Archive for the ‘Jurnal de toamna’ category

9

decembrie 9, 2008

Un continut apetisant, trepidant..murmurator si foarte foarte consistent. Asa arata luna asta seara. In imaginatia mea nebuneasca portretul ei a devenit un juvaier. In miezul momentelor care ne-au tot legat.
Ma intorceam zgribulit de la cursuri. Era un sfarsit de toamna cu mazga si ploaie. Doua zile la rand pelerinele cucerisera toata multimea. Eu imi ascundeam identitatea sub o jacheta maronie cu cateva buzunare in plus. Tinusem mult la ea. Era un neasmuit loc ferit pentru aprinsul tigarilor.

Drumul mi se parea hain in pofida adoratiei mele pentru timpuri ca acela. Sa fi fost in jur de ora 19 30 pentru ca distanta parcursa de mine pe jos avea o intensitate destul de micuta iar cum nu aveam permis..
M-am aruncat in 100. Oameni destul de putini, cativa pescari si inca vreo doi trei studenti rataciti prin oras. Aveam in creier tot felul de minunatii, toate prostiile unui suflet manat de amor de arta si tot soiul de strofe pentru ore tarzii. L-am scos pe Nichita si mi-am acoperit tacerea. Vizualizarea clandestina a norilor in incertitudinea atingerii lor. Care dintre mine si restul lumii ar fi fost, la acea ora, mai sus?

Asa de mult fusesem marcat de itinerariul si cotitura abrupta pe care simturile mele o luasera, intrucat, miscarile olfactive devenisera de-a dreptul incoerente. Clipele si avangarda continua de emotii imi facusera plinul. Asteptam cu nerabdare noaptea aceea desi nu aveam cu nimic iesit din comun, vreun plan care sa produca o inertie speciala, ori vreo sinapsa usturatoare pe coloana vertebrala acoperita de fulgi. Tin minte cum scriam sms-uri. Lungi si tamaduitoare. Pentru ca altfel toata menirea lor ar fi fost o lipsa de farmec. Ori eu nu as fi putut in vecii vecilor sa traiesc la minus. Habar nu am cui ii scriam. Nici macar cifrul nu-l tin minte. Nici oranduirea naratiunilor. Nici infatisarea caracterelor telefonice contopita, de altfel, cu retinele mele.

Miezul unei ruine atat de grandioase nu se poate cuceri, imi sopteam. Vezi, inca de pe atunci se nastea in spiritul meu o clepsidra firava a mentalitatii. Incepusem sa disting singuratatea de tristete ori impreuna-ul de fericire. Nu pot uita cum, candva visam cu ochii deschisi paduri intregi de femei, toate brunete, toate cu aceeasi infatisare. Nu pot uita cum inauntrul fiecarei paturi a naturii lor, batea aceeasi inima dulce. Inima mea. Ma limpezeam pe mine prin ele desi nu fusesem niciodata deteriorat. Iluziile nu-mi erau niciodata straine desi raspunsul lor inconfundabil ma lasa intr-o plutire banala, non sens.

Orele spre mai tarziu isi pregateau sfarsitul. Cat de satisfacut puteam sa fiu dupa o noapte de poezie abrupta, cand inca nu dadusem nas in nas cu idiotenia pe care o naste de multe ori literatura. Vezi, cand esti firav esti in acelasi timp naiv. Ei bine pentru mine firavitatea era o calitate. Indeosebi pentru ca indiferenta ma captiva intr-o lume a creativitatii si a tolerantei. E normal sa fii tolerant atunci cand esti indiferent. Si altceva ramanea tot timpul suspendat. Fara martori si flori. Fara perfuzii..

Acum cand scriu imi este dor. Nu de mine cel de atunci cat de nobletea cu care sangele imi pulsa prin trup. O puritate barbara. Dintr-aceea de neegalat. Fara orice fel de exagerare scriitoriceasca. Imi regret pasii pe care atat mintea cat si inima mea i-au ales. Pentru ca nu imi imaginam cum este sa astepti pe cineva cand el nici macar nu a inceput sa-si faca bagajul. Nu imi imaginam cum este sa te imparti pe tine insuti iar jumatatea daruita sa fie hrana pentru lupi. Nu imi imaginam ca fiecare zambet primit ascunde o intreaga si elaborata tehnologie, iar ceea ce cu adevarat ma tinea departe era strainatatea de minciuna.

