa-ti transmit prin fiecare cuvant citit un sarut urias, care sa te acompanieze si sa-ti deschida toate portile, oriunde ar duce acestea. Noi nu o sa murim niciodata, e cert. Nu o sa murim pentru ca peste noi s-au desenat ninsori mai caste decat orice alt motor de aflare a dragostei. Impreuna cu ele, noi doi suntem in fiecare zi stapanii universului. Impreuna cu ele noi ne asternem peste buzele timpului, eterni, cu gandul ca fiecare vara aseaza peste noi o mare…. si fiecare iarna ne va regasi acolo, imbratisati, cautand sa ne iscalim numele pe flacara din semineu.
E tarziu. Saruta-ma. Am avut o zi grea si mi-ai lipsit al dracului de mult…. Bineinteles ca nu vreau sa pleci!!!

O atmosfera intima. Camera aranjata sublim, predominant alba, dar cu litere de toate marimile pe pereti, pe dusumea, pe lumiere, pe fereastra, pe fotoliul vechi rupt intr-o margine, pe lustra atarnata ca o spanzuratoare exact in miezul camerei. Ma ratacisem singur. Ma roteam incercand sa gasesc un punct de reper, o orientare, un loc unde sa ma pot aseza sa respir. Zidul exterior era rusesc – 1 metru grosime, era perete sustinator si n-aveai cum sa iesi de-acolo nici cu ajutorul magiei negre, sau vreun descantec tembel…
Stelele rasarisera devreme si prin fereastra acoperita de litere, vizionam un spectacol nocturn interesant! Ma lungisem deasupra unor L. uri si R. uri de pe dusumea si cu palmele sub ceafa, imi pierdeam privirile in adancul universului. Era ca si cand locuisem intotdeauna singur acolo. Era ca si cand nu as fi asteptat pe nimeni. Am desfacut usor o sticla de vin rosu si-am continuat sa ma uit la cer fara sa-mi pese de trecerea rapida a minutelor….
Intr-un anume moment, cand literele incepusera sa faca dragoste ca tampitele, imbarligandu-se reciproc, scotandu-se la  cafea unele pe celelalte, huiduind la meciurile de fotbal si spargand seminte pe banci colorate, din cealalta parte a peretului opus celui exterior – au inceput sa se auda sunete si sa se fredoneze melodii pe care nu le auzisem niciodata in acea camera, desi fusesem acolo de miliarde de ori. Surprins, am impins la o parte literele care se lingeau ca niste indragostiti pe acel perete, le-am impins mai incolo si… ridicandu-ma, mi-am lipit urechea de zid. Auzeam tot mai clar cum se nasteau cuvinte, traiau cateva secunde dupa care mureau ucise de vreme. Cu fiecare nastere a vreunui cuvant, literele din interiorul camerei albe aplaudau, ciocneau, visau, iar cand acesta se risipea – deasupra peretilor se lasa tacerea oftarii. Crucit fiind, am pus si un pahar in dreptul urechii, menit sa capteze sunetele si sa le dea o doza de naturalete, o frecventa apropiata de cea a normalitatii. In tot acest timp, literele din camera alba incepusera sa se stearga. Erau acolo juraminte intregi, jurnale intregi, promisiuni, declaratii, razboiaie si nu in cele din urma o dragoste. Spre deosebire de celelalte grupuri compacte, dragostea statea singura, rezemata de sticla de vin, cu ochii aprinsi si oarecum ingrijorata de situatia alarmanta care se nascuse inauntrul camerei. In acea nimicnicie si-a aprins o tigara si-a inceput sa traga cu putere din tutunul de la inceputul ei! In aceste clipe eu reusisem sa captez niste semnale. Doi tineri se iubeau dincolo de peretele care ne delimita camerele. Curios, am luat o bucata de metal de pe piciorul patului si-am inceput sa sap in zidul respectiv.Auzeam sunetele lor si vocile mi se pareau atat de cunoscute incat nici nu-mi pasa de trecerea rapida a orelor….
Am continuat sa sap. Sunetele se auzeau din ce in ce mai puternic. Gemete lungi de bucurie, insotite de oleuri ale literelor din camera alba, confetti primprejur, petarde, fumigene, sticle de sampanie si hore faceau cuvintaria sa devina un adevarat muzeu de lux. Aproape de mine, numai dragostea se multimise sa stea picior peste picior si sa se uite superior la hoarda milenara a discutiilor. Cu un aer dispretuitor, privindu-ma in ochi, dragostea mi-a zis:
- Uita-te stapane… cat de naïve! Pentru ce le-ai nascut si ai crezut in ele? Pentru ce rost ingeresc le-ai cladit cu atat de multa inversunare ca sa devina niste curve nenorocite? Care a fost, stapane, rolul acestor fragmente de realitate? Cum s-au desprins cu acea infiorare de pe buzele tale si cum s-au dovedit a fi doar iluzii?
Eu am privit-o in ochi, dar am continuat sa sap. Si-am sapat…si am sapat. Si nici nu-mi pasa de trecerea rapida a zilelor…
De fiecare data cand credeam ca e ultimul centimetru sapat, se dovedea a fi numai o minciuna! Literele adormeau, se trezeau, cantau si se imbatau continuu. Sunetele din cealalta camera devenisera familiare. Erau varietati de gemete, ferm finisate si la fiecare zguduitura imi dadeam seama ca se schimbau pozitii, se schimbau alungiri ale timpului. Erau momente in care si dragostea cadea pe ganduri si inceta sa respire, dupa care revenea cu cate o replica…
- Daca nu iau o gura de vin, simt ca mor!!! De ce mai sapi, stapane, parca nu stii ce se intampla dincolo!!!
Eu continuam sa sap cu inversunarea pe care o are un moribund in ultimele clipele de luciditate. Continuam sa sap fara sa-mi pese de trecerea rapida a lunilor…
Sapam si sunetele ma tineau mereu ca pe ace. Ma mentineau viu, cu fiorii intinsi la maximum. Anotimpurile se schimbau ca perechile de haine, iar eu, in nebunia mea, continuam sa sap. Nici nu vazusem ca in interiorul camerei albe, zidurile se ingalbenisera. Nici nu vazusem ca peste toate literele se asezase cu acuratete tacerea. Ca panzele de paianjen ataranau cum atarna beteala peste pomul de Craciun. Nici nu vazusem ca langa mine, in locul dragostei statea, impietrit, un schelet! Continuam sa sap fara sa-mi pese de trecerea rapida a anilor…..
Obosit fara margini, am cedat. M-am asezat in fund, cu spatele la marele zid. Intre mine si cealalta camera sapasem o distanta masurata in ani! Era un hau cladit intre noi si in acel hau inca se mai auzeau sunete precum Ah… AH….Ahhhhhhhhhhhhh……………
Apoi, topit de timp, m-am ridicat si m-am uitat peste pereti, dar nici o litera nu mai respira. Trecusera atatia ani de la zgomotul lor messengerian… trecusera atatia ani de la insemnarile lor incat peste pereti nu erau decat vagi urme care n-ar fi putut in vecii vecilor sa ateste ca acolo ar fi fost litere. Rascolit, m-am intors catre dragoste, dar am vazut scheletul cu sticla de vin in palme. Cu ultimele forte m-am adunat si-am inceput sa trag de sfori… de clopote…. Buzzzz Buzzzzzzzz se auzea in ecou! Nici un raspuns.  Apoi m-am asezat inaintea unei oglinzi. M-am vazut cu parul alb, zdrentuit si singur. Ochii au inceput sa tremure si in spatele meu, in haul acela de timp si de distanta se auzea sacadat….
- Ahh h h h  Da a a Da    O Ohhh hh H Da a a DAAA
Curand avea sa ninga si eu, lungit, cu palmele sub ceafa aveam sa admir un spectacol nocturn interesant. Nici nu mai conta trecerea rapida a vietilor. Nici nu mai contau tradarile sau faptul ca albul din camera devenise fragment de timp. Si mai rau…. Harpie!

