Odata ajuns in orasul ei, dupa cateva ore bune de mers cu trenul, tarziu in noapte, cu o migrena de zile mari, din alea in care simti cum iti plesneste capul fara sa gandesti la ceva anume, imi doream numai la camera pe care urma sa o primesc. Noaptea, orasele mari imi provoaca o stare inconfundabila de nostalgie, privind prin geamurile taxiului pe care il alesesem in drumul meu spre hotel. Eram in orasul ei cu treaba, trebuia sa il intalnesc pe unul dintre furnizorii de informatii. Aici imi desemnase seful meu provizoriu traseul iar daca eram in localitate, de ce sa nu o sun ? De ce sa nu ne intalnim subtil, in orele de timp liber la o cafea, la un suc, sau apa plata. De ce nu ?

Atat de mult se pastra misticismul in mine incat gandindu-ma la ceea ce se intamplase inainte sa nu ne mai vedem niciodata, as fi crezut ca nu are cum sa mai imi raspunda. Pentru mine nu fusese cine stie ce insa ea… pentru ea fusese distrugator, dezastruos. Meditam astfel in taxiul care ma ducea la hotel. Stiam ca trebuie sa fie o cale scurta, dar taximetristii, infloresc situatia, amplifica strazi, ocolesc si…

Sunt in fata hotelului, in cele din urma. Cu rucsacul in spate imi aranjez solicitarile la receptie, ducandu-ma direct la culcare , capul meu vajaind de durere. Dorm cu speranta ca a doua zi imi voi termina editorialul si imi va ramane timp mai mult de petrecut prin oras , poate in compania ei. Cine s-ar fi gandit ca uneori trecutul capata valente viitoricesti iar atunci cand ceva inca te leaga poti trece cu vederea rutina existenta.
Lacrimile care iti invadeaza organismul cu 10000 de km/h strapungand in calea lor sistemul respirator , corzile vocale si privirile fara tinta traiesc doar din dorinta amintirilor. Lacrimile vin in momentul in care iti pare rau. Cand stii ca nu va mai fi niciodata cum a fost, cand stii ca ai pierdut-o sau viata ta va decurge intr-un mod solitar desavarsit fara ca ea sa mai apartina destinului tau. Lacrimile si dorul.. pamantul si oceanul.

Cand m-am intalnit cu furnizorul, la unul dintre localurile frecventate de el,  oricare domnisoara care mi-ar fi trecut prin fata ii semana cumplit. Orasul ei era ea. Fiecare pietricica, fiecare scobitoare ii era asemuit ei. Semnele lasate pentru a o descrie asa cum niciodata nu o vazusem. Am stat cateva ore cu furnizorul, timp in care acesta mi-a explicat pe indelete esenta calatoriei mele. Importanta ca o facilitate a existentei salariatilor firmei la care lucram cu toata puterea mea si pentru care imi daruiam toata silinta. Nu stiam pe atunci ce anume inseamna importanta. Ulterior am aflat de la un superior. La un moment dat golisem cateva sticle de coniac secunda in care furnizorul, luminat la fata s-a grabit repede la baie. Cand a venit mi-a spus ca i se facuse rau si a trebuit sa verse. Radeam in sinea mea, nefiind persoana care sa faca asa ceva. Nu mi se intamplase niciodata, oricat de mult as fi baut. Lungimile de unda se intrepatrunsesera asa ca nu as fi plecat de acolo fara sa devorez si cateva sute de johnnie mergatorul , cum ii spunea un prieten foarte bun. Asa ca am cerut fara jena, avand la dispozitie ospitalitatea de neegalat a furnizorului.

Viata de noapte. Luminile aprinse din inaltele blocuri spre care reflectau cu usurinta stelele. Sufletul meu era plin de alb. Albul care ia nastere in pestera sfantului eu poetic. Cand am intrat in camera hotelului, asezamantul meu era atat de dezordonat incat gaseam pe jos prezervative si mucuri de tigara. Deveneam din ce in ce mai oripilat de mizeria in care puteam trai. Auzeam tot felul de melodii invechite, 10 light years away, si retraiam unele imagini care apartineau paradisului refuzat. Ea era aceeasi prezenta constanta pe care o simteam sub aripa dreapta. Acelasi lait-motiv care suradea sub mansardele lui Nichita. Stiam ca daca era sa ne vedem totul va fi cutremurator. Stiam ca si eu si ea eram doua fiara gata sa sarim unul peste altul in fata publicului. Doua pasari albastrite de vreme si neant.

M-am trezit cu gandul sa o sun.

(va urma)