Din seara aceea totul s-a schimbat. Astazi cand merg spre casa duduie masina cu muzica. Pe scaunul din dreapta sta intotdeauna cineva care asterne betisoare parfumate de-a lungul firii mele. Impropriu vorbit. Adoarme intotdeauna inainte de timp. Cartile le-am ascuns in sertare si le-am inlocuit cu blogurile pentru ca asa cere normalitatea. Apoi fluiditatea speciei in devenire. Orgasmul. Fiecare por. Fiecare cuvant. Scurte minuni fara valoare. Ca si hranitul in fast-food-uri. Limba ocrotitoare si toata omenirea imbulzita deodata peste mine. N-am ramas nici macar intr-un fir de par firav. Nici nu mai cunosc ce vrea sa insemne. Si doamne cum pot sa jur ca dor toate. Cum pot sa jur ca dor enorm de mult toate.

8

decembrie 9, 2008

«Fie ce-o fi eu o sa intru, o sa o intreb de ce nu ma mai doreste si poate asa o sa ma simt mai usurat. Pentru ca sufletul meu se va calma cand va auzi calda ei voce, respingandu-ma usor ca pe un fulg. Ma va trimite acasa cu siguranta si imi va sopti la ureche sa nu o mai caut in vecii vecilor. Cunosc povestea asta din atatea telenovele. Mai mult, daca o sa vorbeasca la telefon cu noul iubit o sa fiu atat de stapan pe mine si ma voi ambitiona peste poate, astfel incat sa nu mai fiu niciodata in viata mea in aceasta postura. »

Iubire, intre noi s-au trimis multe. Eu.. tu..
Am vazut de atatea ori viata fara tine si fiecare centimetru al ei este pal. Stii ca duce lipsa
de castitate. Stii ca atunci cand iti scriu ma minuneaza imagini cu tine, zidind in inchipuirea mea cu o acuratete iesita din comun, toate locurile prin care am trecut, toate miscarile noastre tarzii sau , cine stie, timpurii. Nu pot sa le gasesc un asternut. E prea cuminte iarna asta pentru ca eu sa-ti mai citesc.. cad frunze-n amurg, draga mea. Sunt singur langa tigarile pe care niciodata nu le-ai suportat. Fumez pe ascuns, sa nu ma vad, pentru ca inima nu ma inghite cu microbi in mine. Linseaza sclipirile toate. E bezna si liniste. Canta Nirvana. Afara nu mai ploua. Iubire, m-ai transformat in alb. Bvlgari – alb. Senzualitate si minciuna. Asociate, starnesc atata invidie si emotie. Simt cum mi se nasc alte membre pe langa cele deja existente. Revin , pentru o secunda am schimbat traiectoria scrisorii. Ma plimb prin incapere si-mi dau seama cat e de frumoasa muzica ascultata incet.

Aerul este respirabil pentru ca, pe undeva prin toata infinitatea lui ti-ai ascuns un plaman. El revigoreaza intreaga structura globala a lumii. Lumea este neincapatoare pentru mine, fiindca tu ti-ai lasat palaria si manusile intr-o alta cutie, despre care n-am stiut niciodata nimic. Baby, am iubit florile tale, pe cuvant. Chiar si dupa ce ti-ai sters pantofii de presul de la intrare in ultimul vis.

Nu medita asupra noastra. Nu e nimic de judecat, de interpretrat, de castigat sau de uitat. Intre noi s-au trimis multe. Moartea a fost de atatea ori singura langa mine, dansand in surdina fara muzica si fara discretie. Moartea nu e pudica. Stii ce inseamna asta ? ca ori de cate ori cineva iti va umple partea goala lasata de mine de-a lungul vremii, discursul va ramane acelasi. Parcul castanilor si fiecare regret. Marea.