Sa traiesc in Parisul tarfelor
sau undeva la tara in Marea britanie
printre vacile de rasa si cainii vagabonzi irlandezi
ori in Berlin, in pesterile urbane naziste
jucandu-ma poker pe fesele lui Marylin Monroe?
in cazemate solitare din magma Carpatilor, cu capra neagra pe post
de papusa gomflabila si ursii brasoveni cu pistoalele indreptate
spre mine de fiecare data cand aprind o tigara?
Unde sa traiesc bine? Pe umerii tai plansi si mangaiati de alte inele?
sub aripile tale topite de aerul biblic si privirile inocente pe care mi le-arunci
ori de cate ori vrei sa pari indragostita?
sub rotile de tren in care te ascunzi ca o fetita cu chibriturile lingand pe gingii
realitatea: E Baby? Nu e Baby? Cu trifoiul norocos intre palme.. Ma iubeste? Nu ma iubeste?
Mi-o trage? Nu mi-o trage?
Cum sa traiesc bine? Cu gratia pasilor de flamenco in picioare dupa cei zece ani
in care trebuie mimat pentru a provoca o banala erectie masculina?
Unde sa traiesc bine? Pe nisipul rosu mediteraneean si apa ca spirtul, in care daca intri
ai senzatia ca te ustura curul si ca alcoolul acela merita sorbit intr-o seara
si strecurat prin paine?
in America, intr-un bordel, cu un vin inainte gandindu-ma la literaturi in timp
ce o pustoaica de 13 ani mi-o suge fara sa inteleaga ca pula e facuta pentru femeile
cu blanuri si matasuri imprejurul spatelui?
la o masa cu o femeie de 24 de ani care intre timp va deveni mama si-si va conduce
bebelusii la gradinita din coltul orasului, va astepta autobuzul sa se intoarca
la viata de casnica, nu inainte de a schimba cateva vorbe cu ginecologul
care-i va spune ca uterele i s-au batut de timp si cea mai buna solutie e laptaria
de la ruleta?…
Sa traiesc intr-o Romanie romantica precum brizele eminesciene in fumul gros al mertanelor
de pe soselele aglormerate si autostrazile suspendate din Bucuresti?
Cum sa traiesc? Cu pletele in vand si ochii caprui in ceata de la malul marii negre.. acolo
unde penisul e alb ca zapada si barbatii cad imbatati de valurile de coniac – peste digurile
surde si chefalii de toamna?
Unde sa traim impreuna? In vis la tine.. atunci cand te intorci si te gandesti la cum ar fi
sa ne-o tragem in fiecare seara in care locuim impreuna, printre sunetul hainelor din sertare
si biletelele de adio de pe frigider?
Cum as putea sa traiesc bine? Cu ochii beliti la tipele de la cablu si de la ghiseele din gari straine
care nu stiu decat sa suga in spatele cortinei, desi viata arata altfel la lumina lunii?
intr-un noiembrie zguduit si urlat prin gripe de porci, fara beatles si ninsori, bucurandu-ne ca prostii
de vremurile in care universul ne plange sub pielea lui, tacerile?
Cu atata vin vechi ramas nesorbit si atatea plecari amare ramase nesemnate, incat merita sa le-o tragi anal
tuturor jegosilor care-au ajuns cu pile in rai?
Pescuind visari de la etaj, jucand jocul mortului – sa m-arunc, sa nu m-arunc? dar parca ii vad pula popii
cand o spovedeste pe nevasta-mea in timp ce ma ingroapa…
parca il vad .. in toata splendoarea lui, cautand cuvinte din biblie, asternandu-le la botul cucoanelor credincioase
care si-ar vinde sufletul pentru altarul boem din pantalonii parintelui Ciprian…
Banuiesc ca nu se poate trai bine in acest rahat cotidian, decat atunci cand cerul isi lasa petalele
pe patul din mijlocul parcului si isi bea berea inainte de culcare
si ne poarta pe amandoi in rondouri .. si ne amesteca in savarani si tiramisuri, invatandu-ne
sa ne iubim alternativ, ca o poveste paralele cu cea deja scrisa….
banuiesc ca nu se poate trai bine decat atunci cand pleaca berzele cu inimile noastre
legate, lasandu-ne in priviri amintirile lor timpurii!!!
nu se poate trai bine decat atunci cand.. ramasi fara cuvinte si timpuri
vom incerca sa ne atingem cu iluzia ca am ramas impreuna.. chiar daca nu mai stim nimic
unul despre celalalt din ziua nuntii noastre..
Amin!

