Vocea sub supravegherea altuia n-are nici un farmec. E, are de acum aproape 20 de ani. Nici nu stiu cum a treecut timpul, cum s-a retras din gasca celor cu care umbla, pentru ca E. este acum un exemplu de stil si de ordonanta feminina. Si cand imi amintesc cat de mucoasa era, cat de murdara si obisnuita.

Imi amintesc ca mama ei a crescut-o singura. Pe ea si pe cei 5 frati ai ei, intr-o maghernita de langa sanatoriu de copii. Stateau acolo la gramada, vara ieseau la cersit in haita, iar iarna ii vedeai pe strada cum mancau ditamai painea goala. Pe mine ma amuzau foarte tare hainele lungi si largi pe care le purtau si trupul lor de copil. Doamne iarta-ma caci erau niste scumpi.

E. este acum o doamne in toata firea, aranjata la o frizerie de lux din oras, are un Passat la poarta si bineinteles ca s-a mutat din vechiul domiciliu. Locuieste cu iubitul ei intr-o vila cu multe camere. E. a avut noroc. De cate ori trec pe langa ea ii spun orbeste sarut-mana, si plec capul cu multa generozitate. Unii oameni merita admiratie. Si ea este unul dintre ei.

In dizgratia anilor multi de copilarie, E isi iubeste sotul. E genul de femeie care nu inseala
ramanand vesnic recunosctoare. Oricum n-as fi vrut sa cred despre ea ca si-o trage cu prietenul lui. Ar fi fost o decadere uriasa.

Intr-una din zile am vazut-o servindu-si cafeaua intr-un alt oras decat al nostru, stand singura la masa intr-o larma de nedescris. Am intrat din curiozitate si din dorinta de a schimba cateva cuvinte. E o nebunie sa spun ca nu m-ar fi atras. Pasii in local erau greoi, priviri din toate colturile si multa ingamfare din partea clientilor. Asa se face la noi, imi spun…

Ii cer frumos permisiunea sa ma asez langa ea la masa din dorinta de a imi linisti dimineata langa ea. Surade si imi spune..
Aseaza-te, te cunosc. Normal ca ma cunosti E. nu sunt eu cel care radea de tine si de fratii tai ?
Cand esti cu o femeie la masa ai tendinta sa iti spui, instinctual, parerea despre pasiunile tale, despre ale ei, despre felul in care iti este viata si tot asa. Niciodata nu am putut sa ma scuz, vorbind despre vreme. E ceva din mine…

Ma descriu in fata ei, cu un tremurat gingas in voce, din care imi dau seama ca o linisteste-te, ascultandu-ma cu fascinatie.
Si, uite-ma aici langa tine. Rade. Buzele mari si carnoase, cu cea de sus predominanta, se lungesc inspre colturi. Vad cum isi cauta cheile.
Trebuie sa pleci ? Ea imi raspunde ca nu. E un reflex.
Beau nectar de pere. E moartea mea, secretul in care imi ascund capacitatea de a gandi. Ca o morfina. Neinjectabila.

Ii vorbesc lui E. despre poezie si despre arta. Femeia in toata fiinta ei adora sensibilitatea. Rade. Isi da cu parerea. Savureaza clipa. Fumeaza. Vorbeste si la telefon…
Cand a sunat iubitul ei, intreband-o ce face , raspunsul ei m-a cutremurat.
Sunt la o cafea cu Razvan. Cum care Razvan, vecinul, un baiat. O sa ti-l prezint odata. Fintetea si blandetea, vorbirea si arta gesticulatie ma fascinau. Cum se poate ca o fata ce a trait pe strada sa fie atat de rafinata ? raspunul nu vine.
In preajma ei ma simt ca un barbat care se poate sacrifica in orice secunda.

Ne-am mai intalnit de cateva ori la cafea. In acelasi lor. Mi-a cerut numarul de telefon pentru ca spune ea, simte ca va mai avea nevoie de mine. Ar vrea sa faca o lucrare pe tema Iisus. Ii spun ca ar trebui sa vorbeasca cu un teolog dar nu ma aude.

Imi place la nebunie modul in care E. pleaca de la masa. Dintr-o-data , fara remuscari. Imi spune :
Vorbim….ne-auzim…

(va urma)