Iubire, nu pot sa te strig pentru ca sunetul este fictiv. Tin minte glasul tau. El imi raspunde cand tu nu mai existi. Fiecare dintre noi a avut un trecut. Aducerile aminte sunt, insa, cele care deruleaza tacerea. Si cand nu va mai ramane nimic, vei mai simti prezenta mea la fel ca atunci cand trupul ti-era incins sub patura nebuniilor consecutive din diferitele luni ale sederii noastre impreuna sub cer ? Vei mai raspunde razvratit dintr-o licarire a piciorului semn in care eu ar fi trebuit sa nu ma mai batai ? sunt singur si canta nirvana, nu stiu pe unde alergi. Si ce statie de troleibuz iti este aproape. Nu stiu daca ora exacta este reala sau daca lipsa ta creeaza halucinatii. Stiu, insa, ca trebuie sa iti respect deciziile. Te sarut pentru un moment delicat. Senzualitate si minciuna din nou. Bvlgari alb. O tigara. Bluza ta. Ce imi mai pot dori pentru ca aceasta seara sa fie perfecta ?

« Camera ei arata exact la fel. Fiecare colt are surasul lui tampit si dulce. Ea doarme pe patul alb cu picioarele in aer. Stilul ei. Cunosc povestea asta din toate cartile. Mai mult, daca o sa se trezeasca intr-unul din urmatoarele cinci minute, va sti cat de mult am ars pentru o imbratisare. »

7

noiembrie 24, 2008

Noapte. Niciodata nu e mai frumos sa scrii decat noaptea. Cand pupilele se ingreuneaza si cuvintele se astern in microsoft word ca niste stele. Daca dragostea mea ar fi fost o astfel de stea oare cat ar fi costat? Si in cate zile magazinele si-ar fi facut noi comenzi? Ar fi fost oare cineva in stare sa achizitioneze asa ceva? Este usturator. Noaptea nu e bine sa cauti raspunsuri. Trebuiesc puse intrebari cu minus.
Al doilea capitol suna altfel. Propozitii scurte si nimicuri. Sucuri pline de acid. Coca-cola. Fanta. Incredibil cum nimic din toate astea nu mai are farmec. Cand citesti scrierile cuiva inseamna ca iti pasa de el? Da, baby! Asta inseamna! Sa fiu sincer cu mine insumi. Al cui suflet din lumea asta nu este periodic? Nu-mi incap in piele cand ma saruta. O face bine. Scurt. Apoi lung. Mult. Carnos. Larg. Scurt. Scurt. Scurt. Scurt..
Baby scrie:
Asa,  cat sa-i arat ca mie imi trece repede supararea si ca inseamna mai mult decat si-ar putea imagina el vreodata.. creierul lui nu ar putea percepe vreodata atata dragoste… ar exploda… si i-am atins cerul gurii…
In timp ce scriem se lasa cu infierbantare. Brusc. In mine pulseaza miliarde de fluturi cu o forta de neconceput. Inima nu-si mai are rostul. Ar putea fi donata pentru experimente. Sunt numai eu cu baby. Ideal ar fi fost sa apara pe undeva prin acest context si cuvantul departe. Era mult mai usor. Chiar daca ea isi aseaza tamplele frumos pe genunchii mei. in timp ce scriem facem dragoste numai cu gandul. Eu nu o pot atinge decat daca ar lumina si pentru mine unul din acei ochi fragezi, timpurii. De care iubi  a mea este atat de indragostita..
Nu pot fuma. Dracii nu ma lasa sa-mi perforez plamanii. Imi intiparesc in peisaj o multime de scenete. De pe vremea cand lumea mergea la teatru. Atunci. La un concert de muzica simfonica. Oh. Doamne. De-am fi fost atunci impreuna. Sa nu mi se para populatia aceasta marita o gloata de meschini. Sumbru. De-am fi existat amandoi. Doua suflete pereche fara sfoara care ne leaga in momentul de fata. Ne-am fi leganat intr-o improvitatie facuta de un batran sub un nuc, in fata unei case, care, probabil ar fi fost a noastra.
Nu mi-as mai fi intors niciodata anii inapoi. Fara regretul ca pentru mine sau pentru baby se putea si altfel. E o mica aratare, baby asta. N-are vicii. Intotdeauna am spus ca e cel mai important. Mic. Fusese gras in copilaria lui de vreo 22 de ani. Pe la 23 a inceput sa slabeasca. Ulterior s-a indragostit si si-a aruncat spiritele printre oameni. Chiar daca, el nu e om. M-as opri 5 minute. Baby si-a cracanat picioarele sub plapuma. Simt asta. Este in chiloti. Ma asteapta ca un vulcan. Daca i-as cere sa iasa cu mine la tigara ar trebui sa-si astupe grisinele cu o sumedenie de toale. Cat de mult iubeste toalele. Le adora. A facut din asta cea mai mare pasiune pe care cineva o poate avea pentru ceva. Toale si masini. Moda, nu?.. as spune.. se poarta. Si una si alta. Doar ca, degeaba. Unii dintre noi traiesc pentru suflet! Doar ca, degeaba. Sunt mult prea putini.
M-as termina repede daca mi-as propune. Nu stiu de ce reusesc sa mai leg si litere cand stiu ca sunt absorbit din priviri. Imi plac clipele astea pentru ca pot sa leg altceva. Mai profund. Buze si limbi. Sau buzele de limba. In orice ordine posibila. O sa reapar de dupa emotii,tinand intre degete acelasi dunhill blestemat si o sticla mica de alexandrion, pe care o sa o sorb dintre picioarele lui baby. Ea o sa-mi fredoneze nothing else matters iar eu o sa imi vad in continuare de treaba. Visul, prin excelenta , este un capat si un inceput de drum. Ales aleatoriu sau predestinat. N-are nici o importanta. La fel cum eu acum nu mai am nici o importanta singur aici.
Noapte albastra gandacule. Am scris amandoi si-ai adormit ca un porc. P.S – noaptea cand e cel mai frumos sa scrii, habar n-am cum dorm porcii. Daca ar fi asa cum spun, inseamna ca ar trebui  sa fie cu picioarele in aer. Si incarliontate, fara descifrare. Cine stie la ce viseaza. Love you babe““