astfel ca iluziile ni s-au spart – cernand peste noi
indoiala plecarii…
si sarutand-o am realizat ca buzele ei miros a mare
iar toate cuvintele pe care mi le spune inseamna capat al lumii..
ne lungim pe covor si suntem la fel de virgini ca la-nceput
picioarele fredoneaza si canta clapton in surdina
si ochii albastri au colorat deja clipa
lasandu-mi fortele sa se adune si sa creeze curcubeul
o sarut usor, privirile ne cauta stinse
glasul ii tremura – huuuuuuu, ca o briza a momentului
a verii. Gatul ii miroase a flori de cais
palmele ni s-au unit in aer si cobor
pana cand sfarcurile imi cladesc palatul si timpul nu mai are iarasi
nici o importanta.
ploua cu umeri si spatiul restrans devine un living ametitor
in care atingerile sunt dulci si canapeaua fierbe ca o cafea
si tremuram – si tremura – si tremur
ne-am schimbat mult. ingerii ne privesc ca niste umbre moarte
fara sa mai aplaude ca in trecut
si stau in lumina fara perdele, iar Dumnezeu ne binecuvinteaza sentimentul
pantecul ei  moale ca saltea cu apa
e toamna ce-si arata in ferestre, frunzele
cobor adanc! pana cand limba mi se loveste de uterul incins al Vezuviului
si parca-i sarut frantuzeste, inima
nu mai exista reguli… doar idei
si ele ne lovesc in tample si ne conduc spre intunericul raiului
asternut peste noi.
coapsele ii rad, prosoapele au cazut, ceilalti dorm
in camin arde focul, iar noi spargem destinul
cu sunetul nostru.
intru in ea ca-ntr-o moschee fara mohamed
si clopotele bat singure la fiecare secventa moliftica
ies din ea si clopotele se opresc dur si rece
altceva n-are rost..
ovarele s-au spart si deseneaza bulevarde pentru noul rau divin
ce va sa vin
o mantie ne-a ascuns prin paduri negre si dese
scotandu-ne la capat impreuna
pielea ii miroase a valuri si scoici
iar eu imi caut trupul pe nisip
ca un leu pictat la granita timpului
ca un leu ranit de fragmentarea trecutului
ca un leu in miezul iubirii solare!
apoi ne-am imbracat si-am ratacit…
fara tigari si fara vreun punct de reper!
i-am prins fotografia in dinti inghintindu-i imaginea
in bucati – pentru renasterea ei intreaga
in al treilea mileniu.
ce-o mai fi facand fara mine si dunhill – nimeni nu stie
doar ca si acum marea miroase, invechita, a ea…