6

octombrie 29, 2008

Zile de octombrie. Sa fiu sincer, este o senzatie alternanta, inghesuita in sine de durere si zambete. Am colorat destula tacere si martori nu am avut. Am decimat iluzii si nici un Tu nu a fost prin apropiere, sa-mi sufle in lumanari cand mana mea a stat intinsa pe dusumele. Toamna nu reprezinta altceva decat o inutilitate a vestimentatiei si a unei iubiri canceroasa.

Lucrurile intre mine si iubi s-au complicat. Am zacut tardiv in patul gol pana cand din mine nu a ramas decat un maldar grosolan de haine. Nici unul dintre noi nu se astepta la asta. M-am ridicat din trista incapere doar ca sa urinez si sa-mi cumpar blestematele droguri false. Apoi am citit poezie trista si-am stins cu Iron Maiden. In incapabilitatea de a scrie macar cateva randuri, am compensat prin sms-uri de toate marimile si in toate expresiile sufletesti posibile. Daca mi-as fi imaginat ca fumul de tigara poate fi considerat o ceata artificiala, probabil as fi innotat in delir. Scaldat intre nori. Doar pentru a plonja fara parasuta.

Si poate ca unor minute le-au fost scurse cateva secunde in plus pentru ca eu sa traiesc clipele intr-un magazin al amintirilor. Degeaba am incercat sa-mi cumpar fotografii sau filmulete din trecut pentru ca erau transparente si nefolositoare. Iubi s-a proiectat in iubi doar cand atingerile mele intunecate au gadilat-o atat de profund incat si-a strans picioarele. Drept dovada a faptului ca raiul nu este decat o lume a egoistilor si a meschinilor. Lucru care in principiu m-a ofensat, desi la urmatoarea aparitie am realizat ca nu am de ce sa reactionez in vreun alt fel. Trebuie doar sa scuip peste frumos si sa-mi umplu limba de sperma.

S-a clatinat putin. Eu m-am clatinat de asemenea si mi-am prins umarul intr-un orificiu de aliniere a tablourilor. Nu am crezut nicicand ca imi voi dori sa ninga atunci cand ploaia poate fi mai frumoasa ca oricand. Nu am crezut nicicand ca voi ramane fara iubi doar pentru ca ea nu are timp. Asta este marea dezamagire a firii mele. Iubi nu are niciodata timp. Iubi n-are timp. Se rasteste si tipa. Intelege-ma odata ca nu am timp. Cu riscul de a folosi la nesfarsit cuvantul timp spun doar atat. Timp sa ce iubi ? Timp sa ce ??? Sa stai cu mine ???? Sa fii cu mine ???? Timp sa ce ???