Adevarata viata incepe in momentul in care ai implinit 24 de ani. In acel moment, ochii tai reusesc sa priveasca pentru intaia oara dincolo de perdelele atmosferei adolescentine. Esti barbat pentru prima data in viata ta. Cutia fluorescenta in care ai zacut pana acum s-a desfacut precum o orhidee si din interiorul ei, fetusul care pana nu demult era intr-o continua foame de cunoastere, reuseste sa guste din plin fructele interzise. Abia acum creierul tau face sinapsele marilor dileme fundamentale ale omenirii. Esti un mascul feroce. Esti singur in imensitatea privirilor. Liber ca pasarea Phoenix, nascut din propria cenusa, imbalsamat intr-un divin parfum al virilitatii si-al intelepciunii.
Prostia cea mai mare a acestui nivel este ca libertatea de care se bucura privirile tale este una fixa. Adica este exact cat iti citeste tie creierul. In limitele orizontului, pentru ca dincolo de el esti legat cu tot sufletul de neputinta. Dar, ca sa nu iti autoprovoci durere, nu tinzi niciodata sa iesi din acest spatiu in care esti rege. Adica te multumesti sa nu cutezi incercarea unei evadari in celalalt spatiu.
…….
Stam in sfarsit dupa multa vreme unul inaintea celuilalt. Tremuram dar inca nu avem indrazneala sa ne incalzim reciproc. Totusi reusim sa ne cladim o poveste muta. O poveste care nu are cuvinte. O poveste construita numai din priviri. Apropo de privire, are cea mai frumoasa pereche de ochi desenata de dumnezeul acestei lumi. Ochii ei pot ingheta soarele, il pot dezgheta si il pot varsa in mijlocul povestii noastre. Imediat realizez ca traim doar fragmente de timp. Fulgi de vreme. Care se depun in trista cripta de care suntem inveliti. Nu stim pentru ce durata, fiindca dragostea noastra nu are un termen fix. Totusi speram sa ramana aceeasi. Dintr-o-data. Brusc. Noi n-am avut momente de gandire, de constientizare… noi am fost prinsi in jocul pasiunii si ne-am lasat in voia sortii. Ei bine, acum, privindu-ne reciproc intre aceste fragmente de timp realizam cat de bine conturat este labirintul trairilor noastre! Acest lucru ma opreste sa-i vorbesc despre lucrurile care cu adevarat conteaza si pe care as vrea sa i le spun cu adevarat, impingandu-ma sa port discutii inutile si nefundamentale. Cu toate astea, inimile ne sunt legate pe vecie in acest razboi pe care il ducem impreuna impotriva omenirii. Ce piele se ascunde sub ciorapii fini, negri…. Ce piele inconjoara trasaturile fetei, acoperind migalos cel mai mare suflet din lume. Are culoarea vietii. A flacarii care mocneste in amandoi. Uitandu-ma la ea, ma vad, practic, pe mine! Cu siguranta, stim amandoi ca suntem priviti. Suspicios de dulce. De ochi care de care mai strambi. De ochi care se aprind si se sting cu viteza luminii. De ochi care alearga imprejurul nostru.. va vedem… va vedem.. Desi stim ca e timpul nostru, ca astfel de momente nu se pierd, nu se rateaza, suntem destui de lenesi sa profitam de acest avantaj. Suntem destul de timizi ca sa ne bombardam reciproc trupurile cu sarutari si mangaieri, multumind-ne sa ne iubim din abundenta cu sufletele. E frumoasa. Ca un ocean. Ma ridic prinzand-o cu palmele de umeri, strivindu-i totodata valul albastru din privire si o imbratisez intr-un joc nebun de sentimente. O asez usor pe covor fragmentand si mai subtire praful de timp ramas intre noi. Jocul intra in transa. Ii simt divinul parfum cum imi intareste fiecare organ si cum fiecare cuvant moare inainte de a capata vreun sens. E o dragoste muta, fara sinonim, fara cantec si fara glas.
Cu fiecare balonas de secunda trecuta realizez ca factorul care nu ne lasa sa vorbim va iesi pe deplin din povestea noastra si .. pentru un timp va cauta o alta in care sa se angajeze. Sunt constient ca aceasta nu este o supozitie ci un fapt ca si implinit, dar refuz sa-mi dezlipesc mainile din imbratisarea in care s-au prins. Hora se joaca cu ochii inchisi, moment in care o vad pe ea ridicandu-se si dupe ce isi deschide lent fermoarul de la pantaloni, imi ia mana si si-o baga intre picioare. E rece ca un iceberg si totusi umeda ca o ploaie fierbinte de vara. Ma las purtat de val.. traiesc momente memorabile, dar fara finalitate. Apoi dupa ce ochii care ne priveau s-au prefacut inchisi, decizia noastra a fost sa ne rupem. Continuarea ar fi fost mult prea deranjanta. Atat pentru noi, cautatorii de dorinte, cat si pentru ei…. Cautatorii cautatorilor de dorinte!!
…….
Frumusetea se intelege altfel, in al 25-lea an al vietii. Cand jocul isi cere tributul, pretul, contra-costul pentru ca ai fost ales sa il joci, esti dispus sa platesti cu orice. Faci public evenimentul. Esti angrenat intr-o poveste de dragoste si  esti dispus sa imparti cu oricine frumusetea ei. Femeile sunt de regula cele care cedeaza mai intai. Jocul este din ce in ce mai real si… dintr-o-data, maniera darnica prin care iti evidentiai sentimentele devine mult prea personala. Adica intima. La acest nivel al jocului, fiecare mesajprimit, fiecare semn ti se cuvine numai tie. Tu esti unica stapana si unicul destinatar al acelor randuri. Doar tu intelegi ce scrie acolo si.. oricat de tare te-ai amuzat initial, incepi sa simti o usoara plutire. Este un erotism virtual. Iti simti fesele mangaiate de fiecare cuvant care acum are sonor, culoare si sens. Nu mai deprinzi din ele decat unicul mesaj transmisibil prin fragmentele de timp ramase… Nu se va termina niciodata. Vei intelege aceste cuvinte in orice alte imprejurari, in orice alte litere pe care vei reusi sa le faci sa traiasca. Vei trai sa le auzi.. sa le rostesti, sa le canti si sa le transporti de-a lungul vietii tale, cu tine.  Acest pas semnifica inceputul urmatorului nivel al jocului, care este si ultimul: sfarsitul acestuia! In acest punct presupui prin absurd ca nu mai este, de fapt, un joc. Asta  li se intampla, de regula, celor mai multi dintre noi. Aici tragem linia peste fulgii de vreme. E cea mai grea decizie de luat. Este momentul cel mai dificil si totodata cel mai greu de care poti trece. De-asta am zis ca libertatea este, de fapt, una fixa. Pentru ca acest punct ii delimiteaza teritoriul. Pana aici ai ajuns. Este sfarsitul. Mai mult nu poti inainta. Ai trecut cu brio cel mai mare examen si ai ajuns la final. Te bucuri, razi, esti pur si simplu fericit. Prostia cea mai mare este ca nu vei intelege niciodata ca esti perdantul. Esti infrantul. Infrantul sistemului cupidonian. Invinsul dragostei, fapt ce coincide cu inchiderea ta in spatiul fix al liberatatii din privirile tale. Restul, acei 0, 0001 la suta dintre noi care reusesc la ultimul nivel al jocului sa treaca peste prag si sa admita in ultima replica: a ramas un joc – sunt adevaratii castigatori. Ei sunt cu adevarat  liberi sa cunoasca eternitatea si nu vor mai fi pusi niciodata in situatia de a se multumi cu fragmente de timp…
…………….
Stiu ca am fi putut sa pretuim mai mult. Stiu ca putem pretui mai mult. Dar ….
…..Viata dupa 24 de ani inseamna foc automat. Sentimente si lacrimi. Sampanie si capsuni. Muzicalitate si dans. 24 de ani inseamna Jack Daniels. Inseamna nopti si Jack Daniels. Inseamna sarutari si Jack Daniels. Inseamna telefonie si Jack. Internet si Jack. Cafea si Jack. Literatura, Jack-ul si Femeia!!!