5

octombrie 12, 2008

M-am asezat la masa si-am mai cerut un alexandrion. Nu beau decat la 200 si altfel decat poate sa bata ceasul. Beau cat sa dau foc unor iluzii ce au fost ale mele si mi-au prins urechile de pomi. Ea e linistita in fata mea. Numara flori, citeste ganduri, face dintr-asta o nou perspectiva a seductiei. Nu-mi mai trebuiesc contradictii, ma bucur de coniac si caut sa-mi pierd privirea in lungile picioare ale unor chelnerite. Raman mut pana cand clipa se domoleste. La dracu cu toate prostiile. Sunt beat ca un porc ? Inclin sa cred ca sunt indragostit. Normal, ea nu o sa vada niciodata dragostea prin ochii mei, cum nici eu nu as putea sa-i smulg un cheag de intimitate cand imi doresc.

Vad din ce in ce mai palid sectorul in care am fost repartizati. Iubirea mea e asezata langa mine si rade. Zambetul acela scandalos. Ca un tablou. Chipul ei ca o gioconda moderna de care am parte. Este numai arta. Numai pictura. O mana ii este asezata timid pe unul dintre picioarele mele iar cu cealalta bate in masa. Ritmul muzicii a instaurat o altfel de tentatie.. Doamne as sari pe ea aici, acum, chiar daca risc sa cad in penibilitate. Sa ne lingem ca niste nebuni chiar daca nu o sa ramanem impreuna.

Brusc mi-am adus aminte de mine. M-am cautat usor in buzunare. Adesea mi se intampla sa uit cine mama naibii sunt, la un sens mai artistic. Prefer sa zac si sa-l citesc pe Ema decat sa fiu in rand cu moda prin parcuri. De aici, imi aduc aminte de toti, de Calu` cand era cu casiana, de horia care incerca sa-mi vanda apa de ghiol in loc de benzina, de karismaticul alex cu masina lui de cusut, la care tinea mai mult decat orice. Ar fi luat-o de nevasta. Nu pot sa uit cum striga.. O am de la tata baaaaaaaaaaa…
Mintea imi jupuieste orice reactie. Cobor adanc sa-mi simt bataia inimii si nu observ decat ca sunt cu E. pe o plaja. Ea imi surade si pleaca. Eu stau. Treacat de pagini. Intorc doua-trei. O vad pe Dianette la fel de blonda ca berea. Si ea surade si pleaca. Nu e nimic care sa-mi vindece glasul. De aici din coltul la care stau impreuna cu iubita mea sunt doar cativa centimetrii intre mine si destinatia mea. Bunica ma priveste de la fumatori…

Jucati-va cu mine in toata brunetimea voastra. Jucati-va pe chipul meu sotronul, 9 pietre, fotbal si stocrai. Jucati-va de-a mama si de-a tata. Jucati-va timid, gelos, si pasional. Jucati-va piesele de teatru cotidiene si ranjiti-va dantura catre Dumnezeu. Si bunica ma priveste de la fumatori.. Dianette s-a retras de foarte mult iar iubi… iubi !!!!

4

octombrie 5, 2008

Indiferent de cauza, de forma, de dinamica, de sarm, amor, dragoste, viata, obiceiuri, simplitate, complexitate, mi-am dat atat de bine seama ca un demon nu poate face niciodata un inger sa fie al lui. Iubirea lui predestinata tinde sa complexeze orice alt deznodamant. De aceea vorbesc aici ca intr-un horoscop ieftin, vulgar si fara pic de carisma.

Imi par cu totii o multime fada. In toata castitatea unei priviri. Mereu dezamagita. Mereu incantata. Casatoria ca un implant siliconat in creier. Nu o sa ma uiti niciodata.. iti jur. Si lacrimile care cad lasand in spatele lor doar vorbe. Atatea cuvinte.M-am saturat de cuvinte. M-am saturat de ingrediente, de modernitate, de restaurantele in care nu poti privi pentru ca toti sunt plini de cacat. Buzele care latra…

Totul doar pentru ea. Totul ca sa aiba un rost toata porcaria asta. Viata ca o continua clepsidra a ridiculitatii. Chiar daca atunci cand nimeni nu intervine,ea vede doar un cliseu. Chiar daca niciodata nu m-am simtit mai penibil ca in clipa in care mi-a spus ca nici fetele nu mai merg singure la baie. Chiar daca am fost desconsiderat, uitat si..

Ascult nirvana. Muzica e visare. Nu pot pricepe cum te pot alina niste manele. Cum te poate multumi un house sau un rap dezgustator. Nu pot pricepe de ce tiganii au o atat de mare importanta, de ce starnesc zambete si de ce sunt urmariti in mizerabilele telenovele de pe acasa. Imi sunt atat de straine toate aceste lucruri incat imi pare asa de rau ca nu sunt mort. M-as imparti pe bucatele. As vrea sa am ficatul in america si un rinichi in locul altuia aproape de putrefactie. Subreda societate. Ne amestecam ca niste rate. Altii care acapareaza multimea. Altii pentru care ar plange. Altii care mereu o sa conteze. Limpezimea si claritatea unei minciuni. Futaiul care inseamna amor. Dragostea care inseamna futai.

De azi razvan se linisteste. A vazut tot din ce era de vazut. A inteles mai mult decat ce era de inteles. Directia gresita a unei tornade. Si cat de mic poate fi un om..

Asadar, indiferent de maniere, de litere, de culoare, de farmec sau de bataile din stanga pieptului, un demon nu poate face niciodata un inger sa fie al lui. Chiar daca e un horoscop ieftin. Chiar daca viata nu mai are nici un sens. Chiar daca.. chiar daca..chiar daca..

3

septembrie 29, 2008

Infernale dureri abdominale, migrene si taceri. Gandesc la viitor ca si cum as plonja in delir. Totul este o imbacseala de tutun, alcool ieftin si o lipsa totala de bani. Privesc fara de sens la hainele din sertarele mele. Aceleasi. Oh.. cum as vrea, cat as vrea, sa aud briza oceanului lovindu-se larg in timpanele mele inundate de masini si mazga. Sa-mi spele toata fiinta. Talpile mele se vor saruta ore in sir cu acea apa rece, de septembrie.

Candva urmaream seriale in care erau prezentate plajele de pe malul oceanului. La sfarsitul lor, apusul era unul imens. O frumusete divina. Un alexandrion cu gheata sub o umbrela. Nici un deranj.

Doar treacatul orelor il simt acut, ca un cui in ceafa. Aici se naste simtirea. Morisca tumultoasa a diferitelor voci si stari de spirit. O neasemuita senzatie de dor. Nu stiu, habar nu am. De nimic. Urmaresc un zbor interminabil de pareri. Cand cobor treptele blocului intalnesc de fiecare data aceleasi doua persoane. O remarca greu de stabilit. Se saruta. El o impinge lin in apartamentul luxos in care isi duc veacul. Se aude doar incuietoarea usii. Se saruta..

Astfel de obiceiuri imi sunt cunoscute. Atat de cunoscute incat resimt graba in care scriu aceste randuri. Foaia a stat imaculata mai bine de un secol. Gafaiala ca o urma de parfum. Ea mi-a spus ca un parfum cu adevarat bun se simte altfel pe pielea fiecaruia. In functie de mancare, stare de spirit si nu mai stiu ce tampenii. Eu cred ca exista glasuri care nu pot fi imitate. Eu cred ca melancolia este principala cauza a stabilitatii noastre la nivelul extrem. Suntem doi sensibili monotoni. Asupra noastra s-au depus picaturi darze si puternice de otel. Legati ca doi criminali. Dar imi zambeste cu aceeasi sclipire. Ma cheama cu aceeasi dorinta. Pana nu mai ramane nimic din nimic.