Ori de cate ori iti spun Somn-usor, simt cum buzele mi se inchid ca o scoica. E greu sa descriu, dar simt cum sufletul imi iese din fiecare os, din fiecare organ. Raman cateva clipe sa iti privesc somnul, iar dupa aceea imi reiau activitatile nocturne. Desfac incet sticla de Black Label, torn in pahar si ma asez pe scaun cu laptop-ul inainte. Imi verific ultimele notite, calendarul, blogul, dupa care ascult o muzica de greieri. Ma las pe spate, incercand sa-ti fixez pozitia si ma intreb cum ar fi… Cum ar fi sa ma trezesc dimineata in sufletul a ceea ce am fost in urma cu zece ani, dar sa stiu tot ce stiu si astazi. Adica eu cel de 24 de ani in eu cel de 14. Adica sa ma trezesc pe 27 octombrie 1999. Black-ul incepe sa tremure, paharul mi se clatina, iar celelalte lucruri din camera dispar pe rand. Uite-ma in oglinda, am un inceput ambitios de mustata. In fata imaginii pot sa observ bluza albastra cu pete albe pe care am imbracat-o cand mi-am facut intaia oara buletinul. Blugii negri, adidasii negri. Doamne cat am iubit acesti adidasi. Si cat de mult le-am simtit dorul. Rad. Stiu ca in acest punct voi fi literalmente disperat sa te caut. Voi incerca sa deschid messengerul, dar din pacate nu am asa ceva. N-am calculator, n-am telefon.. Adica am telefon fix, dar am certitudinea ca tu nu ai numarele actuale. Nici unul dintre ele. Asa ca singura optiune este sa merg pe urmele tale. As vrea sa te vad, sa imi vorbesti, sa ma iei in brate, dar parca viitorul actual imi este mult prea indepartat. Ar fi o nebunie sa-ti spun ca voi trai cu tine in 2009. Ar fi o nebunie sa iti vorbesc despre viata noastra din 2009. E o nebunie ca pot gandi asa ceva. Imi privesc atent propria-mi persoana. Am emigrat din mine lasandu-ma in muzicalitatea greierilor. Am inainte paharul de Black, tigara si ma privesc scriind. Din cand in cand inghit cate putin whiscky, clatindu-mi totodata – copios – gingiile. Ma vad plangand, intr-o lumina albastra si parca timpul se opreste cateva minute in loc, dupa care iarasi incepe sa pompeze. Iar se opreste in loc, iar pompeaza… In sfarsit te gasesc. Esti tu. In 99 erai destul de plinuta, sincer vorbind. Aripile iti sunt abia in stadiul de proiect,ochii, in schimb, inconfundabili. Acelasi verde-albastrui pe care l-as recunoaste din miliarde de perechi. Stau la poarta liceului, privindu-te in timp ce joci handbal cu fetele la ora de sport. Esti imbracata intr-un trening albastru, adidasi albi. Nu e nici pe aproape gustul pe care mi l-ai prezentat mie, e mai mult o ramura a acelor vremuri..

- Buna, sunt Razvan—imi rasuna in minte. Sa vin si sa te iau in brate. Stii, peste vreo zece ani o sa fim impreuna, o sa ne-o tragem ca dementii in fiecare noapte, o sa mancam shaorma si o sa bem Black Label. Tu o sa adormi inaintea mea si ori de cate ori iti voi spune Somn-usor o sa-mi simt sufletul iesindu-mi din fiecare organ. Dupa cateva secunde pe care le voi petrece urmarindu-te in momentele in care adormi, ma voi ridica si ma voi aseza la laptop, cu acelasi pahar de Black inainte,imi voi verifica calendarul, blogul si voi asculta o muzica de greieri si intr-una dintre nopti ma voi gandi la cum ar fi daca…… De fiecare data cand iti spun Somn-usor, buzele mi se inchid precum o scoica. Privirea mi se incetoseaza, mainile imi tremura. Admir sticla de Black, pachetul de Dunhill, dar apoi ma intorc intr-o parte, intinzand bratul si asezandu-l meticulos peste tine. Inchid ochii, acoperind tacerea ametitoare a noptilor pe care le inchei zicandu-ti de fiecare data Somn-usor, Baby! Ma trezesc fleasca! Tu dormi de ceva vreme… Paharul inca mi se clatina. Ma ridic de dinaintea laptop-ului si vin langa tine. Somn-usor… Dimineata imi admir mustata in oglinda, cautandu-te in urma cu zece ani… Somn-usor, Baby!!!

ne-am inghitit unul altuia trecutul lasand intre noi
vacarmul civilizatiei mondene
mobilul, mess-ul, trabucul, chitara. apoi,
in speranta ca-l vom intalni candva pe Chopin am inghetat
langa centrala si ne-am privit prin buzele sufletului – abisul
erai frumoasa langa durere si numai aripile lipseau
sa reuneasca sfarsitul cu mine.
erai frumoasa si ochii albastri stingeau lava vremii
dogorind in mine racoarea
ca intr-un loc necunoscut si nepasit.
Antarctica! am inghitit pamantul impreuna
sa ploua din nou parfumul de-acasa.
ne-am latrat reciproc dorintele, pacatele, tradarile
ne-am latrat buzele, ideile, melcii
ne-am latrat sarutul – ca niste caini salbatici – cateii!
erai frumoasa in seara uitarii si eu iti cautam prin par, ingerii
rupandu-le necunoscutele aripi
cu dorul pe care il are un muritor – de rai…
atunci ai inceput sa plangi si mi-ai cantat pana tarziu
fur elise – iar din dantelele albe au cazut lacrimi rosii.
Durea ultima clipa si ultimul semn
si aburii ne-au deschis incaperea pana cand intre noi s-au cladit
miliarde de statui umane, toate de inaltimea ta si planse toate
Mai tarziu efemeritatea avea sa ne inghita amorul si sa ne strapunga timpanul
cu sunetul hidos al plecarii.
am ramas imbratisati un minut iar tastele aveau un gust nemarginit de real
soaptele dezmembrate ne luminasera oglinizile
si amandoi cu trupurile in sus ne numaram la telefon revelionul.
erai frumoasa la ultima cafea si amandoi ne inghitisem pe rand trupurile
sa ne nastem a doua oara doar suflet.

……..

E tarziu. Tu dormi, eu iubesc. La celalalt sfarsit al vietii, pe langa dragostea
pe care o vom purta amintirilor noastre – si sper sa mor primul – pentru ca n-as suporta
sa-ti scriu inaintea mormantului, va trai vesnic minunea de a fi inca impreuna.
Chiar si atunci cand chipul meu va lumina doar pentru tine in crucea de clestar.
E tarziu. Tu dormi, eu iubesc! E tarziu. Tu dormi, eu iubesc! E tarziu. Tu dormi, eu iubesc.
E tarziu. Tu dormi, eu iubesc…

Hate me.. Do it and do it again…
- Kurt Cobain – Nirvana

Ningea. Eram in fata blocului in care locuia. Stateam sprijinit de o balustrada veche lasand cada peste mine miliarde de stele. Eram nervos, intarzia la intalnire si nu era intaia oara. Nici acum nu inteleg de ce ii trebuia atat de mult ca sa coboare.. Ningea peste mine cu fulgi mari. Inghetasem. Imi simteam picioarele tari ca scandura si nu puteam sub nici o forma sa-mi lipesc degetele de talpa desi incercam cu disperare acest lucru. La fereastra ei luminile erau inca aprinse , iar in spatele perdelei ii puteam zari cu usurinta siluenta. Eram fascinat de faptul ca-i puteam privi dormitorul de la distanta, caci nu intrasem niciodata in apartament. Locuia cu ai ei, parinti din aceia tafnosi, acrii. D-aia carora trebuie sa le dai sute de mii de explicatii, iar daca prin absurd intarzii cinci minute – te trezesti cu bagajul la usa. Vorbise de atatea ori cu mine la telefon dinauntrul acelui dormitor, imi explicase de atatea ori cum si-a aranjat camera, ce fel de mobila si-a asezat pe noul parchet, peretii intr-un mandarin 15, o culoare deosebita de cea a citricelor cu acelasi nume. Imi spusese unde se ghemuieste sa-mi asculte romantele tarzii in mizeria convorbirilor telefonice, iar acum incercam sa-mi fac o idee, sa actionez geometrico-spatial, sa intuiesc, sa gandesc.
Ningea. Imi aprinsesem un dunhill si sorbeam cu sete din sticla de Jack. Niciodata nu intarziase asa de mult. Aleea era pustie iar in lumina becurilor asezate paralel cu stalpii de telegraf – o asezare dupa parerea mea destul de tampita, mi se parea ca milioane de ingeri se aruncasera in iad. Era un fel de sinucidere in masa pentru ca iadul este mai mult pe pamant decat intr-un loc special amenajat, cum ne invata popii in biserici. Apoi – deodata – o pereche de palme mi-a invelit ochii, tragandu-ma un pas inapoi.
- Iti place sa bei singur, Razvi? Si radea..si radea…si radea…
- Imi place sa beau singur cand astept, am raspuns din inertie..
- Pai nu mai astepta. Sharon nu coboara tonight. Dar hai sa ne plimbam, hai, sunt cu masina.
In primele secunde, vizibil sensibilizat de ochii aceia albastri, fastacindu-ma, injurand din pricina nervilor intinsi la maximum, am avut tendinta sa plec. Sa merg cu acele picioare inalte, puternice. Sa merg cu acea femeie blonda pana unde s-ar fi terminat benzina. Pana la capat. Dar ridicand privirea spre stalp,am vazut din nou ninsoarea ingerilor sper iaduri..
- Nu, multumesc. Nu merg. Raman aici. Astept. Imi place sa astept.
- Haide, Razvi. Destrabaleaza-te. Distreaza-te, esti tanar. Stii ca imi place cum scrii. Te recomand tuturor prietenelor mele..
In nebunia ei, tampita dracului, aproape ca ma convinsese. Sharon nu putea sa coboare, eu trebuia sa invat sa mint si peste toate astea, aveam nevoie de o iesire de genul asta.
- Iti place ninsoarea, Razvi? Si radea..si radea.. si ridicase mainile spre cer rotindu-se de zeci de ori pe aleea singuratica. Eu simt ca ma topesc.. E raiul meu.
- Imi place mai mult sticla de Jack, am raspuns incet.
- Nu esti tu! Altadata m-ai fi rastignit in zapezi.  Esti trist. Uite. Hai la mine. Suntem doua spirite nebune, incontrolabile, fara stapani. Amandurora ne place sa inselam si el nu e acasa si ea nu coboara. Te pot rezolva aici, daca altfel nu vrei.
Mi se parea ca visez. Ma decupasem de mine insumi. Jack-ul reusise sa ma clatine, sa ma aprinda, sa ma domine. Ne-am retras pe o bancuta la intuneric. Tampita dracului radea in hohote, cu ochii la mine si mainile spre cer.
- Acum o sa mi-o dai, Razvi? O sa mi-o dai ca unei fetite neascultatoare? O sa scrii despre asta? O sa apar in scrierile tale? Sunt curios ce nume imi vei da. As vrea sa ma cheme Felicia. Stii ca nu am limite. .. Nu! Lasa-ma sa vorbesc. Lasa-ma. Sunt indragostita de tine. Macar atat sa fac pentru tine. Macar sa te curat frumos, nostalgic – cum iti place tie. Nu-i asa, Razvan?
Am aruncat usor peste noi tacerea.  Dupa cateva minute m-am trezit acaparat intr-un joc tembel si destul de friguros. Era mai mult decat o iluzie. Era un fapt. Mi-am prins mana in parul ei tragandu-o spre mine, deschizandu-mi mie insumi portita spre un nou orizont. Picioarele mi se inclestasera ca o menghina, iar geamatul pe care mi-l daruia, ma scotea din sarite. Pompam in ea cu o viteza direct proportionala cu viteza luminii. In tot acel timp am schimbat de zeci de ori pozitiile.
- Te-ai incins, Razvi? Ma nenorocesti. Si radea..si radea…si radea. Ce barbat esti tu, Razvan! Si uite-ma cum te am.
Eu nu spuneam nimic. De fapt lucram din instinct, pentru ca ma gandeam la Sharon a mea. Ma gandeam la ea si la ce semnifica ea pentru mine. Si atunci, acolo, in acel moment in care i-o trageam Feliciei ( vezi, m-am tinut de promisiune) in draci, recitandu-i din memorie nu stiu de pasaje din Minulescu, am realizat! Sharon era tot ce mi se intamplase mai bun. Sharon era femeia mea, iubita mea, prietena mea, mama mea – tot. Absolut tot. Si pentru o secunda m-am intristat. Intre mine si Felicia nu era nimic. Ne-o trageam poate numai din pasiunea de a face sex, pentru ca nu puteam vorbi despre dragoste.  Felicia era un Cadillac in randul femeilor. Toti amicii mei se laudau ca i-au tras-o, unii dintre ei introducand-o in texte, descriind-o ca pe o Madonna. Nimic mai fals. Si m-as fi bucurat sa fie asa. M-as fi bucurat sa fi fost numai o tarfa pe care sa o pot abandona imediat, sa ma sterg pe maini si sa plec ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, fara sa port asupra mea sentimentul de vinovatie. Mai mult decat atat, incepusem sa o iubesc pe Sharon. Incepusem sa ma gandesc din ce in ce mai mult la posibilitatea unei casatorii, a unei relatii de lunga durata, a unei casnicii.
M-a terminat frumos, stergandu-mi resturile cu o batista de unica folosinta, dupa care mi-a sarutat pistolul  ca si cum o mama si-ar saruta pe frunte bebelusul nou nascut.
- E mai bine, Razvan?
- Da..am raspuns in timp ce inghiteam si ultimul strop de Jack. E mai bine. E mai bine pe dracu imi venea sa strig.
- Hai Razvi… inveseleste-te! Uite-o pe Sharon.. si radea..si radea..si radea…