Weekend-ul l-am petrecut impreuna. Ne-am invartit in camera ca doua maimute. Am fumat, ne-am lins la inceputul unui film si am mancat gogosi. Se intampla. Atat pot spune. Se intampla!! Si ca sa fiu sincer imi vine in minte un cantec foarte drag mie despre care nu imi aduc aminte sa mai fi scris vreodata. Sau.. cine mai stie ? Suna asa..
Maimutica cu cercei.. joaca noaptea pan` la trei..
Si la trei si jumatate.. maimutica nu mai poate !!!
Copilaria si gradinita ! Umbrele destinului si toamna cu luna a lui Cartarescu. Brusc, am aprins.

2

septembrie 19, 2008

Ploua. Au trecut cateva zile de cand nu am mai scris aici. Gingasa uitare. Ca atingerea unei brize cu totii obrajii.

Intamplator sau nu , scurtele mele vizite, destinate relaxarii au decedat in poala lui iubi. La o temperatura de cateva mii de grade celsius. M-am pierdut in parul ei si tot ce am putut sa fac a fost sa musc. Muscam din orice. Buze, palme, degete, sfarcuri..
Pana cand toata pielea lui iubi a inceput sa sangereze. O sangerare mocaneasca, ca o ploaie de toamna surda. Am lins ranile si mi-am aprins un dunhill..

E frumoasa noaptea ! Stau la fereastra si nu caut altceva decat sa patrund in intuneric.
Oh… de-ai fi fost aici, toate mizeriile si cacaturile astea ar fi fost sterse. Intre mine si pamant stau numai trei etaje. In jur de 20 de metri. E o distanta pe care as parcuge-o in cateva secunde. Doua. Trei.. imi bate in geam ca o mitraliera..

Cazut in depresii. Asta sunt. Si cata teama am avut sa recunosc. Cat m-am ferit..
Inca mai astept sa rasara astrul. Sunt tacut si toata avutia mea din aceasta clipa mizera se rasfrange catre un satelit. Naucitor ca frumusete. Luna… atinge-ma frumoaso, ne vom vorbi in soapta, vom bea o cafea , vom sta tolaniti in pat, ca doi vagabonzi.. Abia e trei. Mai sunt cateva ore bune pana trebuie sa pleci.

De dimineata am plecat la o scurta plimbare prin cartier. A inceput scoala. M-a cuprins un sentiment trist cu parere de rau. Ghizdane mici in spatele unor jighimele. E frig. Am terminat de mult vizitele catre liceu. Mi-aduc aminte de Ingrid. Doamne, cat am mai iubit-o… Petrec un traseu dezgustator. In urma respiratiei mele un val intreg de aburi se ridica spre cer. Dau sufletul la aer. Il plimb ca pe-un catel. Techirghiolul are farmec toamna devreme..

Inca o cafea si inca un dunhill. Ce rost are viata ? Amagirea prinde contur. Marginile se ingroasa, harta e binedefinita. Aproape ca plang. Am citit Eminescu. Iarasi. Cat sa ma judec cu mine insumi asupra dieritelor stari de spirit. Gandesc, ce doamne iarta-ma !
Dac-ar fi fost aici toate rahaturile astea filosofice ar fi fost sterse. Ne-am fi iubit ca doua secunde. Eu si cu ea..

1

septembrie 16, 2008

Scriu dintr-un bar. Necunoscut pentru mine atat timp. Recunosc, spiritual am decazut foarte mult. Ma uit cum fiecare isi serveste dorintele. Unii dintre ei au obiceiul sa isi ia si ceva la pachet. Lumea.. a devenit mai grabita. Viteza de circulatie a crescut cu o acceleratie mult prea timpurie. Un barbat maro, i-am remarcat geaca de piele, citeste un manuscris. Stiu, literele,  par altfel in ochii lui. Poate chiar albastre.

E atat de dimineata.. slujba asta. Vantul. Doamne, vantul. Imi aprind un dunhill. O intreaga colonie de demoni danseaza in jurul meu. Orb sau nu, simt doar cum un gard de foc imi trece prin trup. In urma lui fantoma mea este segmentata. Fiecare cu existenta sa, prieteni.

Cat de departe imi pare iarasi enciclopedia marii. O secunda. Doar cateva fire din parul meu ii ating calcaiele. Ea se lasa iubita. Ii place asta. Ii place sa faca dragoste noaptea tarziu. Cateodata uita ca nu mai suntem impreuna. Hai sa facem o poza.. mi-ar spune !!