Era adevarat. Era Sharon. In toata splendoarea ei. Era Sharon pe partea opusa celei in care eram eu. Era Sharon lingandu-se cu un lalau de aproape de metri. Un cretin cu nume de neamt. Hans.. Hanz. Dupa cateva momente s-a aplecat si i-a luat-o in gura. Hans i-a cantat imnul Germaniei si la sfarsit i-a aruncat un Heil Hitler de zile mari. M-am uitat lung la Felicia. Ea la mine. Si radea…si radea… si radea..
- Hai sa mergem Razvi! Si mi-a intins mana spre ceruri.
- Hai, i-am raspuns. I-am prins mana si i-am bagat-o in buzunarul. Ti-au inghetat  si fesele babe? Le bag si pe ele inauntru? Si radea..si radea..si radea.
Timp de cateva luni am fost cu Felicia in fiecare noapte. Se marise ziua de acum. Era primavara. Si a tot fost. Pana intr-o seara cand n-a mai aparut sa-mi acopere ochii cu iluzii. Stiam ca se terminase. Atunci se terminase…
Ascult Nirvana – Rape me. E tarziu. Sau devreme. Dracu mai stie. Mi-am facut o cafea. Ma gandesc la Felicia. La naiba, fetito. Daca citesti, cauta-ma!