Revin cu acelasi aspect trist. Toamna asta ma dor mai multe oase si am migrene din ce in ce mai des. Cineva foarte drag mie a facut o confuzie gigantica. Depresie sau melancolie.. ?? astept inca un raspuns de la tine, honey..

Sa vorbesc numai despre mine e o incercare noua. Sa redau.. sa fertilizez. Versuri.. versuri, versuri ! Platesc doar ca sa fiu facut sa plang.

Septembrie

septembrie 15, 2008

Cum or fi trecut toate zilele astea? Una cate una.. apatic..
In urma cu ceva vreme ma gandeam sa-mi fac un jurnal, in care sa adaug toate cele intamplate si restul de idei, pana si privitul spre colivia papagalilor mei, zumzaitul unei insecte..
Vine toamna cu o asa de mare sclipire incat nu poti sa nu-i auzi respiratia in ceafa. Pe balcon cad frunze si priviri de-ale mele, chiar daca e noapte tarziu. Javra asta de vecina a mea are inca becul aprins. Rad in somnul meu de ea. Ma intreb daca e nevoie sa vorbesc despre ea aici. O sa zambeasca larg si o sa expuna pielea batrana in fata mea. Sunt un pictor al cuvintelor. Ma alin singur citind felurite poezii triste. Poeti de pe la poluri. Iluzii.

Ce mama naibii s-a intamplat cu visurile mele ? In urma cu cativa ani imi imaginam despre mine o versiune literara. O schita a unei nuvele scrisa de un autohton. O pasare in mijlocul oceanului. O saracie lucie care sa-mi ingroape cantecul si sa-mi aduca acea sclipire din licaritul la lumina unei lumanari. Bucuria pentru fiecare banut. Alcoolul..

Am trecut ieri pe langa o crasma din cartierul meu vechi. E mai mult o berarie trista unde nu ai ce asculta decat vorbele fara rost ale unor boschetari. Nu aveam o retinere asupra acestui fapt si cateodata intram sa servesc o bere rece la masa din colt. De acolo aveam bucuria de a stapani intreg localul si pe o fereastra micuta puteam sa admir intreaga imenditate a campului. Nu rareori unul dintre acei revolutionari se ridica in picioare si incepea sa aplaude si sa cante cu o voce fara coloana vertebrala o melodie populara. Era savurata la maximum de toti. Fiecare arunca un leu pentru inca o bere doar sa fie multumit cantaretul. In jurul mesei lui se formau izvoare de alcool ieftin. Ieri am aflat ca Aurica s-a imbolnavit grav si a murit. Cateva luni. Cancer la prostata. O durere fara margini. Aurica era patronul si in acelasi timp barmanul localului respectiv.
Astazi din autobuz vedeam cum se strang mesele. Se inchide. Inca o portita de jale in toamna asta.

Cate intamplari peste care s-a depus praful. Intalniri in secret si discutii de multe ori ocazionale cu vreun impatimit al literaturii. O distinsa poeta imi spunea ca realitatea este bazata pe versuri optimiste. Scrie caci ai un talent desavarsit. O sa le topesti inima.
Eu am uitat intre timp toate cate imi promisesem. M-am prins la brat cu niste talhari ai sufletului alaturi de care am rascolit litoralul. O fascinatie sadica catre dementa. Si catre imbatranire in acelasi timp.

Curios cum de inca am unele reflexe cand vine vorba despre spirit. Ca un portar ajuns la o varsta inaintata. Vorbeste razand… Inca le mai stiu !!!

Toamna asta e o revenire asupra modului ascuns de a iubi trandafirii. O reunire cu toti ceilalti din mine. E mult prea intim felul in care imi simt oasele si gandirea pentru a ma lasa prada tristetilor. Formarea unui nou jurnal este ca o piatra pretioasa.
Imi aprind o tigara. Dunhill negru. In minte imi vin strofe de toparceanu. Le recit si traiesc..

Tristeti de dupa-amiezi ploioase
Si de nostalgice obsesii
Cand stai cu storurile trase
S-astepti sa vina ora mesii..

Tristeti de strazi pustii si mute..


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.