Hai sa fugim. Hai sa-i dam dracului pe toti. Nimic nu mai conteaza. Hai..
lasa-ti acasa barbatul, copii, telefoanele, tot. Hai.. plange omenirea pentru noi
plang ingerii tai, plang femeile mele albastre, plang rotile de tren..
Hai, uita-i. Imbraca-te, am iesit. Sunt afara. Nu e frig. Saruta-i acum pentru ultima oara
ia-ti ramas bunul cuvenit. Pe frunte. Si pe el tot acolo. Nu mai plange.
Lasa-l dracului de ramas bun. Ce? Avem bani! Hai ca a inghetat Parisul. Maine o sa murim..
maine o sa ni se faca dor unul de celalalt iarasi. Hai ca nu mai putem trai asa.
Sunt al tau. Numai al tau, doar stii! Stiu ca-ti plac ochii mei. Haide, Barcelona ne asteapta
cu cracii in tavan si noi sa-i scuipam coji de seminte pe strazile boeme si tembele..
Cum de ce? Asa fac romanii. Hai ca vom sapa tunel si vom iesi im mijlocul Pacificului
doar noi doi si rechinii. Nu! Nu uit de tine. Nu uit sticla. Stai calma. Hai.. esti atat de sexy
noaptea asta geroasa dezgroapa mortii. Suspin fara tine. Sunt nud la capatul lumii. Hai, nu mai am
aer. Nu mai am destin. Lasa-l incolo de ruj. Ne asteapta masina. Ploua. Surd. Ireal. Rosu.
Negru. Ploua incolor. Ploua si milioane de fiinta ce-ti seamana imi fac cu mana. Nu e serenada
nu e literatura. Stii ca pot sa fug cu tine. E realitate. E viata. Ciupeste-te. Plecam curand..
Nu sunt beat. Sunt mai treaz decat Iisus. Sunt mai treaz decat Obama. Sunt mai treaz decat Traian..
Cum care Traian? Basescu.. Esti frumoasa. Ii spun noptii mele. Sotia mea se va reincarna in tine
vreau sa-mi nasti copii si sa-mi porti numele. Vreau sa-mi cresti soarta, sa mi-o hranesti cu tine
vreau sa ramai. Cu mine. Tot timpul. Nu-ti face griji. Nu ma arunc. Nu mi-am pus inca latul..
e devreme. E mult prea devreme. Plang paharele. Plang femeile mele albastre. Plang rotile de tren..
Hai lasa-i incolo de bani. Banii sunt niste rahaturi. Vreau sa fim saraci. Sa ne iubim postmodernismul
intr-un mod primitiv.Nu-ti mai vorbesc despre insula aia.. vreau sa traim la inceputurile genezei,
noi l-am nascut pe Dumnezeu. Noi. Noi l-am invatat sa vorbeasca si sa-si faca prieteni.
Noi i-am aratat cum sa joace fotbal, cum sa aplaude. Fireste ca e rapidist. Dumnezeu e mai rapidist
decat Corsicanu`.. Lasa. Nu mai vorbi. Ninge negru intr-o noapte alba. Hai sa fugim, masina e gata.
Hai ca a inghetat in mine tot, plamani, ficat, rinichi, genunchi, calcaie. Sunt acoperit de zapada
pe care mi-au facut-o cadou. Lasa copii! Lasa dracului tot. Haide, n-am chef decat de tine
si de buzele tale. Ne-o tragem in Roma. Sau in Sicilia. Oriunde ai chef. Hai repede. Ne-o tragem
pana vom ramane fara spermatozoizi. As vrea sa-mi nasti 25 deodata. Sa fiu pamantul pe care calci, cerul la
care te inalti, marea in care te scalzi, rochia care-ti acopera sanii, briza care-ti inunda pestera imperiala
si fesele dumnezeiesti. Vreau sa fiu sfarsitul drumului tau prin viata. Haide.. hai sa ne uitam familiile
hai sa ne uitam noua insine glasurile, hai sa nu ne mai vorbim. Hai sa ne sarutam. Hai sa ne grupam saruturile
cate doua-cate doua..ca la armata. Hai. Buzele noastre au depus deja juramantul. Stii ca m-au aruncat din rai
pentru ca le-am tras-o zeitelor din Grecia antica in numele lui zeus. Si-al lui Nichita. Si-al lui Iisus.
Si al lui Kurt. Cum care Kurt? Cobain. Hai, iti place Nirvana. Fa-mi un streaptease la bara – pe luna. Ridica-ti fusta
si ridica-mi stelele. Arunca-mi cometele. Danseaza-mi in continuare pe luna. Hai, in noaptea asta o sa vedem Parisul. Hai
sa lasam dracului totul. Lasa-ti barbatul. Lasa-ti destinul. Romanul. Lasa-ti stiloul, fotografiile.
Hai. Plang sticlele de Jack pentru noi. Plang terenurile de tenis.Plange Federer. Dracu mai stie de ce.
Normal ca te-astept. Sunt afara. Nu e frig. Sau e. Nu mai simt ce se intampla in aer. Imi dansezi
pe luna fara dantele si cizme. Esti numai fibra. Numai muschi. Numai carne. Te iubesc ca pe a
11 porunca. Te iubesc de dinainte sa scriu Biblia. Te iubesc in picioare, pe picioare, intre picioare
pe Everest, in Groapa Marianelor, in spatiu. In Tokio, in Beijing in Cairo. Te iubesc in vechiul testament
in noul testament in Playboy, in Cancan, in evenimentul, in telegraf. Hai. Grabeste-te, inchide la matrimoniale
copacii sunt goi, lumea e plina de rahat. Hai sa bem tonight. Alexandrion ca de obicei. Dublu. Cu gheata. Cola separat.
Nu amestecam niciodata. Asa. Simte-mi materia cenusie. Coloreaza-mi retina. Rupe-mi epiderma, nu mai am carapace.
Lasa-te in poala mea. Viseaza. Hai ca intarziem, vreau sa vedem Milano inainte de miezul noptii. Vreau sa mancam lebede
in Liverpool. Cum de ce? Asa fac romanii.. Nu… Si romanii totuna. Hai, in buzunar imi zvacneste globul pamantesc
pe care am uitat sa-l inchid aseara in sertar. Hai, o sa te ung dimineata cu crema. Esti frumoasa cum numa-n vis un inger se arata..
Lasa-l Eminescu. A cantat destul. Povestea noastra fara margini nu s-a scris. N-are autor. N-are Dumnezeu. N-are diavol.
N-are inceput. N-are sfarsit. N-are aripi. N-are penis. N-are sfarcuri. N-are trup in sine. Povestea noastra
e o poveste de suflet. Lasa-mi bratele. Iubeste-mi viitorul. Il impart cu tine la micul dejun. Vom mai trai si dupa moarte la fel.
Cum sa nu te iubesc.. Te iubesc fara margini. Albastru criminal. Rosu. Negru. Literar. Germanic. Tomnatic. Fara margini am spus.
Arunca-mi sticla. Am inghetat. Zapada imi digera talpile. N-am nimic in picioare. Vino. Incalta-ma cu tine. Sunt rastignit ca Iisus
intre doi talhari. Haide, coloreaza-mi drumul. Nu mai cunosc semnele de circulatie. Stiu doar fizionomia ta. Drumul din tine. De la intrarea
in tine pana la sfarsitul lumii. Pentru ca lumea se sfarseste acolo unde sfarsesti tu, iubita care-mi dansezi in fiecare noapte in secret.
Imi semeni in oglinda. Geometria pieptului meu e beat de tine. Desigur – si amorul meu. Fara trandafiri
acum! Vreau sa ne pierdem in mirosul de liliac – lila din gradina. Vreau sa ne invaluim in mister. Sa ne invaluim in black dunhill,
sa sorbim Black Label langa o Black Coffee si sa ne stingem cu un Carlsberg in ritmurile lui Queen— Love of my life, don`t hurt me..

Mi-am recitit Blogul. Ce vremuri! Ce oameni! Ce straini!

Nu pot decat sa spun ca-mi pare rau!!! Lucrurile au devenit de cacat intre timp…

Cine a citit vreodata povestea mea  stie ce s-a intamplat aici, iar acum…

Acum cred c-a venit vremea sa ne luam ramas bun!

Cred ca a venit vremea sa ne zicem-ADIO- definitiv, dragele mele…

Cred ca a venit vremea sa inchidem pravalia. Istoria s-a scris, am murit.

Nu stiu ce va fi maine, dar stiu ca a fost minunat sa cunosc si sa exprim. A fost minunat pentru un timp..

A trecut ceva de cand trageam wiskeane si pierdeam noptile pe aici…. iata, drumurile se despart!!

Imi pare bine ca v-am intalnit, e tot ce pot spune!  Imi pare bine ca a fost ceva.. cat de mic…

Restul din noi a devenit interpretabil!! Restul e plans!!!